ASOCIAŢIA PENTRU PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE ADLERIANĂ DIN

ROMÂNIA
APPAR

ABORDAREA ADLERIANĂ A PSIHOTERAPIEI

Curs de formare în psihoterapie adleriană

dr. CĂTĂLIN MARIUS GHERASIM

psiholog principal, psihoterapeut supervizor formator în psihoterapie adleriană

tel : 0744 846 669

e-mail : labpsy2004 @yahoo.com
www.cabpsi.ro
 PROGRAMA ANALITICĂ

Cursanţi: CURSANŢII GRUPELOR DE FORMARE ÎN PSIHOTERAPIE

ADLERIANĂ
Ritm săptămânal: 15 ore curs; 1 oră seminar.
Evaluare: lucrări şi prezentări practice, de-a lungul cursului şi examen final, scris.

I. Obiective generale şi standarde de performanţă

Obiective didactice:
• Dezvoltarea la cursanţi a respectului faţă de valorile adleriene autentice ale umanităţii.
• Discutarea şi exersarea psihoterapiei adleriene.
• Înţelegerea locului psihoterapiei adleriene printre celelalte abordări psihoterapeutice.
• Discutarea părţilor psihoterapiei adleriene.
• Familiarizarea cu problemele specifice psihologiei individuale.

Standarde de performanţă. La sfârşitul activităţilor didactice:

• Cursanţii sesizează cu uşurinţă care sunt elementele esenţiale ale psihologiei şi psihoterapiei
adleriene;
• Cursanţii înţeleg cum diferă şi cum se aseamănă psihoterapia dleriană der alte abordări;
• Cursanţii înţeleg cum se abordează la terapie o gamă largă de plângeri ale clienţilor;
• Cursanții înţeleg importanţa contactului continuu cu progresul acestui domeniu şi cu
profesioniştii lui.

II. EVALUAREA
Evaluarea cursanţilor se face continuu, pe baza participării la cursuri şi seminarii, precum şi pe
baza modului de prezentare a unor prezentări practice individuale. Evaluarea finală se va face prin
întocmirea unui portofoliu -un principiu adlerian prezentat şi explicat prin prisma propriei cunoaşteri.
Ponderea fiecărei componente se stabileşte în funcţie de prezenţa fiecărui cursant la cursuri şi
seminarii.

III. TEMATICA PRELEGERILOR

1. Principii de bază ale psihoterapiei adleriene.

2. Locul psihoterapiei adleriene printre celelalte abordări psihoterapeutice.
3. Părţile psihoterapiei adleriene.
4. Intervenţii-metode de sprijin.
5. Intervenţii-interpretare şi autocunoaştere.
6. Intervenţii-tehnici non-interpretative şi recăderi/reveniri.
7. Înţelegerea persoanei – Mosak şi Maniacci.
8. Diagnostic şi evaluare.
9. Situaţia copilăriei timpurii, amintiri timpurii, vise.
10. Testare psihologică, probleme generale în evaluare.

2
IV. TEMATICA SEMINARIILOR

1. Casa lui Wes Winget. Exercițiu cu toți participanții.

2. Cei 5 cinci R în psihoterapia adleriană de familie.
3. Paşii unui proces terapeutic complet.
4. Scopuri inadecvate ale copilului.
5. Stilul vieţii şi comunicarea după Roy Kern.
6. Stilul de viaţă – abordare adleriană.
7. Elemente de tipologie la fiecare din noi. Percepția pozitivă. Dorința împărtășită –
realizarea unei dorințe.

V.ANEXE

ANEXA 1 – Casa lui Wes Wingett

ANEXA 2 – Stilul vieţii după Mosack
ANEXA 3 – Scala Kern a stilului vieţii
ANEXA 4 – Cei 5 R
ANEXA 5 – Scopuri inadecvate ale copilului
ANEXA 6 – Stilul vieţii şi comunicarea după Roy Kern
ANEXA 7 – Paşii unui proces terapeutic complet – după Kopp şi Gherasim

3
 SESIUNEA NR. 1

INTRODUCERE

1. Principii de bază ale psihoterapiei adleriene

2. Locul psihoterapiei adleriene printre celelalte abordări
3. Aplicație – casa lui Wes Wingett

Standarde de performanţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :

• Identifică ptincipiile de bază ale psihologiei individuale.
• Cunosc locul psihoterapiei adleriene printre celelalte abordări.
• Identifică și folosesc casa lui Wess Wingett.

1.Principii de bază ale psihoterapiei adleriene

Principiile Psihologiei Individuale („puţine lucruri sunt mai practice ca o teorie bună”)

Folosire vs. Posedare

− terapeutul e interesat cum îşi foloseşte individul convingerile, abilităţile, emoţiile - stilul
de viaţă;
− a gândi şi a descrie clientul în termenii folosirii, nu ai posedării.

Psihopatologia ca descurajare

Natura emoţiilor
− emoţiile ne ajută (ne energizează) mişcarea spre scop - ca un „combustibil”;
− emoţii disjunctive şi conjunctive;

Un sistem psihologic are o legătură inseparabilă cu filosofia de viaţă a celui care îl

formează. De îndată ce îşi oferă sistemul lumii, acesta place indivizilor, atât amatori cât şi
profesionişti, cu o gândire similară, şi le oferă o fundaţie ştiinţifică, pentru o atitudine faţă de
viaţă pe care o dobândiseră anterior.
Principiile Psihologiei Adleriene:
1. Oamenii sunt fiinţe sociale. Au nevoie să aparţină şi să contribuie.

2. Oamenii sunt fiinţe holistice, toate aspectele vieţii sunt interrelaţionate.

3. Munca, prietenia şi intimitatea sunt sarcini pentru toată viaţa.

4. Fiecare persoană merită în mod egal demnitate şi respect.

5. Toate comportamentele au un scop.

6. Schimbările pozitive rezultă din încurajarea care se focusează pe punctele puternice.

7. Copii dau un înteles experienţelor lor timpurii şi acţionează în acest cadru de-a
lungul vieţii.

8. Libertatea personală există împreună cu responsabilitatea socială. (Wingett, 2007).

4
 STILUL DE VIAȚĂ – ABORDARE ADLERIANĂ

Nr. STILUL DE VIAŢĂ

CONVINGERI
Crt. COMPONENTE
Convingeri despre „CE ESTE”?
Imaginea de sine (Ce sunt eu?)
1 Imaginea lumii Viaţa în general (Cum funcţionează?)
(Weltbild) Lumea socială
(Care este relaţia dintre mine şi alţii?)
Valori etice Convingeri despre "Ce trebuie să fie"
Lumea ideală (Cum trebuie să fie lumea?)
2
Judecăţi morale (Care este comportamentul bun şi
potrivit?)
Scopul
dominant/sinele Instrucţiuni pentru comportare
ideal
3 (Ce să urmăresc?)
Metode (Ce trebuie să ajung?)
(Cum trebuie să o fac?)

,,Să fii capabil/să-ţi doreşti să foloseşti aceste principii este adevăratul scop al psihoterapiei
adleriene. Dorim ca oamenii nu numai să cunoască aceste teorii ci şi sa gândească despre ei într-un
mod puţin diferit decât o făceau până acum.’’ Eva Dreikurs Ferguson

Holismul :
- fiinţa umană este indivizibilă;
- unitatea personalităţii;
- persoana ca sistem : gânduri/emoţii/comportament/corp;
- totalitatea este mai importantă decât suma părţilor sale adică omul în totalitatea sa este mai
important decât suma părţilor sale (ex. gândirea, reprezentările, imaginaţia);
- fiecare persoană posedă puteri şi calităţi, scopul psihoterapiei adleriene este acela de a le
descoperi şi de a le pune în valoare.
Teleologie
- fiinţa umană este direcţionată către un scop adică nimeni nu acţionează într-o anumită
direcţie (,,dacă nu-i merge’’);
- în spatele fiecarui comportament de afla un scop;
- scopurile sunt conştiente sau neconştientizate ; scopurile copiilor sunt cel mai adesea
neconltientizate ;
- totul este mişcare ;
5
Fenomenologia
- psihologia adleriană este o psihologie cognitivă ; înţelegere subiectivă versus obiectivă;
- nu găsim înţelesuri pentru o situaţie ci dăm un sens situaţiei în concordanţă cu logica noastră
privată;
Interesul social
- fiinţa umană este o fiinţă socială ; comport sau poate fi înţeles numai în contextul social;
- este important contextul istoric, cultural şi socal ;
- fiecare individ trebuie să satisfacă cele trei sarcini ale vieţii : prietenia, munca, intimitatea;
- egalitatea sociala este regula de aur pentru traiul în comun, ea este nevoia de bază a fiinţei
umane.
Stilul vieţii
- este harta, traseul el oferind indicaţii despre cum funcţionează persoana;
- sistemul credinţelor se dezvoltă în copilărie adeseori în mod neconştientizat;
- acţionează ca un filtru pentru experienţele prezente;
- elementele stilului de viaţă sunt imaginea de sine, sistemul de valori, scopuri, strategiile de a
atinge scopurile.

2. Locul psihoterapiei adleriene printre celelalte abordări

Psihologia individuală ca terapie psihodinamică (ontogeneză - dezvoltarea stilului de viaţă)

Psihologia individuală ca terapie behavioristă („Încrede-te numai în mişcare!”)
Psihologia individuală ca terapie existenţială (scop ultim, loc în lume şi în univers)
Psihologia individuală ca terapie cognitivă (convingeri de bază)

3.Aplicaţie –casa lui Wes Wingett

Scop: sublinierea procesului terapeutic în care drepturile, responsabilităţile, rutina, regulile şi

respectul ne poate ajuta în a ne deschide spre lume şi spre a comunica cu ceilalţi.
Aşezaţi-vă confortabil pe scaun şi gândiţi-vă la o modul în care se aplică drepturile şi
responsabilităţile pentru dumneavoastră. Dar rutina cum funcţionează? Şi regulile? Cum este să fiţi
respectat? Detaliaţi......Priviţi desenul şi completaţi-l.
Acum gândiţi-vă cum v-aţi putea deschide spre lume şi cum comunicarea cu ceilalţi v-ar
încuraja?
Scrieţi, pe scurt, reacţia dvs.:
• Descrieţi succint ceea ce aţi simţit când aţi completat desenul.
• Ce anume a fost încurajator?
• Cum vi s-a părut Aplicaţia?
• Aţi avut dificultăţi cu Aplicaţia? Dacă da, vă rog să le descrieţi.
• Ce aţi învăţat din această Aplicaţie?
• Ce sugestii aveţi pentru a o face mai folositoare?
Discuţie deschisă despre încurajare – ce rol şi importanţă credeţi că are încurajarea în terapie?

6
 SESIUNEA NR. 2

ELEMENTELE DE BAZĂ ÎN PSIHOTERAPIA ADLERIANĂ

INTERVENŢII (I)

2.1. Elementele esenţiale ale psihoterapiei adleriene.

2.2. Intervenţii-metode de sprijin.
2.3. Intervenţii-interpretare şi autocunoaştere

Standarde de performanţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :

• Identifică elementele esențiale ale psihologiei individuale.
• Cunosc principalele intervenţii specifice psihoterapiei adleriene și le aplică.

2.1. Elementele esenţiale ale psihoterapiei adleriene.

1. Relaţia terapeutică
2. Investigarea psihologică
3. Interpretarea psihologică
4. Re-orientarea şi re-educarea

Ele se pot întâmpla în aceeaşi sesiune dar şi de-a lungul terapiei.

Începutul terapiei - paşi (Dan Dalton) (primele 3-4 sesiuni)

De la început, terapeutul urmăreşte ca pacientul/clientul să

1. se simtă în siguranţă;
2. se simtă înţeles;
3. câştige speranţe pentru redresare (că terapia poate ajuta).

Relaţia cu clientul/pacientul

 scopul terapiei
− cooperare pentru acelaşi scop, comun, ales de comun acord;
− verificare constantă a scopului terapiei;
− impasul terapeutic - nealiniere a scopurilor terapeutului şi clientului;
din diferite cauze (situaţia/convingerile clientului are legătură cu situaţia/convingerile
terapeutului). Vezi mai jos, „rezistenţă”

 atât terapeutul cât şi clientul se observă reciproc

− perceperea genului (masculin/feminin)
− fiecare persoană o evaluează pe cealaltă

7
Cursul terapiei

Contactul iniţial

1. Forme de a face programarea

− Vehicolul (e-mail, telefon, vizită directă)
− Persoana care face programarea (clientul, rudă, doctor, coleg, etc.)
− Situaţii în care programarea nu se face:
a. cumpărătorul de terapeuţi / vizitatorul
b. cel care sună la miezul nopţii (eng. „midnight caller”)
c. cunoscutul care „ştie că îi trebuie terapie unui cunoscut”

2. Jocuri la telefon
a. Stabilirea şi anularea repetată a întâlnirii („Poate nu sunteţi gata pentru terapie.”)
b. „Pot veni numai duminică, la 12 noaptea.”
c. „Stai să-ţi spun povestea mea, ca să văd dacă eşti terapeutul potrivit pentru mine.”
d. „Sunt disperat(ă)!” (adesea acompaniată de plâns, linişte sau ameninţări)
e. „Înainte de a mă programa, pot vorbi cu doctorul?”
f. „Ai mai tratat vreodată pe cineva ca mine?”
g. „Vă reduceţi tariful?”
h. „Vecinul meu v-a recomandat şi a spus că faceţi miracole!”

Relaţia terapeut - client

1. Interviul iniţial

− conceptul de „sympatico” (prietenie cu contract);

− schimbarea comportamentului (ca adaptare la client);
− câştigarea clientului
a. motivarea clientului
 purtare bună, ascultare, empatie;
 luarea în serios a problemelor clientului;
 apel la bunul simţ (comun) al clientului;
 oferirea de înţelegere, ajutor şi speranţă;
i. „podul de aur” - folosirea iniţiativei clientului („Faptul că aţi venit...”)
ii. medicaţie
iii. sfaturi, teme pentru acasă
 demonstrarea grijii
i. folosirea atingerii (în cazuri acute de plâns, fericire)
ii. trecerea de partea clientului
 folosirea terapeutică a testării psihologice (nu pentru etichetare)
 incitare
i. „Gustă numai un pic!”
ii. „Pentru încă o monedă poţi vedea ce-i înăuntru!”
iii. „Încearcă; o să-ţi placă!”
b. structurarea tratamentului
− crearea atmosferei terapeutice

8
 2. Planul de tratament

Relaţia - rezistenţă

1. Definiţii ale rezistenţei

− Freud şi freudienii
a. rolul reprimării;
b. rolul Super-ego-ului;
c. păstrarea câştigurilor secundare;
d. factori non-intrapsihici (transfer negativ).

− Adlerienii
a. non-coinciderea scopurilor terapeutului şi ale clientului;
 rezistenţa clientului
 rezistenţa terapeutului
b. este un artefact al terapiei?
c. trebuie depăşită?

Rolul stilului de viaţă în rezistenţă:

 protejarea stilului de viaţă (orice sistem are inerţie, vrea să-şi menţină status-quo-
ul - n.n.)
 cum manifestă rezistenţă „tipuri” specifice de stiluri de viaţă
i. cel-ce-face-pe-plac (pleaser) - confirmă totul, orice; face cum vrea el sau face
tema, apoi revine la vechea temă
ii. controlorul - îţi spune cum să faci terapie ce e bine şi ce nu; te pedepseşte şi te
recompensează; etc.)
iii. alte tipuri.

1. Manifestarea rezistenţei şi câteva fraze tipice

− Deprecierea terapiei - „Ajută oare terapia pe careva?”

− Deprecierea terapeutului - „Vorbeşti d-ale psihologiei!”; „Am absolvit cursul de
psihologie generală, aşa că nu mă poţi învăţa nimic!”; „Nu mă ajuţi.”; „Mă enervezi!”;
„L-am citit pe Carl Rogers şi el n-ar face asta niciodată!”
− Schimbarea subiectului - „Nu intenţionez să schimb subiectul, dar...”; „Înainte să vorbim
despre asta, trebuie să-ţi spun ceva!”
− Atac - „De ce mă acuzi întotdeauna?!”
− Flatarea terapeutului - „Eşti minunat, doctore!”
− Agăţarea de un detaliu - „Greşeşti. Nu s-a întâmplat acum un an. A fost acum 13 luni. Sau
14?”
− Uitare - „Ştiu că am vorbit ceva important săptămâna trecută. Ce era?”
− Plângere continuă despre o altă persoană - „Dacă nu era din cauza perechii, şefului,
părintelui, copilului, etc. nu aş fi avut problemele astea!”
− Găsirea unor simptome noi - „Credeam că simptomele mi-au dispărut în sfârşit, dar
săptămîna asta mi-a apărut unu nou!”
− Revenirea la sisteme vechi - „Credeam că în sfârşit am scăpat de acel simptom, dar
săptămâna asta a revenit.”
− Concentrarea pe simptome - „Am aşa nişte dureri! În primul rând...”
− Concentrarea numai pe trecut - „Hai să-ţi povestesc cum a s-a ţesut situaţia! Freud
spunea...”

