Sunteți pe pagina 1din 191

Structura morfologică a cuvîntului

1. Identificaţi cuvintele nederivate, derivate şi compuse din


textul de mai jos. Indicaţi radicalul şi afixele din care se constituie.
Stînca Corbului
Vizitînd valea Bicazului care dă în valea Bistriţei, caii noştri se
înşirau pe cărări înguste şi pietroase, conduşi fiind de un călăuz
muntean. Acesta era tipul românului din Carpaţi, tînăr, vesel,
sprinten, dibaci, lipsit de învăţătură, însă înzestrat cu bunul simţ al
strămoşilor noştri. El îşi purta calul în joc şi ne povestea în graiul său
poetic viaţa lui de copil al munţilor, vînătorile sale la urşi şi chiar
îndrăgirile inimii lui, spunîndu-ne totodată numele piscurilor şi
admirînd ca noi măreţele aşezături stîncoase, care ne înconjurau ca
un amfiteatru uriaş.
Strîmtoarea în care curge pîrîul Bicazului este una dintre cele
mai frumoase din Carpaţi; natura pare că a voit a aduna la un loc tot
ce a putut crea mai graţios, mai pitoresc şi mai grozav.
Tablou magic şi demn de penelul lui Salvador Rosa! Soarele
asfinţind într-un ocean de lumină înfocată; cîţiva plăieşi trecînd
printre copaci; cîţiva vulturi, zburînd roată împrejurul vîrfului
Ceahlăului, şi jos, lîngă o înaltă stîncă, caii noştri adăpîndu-se în apa
limpede a Bicazului!
– Priviţi, ne zise călăuzul nostru, acea pădure neagră ce se
întinde în dreapta şi în stînga, colo în zare, spre Ceahlău... Ea este
linia hotarului Moldovei şi în ea facem adese vînat la căprioare, la
urşi...
Unul din noi însă întrebă pre călăuzul nostru cum se numea
stînca dreaptă, ca un zid, lîngă care ne aflam.
– Piatra Corbului, răspunse el.
– Are vreo legendă?
– Ce să aibă, domnule?
– Are vreo istorie, vreo basnă, vreo...
– A! înţeleg; are, ca toate stîncile care le vedeţi .
– O ştii?

1
– Cum nu?.. Ce nu ştiu eu?
– Spune-o... spune-o..., ziserăm cu toţii, apropiind caii noştri de
ai lui.
Românul îşi clătină pletele, ţinti ochii săi vultureşti pe vărful
stîncei şi povesti:
– Stînca asta încununată cu plopi şi mesteacăni, precum o
vedeţi, a fost martor unei întîmplări foarte jalnice, de care se
pomeneşte la noi din neam în neam.
Cică pe timpul strămoşilor, un străin, pribegind pe la dealul
Corbului despre Borsec, a venit să se aşeze la Bicaz. El îşi dură o
căsuţă mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cătun e
locuit de un singur neam, şi străinii nu sînt primiţi în sînul lui.
Pribeagul avea o fată, căreia bistriţenii îi daseră numele de
Corbiţa, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ... Ce
fată! Ce bujor de copilă! Cică era sprintenă ca o căprioară! Cică
guriţa ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce
le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor.
Mulţi flăcăi umblau să-i vîneze dragostea; mulţi cîntau doine în
pilda ei, dar din toţi numai unul, un plăieş cu pletele lungi şi cu
chipul de făt-frumos, avu norocul să cadă drag Corbiţei. Părinţii lor
se primiră a se încuscri şi îi logodiră după obicei.
Pe atuncea, spun bătrînii, că se făceau adesea năvăliri de tatari în
ţară şi că în urma lor rămînea numai cenuşă şi sînge.
Într-o zi o ceată de tatari, pătrunzînd în munţi, ajunseră pînă în
valea Bicazului, prădînd, arzînd, ucigînd tot ce era în calea lor. Tatăl
Corbiţei şi logodnicul ei căzură morţi lîngă copilă, pe care ei voiau să
o apere, căci tatarii auziseră de frumuseţea ei şi aveau de gînd să o
ducă plocon hanului de la Bugeac.
Corbiţa însă scăpă ca apa printre degetele lor şi o apucă la fugă
spre munte, urmărită de tatari ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată
alerga pe după copaci, pe după stînci, şi din cînd în cînd se oprea
puţin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să mai înghită măcar o
duşcă de aer, căci tatarii îi călcau pe urme.

2
Corbiţa, înspăimîntată, nebună de groază şi de durere, se îndreptă
spre stînca asta şi ajunse curînd pe marginea ei. Aicea ea se opri o
clipă şi cătă în urmă. Tatarii se apropiau cu fuga.
Atunci ea căzu în genunchi şi se rugă lui Dumnezeu să-i vină în
ajutor... Zadarnică rugăminte! ... Mîna unui tatar se întinse să o
apuce, însă ea, ridicîndu-se drept în picioare, cu părul despletit de
vînt, cu ochii aprinşi, cu faţa albă, ca un crin, zise: „Atunci s-ajungeţi
voi, cînd îţi pune mîna pe Corbiţa!” şi deodată ea se aruncă în
prăpastie. Trupul ei se cufundă în apa Bicazului, zdrobindu-se de
bolovani, iar tatarii rămaseră încremeniţi şi fură ucişi chiar pe
muchia stîncii de o ceată de plăieşi, care alergaseră în ajutorul
Corbiţei.
De atuncea locul acesta se numeşte: Stînca Corbului!
În zilele de sărbători, pe cînd fragii sînt copţi, fetele de prin
cotunele învecinate se adună pe piscul stîncii şi cîntă doina Corbiţei;
iar în nopţile luminoase ale primăverii păstorii zăresc adese o umbră
albă, clătinîndu-se pe vîrful stîncii şi apoi lunecînd de-a lungul ei
pînă în apa Bicazului. (Alecu Russo)

2. În textul de la ex. 1 identificaţi afixele lexicale şi clasificaţi-le


după poziţia pe care o ocupă faţă de radical.

3. În textul de mai jos identificaţi cuvintele ce conţin morfeme


lexicale şi gramaticale (formative). Subliniaţi sufixele lexicale cu o
linie, iar cele gramaticale cu două linii.
Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă
Ca într-un suflet de durere o gîndire mîngîioasă
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturînd din a lui poale lungi şi repezi meteori.
Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte,
Ca un ochi ras de balauri care doarme şi clipeşte,
Sînt păstori în şezătoare sau vreo ceată de voinici?
E vreo tabără de care sau un rond de tricolici?
(V.Alecsandri)

3
4. Subliniaţi logoformele cuvîntului piatră din poezia de mai jos
şi indicaţi categoriile gramaticale pe care le actualizează flectivele.

Pietrarii
Din strană cerul îşi răstoarnă / Talazul orgilor de-argint / Şi luna
rupe noaptea-n coarne / Şi noaptea cade la pămînt / Unde-n adîncuri,
cu putere / Pietroase spaţii detronînd / Pietrarii dincolo de eră / Şi
dincolo de infinit, / Coboară-n propria lor soartă / Unde de vii s-au
fost zidit / Pietrarii vecilor de piatră, / În piatra pietrei nemurind / Un
clopote de piatră dură / Pe turn de piatră ridicat / Şi piatra e cu piatra-
n gură /Şi piatră-n piatră a săpat / Un mit al ei şi tot de piatră – / În
necuprins şi peste tot / Unde mai dincolo de moarte / Din piatra
pietrei piatră scot / Pietrarii: Ce imens adînc! – / Ei parcă-n albul
pietrei ning. (A.Codru)

5. Puneţi în locul punctelor afixele cerute şi explicaţi ortografia


lor.
1. Nu se ... tovărăşeşte albina cu vulturul. 2. Greşeala ...cunoscu-
tă e pe jumătate iertată. 3. Darul dat la vreme e dar ...doit. 4. Vorba
dulce mult ...duce. 5. Binele cu bine se ...plăteşte. 6. Obiceiul
...vechit nu-i uşor de lecuit. 7. Orice muncă merită ...plată. 8. Lucrul
la timp înfăptuit se preţui... ...doit. 9. Mulţumirea sufletească este
mai ...sus decît bogăţia. 10. ...poftitul n-are scaun. 11. Cine se
...seamănă se adună. 12. Belşugul aduce ...frînarea. 13. Cine se
...vinovăţeşte, mai mult se ...vinuieşte. 14. Omul ...mulţumit fuge de
bine şi dă peste mărăcini. 15. Dacă te îndoieşti, ...ţine-te. 16.
Mînia ...bătrîn..., rîsul ...tinere... 17. Învaţă la tiner..., ca să ştii la
bătrîn... 18. Decît cod... la oraş, mai bine-n satul tău frunt... . 19.
Iarna se îndulc... perele acre. 20. Iubeşte adevărul, dar iartă greş... .
21. Cine îl ...faimă pe altul în faţa ta, are să te ...faime şi pe tine în
faţa altora. 22. Nu-i suiş fără cobor... (Proverbe)
6. Stabiliţi temele şi desinenţele cuvintelor subliniate în textul
„Stînca Corbului”; precizaţi valoarea lor gramaticală.

4
7. Subliniaţi cuvintele compuse atestate în textul de la ex. 1,
analizaţi structura şi motivaţi ortografierea lor.

8. În textul de la ex. 1 extrageţi căte cinci exemple prin care să


actualizaţi următoarele tipologii: flective propriu-zise – cuvinte-
flectiv; flective concrete – flective abstracte; flective segmentale –
flective suprasegmentale.

9. În următoarele exemple atestaţi cazurile cînd alternanţa


fonetică, supletivismul, topica şi contextul au valoare de flective.
1. Unirea face puterea. 2. Dacă prietenul tău este miere, nu
umbla să-l mănînci. 3. Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi.
4. Îi bun un cap, dar două îs mai bune. 5. Pe cine nu-l laşi să moară,
nu te lasă să trăieşti. 6. Leagă şi vei avea ce dezlega. (Proverbe) 7.
Ea tăcu. Dînsul se uită la o rază de soare ce se oglindea în luciul
părului ei, şi-i veni s-o mîngîie pe cap, cu un sentiment aproape
părintesc – atîta sfială era în ţinuta ei. (D.Zamfirescu) 8. Nuvela lui
Dănuţ era poem desigur, ireală ca şi zarzării în clipa cînd par zbor şi
nimb deasupra pămîntului, nu pomi răsăriţi din pămînt.
(I.Teodoreanu)

10. Demonstraţi fenomenul redundanţei şi al sincretismului în


bază de exemple excerptate din textul de la ex. 1.

5
Substantivul

11. Treceţi substantivele din poezia „Ars combinatorica” de L.


Damian în următorul tabel, clasificîndu-le după cum urmează:

conc- abs- ani- inani- ape- colec- nume unice


rete tracte mate mate lative tive de ma- de felul
terie lor

Ars combinatorica

Focul şi vatra. / Lutul şi arta. / Pipa şi gîndul. / gerul şi vîntul. /


Pîinea şi sarea. / Somnul. visarea. / Astrul, tăcerea. / Laptele,
mierea. / Lîna şi lunca. / Plînsul, porunca. / Floarea, albina. / Ploaia
şi vina. / Zborul, rachiul. / Mortul şi viul. / Visul, elanul. / Clipa şi
anul. / Strugurul, cada. / Coltele, spada. / Plugul, mătasa. / Luna şi
casa. / Scîndura, ţolul. / Strunga, ocolul. / Scutul şi scama. / Frigul şi
lama. / Focul, copilul. / Praful, fitilul. / Mersul şi moda / Ora şi oda. /
Calul, dîrlogul. / Trapul , ologul. / Ochiul, cuţitul. / Bîrfa şi mitul. /
Plugul şi spicul. / Vîrful, nimicul. / Goana, răcoarea. / Cetina,
marea. / Plasa, cocorul. / Ura şi scorul. / Apa, nisipul. / lacrima,
chipul. / Via şi visul. / Poarta, permisul. / Jocul şi rima. / Pofta şi
crima. / Zaţul, cafeaua. / Floarea şi neaua. / Teascul şi mustul. /
Sîngele, gustul. / Nucul, toporul. / vremea şi dorul. / Îngerul, dracul. /
Aţa şi acul. / Fuga şi laţul. / Inima, braţul. / Patina, jaful. / Ohul şi
ahul. / Lingura, blidul. / Ceapa şi zidul. / Iarba şi lutul. / Corul şi
mutul. / Apa, fîntîna. / Setea şi mîna. / Piciul, uratul. / Datina, satul. /
Cifra, orezul. / Cuiul şi crezul. / Jocul şi lacul. / Plinul, săracul. /
Cleştele, gerul. / Inima, raiul. / Rostul, rostirea. / Frica, uimirea. /
Mugurul, schema. / Firul, dilema. / Drumul, motorul. / Nufărul,
norul. / Peticul, sacul. / Cerul şi lacul. / Scrînciobul, roata. / Doina şi
plata. / Aurul, corbul. / Crîngul şi orbul. / Pîinea şi saţul. / Pasărea,
maţul. / Perna şi pana. / Frunza şi rana. / Cupa, amarul. / Soarele,

6
varul. / Duca, asfaltul. / Alta şi altul. / Raza şi huma. / Rîul şi
muma. / Dragostea, taina. / Corpul şi haina. / Untul şi lutul. / Roua,
sărutul. / Plopul, perechea. / Visul şi veghea. / Puful, fiorul. / Unda şi
zborul. / Turnul şi strada. / Valsul, cascada. / Vinul şi roza. /
farmecul, poza. / Muntele, gheaţa. / Şoapta şi faţa. / Mugurul,
nodul. / Pacea şi rodul. / Rîsul, ecoul. / Vechiul şi noul. / Stupul şi
Ţara. / Stîna, mioara. / Trestia, parul. / Sarea şi carul. / Cremenea,
paiul. / Goana şi naiul. / Graiul şi glia. / Imnul, vecia. / Norul, văpaia.
/ Tunetul, turma. / Verbul şi ploaia. / Baciul şi urma.

12. Plasaţi în tabel substantivele din textul de mai sus în conformitate


cu clasele semantice indicate.
denumesc timpul noţiuni ce

naturii fenomene ale


aparate unelte, maşini,

omenesc părţi ale corpului

fizice stări psihice şi


animale fiinţe, obiecte,

materie, substanţe

diferite acţiuni

noţiuni sociale
calităţi morale
plante, copaci

13. Delimitaţi şi caracterizaţi clasele morfologice de substantive


din punctul de vedere al structurii fonetic-lexicale. Selectaţi din
textul de la exerciţiul 20 substantive simple, sintagmatice, compuse,
locuţiuni substantivale.

14. Actualizaţi prin exemple selectate din literatura artistică


funcţia nominativ-distinctivă a următoarelor subclase de substantive
proprii.
a) antroponime;
b) toponime;
c) hidronime;
d) crononime;
e) zoonime;
f) ideonime;
7
h) sărbători;
g) întreprinderi sau instituţii;
i) cărţi, ziare, reviste etc.
15. Stabiliţi cu ajutorul dicţionarului sensul şi plasaţi în contexte
potrivite substantivele comune provenite din toponime:
americă, astrahan, bengal, boston, bristol, cotnar, damasc,
havană, niagară, olandă.
16. Numiţi, prin substantive abstracte, trăsăturile de caracter
tipice pentru un tîndală, donchihote, donjuan, gobsec, cicerone,
harpagon, hercule, narcis, pepelea, prometeu, mecena, păcală.
Demonstraţi prin exemple (acolo unde e posibil) evoluţia
a) substantiv propriu → substantiv comun;
b) substantiv propriu → substantiv comun → substantiv
format prin derivare.
Model: Mecena → mecena → mecenat .

17. Selectaţi din literatura artistică exemple – nume de


personaje literare provenite din substantive comune.

18. Stabiliţi cîmpurile semantice în care se înscriu substantivele


proprii din textul de la ex.20.

19. Selectaţi din opera lui Ion Creangă enunţuri conţinînd


substantive cu gen comun.
20. Selectaţi din textul de mai jos substantivele animate şi
repartizaţi-le după modalitatea de redare opoziţiei de gen.

Substantive Substantive Substantive Substantive Substantive


cu radical epicene cu aceeaşi numai la care au forma
diferit formă pentru masculin unui gen şi
ambele semnificaţia
genuri genului opus
frate fazan odraslă muşchetar ordonanţă
Cei trei muşchetari

8
Vă voi povesti despre o noapte petrecută într-o atmosferă cu totul
deosebită în Parisul din 1910, într-un palat de pe celebrul bulevard al
Cîmpiilor Elizee, în societatea cea mai prietenoasă a metropolei,
printre duci, marchizi, oameni politici, mari financiari, diplomaţi şi
actriţe celebre.
Trei tineri români. Eu eram cel mai tînăr, aveam vreo 20 de ani.
Ceilalţi doi, cu cîţiva ani mai vîrstnici, erau feciori de bani-gata,
studenţi la Drept, viitori şefi de cabinet ai vreunui unchi ministru,
viitori parlamentari şi gineri de moşieri, bancheri şi fruntaşi politici.
Nu-şi prea vedeau de carte. Subvenţiile trimise de familie, ei le chel-
tuiau în primele zile ale lunii, iar celelalte săptămîni trăiau din expe-
diente. Băieţi buni, altminteri. Hahalere simpatice, descurcăreţi, fără
un pronunţat simţ moral, nu se deosebeau întru nimic de ceilalţi stu-
denţi români înstăriţi ai Cartierului Latin, acel centru al Parisului
unde se află şcolile, cartier a cărui viaţă şi farmec au fost celebrate de
atîţia scriitori.
Sărac şi singur, mă împrietenisem cu cei doi compatrioţi, ca să nu
fiu prea singur şi prea sărac: în compania lor, invitat de ei, puteam
mînca, din cînd în cînd, la un restaurant luxos şi puteam petrece ore
tîrzii ale nopţii pe terasa cafenelei “Fouquet”, de pe Champs-Elysées.
Seara ne puneam la frac şi, în căutarea aventurii, treceam Sena,
spre centrul Parisului, pe marile bulevarde, în jurul Operei şi a
cabaretelor din Montmartre.
“Aventura” era întîlnirea cu vreun român bogat, proaspăt picat
din ţară şi care venea la Paris să se distreze, înainte de a se duce pe
Coasta-de-Azur, să joace cărţi şi la ruletă în cazinourile de la Nisa,
Cannes şi Monte-Carlo.
Tineri, eleganţi, intram în cele mai vestite localuri de noapte,
uitîndu-ne de sus la ceilalţi clienţi, avînd aerul de-a căuta pe cineva
care ne-aşteaptă. Şi nu o dată dădeam peste prada pîndită, bogătaşul
moldo-valah, care ne poftea la masa lui.
Cel mai dezgheţat dintre noi era “şeful”, Stelică Fărcăşanu,
odrasla unor latifundiari craioveni, al cărui tată fusese de mai multe
ori ministru. Al doilea, Barbu Vuculescu, era şi el băiat de moşieri de

9
pe la Buzău. Cunoşteau, prin părinţii lor, multă lume. Eu eram, cum
v-am mai spus, cel mai tînăr şi cel mai timid. Fracul îl aveam
împrumutat, jobenul dăruit de un bucureştean care-şi luase
doctoratul, plecase acasă şi n-avea cum să-şi care înalta şi rigida
pălărie, ce i-ar fi încurcat bagajele.
Băieţii din Cartierul Latin ne porecliseră “Cei trei muşchetari”. Pe
la 9–10 seara, ne scoteam armurile, adică fracul şi jobenul, şi o luam
spre “Café de Paris”, “Café de la Paix”, “Café Anglais” şi atîtea alte
restaurante numite cafés.
Într-o noapte intraserăm într-un cabaret luxos din Montmartre.
Un local plin de lume, pe care-l cercetam cu priviri vultureşti,
imperiale, de oameni care-şi caută invitaţii sau amfitrionii. La o
masă, trona, singură, o doamnă străină, destul de matură, foarte
fardată, încărcată cu bijuterii şi care, văzînd că n-avem loc, ne surîse
graţios şi ne pofti la masa domniei-sale. Ne oferi stridii, potîrnichi,
şampanie.
Era şi ea, probabil, în căutarea “aventurii”. Trei domni tineri,
arătoşi, foarte politicoşi, străini şi ei îi măguleau, probabil, amorul
propriu de frumuseţe crepusculară. La un moment dat am remarcat
că se uita, peste capetele clienţilor, la o masă unde supau două
doamne, foarte elegante şi ele, însoţite de doi domni impozanţi şi
cărunţi. Se cunoşteau, probabil. Îşi aruncau zîmbete peste mese.
Aveam impresia că amfitrioana noastră se făleşte faţă de celelalte
două străine, spunîndu-le din ochi: “Voi sînteţi două, cu doi bătrîni,
eu sînt singură, cu trei tineri frumoşi! ”
Ne-a ospătat ca o adevărată nababă; ne-a dat adresa hotelului
unde locuia şi ne-a informat că e singură la Paris şi că i-ar face
plăcere să ne mai vedem, să mai ieşim împreună.
Ocupaţi cu o delegaţie de economişti naţionali, cărora le făceam
pe ciceronii şi care ne răsplăteau cu mese copioase, n-am căutat-o
vreo zece zile.
Într-o seară, după plecarea cetei ministeriale române, cum eram
către sfîrşitul lunii, deci cu buzunarele goale, ne-am dus la hotel să
căutăm pe ospitaliera doamnă. Dar plecase în ajun peste Ocean.

10
– Ce ne facem, fraţilor? ne întrebă “şeful”, Stelică Fărcăşanu.
Fără o lăscaie, scoşi ca din cutie, în pantofi de lac şi plastron
strălucitor, cu jobenele pe sprînceană, o luarăm spre Piaţa
Concordiei, apoi pe strada paralelă cu Avenue des Champs-Elysées,
o stradă mărginită de copaci stufoşi, cu grădini şi “hoteluri
particulare”, de mare bogăţie. Între aceste luxoase “hoteluri
particulare”, adică locuinţe de magnaţi, se află faimosul palat şi
parcul marchizei de Pompadour, astăzi reşedinţa preşedintelui
Republicii.
În faţa unuia dintre aceste palate staţionau echipaje strălucitoare şi
chiar cîteva automobile. Alte automobile şi trăsuri de casă, cu vizitii
împopoţonaţi, soseau mereu, aducînd o lume elegantă, care cobora pe
peronul cu arbuşti tunşi şi pe o scară de marmură, acoperită cu un
covor roşu, gros, pătrundea în vastele saloane, luminate de
candelabre cu sute de lumini.
O recepţie în mare stil.
– Ce-ar fi dacă-am participa şi noi? zice Stelică Fărcăşanu şi o luă
spre magnifica scară de marmură, urmat de Barbu Vuculescu, tot atît
de important ca el.
Eu îi urmam la doi paşi, trăind complexul de inferioritate al
omului îmbrăcat într-un frac ce nu-i aparţine.
La capătul scării furăm întîmpinaţi de stăpînii palatului, un domn
şi o doamnă, amîndoi cu părul alb, ondulat, şi cu faţa tînără şi roză.
Ne înclinarăm ceremonios, amfitrionii ne primiră surîzători şi cam
nedumeriţi. Ne aflam în casa unui important personaj financiar, mar-
chiz, în acelaşi timp, un metalurgist, care avea numeroase uzine şi
sucursale în străinătate. Ne strecurarăm printre mulţimea de domni în
frac şi doamne în toalete somptuoase, strălucind de diamante. Nime-
rirăm, bineînţeles, la bufet, unde serveau valeţi în livrele
scăpărătoare. Pateuri de ficat de gîscă, sferturi de langustă, păstrăvi
în aspic, fazani şi potîrnichi se înşirau pe tăvi lungi de argint. Noi nu
mai ştiam ce s-alegem. Ne ospătarăm împărăteşte. Am băut şi multe
cupe de şampanie.

11
Poate că am făcut rău, fiindcă această nobilă băutură ne-a dat o
bună dispoziţie şi o vervă care se cereau consumate. Ne plimbam
prin casa milionarului ca vodă-n lobodă, salutînd în dreapta şi-n
stînga, parcă am fi fost nepoţii, moştenitorii acelui marchiz, magnat
al metalurgiei. Invitam la dans domnişoare blonde şi doamne mature
pe care nu le cunoşteam, apoi le conduceam la bufet, cu înclinări
graţioase de gentilomi.
– Fiţi ca la voi acasă! ne îndemna “şeful”, Stelică Fărcăşanu. Sus
inimile!
La un moment dat se apropie de grupul nostru un găligan
impozant, cu o cicatrice pe obrazul stîng. Îşi întoarse reverul fracului,
ne arătă insigna de inspector poliţienesc şi cu mare luare aminte ne
întrebă:
– Invitaţiile dumneavoastră?
Cu aceeaşi politeţe, ne căutarăm în buzunare, unde, bineînţeles,
nu exista nici o invitaţie.
– Faceţi bine şi ştergeţi-o în doi timpi şi trei mişcări! ne sfătui în
bătaie de joc, poruncitor, reprezentantul Securităţii publice.
– Înţeles, patroane! răspunse Fărcăşanu, salutînd cu două degete
la tîmplă pe omul autorităţii, gest pe care-l făcurăm şi noi, ceilalţi doi
muşchetari.
O luarăm, cîteşitrei, spre ieşire, coborînd scara de marmură încet,
cu demnitate, ca nişte oameni ordonaţi, sătui de atîtea recepţii şi care
n-au de pierdut nopţile la petreceri. Iată-ne afară.
Bine dispuşi, întîrziam pe trotuar, neştiind încotro s-o luăm. Cînd,
văzurăm, venind spre noi, pe inspectorul de poliţie, însoţit de alţi doi
tipi.
– Domnul marchiz regretă plecarea dumneavoastră şi vă roagă
insistent să vă reîntoarceţi! ne comunică, foarte amabil, poliţistul.
Era ceva straniu în această invitaţie.
– Regretăm… dar trebuie să fim acasă înainte de miezul nopţii!
– Vă rog! insistă poruncitor omul cu cicatrice.
Şi cei trei agenţi ai ordinii ne luară de braţ şi ne traseră după ei cu
băgare de seama pe treptele de marmură acoperite de covorul roşu. O

12
tăcere ciudată domnea acum în somptuosul palat, cu uşile închise şi
păzite, ceva insolit. Pasămite, cîteva minute după plecarea noastră
doamna cu părul alb şi ondulat, patroana recepţiei, constatase
dispariţia triplului ei colier cu perle veritabile.
Poliţia, prezentă, ca totdeauna, cu discreţie la aceste recepţii, unde
strălucesc giuvaeruri de miliarde, percheziţiona pe fiecare invitat.
Printre aceştia, era bătrînul duce de Montmirail, şeful uneia dintre
cele mai vechi familii ale Franţei, un aristocrat scăpătat, dar de mare
prestigiu, pe care nobilimea şi burghezia înstărită erau foarte onorate
să-l aibă la seratele lor.
– Eu nu permit să fiu percheziţionat! răspunse cu fermitate ducele
poliţaiului care-l invita să-şi arate buzunarele.
Se făcu un cerc în jurul venerabilului moşneag. Copoiul
Siguranţei nu îndrăzni să insiste.
Deodată, în tot salonul trecu un freamăt de satisfacţie: amfitrioana
îşi găsise colierul de perle, care, prin rochia decoltată, îi căzuse în
sîn. Se făcu o mare destindere. Grupurile se sparseră, alte grupuri se
închegară.
Cei trei muşchetari se apropiară de şeful casei Montmirail.
– Domnule duce, i se adresă Stelică Fărcăşanu, sîntem trei tineri
români care ne permitem să vă felicităm pentru ţinuta demnă de un
mare aristocrat pe care aţi avut-o adineauri!
– Tinerii mei amici din România, ne răspunde ducele de
Montmirail, n-am făcut-o dintr-un orgoliu de castă, dar aveam în
buzunarul pantalonilor un sandviş, pe care-l luasem de la bufet
pentru dejunul de mîine, şi nu voiam să fie văzut! (V.Eftimiu)

21. Repartizaţi substantivele epicene din textul de mai sus în


subclase semantice. Indicaţi alte subclase cunoscute. Exemplificaţi.

13
22. Selectaţi din textul „Cei trei muşchetari” substantivele animate şi repartizaţi-le după modalitatea de
redare a opoziţiei de gen (prin derivare)

Feminine Derivate de la acelaşi radical cu ajutorul sufixelor Feminine forma-


derivate te de la masculin
de la feminine masculine prin substituirea
acelaşi sufixelor
radical
cu aju-
torul de- -tor -el
-că -easă -esă -iţă -oaică alte sufixe -an -oi
sinenţei -toare -ică

(mobile)
student Bucure- moşie- ducesă actriţă moşieroaică anfitrioan gîscan copoi scriitor
şteancă reasă ă scriitoare
23. Extrageţi din textul de la ex.20 substantivele - nume de
profesii şi reprezentanţi ai claselor sociale. Formaţi de la acestea
substantive feminine. Specificaţi cazurile cînd forma de feminin este
marcată stilistic sau indică o profesie nespecifică femeilor. Motivaţi
inexistenţa în anumite cazuri a formelor de feminin.

24. Găsiţi exemple cînd substantivele - nume de profesii pentru


femei au forma denominativă de masculin. Motivaţi aceasta
denominaţie şi indicaţi modalităţile de distincţie.

25. Stabiliţi din ce motive rămîn termeni izolaţi ai opoziţiei de


gen substantive masculine sau feminine de tipul: amiral, bariton,
cantor, gropar, marinar, muşchetar, papă, paşă, popă, soldat, voievod,
bas, tenor, moaşă, cloşcă, latifundiar, ciceron, vizitiu, gentilom etc.

