Sunteți pe pagina 1din 10

Rugăciuni către Sfânta

Cuvioasă Parascheva

~ 2019 ~
Rugăciuni ortodoxe

~2~
Rugăciuni ortodoxe

Rugăciune către Sfânta


Cuvioasă Parascheva

Purtătoare de chinuri, Sfântă


Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca
pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și
neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea
măririi Sale și să mă îndrepteze ca
întotdeauna să am sus inima, să gândesc
la cele cerești, iar nu la cele pământești.
~3~
Rugăciuni ortodoxe

Roagă-te la Hristos, Fiul lui


Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea
cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel
ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre
împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă
îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să
doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul
Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la
lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie
inima curată și duh drept să înnoiască întru
cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să
mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă
nevoiesc în viață curată și să mă
întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți
mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la
tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai
puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai
preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale.
Amin!

~4~
Rugăciuni ortodoxe

Rugăciune către Sfânta


Parascheva, pentru
iertarea păcatelor

Sfântă Cuvioasă Parascheva, în


genunchi vin la tine, ca în genunchi să te
rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea
păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu
gândul, cu știința sau cu neștiința mea,
căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-
mă!

Doamne, pentru rugăciunile Sfintei


Cuvioase Parascheva, șterge din mine
orice gând afară de Tine, Doamne, căci
Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini.
Amin!

~5~
Rugăciuni ortodoxe

Rugăciune către Sfânta


Cuvioasă Parascheva

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel


ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu
întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să
nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și
înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul
păcatelor noastre, ce în toată ziua,
nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de
răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al
milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne!
Nu trece rugăciunea noastră, a
păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după
nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem
vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin
sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-
ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile
Cuvioasei Maicii noastre Parascheva,
dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită
~6~
Rugăciuni ortodoxe

de toată răutatea și ne întărește cu Duhul


Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor,
cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele
Tău în veci.
Amin.

Rugăciune către Sfânta


Cuvioasă Parascheva

Purtătoare de chinuri Sfântă


Parascheva roagă-te părintelui ceresc ca
pe mine cel împovărat cu toate păcatele şi
înfrânat să mă ridice spre cuvântarea
mărirei Sale şi să mă îndrepteze, ca
totdeauna să am sus inima, să gândesc la
cele cereşti, iar nu la cele pământeşti.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că
a auzit ruga ta cea cucernică, ca şi pe
mine leneşul, cel ce mă trândăvesc spre
rugăciune şi spre împlinirea poruncilor lui
Dumnezeu, să mă îndrepteze şi să-mi dea
cuget, ca să doresc a mă ruga Lui

~7~
Rugăciuni ortodoxe

neîncetat. Cheamă şi pe Duhul Sfânt-


izvorul carele te-a întărit pe tine, fecioară
curată la lupta cea bună ca să-mi zidească
mie inima curată şi Duhul drept să
înnoaiscă întru cele dinlăuntrul ale mele şi
mai vârtos să mă cheme şi să-mi dea
osândie, ca să mă nevoiască în viaţă
curată şi să mă întărească în facerea
faptelor bune. Cred că toate acestea mi le
poţi mijloci mie, o Sfântă Parascheva, la
Sfânta Treime şi de vei vrea ai putinţa a-mi
ajuta mie, ca ceea ce ai preamărit pe
Dumnezeu cu faptele tale. Amin.
Cuvioasă Maică Parascheva, în
genunchi vin la tine ca să te rogi Părintelui
ceresc pentru iertarea păcatelor mele
săvârşite cu fapta sau cu gândul, cu vina
sau fără vina mea şi astfel cu sufletul curat
vin şi te rog, ajută-mă.
Şterg din minte orice gând în afară de
tine Doamne şi unde eşti tu acolo e şi
Harul Tău. Nici un lucru nu-mi este greu
Doamne.
Amin!

~8~
Rugăciuni ortodoxe

~9~
Rugăciuni ortodoxe

~ 10 ~

S-ar putea să vă placă și