Ce este Binele și Răul?

Binele și Răul e una din cele mai vechi dihotomii cunoscute omenirii. De la Homer,
Shakespeare, Tolkien, și Dostoievski—conflictul intern al naturii umane e o temă care va fi
mereu actuală în literatură, artă, și viața noastră de zi cu zi. Însă de unde noi avem asemenea
concept dualistic de Bine și Rău? Putem oare ști originea? O fi cazul că acest concept e intrinsec
în fiecare din noi, ori totuși a fost inventat de cineva mii de ani în urmă?
Omul are de ales. El poate face ori bine ori rău. Dacă unul din semenii săi se află la nevoie, îl
poate ajuta, poate să-l ignore sau chiar să se folosească în interes propriu de necazul în care se
află. El poate face ce vrea. În timpul vieţii sale, omul întâlnește mereu - conştient sau inconştient
- răscruci de drumuri unde trebuie să se hotărască ori pentru calea cea bună ori pentru cea rea. De
cele mai multe ori sunt nimicurile de zi cu zi cele care îi decid soarta.
Ce face omul rau? Neagă adevărul, se preface, își pune masca bunătății și se străduiește din
răsputeri să îi convingă pe alții că de fapt el este bun, prin manipulare si înțelăciune. Afișează în
exterior bunătate și calm în speranța că nimeni nu-și va da seama de răul din el.
Cercetările științifice, și mai precis, scanările neurologice ale creierului uman, ne sugerează că
creierul nostru e “o mașină de sens”, care categorizează, divizează, stereotipizează—totul cu
scopul de a funcționa într-un mod mai automat și a utiliza mai puține resurse posibile.
Dacă admitem că aceste cercetări sunt mai degrabă adevărate, atunci faptul că mintea noastră a
creat acest dualism de Bine și Rău se datorează faptului că creierul nostru categorizează totul din
împrejur la un nivel subconștient, în așa fel ca mai târziu să aibă acces mai ușor la informație, și
ca rezultat, să facă decizii mai rapide.
Având acest concept alb-negru de Bine și Rău, într-o lume atât de complexă și gri, e un lucru
potențial periculos care poate duce la gânduri și idei dogmatice, dar totuși acest concept pare a fi
mai degrabă o binecuvântare. Acest dualism ne ghidează în deciziile noastre, chiar dacă acele
decizii pot fi slab informate.
Filozofi antici spuneau că „binele nu trebuie confundat cu voința subiectivă de a face sau nu
bine, în funcție, desigur, de interesele sau scopurile individului. Dimpotrivă, binele moral se
manifestă în relațiile cu semenii prin respectarea virtuțiilor, prin viața rațională dusă în
comunitate cu semenii”. (Aristotel)
De obicei, în aprecierile oamenilor, ei fac distinctia între fapte si valoarea acestora, prin
considerații de tipul: bine/rău, moral/imoral, pios/nepios, drept/nedrept etc. Dar de fapt, în
realitate, de multe ori aceste distincții sunt "răsturnate", in sensul că "tratam binele ca pe un rau
si raul ca pe un bine" (Epicur).
Omul, ființa limitată, înclinată mai degrabă să facă rău, se manifestă totuși ca ființă morală dacă
respectă legile divine: îl iubește pe D-zeu și se iubește pe sine, iubindu-și semenii.Binele și Răul,
în funcție de contextul în care acești doi termeni sunt folosiți, acționează sau reacționează asupra
noastră cu un impact mai mare sau mai mic. Ca să fie mai ușor de acceptat acești termeni, religia
le-a "oferit contur și chip", le-a oferit și un context, ca omul să ințeleagă semnificația lor.