26. Puneţi în faţa substantivelor evidenţiate articole sau alte


părţi de vorbire determinative şi stabiliţi genul substantivelor astfel
determinate. Clasificaţi-le în clase semantice şi formulaţi legităţi
referitoare la genul gramatical al acestor clase.
1. Pe unde-au fost odată stejarul, bradul, plopul, / Desime
urieşă ce-au înfruntat potopul, / E numai cîmp de pietre, gol, trist,
secat de soare, / De care fug şi vulturi şi fiare răpitoare.../ Chiar
crivăţul pe margini din zboru-i se opreşte. 2. Un ciclon din zarea
neagră, plin de fulgeri trăsnitori, / Vine, vîjîie şi urlă, aducînd troieni
de nori. (V. Alecsandri) 3. Cîntăreaţa dulce-n grai / Cea numită
„perla / Cîntăreţilor din mai” / Dulce va doini din nai / Multe doine
mierla. 4. Din nordul cu neguri / Un vuiet răsare, / Şi vine, şi creşte /
Mai iute, mai tare. (G.Coşbuc) 5. Cu legănări abia simţite şi ritmice,
încet-încet, / Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii /
Înveşmîntaţi în haine albe se clatină în faţa lunii, / Stînd gata parcă să
înceapă un pas uşor de minuet. (D. Anghel) 6. Tot mai miroase via a
tămîios şi coarnă, / Mustos a piersici coapte şi crud a foi de nuc.../
Vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc; / Ce vrea cu mine
toamna, pe dealuri de mă-ntoarnă? (I. Pilat) 7. Inimă lîncedă, zvon
de April, / piersicii roz nălucesc în livadă. (Şt. Aug. Doinaş) 8. Taci,
fetico, nu zi ba - / Ai gura ca piersica, / Ochii ca prunele, / Sînii ca
alunele. / Umerii – două gutuie / Mijlocul – iederă şuie... /
Genunchii de portocale. / Părul – ploaie pe spinare. / Vrei ca să-ţi
mai spun ceva? / Ai gura ca piersica. (N .Esinencu) 9. Stăteam mai
în spate şi cei din faţă se răsuciră şi se uitau increduli, nu prea
curioşi, strîmbi, ca în faţa oricărei întîmplări care iese din albia
obişnuinţei: dacă putusem învăţa de zece, atunci de ce luasem în
două trimestre trei. (M. Preda).

27. Examinaţi şi comparaţi categoriile semantice şi gramaticale


ale substantivelor de tipul: elev – elevă şi prun – prună. Selectaţi
cîte 10 exemple pentru fiecare categorie.

28. Indicaţi procedeele de determinare a genului următoarelor


substantive. Verificaţi cu dicţionarul ortografic dacă aţi stabilit
corect genul.
Bristol, polo, bridge, brifing, flamingo, tandem, holocaust, şpor,
oratoriu, tildă, chirjaliu, embargo, eminenţă, erete, colibri, ibis,
marabu, glaspapir, drops, western, blam, bolero, şvaiţer, esculap,
esperanto, flec, flaimoc, dumping, serafim, confeti, sibir, show,
silfidă.

29. Selectaţi din DEX 20-30 de substantive – împrumuturi din


alte limbi al căror gen nu este stabilit încă în limba română.

30. Selectaţi din text 20 de verbe de la care să puteţi forma


substantive ce numesc procesul şi rezultatul acestui proces. Stabiliţi
genul substantivelor astfel obţinute şi formulaţi o legitate referitor la
genul lor.
cheltuire
Model: a cheltui
cheltuială
31. Determinaţi genul următoarelor substantive în comparaţie
cu genul limbii din care au venit ele. Explicaţi cauzele schimbării
genului în limba română.
Certificat (lat. certificatum – genul neutru); ciclu (lat. cyclus –
genul masculin); pariu (fr. le pari – genul masculin); cină (lat. cena –
genul feminin); cont (fr. le compte – genul masculin); consiliu (lat.
consilium – genul neutru); decret (lat. decretum – genul neutru);
democrat (fr. le democrate – genul masculin); temă (gr. thema –
genul neutru); versificaţie (versificatio – genul feminin); duel (fr. le
duel – genul masculin); vers (lat. versus – genul masculin); dramă
(gr. drama – genul neutru); oracol (lat. oraculum – genul neutru);
instrument (lat. instrumentum – genul neutru); clasic (lat. classicus –
genul neutru); context (lat. contextus – genul masculin); metaforă
(gr. metaphora – genul feminin); metru (gr. metron – genul neutru);
comentariu (lat. comentarium - genul neutru).

32. Repartizaţi substantivele din textul de la ex. 20 în funcţie de


desinenţele specifice la nominativ, forma nearticulată.

Genul masculin Genul feminin Genul neutru


ø -u -e -i -ă -ă -e -a -i ø -u -i -e
atmosferă
ministru
marchiz

noapte

centru

obicei
livrea

nume
unchi

vodă

palat
duce

zi

33. Puneţi substantivele din tabelul completat la numărul plural,


forma nearticulată şi stabiliţi desinenţele caracteristice fiecărei
clase de substantive.

34. La substantivele din tabelul completat de la exerciţiul 32


observaţi distribuţia alternanţelor consonantice şi a celor vocalice
(ca mărci ale opoziţiei de număr) în funcţie de genul substantivului.
35. Repartizaţi substantivele din textul de la exerciţiul 20 în trei
clase după posibilitatea de a actualiza opoziţia de singular – plural:
a) substantive variabile cu flexiune regulată; b) substantive variabile
cu flexiune neregulată; c) substantive invariabile.

36. Selectaţi exemple din romanul „Unchiul din Paris” de A.


Busuioc pentru a argumenta teza că, în funcţie de apartenenţa la
diferite clase semantice, mai multe substantive nu cunosc opoziţia
singular-plural.
Singularia tantum:
a) substantive abstracte;
b) substantive concrete generice;
с) substantive concrete denumind jocuri sportive;
d) substantive comune şi proprii, denumind obiecte unice;
e) substantive comune adresative;
f) substantive calificative, comune sau proprii.
Pluralia tantum :
a) substantive colective;
b) substantive comune denumind obiecte alcătuite din
două elemente egale şi simetrice;
c) substantive proprii toponimice.

37. Numiţi 10 substantive cu două forme de singular şi una de


plural şi 10 substantive cu o formă de singular şi două forme de
plural.

38. Argumentaţi teza că substantivele de tipul brînză-brînzeturi,


blană-blănuri, mătase-mătăsuri, iarbă-ierburi, treabă-treburi,
argint-arginţi nu se înscriu într-o opoziţie bipolară de număr în
planul expresiei, ci reprezintă termeni izolaţi ai opoziţiei.

39. Comentaţi mutaţiile semantico-gramaticale ale substanti-


velor din următoarele structuri fixe cu substantive defective de
număr.
A-şi da aere; a scoate fumurile cuiva; două bătăi strică, două
mîncări nu; a-l apuca răcorile pe cineva; a avea peri pe limbă; a face
buclucuri; a face spume la gură; a fi deprins cu nevoile ca ţiganul cu
scînteia; a goni vînturile, a intra în călduri; a-i zbura minţile pe
dealuri; apele cele mari înghit pe cele mici etc.

40. Comentaţi cum se manifestă categoriile gramaticale de


număr la substantivele compuse, la substantivele sintagmatice şi la
locuţiunile substantivale din următoarele exemple:
1. – Ba nu, cucoană, răspunde unul dintre ţărani; să ierte cinstită
faţa dumneavoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi avînd
pereche pe lume, şi-l ducem la spînzurătoare, ca să curăţim satul de-
un trîndav. 2. Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce avea, se
lehămeteşte şi de binefacere şi de tot, zicînd: – Oameni buni, faceţi
dar cum v-a lumina Dumnezeu! (I. Creangă) 3. Acum era tîrziu ca să
mai pierdem timpul în vorbe, luarăm dar binecuvîntarea părinţilor,
promiţîndu-le a cugeta mai serios la fondarea unei peşteri şi ne
întoarserăm la mănăstire. (Gr. Alexandrescu) 4. Mă duc să văd, n-oi
putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa, să fug cu ea în
lume, iar copiii şi nevasta să-i las în ştirea celui de sus. 5. Parcă eşti
cel de pe comoară, măi, de ştii toate cele. 6. Atunci Dănilă leagă
strîns cu-n ştergar gros de cîlţi ochii şi urechile dracului, ca la „baba-
oarba”. (I. Creangă) 7. De ce oare cu cît ceasurile, zilele şi anii se
înmulţesc asupra lui, cu atît mai mult omul se uită în urma sa, şi din
căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate
aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereţii şi ale copilăriei? 8. Iată
colo, colo în depărtare, în zarea luncii, pe deasupra pirlazului, ţiganca
cu desagii, o stahie uscată, prietenă cu mama pădurii, ce vine să ieie
băieţii, umbre ce mă fac să tresar şi acum, deşi îmi rîd încet şi cu
iubire. (A. Russo) 9. Verejeni şi Petreni, deşi sună cam asemănător şi
sînt întinse pe acelaşi fir al căilor ferate, părînd două mărgele făcute
de aceeaşi mînă, ele totuşi nu erau, şi de la o gară la alta era ca de la
cer la pămînt. (I.Druţă) 10. Dă-mi voie, doamna mea, a vă trimite un
buchet compus din acele ce am găsit înflorite: iată zambile, narcise,
busuioc, ciuboţică-cucului, lemnul-Domnului, iată iasomie, gura-
leului, melisa, creasta-cucoşului, sulcina, rozeta, peliniţa, nalba,
sînziene, rochiţa-rîndunicii, iată în fine mărgărite care ne aduc
aminte de Faust şi condurul doamnei. Printre florile ce vă trimit, veţi
găsi împrăştiate mai multe floricele albastre cu o steluţă galbenă în
mijloc. Acestea cresc pe malul pîraielor şi a fost numită urechea-
şoarecelui. Ea are mai multe legende. În curînd vă voi spune legenda
română care a numit-o nu-mă-uita. (C. Negruzzi)

41. Actualizaţi prin exemple marcarea opoziţiei de număr prin


mijloace sintactice la următoarele substantive: tei, puşti, învăţătoare,
codice, ardei, crai, gutui, holtei, lămîi, pistrui, pui, scai, usturoi,
colibri, ochi, muşchi, genunchi, tranşee, complice, arici, matrice,
elice, luntre, camee, cicatrice, spate, pronume, prenume, apendice,
cleşte, portavoce, vineri, maimuţoi, piţigoi, joi etc.

42. Formaţi pluralul următoarelor substantive. Verificaţi cu


Dicţionarul ortografic dacă aţi ales desinenţele corecte:
Blîndeţe, cărunteţe, frumuseţe, justeţe, nobleţe, tinereţe, tandreţe,
albină, biruinţă, cîrjă, cratiţă, credinţă, cunoştinţă, făgăduinţă,
movilă, mreajă, palmă, piaţă, lojă, poliţă, aţă, ruină, salată, schijă,
suliţă, ştiinţă, telegramă, ţărancă, virgulă, uliţă, uzină, boală,
buruiană, coală, caracteristică, cămaşă, coajă, dimineaţă, grijă,
lampă, mănuşă, mătuşă, mustaţă, păpuşă, regulă, remarcă, replică,
republică, roată, tavă, vamă, vină, vrajă, balama, basma, cazma,
manta, mahala, muşama, blestem, bici, control, ghem, mormînt,
refren, vis, adaos, albuş, chibrit, defileu, imn, hotel, radio, zero, uliu,
deceniu, cîmpie, salcie, solz, mînz, grumaz, obraz, matroz, englez,
francez, miel, cîrcel, colonel, amiral, discipol etc.

43. În următorul tabel însemnaţi cu „+” şi „ ” mărcile


gramaticale ce ajută la distincţia cazurilor. Stabiliţi care dintre
acestea sînt definitorii şi care sînt secundare; care se manifestă în
funcţie de genul substantivului. Cum se manifestă sincretismul
acestor mărci vizavi de categoriile gramaticale ale genului şi
numărului.

Marcă
grama- accent
desi- alternanţă prepo- funcţie
ticală articol în
nenţă fonetică ziţie sintactică
context
Caz
N.
G.
D.
A.
V.

44. Extrageţi din textul „Cei trei muşchetari”(vezi ex. 20)


grupurile nominale. Stabiliţi cazul termenului regent şi al celui
subordonat şi funcţiile lor sintactice. Indicaţi partea de vorbire prin
care este exprimat termenul subordonat.
45. Actualizaţi prin exemple următoarele funcţii sintactice
atestate în gramatica actuală a limbii române ale substantivelor la
cazurile.
Nominativ: – subiect;
– nume predicativ;
– apoziţie.
Genitiv: – atribut (cu sau fără prepoziţie);
– complement sau circumstanţial numai atunci
cînd este marcat de prepoziţie;
– subiect numai dacă este precedat de articolul
posesiv genitival;
– nume predicativ, fie că este, fie că nu este
marcat de prepoziţie;
– apoziţie, indiferent de faptul că este sau nu
marcat de prepoziţie.
Dativ: – complement indirect;
– circumstanţial, principial numai dacă este
marcat de prepoziţie;
– apoziţie, indiferent de faptul că este sau nu
marcat de prepoziţie;
– nume predicativ, numai dacă este marcat de
prepoziţie.
Acuzativ: – marcat sau nu de prepoziţie îndeplineşte
toate funcţiile sintactice existente în limba
română. Enumeraţi-le.
46. Selectaţi cîte 4 exemple pentru fiecare din următoarele
valori semantice ale substantivelor în cazul nominativ cu funcţie
sintactică de subiect.
a) autor sau agent autentic al acţiunii;
b) persoană sau obiect care suferă acţiunea efectuată de o altă
persoană în funcţie de subiect logic sau agent al acţiunii;
c) persoana sau obiectul care face acţiunea şi totodată o suferă;
d) persoana sau obiectul posedat.
47. Stabiliţi funcţiile sintactice ale substantivelor în cazul
nominativ din textul următor şi indicaţi categoriile semantice numite
de acestea.
Plînsul este însuşi plecat de la sine. Bucuria lui este sarea.
Exprimarea lui, apa fără peşti. Rîu cu alte izvoare. Rîu cu două
izvoare de mult singur la vale curgînd. Nimic mai melancolic decît
steaua fixă noaptea văzută de omul fix. Nimic mai alb decît tot ceea
ce este rece, lung şi întins între cine nu este şi între ce nu este.
Tristeţea este o ţară care a plecat din propria sa ţară. Ea este ca
un inorog care a părăsit inorogul privind inorogul. Fel de vedere! dar
nu cu ochi, dar nu cu trup. Tristeţea este durerea altora a ta fiind.
Cuvintele sînt părţi ale trupului, departe de sine, la fel ca şi
mîinile, la fel ca şi ochii. Ele sînt părţi ale trupului, organe ale
trupului, la fel ca şi ficatul, ca şi inima, ca şi rinichii, care au rolul de
a întreţine pentru oamenii supravieţuirea abstractă, aşa cum urletul de
durere al animalelor joacă rolul de avertizare şi de prelungire prin
avertizare a trupului de animal rănit în trupul animalului viu.
Forma cea mai mică, singura aptă de întrerupere, ruperea a ceea
ce nu există, de bună seamă este sfera, adică maximum de cantitate
în minimum de calitate.
Creierul nu este un organ. El este însuşi este. Ochii sînt singurul
organ. Restul sînt rezultate ale relaţiilor dintre ochi şi creier.
Viaţa este o aventură a luminii. Atunci cînd ea se naşte pe sfere
în rotire, cu evidenţă ne apare a fi de natura treziei şi a somnului.
Sfera stă la originea întreruperii luminii ca lumină.
Bisericile noastre, părinţii noştri, bisericile noastre de carne;
cuvintele noastre, biserici ale dorinţei noastre de a fi vorbind;
familiile noastre, logodnele noastre şi copiii logodnelor noastre ai
celor care locuiesc întru păcat – păcatul nostru, acela de a iubi şi de a
avea sentimente, el, care îndurerează legea. el care prin îndepărtare
de lege nu încearcă să se asemuie cu legea, ci dimpotrivă; - faptul
faptului, firea fiinţei, amintirea noastră care este amintirea
fărădelegii... (N. Stănescu)
48. Alcătuiţi exemple în care substantivele în cazul nominativ să
fie apoziţii cu următoarele valori denominative: persoane, localităţi,
profesii, raporturi de rudenie, nume de instituţii, titluri de reviste,
cărţi, ziare.
49. Găsiţi în textele de mai jos grupurile nominale cu substantiv
în cazul genitiv determinant al substantivelor deverbale. Formulaţi o
legitate referitor la regimul sintagmatic nominal al acestora.
1. Pe cînd toată lumea se aruncase în dasii şi perispomeni ca
babele în căţei şi motani, căci la şcoala publică se învăţa numai
greceşte; cînd în sfîrşit, literatura română era la darea sufletului,
cîţiva boieri ruginiţi de românism, neputîndu-se deprinde cu
frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ş.a., toate în -esc, create
de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, şedeau
trişti şi jeleau pierderea limbii, uitîndu-se cu dor spre Buda şi Braşov,
de unde le veneau pe tot anul calendare cu poveşti la sfîrşit şi din
cînd în cînd cîte o broşură învăţătoare meşteşugului de a face zahăr
din ciocălăi de cucuruzi sau pîine şi crohmală de cartofe. 2.– Cu
voia măriei tale, zise Stroici, vedem că moşia noastră a să cadă
iznoavă în călcarea păgînilor. 3. – Doamne! Doamne! – zise Moţoc
căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre!
Adă-ţi aminte că eşti pămîntean, adă-ţi aminte de zisa scripturii şi
iartă greşiţilor tăi! ... 4. Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă
vei putea înşela, şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în
sîngele tău; te voi cruţa căci îmi eşti trebuitor ca să mă mai uşurezi
de blestemele norodului. 5. La moartea părintelui ei, bunul Petru
Rareş, care, zice cronica, cu multă jale şi mîhniciune a tuturor, s-au
îngropat în Sf. Mănăstirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese în
fragedă vîrstă, sub tutoratul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan. 6. –
Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă
astăzi, am arătat asprime către mulţi; m-am arătat cumplit, rău,
vărsînd sîngele multora. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi
de nu mă căiesc de aceasta; dar dumneavoastră ştiţi că m-au silit
numai dorinţa de a vedea contenind gîlcevirile şi vînzările unora şi
altora, care ţinteau la risipa ţării şi la pieirea mea. 7. Norodul se
învoia cu oblăduirea lui Alexandru Vodă; cîrtea numai asupra
ministrului său Moţoc, care întrebuinţa creditul ce avea de la domn,
spre împilarea gloatei. 8. Nu se auzea decît murmurul valurilor
Nistrului, ce izbea regulat stîncoasele ei coaste, sure şi goale, şi
strigătul monoton al ostaşilor de strajă, care întru lumina
crepusculului se zăreau rezemaţi de lungile lor lănci. (C. Negruzzi)
50. Selectaţi din opera lui Mihail Sadoveanu exemple în care
substantivele în cazul genitiv să fie precedate de prepoziţiile primare
asupra şi contra şi de prepoziţiile secundare împrejurul, împotriva,
înapoia, înaintea, în faţa, în spatele, în ciuda, din cauza, cu scopul,
prin mijlocirea.

51. Alcătuiţi exemple pentru actualizarea următoarelor situaţii


contextuale în care poate apărea substantivul în cazul genitiv.
- precedat de un substantiv articulat cu articol hotărît;
- precedat de un verb copulativ;
- precedat de o altă determinare atributivă a aceluiaşi substantiv
regent;
- precedat de un substantiv articulat cu articol nehotărît;
- precedat de un substantiv nearticulat;
- precedat de un pronume;
- precedat de un numeral.
52. Redactaţi exemplele selectate pentru ex. 51 înlocuind acolo
unde e posibil genitivul sintetic cu forme analitice. Observaţi dacă
intervin schimbări de ordin semantic.
53. Actualizaţi prin exemple selectate din textul de la exerciţiul
20 valorile semantice ale substantivelor în cazul genitiv: genitiv
posesiv, genitiv partitiv, genitiv calitativ, genitiv calificativ, genitiv
al apartenenţei, genitiv al originii, al descendenţei şi al provenienţei.
54. Identificaţi substantivele cu forme de genitiv sau dativ. Precizaţi
cazul fiecăruia.
1. Întregirea naţiunii în hotarele sale politice fireşti era o
promisiune ce încă din copilărie mi-o făceau frunza arinilor,
murmurul apelor şi bătaia profetică a aripilor din văzduh. În aerul
acestei promisiuni am crescut... Căutăm, cu alte cuvinte, unui
cataclism, declanşat din cauze neghioabe, o semnificaţie coborîtă din
tării şi o legitimare ca un preludiu al unei supreme împliniri. Dar de
la izbucnirea epicului foc au trecut doi ani. Cîteodată mi se părea
chiar că „Ţara” s-a împotmolit în pragul destinului ei. Doi ani şi-au
picurat clipele nerăbdării, şi hotarul din vîrful munţilor nu se punea
în mişcare să vină asupra noastră, să se desfacă un moment şi-apoi să
se-nchidă, îmbrăţişindu-ne! 2. De la biblioteca Brukenthal din Sibiu
îmi procurau diferite cărţi ce răspundeau nesaţului meu, începînd cu
imnurile rigvedice şi sfîrşind cu istoria dogmelor lui Harnack. 3. În
bunătatea ei, Levia credea că nu e voie să scoată un scîncet şi
răspundea suferinţei cu un surîs, pe care l-a dus cu ea şi în moarte. 4.
Nu încape îndoială că fapta era expresia sunătoare cu care un
necunoscut răspundea trudei de-o viaţă pe care tata o cheltuise ca să
facă din satul său o aşezare model. 5. Popa îi spusese tînărului să
îngenuncheze sub patrafir, ca să-i citească de dezlegare. 6. Existenţă
încadrată în zarea magiei, ea se simţea cu toată făptura ei vibrînd
într-o lume străbătută de puteri misterioase, dar nu se abandonă
niciodată visării. 7. De sub streaşina degetelor şi a palmei cu care mă
apăram încă de lumea cuvîntului, graiul ieşea din gura mea întreg,
lămurit, picurat ca argintul strecurat. (L. Blaga)
55. Din exemplele de mai jos extrageţi substantivele la cazul
dativ şi aranjaţi-le în 2 coloane: dativ sintetic şi dativ analitic.
1. Sînt aproape doi ani de cînd membrii societăţii „Junimea”
consacră o parte din timpul fiecărei şedinţe a lor la lectura poeziilor
române publicate pînă astăzi, cu scop de a compune pentru juna
generaţiune română o antologie, în care toate poeziile să fie, dacă nu
mai presus de orice critică, cel puţin insuflate de un simţămînt poetic
şi ferite de însoţire în concepţiune şi în expresiuni. (T. Maiorescu) 2.
Şi ei ziceau din nou pietrelor-pietre, oamenilor-oameni, binelui –
bine, răului – rău. Sau, poate, invers: ziceau pietrelor oameni,
oamenilor - pietre, binelui – rău, şi răului – bine.(N. Dabija) 3. Şi te
rog de toţi dumnezeii, să-mi împrumuţi măcar o dată carul cu boii, s-
aduc nişte lemne din pădure la nevastă şi la copii, că n-au scînteie de
foc în vatră, sărmanii. 4. Atunci femeia lui Ipate şi cu argatul tătîne-
său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie, pe cuptor, după
horn, şi apoi ea dă drumul argatului să se ducă înapoi. (I. Creangă) 5.
În urma unei tainice înţelegeri cu Petru cel Mare, împăratul Rusiei,
Cantemir a lăsat armata rusă să treacă hotarele ţării, pentru ca mai
apoi, alăturîndu-şi oastea la polcurile Moscovei, să coboare spre
Dunăre spre a da bătălia cea mare cu Imperiul Otoman. (I. Druţă)
56. În baza exemplelor de mai jos, stabiliţi prepoziţiile specifice
pentru cazul dativ. Selectaţi exemple similare din literatura
beletristică.
1. Pînă seara nădăjduiam să ajungem încă nici la jumătatea
drumului, adică pînă la Şugag, unde potrivit itinerarului aveam să
ţinem popas de-o noapte. (L. Blaga) 2. El se întinde, asemenea
speranţei, pînă la limitele simţului meu, sesizînd aceste foşnete de
cristal şi murmurul de o maiestuoasă lentoare care mă încîntă. 3.
Fiecare dintre stelele mobile, făcînd să vibreze eterul, conform
vitezei sale, comunică spaţiului sunetul propriu numărului său. (Paul
Valery) 4. Da, zic eu, sufletul fetei e aidoma unui tablou mai larg
decît cadrul. 5. Potrivit unei bune învoieli intervenite între romi şi
părintele Stanciu, luam dejunul şi cina la acesta din urmă. 6. Acest
joc al firii era ca o înaintare şi o întoarcere solemnă a unor puteri de
începuturi, asemenea stihiilor din viziunile cosmogonice ioniene. (L.
Blaga)
57. Subliniaţi sintagmele cu determinant exprimat prin
substantiv în cazul dativ. Stabiliţi prin ce părţi de vorbire este
exprimat termenul determinat.
1. Într-o înainte de o amiază tîrzie, după ce au fost încărcate în
căruţă toate cele trebuincioase somnului şi traiului pentru vreo şase-
şapte săptămîni, pornirăm. 2. Omul care gîndeşte puţin e de
totdeauna, răspunse Tata, şi-i martor tuturor timpurilor. 3. Undele
iezerului erau prielnice unei seminţii de tritoni, un fel de mici şopîrle
negre. 4. O desprimăvărare năvalnică îmi deschidea zări alintătoare
sporului de vitalitate, după o hibernare aplecată asupra cărţilor. 5. Şi
era, precum se ghicea din toate detaliile, lucrat cu o meticulozitate
uşor exaltată, proprie unui bijutier care s-ar gîndi la nişte mori de
vînt. 6. A treia zi primeam, deodată cu o solie telegrafică de bune
urări pentru miazăzi, întreaga sumă cu care puteam să iau parte la
călătoria atît de incredibilă încă inimii mele. 7. În gară se lăsase
jalea. Jalea surdă a tuturor numelor, ce se sfărîmau în plîngeri după
feciorii lor destinaţi zărilor. 8. Menite somnului, nu mai prea erau
nopţile celor ce au rămas acasă. 9. Se făcea că, în aceste săptămîni
premărgătoare postului mare, veneau la părintele Stanciu unele din
muierile cătunului..., să-i ceară să li se citească slujbe şi rugăciuni
pentru „gîndul lor”. (L. Blaga) 10. Se bucur copiii, / Copiii şi fetele, /
De dragul Mariei / Îşi piaptănă pletele / De dragul Mariei / Şi-a
Mîntuitorului / Luceşte pe ceruri / O stea călătorului.(M. Eminescu)
58. Analizaţi substantivele la cazul acuzativ cu şi fără prepoziţie
din textul de la ex. 20. Stabiliţi funcţiile sintactice ale acestora.
59. Observaţi şi comentaţi valoarea semantică a substantivelor
în cazul acuzativ în textul de la ex. 20.
60. În baza următoarelor exemple demonstraţi că, impus de
recţiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul
opus direct nominativului în dezvoltarea opoziţiei activ – pasiv,
transformînd construcţiile active în construcţii pasive.
1. Marii stăpînitori ai omenirii petrec nopţi în neadormire,
încărunţesc fără de vreme sub povara grijilor mari, răsplătesc cu
mîna largă virtutea, lovesc fără de milă păcatul, poartă războaie
sîngeroase şi răzbesc prin mii de primejdii – numai şi numai pentru
ca să aibă în sufletul lor mulţumirea de a fi înfrînat, pe o clipă,
pornirile cele rele ale oamenilor, pentru ca toţi să poată trăi în pace şi
fiecare să-şi urmeze lucrarea în tihnă. (I. Slavici) 2. Atunci Dănilă
leagă strîns cu-n ştergar gros de cîlţi ochii şi urechile dracului, ca la
„baba-oarba” (I. Creangă) 3. Atunci se ia tiptil, tiptil pe urma ei şi se
duce tocmai la locul de unde Stan încărcase lemnele. 4. De atunci,
Lucian Blaga şi-a dezvoltat cu mult curaj gîndirea filozofică în cîteva
cărţi. (M. Eliade). 5. În acea zi părul satului păzea numai el casele,
cîţi flăcăi, cîte fete mari şi codane, toţi şi toate se împodobeau cu
flori şi cordeluţe, care la pălărie, care la codiţe. (A. Russo)