9
 − Concentrarea pe evenimente „traumatice”, vise, etc. - „Freud a spus... Aşa că hai să găsim
acel incident traumatic şi apoi mă voi vindeca!”
− Aşteptarea până la finalul orei pentru a aduce material prelucrat - „Au rămas doar 3
minute? Gee, am uitat să-ţi spun...”
− Neatenţia la terapeut - „Poftim? Visam cu ochii deschişi.”
− Cedarea - „Nu mai suport. Trebuie să mă internezi.”
− A vrea o relaţie personală cu terapeutul - „Iei vreodată masa de seară cu clienţii?”; „Am
un bilet în plus la film. Vrei să vii?”
− Confuzie şi interpretare eronată - „Nu înţeleg.”; „Sunt sigur(ă) că ai spus...”
− Refuzul de a spune un detaliu important - „Chiar dacă aş fi în terapie 100 de ani, tot nu aş
putea discuta asta.”
− A uita un detaliu important
− Vorbitul continuu şi tăcerea
− Gesturi de „scăpare” - a se uita la uşă; a se uita la ceas; „Cred că trebuie să merg la
toilette.”; „Cred că ajunge pentru astăzi.”; „Plec de aici!”
− Non-complianţă - „Ştiu că trebuia să o fac, dar...”
− Graba/fuga spre sănătate (clientul se crede „vindecat”, fără probleme, deşi nu este aşa -
n.n.)
− Lipsa de la terapie sau venirea la finele orei

2. Impasul ca o formă a rezistenţei

− Tipuri de impas
a. Clientul descurajat
b. Terapeutul descurajat
c. Capcana situaţiei de viaţă („N-am ce face, nu depinde de mine!”)
d. Impasul de comunicare (clientul nu înţelege terapeutul sau invers)
e. Impasul de transfer şi contratransfer (în sens larg - asemănări cu persoane/situaţii din
trecutul clientului/terapeutului - n.n.)
f. Situaţii din viaţă faţă de care terapeutul nu mai este obiectiv (îi plac sau îi displac)

− Metode de abordare a rezistenţei şi impasului clientului

a. Oferirea de acord şi înţelegere clientului
b. vacanţă de la terapie
c. Schimbarea formei de terapie
d. Confruntarea
e. Trecerea de partea clientului
f. Acceptarea sentimentelor
g. Interpretarea scopului rezistenţei
h. Negociere
i. Schimbarea materialului în discuţie
 Centrarea pe relaţia client - terapeut
 amintire timpurie, poveste, glumă sau analogie care va explica acel comportament
 Examinarea cursului viitor al terapiei
 Examinarea cursului trecut al terapiei pentru a clarifica felul în care s-a dezvoltat
rezistenţa („Hai să vedem de ce ne-am împotmolit”)
j. Ajutarea clientului în a găsi limbajul care va rezolva rezistenţa
 Oferirea unui mod de a discuta şi de a se dezvălui ce nu este „ego-distonic”
 Oferirea de etichete „ego-sintonice” pentru ceea ce clientul încearcă să evite
k. Etichetarea rezistenţei ca pozitivă („Admir felul în care îţi aperi poziţia!”)
l. Invitarea familiei (cu cât sunt mai multe persoane de faţă, cu atât e mai uşor - n.n.)
m. Schimbarea metodelor (joc de rol, interpretarea viselor, terapie de grup, etc.)
10
 n. Schimbarea terapetului/terapeuţilor
o. Consultarea (o altă părere/supervizare, test „obiectiv”, interviu repetat de altcineva)

− Metode de abordare a rezistenţei terapeutului

a. Evitarea luptelor pentru putere
b. Consultaţia cu supervizorii sau cu alţii
c. Revederea propriei munci
d. Atenţia la răspunsurile clientului

Relaţia - transfer şi contratransfer

1. Definiţia transferului

2. Cei care au obiectat la concepţia freudiană

− Carl Rogers
− Behavioriştii
− Alfred Adler
a. Frecvent duce la un impas din dependenţă
b. Îi permite clientului să facă cereri de la terapeut
c. Nevroza de transfer necesită dizolvarea a două nevroze şi prelungeşte durata
tratamentului
d. Observaţiile lui Freud pot fi corecte, dar concluziile nu sunt
 Clienţii chiar îşi urăsc şi iubesc terapeuţii.
 Astfel de sentimente derivă din stilul vieţii, în loc de a fi deplasări pe terapeut ale
unor sentimente legate de o figură importantă din trecut.

3. Manifestări ale transferului

− Sentimente de afecţiune (a place, a iubi, a se supăra, a fi ostil, a se teme)
− Sentimente de dependenţă

4. Abordarea/rezolvarea transferului
− Interpretarea a ceea ce se întâmplă
− Co-terapia (i.e. terapia cu doi terapeuţi)
− Trecerea la alt terapeut
− Evitarea cultivării

5. Contratransferul
− Freud şi freudienii
− Adler
a. Rolul terapiei didactice
b. Auto-conştientizarea (a se prinde pe sine)
c. Metode pentru rezolvarea contratransferului
 a fi sincer cu sine
 evitarea relaţiei dualiste
 consultarea unui alt terapeut

11
Relaţia - finalizare

1. Forme de finalizare
− Graba/fuga spre însănătoşire
− După rezistenţă sau transfer nerezolvate
− Clientul devine descurajat
− Terapeutul devine descurajat sau are alt motiv pt. recomandarea clientului altcuiva
− Plecarea fie a terapeutului, fie a clientului
− Psihoterapie cu limită de timp (prin stabilirea ei aşa, sau datorită asigurărilor de sănătate)
− Lipsa de resurse financiare ale clientului
− Finalizare „normală”

2. Criterii pentru finalizarea „normală”

− Clientul oferă semne că e pregătit pentru terminarea terapiei
− Terapeutul simte că clientul e pregătit
− Decizia amândorura (s-a realizat scopul terapiei? - n.n.)
− Rezultate la teste şi evaluări
− Visul de terminare
− Schimbări în AT (şi în stilul vieţii în general - n.n.)

3. Metode pentru finalizare

− Discutare
− Rezolvarea rezistenţei
a. Clientul „interminabil”
b. Recurenţa simptomelor şi recădere
− „Dizolvare”
a. Discutarea progresului făcut de client
b. Întreruperea temporară a terapiei
 „Încearcă-ţi aripile şi apoi întoarce-te să vorbim despre cum a mers.”
 Punerea clientului „pe aşteptare”
c. Urmărire (telefon la 2 luni, 6 luni, 1 an)
− Stabilirea limitelor de timp
− Stabilirea unor sarcini
− Măsurători „obiective”

4. Finaluri nedorite ale terapiei

− Nici-o schimbare
− Clientul se simte pierdut, abandonat, descurajat
− Clientul îşi pierde idealurile, încrederea în terapie
− Sociopatie
− Superman sau Superwoman - concluzia grandioasă
− „Terapeutul ad-hoc” şi misionarul
− Episod psihotic
− Suicid şi homucidere

Relaţia - alte consideraţii

1. Consideraţii etice
− Problema relaţiei dualiste
a. A nu trata rude, prieteni, angajaţi, etc.
12
 b. Relaţii sociale cu clienţii
c. Relaţii sexuale cu clienţii (în timpul sau după terminarea terapiei)
− Barter
− Relaţii de afaceri/lucru cu clienţii

2. Abordarea/rezolvarea unor colaterale

− Când clientul e minor (cine plăteşte, cine e clientul de fapt)
− Când clientul e psihotic, sinucigaş, ucigaş, etc.

Înţelegerea clientului

1. Observare (consultă cursul 511 - Evaluare clinică şi intervievare)

− Comportamentul verbal al clientului
− Caracteristicile fizice ale clientului
− Limbajul corporal al clientului
− Gesturile clientului

2. Stabilirea relaţiei (vezi mai sus, Relaţia terapeut - client)

3. Interviul iniţial (consultă cursul 511 - Evaluare clinică şi intervievare)

− Forma
a. Structurată
b. Spontană
− Conţinuturi (demografic, recomandarea pt. terapie, simptome/probleme, motivaţie,
aşteptări, scopuri)

4. Testare psihologică
− Testele obiective
− Testele proiective

5. Luarea deciziilor
− Rolul medicaţiei în terapia adleriană (cooperăm cu medicamentele - modelul „software şi
hardware” - n.n.)
− Internare
− Recomandarea altor modalităţi terapeutice (psihodramă, biofeedback, hipnoză, etc.)
− Recomandarea altor terapeuţi (formaţi-vă o reţea, între voi)

6. Stilul vieţii
− Când se foloseşte şi când este contraindicat
− Linia mişcării şi scopurile de lungă durată (a se descoperi şi discuta cu clientul)
− Structura şi utilitatea stilului de viaţă (consultă cursul 515, 623 - Evaluarea stilului de
viaţă)

7. Înţelegerea comunicării clientului

− Meta-limbaj - ce spun clienţii şi la ce se referă
− Pe ce se concentrează clientul (inclusiv eschivări ale unor subiecte „delicate” - n.n.)
− Comunicări patologice (neologisme, salată de cuvinte, afazie verbală, etc.)

13
 2.2.Intervenţii-metode de sprijin.

1. Ascultare
− Postura terapeutului
− Repetarea spuselor clientului, cu alte cuvinte
− Reflectarea sentimentelor
− Sintetizarea celor discutate - a face sumarul pentru client
− Readucerea în discuţie, la o dată ulterioară, a spuselor clientului

(vezi „Piramida abilităţilor consilierului”, de Ivy & Ivy)

2. Acceptarea clientului
− Terapeutul are încredere în client
− Terapeutul arată aprobare
− A fi de partea clientului (nu în orice situaţie - n.n.)
− Acceptarea clientului cu greşelile/păcatele sale
− Respectarea valorii clientului (ca fiinţă umană)
− „Colectarea gunoiului” (permiterea ventilării, abreacţiei); „coş de gunoi” - metaforă
preferată

3. Arătarea grijii şi preocupării

− A fi de ajutor, disponibil ca profesionist (dar a nu fi contactat acasă - n.n.)
− Atingere (cu măsură, doar la necaz/bucurie extremă)
− Cuvinte de alinare

4. Oferirea încrederii şi speranţei (la terapie vom progresa; oamenii îşi îmbunătăţesc viaţa -
n.n.)

5. Tehnici de încurajare
− Etichetarea „anormalului” ca „normal” (formă de reîncadrare - n.n.)
− Concentrarea pe pozitiv
− Schimbarea unui minus într-un plus (formă de reîncadrare - n.n.)
− Demonstrarea că există răspunsuri/soluţii/excepţii la problemă
− Demistificarea misterului
a. A vorbi în termeni de bun simţ comun
b. A folosi idiomul/limbajul clientului
c. A explica „cursul natural al tulburării” (şi al revenirii în general, care nu e liniar -
n.n.)

6. Oferirea de sfaturi
− Când e cazul (când o cere clientul care se şi implică în terapie)
− Când e ineficient (pentru „vizitatori” - vrei peşte sau a învăţa să pescuieşti?)

2.3. Intervenţii - Interpretare şi autocunoaştere

1. Scopul interpretării - autocunoaşterea

− Definiţia cunoaşterii de sine: o experienţă cu sens, care duce la schimbare perceptuală şi
la schimbarea liniei de mişcare.

14
 − Natura cunoaşterii de sine
a. Este cunoaşterea de sine necesară? (terapiile centrate pe simptom, hipnoza, ş.a.)
b. Interpretarea - asta e totul?
c. Trebuie ca ea, cunoaşterea de sine, să preceadă schimbarea comportamentului?
d. Cunoaştere de sine „intelectuală” şi „emoţională”
 Perspectiva freudiană („unde era inconştientul să fie acum conştientul”)
 Perspectiva cognitivă
 Perspectiva adleriană

− Folosirea interpretării pentru a promova cunoaşterea de sine

a. Ce anume e interpretat
 Stilul vieţii, scopuri cu bătaie lungă, idei care interferează cu dezvoltarea, logica
privată
 Mişcarea din prezent şi scopuri imediate
i. Răspunsuri şi comportament terapeutic
• Mişcări de apărare (discutarea ulterioară a lor, confruntare - n.n.)
• Mişcări de scăpare şi retragere (discutarea ulterioară a lor, confruntare -
n.n.)
• Mişcări depreciative (discutarea lor, a relaţiei terapeutice - n.n.)
• Mişcări care vor să-l pună pe terapeut în serviciul clientului (refuzarea lor
- n.n.)
ii. Jocuri, scenarii, şmecherii, comploturi
iii. Motivul ascuns
iv. „Îngrijirea şi hrănirea” simptomelor
• Sensul, scopul simptomului
• Rolul anticipării (profeţia autoîmplinită - n.n.)
• Hipersensibilitate (persoana „hipersensibilă” îşi permite simptome mai
uşor - n.n.)
• A se gândi la ele până le şi are
• „Lupta” împotriva simptomului
• Escaladarea simptomelor (datorită realizărilor prin ele, anxietăţii - n.n.)
• Sentimente/trăiri, scopul şi legătura lor cu convingerile aferente

b. Materialul sursă folosit la interpretare

Constelaţia familiei, amintirile timpurii, istorie longitudinală, tipare de purtare
recentă, simptome, vise, răspunsuri la sarcinile vieţii, reacţii la terapeut şi terapie,
comportament imediat, etc.
2. Reperele pentru interpretare
- În cadrul stilului de viaţă
- În termenii mişcării, în loc de descriere
- În termenii scopului, în loc de ai cauzelor
- În termeni holistici, nu atomişti
- În termenii mişcării şi scopului sentimentelor, în loc de termenii emoţiilor, ca obiect
fundamental de schimbat
- În limbajul clientului
- La nivelul intelectual al clientului
- În termenii lui „Ce vrei şi ce faci tu acum”
- Judecând/evaluând sentimentul de c omuniune socială, sarcinile vieţii şi bunul simţ comun
- Diferenţa dintre diagnostic şi acuzaţie
a) a evalua fără a răni clientul
b) a diferenţia/distinge între faptă şi făptaş
- Terapie „aici şi acum”
- În termen celor „două puncte pe o linie” (unde eşti şi unde vrei să ajungi; ce au în comun
15
 trăsături/comportamente/convingeri/sentimente/etc. diferite)
− Interpretarea poate începe oriunde.

3. Tehnici de interpretare specifice

− Conectarea prezentului cu trecutul
− „A scuipa în supa clientului” - a-i arăta clientului cum îşi foloseşte simptomele
inutil/dăunător
− „Tava de argint” - a face o interpretare plăcută
− Interpretări tentative - „Se poate ca... ?”
− Repetarea conceptelor cheie din stilul de viaţă (şi cele teoretice, şi cele ale clientului)
− Ironie şi sarcasm
a. Argumentaţia exagerată (interpretarea exagerată, în general - n.n.)
b. Reductio ad absurdum

− Ilustrări
a. Exemple
b. Poveşti (Corsini - a spune povestea şi imediat după ea a trece la altceva, fără
comentariu)
c. Aforisme
d. Parabole şi fabule
e. Maxime (transformate)

− Încurajarea clientului în a interpreta

a. „Ce părere ai?”
b. „Din cele 5 posibilităţi pe care ţi le-am oferit, care ţi se potriveşte cel mai bine?”
c. Interpretări deliberat inexacte
d. Exagerări deliberate
e. Interpretarea incompletă, pe care trebuie să o completeze clientul
f. „Ce legături vezi între amintirea din copilărie, ca poveste în sine, şi situaţia ta de
acum?” (n.n.)

− Trebuie ca interpretarea să fie exactă?

a. „Exactă” şi „inexactă” vs. „a nimeri” şi „a rata complet” (Melanie Klein)
b. Cum pot „exploda” interpretările exacte şi cum cele inexacte pot produce mişcare
terapeutică
 din sublinierea exagerată a scopului simptomelor, clientul se poate simţi vinovat
(Gushurst); mai ales la depresie
 momentul interpretării purtării inutile/dăunătoare e delicat - o relaţie bună cu
clientul

− Factori implicaţi în eficienţa interpretărilor

a. Limbajul potrivit
b. Temporizare
c. Cât de plăcută e interpretarea pentru client
d. Anticiparea interpretării de către client (ca la sumarul ISV - n.n.)
e. Preconcepţiile clientului despre interpretare (terapeutul nu e magician, etc.)
− Interpretarea viselor (consultă cursul 516 - Interpretarea viselor)
a. Freud
b. Jung
c. Adler

16
− Folosirea metaforei
a. Metaforele terapeutului
b. Metaforele clientului (consultă cursul 517 - Folosirea metaforei în psihoterapie)

− Alte producţii (artă, poezie, scris, imagerie, ş.a.m.d.)

