Sunteți pe pagina 1din 3

Noţiunea de proiect

Companiile dezvoltă proiecte ca părţi ale programelor, sau de sine stătătoare, având drept scop
atingerea obiectivelor de dezvoltare economică identificate prin procesul propriu de planificare
strategică.

Proiectele pot fi gestionate de companie sau contractate de la companie specializată în


management de proiect. Din acest punct de vedere putem spune ca proiectele sunt demersuri unice,
inedite, cu o durată determinată care vor aduce un beneficiu companiei şi anume realizarea unui nou
obiectiv de dezvoltare. Derularea lor comportă un grad de incertitudine şi risc. Un proiect este un
mod de a lucra, de a organiza resurse (umane, materiale, financiare şi timp) şi activităţi pe o durată
determinată având ca scop obţinerea unui rezultat final.
Proiect
1. Demersul în care resursele umane, materiale şi financiare sunt organizate într-un mod
specific pentru realizarea unei lucrări dintr-un domeniu de activitate, cu specificaţii date, cu
restricţii de cost şi timp, urmând un ciclu de viaţă standard pentru a realiza schimbări
benefice definite prin obiective cantitative şi calitative.(SR 13465: 2002)
2. Organizaţie temporară, creată şi organizată într-un mod nou, pentru a executa procese de
care depinde realizarea unor obiective cantitative şi calitative, prin controlul şi coordonarea
resurselor umane, tehnice, logistice şi financiare, cu restricţii de cost şi timp, urmând un ciclu
de viaţă standard.
3. Ansamblu de activităţi cu caracter temporar realizate pentru îndeplinirea unui obiectiv bine
precizat (PMBOK)
4. Combinaţie de resurse organizaţionale utilizate pentru obţinerea unor rezultate cu caracter
de noutate care să susţină organizaţia (Cleland).
5. Organizaţie temporară constituităîn scopul de a desfăşura procese unice, de complexitate
ridicată, pentru obţinerea unor rezultate materiale/imaterială (Gareis).

Pentru cine sunt proiectele ?


Orice proiect se execută pentru cineva care poate fi o persoană individuală sau un grup de
oameni. Aceştia sunt clienţii. Ei se caracterizează prin :
● Impun cerinţe referitoare la proiect
● Beneficiază de foloasele pe care le aduce proiectul, odată terminat.
● Au un rol în aprecierea reuşitei/succesului proiectului.
Pentru majoritatea proiectelor clientul poate fi clasificat în mai multe categorii, fiecare având
un interes în derularea proiectului, şi anume :
● Sponsorul sau titularul proiectului
● Finanţatorul
● Beneficiarul
● Utilizatorul final
● Clientul final
● Persoane cointeresate.
Managerul de proiect , pentru a putea demara proiectul va studia cerinţele tuturor grupurilor
menţionate, chiar şi numai la nivel informal.
Exemple de proiecte:
● Crearea unui site pentru organizaţie
● Achiziţionarea/construirea unui nou sediu pentru organizaţie
● Campania de marketing pentru un nou produs
● Reamenajarea departamentului X din companie
● Înnoirea reţelei IT/telefonice din cadrul companiei
● Reorganizarea activităţii unui department (inclusiv management)
● Construirea unei case
● Dezvoltarea unui sistem informatic