61. Selectaţi cîte 4 exemple cu substantive în cazul vocativ ce


denumesc: a) persoane; b) vieţuitoare individualizate de om prin
substantive proprii; c) obiecte şi stări personificate.
62. În exemplele de mai jos subliniaţi substantivele la cazul
vocativ şi stabiliţi desinenţele specifice în funcţie de gen şi de număr.
1. – Ei, cumătre Zori-de-ziuă, ia opreşte-oleacă-aici, / Hai să
stăm de vorbă-o ţîră, să mîncăm păsat cu lapte, / Vin încoa că bate
luna, hai la umbră, tot îi noapte. 2. – Omule, ce-mi caţi pricină? ...
sînt grăbit... – Ce-atîta grabă? / Ciorilor! Ia nu mai spune, ştiu că nu
ai nici o treabă! 3. – Măi fîrtaţi, Călin le zice, nu-ţi putea trece prin
crînguri / Şi prin codri işti de-aramă, rămîneţi aice singuri. / 4.–
Bună vreme, fată mîndră de-mpărat, Călin îi zice. / – Mulţumim,
răspunse dînsa, tinerel flăcău voinice! / Ce caţi tu? Ce vînt te-aduce?
Nu ştii că om pămîntean / Nu poate călca pădurea de bărbatul meu
avan? / – Ştiu, fetiţă-mpărătiţă, dar nici frică n-am, nici teamă, / Că
cel zmeu e şi puternic, dar şi eu – Călin mă cheamă. 5. Mama
zmeilor pletoasă se zbătea răcnind de frică. / – Fă-mi picioare, babă
hîtră, şi lui mîini, ori te omor! / – De un stînjen mai la vale e, bădică,
un izvor./ Călin rupe-o creangă verde şi o bagă-n apă-albastră / Şi
uscat-o scoate iară. – I! Cum ţi-aş da pumni, tu babă, / Ai vrut să ne-
ucizi, şireato, spune dreptul mai degrabă! / – Să vedeţi, voinici, la
vale printre trestia înaltă / Apa vie tot sclipeşte, se roteşte colo-n
baltă. 6. – Gură tu! Învaţă minte, nu mă spune nimănui, / Nici chiar
lui, cînd vine noaptea lîngă patul meu tiptil, / Doritor ca o femeie şi
viclean ca un copil! 7. – O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de
foc, / Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc. 8. S-a făcut ca
ceara albă faţa roşă ca un măr, / Şi atîta de subţire, să o tai cu-n fir de
păr. / Şi cosiţa ta bălaie o aduni la ochi plîngînd, / Inimă făr’de
nădejde, suflete bătut de gînd. 9. Bine-ţi pare să fii singur, crai bătrîn
fără de minţi, / Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinţi? 10.–
Bună vreme, măi băiete! – Mulţumim, voinic străin! /Cum te
cheamă, măi copile? – Ca pe tată-meu, Călin. 11. Din neguri te arată,
/ Lumină dulce, clară, / O, Maică prea curată / Şi pururea fecioară,
Marie!. 12 Astăzi chiar de m-aş întoarce / A-nţelege n-o mai pot... /
Unde eşti, copilărie, / Cu pădurea ta cu tot? 13. De cîte ori, iubito, de
noi mi-aduc aminte, / Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte...14. –
Codrule, codruţule, / Ce mai faci, drăguţule, / Că de cînd nu ne-am
văzut, / Multă vreme a trecut. 15. O, vis ferice de iubire, / Mireasă
blîndă din poveşti, / Nu mai zîmbi! A ta zîmbire / Mi-arată cît de
dulce eşti. (M. Eminescu)
63. Selectaţi exemple cu sintagme nominale alcătuite din termeni
alocutivi bade, mătuşă, moş, nene, domn, cumetre, soră, frate,
cumnate etc. şi un substantiv propriu.
64. Din opera lui I. Creangă selectaţi exemple ce ar conţine
grupuri nominale formate dintr-un vocativ şi un adjectiv de tipul
drag, scump, bun, milostiv etc. Construiţi contexte în care aceste
lexeme să fie întrebuinţate substantival.
65. Din textul de la ex. 20 extrageţi cîte 10 substantive pentru
fiecare declinare.
66. Declinaţi cîte 2 substantive cu articolul substantival hotărît
şi nehotărît pentru fiecare declinare din următoarele clase:
substantive simple, substantive compuse, locuţiuni substantivale.
Formulaţi legităţi referitor la declinarea acestora.
67. În exemplele de mai jos subliniaţi substantivele proprii.
Indicaţi genul, numărul şi cazul acestora. Declinaţi-le oral,
observaţi modificările din planul expresiei şi comentaţi-le.
1. Codrii erau odată aşezare de apărare ca plăieşia munţilor,
salba de Smarald a Basarabiei, precum Basarabia era cuibul
răscoalelor din ţară, moşia celor Novaci de răul cărora urdiile
tătărăşti nu se puteau înturna în Bugeac cu prada din Ţara Leşească şi
cuibul voinicilor din cîntecele vechi. 2. Triste şi jalnice ar fi
hronicele române, dacă din timp în timp nu s-ar arăta, pentru
mîngîierea sufletească şi susţinerea neamului, cîte un soare luminos,
ce se cheamă Ştefan, Petru, Vlad, Mihai, Basarab, Alexandru, Vasile,
cîte un om care îşi răpune capul, cîte un scriitor duios, care se pare a
plînge cînd strigă din fundul inimii: „A lăsa iarăşi nescris, cu mare
ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, este inimii
durere”. 3. Planul nostru era de a vizita toată coasta Spaniei şi de a ne
îmbarca pe unul din vapoarele ce fac voiajul între Marsilia şi
Lisabona, trecînd pe la Barcelona, Valenţia, Almeria, Alicanta,
Malaga şi Gibraltar. (V. Alecsandri). 4. Cică pe timpul strămoşilor,
un străin, pribegind de la dealul Corbului spre Borsec, a venit să se
aşeze la Bicaz. Pribeagul avea o fată, căreia bistriţenii îi dase numele
de Corbiţa, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. 5.
Molatic şi parfumat, ca o frescă – legănat parcă de şuvoaiele lui,
ţărmul stîng al Bistriţei îmbrăţişează cu dragoste largile poale ale
Ceahlăului şi adună parcă capricios, la o cotitură depărtată satul
Răpciunii. Pe malul drept al Bistriţei, deasupra Buhalniţei, pe piscul
Grohotişului, un cioban deşteptat de furtună îşi aţîţă iar focul, ca să-
şi usuce opincile. (A. Russo)

68. Citiţi următorul fragment din articolul lui I. Slavici


„Articularea numelor proprii”, subliniaţi substantivele proprii,
analizaţi-le şi formulaţi cîteva legităţi referitor la determinarea
minimă a substantivelor proprii în paradigmă.
Numele sau substantivele aşa-numitele proprii primesc oare ori
nu şi ele articolul deopotrivă cu celelalte substantive?
Astfel Murăşul, Dunărea, Retezatul, Galaţii, Calafatul ori Maria
primesc articolul întocmai ca celelalte substantive, pe cînd Ioan,
Movilă, Rareş ori Ştirbei nu suferă articolul în urma, ci numai
înaintea lor.
Sînt oameni, care au nume ca: Cîrlig, Ciocan, Buzdugan, Plop
ori Pădure, sînt alţii, al căror nume se derivă de la alte nume ca:
Teodorescu, Craioveanu ori Olteanu, şi sînt iar oamenii cu nume,
care se derivă fie de la adjective, fie de la substantive, cu înţeles
calificativ, cum sînt: Cîrnu, Şchiopu, Pribeagu, Pruncu ori Corbu.
Mintea omenească e nesecată în ceea ce priveşte născocirea numelor
atît pentru persoane, cît şi pentru lucruri. Se rostesc oare în acelaşi fel
toate aceste nume atît de variate? Dacă e bine să zicem Cîrlig şi
Buzdugan, e oare tot atît de bine să zicem şi Craiovean, Ştefănesc ori
Cîrn? Ori poate că zicînd şi scriind Craioveanu, Ştefănescu şi Cîrnu,
se cuvine să scriem şi să zicem Cîrligu, Buzduganu şi Pădurea?
Cum e bine şi cum nu e bine?

69. În textul de mai jos, găsiţi substantivele formate de la alte


părţi de vorbire şi faceţi analiza lor morfosintactică. Stabiliţi partea
de vorbire de la care provin.
1. De altfel, nici nu-mi imaginez un francez normal care să
locuiască în altă parte decît la Paris. 2. Cînd mi-a citit prima lui
scrisoare, acum vreo trei luni, şi cînd am înţeles din toată uriaşa serie
de sughiţuri, “ohuri”, şi “ahuri” cam despre ce-i vorba, să vă spun
drept, mă şi vedeam cu un “Iaguar” sau cu un “Mercedes-2200” la
poartă. 3. O împing pe dolofană în centrul grupului şi salut. 4. Se
aude un sforăit, nişte fluierături şi din gîlgîiala generală ce urmează
se poate deduce cu oarecare aproximaţie că trenul rapid numărul …
soseşte în gară pe linia …. 5. Chiţcăitul care mă ajungea din urmă
putea fi înţeles fără echivoc. 6. Ne aflam toţi în sala de festivităţi,
adunaţi de mai marii grupelor cu ghionturi şi fluierături, asemenea
unor cerbi în ocolul unde urmează să li se taie coarnele. 7. Numai
susurul egal al cauciucurilor, numai vuietul subţire al vîntului tăiat de
parbriz şi respiraţia, natural ghicită, a nepreţuitei mele pasagere.
8. – Vai, Richi, fă binele ăsta pentru o bătrînică ca mine! 9. Lăsai
matricola cu “cinciul” deschis pe masa Tigrului şi mă trîntii în pat.
10. O ridic cu prea puţină plăcere, dar nu mă pot lua la trîntă cu
oficialul, deşi mai aş face-o. 11. Faptul s-a consumat şi, la urma
urmei, biruitorii au dreptate. 12. Nu l-am auzit niciodată să pronunţe
un “eu” neaccentuat. (A. Busuioc)

70. Faceţi analiza morfosintactica a substantivelor din


următorul text, marcînd cu “+ şi“-“ indicii categoriali şi comentînd
oral indicii formali care actualizează fiecare categorie gramaticală,
după modelul propus.
Din străfundurile memoriei ritualurilor dacice, balada Mioriţei
păstrată pe limbile cîntăreţilor populari ca un gust de duminică, gust
de cer albastru devenit hrană, a fost definitiv fixată în patria literelor
de Vasile Alecsandri, binemeritînd astfel titlul de “rege al poeziei”
pe care i l-a decernat, întru nemurire, mai marele sufletului
românesc, Mihai Eminescu. (N. Stănescu)
(de) duminică
străfundurile

(pe) limbile
ritualurilor
memoriei

Mioriţei
Substantiv

de rege
un gust
balada
(Din)
clasa lexico-gramaticală

comun +                 
propriu  -                
concret  -                
abstract +                 
animat  -                

inanimat +                 
reaDeclina-

I -                 
II  -                
III  +                
  plural                
Numărul

desinenţe -uri                 
alternanţe fonetice  -                
formele articolului
-le                 
substantival
  neutru                
genul natural  -                
Genul

desinenţa -uri                 
articolul substantiv  -le                
forma de gen a deter-
-                 
minanţilor adjectivali
  Ac                
desinenţa cazuală  -uri                
articolul subst. -le                 
Cazul

forma de caz a de-


-                 
terminativului antepus
funcţia sintactică  CCL                
prepoziţia din                 
accentul contextual  -                
Funcţi

  CCL                
a sintactică

Articolul

71. Din textul de mai jos selectaţi articolele împreună cu


cuvintele determinate şi grupaţi-le conform schemei. Analizaţi-le
după algoritmul: gen, număr, caz (cele posesive – numai gen şi
număr).
Articol substantival Articol Articol Gen Nr. Caz
posesiv adjectival
nehotărît hotărît

În această ţară miraculoasă, numită Limba Română


M-am întrebat adeseori de ce pînă acum poezia lui Eminescu ne
apare mai proaspătă şi mai tînără decît cel mai proaspăt vers al celui
mai tînăr poet.
În acest sens, cuvîntul geniu nu acoperă fenomenul real; – deşi
această noţiune este inventată de romantici şi, cu precădere, lor li se
potriveşte. În cazul poeziei române, aceasta mai degrabă se substituie
cu noţiunea de Eminescu şi cu nobilul epitet de eminescian, epitet ce
semnifică o nuanţă superioară a calităţii versului.
Să încercăm să medităm asupra noţiunii care a apărut şi a crescut în
conştiinţa noastră estetică, de nici măcar de o sută de ani încoace, dar
cu o vigoare neobişnuită ce ne face să credem că ea are o natură sem-
piternă.
Viaţa lui Eminescu o ştim şi majoritar o şi înţelegem aproape în tot
amînuntul ei gingaş, tensionat, vizionar, tragic şi fericit, melancolic
şi de blîndă veselie.
Fiinţa lui e permanent reală în imaginaţia noastră. Chiar şi cum se
plimba meditativ, cum bea un pahar cu vin, cum citea nocturn o
carte, cufundat în fumul de ţigară şi cu inima grăbită în bătăi de
excesul de cafea.
La urma urmei, aproape că aş putea zice că i-am văzut cu ochii
albaştri, ochii lui de un căprui intens lucind ca două stele negre pe un
cer alb.
Arghezi povestea că, fiind copil, l-a văzut pe Calea Victoriei trecînd
în absentă visare. Arghezi era copil şi ce face un copil? Un copil se
uită cu ochii unui copil, curioşi, în ochii tuturor.
Tînăr fiind, m-am uitat cu ochii curioşi şi înfioraţi de emoţie în ochii
ascuţiţi de inteligenţă şi de sarcasm ai lui Arghezi. Iată cît de
apropiat e Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi,
care s-au uitat în ochii lui Eminescu.
E vorba de o vedere fizică tulburată de dragostea de vers de
Eminescu. Dar versul lui, cel atît de viu şi cel atît de proaspăt printre
noi, cel pe care creierul nostru îl vede şi-l visează; de ce-l vede, şi de
ce-l visează cu atîta drag şi cu atîta foame de parcă i-ar fi propria sa
dorinţă de sine însuşi exprimată într-un viitor împlinit!
A spune că sentimentul poetului se identifică cu sentimentul fericit al
oricui, e şi nu e adevărat. A zice că versul lui exprimă chintesenţa
unei gîndiri poetice, exprimată în natura lucrurilor ţării, este şi nu
este adevărat.
Dar ce a scris Eminescu? Nu ştim de ce a scris. Ne e clar însă că scrisul
a fost modul lui de a exista, că versul a fost modul şi acţiunea lui.
Pentru cine a scris Eminescu? Ca să răspundem la această întrebare,
n-avem decît să-i întrebăm pe cititorii lui de ce îl citesc. Cîte
răspunsuri ale lor vom afla, tot atîtea adevăruri vom afla despre opera
lui Eminescu, cea plină de adevăruri dintre care multe, dacă nu
majoritatea, deocamdată ne sînt acoperite, ele fiind predestinate unor
generaţii viitoare, ca o rezervă naţională de conştiinţă, pentru cei care
urmează să se nască în această ţară miraculoasă, numită Limba
Română. (N.Stănescu)

72. Analizaţi după algoritmul: gen, număr, caz articolele substanti-


vale nehotărîte din enunţurile:
1. Un om cult înseamnă o minte deschisă către bunătate şi frumuseţe.
(N. Iorga) 2. Cînd eram foarte tînăr, mi se întîmpla uneori să privesc
brusc faţa unui necunoscut şi să-mi spun: ce-ar fi fost ca omul acesta
să fie tatăl meu? .. Alteori aş fi vrut ca tatăl meu să se fi întîmplat a fi
un medic ilustru sau căpitan de marină, sau un mare industriaş ...
Gîndul acesta m-a obsedat întotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel
sau s-ar fi putut să nu fie deloc: că toate sînt întîmplătoare pe lumea
asta, fără nici o necesitate, fără nici o noimă ... Cînd trec pe vreo
stradă veche, şi văd unele case bătrîneşti, cu uluci, cu grădina
năpădită de nalbă şi de zorele, mă închipui născut aici şi mă văd
ducîndu-mă, cu alţi copii desculţi, la o şcoală primară de mahala, mă
văd citind la o lampă de gaz, într-o cameră vopsită în roz ... Sau, în
vreun oraş de provincie, într-una din acele case boiereşti, cu grilaj de
fier învechit, cu nişte pitici coloraţi şi bazin de ciment în grădină ...
(M. Eliade). 3. Dar nu fu, nu este, nu poate fi nici o penalitate destul
de crudă pentru a corespunde cu fapta unui vînzător de patrie! A
împinge milioane de fraţi pentru secole în abisul sclaviei, este un
atentat nu contra unui om, nici chiar contra unei singure naţiuni, ci
contra a zece, a douăzeci de popoare, ce se nasc unul după altul şi se
numesc generaţii. (B. P. Haşdeu)

73. Delimitaţi articolele substantivale nehotărîte de alte părţi de


vorbire.
1. – Stăpînul meu, toamna a sosit, soarele apune trist şi în urma lui o
baltă de sînge. Vremea o să se strice ... 2. O! Prietenii mei, cu bărbile
pînă la pămînt, nămeţi ne-nvinşi de oameni, albiţi de griji şi de
vremuri. 3. Acolo se deschide o vale lărguţă. Întîi stă Luca Arbore,
peste o mie de călăreţi, mai departe, el, cu altă mie ... El face faţa dos
şi dosul faţă, şi-o ia la fugă stăpînită, ceva mai iute ca leşii. 4. – O!
să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart
de-o cloşcă nedibace, cum răgea snopind pe duşmani ..., ai fi zis că
vedea mai bine cu un ochi decît cu doi. 5. Şi va veni ş-un doftor de la
Nuremberg şi altul de la Mengli-Chirai. 6. Dumnezeu a dat omului
simţurile prin care veghează sufletul. La o cîrmire a vieţii simţurile,
unul cîte unul, încep să se întunece. O sită se coboară pe ochi, vezi
tulbure, nu mai vezi ... Se vătuieşte auzul. 7. – Să zic nu, m-aş uni
cu duşmanii ţării împotriva copilului meu, să zic da, aş ţine cu
copilul împotriva tatălui. Se năruie un tron din slava lui trecută şi un
altul se ridică în strălucirea lui viitoare. (B. Şt. Delavrancea)

74. Subliniaţi articolele nehotărîte şi substantivele pe care le


însoţesc. Observaţi funcţia lor stilistică în cazul cînd sînt utilizate
împreună cu substantivele proprii.
1. Tocmai atunci, într-o ţărişoară română, apare un principe, pe care
numai cea mai neagră trădare îl putu opri de a nu da o altă faţă
Europei, fondînd pe Peninsula balcanică un nou imperiu latin. Un
mare administrator! Un mare politic! Un mare general! 2. Marele
Iulian Apostatul, unul dintre cei mai sublimi împăraţi ai Romei deja
căzute, zăcea osîndit fără rezervă în cursul secolelor, pînă ce, în fine,
trebuia să vină un Beili şi un Volter, pentru ca să întoarcă cezarului
ceea ce este al lui cezar. 3. A întreba cum ar fi mers Ioan-Vodă fără
un Dumbravă sau un Svircevski este a întreba cum ar fi mers
Bonoparte fără un Nei, un Miurat, un Lann. A întreba cum ar fi mers
Bonoparte fără un Nei, un Miurat, un Lann, este de a întreba cum ar
fi mers Columb fără busolă. Columb ar fi inventat busola şi tot
izbutea a merge înainte. Bonoparte ar fi descoperit pe mareşalii săi în
toate unghiurile Franţei; Ioan-Vodă ar fi creat pe un alt Svircevski şi
pe un alt Dumbravă. Sub Ludovic XVI Nei ar fi murit dogar, Lann –
vizitiu, Miurat – birtaş; trebuia un Bonoparte ca să recunoască în ei
stofa de generali. Svircevski nu fusese nimic cît timp se afla în
Polonia, Dumbravă era necunoscut sub predecesorii lui Ioan-Vodă.
Oamenii de geniu ştiu a crea tot, tot, pînă şi uneltele creaţiei. 4. Na-
tura, nu lectura, face adevăraţi generali, care sînt şi ei poeţi, adesea
poeţi sublimi prin varietatea şi mărimea ideilor, prin frumuseţea şi
armonia formei, prin uşurinţa concepţiunilor, prin efectul finalului,
prin darul de a improviza. (B. P. Haşdeu)

75. Analizaţi articolele substantivale hotărîte din textul de la ex. 71


după algoritmul: gen, număr, caz.
76. Stabiliţi cazul articolului hotărît proclitic lui şi al substantivului
înaintea căruia se află. Caracterizaţi clasele semantice de
substantive cu articolul hotărît la genitiv-dativ în procliză. Urmăriţi
aceste fenomene în textul de la ex. 71.
1. Şi-a pus piatră săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: „Aici,
eu am fost frînt, să cunoască şi să ştie toată suflarea din ţară că a fost
cu voinţa lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele,
şi lăudat să fie numele lui în veacul vecilor”. (B. Şt. Delavrancea) 2.
Lui moş Ion Roată i se umplu din nou ochii de lacrimi, şi, sărutînd
mîna lui Vodă, ca semn de mulţumire, zise oftînd: – Dar cu ruşinea
ce mi-a făcut, cum rămîne, Măria-ta? (I. Creangă) 3. Era pe la
mijlocul lui martie: primăvara începea a-şi dezboboci frumuseţile (B.
P. Haşdeu) 4. Iar mama lui bădiţă Vasile îşi petrecea băiatul la
Piatra, bocindu-l ca pe un mort. 5. Şi, lăsîndu-l, m-am dus şi eu în
ciudă la fata popii, am găsit-o singură şi m-am jucat cu dînsa în ticnă
pînă-ndeseară: căci mamă n-avea, şi tată-său ca popa, umbla după
căpătat... (I. Creangă)

77. Din textul de la ex. 71 extrageţi într-o coloană toate sub-


stantivele feminine şi puneţi-le la genitiv-dativ articulat hotărît,
numărul singular. Explicaţi ortografia lor. Selectaţi exemple în care
tată şi popă ar fi la cazul genitiv-dativ articulat hotărît singular.

78. Poziţia firească a substantivului la genitiv este după substantivul


determinat. În operele literare, mai ales în poezii, substantivul la
genitiv însoţit de articolul posesiv este aşezat uneori înaintea
substantivului determinat, deci înaintea substantivului cu care se
acordă articolul posesiv. Selectaţi şase exemple de acest fel şi
observaţi modul de articulare a substantivului determinat şi a celui
determinativ.

79. Completaţi următorul tabel cu exemple ce ilustrează


posibilitatea articolului hotărît de a însoţi alte părţi de vorbire decît
substantivul, marcînd genul, numărul şi cazul acestora.
Partea de Masculin Feminin
Cazul
vorbire Singular Plural Singular Plural
Pronume N.-Ac.
personal G.-D.
Numeral N.-Ac.
ordinal G.-D.
Pronume
N.-Ac.
nehotărît

80. Alcătuiţi contexte pentru a evita omonimiile derutante în


următoarele situaţii:
1. –a a) articol pentru N.-Ac. singular; b) articol pentru N.-Ac.
masculin singular; c) articol pentru V. feminin şi masculin singular.
2. –le a) articol la N.-Ac. masculin singular; b) N.-Ac. feminin
plural.
3. –i a) articol pentru N.-Ac. masculin plural; b) articol pentru G.-D.
feminin singular.
4. –l a) articol pentru N.-Ac. masculin singular; b) articol pentru V.
masculin singular.
5. –lor a) articol pentru G.-D. masculin şi feminin plural; b) articol
pentru V. masculin şi feminin plural.

81. Aduceţi exemple prin care să demonstraţi că articolul


substantival hotărît poate însoţi orice parte de vorbire pentru a o
substantiviza. Urmăriţi acest fenomen în textul de la ex. 71.

82. Recunoaşteţi părţile de vorbire însoţite de articolul posesiv şi


scrieţi-le în coloane separate.
1. Iar marţi dis-de-dimineaţă puse tarniţele şi desagii pe cai şi, legîn-
du-i frumuşel cu căpăstrul: pe cel de-al doilea de coada celui dintîi,
pe cel de-al treilea de coada celui de-al doilea, pe cel de-al patrulea
de coada celui al treilea, cum îl leagă muntenii, a zis: - Ei, măi
Ştefane şi Smărănducă, mai rămîneţi cu sănătate, că eu m-am
dusu-m-am. 2. Într-un colţ al odăii, cîteva merţe de fasole; în altul,
sămînţă de cînepă, în al treilea, o movilă de mere domneşti şi pere de
Rădăşeni, în al patrulea, mazăre şi bob ... ca la casa unui gospodar pe
vremea ceea. (I. Creangă) 3. Printre ambiţioşii acelor vremuri s-au
ivit, în ultimii ani ai secolului, membrii familiei Movilă. 4. Se
înţelege uşor că copiii lui Ion şi ai Mariei, nepoţi de veri ai lui
Lăpuşneanu, s-au înălţat repede în ranguri – mai ales pe vremea unei
domnii care secerase vechea boierime pentru a înălţa în locu-i una
nouă. 5. Aici a stat Movilă cu ai lui mai bine de trei ani. 6. Ocuparea
Iaşilor de către Mihai şi luarea în stăpînire a Moldovei, vremelnica
întemeiere a unităţii naţionale, este un fapt prea cunoscut pentru a
insista asupra lui. 7. Exasperată, Doamna Elisabeta pune pe soţul ei
să scrie regelui Poloniei pentru a-l ruga să împiedice devastarea
castelului, care nici măcar nu era al lor, ci al fiului Constantin. (C.
Gane)

83. Indicaţi prin săgeată acordul articolului posesiv cu cuvîntul


determinat în direcţia articol posesiv – cuvînt determinat. Observaţi
poziţia articolului posesiv faţă de cuvîntul determinat. Enumeraţi
trei modalităţi de stabilire a cuvîntului determinat. Găsiţi exemple
similare în textul de la ex.. 71.
1. Treisprezece luni mai tîrziu, îmi venise Filip, ca toţi nou-născuţii,
cu obraz de babă – dar nu al oricăreia, ci al mamei, la ducere. 2. Am
spus „ casa părintească”, deşi nu era proprietatea părinţilor, ci a
satului, constituind o aripă a şcolii. Aşadar: casa părintească nu era a
părinţilor, nici natală a mea. (P. Goma) 3. Strălucite şi mult măreţe
figuri sînt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei Vechi şi al
Noii Dacii. 4. În mijlocul tăcerii de moarte, în care lumea era
cufundată pe timpul lui August, se vede ridicîndu-se deodată în faţa
Imperiului Roman un om nou şi un popor nou, pre care vechii
cetăţeni ai Romei îi numeau barbari. 5. Remarcabilă asemănare de
destinuri ale ţării la două epoci atît de depărtate, după moartea celor
doi oameni! 6. Astfel Ştefan, ameninţat din toate părţile de hoardele
sălbatice ale tătarilor şi de nenumăratele fiare asiatice ce năvăliseră
în Europa la glasul lui Mahomed II şi al lui Baiazid, se opuse
duşmanilor cînd cu puterea, cînd cu dibăcia unei ingenioase
diplomaţii. (A. Russo)

84. Selectaţi exemple din poezii unde este încălcată legea acordului
articolului posesiv cu cuvîntul determinat. Motivaţi nerespectarea
regulii.

85. Explicaţi ortografia cuvintelor subliniate. Dacă cuvintele sub-


liniate sînt articole posesive, subliniază şi părţile de vorbire pe care
le însoţesc sau în a căror structură intră. Dezvăluiţi conţinutul
ultimului proverb în 5-6 fraze.
1. A-l ajunge cuţitul la os. 2. Cinci degete ai la o mînă şi nu seamănă
unul cu altul. 3. Obrazul gros, al pîntecului folos. 4. A-l face de două
parale. 5. Dacă ai carte, ai parte. 6. Cînd a face plopul pere şi răchita
micşunele. 7. Un bordei să ai, dar să fie al tău. 8. Nu da pîine cîinilor
străini, că te latră ai tăi. 9. Ce-i al tău e pus deoparte. 10. A-i sta pe
limbă. 11. Cînd doi se bat, al treilea cîştigă. 12. Adevărul şi
sinceritatea sînt marile datorii ale omenirii. (Folclor)

86. Puneţi în locul punctelor articolele posesive cerute de context


sau omofonele lor.
1. De-a lungul evoluţiei nu se observă creşterea nici unui alt organ ...
omului, afară de creier, condiţia materială ... conştiinţei. 2. Dacă ...
prietenii strînse, participi la un suflet comun. nu mai ... sufletul tău
personal, adică un suflet delimitat, propriu pentru observaţie. Şi
neputînd cunoaşte un suflet ... tău, nu poţi cunoaşte nici pe ... altora
(G. Ibrăileanu) 3. Le dă el pilde cîte şi mai multe: cu smocul de
nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfîrşit, se sileşte bietul creştin din
răsputeri .. face să înţeleagă care sînt roadele binefăcătoare ... Unirii.
4. Moş Ion Roată, văzînd că după atîţia ani de zile nu l-a uitat
colonelul Alexandru Cuza şi că l-a primit cu atîta bunătate, a început
a plînge cu hohot şi ... ruga să-i citească hîrtia. 5. – Ia l-oi prăpădi eu,
cum am prăpădit pe cei doi cîini de fraţi ... lui. 6. – D-apoi cînd or
veni ... noştri? 7. Mie îmi opresc trei lei, fiindcă am avut trei pîini
întregi, şi tot ca ... tale de mari. (I. Creangă)

87. Exemplificaţi cu versuri din opera lui M. Eminescu următoarele


situaţii contextuale în care substantivul la genitiv este precedat de
articol posesiv:
a. precedat de un verb copulativ: drapelul este al patriei;
b. precedat de o altă determinare atributivă a aceluiaşi substantiv
regent: drapelul tricolor al patriei;
c. precedat de un substantiv articulat cu articol nehotărît: un drapel
al patriei;
d. precedat de un substantiv nearticulat: drapel al patriei;
e. precedat de un numeral: cele două ale patriei;
f. precedat de un pronume: acela al patriei;
g. precedat de un substantiv nearticulat: al patriei drapel.

88. Stabiliţi prin ce se explică lipsa de acord între articolul posesiv


şi cuvîntul determinat în următoarele exemple:
1. Mă rog, nebunii de-a lui, cîte-n lună şi-n stele, de-ţi venea să fugi
de ele. 2. Dar cu prujituri de-a tale, ia, acuşi se duce noaptea şi vai de
odihna noastră. 3. – Da cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mîinuţele
tătucuţei şi a mămucuţei! Multe slugi aţi avut ca mine? 4. Dracul de
la poartă, gîndind că e vreun muşteriu vechi de-a lor, deschide; şi
atunci, numai iaca se trezesc pe neaşteptate cu Ivan Turbincă! 5. – Şi
scroambele ieste a voastre îs pocite, zise el scoţîndu-mă repede,
murat pînă la piele şi îngheţat hăt bine, căci năboise apa în toate
părţile; şi iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse bocnă. 6.
Ş-apoi să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă
în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un
holtei zdravăn, frumos şi voinic, şi sfătuia oamenii să-şi deie copiii la
învăţătură. 7. – Ba sînt de toate, ziseră cele două, dar sînt a mămucăi.
(I. Creangă)
89. Analizaţi articolele adjectivale din textul de la ex. 71. după
algoritmul: gen, număr, caz.