− Folosirea hipnozei şi sugestiei
a. Abordarea clasică
b. Abordarea ericksoniană

− Reacţii ale clientului la interpretare

a. Reacţii care arată că interpretarea a „nimerit”
 Reflexul de recunoaştere - râs, tresărire, „Aha!”, înroşire, plâns, etc.
 Reacţii viscerale şi autonome
 Reacţii exagerate
 Eliberare subită a emoţiilor
 Contemplare şi reflecţie („Nu m-am gândit niciodată la asta.”)
b. Reacţii care arată că interpretarea e ameninţătoare
 Reacţii-alarmă (semne de alertă şi comportament „în gardă”)
 Reacţii viscerale şi autonome
 Comportament motor inconştient
c. Feluri în care foloseşte clientul interpretarea
 Folosiri constructive
i. Pentru a înţelege
ii. Pentru a vedea lumea diferit
iii. Pentru acceptare de sine
iv. Pentru a-şi vedea propria responsabilitate
v. Pentru a realiza că are mai mult control decât credea
vi. Pentru a înţelege relaţiile şi tranzacţiile umane
vii. Pentru înţelegerea valorilor
viii. Pentru a întregi „puzzle-ul”
ix. Pentru schimbare
• Decizia de a renunţa la simptome
• Schmbarea comportamentului
• Rezolvarea problemelor
• Evitarea purtării şi situaţiilor problematice
 Folosiri non-constructive
i. Paradoxul nevrotic - a corecta extreme din trecut prin ajungerea la extreme
opuse (gândirea în extreme continuă - trecerea de la un pol al constructului la
celălalt; n.n.)
ii. Pentru a blama altă persoană („Vezi, ştiam eu că a fost vina ta, de la început!”)
iii. Pentru blamarea de sine
• Critică de sine depresivă
• Pentru a susţine că interpretarea e o critică sau învinovăţire
iv. Pentru a se scuza/eschiva de la mişcare
v. Pentru a urmări înţelegerea/cunoaşterea de sine în loc de a se schimba
vi. Pentru a juca jocul cunoaşterii „emoţionale” vs. „intelectuale”

17
 SESIUNEA NR. 3

INTERVENŢII – TEHNICI (II)

3.1. Intervenţii-tehnici non-interpretative şi recăderi/reveniri.

3.2. Înţelegerea persoanei – Mosak şi Maniacci.
3.3. Diagnostic şi evaluare.

Standarde de performanţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :

• Identifică elementele intervenţiilor şi tehnicilor non-interpretative precum şi
recăderile/revenirile.
• Cunosc principalele elemente din înţelegerea persoanei și le aplică.
• Pot înţelege cum se face diagnosticul şi evaluarea psihologică

3.1. Intervenţii-tehnici non-interpretative şi recăderi/reveniri

1. Tehnici de confruntare (non-interpretative)

 „Ce faci chiar acum?”
 „Când îţi planifici să începi?”
 „Dacă vei continua să faci ceea ce faci, cum va fi viaţa ta peste 5 ani de acum?”
 Prezentarea de alternative
 Confruntarea clientului cu responsabilitatea sa de a se schimba

2. Tehnici paradoxale
 Intenţia paradoxală (Corsini, Frankl, Adler)
 A face opusul la ce se aşteaptă clientul

3. Rezolvarea conflictului/dilemei „intrapsihice”

 Jocul probabilităţilor
 Tehnica scaunelor goale

4. Umor
 A menţine terapia relaxată (Adler)
 A destrăma negura şi pierzania
 Ritualul de legare
 Eliberare (a tensiunilor; din convenţii, restricţii, obligaţii)
 Efectul de 1800 al umorului (antagonistic temerilor şi tristeţii)
 A sublinia ceva fără confruntare directă
 Ca şi criteriu de terminare/finalizare
 „Nu a durut deloc.” (încurajare)
 A spune un banc ca stabilire a unui scop/sarcini (Wolfe)

5. A crea „imagini”
 „Mânere”
 Imagini concrete
 Folosirea metaforelor (non-interpretative)
 Imagerie spontană
 Imagerie structurată (relaxări şi vizualizări; tehnici cu AT; etc.)

18
 6. Modelarea de comportament pentru client

7. Joc de rol
 Direct (clientul joacă rolul altcuiva)
 Schimbare-de-rol (clientul joacă roluri împreună cu terapeutul)
 Solilocviu

8. A invita clientul să se asculte, cu înregistrare audio/video

9. A-l învăţa pe client aptitudini de comunicare

10. A-l învăţa pe client aptitudini sociale

Intervenţii - recăderi/reveniri

1. Natura revenirilor
 A recunoaşte o revenire
 A învăţa dintr-o revenire
 Când e revenirea „normală”? (orice curs al terapiei e non-linear)
 A vedea cum elaborează clientul revenirea

2. Factori legaţi de revenire

 Revenire timpurie
a. Descurajare
b. Încercarea de a-l impresiona pe terapeut
c. Teama de însănătoşire
d. Dorinţa de a se însănătoşi ieri (nerăbdare)

3. Revenire târzie
 Descurajare
 Clientul cade în curse terapeutice
 A-l întrece la putere sau a-l pedepsi pe terapeut
 Revenire ca răspuns la factori externi (de ex. familia clientului, care-l preferă dependent
de ea)
 Revenire iatrogenică
a. Afirmaţia descurajantă (cel puţin aşa percepută)
b. Terapeutul nu înţelege (elefantul roz din mijlocul camerei)
c. Terapeutul nu e sensibil („Eu mor şi el glumeşte!”)
d. Terapeutul nu răspunde
e. Presiunea exercitată de terapeut (fiecare om are un ritm propriu)

4. Abordarea revenirii
 Tehnici suportive
 Interpretare
 Tehnici non-interpretative

5. Facilitarea finalizării dificile

2. Înţelegerea persoanei – Mosak şi Maniacci.

[…] lumea, inima şi mintea omului –

Înţelegerea acestor lucruri trebuie să fie ţelul nostru.
Goethe (1801/1949)
19
Cineva ar putea să mă facă prost […]; un astfel de om măsoară moderaţia cu […] măsura
propriului caracter. Trebuie să afle că este el însuşi ceea ce mă face pe mine.
Euripide (circa 413 î.C./1960)

În multe feluri, acesta este punctul cu care am început cartea. Aşa cum au ponderat Aristotel
şi nenumăraţi gânditori, visători şi alte suflete încă de la începutul timpului, dorim să ştim. Poate că
nu există o problemă mai puternică pentru noi decât aceea de autocunoaştere. După cum au declarat
Socrate şi oracolul din Delfi în Grecia antică, "Cunoaşte-te pe tine însuţi!". Filosofii, teologii,
oamenii de ştiinţă – noi toţi – ne-am luptat cu acel dictum de atunci încoace (şi probabil chiar
înaintea declaraţiei lui Socrate), iar răspunsurile la care am ajuns au fost la fel de variate şi diverse
precum caracterul celor ce s-au întrebat. Goethe a enumerat lumea, inima şi mintea ca ţintă a
înţelegerii noastre, şi nu este o coincidenţă faptul că le-a scris în această ordine, în ciuda licenţei
poetice. Căutăm să ne cunoaştem lumea. Ceea ce ne conduce, după o pauză scurtă, la înţelegerea
inimii noastre. Fără nici-o pauză pe acest rând, pentru că nu este nici-o virgulă între inimă şi minte
ori vreo întrerupere de ritm în citat, Goethe afirmă că ţinta noastră se mută repede pe înţelegerea
minţii. Direcţia nu este accidentală – Goethe era un maestru al cuvintelor şi imaginilor. Înţelegerea
lumii duce la înţelegerea inimii, a pasiunilor noastre, care duce invariabil la minte. Mintea este baza,
"ultima din listă", pentru a parafraza. Sunt împletite, da, însă ordinea nu este întâmplătoare. Şi apoi
este Euripide.
Euripide, autorul unor tragedii precum Medeea şi Electra, pentru a aminti numai două, a fost
cel mai tânăr dintre "cei trei mari" tragedieni ai Greciei antice, ceilalţi doi fiind Sofocle şi Eschil, şi
unul dintre cei mai prolifici, scriind mai mult de 80 de piese de teatru până la moarte. Ca şi
Shakespeare secole mai târziu, Euripide a fost un maestru nu doar al tragediei ci şi al comediei. Era o
combinaţie neobişnuită, în special la vremea aceea, însă, aşa cum au comentat criticii iar şi iar,
aceasta poate fi o cheie a pătrunderii sclipitoare în natura umană şi la Euripide şi la Shakespeare. Ei
au putut vedea întrepătrunderea ambelor părţi ale umanului, pentru că linia dintre ceea ce ne înalţă şi
ceea ce ne distruge este subţire. Este ironic dar totuşi mişcător că vorbim despre a ajunge "nebun" cu
ambele conotaţii de "nebunie" (i.e., a pierde controlul, raţiunea) şi de "furie". În expediţia noastră de
înţelegere – "măsură" în limbajul lui Euripide – a altora, folosim măsura propriului nostru "caracter".
Într-unul dintre cele mai pătrunzătoare comentarii ale sale, tragedianul declară că în căutarea noastră
de a-i măsura pe alţii, "trebuie să ştim" că găsim în ei ceea ce suntem noi. Însă trebuie oare să ştim?
Comentariul său este atât ironic cât şi incisiv.
Aceasta este capcana în care cădem în expediţia înţelegerii. Începem prin a căuta a înţelege
viaţa, lumea, natura "lucrurilor" şi curând ne trezim că încercăm să ne înţelegem pasiunile şi, astfel,
mintea, percepţiile, şi gândurile şi crezurile. Dar după cum au indicat psihologii, ochiul poate vedea
totul în afară de sine. Astfel căutăm să îi înţelegem pe alţii, pasiunile lor, minţile, dar suntem ceea ce
îi numim pe ei. În spatele fiecărei expediţii de a-i înţelege pe ei, ne găsim pe noi. A uita aceasta, a nu
o considera, duce la comedie, în cel mai bun caz, şi la tragedie, în cel mai rău caz.
Echilibrul subiect obiect şi interconexiunile a ceea ce studiem şi ceea ce suntem (ce căutăm
sau urmărim) sunt tot mai acceptate, chiar şi în ştiinţele "dure" precum fizica. Psihologia poate fi
uimitor de neglijentă cu acestea, chiar şi după ce alte discipline au realizat influenţa pe care o avem
asupra ceea ce vedem. Când adlerienii încearcă să înţeleagă o persoană, se luptă să păstreze acest
echilibru în minte, să înţeleagă nu numai acea persoană dar şi felul în care persoana tratează pe alţii
şi lumea ei, lumea noastră, şi efectul reciproc pe care îl avem unii asupra altora. Urmăm calea de
examinare a lui Goethe: Pentru a le înţelege lumea, le explorăm inimile, ceea ce ne duce la a le
cunoaşte mintea, în tot acest timp încercând să rămânem credincioşi principiului lui Euripide:
Suntem intim legaţi de ceea ce vedem în alţii, şi nu trebuie să uităm aceasta.
Într-un sens similar, Ellis (1973) şi Dreikurs (1951) sunt de acord că sub fiecare emoţie este o
cogniţie. Ei nu ignoră emoţiile; au numai o altă abordare a înţelegerii şi tratamentului lor1.

1
Acesta este un punct neînţeles de Freud (1963), când l-a acuzat pe Adler de a fi creat o psihologie fără dragoste. În
1908 Adler (1956) deja scrisese despre nevoia clientului de afecţiune. (n. a.)
20
3.3 Diagnostic şi evaluare.

Adler (1956) a făcut o distincţie care este examinată aici, pe scurt. Pentru el procesul
evaluării era o chestiune în doi paşi. Clinicianul se ocupa mai întâi de "Diagnosticul general", apoi
de "Diagnosticul special". Mai întâi este necesară o clarificare.
Diagnosticul diferă în general de evaluare, şi deşi sunt folosite adesea una în locul celeilalte,
tipic diagnostic presupune înţelegerea a ceea ce nu e bine, ceea ce face persoana "bolnavă".
Diagnostic este un termen din modelul medical. Evaluarea se concentrează pe ceea ce este persoana,
pe ceea ce o pune în mişcare. Diagnostic este a şti că oamenii se chinuie pentru că au o compulsie de
a se spăla pe mâini; ne spune ce este "rău" la ei. Ştiind că sunt controlori, oameni care simt că aparţin
numai dacă sunt curaţi, organizaţi şi "cu un pas înaintea" vieţii, ne spune rostul lor, ce îi pune în
mişcare. Celor ce se spală pe mâini compulsiv le este frică de microbi, care îi pot scoate din control.
Sunt cei mai curaţi oameni, poate singurii oameni curaţi din lume, şi cu compulsiile lor pot privi în
jos la noi restul, cei murdari. Examinăm ambele aspecte.
Dagnosticul general examinează indivizii în situaţia lor prezentă. Dacă oamenii vin la
psihoterapie, prima sarcină a terapeutului este de a înţelege cum funcţionează aici-şi-acum. Să privim
acest proces mai de aproape.

Diagnosticul general
Mosak şi Maniacci (1995) au prezentat un exemplu de caz autentic din psihoterapie, inclusiv
porţiuni dintr-un interviu iniţial, care detaliază procesul pe care îl vom descrie în termeni generali.
Dreikurs (1954, 1967) a scris de asemenea despre aceasta. Sunt două părţi de bază în "Diagnosticul
general", înţelegerea condiţiei subiective şi a situaţiei obiective:

La intervievarea pacienţilor pentru prima oară, îi lăsăm să vorbească despre condiţia

(situaţia – n.t.) lor, simptomele lor, discomfortul şi disfuncţiile lor. Atunci ei ne dau
– după cum o numim noi – "Condiţia subiectivă". Ştim atunci cum simt ei ceea ce
trăiesc înauntrul lor, pentru ce au venit. (Dreikurs, 1967, p. 80)

Acest proces poate include un diagnostic formal (Sperry & Carlson, 1996; Sperry &
Maniacci, 1992). După ce adlerienii au auzit şi înţeles ce i-a adus pe pacienţi să-i vadă, ei caută să
înţeleagă cum funcţionează pacienţii în întâmpinarea sarcinilor vieţii.
Apoi adlerienii examinează "situaţiile obiective" ale pacienţilor. Vor să afle câmpurile în care
se mişcă pacienţii, condiţiile în care trăiesc, cum funcţionează în fapt. Adler ne-a dat un cadru pentru
o asemenea examinare, indicând sarcinile vieţii (Dreikurs & Mosak, 1966) ce includ toate acţiunile şi
încercările omeneşti.
"Diagnosticul general" este o tentativă de a înţelege indivizii în lumile lor sociale. Adlerienii
se mişcă de la perspectivele subiective la cele obiective şi înapoi, în procesul pe care îl explorăm în
capitolul despre sarcinile vieţii. Înţelegerea fenomenologică cere a vedea cu ochii lor, a auzi cu
urechile lor şi, general vorbind, a înţelege cum este viaţa pentru ei din punctul lor de vedere (Adler,
1931/1958). Aceasta este partea subiectivă a evaluării. Cea obiectivă necesită a evalua cât de bine
funcţionează în viaţă. Pe ansamblu este încă parţial subiectivă, deoarece adlerienii încă evaluează
felul în care pacienţii îşi privesc sarcinile vieţii. Totuşi este relativ mai obiectivă, prin aceea că
adlerienii evaluează cum functionează oamenii după criterii externe (vezi capitolul 7). De obicei
adlerienii au stiluri variate de evaluare (Manaster & Corsini, 1982). În timp ce teoria psihanalitică a
trecut prin revizuiri radicale din vremea lui Freud încoace, metoda de evaluare şi tratament a rămas
relativ consistentă. Nu este şi cazul psihologiei individuale. Teoria lui Adler a fost revizuită foarte
puţin, pentru că, spre deosebire de Freud, care a încercat să-şi lege sistemul psihologic de ştiinţa
prevalentă a vremurilor, Adler a încercat să îşi construiască sistemul pe filosofie. Deşi în general
ştiinţa suferă revizuiri pe măsură ce noi tehnologii conduc la înţelegere mai mare, filosofia este mult
mai stabilă în postulate. Spre deosebire de psihanaliză, adlerienii au stiluri variate de evaluare şi
practicare a psihoterapiei. Deşi împărţim aceeaşi filosofie şi postulate de bază, există o mare
varietate de strategii terapeutice din care alegem. Cu toate că lucrează în acelaşi sistem, adlerienii pot
face lucruri foarte diferite. Sunt sistematici ca teorie şi eclectici ca tehnică, deşi cu privire la cea din
21
urmă sunt atenţi să nu violeze postulatele de bază ale psihologiei individuale. În general, în
evaluările clinice iniţiale, dacă sunt implicate simptome, există două întrebări de bază, folosite pentru
creşterea înţelegerii, şi le examinăm succint pentru a oferi cititorilor o imagine a ceea ce fac şi cum
lucrează adlerienii.
Investigând condiţia subiectivă, adlerienii în mod tipic întreabă "Cine este mai afectat de
simptomele dumneavoastră?" Răspunsul la această întrebare arată în general adlerienilor împotriva
cui pot fi îndreptate simptomele. Spre exemplu:

Terapeut: Aşadar, cine este cel mai afectat, sau afectată de ieşirile dvs.?
Client: Nu prea înţeleg ce vreţi să spuneţi.
Terapeut: Adică, atunci când vă pierdeţi controlul şi aruncaţi cu lucruri, cine
este cel mai afectat sau afectată de aceasta?
Client: Păi eu, cred.
Terapeut: Şi apoi?..
Client: Şi apoi? Acum că mă întrebaţi, cred că soţia mea. O înnebuneşte. Nu
poate suferi asta.