Caracteristicile unui proiect


Scopul unui proiect este, în primul rând de a realiza un obiectiv care va duce la un câstig, la o
situatie dorita a fi satisfacatoare. Pentru satisfacerea sa este necesara alegerea unei strategii care sa
utilizeze la maximum capacitatea unei echipe de experti ce gestioneaza sau implementeaza proiectul.
Toate proiectele trebuie sa respecte un set de reguli de baza, cu toate ca se confrunta, pe toata durata
de viata cu evenimente aleatoare, care pot constitui factori de risc pentru realizarea acestora si prin
urmare necesita schimbari.
Prin urmare caracteristicile unui proiect deriva din urmatoarele elemente fundamentale :
 data începerii proiectului ;
 data finalizarii proiectului ;
 obiectivele acestuia ;
 bugetul alocat proiectului ;
 activitatile, în general unice, sau care se pot repeta pe o durata de timp limitata ;
 cadrul de desfasurare;
 ciclul de viata al proiectului.
Prin urmare putem identifica urmatoarele caracteristici ale proiectelor :
1. Temporalitate.
Presupune existenta unei date de start si a unei date de finalizare. Nu se pot constitui ca
proiecte actiunile care au o durata neprecizata (Ex : tranzactiile în sistemul contabil). Aceasta
caracteristca a proiectelor duce uneori la existenta unor constrângeri si da nastere la urgente.
2. Noutate
Orice proiect este nou, chiar daca exista si proiecte asemanatoare vor exista în cadrul sau
evenimente si circumstante noi. Aceasta caracteristica da nastere la integrarea proiectului în
activitatea companiei.
3. Unicitate
Proiectele au caracter unic, livrabile (produse sau servicii) unice, personal unic si circumstante
unice. Unicitatea conduce la risc si incertitudine, deoarece nu se poate prevedea cu exactitate
natura produselor si etapelor intermediare aceasta putând necesita eforturi suplimentare.
Aceste trei caracteristici (temporalitate, noutate si unicitate) cu impactul pe care-l produc (urgenta,
integritate si incertitudine) presupun ca planificarea sa fie realizata riguros, planurile de proiect sa fie
etapizate(1), flexibile(2) si orientate pe scopuri(3) .
1. Etapizarea ajuta la gestionarea urgentelor, ofera indicatii clare privind progresele înregistrate
pâna la realizarea produsului final.
2. Pentru a face fata incertitudinii.
3. Pentru a face fata incertitudinii, deoarece incertitudine exista si în privinta obiectivelor si
metodelor utilizate. Chiar daca existaposibilitatea de a nu se cunoaste în totalitate, obiectivele
pot fi macar identificate.

Ciclul de viaţă al proiectelor.


Constă din mai multe etape succesive care au loc între începerea şi încheierea proiectului.
Astfel, ciclul de viaţă al proiectelor sau mai bine zis viaţa proiectului (deoarece noţiunea de ciclu
presupune reluarea proiectului) începe de la identificarea ideii proiectului, continuă cu iniţierea,
formularea, concepţia şi evaluarea, mobilizarea echipei de proiect, execuţia, testarea, punerea în
funcţiune şi predarea către beneficiar a produsului/serviciului şi în fine încheierea activităţii
proiectului – evaluarea finală a proiectului.
Eventual proiectul poate fi urmat de un alt proiect.
Ciclul de viaţă al proiectelor: Succesiunea fazelor prin care va trece proiectul, de la concepţie la
realizare, pentru atingerea obiectivelor stabilite.
Ciclul de viaţă al produsului/serviciului este o noţiune mult mai acoperitoare decât ciclul de viaţă al
proiectului.

După cum se vede în figură durata de viaţă a produsului include şi exploatarea produsului/ serviciului
unui proiect, până la retragerea lui de pe piaţă.
Analiza include : ideea de produs/serviciu, studiul fezabilităţii lui, definirea şi planificarea lui.
Sinteza  presupune realizarea lui.
Exploatarea  reprezintă implementarea, utilizarea şi întreţinerea.
Retragerea presupune : scoatearea din uz sau înlocuirea sa.
Între cele patru etape există elemente comune după cum se poate vedea şi din figură ele nu sunt
independente unele de altele.

Tipuri de proiecte.
Există o mare varietate de proiecte. Ele pot fi clasificate după :
a. amploarea lor :
● Organizaţional;
● Local;
● Naţional;
● Regional;
● Internaţional.
b. domeniul obiectivului şi activităţile proiectului :
● proiecte industriale;
● proiecte comerciale;
● proiecte culturale;
● proiecte ecologice;
● proiecte ştiinţifice;
● proiecte educaţionale;
● proiecte de management.

S-ar putea să vă placă și