90. Delimitaţi articolul adjectival de alte părţi de vorbire.


1. Şi de asemenea, nu se mai aplecase el peste cele mai încreme-
nitoare abisuri, şi nu urcase el cele mai semeţe culmi? Pe amîndouă
făpturile lui – pe cea dumnezeiască, şi pe cea pămîntească – nu şi le
trăise el în întregime – după cum era şi dator să le trăiască? 2. Mîhnit
şi supărat, cu inima sfîşiată, el, de cele mai multe ori, nici nu-i
răspundea. Cel mult dacă îi spunea, cîteodată, că o înţelege mai mult
chiar decît crede ea ... 3. Oricare ţi-ar fi iubirea, cu cît te înfigi mai
mult într-un suflet, singur tu eşti cel care îl oboseşti, care îl scîrbeşti
şi care sfîrşeşti prin a-l depărta de tine. 4. Căuta cu tîmplele zvîc -
nitoare să-şi asemuiască firea cu a celor de potriva lui. 5. Porumbei,
granguri, prigori şi rîndunele – toate zburau spre înălţimi, cucereau
pereţii şi tavanul, se năpusteau prin colţuri să omoare ciorile şi corbii
– bufniţele pe care le ciocăneau în cap cu repezi lovituri pînă ce le
lăsau golaşe de pene ... 6. De fapt, aşa i se şi duceau pe sub ochi
nămeţii cei negri. (Al. Macedonski)

91. Puneţi în locul punctelor articolul demonstrativ, acordîndu-l cu


cuvîntul determinat sau utilizaţi omofonele lui
1. Cînd ochii i se închideau pe jumătate ... mai mică mişcare a lui,
sau numai şovăirea unui fir de iarbă ... străbătea între cămaşă şi sîn,
reaprindeau vijelia vieţii. 2. Marea de peruzea a ţărmilor, dealurile
din fund, patimile ... frămîntaseră în vîrsta tînără, bucuriile ...
însoriseră sufletul recîştigau grai. 3. Oraşul în care se pomenise de
mic: Smirna; ... în care îl bătuseră împrejurările vieţii: Sulina; lumina
cît este ea de mare; nimic din tot .. mişcase simţirea şi i-o îndreptase
cînd spre o dorinţă, cînd spre alta nu-l mai arunca în mreaja poleită a
înşelăciunilor. 4. Vasul, în vremea această, scurtă depărtările ...
despărţeau de insulă, cu toate că abia îşi mai croia drum printre
valuri. 5. De roata cîrmei se înhămaseră vreo zece oameni dintre ...
mai voinici. 6. Alcătuire cu desăvîrşire deosebită, mintea lui înlocuia
învăţătura ... lipsea prin un fel de putere tainică, ... făcea să urce spre
înaltele culmi ale ştiinţei. (Al. Macedonski)

92. Selectaţi exemple în care articolele adjectivale ar fi elemente


formative în structura: 1) gradelor de comparaţie ale adjectivelor şi
adverbelor; 2) a numelor proprii masculine şi a personajelor din
poveşti.

93. Desfăşuraţi gîndul: Tendinţa unei limbi trebuie să fie aceea de-a
exprima plenar, cu nuanţările cele mai fine şi adîncimile cele mai
insesizabile, realitatea fiinţării omului. Graiul este tezaurul cel mai
de preţ al unei comunităţi. (Ioan Alexandru) O reflecţie similară
despre limbă a exprimat şi Vasile Alecsandri. Citaţi-o! Faceţi
analiza morfologică a articolelor utilizate.
Adjectivul

94. Din textul de mai jos selectaţi adjectivele şi repartizaţi-le în trei


coloane:
a) adjective calitative/calificative;
b) adjective relative/categoriale;
c) adjective pronominale.

Un copil a sărutat un zarzăr!

În după-amiaza aceea, titlul nuvelei – căci Dănuţ o numea nuvelă –


fusese Un copil a sărutat un zarzăr!
Cunoscuse Dănuţ pînă atunci ce înseamnă bucuria de-a aştepta o
metaforă. O aştepţi: va veni din cer sau din pămînt? Îţi bate inima. O
auzi apropiindu-se în bătăile inimii. Şi deodată este. O vezi, nouă ca
o altă planetă în care trăieşti, a ta totuşi. Era lîngă tine, dar vine
străfulgerînd prin cosmice spaţii. Luceafăr desprins din cerul care
eşti tu însuţi, oprit şi cules ca un fruct scuturat de mîna ta.
Dar nu cunoscuse încă Dănuţ fericirea de-a aştepta un om. Un om!
Alt om decît tine, avînd un suflet, altul decît al tău, imens ca şi al tău.
Solemn ca dezmorţirea întîiului Adam, un om a intrat în viaţă, din
tine şi prin tine. Totuşi e el. Nu eşti stăpînul lui. Ai vrea să fie bun: e
rău. Ai dori să fie frumos: e urît. L-ai vrea generos: e meschin.
Uneori se preface, înşelîndu-te chiar pe tine; şi cu tine e făţarnic.
Ţi-e drag, fiindcă-i al tău, dar te temi de el, fiindcă-i el, şi eşti mîndru
de el, tot fiindcă-i el. Îl simţi mai deştept decît tine. Dacă l-ai întîlni
în viaţă, te-ai teme de ironia lui şi l-ai ocoli sau l-ai duşmăni. Femeie,
o simţi primejdioasă, nestatornică, dominatoare, crudă, indiferentă
faţă de cei care-o iubesc, ademenitoare pentru ceilalţi pînă în clipa
cînd, vînaţi, îi zvîrle în tolbă, dezgustată. Deşi feminitatea ei e
însufleţită de tine, te depăşeşte. În viaţă te-ar înfrînge. Slab şi credul,
în viaţă te-ai încrede vicleşugurilor ei, deşi din mintea ta-s desprinse,
din tine venindu-i puterea.
Dănuţ era fericit.
Afară era toamnă; el trăia în primăvară. Ultimele zile ale vacanţei: el
trăia liber la începutul vacanţei de Paşti. Dezrobit de realitate, trăia în
halucinanta realitate a ficţiunii, cu soare de april în livezi apriline.
Scrisul de pe fiecare pagină avea altă fizionomie. Uneori cuvintele
aveau oblicitatea impetuoasă a ploilor torenţiale. Dese, grăbite,
alergau, ritmate de aceeaşi emoţie vertiginoasă, în care bătăile inimii
erau fulgere.
Alteori, şirurile de cuvinte şovăitoare ondulau neregulat, ca
serpentinele cîrdurilor de nori pe cerurile de toamnă. Lungile
respiraţii ale melancoliei erau desemnate în chiar linia cuvintelor
care-o exprimau.
Alteori, literele se micşorau delicat, grupîndu-se în şiruri de
mărgeluţe, rotunde, clare, dar microscopice, pe care-ţi venea să le
culegi cu vîrful unui ac fin. Acele cuvinte povesteau cum două fetiţe
mici îşi culcau păpuşile. Cinci ani aveau fetiţele, cinci ani aveau
cuvintele minuscule, care se jucau de-a somnul cu fetiţele şi păpuşile.
Alteori, cuvintele păreau scrise-n salturi. Lipseau litere. Liniuţele,
apostrofele, virgulele dispăreau: eroul sărutase zarzărul de la
fereastră, îşi pierduse pelerina şi fugea nebun prin livadă, uitînd
ortografia şi punctuaţia: iubea.
Isprăvise partea întîi, cea care începea cu un zarzăr înmugurit şi
prezenţa unei fete necunoscute în casa părintească a eroului-licean,
unde şi el îşi petrecea vacanţa de Paşti – culminînd în înflorirea de
peste noapte a zarzărului şi în sărutarea din zori.
Odată cu partea a doua, schimbase titlul. Din Copilul care a sărutat
un zarzăr, devenise Troiţa.
Pe cine iubea? Pe zarzăr sau pe fata cu ochi verzi, din odaia la
fereastra căreia era zarzărul? Începuse rivalitatea dintre zarzăr şi o
fată, pentru inima unui copil naiv: un copil. Dănuţ vroia să analizeze
sau, mai exact, să desfăşoare din primăvară în primăvară, din
înflorire în înflorire – răsturnînd clepsidra timpului cu albe flori de
zarzăr în loc de nisipul mort – emoţiile eroului său în faţa zarzărului
înflorit, de pe cînd era copil mic, lector de poveşti, pînă cînd, licean
în vacanţă, se deşteptase iubind, fără să ştie pe cine. Dacă înlătura
din minte poemul născînd şi dacă examina schema, dezbrăcînd-o de
emoţie, i se părea absurd şi neverosimil ca un băiat – oricît de copil
şi oricît de poet ar fi fost – să poată crede că iubeşte un zarzăr, oricît
de contopite ar fi fost florile acestui zarzăr cu însuşi chipul femeiesc
pe care-l ascundeau în livadă – fiind în faţa ferestrei – şi în sufletul
eroului, fiind în faţa dragostei. Atîta candoare nu era admisibilă.
Eroul juca un rol într-o piesă graţioasă, dar juca un rol.
Totuşi, Dănuţ nici nu minţea, nici nu „făcea literatură”, creînd un
conflict sufletesc din această confuzie, dînd realitate rivalităţii dintre
zarzăr şi femeie şi lăsîndu-l pe erou să se clatine, întocmai ca
zarzărul încărcat de floare, cînd spre fereastră, cînd spre livadă.
Din copilărie, lui Dănuţ „îi bătuse inima” pentru zarzări. Pentru
majoritatea oamenilor şi poeţilor, primăvara e verde. Ochii verzi pe
care îi deschide primăvara, sub cerul din nou albastru. Codrul
înverzit, iarba încolţită, grîul răsărit. În mai toate inimile şi
literaturile, semnul primăverii e verdele crud, fraged, răcorit în
umbră şi aprins în soare.
Desigur că toţi cîntă şi slăvesc şi livezile cu floarea lor de lumină şi
cîntecul albinelor culegătoare. Dar verdele domină. Tuturora le place
mai mult trainica undă de verde a primăverii, căci vara în care se
revarsă tot verde e, decît spuma vremelnică a pomilor o clipă
înfloriţi, verzi şi ei apoi.
Pentru Dănuţ, însă, primăvara nu era decît o singură clipă: aceea cînd
zarzării, fără de frunze, numai flori albe, au înflorit deplin. O emoţie
– ca frica unei sărutări sau amintirea ei – le dă o umbră trandafirie pe
obrajii albi. Zîmbesc. Rîd. N-au frunze. Verdele nu se presimte. Alb
pur, stranele trunchiurilor. Candoare luminoasă. Lumini de lună şi de
zori, roind în clar tumult. Mărgean palid cu vinişoare roze. Bluze de
vară cu dantele, în care tinereţea unui trup e undă vag purpurie.
Încîntare pufoasă în faţa cerului albastru. Pomi îngereşti. Parfum
prea copil ca să fie parfum. Zîmbet în petale, zîmbet în miresme.
Zarzării. Nume plin de albine. Petale care cad plutind, zbor întors
spre pămînt. Suspin naiv al primăverii. Cînd zarzării au înflorit,
primăvara are rochiţă scurtă şi se duce la biserică.
Dar zarzării nu-s decît o clipă între clipele primăverii. Au înflorit: alb
culminant. Si în seara aceleiaşi zile albul a ostenit, o undă gălbuie a
întristat rozul. Copilăria albului, deodată, a îmbătrînit. Vin
frunzuliţele: roi verde. Îngerii din jurul zarzărului au zburat, luîndu-i
vaporosul nimb. A rămas pom ca toţi pomii, robust în haina verde, pe
pămîntul negru: dar un zarzăr de lumină s-a stins între crengile lui.
Cine a iubit zarzării a cunoscut melancolia adorabilă şi sfîşietoare a
acestor visuri de tinereţe, cînd îţi apare în rochiţă albă, fetiţa moartă
pe care ai sărutat-o o singură dată, făcîndu-te să respiri o clipă
parfumul ei de păr, de soare şi de copilărie.
Nu era nici metaforă, nici alegorie, nici efect de siropoasă literatură
îndrăgostirea eroului din poemul lui Dănuţ de un zarzăr, nici
confuzia care-l îndemnase să îmbrăţişeze o creangă înflorită. Nu. Era
o candidă şi dureroasă ofrandă a buzelor neştiutoare şi a sufletului
plin încă de poveşti în faţa zorilor dragostei – efemeră clipă, ca şi
floarea albă, care tot de zori era.
Nuvela lui Dănuţ era poem desigur, ireală ca şi zarzării în clipa cînd
par zbor şi nimb deasupra pămîntului, nu pomi răsăriţi din pămînt.
Dănuţ însă vedea în zarzări toată primăvara, suflarea aburită a
primăverii spre cer – iar ceilalţi văd primăvara verde, pămîntească,
păscută de vite, rostogolind trupurile, de patima ei cuprinse, în patul
nupţial al sevei. (Ionel Teodoreanu)

95. Identificaţi adjectivele calitativ / calificative în textul de la ex.


94 şi caracterizaţi-le din perspectiva clasei semantice în care se
înscriu.

96. Plasaţi adjectivele relativ / categoriale din textul de la ex. 94 în


următorul tabel, în funcţie de partea de vorbire de la a cărei temă au
fost derivate.
Temă substantivală Temă verbală Temă adverbială

97. Grupaţi adjectivele din textul de la exerciţiul 94 în clase


flexionare:
Adjective cu Adjective cu Adjective cu Adjective
patru terminaţii trei terminaţii două terminaţii invariabile

98. Actualizaţi în contexte selectate din literatura beletristică valoa-


rea de substantiv şi cea de adjectiv a următoarelor cuvinte:
tînăr, bătrîn, savant, înţelept, frumos, leneş, ipocrit, bogat, sărac.

99. Argumentaţi că nu în toate cazurile articolul substantival care


însoţeşte adjectivul are menirea de a-l substantiviza.

100. Repartizaţi în două coloane participiile din textul de la


exerciţiul 94: participii cu valoare adjectivală şi participii cu
valoare verbală.

101. Selectaţi exemple în care cuvintele frumos, urît, încet, adînc,


iute, tare, ascuţit să fie actualizate şi ca adjective şi ca adverbe.

102. Utilizarea următoarelor adjective este strict reglementată de


uz. Formaţi cu ele grupuri nominale şi repartizaţi-le în două coloane
după posibilitatea de a însoţi substantive animate şi substantive
inanimate. Analizaţi-le din punctul de vedere al formelor
opoziţionale de gen, număr, caz şi grade de comparaţie.
Bălai, căprui, precoce, brun, cîrn, infantil, senil, murg, măritată,
castaniu, spîn, blond, însurat, brumăriu, rotofei, stîngaci, saşiu, doct,
covăsit, exantematic, tos, gregorian, gordian, lactee, motrice,
princeps, trifoidă, bisect, bucălaie, sterlină, circumflex, epicen.

103. Subliniaţi sufixele cu ajutorul cărora s-au format adjectivele


evidenţiate şi explicaţi sensul pe care îl conferă acestea adjectivelor.
(-at, -ant, - bil).
1. Nu fusese un elev pasionat de geografie, dar obiectul era de
bacalaureat, aşa că mai ştia cîte ceva. 2. Vasilii Vasilievici era un om
foarte sociabil, dar nu-şi căuta interlocutorii, vorbea întotdeauna
tuturor şi cu orice ocazie. 3. Nu ştia ruseşte suficient ca să înţeleagă
ce-i spusese bătrînului locotenentul care-l însoţea, probabil îi
explicase că din lipsa spaţiului disponibil sînt nevoiţi să-l deranjeze
pe un colocatar. 4. La facultate fusese poreclit „călugărul din vechiul
schit”, ştia el, deşi pe faţă nu i-o spunea nimeni, pentru că nu
participa niciodată la ceaiurile dansante sau agapele colegilor, dar
nimeni nu bănuia cîte vagoane descărca el nopţile. 5. La drept
vorbind, Mihai habar n-avea ce-a fost anul 37 pentru ruşi, ceva mai
tîrziu avea să-l lumineze contele S., dar deocamdată nu se simţea
prea afectat. 6. Abia acum simţeam cît de extenuantă fusese
călătoria. 7. Soldatul mormăi ceva neinteligibil şi plecă fără să
închidă uşa. 8. Ţi se întîmplă uneori – aşa e? – să te agăţi de amintiri
cu disperarea unui alpinist care în implacabilul său drum spre
prăpastie apucă tot de ce i se ating mîinile. 9. Era ceva în stil
pseudopopular despre viaţa fericită a oamenilor sovietici, despre
„părintele tuturor – tovarăşul Stalin cel viteaz”, un ghiveci de o
dezarmantă naivitate şi agramaţie. (A.Busuioc)

104. Găsiţi antonime pentru următoarele adjective şi aşezaţi-le în


coloane astfel: a) antonime derivate şi b) antonime cu alt radical.
(omorizice şi nonomorizice)
Static, logic, chibzuit, purificat, rezistibil, raţional, machiat, onorabil,
relevant, propriu, avantajos, solvabil, parţial, statal.

105. Formaţi cît mai multe adjective utilizînd prefixele, pseudoprefixele


şi sufixele:
anti- ...........-al
anti- ...........-an
in/im-..........-bil
dez-.............-at
ne-...............-it
supra- .........-at
i-..................-al
106. Găsiţi în exemplele de mai jos adjectivele relativ-categoriale.
Analizaţi-le morfologic şi structural.
1. Mă-ntorc de pe dealuri, desculţ, zgîriat, prăfuit – dar ţanţoş, păşind
soldăţeşte, în tactul zorit de foame al unui marş pe care mi-l trîmbiţez
singur, suflînd cît ce pot în mîna stîngă adusă la gură în formă de
cornet – în dreapta-mi port arma, un băţ de corn lustruit, cu care mă
cred grozav. 2. În mijlocul unei lumini de foc – un fel de vînăt-auriu,
care ar fi culoarea eternităţii – stă Maica Domnului în nori, cu mîna
dreaptă pe glob, cu stînga ţinînd în braţe pe pruncul Isus, care,
sprijinindu-şi cotul pe glob, ridică mînuţa dreaptă în semn de
binecuvîntare. Dar ce studiate sînt toate în cele mai migăloase
amănunte, figuri, mîini, stofe... şi ce sărbătoare de culori, ce roşu-
vioriu în bogata draperie care, după ce încadrează ca o maramă
chipul duios al Preacuratei, se revarsă în falduri largi peste tunica de
un albastru de smalţ, întinzîndu-se luminos pe genunchiul stîng şi
căzînd întunecat în cute adunate la picioare. Dar verdele sclipitor de
pe tunica serafimului din dreapta! Dar albastrul-stins de pe haina
serafimului din stînga. Şi reflexul tuturor acestor culori, cald jucînd,
ca bătaia unei flăcări, pe cămeşuţa încreţită la gît a pruncului divin –
un prodigios cîntec de culori. Un poet neizbutit, ratat, după un şir de
infructuoase asalturi rimate, trudit şi dezgustat de lipsa de succes a
poeziilor sale, îşi sfarmă lira de capul nenorocoasei muze şi ...s-
apucă de critică. Înveninat şi hărţăgos, ca o fată care a îmbătrînit
nemăritată şi pe care n-o mai cere nimeni, el va fi rău şi neînduplecat
cu poeţii. (A.Vlahuţă)

107. În următoarele exemple subliniaţi adjectivele, adjectivele


pronominale, participiile şi gerunziile cu valoare adjectivală.
Indicaţi categoriile gramaticale comune şi cele care le diferenţiază.
1. În timpul pe care l-am petrecut la Viena, el ţinea mult să aibă
locuinţă comodă, largă, curată, liniştită şi luminoasă, să se îmbrace
curat şi bine, să-şi aleagă mîncările după plac, să fumeze ţigări fine,
să-şi gătească el însuşi cafeaua de Mocca şi bea numai vinuri de
calitate superioară ori apă curată. (I. Slavici) 2. Poezia „Limba
noastră” este o expresie, una din cele mai adecvate, ale sufletului
întregii Basarabii, rănite şi deşteptate, îndurerate şi dornică de
izbăvire. 3. Oratorul Isocrate nu rămîne nici el în urmă de
imperativele zilei, condamnînd poeţii care au scris de „păcatele
omeneşti” ale zeilor, menţionînd că „Orfeu, care s-a ataşat cel mai
mult de aceste poveşti, a sfîrşit din viaţă sfîşiat de femei.” (N.
Dabija) 4. N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de con-
vingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de „logos” în cei
dintîi patru ani ai copilăriei. (L. Blaga) 5. Căci din ochiul de tină /
Pîn-la steaua sclipindă / Sînt un plîns de lumină /Într-o beznă rîzîndă.
6. Se zbate-ntrebarea pe-arzînde făclii / Mă reazem de cripta-
mpărată, Mă reazem c-o lume de suflete vii, /Şi spun cu durere iubirii
dintîi /Că ţara nu-mi e ca altădată. (L. Lari) 7. Şi-s cu neguri
îmbrăcate / Lac, dumbravă şi pădure./ Stele palid tremurînde / Ard pe
negurile sure. (M. Eminescu) 8. Am fost de cîteva ori la gară, dar n-
am bănuit niciodată că toată lumea asta, care stă cu săptămînile pe
peron, toţi căscăunii ăştia cu aere grave, plictisite, grăbite,
preocupate, indiferente, curioase, adormite, exaltate – toată gloata
asta pestriţă sînt rudele mele.(A. Busuioc)

108. Comentaţi structura adjectivelor compuse din următoarele


exemple:
1. Ea este tipul de femeie romantică, el – tipul ironico-isterico-
sceptic şi unul Dumnezeu ştie cît de greu îmi vine să împac în mine
aceste două caracteristici. (A. Busuioc) 2. Să nu pierdem din vedere,
pentru scuza lui, că o sută de ani mai tîrziu, romanticii germani
făceau încă ştiinţă în spiritul unui naturalism mistic de aceeaşi
obîrşie multiseculară, şi să nu uităm pe urmă că un teoretician al
evoluţionismului ca Lamarck profesa, din nefericire încă pe la 1820,
împotriva chimiei ştiinţifice incipiente idei despre natura care îl
aşază pe aceeaşi linie, pe care umbla şi Dimitrie Cantemir! 3. În
sfîrşit, cînd în toamna anului 1710, Dimitrie Cantemir izbuteşte să
cîştige încrederea desăvîrşită a Înaltei Porţi, dobîndind pentru sine
tronul Moldovei, noua sa domnie va începe sub auspiciile incerte ale
conflictului turco-rus. (L. Blaga) 4. Nici să fie cuprins de groază,
nici să vîre groaza în alţii nu-i plăcea, şi trebuiau să se întîmple
lucruri nemaipomenite pentru a trezi în el mult temutul cela răcnet.
Cum însă lucrurile nemaipomenite se întîmplă rar de tot, iar
curiozitatea îl mănîncă pe om zi cu zi, sătenii, cum îl zăreau, îi
strigau de departe:
– Hai noroc, bădie, ce mai faci? (I. Druţă) 5. Mioriţă laie, /Laie-
bucălaie, /De trei zile-ncoace, / Iarba nu-ţi mai place, / Gura nu-ţi
mai tace...(Mioriţa)
109. Stabiliţi din context valorile morfologice ale lexemelor vie, vii,
vînătă, roşie, gol, mare, roză.
1. Cade mărul / De pe ram / Şi pe ram rămîne un loc gol / Cît mărul
de mare. / Cade omul / Din picioare / Şi pe pămînt rămîne un loc
gol / Cît omul de mare. 2. Trec printre vii / Tulburat de lumină! /
Sîntem o viţă de vie! (N. Esinencu) 3. Corpul unei femei tinere –
elasticitatea lui, rotunjimile calde, fineţea şi luminozitatea epidermei
– este realizarea formală şi structurală cea mai desăvîrşită a materiei
vii. (G. Ibrăileanu) 4. Dar lemnul, fostul lemn, se despică în două,
apoi în patru; şi, biruit, răpus de tăria focului, sub pale de lumini
vinete şi roşii, se sfarmă şi el. (Al. Vlahuţă) 5. Lumina se-mprăştie în
pînza luminoasă / Pe merii plini cu floare-n grădinile adînci - / Şi eu,
la trunchiul unui, visez la ea deştept, / În ploaia de flori roze pe dînsa
o aştept. 6. Orologiul să sune – un greier amorţit - / Şi cald să treacă
focul prin vinele-mi distinse, / Să văd roze de aur şi sărutări aprinse /
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit. (M. Eminescu) 7. Cu
mare greutate învăţasem şi eu cadrilul, afară de figura a şasea, la
care, din pricina neîndemînării mele, trebuia întotdeauna să trec d-rei
Clara rolul meu de cavaler. 8. Călătorii străini, care-au străbătut văile
României pe drumuri hrentuite, cu greu ar mai cunoaşte astăzi
locurile pe unde-au umblat, li s-ar părea că altă ţară s-a pus între
Carpaţi şi Mare. (Al. Vlahuţă)
110. Construiţi propoziţii în care predicatul nominal să fie format
din unul din următoarele verbe copulative: a fi, a părea, a se face, a
rămîne, iar numele predicative exprimate prin diferite adjective.

111. Deschideţi parantezele şi scrieţi corect adjectivele:


alb(gălbui), aşa(zis), greco(latin), propriu(zis), a(tot)(văzător),
ne(mai)(auzit), nou(născut), tehnico(ştiinţific), gri(închis), sus(pus),
a(tot)(puternic), semi(obscur), bine(făcător), mult(stimat),
mono(silabic), ne(mai)(întîlnit), româno(italian), medico(legal),
pseodo(ştiinţific), multi(form), nord(dunărean), muzical(coregrafic).