Ceea ce tocmai ne-a spus clientul, cumva ezitând, este că soţia sa nu numai că îi observă
ieşirile, dar este şi deranjată de ele. Ce credea el iniţial că este problema lui, un lucru intrapsihic, a
fost plasat într-o perspectivă a câmpului social, teoretică şi tranzacţională. Poate că există ceva în
căsnicia lor de care el nu este mulţumit, şi prin ieţirile sale încearcă să o comunice. Poate că o
pedepseşte pe ea sau o intimidează sau încearcă să o îndepărteze. Aceste idei pot fi explorate.
Pentru a lega condiţia subiectivă de situaţia obiectivă, adlerienii folosesc ceea ce se numeşte
"Întrebarea" (Adler, 1929/1964d, 1956; Dreikurs, 1958, 1962; Mosak, 1995b). Arată pentru ce scop
sunt folosite simptomele. Pentru a continua exemplul:

Terapeut: Ce ar fi diferit în viaţa dumneavoastră dacă nu aţi avea aceste ieşiri?

Client: Să mă gândesc… Cred că aş fi mai fericit.
Terapeut: Şi dacă aţi fi mai fericit, atunci ce s-ar întâmpla?
Client: Atunci cred că aş fi mai câştigat, ştiţi, m-aş înţelege mai bine cu
oamenii.
Terapeut: Ca de exemplu?
Client: Nevasta mea, angajaţii mei. S-ar simţi mai confortabil cu mine. Şi eu
aş fi mai relaxat, fără să mă preocupe când o să explodez.

Încă o dată, el ne-a spus mai mult decât realizează. Îşi foloseşte ieşirile pentru a-i ţine pe alţii
– şi pe sine – pe vârfurile picioarelor. Fără ieşirile sale, oamenii s-ar simţi mai confortabil în jurul
său. Poate că scopul lui este de a-i ţine pe muchie de cuţit, ca să "sară" când le comandă el. Poate că
este un conducător/motor (engl. driver – n. t.) care nu tolerează altceva decât ceea ce el percepe a fi
excelenţa în căutarea de a deveni numărul unu (Mosak, 1971a). Această ipoteză şi altele pot fi
evaluate mai cu grijă în vizite ulterioare.
Altă întrebuinţare a Întrebării este pentru diagnostic diferenţial (Adler, 1956; Brown, 1995;
Dreikurs, 1945, 1958, 1962; Mosak, 1977a). În încercarea de a decide dacă o plângere somatică este
primordial funcţională sau organică, clinicienii pot examina răspunsul la Întrebare. În cazul în care
clientul răspunde că, fără simptom, s-ar "simţi mai bine" şi, întrebat despre aceasta, nu poate spune
ceva mai specific, probabilitatea patologiei organice din spatele simptomului este mare (Brown,
1995). Dacă spune "Păi aş putea să îmi termin temele pentru şcoală", de exemplu, scopul pentru a
avea simptomul poate fi psihologic sau social iar originea sa poate fi funcţională.Observaţi că
accentăm poate fi. De obicei este recomandată mai multă muncă medicală sau psihologică, oricând o
plângere somatică este centrul tratamentului (Maniacci, 1996b). Chiar simptomele cu o patologie
clar organică pot fi folosite pentru un scop psihologic. Maniacci a dat exemplul unui picior rupt.
Patologia sa organică este evidentă, însă un client o poate folosi pentru a-i face pe alţii să aibe grijă
de el/ea şi pentru a pune pe alţii în serviciul său. ("piciorul de lemn", Berne, 1964).

22
 Şcoala de terapie scurtă, centrată pe soluţie, a folosit extensiv Întrebarea (de Shazer, 1988;
O'Hanlon & Weiner-Davis, 1989). Ei o numesc întrebarea miracol:

Un cadru pentru o întreagă serie de întrebări (cunoscute colectiv drept "întrebarea

miracol") este folosit în aproape fiecare vizită iniţială […] pentru a ajuta şi clientul şi
terapeutul a descrie cum poate arăta o soluţie […] Noi am găsit această cale de a
privi repede în viitor a fi un cadru foarte eficient pentru ajutarea clienţilor să îşi
stabilească scopuri şi astfel să descrie cum vor şti că problema s-a rezolvat. (de
Shazer, 1988, pp. 5-6)

Ei nu se referă deloc la Adler sau Dreikurs dar au documentat cât de folositoare poate fi
focalizarea pe scopuri, mai ales dacă simptomele clienţilor sunt văzute ca soluţii la problemele lor.
Aceasta este o privire generală asupra ceea ce fac adlerienii în evaluarea diagnosticului
general. Îi pune pe direcţia bună. La final, în termenii cei mai generali, adlerienii înceracă să afle pe
unde sunt oamenii ca grad de activitate şi interes social. Ei caută şi mai multă specificitate, totuşi, iar
în acest scop apelează la "Diagnosticul special".

Diagnosticul special
În timp ce în "Diagnosticul general" adlerienii încearcă să înţeleagă oamenii şi cum
funcţionează în sarcinile vieţii, astfel obţinând o secţiune transversală a stilului lor de viaţă de aici-şi-
acum, context prezent, şi a ceea ce poate vor ei să evite sau să spună "da, dar…" (sau "nu"), în
"Diagnosticul special" ei investighează oamenii în profunzime sau, aşa cum sugerăm în altă parte a
lucrării, în amploare. Ei poartă numita investigare a stilului vieţii.
Încă o dată, unii adlerieni nu fac niciodată o evaluare formală a stilului vieţii. Alţii, în special
cei pregătiţi de Dreikurs, Shulman sau Mosak, fac o evaluare formală a stilului vieţii (Dreikurs,
1956, 1958, 1967; Powers & Griffith, 1987; Shulman & Mosak, 1988). Manuale pentru tehnică şi
proces au fost publicate, iar pentru scopurile de faţă este explorată numai o privire generală a acestui
proces complex dar bogat clinic.
Evaluarea stilului vieţii are două părţi generale. Mai întâi clienţii sunt intervievaţi pentru a le
evalua situaţia din copilăria timpurie. După ce au fost colectate datele, le sunt evocate amintirile cele
mai timpurii. Le sunt oferite sumaruri la fiecare parte, şi liste cu probleme ce trebuie adresate. Să ne
uităm la acest proces mai îndeaproape.

23
 SESIUNEA NR. 4

EVALUAREA STILULUI VIEŢII

4.1. Situaţia copilăriei timpurii, amintiri timpurii, vise.

4.2. Testare psihologică, probleme generale în evaluare.

Standarde de performanţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :

• Identifică care este situaţia copilăriei timpurii, amintirile timpurii şi a viselor.
• Cunosc cum se face testarea psihologică și care sunt problemele generale în
evaluare.

4.1. Situaţia copilăriei timpurii, amintiri timpurii, vise.

4.1.1.Situaţia copilăriei timpurii

Mosak (1972), Shulman (1962) şi Shulman şi Mosak (1988) au scris despre acest subiect.
Clienţii sunt intervievaţi pentru a înţelege o serie de factori din copilăria lor. Se explorează felul în
care s-au înţeles cu fraţii şi surorile, şi cum şi-au găsit locul în familia de origine. Deasemenea se
investighează felul în care şi-au găsit locul la şcoala elementară, cu cei de o seamă, şi ce au învăţat
despre identitatea lor sexuală, cum le-a fost sănătatea, imaginea corporală, şi cum le-au fost părinţii
şi alţi adulţi importanţi pe perioada vieţii timpurii [a clienţilor]. Acestea se sintetizează într-un raport
succint, care surprinde cum au crescut clienţii şi şi-au văzut situaţiile din copilăria timpurie. Pentru
exemple cititorii pot apela la Dreikurs, Mosak şi Shulman (1984), Mosak (1995a) şi Mosak şi
Maniacci (1995) pentru o transcriere a unui sumar de stilul vieţii, incluzând un sumar al constelaţiei
familiei clientului (pp. 29-30).

4.1.2. Amintiri timpurii

După cum a notat Adler (1956), nu există amintiri întâmplătoare. Ceea ce ne amintim din
copilăria timpurie reflectă ceea ce credem acum. Mosak (1958, 1965) şi Olson (1979) oferă descrieri
detaliate a felului de a folosi amintiri timpurii în psihoterapie, iar Powers şi Griffith (1987) şi
Shulman şi Mosak (1988) examinează cum să fie folosite în evaluarea stilului de viaţă. Pe scurt,
clienţii sunt invitaţi să se gândească în trecut şi să descrie cele mai timpurii incidente pe care şi le
amintesc. Aceste amintiri trebuie să fie de sub vârsta de 10 ani, ale unor incidente singulare,
specifice şi să includă partea cea mai pregnantă a amintirii, şi felul în care s-a simţit clientul atunci.
De exemplu, aceasta este o amintire a unei femei în vârstă de 28 de ani:
Vârsta 3 ani: Eram cu mama. Era învăţătoare şi m-a luat la şcoală cu ea, la nişte
conferinţe părinţi-învăţători. Am văzut-o vorbind cu acei oameni străini şi am
început să plâng zgomotos. Sentimentul: Supărare şi frustrare, o vroiam cu mine.
Partea cea mai pregnantă: Plângând.
De obicei elicităm între şase şi opt astfel de amintiri. Caşi pentru situaţia din copilăria
timpurie, le facem sumarul pentru a oferi o descriere concisă a modului în care privesc clienţii
realitatea, în prezent. Încă o dată, cititorii interesaţi pot apela la Mosak (1995a) şi Mosak şi Maniacci
(1995) pentru a vedea cum se poate aplica acest proces unui client.
Această clientă spune despre sine că preţuieşte oamenii şi că îi vrea pe toţi pentru ea. Când
lucrurile nu merg cum vrea ea – şi este foarte conştientă care e calea "corectă" (calea ei) – aranjează
un spectacol impresionant a ceea ce Adler numea "puterea apei", lacrimi şi istericale, pentru a obţine

24
ce vrea ea. Ceea ce vrea ea cel mai mult este calea ei şi atenţia celorlalţi. Dintre toate lucrurile pe
care şi le putea aminti din copilărie, de ce acesta? Pentru că ne spune cum vede ea viaţa acum. Poartă
acest lucru cu ea ca lecţie nonverbală, învăţată prelingvistic (vezi capitolul despre dezvoltare, pentru
o discuţie mai detaliată).
"Diagnosticul special", numit şi evaluarea stilului vieţii, ajută la înţelegerea clientului în
particular, în stilul său idiografic. Apoi combinăm cunoştinţele din această parte a evaluării cu ce am
aflat din "Diagnosticul general" pentru a oferi o imagine despre acea persoană, în stilul său unic
("Diagnosticul special"). De aici şi până la psihoterapie propriu-zis este un pas mic, însă aceasta este
adresată în detaliu mai mare în capitolul următor.

4.1.3. Visul

Adler (1936, 1956), Dreikurs (1944), Gold (1979, 1981), Krausz (1959) şi Shulman (1969) au
scris despre vise şi interpretarea viselor. Bonime (1962) a scris un manual despre folosirea clinică a
viselor care, după cum bine notează Shulman (1969), putea fi scris chiar de adlerieni. Vedem visele
ca extensia proceselor conştiente ale individului; adică nu vedem visele ca emanând din inconştient
şi, astfel, ca încercări de a deghiza intenţiile noastre adevărate de noi înşine. Sunt o continuare a
gândurilor din starea de veghe, dar gânduri ce nu sunt legate de logică şi bun simţ comun. Visele ne
reflectă logica privată cel mai clar. În timp ce amintirile timpurii au de-a face cu scopuri de
anvergură mare, de personalitate (i.e., probleme din stilul vieţii), visele se centrează pe scopul mai
immediat, de anvergură mică, a rezolvării de probleme.
Un client, un tânăr de 20 şi ceva de ani, a oferit visul următor:
Mergeam printr-un magazin alimentar, la secţia cu produse. M-am simţit pierdut.
Apoi eram într-o toaletă, la un pisoar, când intră un tip şi începe să-i împuşte pe toţi
cu o mitralieră. Îl iau pe sus, şi fără să îl omor, îl izbesc repetat de zid şi de podea. În
timp ce plec îi spun că îi trebuie nişte religie în viaţă.
Asociaţile clientului la vis au fost următoarele: Secţia cu produse – mâncărurile sănătoase pe
care trebuie să le mănânce (fructe, vegetale, etc.); toaleta – un loc unde să se uşureze; "trăgătorul" –
un atlet celebru pe care îl admira în colegiu. Cum l-am putea înţelege pe acest client, din ce spune el?
Este energizat de ceea ce Horney numea "tirania lui trebuie". Este foarte conştient de ceea ce
"trebuie să facă" în viaţă. Trebuie să-şi aibe de grijă mai bine şi să-şi asume mai multă
responsabilitate, simbolizate de magazinul alimentar. Tocmai acolo se simte pierdut. Ştie că trebuie,
însă nu ştie cum. Ambii părinţi i-au murit de cancer la vârste tinere, iar tatăl său era medic. I-a văzut
murind şi s-a simţit fără ajutor. Când se simte pierdut, se concentrează asupra propriilor nevoi, dar
dacă o face, dacă se concentrează prea mult pe uşurare (şi, poate, pe enervarea – simbolic afirmată
prin prezenţa lui la pisoar – şi pe "şucărirea" sa), se teme de a fi împuşcat. Ce îl va împuşca? Ambiţia
sa. Atletul celebru este felul în care i-ar place să se vadă pe sine. Dacă se compară cu alţii, se
enervează şi vrea să se exteriorizeze. Ajunge să "predice", să moralizeze şi să vorbească despre
"lucruri superioare", şi pleacă simţindu-se absolvit, cel puţin pentru moment.
Clientul este prins într-o cursă auto-impusă, între ceea ce ar trebui să facă şi ceea ce face.
Vrea să se enerveze, şi dacă este, se întâmplă după ce s-a simţit pierdut în a-şi purta de grijă mai
bine. În acele momente se simte competitiv, dar în loc de a-şi exprima enervarea prea deschis şi
direct, îşi asumă o postură moralistă, intelectuală.
Visele pot fi folosite pentru evaluarea problemelor din stilul vieţii şi griji mai imediate. Pot fi
folosite pentru a verifica progresul clientului în psihoterapie. În general creem vise pentru a ne întări
mişcarea în viaţă, pentru a repeta acţiuni viitoare, a rezolva probleme, şi a ne creea o stare pentru a
doua zi. Ele mai servesc multe alte funcţii (Mosak, 1992; Shulman, 1969), iar cititorii interesaţi pot
apela la unele articole notate la începutul acestei secţiuni, pentru mai multe detalii despre vise şi
folosirea lor, în particular despre legătura lor cu procesul evaluării.

4.2. Testare psihologică

După cum a documentat Mosak (1995a), adlerienii mai vechi, pregătiţi în Europa, au eschivat
testarea, privind-o ca prea limitatoare şi ducând la categorizări ale indivizilor care pierd unicitatea

25
idiografică, subliniată de psihologia individuală. Alţi adlerieni recomandă testarea şi o folosesc
adesea.
Bieliauskas (1972), Maniacci (1990), Mosak şi Gushurst (1972), şi Mosak şi Maniacci (1993)
au discutat cum testele psihologice precum Rorschach, Scala de inteligenţă Wechsler pentru copii şi
tehnici de desenat (e.g., desenatul cinetic al familiei, Testul desenatului unei persoane2), pot fi
folosite dintr-o perspectivă adleriană. Atâta vreme cât postulatele de bază ale psihologiei individuale
nu sunt violate, testele pot fi foarte benefice clinicienilor şi clienţilor.
De exemplu, Testul apercepţiei tematice (TAT) este o serie de planşe cu imagini alb-negru,
arătând scene sau situaţii despre care copiii sunt rugaţi să creeze poveşti. Schneider (1989) a publicat
recent o versiune pentru copii, numită de ea Testul povestirii aperceptive a copiilor (CAST3), care se
bazează pe principii adleriene şi are beneficiul suplimentar de a fi standardizat şi normalizat. Una din
planşele din TAT este cu un băiat, aşezat la masă, uitându-se la o vioară. Un client a oferit
următoarea poveste a planşei:

Acesta este un băiat supărat pe sine. Vede vioara dar nu vrea să cânte la ea. Vrea să
fie afară, jucându-se cu prietenii. Părinţii îl ţin înăuntru să repete la vioară. Ştie că ar
trebui să li se opună, dar simte că astfel ar încurca-o şi mai rău. Nu ştie ce va face şi
stă acolo, contemplându-şi opţiunile.

Adlerienii interpretează răspunsul acesta într-un mod analog cu felul în care folosim visele şi
amintirile timpurii. Ne uităm la ce spune clientul despre sine, cum îşi vede rolul în viaţă, pe alţii, şi
opţiunile sale posibile pentru comportament. Cu alte cuvinte, îi examinăm mişcarea. El spune, în
această poveste, că ştie ce ar trebui să facă, dar şovăie. Se simte presat de viaţă şi cerinţele ei, şi ar
prefera să fie afară, "la joacă". În imaginaţia sa, anticipează cum i-ar place să se opună celor care îl
restrâng, însă mişcarea sa este ezitantă – are "un plan bun" dar nu îl acţionează – şi sfârşeşte prin a
nu se mişca deloc. Construcţia sa oferă două opţiuni, luptă sau supunere (moduri antitetice de
apercepţie). Nu se mişcă în nici-o direcţie şi creează un conflict, dar un conflict cu un scop. Atâta
vreme cât nu se mişcă, nu poate greşi şi, astfel, "câştigă" (Mosak & LeFevre, 1976). Acesta este un
exemplu de intelectualizare şi gândire despre ce e de făcut, în loc de a o face (vezi capitolul 6, în
particular secţiunea despre matriţe defensive).
Mulţi adlerieni, mai ales adlerienii pregătiţi ca psihologi clinicieni, folosesc testarea pentru a
obţine secvenţe din stilul vieţii, nu neapărat pentru a stabili un diagnostic de nomenclatură. Ei nu
subliniază testele în sine, ci utilizarea lor. Dacă sunt folosite pentru a elucida unicitatea clientului, a-i
înţelege ţelurile, intenţiile şi scopurile, pot fi extrem de benefice. În trusa psihologului clinician sunt
teste convenţionale, istoria socială, examinarea stării mentale, teste pentru organicitate, joc de rol
pentru evaluări şi o mare varietate de tehnici pe care se bazează clinicianul.

4.2.1. Probleme generale în evaluare

Lombardi (1973) a înşirat opt feluri în care evaluează adlerienii:
1. Date de istoria cazului
2. Intervievare psihologică
3. Comportament expresiv
4. Testare psihologică
5. Constelaţia familiei
6. Amintiri timpurii
7. Grupare
8. Simptome
Am discutat deja numerele 2, 4, 5 şi 6. Să le examinăm pe celelalte.
La datele de istorie a cazului nu trebuie să interacţionăm cu clientul, ci să trecem în revistă
istoria cazului în detaliu. Adler (1929a, 1931/1964a) a prezentat două asemenea cazuri, Dra. R. şi
Dna. A. La fiecare a ascultat prezentarea în detaliu şi a inserat comentarii şi interpretări pe parcurs.

2
Engl. kinetic family drawings, Draw-A-Person-test – n. t.
3
Engl. Children's Apperceptive Storytelling Test – n. t.
26
Această formă de evaluare interlineară caracterizează modul în care fac evaluări adlerienii. Ei nu
aşteaptă toate datele înainte de a evalua. Aceasta nu se poate face în psihoterapie, bineînţeles – nu
poţi aştepta până mai "târziu" pentru a evalua. Evaluarea trebuie să fie continuă, în timp ce pacientul
vorbeşte. Evaluatorul adlerian generează ipoteze, le acceptă sau le respinge, şi generează ipoteze
alternative, în încercarea de a înţelege comunicarea imediată şi de a aranja datele pentru înţelegerea
persoanei totale.
Folosind comportamentul expresiv, psihologii individuali pot observa limbajul corporal,
pentru a infera posibile probleme din stilul vieţii persoanei (Mosak & Shulman, 1977; Peven, Mosak
& Shulman, 1979). Care este postura corpului, poziţia din somn, postura generală şi aşa mai departe,
care pot da indicii despre persoană (Adler, 1929/1964d)? Adler a simţit că asemenea indicii, inclusiv
scrisul de mână, pot fi folosite pentru elucidarea stilului vieţii.
Prin grupare, Lombardi (1973) se referă la interacţiunea cu indivizii. Dacă o facem, putem
vedea nu numai cum se angajează indivizii în tranzacţii cu alţii, dar şi ce simt faţă de aceştia.
Smithells (1983) a scris şi el despre aceasta. Dreikurs (1948a) şi Grunwald şi McAbee (1985) discută
cum, în procesul consilierii de familie şi înţelegere a copiilor, clinicienii îşi pot folosi propriile reacţii
la comportamentul copiilor (mai ales cel rău) pentru a detecta scopurile copiilor (Dinkmeyer &
McKay, 1973, 1982; Mosak & Maniacci, 1993). De exemplu, dacă scopul unui copil mic este de a
atrage atenţia celorlalţi, părinţii săi adesea se simt deranjaţi sau amuzaţi. Dacă scopul copilului este
putere, de obicei ceilalţi se simt ameninţaţi şi enervaţi. Aceasta este discutată în detaliu mai mare în
capitolul 10, la secţiunea despre programele educative adleriene.
În sfârşit, adlerienii pot evalua indivizii examinându-le comportamentul simptomatic.
Shulman şi Mosak (1967) au discutat diferite scopuri ale simptomelor şi le-au împărţit prin nouă
categorii. Să le revedem pe fiecare.
În stratagema de siguranţă, simptomele sunt modelate pentru a asigura împotriva eşecului,
rănirii sau pierderii locului. Dezvoltând anumite simptome, clienţii se pot asigura de a nu da greş, ca
în cazul bărbatului ce dezvoltă impotenţă sexuală şi o foloseşte pentru a nu eşua vreodată în
căsătorie. În stratagema erou-martir-sfânt, simptomele sunt folosite pentru a arăta cât de puternic,
sfânt sau nobil este individul. În stratagema atenţie-servici-dragoste, simptomele sunt folosite pentru
a obţine ceva. Uneori ceea ce se obţine este dragoste sau atenţie. Stratagema putere este modelată a-i
manipula pe alţii sau a-i copleşi; stratagema răzbunare şi retribuţie este folosită ca retaliere împotriva
cuiva sau a ceva. Stratagema "a ieşi basma curată" este folosită pentru a repara stime de sine
deranjată, ca în cazul în care sentimente de vinovăţie sunt folosite pentru a scuza greşeli (Dreikurs,
1950b; Mosak, 1987a). Crearea agitaţiei poate fi folosită ca stratagemă dacă indivizii creează tumult
şi îi agită pe alţii. În termenii lui Berne (1964), le place să joace "Zarvă4". Stratagema dovadă este
concepută pentru a întări propria poziţie, cum ar fi prin crearea respingerii pentru a "dovedi" că
respectivul/respectiva are dreptate a nu se apropia de alţii. În fine, indivizii pot păstra un simptom în
rezervă pentru a-l menţiona şi folosi oricând au nevoie de o scuză.
Pentru adlerieni simptomele sunt ca visele şi amintirile timpurii. Nu sunt represive ca funcţie,
ci expresive. Ele oferă indicii pentru înţelegerea problemelor cu care indivizii încearcă să aibă de a
face.

4.2.2.Probleme teoretice şi filosofice

În general, adlerienii încearcă să înţeleagă scopurile (sau ţelurile – n. t.) oamenilor şi
mişcarea lor spre scopuri. Stilul vieţii este postura atitudinală luată de oameni faţă de viaţă şi
reprezintă miezul personalităţii. Stilul vieţii se ocupă cu mişcarea de mare anvergură a indivizilor.
Mişcarea imediată, în special comportamentul din postura atitudinală (i.e., stilul vieţii) este de
asemenea evaluată. Deşi poate fi, şi chiar este frecvent, consonantă cu scopurile de mare anvergură,
ale stilului vieţii, poate să nu fie. Ce mănânc la prânz poate să nu fie indicativ pentru stilul vieţii
mele. Poate să fie foarte bine o funcţie a contextului situaţiei în care mă aflu, ce am mâncat la prânz
ieri, ce se găseşte, cât costă, cine este în jur, şi aşa mai departe. Dar după cum am spus, poate avea
mult de-a face cu stilul vieţii mele. Nu negăm acea posibilitate, doar atragem atenţia împotriva unei
presupuneri imediate după care orice este un indicativ al stilului vieţii. Pentru că nu înseamnă că

4
Engl. Uproar – n. t.
27
trebuie să fie. Similar, în psihoterapie, clienţii pot veni cu probleme din stilul vieţii, însă pot veni
pentru anumite probleme (sau în unele momente ale vizitei) cu subiecte pertinente pentru griji
imediate, ceea ce Adler (1956) numea uneori subscopuri. Kathy poate fi "cineva care obţine" (engl.
getter – n. t.), dar aceasta poate să nu fie o problemă pentru felul ei de a avea de-a face cu colegii de
fiecare dată când are un conflict cu unul dintre aceştia. Ar putea juca un rol, şi probabil joacă, o mare
parte a timpului, dar cu siguranţă nu de fiecare dată.
Altă problemă teoretică priveşte ceea ce evaluează adlerienii. În mare, sunt patru repere care
îi preocupă. Acestea sunt mişcarea, scopul, sensul, şi utilitatea socială.
Prin mişcare ei înţeleg a observa cum abordează oamenii sarcinile. Aceştia sunt "paşii de
dans" la care ne referim în capitolul 6. Unii oameni se mişcă înapoi, alţii creează obstacole, iar alţii
îşi îngroapă capul în nisip. Adlerienii vor să vadă cum operează.
Apoi adlerienii examinează scopul mişcării, simptomului sau comportamentului. După cum
discutăm în capitolul 2, ei sunt interesaţi de cauza finală, scopul comportamentului. Scopurile
simptomelor, înşirate aici drept stratageme, sunt exemple de acest fel.
Pe terapeuţii adlerieni îi interesează înţelegerea sensului comportamentului. Scop şi sens sunt
strâns legate în psihologia adleriană, însă nu sunt identice. Spre exemplu, scopul vomatului auto-
indus poate fi de a evita îngrăşarea; sensul lui poate fi "nu pot digera asta". Pentru a continua acest
exemplu, persoana care vomită, bulimicul, poate spune "nu pot digera asta" despre multe probleme,
ca de exemplu să trebuiască să apară într-un fel când se simte în alt fel. Un stil de viaţă poate fi
construit în jurul unei astfel de duplicităţi aparente. A arăta ca şi cum nu mănânci prea mult, dar în
secret înfuleci până la îmbolnăvire. A apărea obedient pe faţă, dar pe ascuns te revolţi. "Vreau
prăjitura şi să o şi mănânc, dar să nu pară aşa", pot ei comunica.
La urmă adlerienii observă utilitatea socială a comportamentului. Este el constructiv,
nonconstructiv sau distructiv? Evocă un sentiment de comuniune socială sau nu? Dacă nu, de ce? De
oricâte ori este posibil, ei caută să încurajeze exemple de sentiment de comuniune socială şi interes
social, şi să le întărească.

4.2.3. Sumar
A înţelege o persoană este o artă dificilă. Cu cât încercăm să facem o ştiinţă din ea, cu atât
putem înţelege mai puţin. Ştiinţa ne-a adus posesiuni minunate şi ne-a îmbunătăţit viaţa nemăsurat.
Asupra acestui lucru nu este nici-o îndoială. Cu secole în urmă, Aristotel a avertizat să nu aşteptăm
mai multă precizie de la un subiect decât poate oferi subiectul, şi scriitori, poeţi, artişti şi filosofi au
studiat natura umană încă inainte de a exista ştiinţa. Este uşor a scrie acest capitol ca şi cum ar fi aşa
de clar, precis şi evident. Ştim foarte bine că în practică este mult mai solicitant. Este o artă şi poate
că aşa ar trebui să rămână. Metodele ştiinţei pot fi folosite pentru a ne verifica înţelegerea, dar când
este vorba de natura umană, verificarea a ceea ce ştim rămâne mult în urma abilităţii de a teoretiza
despre ea.
Înţelegerea unei persoane cere empatie, conectare şi disciplină. Este o artă ce trebuie exersată
şi, da, studiată. Ne conduce la cunoaşterea lumii noastre, o lume ce există cu oameni. Evaluările
noastre trebuie să fie sensibile, compasionate şi disciplinate, altfel uităm că ceea ce vedem în alţii
este de fapt o extensie a noastră. Poate că Platon a avut dreptate, cel puţin la un anumit nivel, când
presupunea că oamenii pot afla numai ce ştiu deja. În procesul înţelegerii unei persoane, adesea
putem găsi în ei ce am văzut în noi.
După cum este evident, procesul evaluării este deja implicat în procesul psihoterapiei. Spus
mai pe larg, odată ce înţelegem ceva, am pornit pe calea de a putea să îl schimbăm. La acest proces
ne uităm mai departe, acela al încurajării creşterii.

Puncte de considerat
Adlerienii încearcă să înţeleagă indivizii fără a viola postulatele de bază ale psihologiei
individuale. Astfel, evaluările lor trebuie să considere holismul, fenomenoşogia, psihologia utilului şi
teoria câmpului social, pentru a numi doar câteva din postulate.
În timp ce diagnosticul încearcă să înţeleagă ce "îmbolnăveşte" persoana, evaluarea încearcă
să înţeleagă ce "mişcă" persoana. În general adlerienii au doi paşi în formularea cazurilor,
"Diagnosticul general" şi "Diagnosticul special".
28
 "Diagnosticul special", pentru adlerienii pregătiţi în modelul dreikursian, cere ceea ce se
numeşte evaluare a stilului vieţii. Este o investigare a istoriei copilăriei timpurii a persoanei şi o
examinare a amintirilor ei cele mai timpurii.
"Întrebarea" este o tehnică de diagnostic cheie, pentru adlerieni. Este folosită nu numai pentru
a evalua ce evită clienţii, ci şi pentru diagnosticul diferenţial al tulburărilor somatice de cele
psihogenice.

Întrebări
1. Ce este "Întrebarea"? Cum este folosită de adlerieni?
2. Care este scopul adlerianului ce face "Diagnosticul special"?
3. Cum folosesc adlerienii visele în evaluare? Care sunt unele dintre scopurile lor?
4. Ce este o amintire timpurie? Cum le folosesc adlerienii?
5. Care este optica adleriană asupra testării psihologice?
6. De ce întreabă adlerienii "Cine este cel/cea mai afectat(ă) de simptomele dvs.?" De care postulate
de bază se leagă această întrebare?
7. Ce înseamnă a înţelege "comportamentul expresiv" al clientului?
8. Discutaţi unele dintre scopurile simptomelor.

29
 Anexa nr.1.Casa lui WesWingett
DREPTURI RESPONSABILITĂȚI

DESCHIDERE SPRE LUME

RUTINĂ REGULI
Experiența ne Regulile ne
ajută să nu ajută sa
greșim. învățăm

COMUNICAREA
CU CEILALȚI

Amabilitate Fermitate
RESPECT
Încredere în ceea ce faci și ce spui
 ANEXA 2

Stilul vieţii după Mosack

I. Locurile (unde ați crescut și unde ați copilărit)

II. Descrierea locurilor
III. Familia mea
IV.Când mă voi face mare
V. Unul din visele mele (vise din timpul somnului)
VI. O amintire timpurie
VII. Nu eram pregătit (aici vom investiga un moment/eveniment din copilăria noastră pentru care nu eram
pregătiți să ni se întâmple și vom înțelege impactul enorm pe care l-a avut)
VIII. Provocări din copilărie
IX. Adunarea percepțiilor
X. Decizii (pe care le-am luat în copilărie și pe care le urmăm fără să ne dăm seama în prezent, unele din ele
fiind nocive, altele neadecvate, altele potrivite și folositoare)

I. Locuri
M-am născut într-o casă la periferia Vienei (Alfred Adler)

1. Enumerați în documentul dumneavoastră locul unde v-ați născut și toate locurile importante unde ați locuit de la
naștere până la vârsta de zece ani. Treceți în listă toate locurile importante pentru voi.

2. Identificați orice element vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv sau gustativ care vă vin în minte când vă gândiți la
aceste locuri. Notați-le.

3. Completați vă rog următoarele propoziții în timp ce reflectați la locul unde v-ați născut și la locurile unde ați
copilărit:

Eu sunt............................................
Bărbații sunt....................................
Femeile sunt....................................
Lumea este.......................................
Și am decis să..................................

II. Descrierea locurilor

Câmpul de lângă casa noastră era locul de întâlnire al tuturor copiilor din zonă. Cei mai mulți oameni din zonă
erau liniștiți și umili, în general sărmani, care mă invitau frecvent în casa lor datorită sociabilității și jovialității
mele. Eram bine primit oriunde mă duceam (Alfred Adler).

1. Identificați și notați în documentul dumneavoastră trei până la cinci cuvinte sau fraze care descriu locurile unde v-
ați născut și locurile unde ați crescut. După fiecare cuvânt sau frază, indicați dacă este pozitiv, negativ, sau neutru.
Indicați pozitiv prin + și negativ prin -. După aceea, scrieți cuvintele și frazele negative într-o coloană separată, mai
jos, iar alături de această coloană, opusul exact al cuvintelor și frazelor negative. Încercuiți orice cuvânt sau frază
care reprezintă țeluri spre care v-ați îndreptat în viața voastră:

2. Faceți o coloană cu exact opusul cuvintelor și frazelor pozitive și o coloană cu cuvintele și frazele pozitive.
Încercuiți orice cuvânt sau frază care reprezintă țeluri spre care v-ați îndreptat in viața voastră.

3. Vă rog să completați următoarele propoziții în timp ce reflectați la frazele și cuvintele pe care le-ați scris:

Eu sunt....................................................
Barbații sunt.............................................
Femeile sunt............................................
Lumea este..............................................
Și am decis să..........................................

31
III. Familia mea
Este o greșeală comună să se considere că toți copiii din aceeași familie se formează în același mediu.
Bineînțeles, multe lucruri sunt la fel pentru toți în aceeași casă, dar contextul psihologic al fiecărui copil este
individual și diferit de al celorlalți, datorită succesiunii lor (Alfred Adler).