112. Caracterizaţi adjectivele la gradul pozitiv din exemplele de mai


jos din punctul de vedere al structurii: a) dintr-un singur termen şi
b) din doi termeni – adjectivul comparat şi elementul cu care se face
comparaţia.
1. Vorbesc undele Argeşului de măreţia şi frumuseţile Negoiului, din
coapsa căruia au izvorît, de codrii lui deşi, adînci, nestrăbătuţi, unde
fiarele şed fără frică tolănite-n luminişuri ş-ascultă ca omul cîntecul
privighetorilor, unde muşchiul e moale ca perna de puf, şi izvoarele,
albe ca spuma laptelui, şi brazii aşa de-nalţi, că-ţi cade căciula din
cap, cînd stai să te uiţi în fîrful lor. 2. E nalt, e rumăn la faţă, cu ochii
mari, albaştri, de-abia-i mijesc tuleiele unei mustăcioare blonde; şi-i
blînd, şi-i ruşinos ca o fată mare. 3. M-am desprins din mulţime ş-am
privit alăturea fotografiile copiilor costumaţi. Figurine mici, palide şi
bucălate, sub largi tricornuri panaşate, fetiţe de cîte 5 ani, aproape
strivite sub găteala grea şi umflată a unei dame istorice, ţînci de
abecedar, fuduli şi zăpăciţi, în peruci pudrate, scoţînd din gulerele
horbotate un gît subţire ca mîna şi-un căpcean cît o portocală,
cavaleri medievali, conţi şi Robespieri mititei şi speriaţi, cărora li s-a
recomandat să stea frumos, să nu-şi vîre degetele în nas şi să-şi
păzească hăinuţele. (A. Vlahuţă) 4. De-a mai mare dragul să fi privit
pe Davidică, flăcău de munte: cu barba în furculiţă şi favorite
frumoase, cu pletele creţe şi negre ca pana corbului, cu fruntea lată şi
senină, cu sprîncenele stufoase, cu ochii mari, negri ca murele şi
scînteietori ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori, nalt la stat, lat
în spete, subţire la mijloc, mlădios ca un mesteacăn, uşor ca o
căprioară şi ruşinos ca o fată mare. (I. Creangă)

113. Subliniaţi adjectivele la comparativul de superioritate şi


repartizaţi-le în două clase: cele care indică intensitatea caracteris-
ticii printr-o comparaţie explicită şi cele care indică intensitatea
caracteristicii printr-o comparaţie implicită.
1. Mai regină decît floarea / Doar femeia poate fi. / Mai adîncă decît
marea / Doar femeia poate fi. / Mai înaltă ca destinul / Doar femeia
poate fi. / Mai amară ca pelinul / Doar femeia poate fi. / Mai
frumoasă decît viaţa / Doar femeia poate fi. / Mai deşteaptă ca povaţa
/ Doar femeia poate fi. / Mai cuminte ca poemul / Doar femeia poate
fi. / Mai cumplită ca blestemul / Doar femeia poate fi. / Mai aproape
decît dorul / Doar femeia poate fi. / Mai de şoaptă ca izvorul / Doar
femeia poate fi. / Mai de-april ca primăvară / Doar femeia poate fi. /
Şi mai dulce ca vioara / Doar femeia poate fi. (D. Matcovschi) 2.
Bariera dintre noi slăbi, discuţia deveni mai liberă, mai intimă, cu un
caracter mai personal. 3. O uşoară abureală de vînt, în aceeaşi
direcţie cu trăsura, nu ne dădea nici un pic de răcoare, dar ne ţinea
într-un nimb de praf şi ne făcea tot mai cenuşii şi mai spectrali. 4.
Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai tari, mai metalice, mai
apropiate – mai categorice: intrasem în Humuleşti. 5. În roz era mai
înaltă, mai împlinită. Existenţa ei părea mai prezentă şi mai bogată.
(G. Ibrăileanu) 6. Dintre toţi copiii, fata cea mai mare era mai tăcută
şi mai judecată. (P. Ispirescu) 7. Numai de gîndit, de voluptatea asta
mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, în
veci nu m-aş mai sătura. De bună seamă că harul acesta e o bucăţică
ruptă din atotputernicia Celui-de-sus – un crîmpeiaş mic, nezărit de
mic, şi-i mai tare decît tăria vînturilor, mai adînc decît adîncul
mărilor. (A. Vlahuţă)

114. Reformulaţi enunţurile care conţin adjective la comparativul de


inferioritate în structuri cu adjective la comparativ de superioritate
utilizînd adjective antonime. Care dintre aceste structuri sînt mai des
întîlnite? Argumentaţi-vă răspunsul.
1. Maitrey mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă, în sari de
culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în argint, cu şalul
asemenea cireşelor galbene, şi buclele ei prea negre, ochii ei prea
mari, buzele ei prea roşii creau parcă o viaţă mai puţin umană în
acest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus prin
miracol. (M. Eliade) 2. Jim privea mereu spre Lola şi i se păru chiar
că fata era mai afectuoasă şi mai puţin hieratică de cum crezuse la
început. 3. Îşi schimbase toaleta şi părea alta, mai puţin băieţoasă,
mai vaporoasă în rochia de lungă de voal roz. 4. Culmile munţilor,
aici pleşuve, aici împădurite, se dezumflau încetul cu încetul,
coborîndu-se şi vălurîndu-se în spinări de dealuri din ce în ce mai
puţin cocoşate, în vreme ce prundişul lat al Prahovei se lărgea
secetos.(G. Călinescu) 5. Seara, mă duceam în toate odăile pe unde
avea „copii” culcaţi prin paturi liliputane, prin cutii de botine ori de
tutun, iar cei mai oropsiţi de soartă, prin locuri mai puţin confor-
tabile. 6. Am găsit pe Adela în doliu, mai înaltă, mai puţin expansivă
şi mai frumoasă. 7. Cînd mi-a dat mîna, mi-a lăsat-o atît de inertă
într-a mea, încît nu ştiam ce-i mai puţin nedelicat: să i-o ţin mai
departe ori să i-o las. 8. Satirul era dezgheţat, onctuos, curtean în stil
şi maniere „48”, plin de umor şi de spirit, mai puţin reuşit din cauza
unei note de pedanterie. (G. Ibrăileanu)

115. Argumentaţi ipoteza că adjectivele formate cu sufixe


diminutivale (- uţ, - el, –ică) au sens echivalent cu comparativul de
inferioritate.
1. Asta-s eu! Şi sînt voinică! / Cine-a zis că eu sînt mică ? / Uite, zău,
acum iau seama / Că-mi stă bine-n cap năframa / Şi ce fată frumuşică
/ Are mama! (G.Coşbuc) 2. – Cam are tărîţe, da-i acrişor. 3. Eram
însă de acum mărişor, să vii aşa netam-nesam ziua-n amiaza mare în
casa omului, nu-mi prea era îndemînă. 4. Păcat că şi-o pierdut dinţii.
Încolo – frumuşel cum nu se mai află. 5. Iată, prin grădini, pe de-a
dreptul, vine cu pas obosit un om mărunţel – e cumnatul Pricoche. 6.
Nicolae Ciocîrlie era un om molicel din fire, ruşinos, dar bănuitor
cum nu se mai poate. 7. Rusanda s-a lăsat în genunchi, slăbuţă aşa
cum e, ochii i-or juca în lacrimi şi ea cu mare ce a rosti:
„Blagosloveşte-mă, tată”. 8. Ne-a fost învăţător în primele clase
Pavel a Gafiţei, feciorul unei vecine, flăcău înăltuţ şi frumos, care, pe
lîngă toate mai avea şi un scris de-a mai mare dragul. 9. Ori că se
gîdila, ori că se ruşina, pentru că, năltuţă şi voinicuţă, din şcolăriţă
începea să devină fată mare. (I. Druţă)

116. Analizaţi structura adjectivelor la gradul comparativ de


egalitate.
1. Dar Adela e tot atît de pură, şi, cu toate serile ei de sfidare, e tot
atît de bună! Şi apoi – ştiu bine – mă preţuieşte tot atît de mult. 2.
Am găsit-o pe Adela în casă, sta în picioare rezemată de sobă ... şi tot
atît de albă era, şi figura ei tot atît de calmă, iluminată de albastrul
ochilor, încît admiraţia a învăluit totul. (G. Ibrăileanu) 3. Omul spîn
păru tot atît de plictisit de întrebare, clipi de cîteva ori din ochi,
bolborosi ceva, apoi cu un glas neaşteptat de răguşit, aproape şoptit,
răspunse repede. 4. Sufrageria, văzută ziua, era o încăpere tot aşa de
înaltă ca toate odăile de jos, părînd, din cauza înălţimii, îngustă, deşi
era în realitate destul de largă. 5. Jim înainta mereu, sărind pe vîrful
piciorului dincolo de faliile valurilor, urmat din urmă de Dora, tot aşa
de bună înotătoare ca şi el. (G. Călinescu)

117. Stabiliţi caracterul implicit şi explicit al intensităţii


caracteristicii adjectivului la gradul superlativ relativ din
următoarele exemple.
1. Alfred Banta, cel mai iubit camarad de şcoală, prietenul la care-am
petrecut aşa de bine vacanţa de-acum un an, băiatul cel mai frumos,
cel mai deştept, cel mai bogat şi cel mai bun din lume, Alfred, care
ajunsese un personaj mitic, o legendă în casă la noi, de mult ce
vorbeam despre el, iată-l acum aici cu feciorul lui, care-i dezbracă
mantaua plină de praf, în pragul căsuţei noastre. (A. Vlahuţă) 2. Cînd
te-ai întors toamna la liceu, te considerai omul cel mai nefericit din
lume şi foarte fericit că eşti atît de nefericit şi de interesant pentru
amici. (G. Ibrăileanu) 3. Această casă este înconjurată cu o pădure
deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume. 4.
Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toţi caii din grajduri, şi nici
de unul nu i se prindeau ochii, deşi erau armăsarii şi caii cei mai buni
din toată împărăţia. 5. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai
aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul ca să pîndească n-au putut să
prinză pe hoţi. 6. Îmbolnăvindu-se grădinarul într-una din zile,
chemă pe argatul său şi îi spuse să aleagă florile cele mai frumoase
atîtea cîte să-i ajungă a face trei legături de flori şi să le ducă fetelor
împăratului. 7. Du-te la împăratul şi cere să-ţi dea douăzeci de
corăbii, şi ia marfa cea mai frumoasă de pune într-însele. (P.
Ispirescu)

118. Demonstraţi în baza următoarelor exemple că la superlativul


absolut comparaţia este, de obicei, implicită.
1. Acum mi se zugrăveau din ce în ce mai desluşit în minte vechiul
castel, ascuns după o perdea de plopi uriaşi, şi parcul imens din
spatele castelului, şi volbura furioasă pe care-o făcea apa plumburie a
Siretului, sugrumată între două maluri înalte la marginea dreaptă a
parcului, şi cîinii de vînătoare, şi caii de călărie... De ce oare atîta
tristeţe în interiorul sever al acelui castel de odăi spaţioase şi bogat
mobilate? 2. Cu ce drag îşi aducea el aminte de anii aceia de aprigă
încordare la o muncă îndrăzneaţă, uriaşă pentru vîrsta lui fragedă, dar
nu şi pentru puterile lui, cari în adevăr erau supraomeneşti. (A.
Vlahuţă)

119. Identificaţi modalităţile de redare a conţinutului de superlativ


absolut în următoarele exemple:
1. Atunci fiul craiului, nervos la culme, îi mai trage un frîu, apoi îl
prinde de căpăstru şi punîndu-i frîul în cap, zice în gîndul său: „Să-l
ieu, ori să-i dau drumul. Şi cum stă el în cumpene să-l ieie, să nu-l
ieie, calul se şi scutură de trei ori şi îndată rămîne cu părul lins-
prelins şi negru ca pana corbului şi tînăr ca un tretin, de nu era alt cal
mai frumos în toată herghelia. 2. Sau cum s-ar mai zice la noi în
ţărăneşte, era frumoasă de mama focului, la soare te puteai uita, iar la
dînsa ba. 3. De tînără, de frumoasă ce era lui Harap Alb i se tulburau
minţile. (I.Creangă) 4. Aidem, nevastă, acasă şi să trăim ca în sîn de
rai, acum pricep eu ce odor de femeie am dobîndit. 5. Odată se făcu o
apă mare-mare, de abia i se vedea marginea şi de jur împrejur
înconjurată de foc. 6. Iară Greuceanu şi frate-său merse cale lungă şi
mai lungă, pînă ce li se făcu calea cruce... 7. Era odată un împărat
puternic şi mare şi avea pe lîngă palaturile sale o grădină frumoasă,
bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare. 8. Blestemul părinţilor le-
a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi, aşa precum le vezi; vrăjmăşia lor e
groaznică, nevoie pe cap, vor să-şi răpească una de la alta pămînt.
(P.Ispirescu)

120. Motivaţi lipsa categoriei gramaticale a comparaţiei la


următoarele subclase de adjective:
- aborigen, adjunct, adventist, africată, agricol, animal,
anticipat, algebric, botanic, divizibil;
- antropomorf, multicelular, poliedru, pseudoştiinţific,
semidoct;
- atotputernic, nemaipomenit, atoatebiruitor, atoatevăzător,
nemaivăzut;
- aşa-zis, dulce-acrişor, galben-deschis, moral-politic, roşu-
aprins, sud-dunărean;
- înspăimîntător, răscopt, straşnic, sublim, vast, enorm, superb,
răsfert;
- inferior, major, minor, anterior, posterior;
- infim, maxim, minim, optim, proxim, rarisim.

121. Stabiliţi funcţiile sintactice ale adjectivelor din următoarele


exemple:
1. Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea-şi întindea nesfârşita-
i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a
cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stîn-
cile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai pe-ici pe colea
cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăţi de nisip şi piatră.
(M.Eminescu) 2. Culegătorii de perle biografice caută să explice
munca unui scriitor prin diferite orarii, apucături ciudate, preferinţe
ieşite din comun. Toate acestea se înşiră pe o aţă ca mărgelele
colorate în vişiniu, albastru, negru, portocaliu, devin o podoabă nos-
timă, agreabilă pentru o minte naivă. (G.Meniuc) 3. Pe vreme de
secetă ori cînd anul era ploios, satul din vale îl considera pe
singuraticul din vîrful dealului un fel de sfînt, căci, într-adevăr,
trebuie să fii un sfînt ca să treci prin toate cîte a trecut el, rămînînd
pururea binevoitor faţă de soartă şi faţă de lume. Ajungînd la zile mai
bune, satul îl considera un prostănac de modă veche, un mocan care
pentru toate împrejurările nu are decît un singur cuvînt adunat din
două silabe.(I.Druţă)

122. Faceţi analiza morfologică şi sintactică a adjectivelor din textul


de mai jos marcînd cu „ +” „–„ categoriile gramaticale şi
comentaţi oral indicii formali care actualizează fiecare categorie
gramaticală, conform tabelului :
Fiinţă neutră, improblematică, inofensivă, fată mică de zece ani, în
unghiuri drepte sau ascuţite, cu două beţe în loc de picioare, dizgra-
ţioasă la figură, poate deveni adesea la cincisprezece ani izvor de
seducţii roind din formele rotunjite, din reflexurile ce se anunţă, din
enigmaticul „da” şi „nu” inconştient încă al figurii, din încreţiturile
rochiei, din atitudini pasive şi cu atît mai imperative – seducţii care
lipsesc adesea femeilor frumoase, „reci” cum spune poporul.
(G.Ibrăileanu)
maticăimproble-

dizgraţioasă

inconştient
inofensivă

rotunjite
ascuţite
neutră

pasive
drepte
mică
Adjectiv
Clasa lexico-

calitative +                   
semantică

relative  -                  

pronominale  -                  

Adj. cu 4 term. +
flexionare

Adj. cu 3 term. -
Clase

Adj. cu 2 term. -
Adjectiv invariabil -
Pozitiv  +                  
Comp.: de
-                   
superioritate;
NumărulGradul de comparaţie

de egalitate; -
de inferioritate. -
Superlativ:                    
Relativ; -
absolut . -
  Sing.                  
desinenţe -ă                  
alternante fonetice  -                  
formele articolului -                  
  fem.                  
desinenţa -ă                  
Genul

articol  -                  
forma de gen a
femi-
cuvintelor                  
nin 
determinate
  N.                  
desinenţa cazuală  -a                  
articol -                  
Cazul

cazul cuvîntului
N.                  
determinat
funcţia sintactică  atr.                  
sintacticăFuncţia

  Atr.                  

Numeralul

123. Din textul de mai jos selectaţi numeralele şi repartizaţi-le în


coloane după felul lor.
Cinci pîini (anecdotă)
Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un
drum. Unul avea în traista sa trei pîini, şi celălalt două pîini. De la o
vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase,
lîngă o fîntînă cu ciutură, scoate fiecare pîinile ce avea şi se pun să
mănînce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mîncare.
Tocmai cînd scoaseră pîinile din traiste, iaca un al treilea drumeţ,
necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lîngă dînşii, dîndu-le
ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mîncare, căci e tare
flămînd şi n-are nimica merinde la dînsul, nici de unde cumpăra.
- Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi
călătorului străin; căci, mila Domnului! Unde mănîncă doi, mai poate
mînca şi al treilea.
Călătorul străin, flămînd cum era, nemaiaşteptînd multă poftire, se
aşază jos lîngă cei doi, şi încep a mînca cu toţii la pîine goală şi a bea
apă rece din fîntînă, căci altă udătură nu aveau. Şi mănîncă ei la un
loc tustrei, şi mănîncă, pînă ce gătesc de mîncat toate cele cinci pîini,
de parcă n-au mai fost.
După ce-au mîntuit de mîncat, călătorul străin scoate cinci lei din
pungă şi-i dă, din întîmplare, celui ce avusese trei pîini zicînd:
- Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţumită de la mine,
pentru că mi-aţi dat de mîncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo cîte
un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic
să vă mulţumesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea
înaintea ochilor de flămînd ce eram.
Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din
partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a
luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai
rămîn oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din
vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pîini dă doi lei celui cu două pîini,
zicînd:
- Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dînsa. Ai avut
două pîini întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-
am avut trei pîini întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.
- Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ; pentru ce numai doi lei, şi
nu doi lei şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul
putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămînea?
- Cum să rămîie? zise cel cu trei pîini; atunci aş fi avut eu pomană
pentru partea ce mi se cuvine de la trei pîini, iar tu de la două, şi pace
bună! Acum, însă, noi am mîncat degeaba, şi banii pentru pîine îi
avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul
pîinilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decît aceasta nu cred că
se mai poate nici la Dumnezeu sfîntul...
- Ba nu, prietene, zise cel cu două pîini. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut
parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să
rămîie.
- Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţumeşti. Cred că şi
judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am tîrît prin judecăţi
de cînd sînt.
Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărîrea să se judece. Şi cum
ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecă-
torului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rînd fiecare; cum a
venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă
împreună, cîte pîini a avut fiecare, cum a mîncat drumeţul cel străin
la masa lor, deopotrivă cu dînşii, cum le-a dat cinci lei drept
mulţumită şi cum cel cu trei pîini a găsit cu cale să-i împartă.
Judecătorul, după ce-i ascultă pe amîndoi cu luare aminte, zise
celui cu două pîini:
- Şi nu eşti mulţumit cu împărţeala ce s-a făcut, omule?
- Nu, domnule judecător, zise nemulţumitul; noi n-am avut de gînd
să luăm plată de la drumeţul străin pentru mîncarea ce i-am dat; dar
dac-a venit întîmplarea de-aşa, apoi trebuie să împărţim drept în două
ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Aşa cred eu că ar fi cu cale, cînd
e vorba de dreptate.
- Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de îna-
poieşte un leu istuilalt, care spui c-a avut trei pîini.
- De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise
nemulţumitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţii să capăt
dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi.
De-a fi să fie tot aşa şi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de
lume!
- Aşa i se pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să vezi că nu-i
aşa. Ai avut dumneata două pîini?
- Da, domnule judecător, două am avut.
- Tovarăşul dumitale avut-a trei pîini?
- Da, domnule judecător, trei a avut.
- Udătură ceva avut-aţi vreunul?
- Nimic, domnule judecător, numai pîine goală şi apă rece din fîntînă,
fie de sufletul cui a făcut-o acolo, în calea trecătorilor.
- Dinioarea, parcă singur mi-ai spus, zise judecătorul, că aţi mîncat
toţi tot ca unul de mult; aşa este?
- Aşa este, domnule judecător.
- Acum, ia să statornicim rînduiala următoare, ca să se poată şti
hotărît care cîtă pîine a mîncat. Să zicem că s-a tăiat fiecare pîine în
cîte trei bucăţi deopotrivă de mari: cîte bucăţi ai fi avut dumneata,
care spui că avuşi două pîini?
- Şase bucăţi aş fi avut, domnule judecător.
- Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pîini?
- Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător.
- Acum cîte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi?
- Cincisprezece bucăţi , domnule judecător.
- Cîţi oameni aţi mîncat aceste cincisprezece bucăţi de pîine?
- Trei oameni, domnule judecător.
- Bun. Cîte cîte bucăţi vin de fiecare om?
- Cîte cinci bucăţi, domnule judecător.
- Acum, ţii minte cîte bucăţi ai fi avut dumneata?
- Şase bucăţi, domnule judecător.
- Dar de mîncat, cîte ai mîncat dumneata?
- Cinci bucăţi, domnule judecător.
- Şi cîte ţi-au mai rămas de întrecut?
- Numai o bucată, domnule judecător.
- Acum să stăm aici, în ceea ce te priveşte pe dumneata şi să luăm pe
istalalt la rînd. Ţii minte cîte bucăţi de pîine ar fi avut tovarăşul d-
tale?
- Nouă bucăţi, domnule judecător.
- Şi cîte a mîncat el de toate?
- Cinci bucăţi, ca şi mine, domnule judecător.
- Dar de întrecut, cîte i-au mai rămas?
- Patru bucăţi, domnule judecător.
- Bun! Ia, acuşi, avem să ne înţelegem cît se poate de bine! Vra să
zică, dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarăşul
dumitale, patru bucăţi. Acum o bucată de pîine rămasă de la
dumneata şi cu patru bucăţi de la istălalt fac la un loc cinci bucăţi?
- Taman cinci, domnule judecător.
- Este adevărat că aceste bucăţi de pîine le-a mîncat oaspetele
dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţumită?
- Adevărat este, domnule judecător.
- Aşadar, dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată
de pîine ai avut de întrecut, şi aceasta ca şi cum ai fi avut-o de
vînzare, deoarece aţi primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar
tovarăşului dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăţi de pîine
a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoieşte un leu
tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi nedreptăţit, du-te şi la Dumne-
zeu, şi las’dacă ţi-a face şi el judecată mai dreaptă decît aceasta?
Cel cu două pîini, văzînd că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un
leu tovarăşului său, cam cu părere de rău, şi pleacă ruşinat.
Cel cu trei pîini însă, uimit de aşa judecată, mulţumeşte judecătorului
şi apoi iese, zicînd cu mirare:
- De-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a le
cînta cucul din faţă, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci şi-n
pururea la judecată.
Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavînd chip de traiu numai din
minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viaţa lor, să
tragă pe dracul de coadă...
Iar socoteala bună ar rămîne nebîntuită. (I.Creangă)

124. Subliniaţi în textul de la ex. 123 cuvintele determinate de


numerale.
125. Stabiliţi valoarea adjectivală, substantivală sau adverbială a
numeralelor din textul de mai sus. Argumentaţi răspunsul, indicînd
categoriile gramaticale şi funcţia sintactică.
126. Comentaţi structura morfologică a numeralelor din textul de la
ex. 123.
127. Caracterizaţi numeralele din textul de la ex. 123 din
perspectiva categoriei gramaticale a genului. Completaţi răspunsul
cu alte exemple concludente.
128. Identificaţi cazul numeralelor din următoarele exemple,
indicînd mărcile cazuale.
1. - Doamne, binevoieşte atunci a afla că cer un bob de grîu pentru
cea dintîi căsuţă a acestei table de joc; două boabe pentru a doua
căsuţă, patru pentru a treia, opt pentru a patra, şi tot aşa în progresie
geometrică pînă la a şaizeci şi patra căsuţă. 2. Dacă regatul dunărean
dă recolte de 300.000 vagoane de grîu anual, ar trebui, pentru plata
brahmanului Sisa, îngrămădite recoltele a 280.000 de ani. Plata
acestei cantităţi, dacă ar fi să se facă prin contribuţia întregii
populaţii a globului pămîntesc, astăzi ar necesita o acumulare de
vărsăminte de cîte 120.000.000 lei pentru fiecare din cele două
miliarde de oameni. (M. Sadoveanu) 3. Bolnăvit de doruri multe /
Moare-n geam azi busuiocul / Ni s-a dus în altă ţară / Amîndorura
norocul. (O. Goga) 4. A împinge milioane de fraţi pentru secoli în
abisul sclaviei este un atentat nu contra unui neam, nici chiar contra
unei singure naţiuni, ci contra a zece, a douăzeci de popoare, ce se
nasc unul după altul şi se numesc generaţii. (B. P. Haşdeu) 5.
Faetonul alerga. Se vedea după picioarele celor doisprezece români
înhămaţi: şase de o parte şi şase de alta, de-a lungul oiştei... 6. Dacă
îi priveai niţeluş şi de le luai seama, vedeai că la doi dintre Gînji le
clănţăneau dinţii în gură. 7. Mai înainte, dacă aveam timp, colindam
balurile... Ne plăcea la amîndoi să dansăm. (Z. Stancu)
129. De la numeralul cardinal propriu-zis doi formaţi numeral:
colectiv, distributiv, multiplicativ, adverbial, fracţionar, ordinal.
Repetaţi cerinţele pentru numeralul trei.
130. Alcătuiţi propoziţii în care numeralele ordinale al cincilea şi al
şaptelea să fie la genitiv, cu funcţie de atribut genitival, iar alte
exemple în care să aibă funcţie de nume predicativ.
131. Alcătuiţi cîte o propoziţie în care numeralele întîia şi prima să
se afle înaintea unor substantive la cazul genitiv şi apoi la dativ
singular.
132. Construiţi cîte o propoziţie în care numeralele întreit, înzecit şi
înmiit să aibă valoare adjectivală şi alte propoziţii în care să aibă
valoare adverbială. Arătaţi substantivele şi verbele determinate şi
analizaţi-le.
133. Alcătuiţi contexte în care să folosiţi numerale ce exprimă
aproximaţia. Indicaţi mijloacele de redare a aproximaţiei în urmă-
toarele condiţii:
a. cînd aproximarea se face în raport cu o cifră exactă;
b. cînd aproximarea indică o cantitate mai mică decît cifra
exactă;
c. cînd aproximarea depăşeşte cifra exactă.
134. Declinaţi în propoziţii numeralele doi, ambii, zecime.
135. Găsiţi sinonimele neologice pentru numeralele cardinale
doi, trei; colective amîndoi, amîndouă; ordinale al doilea, al
treilea; fracţionare jumătate şi sfert; multiplicative îndoit, întreit.
Alcătuiţi exemple cu ambele variante, ţinînd cont de stilul funcţional.
136. Demonstraţi în contexte minime omonimia cuvintelor o, un,
nouă, mie, mii.
137. Faceţi analiza morfosintactica a numeralelor din următorul text,
marcînd cu “+” şi “-“ indicii categoriali şi comentînd oral indicii
formali care actualizează fiecare categorie gramaticală, după model.
Eram cinci inşi la precupeaţa Lenca Liuchici şi aveam două paturi şi
o masă, iar Huţu se culca pe jos fiindcă taică-său îi adusese o saltea
cu paie..., două pîini mari şi o bucată de slănină, ca să-i fie pe două
săptămîni. (I. Slavici)
1. Clasa lexico-gramaticală cinci
Numeral: cardinal +
fracţionar
colectiv
distributiv
multiplicativ
adverbial
ordinal
adverbial
2. Categoriile morfologice:
– genul: masculin
feminin
invariabil în raport cu genul +
cazul: N. +
G.
D.
A.
3. Funcţia sintactică:
subiect +
atribut
nume predicativ
complement
Pronumele

138. Identificaţi pronumele din text şi indicaţi tipul lor.


Autobiografică
(fragment)
Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a
cuvîntului. Urmele acestei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în
amintire. Despre neobişnuita înfiinţare a graiului meu aveam să
primesc o înşirare de ştiri numai tîrziu, de la Mama şi de la fraţii mei
mai răsăriţi. Aflai atunci că în cei dintîi ani ai copilăriei mele
cuvîntul meu nu era – cuvînt. Cuvîntul meu nu semăna cu nimic.
Nici măcar cu o stîngace dibuire pe la marginile sunetului, cu atît
mai puţin cu o prefigurare a unei rostiri articulate. Adevărat e, pe de
altă parte, că muţenia mea plutea oarecum în echivoc şi nu îndeplinea
chiar în toate privinţele condiţiile unei reale muţenii, căci lumina cu
care ochii mei răspundeau la întrebări şi îndemnuri era poate mai vie
şi mai înţelegătoare decît la alţi copii, iar urechea mea ispitită de cei
din preajmă, se dovedea totdeauna fără scăderi. Cînd eram pus la
încercare, nu cedam pe planul mişcării şi al faptei. Gestul meu
contura întocmai semnificaţia poruncii. O dorinţă rostită de cineva îşi
găsea răsunetul în actul cel mai prompt. Totuşi, împlineam aproape
patru ani – şi încă nu pronunţasem nici un cuvînt. Nici barem
cuvintele de temelie ale vieţii: „Mamă” şi „Tată”. Cazul prezentînd
feţe atît de ciudate, nu putea să aibă decît două explicaţii, între care
nici astăzi nu m-aş simţi chemat să decid. Poate că starea mea
embrionară se prelungea dincolo de orice termen normal pentru că
avea în vedere un urcuş nu tocmai de toate zilele, sau poate o
nefirească luciditate s-a vîrît, cu efecte de anulare, între mine şi
cuvînt. Într-o zi Mama, cuprinsă de nelinişte şi îngrijorare, dar
purtată şi de nădejdea unei dezlegări, găsi de cuviinţă să mă ducă la
oraş să mă arate unui doctor. Nu mai era nimic de ascuns. Medicul,
un vechi prieten al familiei, mi-a pus mîna pe creştet, mi-a pipăit
maxilarele, şi pe urmă m-a cercetat ca pe o pasăre căreia, printr-o
uşoară tăiere sub limbă, i-ai putea dărui glas omenesc. „Copilul e
întreg” fu încheierea liniştitoare a doctorului. Sosiţi acasă, mama mai
făcu o ultimă încercare să mă ademenească în sfera sunetului.
Hotărîse să mă ia cu binişorul, ca pe un copil mare, şi-mi vorbi. Se
căznea să mă înduplece, să-mi stîrnească mîndria. „Dragul mamei, tu
eşti copil mare de acu! Va trebui să vorbeşti... Asta nu se poate... Aşa
nu mai merge... Ne faci de ruşine... Azi-mîine, copiii din sat au să
spună că eşti mut...” M-am uitat la mama cu aceiaşi ochi, mereu
limpezi, vii, înţelegători. O ascultam, dar nici după această caznă
cuvîntul meu nu voi să să se aleagă numaidecît. A doua zi, după cine
ştie ce noapte de zbucium, pe care am iutat-o acolo, în viaţa fără de
grai, m-am dus lîngă ea. Şi prinsei a vorbi vorbe legate. Ţineam
mîna, ruşinat, peste ochi, şi vorbeam. De sub streaşina degetelor şi a
palmei, cu care mă apăram încă de lumea cuvîntului, graiul ieşea din
gura mea întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le
rosteam aşa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase
de-un uz obştesc, dar fără de trunchierile sau stîlcirile pe care oricine
le-ar fi aşteptat de la un copil încă nemuncit de nici un exerciţiu al
uneltelor de comunicare. Numai teribila, buclucaşa consoană „r”
avea să-mi dea de lucru, să mă înfrunte încă un an întreg, să mă
trădeze ca pe un copil „întîrziat”. Îmi amintesc cu satisfacţie de clipa,
cînd stînd cu toţii împrejurul mesei, eu m-am silit să spun ceva, iar
Tata m-a întrerupt cu o exclamaţie de bucurie: „Bravo!”. Izbutisem
să emit întîia oară un „r” purificat de orice aproximaţii. De acest
eveniment, vrednic de a fi însemnat în calendar, s-a luat act în chip
solemn în toată familia ca de naşterea unui copil nou. Aceasta este
povestea plină de penumbre a cuvîntului meu. N-am putut niciodată
să-mi lămuresc suficient de convingător pentru mine însumi strania
mea detaşare de „logos” în cei dintîi ani ai copilăriei. (L. Blaga)
139. Extrageţi din textul de mai sus adjectivele pronominale
împreună cu cuvîntul determinat. Demonstraţi dependenţa lor faţă
de substantiv, referindu-vă la acordul gramatical.
140. Repartizaţi pronumele din textul de la ex. 138 în două coloane:
a) pronume care exprimă persoana; pronume a căror flexiune nu
cunoaşte categoria persoanei.
141. Demonstraţi, prin exemple atestate în textul de la ex. 138,
supletivismul pronumelor.
142. Plasaţi în contexte potrivite cuvintele el, cine?, fiece, acesta, ce,
fiecare, alt, vreun şi demonstraţi care dintre ele pot fi a) numai
pronume; b) numai adjective pronominale; c) şi pronume şi
adjective pronominale.
143. Subliniaţi cu o linie formele accentuate şi cu două linii
formele neaccentuate ale pronumelor personale şi analizaţi-le,
arătînd persoana, genul, numărul şi cazul.
E ultimul somn în casa bunicilor. Nepotul a scoborît geamantanul de
pe dulap. Bunica i-a dat o petică, punîndu-l să-l şteargă de colb. Apoi
l-a privegheat cum îşi adună calabalîcul.
- Mă rog, şi de ce-ai să te-apuci tu cînd îi fi mare?
- Ştiu eu, bunică?
- Te-i pomeni că te tocmeşti nepot la bunici, zise bunica, cu-n
zîmbet urzicat de harţag.
Nepotul zîmbeşte.
- Rîzi, tu rîzi, harapule şi haramule, da bietu’ tată-tău ce zice?
- Tata nu spune nimic.
- Munceşte, sireacu’ ! Ce să spuie tatu-tău ? Tu să spui. Toate
să le facă tată-tău ?
- Am să mă mai gîndesc, bunică.
- Da’ pînă acuma ce-ai tot făcut ?
- Cum, bunică, n-am învăţat la şcoală ?
Braţele bunicii zboară. Îndură-te, Hristoase !
- Înveţi tu, pe dracu’ ! Dormi în bancă. Parcă te văd.
- Citesc, îmi fac lecţiile, înşiră nepotul.
- Caşti, te freci la ochi, dai din buze, te duci, te întorci, te
foieşti, continuă bunica. Măi terchea-berchea, bunică-ta te-ntreabă ce
faci cu scăfîrlia ta de cap, nu cu cogemete picioarele tale de trîntor.
- Gîndesc, bunică.
- Iaca, drace, de unde sare iepurele ! Şi la ce te gîndeşti, mă
rog ?
- Ei, e greu de spus…
- Da’ vorba pentru ce-i făcută ? S-o ţii ascunsă-n sîn ca
busuiocul ?
- Parcă mata, bunică, spui tot ce gîndeşti ?
- Ba bine că nu ! Nu-i crede că m-oi pierde cu firea pentru
unul ca tine ? Iaca-ţi spun verde : gîndesc că eşti un neisprăvit, un
papă-lapte, un „da’muieţi ţi-s posmagii ?” Iaca dacă vrei să ştii.
- Lasă-l, Elencule, e mititel, vine şi bunicul cu motanul după
el.
- Cum mititel ? Ce vorbă-i asta ? Eşti mititel ? îl întreabă
bunica înşurubîndu-i o privire care ajunge pînă la păcatul tutunului.
- Nu mai sînt, bunică.
- Bine că spui măcar, oftează bunica. Eşti mare, măăăi! La
vîrsta ta învîrteam lumea pe degete.
- Ş-acuma, Elencule, zîmbeşte bunicul.
- Lasă, mata, Alecule, că nu-mi arde de şuguit.
Bunicul se retrage.
- Ei, ia spune, revine bunica.
- Ce să mai spun, bunică?
- Ce nu mi-ai spus. De ce-ai să te apuci cînd îi fi mare?
Nu uită bunica de unde-a plecat şi pace.
- Poate c-am să scriu, bunică.
- Să scrii? Tu? Ce să scrii, mă rog?
- Cărţi.
- Iaca măi! Cărţi! Şi cu ce-ai să le umpli?
Nepotul zîmbeşte şi se bate cu vîrful degetului pe frunte.
- Nu-ţi sună a gol, nepoate?
- Mie nu, bunică.
- Şi ce-i, mă rog, acolo?
- Mata, bunicul, motanul bunicului, casa bunicilor, vorbele
bunicii, cînd vroiau să intre în gîndurile nepotului, fără să
bată la uşă...
Bunica ascultă, ascultă. Apoi priveşte departe, pe fereastră. Iar ninge
alb în noapte. Vin fulgii Crăciunului.
- Mai ştii, oftează ea. (I.Teodoreanu)
144. Explicaţi oral ortografia formelor neaccentuate ale pronumelor
din textul de la ex. 143 şi indicaţi funcţia lor sintactică.