1. Identificați persoanele pe care le considerați familia voastră de la naștere până la vârsta de zece ani. Scrieți
numele membrilor familiei voastre în spațiul de mai jos și redactați o descriere de trei până la cinci cuvinte a
fiecăruia.

Nume..........................................................................Descriere

2. Cine a fost, dacă a fost cineva răsfățat în familia voastră?

3. Cine a fost, dacă a fost cineva neglijat sau tratat prost?
4. Cum a fost pentru tine să crești în familia ta?

5. Completați următoarele propoziții în timp ce vă gândiți la familia voastră:

Eu sunt.........................................................................
Bărbații sunt.................................................................
Femeile sunt.................................................................
Lumea este...................................................................
Și am decis să...............................................................

IV. Când mă voi face mare

Jocurile imaginației...pot fi folosite ca o ușă prin care să observăm funcționarea minții (Alfred Adler).
1. Atunci când creșteai, ce doreai să te faci când o să te faci mare? Scrieți răspunsul în documentul vostru.
2. Scrieți 3 până la 5 lucruri care vă plăceau la ceea ce doreați atunci.
3. Scrieți 3 până la 5 lucruri de care ar fi beneficiat ceilalți datorită alegerii voastre.
4. Vă rog să completați următoarele propoziții gândindu-vă la ceea ce doreați să fiți când creșteați:
Eu sunt...............................................................................
Bărbații sunt........................................................................
Femeile sunt........................................................................
Lumea este..........................................................................
Și am decis să......................................................................

V. Unul din visele mele

În vis, ca și în reverie, avem de-a face cu activitatea unui organism care încearcă să cartografieze, să planifice
și să direcționeze viitorul său spre un scop de securitate (Alfred Adler).

1. Care este titlul unui vis pe care l-ați avut în decursul vieții voastre? Scrieți acest titlu în spațiul de mai jos.
2. Care este semnificația acestui vis pentru voi?
3. În ce mod poate fi acest vis un plan pentru viitorul vostru?
4. În ce mod poate acest vis să definească o cale pentru viitorul vostru?
5. Vă rog să completați următoarele propoziții în timp ce vă gânditi la visul vostru:

Eu sunt................................................................................
Bărbații sunt........................................................................
Femeile sunt........................................................................
Lumea este..........................................................................
Și am decis să......................................................................

VI. O amintire timpurie

Astfel, aminitirile sale reprezintă "Povestea vieții mele", o poveste pe care și-o repetă sieși pentru a se
atenționa sau a se liniști, și prin intermediul experiențelor trecute să poată întâmpina viitorul cu un mod de a
acționa deja testat" Alfred Adler.

32
1. Care este titlul unei amintiri timpurii, adică a unui singur eveniment care ți s-a întâmplat ție înainte de vârsta de
11 ani.
2. Alfred Adler a susținut că amintirile pot servi ca un avertisment sau o încurajare pentru individ. Poate amintirea
voastră să reprezinte un avertisment sau o încurajare sau amăndouă sau niciuna?
3.Dacă amintirea nu aduce nici avertisment, nici încurajare, atunci ce poate să aducă?
4. Ce reprezintă amintirea pentru voi?
5. În ce mod poate amintirea să reprezinte povestea vieții voastre?

Vă rog să completați următoarele propoziții în timp ce vă gândiți la amintirea timpurie:

6. Eu sunt......................................................................
7. Bărbații sunt...............................................................
8. Femeile sunt...............................................................
9. Lumea este..................................................................
10.Și am decis să.............................................................

VII. Nu eram pregătit

În cazul copiilor, cel mai bine observăm caracterul lor în momente de tranziție, când încep să meargă la
școală sau când se schimbă în mod brusc condițiile de acasă. Alfred Adler.

1. Ce vi s-a întâmplat vouă înainte de vârsta de 10 ani pentru care nu erați pregătit?
2. Atunci când vi s-a întâmplat acel eveniment față de care nu erați pregătit, ce doreați sau aveați nevoie de la ceilalți
oameni pe care l-ați primit sau nu? Vă rog să enumerați trei până la cinci lucruri pe care le doreați sau de care aveați
nevoie de la ceilalți oamei pe care le-ați primit sau nu.

Vă rog să completați următoarele propoziții în timp ce vă gândiți la un eveniment din viața voastră de până la vârsta
de 11 ani față de care nu erați pregătit și la ce doreați sau ce necesitâți aveați de la alții pe care le-ați primit sau nu.

3. Eu sunt..................................................................
4. Bărbații sunt..........................................................
5. Femeile sunt..........................................................
6. Lumea este.............................................................
7. Și am decis să........................................................

VIII. Provocări din copilărie

Viziunea psihologică și educațională a psihologiei individuale este suficient de largă astfel încât să nu
excludă consideația influențelor din exterior. Psihologia individuală nu se concentrează asupra minții persoanei în
detrimentul mediului înconjurător care stimulează mintea, nici asupra mediului ignorând semnificația acestuia
asupra fiecărui psihic în parte. (Alfred Adler)

1. Atunci când creșteați și înainte de vârsta de 11 ani, ce probleme fizice, psihice, școlare, de muncă, sociale sau
economice v-au afectat pe voi sau pe membrii familiei voastre?

2. Cine, dacă a fost cineva, a fost de ajutor cu problemele personale sau ale familiei?

3. Ce a făcut acea persoană care era considerat de ajutor?

4. Cine, dacă a fost cineva, nu a fost de ajutor cu problemele personale sau de famlie?

5. Ce a făcut acea persoană care nu este considerat de ajutor?

33
Vă rog să completați următoarele fraze în timp ce vă gândiți la o provocare din copilărie:

6. Eu sunt...................................................................................

7. Bărbații sunt...........................................................................

8. Femeile sunt...........................................................................

9. Lumea este.............................................................................

10. Și am decis să........................................................................

IX. Adunarea percepțiilor

Apercepția conectată cu legea de mișcare este modul prin care omul se privește pe el și lumea înconjurătoare. Cu
alte cuvinte, este părerea pe care copilul și, mai târziu, în aceeași direcție, adultul și-a făcut-o despre sine și lumea
înconjurătoare. (Alfred Adler).

Vă rog să enumerați toate cuvintele și frazele pe care le-ați adunat pentru:

Eu sunt........................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
Bărbații sunt................................................................................................................................
....................................................................................................................................................
Femeile sunt................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
Lumea este...................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................

X. Decizii, decizii, decizii

Fiecare se organizează conform viziunii sale despre lucruri, și unele viziuni sunt sănătoase iar altele sunt mai
putțin sănătoase. Alfred Adler.

1. Vă rog să enumerați toate cuvintele și frazele pe care le-ați folosit pentru:

Și am decis ..............................................................................................................................................

................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................

2. Identificați deciziile pe care le-ați luat când erați copil care azi că sunt de ajutor și utile în gestionarea
responsabilităților personale și în întâmpinarea nevoilor societății prin cooperare și contribuție cu alții. Însemnați
aceste decizii cu !.

3. Identificați deciziile pe care le-ați luat când erați copil care azi nu vă sunt neapărat de ajutor și utile în gestionarea
responsabilităților pesonale și în ăntâmpinarea nevoilor societății prin cooperare și contribuție cu alții. Însemnați
aceste decizii cu un ?.

4. Identificați cum puteți să revizuiți aceste decizii astăzi astfel încât să vă fie mai utile și mai de ajutor în prezent
dar și în viitor. Scrieți noile decizii revizuite.

34
 AMINTIRILE TIMPURII

Aminitirile sale reprezintă "Povestea vieții mele", o poveste pe care și-o repetă sieși
pentru a se atenționa sau a se liniști, și prin intermediul experiențelor trecute să poată
întâmpina viitorul cu un mod de a acționa deja testat" Alfred Adler.

1. Care este titlul unei amintiri timpurii, adică a unui singur eveniment care ți s-a întâmplat ție
înainte de vârsta de 11 ani.
2. Alfred Adler a susținut că amintirile pot servi ca un avertisment sau o încurajare pentru
individ. Poate amintirea voastră să reprezinte un avertisment sau o încurajare sau amăndouă sau
niciuna?

3. Dacă amintirea nu aduce nici avertisment, nici încurajare, atunci ce poate să aducă?
4. Ce reprezintă amintirea pentru voi?
5. În ce mod poate amintirea să reprezinte povestea vieții voastre?

Vă rog să completați următoarele propoziții în timp ce vă gândiți la amintirea timpurie:

6. Eu sunt......................................................................
7. Bărbații sunt...............................................................
8. Femeile sunt...............................................................
9. Lumea este..................................................................
10.Și am decis să.............................................................

35
 ANEXA 3

SCALA STILULUI VIETII

ROY M. KERN
Traducere Ramona Covrig

Indicaţii: Citiţi cu atenţie şi aplicaţi următoarea scală fiecărei propoziţii. Prima reacţie este probabil cea mai
corectă. Lucraţi rapid !

1. NU MI SE APLICĂ
2. RAREORI MI SE APLICĂ
3. MI SE APLICĂ UNEORI
4. DESEORI MI SE APLICĂ
5. MI SE APLICĂ PERFECT

1. _______Nu-mi place să zbor cu avionul.

2. _______Îmi place să fiu îmbrăcat/ă la patru ace şi permanent aranjat/ă, cu hainele
imaculate.
3. _______Sunt extrem de sensibil/ă să nu rănesc sentimentele celorlalţi.
4. _______Excelez în a-mi găsi vina.
5. _______Viaţa este plină de greutăţi dar eu cred că merită trăită.
6. _______Îmi displace să înot.
7. _______Mă deranjează foarte tare atunci când fac o greşeală.
8. _______Îmi displac profund conflictele şi încerc să fiu ,,făcător de pace’’.
9. _______Rareori se întâmplă să fiu mulţumit/a de realizările personale.
10. _______Îmi place să le spun celorlalţi cum este bine de făcut un lucru.
11. _______Am avut sau am probleme în relaţiile sexuale.
12. _______Nu pierd o secundă; întotdeauna am ceva de făcut.
13. _______Sunt văzut/a de ceilalţi ca fiind drăgălaş/ă şi plăcut/ă dar şi cam inocent/ă şi naiv/ă.
14. _______Mă zbat mult şi muncesc mult dar de obicei mă aleg cu puţin.
15. _______Anticipez viitorul, uneori mă aud spunând : ,,- Vezi, ţi-am spus eu ! ‘’
16. _______Îmi place să am ultimul cuvânt într-o conversaţie.
17. _______Sunt întotdeauna ocupat/ă ; pot lucra la unul sau doua proiecte în acelaşi timp.
18. _______Sunt foarte sensibil/ă şi vulnerabil/ă şi pot fi uşor răanit/ă de ceilalţi.
19. _______M-am simţit foarte pedepsit/ă în copilărie.
20. _______Îndeplinesc mai multe sarcini decât colegii de muncă şi prin asta aş putea atrage
atenţia şi dezaprobarea lor.
21. _______Sunt foarte pregatit/ă pe un subiect anume şi mă mândresc cu acest lucru.
22. _______Cred că există un loc pentru orice lucru şi că fiecare ar trebui să stea la locul său.
23. _______Îmi place atenţia câştigată pentru sarcinile îndeplinite.
24. _______Îmi place să aud ce este rău cu ceilalţi.
25. _______Mă aştept ca oamenii să îşi ţină partea lor de înţelegere şi devin indignat/ă când nu
o fac.
26. ________Nu îmi plac surprizele, cum ar fi schimbarea regulilor în ultimul moment,
musafirii nepoftiţi.
27. ________Sunt o persoană religioasă şi simt că şi ceilalţi trăiesc potrivit convingerilor lor
religioase în aşa fel încât să facă întotdeauna tot ceea ce trebuie.
28. ________Sunt preocupat/ă să primesc aprobarea celorlalţi pentru ceea ce fac.
29. ________Viaţa chiar pare ca un ,,măr putred’’.
30. ________Adeseori simţi că duci o povară prea mare în spate şi simţi că nu meriţi acest
lucru.
31. ________Nu-mi plac nici greşelile mele şi nici cele ale angajaţilor sau colegilor.
32. ________Îmi place să ştiu că lucrurile merg ca unse.
33. ________Îmi place să fiu tot timpul apreciat/ă de ceilalţi cum ar fi colegi sau şefi.
34. ________Sunt deprimat/ă mai tot timpul în legătură cu tot felul de lucruri.
35. ________Îmi place să găsesc greşeli la ceilalţi şi să descoper ce este mai rău în ei.

36
 CONSTRUIREA SCALEI STILULUI VIEŢII

Treceţi valoarea numerică pentru fiecare item în partea din dreapta a fiecărui număr de întrebare.
Indicaţie: Adunaţi valorile din fiecare coloane pentru a obţine scorul fiecărei scale.

Scala C Scala P Scala N Scala S Scala E

1_____ 2_____ 3____ 4____ 5_____

6_____ 7_____ 8____ 9____ 10____
11____ 12____ 13___ 14___ 15____
16____ 17____ 18___ 19___ 20____
21____ 22____ 23___ 24___ 25____
26____ 27____ 28___ 29___ 30____
31____ 32____ 33___ 34___ 35____

Total
______ ______ ______ ______ _______

Cele 5 scale sunt : C= Control, P= Perfecţionist, N= nevoia de a face pe plac, S= Imaginea de sine, E=
Aşteptări ;

Interpretarea detaliată a tipologiilor, priorităţilor şi scalei stilului de viaţă este făcută de dr. Kern în Manualul de
interpretare a stilului de viaţă. Nu încercaţi să interpretaţi scorurile acestei scale fără manualul de instrucţiuni.

Scala C Scala P Scala N Scala S Scala E

---25--- ---27--- ---30--- ---23--- ---25---

---22--- ---24--- ---27--- ---20--- ---22---

M ---19--- ---21--- ---24--- ---17--- ---19---

---16--- ---18--- ---21--- ---14--- ---16---

---13--- ---15--- ---18--- ---11--- ---13---

Note : M- indică media, (SD), Deviaţia Standard= 3;

37
 ANEXA NR. 4
Pentru ca lucrurile să meargă într-o familie este nevoie de cei 5 R
1 RESPECT
Respectul este un echilibru între grijă, gentileţe şi fermitate.
Învăţătorii cu copii de până la 10 ani, exagerează cu bunătatea, dacă sunt prea drăguţi apare răsfăţul . Dacă sunt prea fermi în
general cu adolescenţii şi studenţii apare abuzul sau neglijarea.
Este la fel de rău să răsfăţăm sau să abuzăm.
Copiii care sunt răsfăţaţi, abuzaţi sau neglijaţi NU au şansa de a deveni responsabili.
Respectul cu grijă, fermitate, cu timp pus deoparte pentru copii.
2.RUTINA
Face lucrurile să fie previzibile, constante, dau o organizare, un plan, program, consecvenţă, o predictibilitate, un răspuns în
situaţii de criză.
Rutina ne arată modul cum se vor petrece lucrurile.
→ sursa de confort
3. REGULI
Fiecare familie, clasă are nevoie de reguli.Ele trebuie elaborate de toţi cei din comunitatea respectivă (familie, clasa,
comunitate).
Regulile de bază sunt respectă-i pe alţii, pe sine, mediul şi întrajutorarea. (ROSE)
Regulile clasei se pot afla pornind de la lista AŞTEPTĂRILOR.
Aşteptările se formulează pozitiv. Când spui unui copil „nu fugi pe hol”, ceea ce aude el este fugi pe hol, de aceea
formularea ar fi „deplasarea pe hol se face în linişte şi încet”.
4. DREPTURI
Trebuie sa aibe o legatura directa cu responsabilitate
Adolescenţii spun ce drepturi vor să aibă. Fiecare ins are dreptul la demnitate, respect reciproc.
Când spun „mai vreau ceva”-un drept , poţi întreba: „şi ce responsabilitate vrei să preiei cu rolul ăsta?” –tăceţi 10-15
secunde şi vă va spune el; sau îi spui „când te-ai gândit la asta vino şi vorbim atunci”.
5. RESPONSABILITĂŢI
Fiecare drept presupune şi o responsabilitate.

DREPTURI SI RESPONSABILITATI IN FAMILIE

Avem dreptul de a fi ascultaţi fără întreruperi.

Avem dreptul de a ne simţi în siguranţă în mediul de acasă.
Avem dreptul la o casă curată şi atractivă.
Avem dreptul de a păstra lucrurile personale fără teama că vor fi deteriorate.
Fiecare dintre noi avem dreptul de a vorbi când ne vine rândul şi să ne aşteptăm ca toată lumea să ne asculte ideile.
Fiecare dintre noi suntem responsabili de a avea grijă de lucrurile noastre.
Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru comportamentul nostru.
Fiecare dintre noi suntem responsabili cu a ţine zona comună de locuit curată şi ordonată.
Fiecare dintre noi suntem responsabili de a ne păstra lucrurile personale curate şi ordonate.
Fiecare dintre noi suntem responsabili de a contribui în familie prin a fi cooperant.
Fiecare dintre noi suntem responsabili de a contribui la sentimentul de prietenie şi cooperare în familie.