145. Demonstraţi prin exemple care dintre pronumele personale pot


substitui: a) doar substantive masculine; b) doar substantive
feminine; c) şi substantive masculine şi substantive feminine.
146. Examinaţi următoarele exemple şi demonstraţi că pluralul
persoanei I (noi) şi al persoanei II (voi) are caracter inclusiv.
1. În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întîia dată
concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la
fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal. Nişte şănţuleţe ca
pentru scurgere de apă, acoperite ici şi colo cu ramuri şi frunziş,
întărite cu pămînt ca de un lat de mînă, erau botezate de noi tranşee
şi apărau un front de vreo zece kilometri. (C. Petrescu) 2. Şi de-
aceea spusa voastră era sîntă şi frumoasă / Căci de minţi era gîndită,
căci din inimi era scoasă, / Inimi mari, tinere încă, deşi voi sînteţi
bătrîni. / S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece; / Noi sîntem
iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece; / Noi în noi n-avem nimica,
totu-i calp, totu-i străin! (M. Eminescu)
147. Din următoarele exemple extrageţi pronumele personale şi
indicaţi cazul acestora. Demonstraţi că la pronumele personale
unele cazuri gramaticale se manifestă în funcţie de persoană.
1. Prea bine, îi zisei, poftim de te încălzeşte; iată merindele mele, şi
plosca mea, mănîncă şi bea cît vei pofti. 2. Pe cale îmi spuse că locul
unde am mas noaptea trecută era moşia lui, că este însurat, că are
copii, că el era blestemat să poarte corpul de vulpoi pînă cînd un om
va avea milă de el, îl va primi să se încălzească cu dînsul la un foc, îi
va da un codru de pîine şi un pahar cu vin; că eu am fost acel om, că
acum este dezlegat de blestem şi că de aceea va merge cu mine, şi nu
mă va lăsa singur pînă ce nu voi ajunge la izbîndă. 3. Eu văz, feţii
mei, că voi toţi aveţi dorinţă de a vă face datoria către Dumnezeu;
însă nu vă puteţi duce toţi deodată. Acum să se ducă fiul meu cel mai
mare; şi dacă nu va putea el să izbutească, să se ducă altul şi tot aşa
pe rînd, pînă cînd Dumnezeu îşi va arăta mila lui către noi. 4. Tu
taci! zise împăratul, nu vorbi de fiii mei, căci nu ţi se cuvine ţie să te
atingi de ei. 5. Iară noi ne urmarăm călătoria venind iarăşi pînă în
cîmpia de unde plecasem, adică pe moşia vulpoiului. 6. Eram şi eu
faţă la acele întîmplări, pe care le povestesc acum celor ce mă
ascultă. 7. Seara, cînd domniţele intrară în cămara lor cea încuiată şi
zăvorîtă cu nouă lacăte mari, ca să se culce, el se furişă binişor pe
lîngă ele şi intrară împreună. 8. Iară în revărsat de zori, am pornit pe
tărîmul zmeilor şi am ajuns cam aproape de nămiezi la palaturile lor,
care erau şi mai frumoase decît ale celor dintîi. 9. Asta ţi-o va spune
ea; căci eu nu ştiu. Şi aşa cum zisei, începu el a povesti, după ce
înhăţai colivia şi o luai la sănătoasa cu bidiviul luat de la zmei,
începură să necheze caii ceilalţi şi să facă un zgomot de ţi se făcea
părul măciucă; iară eu îmi ţineam firea. Unde se luară zmeii după
mine, şi fugi, şi fugi, pînă ce ajunsei la tovarăşul care mă aştepta la
hotar; şi daca nu era el, puneau zmeii mîna pe mine şi cine ştie ce se
alegea de capul meu. Tovarăşul meu însă întinse mîna şi răcni o dată
la dînşii: staţi! Iară ei pare că fură de piatră de cînd lumea; nici un
pas nu mai făcură înainte. După ce mă luă în braţe şi mă sărută, se
miră şi el de frumuseţea păsării. Zmeii însă umbla cu şoşele, cu
momele, să-mi ia pasărea, făgăduindu-mi cîte în lună şi în soare;
daca văzură că nu mă poate îndupleca, mă ruga ca barem calul să li-l
dau; în sfîrşit, văzui eu că nu e bine să-i las tocmai de tot mîhniţi, le-
am dat calul, şi eu am plecat cu tovarăşul meu şi cu pasărea; iară
zmeilor li se scurgeau ochii după dînsa. (P. Ispirescu) 10. Voi sunteţi
urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă
zică vouă oameni! (M. Eminescu) 11. Cît de frumoasă te-ai gătit, /
Naturo, tu! Ca o virgină / Cu umblet drag, cu chip iubit! (G. Coşbuc)

148. Precizaţi valorile morfologice pe care le pot avea cuvintele


subliniate şi comentaţi fenomenul omonimiei gramaticale.
1. Şi de-o fi să mor / În cîmp de mohor, / Să-i spui lui vrîncean / Şi
lui ungurean / Ca să mă îngroape / Pe-aici, pe aproape, / În strunga
de oi, / Să fiu tot cu voi. (Mioriţa) 2. La pămînt mai că-i ajunge al ei
păr de aur moale / Care-i cade peste braţe, peste umerele goale... 3.
Şi s-aşază toţi la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul... 4. El pe capu-i
poartă mitră şi-i cu barba pieptănată... 5. Solomon, poetul-rege,
tocmind glasul unei lire / Şi făcînd-o să răsune o psalmodică
gîndire, / Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet. 6. Părea c-
aşteaptă s-o cuprind în braţe / Şi faţa mea cu mîinile-i s-o ieie, / Ca
să mă pierd în ochii-i de femeie, / Citind în ei întreaga mea viaţă. 7.
Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, / Dară a lui nume mai mult o să
ţie. 8. După ce atîta vreme / Laolaltă n-am vorbit, / Mie-mi pare că
uitarăm / Cît de mult ne-am fost iubit. 9. Aş vrea să am pămîntul şi
marea-n jumătate, / De mine să asculte corăbii şi armate, / De voi
clipi cu ochiul, cu mîna semn de-oi face, / Să-şi mişte răsăritul
popoarele încoace. 10. E un miraj de necrezut / Pe-un orizont de
stepe: / De al lui farmec străbătut / Eu tot nu-l pot pricepe. 11. Noi
sîntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece; / Noi în noi n-avem
nimica, totu-i calp, totu-i străin. 12. Mi-oi desface de-aur părul /să-ţi
astup cu dînsul gura. 13. Împărat slăvit e codru / Neamuri mii îi
cresc sub poale. 14. În multe forme-apare a vieţii crudă taină / Pe toţi
ea îi înşală, / La nime se destaină. 15. O, vină iar! Cuvinte dulci
inspiră-mi, / Privirea ta asupra mea se plece, / Sub raza ei mă lasă a
petrece / Şi cînturi nouă smulge tu din liră-mi. (M. Eminescu) 16.
Iaca, mă!... da de unde-ai ieşit, Păcală? — De unde-am ieşit, de unde
n-am ieşit, eu vă spun că nu faceţi bine ceea ce faceţi, şi-ţi vedea voi
atunci. (I. Creangă)
149. Stabiliţi funcţiile sintactice ale pronumelor din următoarele
exemple.
1. Arald, nu vrei tu fruntea pe sînul meu s-o culci? / Tu, zeu cu ochii
negri...o, ce frumoşi ochi ai! (M. Eminescu) 2. Vreau să te salvez!
accentuă tatăl... Va depinde numai şi numai de tine să dovedeşti
lumii că fapta ta de azi a fost o rătăcire nenorocită... A, fireşte,
socoteala cu tine însuţi, cu sufletul tău ai să ţi-o faci singur! Ispăşirea
inevitabilă pentru imensa-ţi nedreptate faţă de sărmana Mădălina se
va depăna în conştiinţa ta fără ca eu să-ţi mai pot fi de ajutor...
Puiu deschise gura să zică ceva, şi rămase cu gura căscată parcă i
s-ar fi încleştat fălcile. Bătrînul aştepta răspuns şi se supără cînd, în
sfîrşit, îl auzi în formă de întrebare timidă:
- Adineaori m-ai îndemnat să aleg?
- Da? făcu Faranga. Posibil... Acuma însă te sfătuiesc, mai
mult, îţi cer să nu alegi! Tu trebuie să faci cum am hotărît eu! Căci în
joc nu eşti doar tu, cu persoana ta, ci sînt şi eu, şi, împreună cu noi,
toţi strămoşii noştri.
Niciodată Faranga, în viaţa-i bogată totuşi în evenimente, nu
primise o lovitură atît de neaşteptată şi de cruntă. Puiu îi fusese toată
nădejdea, mai ales de cînd anii se înmulţiseră pe umerii lui. El era
singurul vlăstar al familiei Faranga şi printr-însul familia aceasta, de
obîrşie străveche boierească, trebuia să perpetueze. (L. Rebreanu) 3.
Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi a fost singura fiinţă pentru
care eu am fost totul, care în loc să spună eu, spunea el – el eram eu.
(G. Călinescu)
150. În următoarele exemple delimitaţi dativul etic de dativul
posesiv.
1. C-apoi atunci iarăşi mi-ţi ajunge drăguş la căuş, şi soră-mea
nicovala vă va ţine în spate, iar eu vă voi bate pe rudă pe sămînţă, ca
să prindeţi la minte. 2. Nică Oşlobanu, ca de obicei, se scoală în
picioare, cît mi ţi-i melianul, şi se roagă de iertare, spunînd că-l doare
capul. 3. Ei, las' că te-oi sluji eu de-acum, dacă ţi-i vorba de-aşa! 4. –
Ce spui, cumnată?! Da' că l-aş ucide în bătaie, cînd aş afla că el a
prins pupăza, s-o chinuiască. De-amu bine că mi-ai spus, las' pe
mine, că ţi-l iau eu la depănat! 5. Văzînd ea că nu dau răspuns de
nicăieri, lasă toate în pămînt şi se ia după mine la baltă, unde ştia că
mă duc; şi, cînd colo, mă vede tologit, cu pielea goală pe nisip, cît mi
ţi-i gliganul. (I. Creangă) 6. Şi ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi
zîmbeşte, / Iar sufletul îmi rîde, şi inima îmi creşte. 7. Şi în urmă-le-o
vecie din nălţimi abia-văzute / Şi din sure văi de haos, colonii de
lumi pierdute / Ar fi izvorît în rîuri într-un spaţ dispopulat. 8. Trece
rîul şi uşoară nalte scări de stînci ea suie; / La ivirea-i zi se face în
spelunci de cetăţuie. 9. O, atunci mi-ai cere seama / Ca să-ţi spun
cîte-am visat / M-ai fixa fără de teamă, / Ai da-ncet neagra maramă /
De pe păru-ţi blond, curat; / Netezind cu mîna-ţi albă / Tîmpla ta – tu
m-ai privi, / Cu durere mi-ai zîmbi, / Eu, jucîndu-mă cu salba / De pe
sînii-ţi aş vorbi. 10. Simţi-o-voi o dată, umbrind mormîntul meu.../
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu. (M. Eminescu) 11. Si
cum zice, mi-l chiteste, / Drept în frunte mi-l loveste ! / "Ura !"
Vulturul din nori / Răcni falnic de trei ori. (V. Alecsandri)
151. Comentaţi repriza pronominală în următoarele exemple.
1. Iubind în taină am păstrat tăcere, / Gîndind că astfel o să-ţi placă
ţie. 2. O, că-mi stă mie-n tot felul! / Să mă port cu-ncetinelul: / Uite
salbă, brîu şi toate! / Şi cosiţe cumpărate, / Stai, să-nchei şi
testemelul / Pe la spate. (G. Coşbuc) 3. Dacă-l nimeream, ziceam că
mă ia şi pe mine cu dumnealui, că şi eu sînt om de treabă şi cu dare
de mînă şi nu mi-ar sta rău să merg. 4. – Mie-mi spui, băiete, care l-
am mai bătut de trei ori? rosti tatăl cu o sfătoşenie care-l întinerea. 5.
– Oamenii tot pe tine te trimit unde-i mai gingaş? 6. Notarul îl
ascultă cu aceeaşi bunăvoinţă, făcîndu-şi chiar însemnuri după unele
lucruri ce i se păreau lui vrednice să fie puse în jalbă către împărat. 7.
Pe el îl interesau mai mult ca documente omeneşti. 8. Uite, aşa ni se
face nouă dreptate, măria ta. (L. Rebreanu) 9. Piară-mi ochii
turburători din cale, / Vino iar în sîn, nepăsare tristă; / Ca să pot muri
liniştit, pe mine / Mie redă-mă ! (M. Eminescu)
152. Completaţi locurile libere cu pronumele i plus formele a, şi au
ale verbului auxiliar a avea sau cu formele verbului a lua – ia şi iau.
1. Şi-l ... cuconu' Iorgu, boierul nostru, pe acel prinţ de la India şi-l
suie în munte, la vreme de iarnă ca aceea, în nişte tării şi pe lîngă
nişte prăpăstii pe unde numai caprele pot trece. (M. Sadoveanu) 2.
Într-o zi, o calfă, văzîndu-l cum tremură şi cum i s-aprind ochii cînd
vorbeşte de bani, ... zis în glumă: - Strîngi tu, băiete, strîngi, şi într-o
zi p-aci li-e drumul şi ... de unde nu-s. 3. Pînă la optzeci de ani nu i s-
a întîmplat nimic serios Hagiului. Nu l-a durut un dinte măcar. …
căzut toţi de bătrîneţe, pierzîndu-i pe unii în coaje, pe alţii în miez de
pîine. 4. Cînd l-au scăldat, pe genuchi, pe piept şi pe frunte se vedeau
rotocoale de bani. Şi … rupt pleoapele de sus, şi ochii lui spăimîntaţi
nu s-au închis.(B. Şt. Delavrancea) 5. Totuşi, n-am putut să-mi …
întreaga parte de moştenire cuvenită. Unchiu-meu a descoperit, după
cîteva zile de meditaţie, că testamentul a fost greşit interpretat. 6. Mi-
e penibil să obţin cel mai neînsemnat sprijin datorită nevestei mele,
şi chiar cînd, de pildă, din cauza ei, nu mi se face şi mie decît loc în
compartimentul de tren plin, şi tot parcă … o doctorie. 7. Ca să vă
arăt că tot eu mă gîndesc mai mult la interesele voastre, şi întorcîndu-
se către servitoare, pe care o sunase, o întrebă neaoş de tot, aşa în
prelungire, dacă e cafea ce … dat să bea sau alt lichid, greu de numit
în scris. (C. Petrescu)
153. Alcătuiţi exemple în care pronumele personal – i să fie:
a) la cazul D., nr. sing., pers. III;
b) la cazul Acc., nr. pl., pers. III, gen. masc.
pronumele personal le să fie:
a) la cazul D., pers.III , nr. pl.
b) la cazul Acc., pers. III, nr.pl., gen. feminin
154. Subliniaţi pronumele de politeţe. Comentaţi utilizarea lor,
referindu-vă la relaţiile sociale de ceremonial.
1. Sire! Prestigioasă doamnă şi regină! Alteţă regală! Domnilor şi
doamnelor! Colegii mei mi-au încredinţat misiunea de a lua şi eu
cuvîntul la această mare şi frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25
de ani al fondării Academiei Române; această onoare o datoresc
vîrstei mele înaintate. 2. Maiestatea-voastră aţi citit o frumoasă
poezie, prin care aţi încîntat pe toţi cîţî am avut fericirea a asista la
această serbare; Dumnezeu v-a încununat cu cununa nepieritoare a
poeziei, încît purtaţi două coroane: una a regatului şi alta a poeziei.
3.– Dacă dau în astă-sară Cuconu Iorgu, vin şi eu cu voi, răspunse
domnul Stihescu, iar dacă şi azi aveţi operă şvăbească sau comedie
franţuzească, cale bună dumilorvoastre. (M. Kogălniceanu) 4. – Nu-i
acasă, bade, şi nici n-a mai dat pe-aici de vreo săptămînă! Că
dumnealui e mai mult pe drumuri decît acasă, ştii bine şi dumneata!
5. După ce sfîrşirăm cu toată pompa cuvenită ceremonia numitei
treimi, ne aduserăm aminte de ţelul plimbării noastre şi îndată am
rugat pe sfinţia-sa egumenul să ne arăte portretul lui Alexsandru-
vodă Lăpuşneanul. (V. Alecsandri) 6. Sara, la recepţia de gală, i s-a
înmînat copia decretului prin care Maiestatea sa poruncea Senatului
să înalţe un palat de piatră, în capitală ori în orice alt loc va binevoi
cneazul. - Ce să mai umblăm, Excelenţă, cu construcţiile, căci acum
nimeni nu se pricepe a zidi ceva ca lumea. (I. Druţă) 7. Iar bunicii
între ei îşi spun Alecu şi Elencu, şi nu-şi vorbesc cu „tu” ca tata şi cu
mama, ci cu „mata”, ca şi cum ar fi în vizită unul la altul. (I. Teo-
doreanu) 8. Luminarea-voastră! De cînd cu păcatul cel de "ad-hoc",
n-am mai avut zi bună cu megieşul meu cel puternic, stăpînul unei
moşii foarte mari, pe care-l cunoşti măria-ta. N-am gîndit,
nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier aşa de mare, putred de
bogat şi cu învăţătură, să-şi pună mintea cu unul ca mine, de la nişte
vorbe nesocotite ce le-am zis şi eu atunci, într-un necaz. Numai
Dumnezeu să-i dea sănătate şi bine, dar amarnic m-a lovit în avere şi
în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost aşa de sec, între cei
de-o seamă cu mine. (I. Creangă)
155. Analizaţi pronumele de politeţe din exemplele de mai jos,
indicînd genul, numărul, cazul şi persoana acestora.
1. Iubiţi lectori, nu sunteţi de loc rătăciţi. Luaţi bine seama, a fost
numai o glumă fantastică: sunteţi acasă, la d-voastră, între ai d-
voastră... în Bucureşti. Priviţi în jurul d-voastră; îmi pare că cetiţi
Ghimpele. 2. Staţi! Staţi! Că e-ncurcătură! Pe dumnealui îl cunosc
eu! Dumnealui nu-i dintr-acei de care credeţi dumneavoastră; e
cetăţean onorabil. 3. Mă rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a
dumitale, nici a madam Ziţii: este a tăbliţei de la poartă... Dumneaei
îmi scrisese că şade la numărul 9... am văzut la poartă numărul 9 şi
am intrat. (I. L. Caragiale)

156. Selectaţi exemple prin care să demonstraţi că pronumele


dumneavoastră nu-şi schimbă forma în funcţie de gen, şi caz.
157. Identificaţi pronumele şi adjectivele demonstrative. Analizaţi-le
indicînd felul, genul, numărul, cazul şi funcţia sintactică.
1. Natura, părtinitoare cu tinereţea şi ostilă bătrîneţii, îi ia acesteia
totul, îi dă celeilalte totul! (G. Ibrăileanu) 2. Fericiţi sînt doar acei
cărora dragostea le e un tot ce nu le dezvăluie nimic; care iubesc într-
un freamăt de neştiinţă şi perfecţiune. 3. Ce menire ciudată au acei ce
înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieţii într-o
anapoda eternă a clipelor! (E. Cioran) 4. Privi pe furiş spre tovarăşul
lui, ca să-i descopere prestigiul şi taina şi nu văzu decît acelaşi obraz
trudit cu barbă ţăpoasă şi căruntă, aceeaşi căciulă roşcată ş-acelaşi
suman vechi, aceeaşi geantă de blană de bursuc ş-aceeaşi puşcă c-o
ţavă. Moş Nechita îi surprinse privirea şi-i zîmbi, cu ochi ascuţiţi şi
micşoraţi. În ochii aceia verzi era ceva viu şi nestatornic, ca apa. 5.
Era în văzduhuri aceeaşi strălucire ca şi-n primăvara cealaltă, însă
printre zăvoaie nu mai luceau bălţi. 6. Plouă de la miezul nopţii; ş-o
ploaie de noiembrie ca aceasta, despletită şi jalnică, nu-i nădejde să
contenească degrabă. 7. Mă gîndesc prea puţin la ea şi ştiu că are să
mă surprindă, pentru că omul caută înşelări şi-şi face iluzii chiar şi-n
acest domeniu. Pe lîngă asta, am credinţa că va veni vînătoreşte şi
voi trece dintr-o dată spre frunzele putrede ale văilor şi spre apele
cerului. 8. Pe sălbaticii aceştia îi prinzi iarăşi lesne, cucoane, cînd se
întîlnesc doi şi încep o bătălie cumplită - iar muieruştile privesc de
sus, din galerie cotcodăcind cu uimire şi plăcere... 9. Acu' pornim,
cucoane; şi măcar că ceilalţi au luat-o înainte, - mai degrabă decît
mine n-au s-ajungă unde trebuie. 10. Acestea, şi altele, şi altele, în
nopţi şi nopţi, fără întrerupere şi răgaz, pe senin şi furtună, trec spre
mările cele libere de la miazănoapte. 11. Acolo sunt marile singură-
tăţi albastre pe tărîmul celălalt, unde nu răzbesc oamenii. 12. – Bine,
avem să batem Cucoara, hotărî el. Dar dacă stă ninsoarea, tu mîine în
zori să cauţi urmele, împreună cu Ceapă, – ş-avem să ştim de bună
samă dacă lupoaica aceea e acolo unde socoţi tu. Acuma mai vezi de
paharul acesta şi du-te de te hodineşte. (M. Sadoveanu)
158. Completaţi spaţiile punctate cu adjectivul demonstrativ de
identitate acordat în gen, număr şi caz cu substantivul regent.
1. Aceleaşi simţuri, aceiași muşchi,aceleași membre, mai mult,
același tipuri de semne,același instrumente de schimb, aceleași
limbaje,aceleași. moduri logice participă la acte indispensabile vieţii,
tot aşa cum figurează şi în actele gratuite, convenţionale şi inutile. 2.
Mi s-a întîmplat adesea, cercetînd o problemă foarte specială, să
compar acţiunile noastre, să spun căaceleași. organe,aceiși .
muşchi,aceași. nervi sînt folosiţi pentru mers şi pentru dans, exact
cum facultatea limbajului ne slujeşte pentru a exprima nevoile şi
ideile noastre, dar aceleași. cuvinte şi aceleași. forme se pot
combina, creînd poezia. Acelasi mecanism, în ambele cazuri este
folosit în două scopuri total diferite. (Paul Valery) 3. În infinitul
timpului şi al spaţiului, ne-am întîlnit în aceeași nebuloasă, în
acelasi. sistem solar, în Aceeași. planetă, în Același. secol, în
Aceeași generaţie, în Aceeași ţară, înAcelași. loc, sub Acelasi.
acoperămînt, şi totuşi ne urîm, ori cel puţin sîntem indiferenţi, în loc
să ne aruncăm unii în braţele altora, inteligenţi şi proşti, buni şi răi,
înmărmuriţi de spaima naturii infinite şi ostile. (G. Ibrăileanu)

159. Construiţi cîte două propoziţii care să conţină substantivele


poezie şi operă la genitiv şi dativ singular, precedate de adjective
demonstrative, apoi urmate de adjective demonstrative. Arătaţi cum
se face acordul.
160. Identificaţi legitatea ce se stabileşte la schimbarea topicii
adjectivului pronominal demonstrativ faţă de cuvîntul regent.
161. Plasaţi în contexte potrivite omofonele aceeaşi / aceiaşi;
aceea / aceia.
162. Delimitaţi în următoarele exemple pronumele reflexive
autentice şi analogice, indicînd categoriile gramaticale pe care le au
în context.
1. Fiecare cum i-e vrerea, despre fete sama deie-şi - / Dar ea samănă
celora îndrăgiţi de singuri ei-şi. / Şi Narcis văzîndu-şi faţa în oglinda
sa, izvorul, / Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. / Şi de s-ar
pute pe dînsa cineva ca să o prindă, / Cînd cu ochii mari, sălbatici se
priveşte în oglindă, / Subţiindu-şi gura mică şi chemîndu-se pe
nume / Şi fiindu-şi sie dragă cum nu-i este nime-n lume, / Atunci el
cu o privire nălucirea i-ar discoasă / Cum că ea – frumoasa fată – a
ghicit că e frumoasă. (M. Eminescu) 2. – Eu, îţi aduci aminte, v-am
făcut şi de rîndul trecut tot ce mi-aţi cerut, ba am fost cu voi şi la
maiestatea sa. (L. Rebreanu) 3. Nu mi-i frică, întîmpină copilul.
Trebuie să-mi dai suliţa pe care mi-ai făgăduit-o în vara asta şi să mă
laşi să ucid eu lupul. Am cîini şi nu mă tem. (M. Sadoveanu) 4. Fii tu
lîngă mine, gîndeşte-te la mine. Poartă-te tandru cu mine, nu mă
chinui, nu mă face gelos, nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o
ruptură. fii lîngă mine, ţine cu mine. (M. Cărtărescu) 5. Cu dinţii! Cu
dinţii am să-l rup! După ce e caz de traducere dublă, ne mai duce din
încurcătură în încurcătură; îşi bate joc de noi... Cu dinţii! (I. L.
Caragiale) 6. Şi m-am mirat iarăşi de unde atîta bănet pe obştiile lor
ca să poată cumpăra treizeci şi opt de mii de pogoane de cîmp ca
nimica. Am socotit că tot aşa lesne avea să meargă şi cu vînzarea
clădirilor din Bucureşti, m-am înşelat însă amarnic. 7. Îmi veni dar
greu să-l cred cînd mă asigură că de mult nu-şi aducea aminte să fi
fost atît de plictisit. (M. Caragiale) 8. Cine-si dă seamă de o
asemenea figură, înţelege îndată, că nu-l puteai prinde pe Eminescu
cu interesele, care ademenesc pe cei mai mulţi oameni. (T.
Maiorescu) 9. Îţi poţi închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe
capul meu! Văzînd eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile,
mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la boier să mă jeluiesc. (I.
Creangă)