38
 ANEXA NR.5
Modalităţi de recunoaştere a scopului caracteristic al comportamentului deviant la copii

Cele patru scopuri comune ale comportamentului deviant (indezirabil) al copilului

1. atenţia (doreşte să atragă atenţia asupra sa)

2. puterea (doreşte să câştige fiecare lupta pentru a-şi dovedi existenţa)
3. răzbunarea (pentru ceea ce am făcut/nu am făcut pentru el)
4. neputinţa ( renunţarea la a demonstra lui şi celorlalţi că este capabil să reuşească)

Ca alternativă la pedeapsă sau cicălire un părinte/educator poate purta următorul dialog cu

copilul sau care are un comportament urât:

Părintele/Educator: Ştii de ce ce te comporţi urât/necuviincios ? (încalci regulile de comportare

în clasa, te plimbi prin clasă în timpul orei, te baţi cu fratele tău, etc.)?
Copilul/Elevul: Nu.

Părintele/ Educatorul: Mi-ar place să-ţi spun ce gândesc eu despre acest lucru."
Copilul/Elevul: OK.

Părintele/Educatorul: Încercaţi să depistaţi care este scopul copilului atunci când se comportă
neadecvat. Primele 4 grupe de întrebări sunt despre scopul greşit care vizează : atenţie, putere,
răzbunare şi inadecvare. Dacă aveţi deja experienţa atunci veţi cota cu 0 în partea dreaptă a
întrebărilor care al căror răspuns sunt negative. Când aţi ghicit corect, copilul dintr-o dată se va
simţi înţeles, ca apoi să devină cooperant. Începeţi să faceţi presupuneri prin a utiliza fraze
nonjudicative "Ar putea fi asta...")

ATENŢIE

Ar putea fi pentru că doreşti mai multă atenţie de la mine?

Ar putea fi pentru că doreşti să mă ţii ocupată cu tine?
Ar putea fi pentru că doreşti să fac mai mult pentru tine?
Ar putea fi pentru că doreşti să mă faci să te observ mai des?
Ar putea fi pentru că doreşti să te ajut mai mult?
Ar putea fi pentru ca doreşti să vin şi să te ajut mai des /mult?
Ar putea fi pentru că doreşti să fac ceva special pentru tine?
Ar putea fi pentru că doreşti să ţii familia/clasa ocupată cu tine?
Ar putea fi pentru că doreşti să fii special pentru familie/clasă?

Punctajul mare denotă un comportament al copilului ce are ca scop atragerea atenţiei asupra lui.
,, Nu sunt în frunte dar cel puţin nu voi fi neobservat dacă pot obţine atenţie deosebită,
importantă sau servicii din partea celorlalţi,,.
39
Important !
Copilul nu este un căutător de atenţie. El este descurajat şi cauta atenţie în sensul recâştigării
încrederii în sine. Dacă lupţi împotriva lui în această privinţă şi dacă îţi foloseşti cunoştinţele
superioare în sensul înfrângerii lui, acuzele tale şi etichetele vor fi resimţite de el ca umilitoare.
Atitudinea poate distruge încrederea copilului în dvs şi în ceilalţi adulţi. Amintiţi-vă că un copil
care încearcă să atragă atenţia asupra lui, este un copil care vrea recunoaştere.

Răspunsul copilului la corecţie este acela că se opreşte pentru puţin timp din acţiune
pentru că şi-a atins scopul.

Reacţia părintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi enervarea,

iritarea, tinde să vadă copilul ca pe o sursă de enervare sau cel puţin consideră că îi fură prea
mult din timpul său.

PUTERE

Ar putea fi pentru că doreşti să fii şeful, să comanzi?

Ar putea fi pentru că doreşti să îmi arăţi că poţi face ce doreşti?
Ar putea fi pentru că doreşti să-mi arăţi că nu te pot opri?
Ar putea fi pentru că doreşti să-mi arăţi că nu te pot obliga să faci ceva?
Ar putea să fie pentru că doreşti să faci numai ceea ce doreşsti să faci tu să faci?
Ar putea să fie pentru că doreşti să faci ceva numai când doreşti tu ?
Ar putea fi pentru că doreşti să faci ceva numai când doreşti tu şi nimeni nu te poate opri?
Punctajul maxim denotă un comportament al copilului ce are drept scop obţinerea puterii sau
mai bine spus lupta de putere.

,, Nu sunt tocmai învingător, dar cel puţin le pot arăta oamenilor că nu mă pot împiedica sau opri
să fac ceea ce vreau eu sau să mă convingă să fac ce vor ei,,

Răspunsul copilului la corecţie ar putea fi : comportamentul negativ continuă, se accentuează

chiar când este corectat.

Reacţia părintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte înfrânt, se

simte frustrat, este nervos, simte că autoritatea sa este ameninţată.

CUM AJUTĂM COPILUL SĂ SE SCHIMBE ?

- înainte de toate scoateţi-vă din lupta pentru putere
- recunoaşteţi-vă limitele
- aţi putea să-i spuneţi ,, - Ştii X tu ai dreptate, nu te pot obliga să faci ceva, dar am nevoie de
ajutorul tău, ai fi dispus să mă ajuţi ?..
RĂZBUNARE

Ar putea fi pentru că doreşti să mă pedepseşti?

Ar putea fi pentru că doreşti să te răzbuni?

40
Ar putea fi pentru că vrei să mi-o întorci....?
Ar putea fi pentru că vrei să mă răneşti (pe el, pe ea, pe ei)?
Ar putea fi pentru că vrei să mă simt rău?
Ar putea fi pentru că vrei să-mi araţi cum e să te simţi aşa?
Ar putea să fie pentru că vrei să mă faci să sufăr?
Ar putea fi pentru că vrei să-mi araţi ce tare urăşti ce am făcut?
Ar putea fi pentru că vrei să-mi arăţi că nu voi scăpa atât de uşor cu asta?
Ar putea fi pentru că vrei să mă răneşti pe mine şi pe ceilalţi din casă/clasă?

Punctajul maxim denotă un comportamant al copilului ce are drept scop răzbunarea.

,, Oamenilor nu le pasă de mine, dar cel puţin pot face lucruri prin care să ripostez atunci când eu
sunt rănit,,.

Răspunsul copilului la corecţie ar putea fi acela că devine şi mai violent când este corectat,
căutând să acţioneze împotriva celuilalt.

Reacţia părintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte rănit, poate

considera copilul rău sau extrem de dificil.
NEPUTINŢĂ/INADECVARE

Ar putea fi pentru că vrei să fii lăsat în pace pentru că nu poţi face nimic?
Ar putea fi pentru că vrei să fii lăsat/ă în pace pentru că îţi este frică să nu greşeşti/să eşuezi?
Ar putea fi pentru că vrei să fii lăsat/ă în pace pentru că nu poţi fi printre primii?
Ar putea fi pentru că vrei să fii lăsat/a în pace pentru că nu poţi fi primul/prima?
Ar putea fi pentru ca vrei să fii lăsat/a în pace pentru că nu poţi fi câştigătorul?
Ar putea fi pentru că vrei să mă opreşti să îţi cer să mai continui /să ai în continuare rezultate?
Ar putea fi pentru că simţi că nu ştii răspunsul şi vrei ca oamenii să nu ştie asta?
Ar putea fi pentru că simţi că nu poţi să faci un lucru, indiferent ce?

Punctajul maxim denotă un comportament al copilului ce are drept scop neputinţa.

,, Nu voi fi în stare să fac faţă, dar cel puţin dacă nu fac nimic, poate mă vor lăsa în pace.

Răspunsul copilului la corecţie ar putea fi acela că nu răspunde când este corectat.

Reacţia părintelui la un astfel de comportament ar putea fi : se simte neajutorat, este gata să

renunţe.

Mai există şi altfel de întrebări care răspund la aceeaşi problemă:

41
Ar putea fi pentru că te simţi insignifiant/lipsit de valoare dacă nu eşti cel mai bun în ceea ce
faci?
Ar putea fi pentru că te simţi respins dacă nu te place toată lumea?

Ar putea fi pentru că simţi că nu trebuie să faci niciodată o greşeală?

Ar putea fi pentru că simţi că faci tot ce este mai bun iar oamenii nu îşi arată aprecierea?

Ar putea fi pentru că doreşti să fii mai bun decât ....?

ar putea fi pentru că vrei să mă faci să mă simt vinovată şi să-mi pară rău pentru ce ţi-am făcut?
Ar putea fi pentru că nu-ţi pasă de preţul pe care trebuie să-l plăteşti atunci când mă (îl, îi, le )
faci să mă ( se) simt/ă aşa?

Ar putea fi pentru că vrei să-mi arăţi ce deştept eşti în comparaţie cu mine?

Ar putea fi pentru că te simţi superior atunci când mă pui în poziţia în care nu ştiu ce să mă fac
cu tine sau în care mă simt neajutorată?

Nu comunici ca să mă frustrezi (pe mine sau pe alţii) şi să mă faci (pe mine sau pe alţii) să mă
simt neajutorată şi înfrântă?

Ar putea fi pentru că eşti determinat să faci orice în scopul de a te simţi mare şi tare?

Ar putea fi pentru că vrei ca celorlalţi să le fie milă de tine şi să îţi aducă servicii?

Ar putea fi pentru că îţi foloseşti boala cu scopul de a avea o scuză legitimă în a nu-ţi asuma
responsabilităţii?

Ar putea fi pentru ca tu gândeşti că un minor nu poate fi pedepsit pentru furt sau pentru
distrugere de bunuri?

Ar putea fi pentru că te simţi foarte mulţumit de tine atunci când îi faci pe ceilalţi să sufere sau să
se simtă ca nişte proşti?

Reflexul de recunoaştere: când seria de întrebări de mai sus este pusă, copilul (sub 10 ani)
acesta va avea pe chip un zâmbet în colţul gurii, un zâmbet de satisfacţie, poate un hohot de râs
âncurcat, sau o sclipire în ochi atunci când ghiciţi adevărul. El/ea ar putea scăpa un : "este
adevarat." Dacă nu ghiciţi corect copilul pur şi simplu dă din umeri. Copii mai mari pot spune
,,nu" ," şi pot menţine o figură inexpresivă, dar se dau de gol prin limbajul trupului, cum ar fi
contractarea buzelor, clipit des al ochilor, reaşezarea pe locurile lor, legănarea unui picior,
pocnitul din degete, şi chiar mişcarea degetelor de la picioare atunci când ghiciţi corect. În
oricare din cazuri, când aţi ghicit corect motivul pentru care se comporta neadecvat, copilul se
simte înţeles şi îşi schimbă sentimentele de ostilitate şi rezistenţa în dorinţa de a fi cooperant.
Este o experienţă fericită pentru un copil care a fost împins deoparte şi care simte că nu are un
loc în societate să fie înţeles. Acesta este un începutul construirii unei relaţii bazate pe încredere
şi respect mutual.

42
 ANEXA NR. 6

Activitate practică: Stilul Vieţii şi comunicarea încurajatoare

Format adaptat după Roy M. Kern, Ph.D./Berlin, 2002

Sesiunea 1: Psihologia adleriană şi comunicarea.

Temă propusă: Notaţi, pe o foaie de hârtie, cât mai multe constructe şi idei reţinute de dvs. din din
psihologia adleriană despre care consideraţi că ar fi utile pentru explicarea procesului
de comunicare interpersonală (în grupuri de câte 4-5 persoane).

Sesiunea 2: Percepţiile selective şi comunicarea.

Temă propusă:
Pasul A (Individual): Notaţi, pe o foaie de hârtie, cât mai multe comportamente şi moduri
relative de a comunica pe care le-aţi învăţat la următoarele întrebări:
! (Notaţi, iniţial, poziţia dvs. ordinală în familia de origine)
1. Ce aţi perceput ca fiind cel mai bun mod de a vă găsi locul în familia dvs. de origine (în copilărie)?
2. Ce aţi perceput ca fiind cel mai bun mod de a interacţiona cu fraţii/surorile/prietenii mai mari?
3. Dar cu cei mai mici ca dvs.?
4. Ce aţi perceput ca fiind cel mai bun mod (unul sau mai multe) de a comunica cu figurile autoritare din
familia. dvs. de origine?
5. Cum aţi perceput discuţiile despre subiecte dificile ca sexul, drogurile, bani, alegerea partenerlui, etc.

Pasul B: Grupul mare se împarte, în funcţie de preferinţele personale, în 4 grupuri mai mici. Încercaţi să
nu alegeţi persoane (colegi) pe care-i cunoaşteţi foarte bine. Grupurile mici vor discuta
răspunsurile fiecărei persoane din grup la aceste întrebări. Ceilalţi ascultă şi încearcă să facă o
comparaţie cu propria situaţie. La sfârşit, fiecare grup va delega un purtător de cuvânt care va
prezenta, răspunsurile colegilor de grup şi pe cele personale.

Sesiunea 3: Nu, nu suntem la fel! Impactul genului şi sexului asupra comunicării încurajatoare.

Temă propusă: (Grupuri de câte 3 persoane: fiecare persoană este pe rând, intervievator, intervievat şi
observator). Intervievatorul îşi va nota pe o foaie de hârtie răspunsurile colegului la
următoarele întrebări (pe care le va pune tot el/ea) şi sexul celui intervievat:

1. Ce credeţi că aţi învăţat despre comunicarea cu femeile în familia dvs. de origine?

2. Ce credeţi că aţi învăţat despre comunicare cu bărbaţii în familia dvs.?
3. S-a scris mult despre diferenţele între sexe în ceea ce priveşte comunicarea. În termeni de
comportament, care credeţi dvs. că sunt diferenţele principale, din punctul propriu de vedere?
4. Gândindu-vă la ţara dvs. de origine, credeţi că există un impact al culturii dvs. asupra procesului
de comunicare? Dacă da, în ce fel credeţi că a apărut diferenţa dintre sexe legată de comunicare?

Observatorul va urmări şi îşi va nota pe o foaie de hârtie răspunsuri la:

1. Ce au făcut încurajator pentru comunicare intervievatorul şi intevievatul?

2. Ce aţi observat ca fiind descurajator pentru comunicare legat de comportamentul lor verbal sau
non-verbal?
3. Ce impact (dacă este cazul) a avut sexul participanţilor observaţi asupra comunicării?

! (La aceste 3 întrebări puteţi răspunde fiecare, observând două persoane (familie, prieteni, pe stradă,
TV, etc.) care îşi vorbesc.

43
 ANEXA NR.7 Paşii unui proces terapeutic complet după Kopp şi Gherasim
NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT
ETAPE
I • Oferirea căldurii, empatiei şi
DE SUPORT 1 Empatie şi stabilirea relaţiei acceptării
• Generarea speranţei,
reasigurării şi încurajării
stabilind o relaţie de lucru
bazată pe cooperare
2 Informare • Elucidarea detaliilor cu
privire la problema prezentată
și cu privire la stilul vieţii
ABORDĂRI
Scopul psihoterapeutului nu este acela de a
rămâne în starea de superioritate în care
clientul deja l-a pus. Ca urmare, oferă căldură
şi empatie prin nonverbal şi verbal: susţinerea
privirii, încurajare prin cuvinte şi gesturi
aprobatoare.
Se vor evita gesturile exagerate, teatrale.
Îi oferă loc clientului după care se aşază şi el.
Pentru a deveni empatici față de beneficiarul
nostru putem folosi următorul set de întrebări:
„Ce încearcă să-mi spună?”
„Ce înseamna acest lucru pentru el?”
„Cum vede el problema?”
„Care sunt sentimentele lui și ce emoții simte?”
E bine ca psihoterapeutul să se prezinte, să
spună cu ce se ocupă, să-i dea clientului
speranţa că va putea fi ajutat, pentru că el a mai
făcut asta: ”Pentru a-ţi putea fi de folos, ce-ar
trebui să ştiu despre tine? ”
În situatia în care clientul plânge, se poate
intervenii sub forma: ”Îmi pare rău pentru ceea
ce trăieşti, regret situaţia care te-a adus în
această situaţie. Voi fi alături de tine!”
De la bun început psihoterapeutul va observa
clientul: este agitat, speriat, are ticuri, cum este
îmbracat, ce culori etc.
”Aţi putea să-mi spuneţi care sunt problemele
care vă crează neajunsuri?”
”Ce aţi putea să-mi relataţi despre situaţia care
v-a adus la mine azi?”
Identificarea sarcinilor vieţii afectate (social,
muncă, familie, intimidate, spiritualitate) se va
face pe baza relatărilor clientului
”De cât timp vă simţiţi aşa? Ce se întâmplă în
44
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT
ETAPE
• Obţinerea informaţiilor cu
privire la experienţele
copilăriei timpurii şi a
amintirilor timpurii
II • Clarificarea gândurilor
ÎNCURAJAREA 1 Clarificarea nestructurate prin întrebări
socratice
• Evaluarea consecinţelor,
ideilor şi acţiunilor
ABORDĂRI
viaţa dumneavoastră atunci când …? Ce se
întâmplă în viaţa dumneavoastră de când
simţiţi că …?
Psihoterapeutul va face treptat trecerea de la
problema actuală la experienţele copilăriei.
”De cât timp vă simţiţi aşa? Ce se întâmpla în
viaţa dumneavoastră atunci când …? De când
simţiţi că …?
Prin clarificare, psihoterapeutul, ajută clientul
să treacă de la gânduri nestructurate , haotice la
gânduri structurate care au sens, direcţie.
Ce ai în vedere când spui ______?
Care este punctul tău de vedere?
Cum se raportează _____ la _____?
Poţi să-mi spui aceasta şi altfel?
Lasă-mă sa văd dacă te-am înţeles; vrei să spui
_____ sau _____?
Cum se leagă aceasta de problema/discuţia
noastră?
Domnule, puteţi rezuma în propriile cuvinte ce
a spus soţia dumneavoastra? ... Doamnă,
aceasta aţi vrut să spuneţi?
Exemplu: Clientul afirmă: ”Toată lumea fuge
de mine, nimeni nu mă întelege‘
”Cum te simţi atunci când lumea fuge de tine?
Cum te simţi când crezi că lumea fuge de tine?
Cum e pentru tine atunci când lumea fuge?
În ce fel te-ai simţit afectat?
Cum te-au afectat aceste situaţii?
În ce măsură consideri că ideile tale sunt sau nu
adecvate?
Întrebări socratice
Examinarea presupunerilor
Ce presupui tu?
45
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT ABORDĂRI
ETAPE
Ce crede ea?
Ce ar trebui să presupunem în schimb?
Mi se pare că presupui ... Te-am înţeles corect?
Acesta e cazul totdeauna? De ce crezi că
această presupunere ar trebui păstrată?
De ce ar face cineva presupunerea asta?