163. Delimitaţi formele neaccentuate ale pronumelui personal de


persoana I sau a II-a de formele neaccentuate ale pronumelui
reflexiv.
1. Fără să-şi dea seama de unde vin focurile, căci ar fi încremenit de
groază ca o statuie topită, a răsucit calul în loc şi s-a aşternut
pămîntului în fugă. 2. Simt că-mi vîjîie urechile. Unde-mi sunt
oamenii? O bătrînă mă ia de mînă şi bîjbîie, mormăie cocoşată:
– Hai să-ţi arăt eu pe unde vin, să-ţi arăt eu pe unguri. Vrea să mă
ducă spre inamic, şi eu neliniştit i-aş da brînci să mă lase în pace, dar
mi-e ruşine. 3. Închipuieşte-ţi răniţii, luptînd cu valurile toată
noaptea. 4. Căci mi-a spus că bărbatul ei e în satul vecin, sergent în
trupa care ocupă satul. 5. Mi se pare însă că nu-mi rămîne nimic din
pluton. 6. Simt că-mi vîjîie urechile. Unde-mi sunt oamenii? (C.
Petrescu)

164. Construiţi fraze în care să se folosească conjuncţiile şi, de, să,


că urmate de pronumele reflexiv -şi.
165. Analizaţi adjectivele pronominale de întărire din
următoarele exemple, indicînd genul, numărul, cazul şi persoana
acestora.
1. Moartea vorbeşte mai elocvent ca toate frazele. Şi totuşi nu pot să
nu mă întreb mereu pe mine însumi cum s-a putut găsi un om, şi încă
copilul meu, care să asasineze o fiinţă atît de bună ca Madelaine?...
2. Cine a cunoscut-o, a îndrăgit-o; ş-apoi tu însuţi, doar din dragoste
ai luat-o... 3. Tînărul nu se mai mişcă, parc-ar fi înmărmurit în faţa
perspectivelor pe care el însuşi le avuse confuze, şi care, prin glasul
tatălui său, deveneau de o claritate exasperantă. 4. Gornicii înşişi n-
au îndrăznit să iasă să potolească mulţimea răzvrătită, care acuma
răcnea şi umbla să se arunce la pivniţele arendaşilor, să le verse toate
băuturile. (L. Rebreanu) 5. Începînd cu talpa însăşi a mulţimii
omeneşti / Şi suind în susul scării pîn' la frunţile crăieşti, / De a vieţii
lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi, / Făr-a şti să spunem care ar fi
mai nenorociţi . 6. Cînd însuşi glasul gîndurilor tace, / Mă-ngînă
cîntul unei dulci evlavii /Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei? /
Din neguri reci plutind te vei desface? 7. Pe cînd luna straluceşte
peste-a tomurilor bracuri, / Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii
de veacuri, / La-nceput pe cînd fiinţă nu era nici nefiinţă, / Pe cînd
totul era lipsă de viată si voinţă, /Cînd nu s-ascundea nimica, deşi tot
era ascuns.../ Cînd pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns. (M.
Eminescu)
166. Puneţi în locul punctelor formele adjectivelor pronominale de
întărire cerute de context.
1. Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul
lumii. Ea nu e numai o înălţime a noastră, ci a existenţei…. 2.
Nenorocul oamenilor care s-au căutat toată viaţa pe ei… este de a se
regăsi pînă şi în Dumnezeu 3. Seceră-mi recolta de nădejdi ca, deşert
în tine, lipsit de mine…, să nu mai am ţinuturi prin întinderile tale! 4.
Este atît de misterios fenomenul prin care un om creşte peste el…! 5.
Purtînd cu dureroasă străduinţă povara propriei fiinţe, semenii tăi sînt
mai obosiţi de tine decît tu… 6. Cînd voi ajunge să mă deprind cu
mine…? Toate drumurile duc la această Romă interioară şi
inaccesibilă; — omul este o ruină invincibilă. 7. Cel obosit de sine…
oboseşte pe semeni şi este obosit de ei. (E. Cioran) 8. Aceasta /
aceasta cred că e dragostea: / întîlnirea cu mine … în inima ta. (V.
Romanciuc) 9. Il consider mai puternic pe cel ce se învinge pe el…,
decît pe cel ce îşi învinge duşmanul. Este mai greu să te învingi pe
tine…decît pe vrăjmaş. (Aristotel)
167. În următoarele texte deosebiţi: a) pronumele posesive, b)
adjectivele pronominale posesive. Arătaţi ce rol au fiecare. Cum
delimitaţi pronumele posesive de adjectivele posesive?
1. – Blanca, află că din leagăn / Domnul este al tău mire, / Căci
născută eşti, copilă, / Din nevrednică iubire. / Mîini în schit la sfînta
Ana / Vei găsi la cel din stele / Mîntuirea vieţii tale, / Mîntuirea vieţii
mele. / - Nu voi, tată, să usuce / Al meu suflet tînăr, vesel: Eu iubesc
vînatul, jocul; / Traiul lumii alţii lese-l. 2. Apoi lin o dă-ntr-o parte,
peste fată se înclină, / Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce
suspină, / Ia inelul ei cel mîndru de pe degetul cel mic.../ Şi se-
ntoarce în codreana-i noapte tînărul voinic. 3. Dumnezeul nostru:
umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără
bază; / Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic! / Şi de-
aceea spusa voastră era sîntă şi frumoasă, / Căci de minţi era gîndită,
căci din inimi era scoasă, / Inimi mari, tinere încă, deşi voi sînteţi
bătrîni. (M. Eminescu) 4. Cu o aşa natură, Eminescu găsea un
element firesc pentru activitatea lui în toate situaţiile, în care a fost
pus. La bibliotecă, pentru a-şi spori comoara deja imensă a memoriei
sale; ca revizor şcolar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său
asupra noilor metode de învăţămînt; în cercul de amici literari, pentru
a se bucura fără invidie sau a rîde fără răutate de scrierile cetite; la
redacţia Timpului, pentru a biciui frazeologia neadevărată şi a
formula sinteza unei direcţii istorice naţionale: în toate aceste ocupări
şi sfere Eminescu se afla fără silă în elementul său. Dacă a înnebunit
Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară.
Cei ce cunosc datele din familia lui ştiu că la doi fraţi ai săi, morţi
sinucişi, a izbucnit nebunia înainte de a sa şi că această nevropatie se
poate urmări în linie ascendentă. (T. Maiorescu) 5. De Sfîntu
Dumitru, unchiul cel atît de bogat şi de avar a oferit o masă mare
rudelor. Au fost celălalt frate al lui, cu nevastă-sa şi băiatul, mama,
sora mea cea mare cu bărbatul ei, cea mai mică, nemăritată încă, şi
eu cu nevastă-mea. (C. Petrescu) 6. O dată numai, după a sa dulce
rugăminte, i-am scris în album un sonet impromptu, în care ziceam,
pare-mi-se, cu o pompă prea poetică, că fericirea cea mai fericită este
de a fi fericit în fericire. (B. P. Haşdeu)
168. Grupaţi pronumele posesive din exerciţiul precedent în felul
următor: a) cele care indică un singur posesor şi b) cele care indică
mai mulţi posesori.
169. Selectaţi din literatura artistică enunţuri care să conţină
adjectivele pronominale său, sa, săi, sale şi pronumele personale lui
şi ei.
170. Alcătuiţi propoziţii în care pronumele posesiv ai noştri şi
adjectivul posesiv noştri să fie pe rînd la cazul: nominativ, genitiv,
dativ, acuzativ. Precizaţi funcţia lor sintactică.
171. Identificaţi în următoarele exemple pronumele şi adjectivele
pronominale interogative. Determinaţi genul, numărul, cazul şi
funcţia lor sintactică.
1. Ce înseamnă aia, să te pricepi? Cine poate să prevadă totul...? Cine
putea să prevadă că Germania va opri arama, chiar cînd făceam noi
transportul? 2. Ba că să lase averea şcolii, ba spitalelor, ba ... mai ştiu
eu cui?... 3. - Dacă n-ai vrut să ai copii... - Eu? Tu n-ai vrut, de ce mă
acuzi acum pe mine? Am privit-o, mirat de lipsa ei de memorie, de
uşurinţa cu care, adevărată femeie, trecea peste logică. - De ce eşti
îngrijorată? Tu ştii că voi face un testament. - Chiar cu testament. Va
trebui, cine ştie, să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. Eram mirat:
Atunci, ce vrei? Mi-a cuprins umerii cu o feminitate aprigă şi m-a
privit de aproape. - Ascultă, Ştef, trece o parte din lirele englezeşti de
la Banca Generală pe numele meu. 4. - Cine mai vrea să mănînce?...
Cine o să aibă chef de mîncare mîine, chiar dintre cei ce vor mai trăi
- Dom' sublocotenent, dar ce să facem cu ea? - Aruncaţi-o. (C.
Petrescu)
5. – Ce e, ce e!? Oameni în toată firea şi nu-nţelegeţi ce e?!
6. - Ce cereai în petiţie?
- Nu ceream nimic.
- Cum?
- Nu era petiţia mea.
- Da a cui?
- A unui prieten.
- Care prieten?
- Unul Chiţă Vasilescu. (I. L. Caragiale)
7. Dar pe mire cum îl cheamă, / Cine-i el şi-al cui? / N-auziţi de
Sturz bag sama! / Pîn-şi împăratul ştie. / Şi-i bogat? Ce-i pe cîmpie, /
Tot ce vezi, i-al lui. (G. Coşbuc)
172. În următoarele propoziţii interogative identificaţi şi analizaţi
morfosintactic pronumele şi adjectivele pronominale interogative.
Subordonaţi aceste propoziţii regentei Eu ştiu, astfel încît
pronumele şi adjectivele interogative să devină relative cu rol de
element de subordonare. Model: Cine citeşte? – Eu ştiu cine citeşte.
A cui este lucrarea?
Al cui părinte va merge cu noi?
Cui îi dai invitaţia?
Pe cine inviţi la teatru?
Despre ce vorbeşti?
Împotriva cui s-a pronunţat?
Pe timpul cui au avut loc aceste evenimente?
Din cauza cui a întîrziat?
În pofida cărui fapt te comporţi aşa?
Datorită cui te-ai vindecat?
Ce ai citit?
Căruia dintre părinţi îi ceri sfatul?
Cîţi invitaţi vor veni?
Cărora dintre prietene le vei spune?
173. Faceţi analiza morfosintactică a pronumelor şi adjectivelor
pronominale relative din frazele pe care le-aţi obţinut efectuînd
exerciţiul precedent.
174. Indicaţi genul, numărul, cazul şi funcţia sintactică a
pronumelor relative din exemplele de mai jos.
1. Îmi petreceam timpul spionîndu-i prieteniile, urmărind-o, făcînd
probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanţa unei
rochii şi din informarea lăturalnică despre cine ştie ce vizită la
vreuna dintre mătuşile ei. Era o suferinţă de neînchipuit, care se
hrănea din propria ei substanţă. Ne luasem din dragoste, săraci
amîndoi, după rendez-vous-uri din ce în ce mai dese pe sălile
Universităţii şi după lungi plimbări pe jos, prin toate cartierele pavate
cu asfalt ale capitalei, care erau şi cele mai singuratice, pe atunci.
După nunta noastră, care a fost într-un anumit fel tăinuită, mi-a murit
un unchi considerabil bogat, a cărui avere împărţită în cinci părţi de
nepot a putut să însemne pentru fiecare o adevărată răsturnare
socială. 2. Războiul ăsta a cunoscut ceea ce se numeşte retragere
strategică. 3. Cîtă vreme ei pot dezlănţui în linişte un uragan ca ăsta,
prin care nici o unitate nu poate trece neînjumătăţită şi
nedezorganizată, e înfrîngerea. 4. Drama războiului nu e numai
ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, cît această
permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eu-lui
tău, care cunoaşte altfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel. 5. Rîdem
toţi, rîde galben şi locotenentul, dar pînă la noi a ajuns zvonul că acei
de la etapă au trimis, siguri cum sunt că scapă, cîte-o adevărată zestre
acasă. 6. Cel rănit e totdeauna un favorizat, faţă de cel ce rămîne. 7.
Simt că nu voi putea înţelege nimic pentru viitor, că n-am elementele
care să-mi ajute să înţeleg cele ce vor veni, că azi nu pot stabili
"linia". (C. Petrescu)
175. Realizaţi acordul şi puneţi în locul punctelor formele cerute de
context ale pronumelui relativ şi ale articolului posesiv .
1. Sînt ţări în care n-aş fi putut rata nici măcar o clipă, ca Spania de
pildă. Şi sînt locuri măreţe şi sumbre, în care piatra sfidează
speranţele, pe ... ziduri leneveşte veşnicia, aducîndu-şi aminte de
timp, locuri privilegiate de siestă a Divinităţii, care te silesc să fii tu
însuţi în mod absolut: în Franţa – Mont Saint Michel, Aigues Mortes,
Les Baux şi Rocamadour. În Italia – toată Italia. (E. Cioran) 2.
Îndeosebi era jucat pe toate scenele din lume un tînăr francez, ...
eroine "poetice", elocvente, cu părul despletit şi umerii goi, într-un
decor de lux şi muzică, îşi căutau "fericirea" trecînd peste orice, tîrîte
de patimă. Femeile din toate capitalele plîngeau, înduioşate pînă la
mistuire de neînţelegerea bărbaţilor brutali din piesă, incapabili să
simtă frumuseţea sublimă a iubirii. 3. Femeia aceasta, omul acesta
mă minţiseră, jucaseră cu mine o comedie sinistră ... sfîrşit nu putea
fi decît pedeapsa lor. 4. S-a oprit mirată, ca o fetiţă, în faţa unei
fîntîni ţîşnitoare, pe umbrele de apă ... , un savant localnic, probabil,
avusese ideea să arunce o minge de tinichea vopsită, care juca
neobosită. 5. Ca şi la Olt, ca şi la Bran, chiar primul obuz face să se
împrăştie departe, la doi kilometri de noi, un grup enorm, pe care nici
nu-l bănuiam, pe ... soldaţi, ca pe nişte gîndaci cenuşii, îi vezi numai
cînd, speriaţi, aleargă în toate părţile. 6. Noi credem că inamicul
ocupă aci dealul mic şi păduros din faţă, ... povîrniş e bătut şi de
artileria lor şi de a noastră 8. Maşina s-a oprit o clipă, ofiţerul cu
mustaţa mică, de lîngă şofer, a întrebat ceva pe sergentul de stradă,
dar în tot timpul generalul a avut o absenţă preocupată, de medic
chemat, în sfîrşit, de familia disperată, la căpătîiul bolnavului ...
operaţie încercată de alţii n-a reuşit. (C. Petrescu) 7. Acum era să-i
pleznească colanul, ea-l descheie din sponci şi, răsuflînd din ce în ce
mai liniştit, începu să privească întregul acel model frumos, din ...
muşchi şi forme respira mîndria şi nobleţea 8. Şi în acea faţă atît de
palidă, plină dar tristă, surîdea suferitor oarecum gura de purpură, o
roză a Ierihonului ... frumuseţă nu se trece. Ea s-apropia încet prin
aleile străbătute de seninul nopţii, pe cărările albe zugrăvite. 8. Cum
vezi, nu vorbesc de curtezane , de femei... esperienţă este călăuza
amorului, ci tocmai de agresiunea inocenţei femeieşti. (M.
Eminescu) 9. Fără pricină şi fără scop; căci cel care-şi reia de la ţărm
personalitatea abandonată nu obişnuieşte să mănînce vînatul, ca
strămoşii ... rîs îl are pe obraz. (M. Sadoveanu)

176. Alcătuiţi 4 exemple în care să utilizaţi pronumele relativ


cine cu funcţie de subiect, nume predicativ, atribut,
complement indirect.; precizaţi cazul folosit.

177. În următoarele propoziţii identificaţi şi analizaţi pronumele


nehotărîte şi adjectivele pronominale nehotărîte. Precizaţi funcţia
lor sintactică.
1. Şi ca la mîndre nunţi de crai / Ieşit-a-n cale-ales alai / De sfetnici
mulţi şi mult popor / Cu muzici multe-n fruntea lor; / Şi drumul tot
era covor / De flori de mai. (G. Coşbuc) 2. Firul acela subţire prin
care comunică doi oameni oarecare la prima lor întîlnire acum sună
ca o coardă de vioară întinsă pînă la refuz. Vine o boare de vînt, o
rupe în două şi lor nu le rămîne decît să se despartă, unul pornind
într-o parte, altul în altă parte. Stăteau totuşi pentru că, copii de ţăran
fiind, s-o fi gîndind în mintea lor: de acum dacă am făcut atîta drum,
de acum dacă s-au cheltuit atîţia bani şi s-a pierdut atîta timp... Nici
pămîntul, nici noaptea, nici ei – nimic nu poate sta locului, totul e
într-o continuă mişcare, şi dacă într-adevăr viaţa e ca un rîu şi omul e
ca o apă venind la vale, trebuiau să ajungă şi ei undeva. 3. Fiece casă
aşteaptă musafiri, fiece garafă gîlgîe în felul său, la fiece masă se
închină pahare, se tot trimit sughiţuri bune la toate neamurile. Iar
dacă în casa cutare sau cutare nu se aude nimeni, înseamnă că
adineaori au fost şi au plecat, ori, din clipă în clipă trebuie să pice
cineva. (I. Druţă) 4. UNUL e în toţi, tot astfel precum UNA e în
toate, / De asupra tuturora se ridică cine poate, / Pe cînd alţii stînd în
umbră şi cu inima smerită /Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma
nezărită .../ Ce-o să-i pese soarte-i oarbe ce vor EI sau ce gîndesc?.../
Ca şi vîntu-n valuri trece peste traiul omenesc.(M. Eminescu) 5. A
regreta că nu te-ai născut altfel este a regreta că te-ai născut tu, şi nu
s-a născut altcineva. (G. Ibrăileanu) 6. În artă se poate orice; în
filozofie... Dar ea nu-i decît deficienţa instinctului creator în folosul
reflexiei. 7. A exista - adică a colora afectiv fiece clipă. Prin nuanţe
de sentiment facem nimicului o concesie de realitate. 8. Tot ce
creează omul se întoarce împotriva lui. Şi nu numai tot ce creează, ci
şi tot ce face. În istorie, un pas înainte e un pas înapoi. Dar din tot ce
a conceput şi a trăit el, nimic nu se întoarce mai mult împotriva lui ca
singurătatea. 9. Privind pe atîţi şi pe atîţi care se îngroapă într-o idee,
într-o menire, într-un viciu sau într-o virtute, te miri de ce infimă
distanţă de lucruri dispun oamenii. (E.Cioran)

178. Demonstraţi în contexte caracterul invariabil al pronumelor


nehotărîte ceva, altceva, orice, orişice.

179. Scrieţi formele de genitiv-dativ ale următoarelor pronume


nehotărîte: cineva, fiecare, oricare, oricine, cîţiva, toţi, unul.
Plasaţi-le în propoziţii şi analizaţi-le morfosintactic.

180. În următoarele exemple, distingeţi pronumele şi adjectivele


pronominale negative şi analizaţi-le morfosintactic.
1. Ce-i un artist? Un om care ştie tot — fără să-şi dea seama. Un
filozof? Un om care-şi dă seama, dar nu ştie nimic. (E.Cioran) 2.
Toată ziua la fereastră, suspinînd, nu spui nimică, / Ridicînd a tale
gene, al tău suflet se ridică… 3. În zadar ca s-o mai cate, tu trimiţi în
lume crainic, / Nimeni n-a afla locaşul, unde ea s-ascunde tainic. 4.
Şi nime-n urma mea / Nu-mi plîngă la creştet, / Doar toamna glas să
dea / Frunzişului veşted. 5. La-nceput, pe cînd fiinţă nu era, nici
nefiinţă, / Pe cînd totul era lipsă de viaţă şi voinţă, / Cînd nu s-
ascundea nimica, deşi tot era ascuns.../ Cînd pătruns de sine însuşi
odihnea cel nepătruns. (M. Eminescu) 6. Am răspuns cu alt surîs
grăbit: "A, de ce? aşa glumesc femeile"... ca să arăt că nu sufăr, căci
am înţeles că aci mai erau şi alţi bărbaţi în situaţia mea, ba aproape
toţi, dar nici unul nu suferea, şi din cauza asta nu erau ridiculi, pe
cînd eu singur făceam sforţări nereuşite ca să arăt că nu dau
importanţă neplăcutei întîmplări. 7. Fusese întîi amanta mea,
deznădăjduită de voluptate, dar peste cîtva timp ea purta numele
meu, pe care nu-l purta nici una dintre surorile mele măritate. Şi
intimitatea noastră creştea şi se adîncea ca o lume nouă cu privelişti
prelungi de întîiul ceas. 8. Dacă pînă la miezul nopţii nu va fi nici
una, nici alta, voi merge acasă şi trebuie s-o găsesc culcată, căci mi-a
spus că se culcă devreme şi deci minciuna e un indiciu de vinovăţie.
9. Mi-aduc aminte că am citit într-o carte despre războiul de la 1870
a unui ofiţer german că oamenii, ca să evite atacul, se prefăceau
răniţi, morţi, şi că se ascundeau cîte cinci-şase în dosul cîte unui
arbust, care n-ar fi putut adăposti nici unul măcar. 10. Au mai fost
apoi numaidecît altele, dar să mă descheie în tot sufletul, ca ăsta, nici
unul. (C. Petrescu)

181 Selectaţi din literatura artistică exemple în care cuvintele


nimeni şi nimic să aibă valoare de pronume negativ şi valoare de
substantiv.

182. Faceţi analiza morfosintactica a pronumelor din următorul


text, marcînd cu “+ şi“-“ indicii categoriali. Comentaţi oral indicii
formali care actualizează fiecare categorie gramaticală.
Acela ce şi-n fericire / Nu-şi pierde capul şi-i cinstit, – / Cel ce
rămîne umilit / Cînd are avere şi şi mărire, / Şi-acel ce-şi ţine
jurămîntul / Şi faţă de duşmanii săi: / Tu dă-mi tovarăşi pe-aceşti
trei / Şi-ţi biruiesc cu ei pămîntul. (G. Coşbuc)
1. Clasa lexico-gramaticală Acela
Pronume: personal, -
reflexiv -
de întărire -
posesiv -
demonstrativ +
interogativ -
relativ -
nehotărât -
negativ -
2. Categoriile morfologice:
persoana: I -
II -
III -
invariabil în raport cu +
persoana
genul: masculin +
feminin -
invariabil în raport cu genul -
numărul: singular +
plural -
invariabil în raport cu -
numărul
cazul: N. +
G. -
D. -
Ac. -
V. -
invariabil în raport cu cazul -
3. Funcţia sintactică:
subiect +
atribut -
nume predicativ -
complement -
Verbul

183. Examinaţi verbele din textul de mai jos din punctul de


vedere al structurii lor: verbe simple, verbe compuse, verbe
pronominale, expresii verbale, locuţiuni verbale.

De demult şi de departe
Cînd rîndunica îşi face cuib, cînd drumul începe a toarce cărăruşe,
cînd mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să
mă vadă copilăria.
Vine încet, numărîndu-şi paşii, ca să-i pară drumul mai scurt. Vine
cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului
multe i se întîmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gîtului –
vîntul e vînt şi niciodată să nu-i dai crezare.

Şi tot vine şi vine – cînd călare, cînd cu trenul, cînd pe jos, pînă ce
se pomeneşte ajunsă. O mînă mică şi degerată se adună să bată în
uşa casei mele, dar stă o clipă la îndoială şi pumnişorul se desface
înapoi. Cine ştie, este el acasă ori nu este. Şi apoi, dacă este, e singur
acasă ori mai sunt oameni la dînsul. Iar dacă sunt oameni străini,
apoi cum să intri, cum să le dai buna ziua, unde să te opreşti şi ce să
le răspunzi, dacă te vor întreba ceva...

Nu se poate hotărî nici să bată, nici să sune, dar eu îi simt suflarea


lîngă uşă, vin şi deschid. E ea, senina mea copilărie. Parcă aş crede,
parcă n-aş crede una ca asta. Hai dar, intră, bun venit în casa asta,
căci demult te tot aşteaptă şi te tot pomeneşte stăpînul ei.

Abia păşeşte pragul, aruncă o privire peste faţa podelelor şi se


opreşte. Îi e ruşine că e desculţă. Apoi uită de ruşine. Scoate o trăis -
tuţă de la gît, se lasă într-un genunchi şi bagă mîna pînă la fundul ei.

- Ştii ce ţi-am adus?


Mi-a adus miroznă de brazdă zvîntată, mi-a adus chipul unei căsu-
ţe vechi, acoperite cu paie, mi-a adus o biciuşcă împletită cu mîna ei.

- Biciuşca poate nu trebuia s-o iau?


Frumoasa mea biciuşcă! Cîte garduri au fost mînate la păscut, cîţi
duşmani au fost răzbunaţi, cîţi mînji au fost aşteptaţi cu dînsa. A fost
şi ham pentru Tuzic, a fost şi baieră la trăistuţă, apoi de cîte ori a
fost şi cureluşă. De altfel, cum stăm acum cu cureluşa?

Stăm bine şi nu prea, căci aţişoara ceea de la pantaloni are atîtea


noduri, încît numai una mama se poate descurca într-însele. Găsim
o cureluşă, o scurtăm, îi facem găuri noi, apoi mă repăd la magazin
şi vin cu o pereche de bocănaşi numai buni pentru dînsa.

- Da cînd plouă pe-aici, apoi apa unde se duce? Că în pămînt ea


nu poate intra.
Ieşim din casă şi pornim prin oraş să vedem unde se duce apa cînd
plouă. Ne oprim pe la vitrine, numărăm maşini, etaje, apoi alegem
un scăunaş la un colţ de parc şi începem a cerne trecătorii, ghicind
cam cine de unde să fie şi cîţi copii să aibă, şi cît o fi plătit pentru
pălăria pe care o poartă. Apoi tresaltă copilăria:

- Ştefan cel Mare!


Se uită lung şi smerită la monument, îi pare bine că l-a cunoscut,
dar, totuşi, roşeşte... I-i ruşine că nu ţine minte anul cînd a urcat el
pe tronul Moldovei. Las-o naibii că nici eu nu mai ţin minte. Ş-apoi
nu cumva îi fi crezînd că mulţimea ce mişună ziua întreagă în jurul
monumentului ştie anul cînd a urcat el pe tron? Hai să oprim doi-
trei oameni la întîmplare şi să-i întrebăm.

Nu vrea. I-i oarecum. Ruşinea mea micuţă, cu basma la gît. Mai


trecem un drum, mai ocolim nişte maşini, mai citim o serie de firme
ce se nimeresc în calea noastră. Înghiţim totul, credem în toate, căci
litera ce a fost tipărită e sfîntă, ea nu poate minţi.
Apoi vine foamea şi ne duce la restaurant. Ne dăm hainele la
garderobă să nu ni le încurce printre celelalte. Tragem cu coada
ochiului în părţi să vedem ce fac ceilalţi oameni cu băsmăluţe puse
triunghi pe masă. Citim cît costă cutare sau cutare fel de mîncare,
facem o adunare în cap, pipăim banii în buzunar şi-i numărăm pe
achipuite să vedem dacă avem cu ce ne socoti. Atunci, cînd sătui
ieşim afară, începe să ne pară rău – o groază de bani cheltuiţi pe
nimica!

Cîteva zile la rînd îmi tot port copilăria – ne ducem la piaţă, unde
unul aleargă cu motocicleta pe pereţi, ne ducem la lac. Serile stăm la
sfat. Eu o tot descos să aflu ce mai e nou în sat, iar ea mă ischiteşte
să afle cît primeşte un scriitor pentru o carte şi ce face el pe urmă cu
banii primiţi.

Nici două zile nu trec şi deodată o aud că vrea acasă. Mai întîi
vrea biciuşca – aici poţi pocni o veşnicie şi nici o pietricică nu se
mişcă din loc. Apoi vrea să plece căsuţa acoperită cu paie – aici prea
nu e de dînsa, prea e bătrînă şi caraghioasă cu toate că, dacă ar fi s-
o acopere tata din nou, cum de altfel a şi fost vorba... În sfîrşit,
brazdele celea reavene au început a înverzi, dar aici e grabă, e
învălmăşeală, iar pămîntul nu poate opri rînduiala creşterii.

Nu-i las. Le cumpăr cele mai dulci bomboane, ne plimbăm prin


cele mai frumoase locuri, înşir cele mai frumoase pătărănii. Copilăria
pare să se fi răzgîndit. Aleargă în urma mea sugînd bomboane,
aleargă chicotind. Dar cînd mă scol într-o bună dimineaţă, iar îs
singur...

S-a dus. S-a dus pe la zori, ca să nu mă trezească. Mi-a lăsat cîteva


hîrtiuţe colorate, în care fuseseră învelite bomboanele, şi papucii
cumpăraţi, şi cureluşa. E atît de tristă, e atît de pustie casa mea,
încît, ca să birui această tristeţe, mă aşez la masa de scris, iau un
toc, o foaie curată. Şi lucrînd, aştept în sinea mea, cînd iar rîndunica
îşi va lega cuib, cînd mugurul îşi va desface podoaba lui senină. Ştiu
că o să vină, o să mă găsească oriunde aş fi. Mă doare numai că pînă
atunci va mai trece un an şi în anul acesta copilăria mea se va duce
şi mai departe, va fi şi mai demult... (Ion Druţă)

184. Selectaţi din textul de mai sus cîte 2-3 verbe pentru
următoarele microcîmpuri semantice: verbe de percepţie, verbe ale
cunoaşterii, verbe ale comunicării, verbe factitive, verbe de mişcare,
verbe comportamentale, verbe modale, verbe aspectuale şi verbe ce
denumesc fenomene ale naturii.

185. Completaţi tabelul de mai jos, repartizînd verbele din text


în funcţie de raportul ce se stabileşte între conţinutul semantic
concret al verbului şi natura procesuală a acestui conţinut.