Sondarea motivaţiilor şi dovezilor

Poţi să ne prezinţi motivaţiile tale?
Cum se aplică asta la cazul nostru?
Există vreun motiv pentru a ne îndoi de dovada
aceasta?
Cine poate spune care este adevărul?
Ce ai spune cuiva care ar zice că ____?
Poate cineva să aducă o dovadă în sprijinul
acestui punct de vedere?
Ce te-a determinat să tragi concluzia asta?
Cum putem afla dacă aceasta e adevărat?

Cunoașterea perspectivelor şi punctelor de

vedere
Când tu spui _____, vrei să dai de înţeles
_____?
Dar, dacă aceasta se întâmplă, ce altceva s-ar
putea întâmpla ca rezultat? De ce?
Ce efect va avea asta?
Se va întâmpla aceasta în mod necesar sau doar
e posibil/probabil să se întâmple?
Ce alternativă există?
Dacă _____ şi _____ sunt adevărate, atunci ce
altceva s-ar putea să mai fie adevărat?

Sondarea implicării şi a urmărilor

Cum putem rezolva?
Ce presupune întrebarea ”…?”aceasta?
Ar trebui ca el/ ea să pună întrebarea aceasta
diferit?

46
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT ABORDĂRI
ETAPE

Cum ar putea cineva să clarifice întrebarea

aceasta?
Întrebarea aceasta este clară? O înţelegem toţi?
E uşor sau greu de răspuns la această întrebare?
De ce?
Toţi suntem de acord că aceasta este
întrebarea?
Pentru a răspunde la această întrebare, ce alte
întrebări trebuie rezolvate mai întâi?
De ce este importantă această succesiune?
Întrebarea aceasta este cea mai importantă, sau
e doar o întrebare de evidenţiere?
Poţi întrevedea cum se poate raporta aceasta la
________?

• Corectarea ideilor greşite în
legătură cu sinele şi cu alţii
Cum ai încerca să faci diferit acest lucru, astfel
încat să-ţi plac ?
Cum ai face să eviţi ….? Cum ai face să
îmbunătăţeşti …?
Ai încercat să-i aspui persoanei respective ce te
deranjează? Te-ai gândit că poate nu ştie că te
deranjează?
Cum crezi ca ar reacţiona persoana respectivă
dacă i-ai cere un feedback?
Cum ar fi locul tău de muncă ideal?
Ce ai fi dispus sa faci pentru a nu te mai simţi
asa …?
Cum te-ai simţti dacă ai fi înteles?
Cum ar fi pentru tine dacă ai simţi că tu
contezi?
Ce beneficii ai tu din aceaste suferinţe?
Atunci când suferi ce fac cei din jurul tău? Ce
simt ei? Ce gândesc? Ce spun?

47
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT
ETAPE
• Ajutarea clientului la
2 Încurajarea propriu-zisă
generarea alternativelor
• Stimularea mişcării către noi
direcţii, diferite de stilul vieţii
actuale
• Clarificarea noilor sentimente
în legătura cu efortul şi
rezultatele obţinute
III 1 Interpretarea- • Interpretarea sentimentului de
INSIGHTUL recunoaşterea inferioritate şi a scopului
îndreptat către obţinerea
superiorităţii
• Identificarea a ceea ce este de
2 evitat
Cunoaşterea
• Integrarea ordinii naşterii,
amintirilor timpurii, vise şi
fantezii
ABORDĂRI
Din moment ce nu eşti mulțumit, ce crezi că ai
putea face să fi mulțumit cu ...?
Îmi place felul ȋn care abordezi problema.
Se vede că ești mulțumit cu ...
Cum te simți legat de aceasta?
Se pare că ți-a plăcut aceasta.
Crezi ca eşti apreciat de … pentru sarcinile pe
care le îndeplineşti?
Care crezi că este poziţia ta în faţa şefului/
soției/prietenilor/copiilor?
Cum crezi că ai putea face diferit pentru a fi
apreciat de …? Ce ai fi dispus să faci?
Dacă răspunsul clientului este : “Nimic”, acest
lucru arată că nu este dispus să facă
schimbarea.
Să înțeleg că nu se poate face nimic?
Răspunsurile: “Nu știu”, “Nu pot”, “N-am
cum” indică faptul că nu se doreşte mişcarea şi
se evită rezolvarea de probleme.
Care crezi că ar fi motivul pentru care nu poţi
să faci nimic (nu poţi să te mişti) Ce convingeri
ai atunci când nu faci nimic?
Ce beneficii ai atunci când tu alegi să nu faci
nimic (alegi să rămâi în această situație) ?
• Aplicarea ISV – ul
• Tehnici proiective
• Amintiri timpurii
• Interpretarea viselor
• Metafora
48
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT
ETAPE
• Clientul devine conștient de
stilul vieţii fără ajutor din
partea terapeutului
• Cunoaşterea şi acceptarea a
ceea ce ar putea fi îmbunătăţit
sau schimbat
IV • Când este nevoie, promovaţi
SCHIMBAREA Experienţe care ne-au lipsit
1 emoţii, ajutaţi la …
• Oferirea de experienţe care să
ajute la corectarea
comportamentului
problematic
ABORDĂRI
Producerea insight-ului este recunoscută după
mimică, postura, gesturile clientului.
Dacă reacţia clientului este: ”Da, știu, dar nu
pot” înseamnă că el are beneficii pe care nu le
recunoaşte, un confort pe care-l neagă.
Mişcarea l-ar duce într-o zona pe care nu o
controlează.
Cum crezi că ar fi posibil, ca prin acţiunea ta
să-l faci pe … să înţeleagă ce simți?
Cum ar fi viaţa ta dacă ţi-ai îmbunătăţii
comunicarea, aptitudinile?
Ce ai fi dispus să schimbi pentru a-ţi fi mai
bine, pentru a te simţi în largul tău?
Ce ar fi bun şi de dorit pentru ca viaţa ta să fie
faină?
Care crezi că sunt calităţile care te-au ajutat să
faci faţă vieţii?
Terapeutul îl va ajuta pe client să dubleze
numărul de calităţi enumerate iniţial
Iţi aminteşti cum te-ai simţit când s-a
întâmplat evenimentul?
Ce anume simţi când se întâmplă …., când
eşti în situaţia …?
Iţi mai aduci aminte de momentele în care erai
vesel? Ce făceai atunci?
Ai putea să-mi spui cum a fost când ai fost
încurajat şi cum te-ai simtit? Ai putea să-mi
detaliezi cum a fost când ai avut curaj?
Ai putea să-mi povesteşti sau să-mi redai
modul cum te-ai simţit când erai conectat cu
altcineva?
Ai putea să-mi spui cum te-ai simţit când ai
49
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT
ETAPE
• Crearea de jocuri de rol,
imagerie dirijată şi naraţiuni
2 A face diferit • Ajutaţi la convertirea
insightului într-o nouă
atitudine rupând vechiul
pattern
• Să facem ca ceea ce este
neproductiv să fie perceput ca
neplăcut
• Încurajaţi toate reuşitele şi
sentimentele pozitive
ABORDĂRI
fost apreciat de cineva?
Ai putea să-mi spui cum te-ai simţit când ai
cooperat cu cineva?
Din moment ce nu ești mulțumit, ce crezi că ai
putea face să fi mulțumit cu ...?
Dacă ţi-ai imagina că acum ai avea curajul să
vorbeşti cu el/ ea, ca oportunitățile sunt lângă
tine , cum crezi ca ar reacţiona?
Ce simţi când lucrurile nu merg bine pentru
tine, când ai un eşec ?
Intrebări socratice
Demonstrarea acceptanței
• Îmi place felul în care ai abordat
problema.
• Te vei descurca. Vei descoperi ce este de
făcut.
• Se vede că ești mulțumit cu ...
• Se pare că ți-a plăcut asta.
• Cum te simți acum dupa ce ai depăşit
această situaţie ?
Concentrarea asupra contribuțiilor,
valorilor și aprecierii
• Mulțumesc, aceasta a ajutat mult.
• A fost drăguț din partea ta să ...
• Am nevoie de ajutorul tău să ...
• Ai priceperea să ... Ai vrea să faci aceasta
pentru grup?
50
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT ABORDĂRI
ETAPE
3 Întărirea • Accentuaţi toate reuşitele şi Întrebări socratice
Exprimarea încrederii
sentimentele pozitive
• Am văzut că în mişcarea aceasta ai avut
puterea să …
• Cunoscându-te, sunt sigur că te vei
descurca.
• Vei reuși!
• Am încredere în judecata ta
• Aceasta este destul de dură, dar sunt sigur
că vei rezolva
Recunoașterea efortului și a îmbunătățirii:
• Se pare că ai lucrat din greu la aceasta.
• Se pare că ai petrecut mult timp gândind
aceasta în amănunt.
• Cum te simţi atunci când faci acest lucru?

• Evaluaţi progresele şi noul curaj Ai putea să-mi spui ce s-a întamplat nou,
•
de săptămâna trecută?
instalat • Ai putea sa-mi spui dacă, de săptămâna
trecută, te-ai mai gândit?
• Văd că depășești situația. Cum este să te
simţi învingător?
• Uite ce progrese ai făcut (fiți specifici,
spuneți ȋn ce fel)
• Cum s-a schimbat în bine dorinţa ta?
• Faci progrese în ... (fiți specifici)
• S-ar putea să nu simți că ți-ai atins scopul,
dar uite cât de departe ai ajuns!
V 1 Interesul social • Faceţi apel la rezervele de Cum crezi/consideri că s-ar simţi şi ceilalţi
PROVOCAREA sentimente pozitive
dacă ai colabora cu ei?
ale Dacă ai transmite mai mult interes /
clientului pentru a promova şi iubire/înţelegere, ceilalţi ar coopera diferit cu
mai mult cooperarea tine?
Care ar fi beneficiul tău dacă ai coopera cu
ceilalţi pentru …(lucrul respectiv)?

51
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT ABORDĂRI
ETAPE
• Extindeţi sentimentele de Cum crezi că s-ar rezolva problema ta, dacă i-ai
trata cu egalitate pe ceilalţi?
egalitate, cooperare, empatie Cum crezi că ar reacţiona ceilalţi dacă le-ai
şi către alţii spune că sunt egali?
Cum crezi că s-ar simţi ceilalţi dacă ai coopera
cu ei?
Cât de important crezi că ar fi pentru ceilalţi să
cooperezi cu ei şi să le arăţi că-ti pasă?

2 Redirecţionarea scopului
• Provocaţi clientul să renunţe Dacă scopul tău este să fii singur, cum crezi că
ar fi viaţa ta lângă …?
la vechiul scop ficţional Consideri că dacă scopul tău ( scopul fictiv) te-
a adus în această situaţie, ţi-ai dori să încerci şi
altceva?
Ce ai fi dispus să faci diferit şi să te simţi bine
schimbând scopul (fictiv)
• Dizolvarea vechiului stil de Consideri că noua direcţie este posibilă, te
satisface, te mulţumeşte?
viaţă, găsirea unei direcţii noi

• Deschiderea unui nou orizont Cum este să trăieşti după noile principii?
Cum este viaţa ta trăind şi simţind după noile
psihologic, după noile valori alegeri?
Consideri că noul drum în viaţa te satisface? Îţi
doreşti să-l continui?
Suport • Inspiraţi clientul să agreeze Am văzut că în mişcarea aceasta ai avut
puterea să ….
3 lupta şi să prefere
Sunt întărite puterile.
nefamiliarul
• Intăriţi dorinta de conectare Cum este să te simţi conectat cu grupul?
Cu cine ai împărtăşi aceste lucruri, sentimente
şi sentimentul de a împărtăşi frumoase?
Numeşte! Fă o listă!
• Promovaţi calea unei continue Am văzut că poţi să faci aceasta pentru tine şi
pentru ceilalţi. Continuă!
dezvoltări pentru sine şi Se văd rezultatele felului în care ai lucrat cu
tine.

52
 NR.
FAZA ETAPA PROPRIU-ZISĂ SARCINI DE ÎNDEPLINIT ABORDĂRI
ETAPE
pentru alţii Este bine şi pentru ceilalţi ca tu să continui şi
să te dezvolţi în continuare.
Să ştii că ne pasă cum te dezvolţi şi putem să
învăţăm de la tine.
VI • Discuţie la nivel filosofic,
METATERAPIA 1 Dialogul terapeutic spiritual, al valorilor, sensului
vieţii şi angajamentul faţă de
o anumită misiune.

53
Bibliografie:
• România
Adler, A. (1995). Sensul Vieţii. Bucureşti: IRI.

• Statele Unite
Adler, A., (1964). The Individual Psychology of Alfred Adler. (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York:
Harper Torchbooks.
Mosak, H. H., Maniacci, M. (1999) A Primer of Adlerian Psychology, Philadelphia: Brunner/Mazel.
Shulman, B. H. (1973). Contributions to Individual Psychology. Chicago: Alfred Adler Institute.
Mosak, H. H. and Shulman, B. H., Manual for Life Style Assessment. Bristol: Accelerated Development., 1995.
Powers, R. L., Griffith, J. (1987). Understanding Life-Style. Chicago: The Americas Institute of Adlerian Studies, Ltd.
Adler, A. The Individual Psychology of Alfred Adler. (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Basic
Books, 1956.
Adler, A. What life should mean to you. London: George Allen & Unwin, 1962. (Originally published, 1962.)
Adler, A (1973a). Superiority and Social Interest. (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Viking Press.
Adler, A. (1973b). Besuch bei Dr. Alfred Adler (Visit with Dr. Alfred Adler). Interview with Artur Ernst. Neues
WienerTagblatt (Vienna), July 1, 1928, p. 5-6. Quoted in Adler, A. Superiority and Social Interest. (H. L.
Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Viking Press.
Dinkmeyer, D. and McKay, G. (1976). Systematic training for effective parenting. Circle Pines, Minn.: American
Guidance Service.
Dreikurs, R. Fundamentals of Adlerian Psychology. Chicago: Alfred Adler Inst., 1950.
Dreikurs, R. (1967) Psychodynamics, psychotherapy and counseling. Chicago: Alfred Adler Institute.
Dreikurs, R. (1967). Social equality: The challenge of today. Chicago, Ill.: Henry Regnery Co.
Driscoll, R. and Eckstein, D. (1982). Life-style questionnaire. In Pfeiffer, J.W. and Goldstein, L. (Eds.), The 1982
annual for facilitators, trainers and consultants, San Diego, Calif.: University Associates.
Jones, M. and Sicignano, J. (1979). Toward a more specific and flexible understanding of the getter: A Frommian
approach. Journal of Individual Psychology, 35, 187- 191.
Kafir, N., Corsini, R. 81974). Dispositional sets: A contribution to typology.. Journal of Individual Psycholog, 30, 163-
178.
Manaster, G., Corsini, R. 81982). Individual Psychology. Itasca, Ill: F.E.Peacock.
Mosak, H. H., “The Getting Type: A Parsimonious Social Interpretation of the Oral Character.” J. Indiv. Psychol., 15
(1959), pp. 67-70.
Mosak, H. H., “The Interrelatedness of the Neuroses Through Central Themes”, J. Indiv. Psychol., 24 (1968), pp. 67-70.
Mosak, H. (1971). Lifestyle. In A. G. Nikely (Ed.), Techniques for behaviour change. Springfiel, Il: Charles C. Thomas.
Mosak, H. (1973). The controller: A social interpretation of the anal character. In H. Mosak (ed.), Alfred Adler: His
influence on psychology today. Park Ridge, N.J.: Noyes Press.
Mosak, H. (1979). Mosak’s Tipology: An update. Journal of Individual Psychology, 35, 192-195.
Mosak, H., Shulman, B. (1967). Various purposes of symptoms. Journal of Individual Psychology, 23, 79-87.
Wolfe, W. 81932). How to be happy though human. London: Routledge and Keagan Paul.

54