Verbe de Verbe ale Verbe de


Verbe de stare
acţiune existenţei devenire

186. În următoarele exemple subliniaţi verbele şi locuţiunile ver-


bale. Pentru locuţiunile verbale găsiţi verbul echivalent.
1. Locuitorii apucau şi ei de la aceşti trei fraţi cînd dreptate, cînd
poveţe bune şi cînd ajutoruri de bani; şi în toată lumea se duse
vestea despre ei, cărora li se zicea: La cei trei fraţi împăraţi. 2. Îşi
aduse aminte că nu mîncase de două zile şi se duse să facă o
gustărică cu niţele smochine. 3. Stînd el aşa şi zbătîndu-se cu
gîndurile, băgă de seamă că p-acolo p-aproape curgea o apă. Se
duse să se scalde ca să se mai răcorească. 4. Ia lasă, jupîne, nu-ţi mai
bate joc de mine, zise el şi se uită în altă parte, crezînd că rîde de el
pentru că venise la tîrg numai cu un ou. (P. Ispirescu) 5. Dar toată
suflarea şi făptura de primprejur îi ţineau hangul: vîntul gemea ca un
nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele ţipau, vreascurile
ţiuiau şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. 6. Ţine minte ce-ţi
spun eu, că poate să ne mai întîlnim la vreun capăt de lume: căci
deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! 7 Calul atunci dă năvală
asupra ursului, şi fiul craiului, ridicînd buzduganul să dea, numai iaca
ce aude glas de om zicînd: - Dragul tatei, nu da, că eu sunt. 8.
Harap-Alb, fiindcă eşti aşa de bun, de ţi-a fost milă de viaţa noastră,
cînd treceam pe pod, şi nu ne-ai stricat veselia, vreau să-ţi fac şi eu
un bine: na-ţi aripa asta, şi cînd îi avea vreodată nevoie de mine, să
dai foc aripei, şi atunci eu împreună cu tot neamul meu avem să-ţi
venim în ajutor. 9. Of! crăişorule! crede-mă, că să aibi tu puterea
mea, ai vîntura ţările şi mările, pămîntul l-ai da de-a dura, lumea
aceasta ai purta-o, uite aşa, pe degete, şi toate ar fi după gîndul tău.
(I. Creangă) 10. Cucoşul, ştiţi prea bine, că are însuşire /De a ne da
de ştire / Prefacerile zilei ş-a timpului schimbări. (A. Donici)

187. Scrieţi în dreptul verbelor date locuţiunile verbale corespun-


zătoare: a vorbi, a plănui, a observa, a chiui, a se rostogoli, a decide,
a se opri.

188. Din textul de la ex. 183 extrageţi verbele şi aranjaţi-le în


două coloane: a) verbe predicative; b) verbe nepredicative.

189. În următoarele exemple stabiliţi şi argumentaţi valoarea


predicativă a verbelor a fi, a voi, a vrea şi a avea
Orice om în astă lume / Are cîte-un interes: / Unul vrea să fie
mare, / Altul vrea să fie sfînt, / Şi atîtea intrigi negre / Împrejurul tău
se ţes, / Că nici nu ştii care-i rostul / Cîntecului pe pămînt... / Au fost
regi şi sclavi odată. / Cînd au fost? Era pe-atunci / Cînd era flăcău
bunelul, / Iar acum sîntem un neam... / Lume, nu pot înţelege - /
Unde vrei ca să ajungi? / Am călcat în lut icoana / Şi-am făcut muzeu
din hram. / Avem crez, dar n-avem cruce, / Şi nici nu ne pare rău. /
Nu-i Hristos, Dar Iuda este? / Arde stea în univers... / Între stea şi
astă lume / E-o prăpastie, un hău, / Peste care pod de aur / Voi a face
cu un vers. (D. Matcovschi)

190. Repartizaţi verbele nepredicative atestate în textul de la ex.


183 în două subgrupe- copulative şi auxiliare.

191. Argumentaţi valoarea copulativă a verbelor evidenţiate din


exemplele de mai jos. Selectaţi exemple din literatura artistică în
care aceleaşi verbe ar avea valoare predicativă.

1 Pe semne, mulţi au rămas încîntaţi, uluiţi de neobişnuita forţă


a sculpturii, de perfecţiunea ei divină, s-au grăbit să-şi exprime
admiraţia, dar foarte puţini s-au întrebat prin ce zbucium a trecut
creatorul pînă a o săvîrşi în întregime. 2. Cînd a murit Eminescu,
Creangă a suferit enorm această pierdere, s-a simţit dintr-o dată
pustiit şi singuratic. 3. Se nimerise o zi mahmură de iarnă, pîclişîtă
de ceaţă. 4. Inedit înseamnă dragoste de viaţă, cinste şi curăţenie
morală, frumuseţe sufletească. (G. Meniuc) 5. O, cît de frumoasă
pare frumuseţea sub dulcea podoabă pe care i-o dă adevărul. (W.
Shakespeare) 6. Simt că măduva mea devine pămînt, că sîngele meu
e îngheţat şi fără cuprins ca apa, că ochii mei abia mai reflectează
lumea-n care trăiesc. (M. Eminescu) 7. Bunica a fost şi ea tînără,
adică a fost mireasă cînd bunicul nu era bunic, cînd tata nu era tată,
şi cînd copiii tatei nu erau deloc. (I .Teodoreanu) 8. Locaşuri sfinte /
ne sînt cuvintele. / Ca-ntr-o biserică / intru-n cuvînt. / De-aici ajung
cu sufletul / Pînă la Tatăl nostru / care este în ceruri, / pînă la tatăl
meu / care este-n pămînt. (V. Romanciuc) 9. A fi curajos, nu
înseamnă a te arunca înainte în orice primejdie, cu orice risc, ci a fi
hotarît să fii întotdeauna de partea adevărului. (proverb). Un om
cult înseamnă o minte deschisă către bunătate şi frumuseţe. (N.
Iorga)

192. În următoarele exemple găsiţi verbele care pot fi înlocuite


cu verbul a fi care să aibă valoare predicativă.
1. Nu există situaţie care să nu poată fi înnobilată prin acţiune
sau suportare. (Goethe) 2. Către minunile acestea primitive nu sunt
drumuri; în preajma lor nu se află locuri de popas, omul trecător n-a
cheltuit pentru ele nici dragoste, nici inteligenţă. 3. Colibă omeneas-
că nu se afla în singurătăţile bălţilor de la Siret; peşterile din lutul
malurilor de mult le mîncaseră şi le surpaseră apele; aşa încît se
vedeau singuri şi ameninţaţi de sprînceana asfinţitului, între şuvoaie
şi bălţi. 4. Cînd se risipeşte fumul, el rîde holbat, - şi ursul, boncă-
luind asupra noastră, năzuia mai ales asupra boierilor, care se găseau
drept în faţa peşterii. 5. Puşcaşul tăcu, zîmbind, şi rămase privind cu
luare-aminte balta neagră. Ucenicul îi trecu furişat pacul de tutun, şi,
cu oarecare îndoială, se întreba dacă întîmplarea aceea se petrecuse
într-adevăr. Fără îndoială că s-a petrecut. E o întîmplare extraor-
dinară, care pare o poveste de vînătoare; dar fără îndoială că s-a
petrecut întocmai cum o povesteşte moş Nechita. 6. Şi spune-mi dacă
trăieşti de mult pe balta asta. (M. Sadoveanu) 7. Aceste încheieri le
găsim în Tristia; ele prezintă, de fapt, tot un fel de răspuns indirect la
reproşurile estetice ale amicilor săi exigenţi de pe cele şapte coline
ale Urbei. (G. Meniuc)

193. În enunţurile de mai jos atestaţi verbul a fi cu valoare de


copulativ. Precizaţi prin ce părţi de vorbire este exprimat numele
predicativ.
1. Să fim noi înşine sub stelele noastre şi să îngăduim celorlalţi
să fie şi ei – tot ei înşişi – sub stelele lor. (L. Blaga) 2. Umorul ne
salvează. A şti să rîzi în clipe tragice înseamnă a stăpîni tragicul. (M.
Preda) 3. Nimic nu e mai presus de om! Dimpotrivă, omul e mai
presus de orice, mai presus chiar de întregul univers; omul e centrul
universului, fiindcă numai în om materia a ajuns la cunoştinţa
propriului său eu, a ajuns să se cunoască. (O. Goga) 4. Toate felurile
de muncă îşi au pitorescul lor. Un om care munceşte e întotdeauna
interesant. Orice om care munceşte e nobil. În muncă e sănătatea,
cinstea, puterea şi farmecul vieţii. (Al. Vlahuţă)

194. Construiţi trei propoziţii în care verbul a fi să fie, pe rînd,


predicativ şi nepredicativ (auxiliar şi copulativ) şi două propoziţii cu
verbul a avea ca verb predicativ şi nepredicativ ( auxiliar).

195. Delimitaţi auxiliarele modale şi cele aspectuale şi arătaţi


deosebirea dintre acestea.
1. Cu cît ai mai multă putere, cu atît trebuie să abuzezi mai puţin
de ea. (Seneca) 2. Sînt unii oameni care nu pot spune adevărul. Unii
care nu pot spune o minciună şi mulţi alţii care nu pot face diferenţă
între adevăr şi minciună. (maximă) 3. Trebuie să vă mărturisesc la
ureche că şi aici mijloacele moderne înlesnesc oamenilor să se
păcălească ei singuri: automobile, cai, valeţi şi toate celelalte;
bănuiesc că s-a găsit pentru "domni mari” şi mijlocul să li se abată
vînatul la ţava puştii. (M. Sadoveanu) 4. Iubirea este ca şi cele cinci
pîini şi doi peşti - nu începe să se înmulţească pînă nu o dai altora. 5.
Acolo unde nu-i putere, nici o chemare nu se cere, cînd nu poţi fi ce-
ar trebui, fii numai ce poţi fi. (Henrik Ibsen) 6. Din multele dulci
ochiri ale tinereţii şi ale copilăriei două s-au întipărit în inima mea
dulci şi vioaie, crescînd iarăşi, din an în an, ca mlădiţele copacilor;
primăvara mi le aduce, pe cînd dă frunza, pe cînd fluturii încep a se
juca, cînd trandafirii îmbobociţi se deschid, cînd soarele încă
dezmiardă şi nu arde, cînd de pe porumbei pică ninsoarea
mirositoare. (A. Russo) 7. O vreme mîţa a stat uluită locului. I-a
chemat, dar n-au vrut să vie – numai cel micuţ a pornit spre dînsa,
dar în drum a găsit o cutie goală de chibrituri şi a prins s-o miroase.
8. Peste o clipă a mai apărut un motănaş care vrea ghem, acela însă
n-a mai stat să aştepte pînă i s-a aduce. (I. Druţă) 9. Cei rămaşi se
holbau îngroziţi la jăratecul uriaş care părea a creşte mereu, a se
întinde şi a se apropia ca un potop. (L. Rebreanu)

196. Identificaţi modurile şi timpurile care conţin în structura


lor verbele auxiliare a fi, a avea, a vrea şi a voi.
1. De ce m-aţi dus de lîngă voi, / De ce m-aţi dus de-acasă? / Să
fi rămas fecior la plug, / Să fi rămas la coasă./ Atunci eu nu mai
rătăceam / Pe-atîtea căi răzleţe, / Şi-aveaţi şi voi în curte-acum / Un
stîlp la bătrîneţe. / M-aş fi-nsurat cînd isprăveam / Cu slujba la-
mpăratul, / Mi-ar fi azi casa-n rînd cu toţi… / Cum m-ar cinsti azi
satul…/ Cîţi ai avea azi dumneata / Nepoţi, să-ţi zică: “Moşu…” /
Le-ai spune spuză de poveşti… / Cu Împăratul Roşu… / Aşa… vă
treceţi, bieţi bătrîni, / Cu rugi la Preacurata, / Şi plînge mama pe
ceaslov, / Şi-n barbă plînge tata…(O. Goga) 2. Nimic nu-i va ajunge
aceluia care consideră puţin ceea ce de fapt este suficient. (Epicur).
3. Un popor care, supus fiind veacuri întregi la tot soiul de întîmplări
crude, ştie să-şi apere naţionalitatea ca românul, păstrîndu-şi cu
dînsul năravurile, portul, limba şi legea părinţilor…un popor ca
acela este menit a se urca pe treaptă cît de înaltă; un popor ca dînsul
este chemat la o soartă măreaţă şi vrednică de el. (V. Alecsandri)
4. În viaţă, de foarte puţine ori ştii mai dinainte ce ai să faci şi ce ai
să vorbeşti, şi mai niciodată ce ai să simţi şi ce ai să gîndeşti. Încolo,
tot ce ai să faci şi ai să vorbeşti, tot ce ai să simţi şi ai să gîndeşti afli
atunci cînd ai făptuit, cînd ai vorbit, cînd ai simţit, cînd ai gîndit. (G.
Ibrăileanu)
197. Conjugaţi în scris verbele a fi şi a avea la imperfect,
perfect simplu, mai mult ca perfect, viitor, conjunctiv, imperativ;
formaţi gerunziul, participiul şi supinul acestora şi demonstraţi
caracterul lor neregulat.
198. Conjugaţi verbele a relua, a prelua şi locuţiunea a lua
seama la indicativ prezent. Subliniaţi formele neregulate.
199. Delimitaţi în textul de la ex. 193 verbele personale şi
verbele impersonale. Argumentaţi-vă răspunsul, referindu-vă la
relaţia acestora cu subiectul propoziţiei.

200. Găsiţi în textele de mai jos verbele unipersonale.


1. Omătul scîrţîie sub picioare, rătăcim pe uliţi singurei şi fericiţi.
2. Perdeluţele sinite de bunica străluceau la toate ferestrele. Într-o
noapte caldă omătul s-a topit subit, a intrat în pămînt. Bătea
primăvara la fiecare uşă, aducînd în sufletul oamenilor bucuria
pămîntului descătuşat. Un arbore bătrîn se înălţa în ograda noastră.
Acum îşi dezmorţea şi el mădularele. Înfrunzea repede, nestăvilit, din
vîrf şi pînă-n poale, ca un monument al pădurilor străbune. 3.
Arborele înverzea din ce în ce, şi nu mai arăta împovărat de gînduri
grele. 4. Înfloriseră salcîmii, răspîndind pe hudiţi aroma lor
îmbătătoare. 5. Pe cer răsar, una cîte una, stelele. (G. Meniuc)

201. Alcătuiţi o descriere în care să folosiţi verbele a creşte, a


înfrunzi, a înflori, a împodobi, a vrăji, a încolţi, a izvorî la
persoana a III-a plural.

202. Identificaţi şi argumentaţi deosebirile de structură şi de


sens ale expresiilor verbale impersonale care denumesc realităţi
atmosferice şi cosmice şi cele care denumesc stări psihice, afective,
fiziologice ale omului (e cald – mi-e cald).
1. Suflete, mai cînţi? Pentru cine? / Dezolant, cîntecul tău: E
bine / că nu e mai rău, / E rău / Că nu e mai bine... (V. Romanciuc)
2. Nu-i rău, măi Ştefane, să ştie şi băiatul tău oleacă de carte, nu
numaidecît pentru popie, cum chiteşte Smaranda, că şi popia are
multe năcăfale, e greu de purtat. 3. Dar în ziua aceea, în care mă
rugase ea, era un senin pe cer şi aşa de frumos şi de cald afară, că-ţi
venea să te scalzi pe uscat ca găinile. 4. Şi intrăm noi pe la Vasile-
Aniţei şi ne aşezăm la fereastră după obicei. Dar parcă naiba vrăjeşte:
cela nu sună coasa că-i e frig; celuia că-i îngheaţă mîinile pe cîrceie;
văru-meu Ion Mogorogea, cu vătrarul subsuoară, se punea de pricină
că nu ură, şi numa-ţi crăpa inima-n tine de necaz! 5. Apoi, după ce s-
au hodinit caii, am pornit înainte, spre Podu-Iloaiei; şi de aici, tot
înainte spre Iaşi, mai mult pe jos decît în căruţă, căci zmeii lui moş
Luca se muiaseră de tot; şi ţăranii noştri, glumeţi cum sînt ei, ne tot
şfichiuiau, în treacăt, care dincotro, de ni-era mai mare ruşinea de
ruşinea lui moş Luca. 6. Ce vorbeşti, nepoate! zise împăratul, unul ca
dînsul, şi încă necunoscător de locurile acestea, cum crezi că ar putea
face această slujbă? Doar de ţi-i greu de viaţa lui. (I. Creangă) 7.
Fănache, de-o vorbă, nu poate suporta căldura cînd i-i prea cald, iar
cînd i-i frig – frigul îl scoate din sărite. 8. O noapte întreagă s-a
căznit pînă i-a urcat iar în pod – acum nu-i era aşa de uşor să-i prindă
în gură! (I. Druţă). 9. Se luptă viaţa în mine / Cu moartea din mine, /
În aceeaşi cîntare / mi-i rău şi mi-i bine - / Trupul meu preface /
Durerea-n frumuseţi. (I. Vatamanu)

203. Grupaţi verbele din textul de la ex. 183 în patru clase în


funcţie de conjugare.

204. Scoateţi toate verbele neregulate din textul de la ex. 183 şi


arătaţi: conjugarea, modul, timpul, numărul şi persoana fiecăruia.

205. În exemplele de mai jos găsiţi verbele neregulate şi


defective. Arătaţi în ce constau abaterile de la normele conjugării
regulate.
1. Dacă vrei să faci impresia că eşti ceea ce nu poţi fi, trebuie să
te prefaci că nu mai eşti ceea ce ai fost pînă acum. (A. Silvestru) 2
Cu fluierul la brîu, venea drept pe maidanul numit şi „matca satului”,
venea pe locul cela sfînt unde se făcea joc, unde se lua lumea la
trîntă, unde se adunau sătenii pentru a se căina unul altuia sau pentru
a şedea tăcuţi unul lîngă altul, pentru că a fi un neam nu însemnă
neapărat a sta zi şi noapte pentru a vedea care e mai mare şi mai tare.
3. I-au dat loc de casă lîngă pod, dar nu a vrut să trăiască în vale, şi
deoarece vîrful cela de deal unde trăise era de acum ocupat, i-au dat
loc de casă pe celălalt deal, pentru că satul, după cum i se cuvine
unui sat de oameni vrednici, era aşezat între două dealuri. (I. Druţă)
4. Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc şi-aş vrea... / Tu, iarta-
mă, fecioară - tu, caprioara mea! / Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi
codrul, ce adînc! / Plîng. Ce gîndeşte tata? Mănînc si plîng. Mănînc!
(N. Labiş) 5. Şi cum iese Sfînta Duminică afară, odată şi porneşte
desculţă prin rouă, de culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe
la un loc cu o vadră de lapte dulce şi cu una de miere şi apoi ia mursa
aceea şi iute se duce de o toarnă în fîntîna din Grădina Ursului, care
fîntînă era plină cu apă pînă la gură. Şi mai stînd Sfînta Duminică
oleacă în preajma fîntînii, numai iaca ce vede că vine ursul cu o falcă
în cer şi cu una în pămînt, mormăind înfricoşat. Şi cum ajunge la
fîntînă, cum începe a bea lacom la apă şi a-şi linge buzele de dulceaţa
şi bunătatea ei. Şi mai stă din băut, şi iar începe a mormăi; şi iar mai
bea cîte un răstimp, şi iar mormăieşte, pînă ce, de la o vreme, încep
a-i slăbi puterile şi, cuprins de ameţeală, pe loc cade jos şi adoarme
mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. (I. Creangă)

206. Conjugaţi verbele a trebui, a ninge, a discerne, a repurta,


a aboli la toate modurile şi timpurile la care se pot conjuga.

207. Selectaţi din textul de la ex. 183 10 verbe tranzitive şi alte


10 verbe intranzitive. Precizaţi prin ce părţi de vorbire sînt
exprimate complementele directe ce determină verbele tranzitive.

208. Plasaţi următoarele verbe polisemantice în astfel de con-


texte încît să actualizaţi sensul lor tranzitiv şi cel intranzitiv. Model:
Trece lebăda pe ape printre trestii să se culce. 2. De treci codrii de
aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi mîndra glăsuire a pădurii de
argint. (M. Eminescu)
A fluiera, a juca, a reînvia, a urca, a verifica, a avansa, a exersa, a
guverna, a îngenunchea, a lumina, a lucra, a priveghea, a urma, a
vota, a adormi, a suferi, a ameţi, a gîndi, a înnebuni.
209. În următoarele exemple analizaţi verbele cu dublă
tranzitivitate.
1. Nu s-a depărtat Prichindel nici măcar o sută de paşi, cum i-a
răsărit în cale fata zmeului şi l-a rugat pe Prichindel să o ieie şi pe
dînsa. 2. Prichindel l-a întrebat pe murgul său năzdrăvan dacă este
chip de scăpare. (G. Meniuc) 3. Rog pe maiestăţile voastre, rog pe
ascultători să-mi ierte aceste prolegomene, această digresiune ce am
făcut-o înainte de a intra în materie. (M. Kogălniceanu) 4. Unul
Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta;
dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa de a vedea
contenind gîlcevile şi vînzările unora şi altora, care ţinteau la risipa
ţării şi la pieirea mea. 5. – Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul
la masă, răspunse celălalt şi se amestecă în norod; aceştia erau
Spancioc şi Stroici. (C. Negruzzi)

210. Grupaţi următoarele verbe în două clase: tranzitive şi


intranzitive. Scrieţi în dreptul fiecărui verb tranzitiv cîte un posibil
complement direct.
A admira, a auzi, a binevoi, a călători, a deveni, a dirija, a dormi,
a găsi, a intra, a înota, a lua, a memora, a număra, a ocoli, a opta, a
pleca, a privi, a străbate, a străluci.

211. Grupaţi substantivele de mai jos după cum pot fi în raport


cu verbul a lovi / a sparge: a) numai subiecte, b) numai
complemente directe, c) şi subiecte şi complemente directe.
Argumentaţi prin enunţuri.
Barcă, maşină, necaz, om, pămînt, perete, piatră, ţintă, undă de
şoc / ac, balon, copil, lemn, linişte, minge, timpan, topor, geam,
zgomot.

212. Precizaţi diateza verbelor din textul de la ex. 193,


analizaţi-le din punctul de vedere al structurii morfologice indicînd
prezenţa sau absenţa morfemelor specifice; numărul termenilor
necesari / suficienţi pentru realizarea sensului de diateză; extinderea
acordului în număr, persoană şi gen la termenii sintagmei.

213. Notaţi în următorul tabel cu „+” şi „ –„ capacitatea


verbelor date de a realiza tipurile de diateză indicate. Argumentaţi,
plasînd verbele în enunţuri ilustrative.

Diateză activă pasivă reflexivă reciprocă Imper-


verb sonală
A abdica
A se ciondăni
A fulgui
A rezolva
A premia
A gîndi
A acompania
A pedepsi
A evalua
A părea

214. Reformulaţi enunţurile, schimbînd, acolo unde e posibil,


diateza activă a verbelor în diateză pasivă. Stabiliţi ce raport se
stabileşte între verbele tranzitive şi cele intranzitive şi categoria
gramaticală a diatezei.
Şi Prichindel, fiind orfan, a nimerit cu munca la un zmeu putred
de bogat. Prichindel păştea vacile şi caii pe toloacă. Prichindel rînea
şi curăţa grajdurile. Prichindel făcea focul şi încălzea apa. Prichindel
spăla vasele şi hrănea porcii. Prichindel păzea casa, cînd zmeul îşi
lua rubedeniile la tîrg, ca să benchetuiască.
Într-o zi l-a trimis zmeul cu un burduf enorm la pîrău. Prichindel
trebuia să care apă pentru curtea zmeului. Burduful era atît de mare,
că băiatul abia, abia l-a tîrît pînă la pîrău. Iar acolo, pe mal s-a aşezat
pe o piatră şi a început să plîngă. (G. Meniuc)

215. Analizaţi verbele la diateza pasivă; treceţi verbele la


diateza activă şi arătaţi ce schimbări au suferit subiectul şi
complementul de agent.
1. Deşi era cam tîrziu, bătrîna a fost dusă într-o cămeruţă, unde o
aştepta un pat moale, aşternut cu grijă. 2. A fost căutată de lucrătorii
casei de odihnă şi de toţi cei ce se odihneau, paznicul a fost trimis în
drum spre Drochia – poate să nu-i fi plăcut ceva mătuşii şi s-a întors
înapoi. Dar mătuşa nu-i şi pace. A fost găsită abia pe la amiază – era
dosită de nişte tufe de liliac în fundul livezii, plivea un strat de flori.
3. Ceilalţi din jur sînt puşi anume pentru a avea grijă de dînsa – lucru
pe care mătuşa nu-l putea pricepe deloc. (I. Druţă)

216. Observaţi şi comentaţi poziţia participiului faţă de verbul


auxiliar din structurile verbale pasive.
1. Topiţi sînt ochii viorei / De-atîta vaiet ne-ntrerupt / Şi graiul
stins şi-obrazul supt / Şi tot veşmîntul doamnei rupt / De mîna ei. (G.
Coşbuc) 2. Căci voind a lui s-o aibă, nimfa blondă, oricît plîns-a, / Fu
în trestie schimbată de nesaţiul lui Pan. (A. Macedonski) 3. Ca
nimeni / să nu-mi joace pe mormînt, / să nu fiu, ca strămoşii, pus /
sub ierburi şi pămînt – îngroapă-mă-n lumina / ochilor tăi, / femeie
de pe urmă, / femeia mea dintăi. (G. Vieru) 4. Celălalt spaţiu al odăii
cuprins era de fruntaşii boierimii. (B. P. Hasdeu) 5. Sînt toate ale tale
şi toate pentru tine. / De nu, atuncea pentru cine? / Căci darurile toate
aduse ţie ţi-s, / Primind în schimb o floare, fragilul tău surîs. 6.
Străbatem iarăşi parcul, la pas, ca mai-nainte. / Cărările-nvelite-s cu
palide-oseminte. / Aceeaşi bancă-n frunze ne-aşteaptă la fîntîni. / Doi
îngeri duc beteala fîntînilor pe mîini. 7. Şi datina fusese, atunci întîi,
călcată / Să nu purceadă-n lume doi îngeri deodată. (T. Arghezi) 8. În
lupta cu maghiarii, leşii şi tătarii s-au întemeiat ţările române: luptele
nu erau însă decît începute, şi cele două ţări erau încă proaspete, cînd
un nou soi de popoare dă năvală dinspre răsărit şi înspăimîntă
întregul apus. (M. Eminescu)

217. În exemplele de mai jos delimitaţi cazurile cînd verbele


însoţite de pronumele reflexiv se sînt la diateza pasivă şi cînd la
diateza reflexivă sau impersonală. Argumentaţi.
1. Apoi fac baie, încet, cu plăcere, fără a se gîndi dacă rămîne
apă caldă pentru dracul cela de băiet, că iaca nici nu vrea să se spele,
nici lecţiile nu şi le face. Apoi un pat curat – se trezesc de obicei pe
la zori cînd trebuie să plece în cîmp – privesc miraţi prin odaie şi
pînă la urmă se culcă înapoi zîmbind – las-că aici se poate, aici nu te
mai scoală nevasta... Dimineaţa se serveşte masa. Multe cuvinte de
laudă se tot spun pe seama bucătarului – parte pentru că, într-adevăr,
îşi cunoaşte meseria, parte pentru că oamenii de la sate se mulţumesc
cu te miri ce, iar mătuşa ceea din Năduşita se mulţumea chiar cu
nimica. (I. Druţă) 2. Harta originală a lui Milescu se considera
pierdută, relativ nu demult însă, ea a fost descoperită în Suedia, în
arhiva bibliotecii universale Upsal din Stockholm, fiind publicată de
L. Bagrov în culegerea de hărţi vechi „Imago Mundi”. 3. Învinuit de
a fi atentat la domnia ţării, i se crestează nasul de către turcitul Iliaş,
se pare, şi nu de către Ştefăniţă-vodă, cum zice Neculce, şi iată-l
luînd drumul pribegiei. (N. Dabija) 4. Păsările se prind de picioare şi
oamenii se prind cu vorba. (proverb italian) 5. Pe lîngă garduri s-a
zvîntat pămîntul / Şi ies gîndacii-Domnului pe zid. / Ferestre
amorţite se deschid / Să intre-n casă soarele şi vîntul. (G.
Topîrceanu)

218. Delimitaţi verbele de la diateza reflexivă de verbele de la


celelalte diateze (activă, pasivă, reciprocă şi impersonală), aplicînd
procedeul virtual de dublare a acuzativului neaccentuat al pronu-
melui reflexiv prin forma accentuată a aceluiaşi pronume.
1. Marea se zbuciumă groaznic. 2. „Vai, însă, cînd soseşte
posomorîta iarnă”, se tînguie poetul, aproape cuprins de groază. 3.
Marea toată se străvede în lumină şi te farmecă toate. 4. Către
amiază se înseninase. 5. Nu ştiu de ce mîna ta îmi aminteşte un rîu
de munte, la început grăbit şi rece, ca pe urmă în cîmpie să se
reverse potolit şi rece. 6. Bucăţile apar una după alta, iar cheile
adevăratei arte, tainele ei încă nu-s descoperite, şi le cauţi tot altele,
avînd impresia că încă n-ai scris ce se cuvine şi că adevărata operă
literară o vei scrie abia de acum înainte. (G. Meniuc) 7. Înţeleptul
caută şi găseşte, prostul nu caută pentru că se teme că va găsi.
(proverb) 8. După mulţimea sinonimelor se judecă bogăţia unei limbi
şi gradul de fineţe al deosebirilor intelectuale într-o naţiune. (T.
Maiorescu) 9. Numai dorul mai colindă, / Dorul tînăr şi pribeag./
Tainic se întîlneşte-n prag, / Dor cu dor să se cuprindă / Drag cu
drag. (G. Coşbuc) 10. Întîlnite-n vîrful crucii, / Faţă-n faţă, steaua,
luna, / Se privesc şi, cîte una, / Stelele deşteaptă nucii. (T. Arghezi)
11. Cine vorbeşte „comunică” şi „se comunică”. O face pentru alţii şi
o face pentru el. Considerat în dubla sa intenţie, se poate spune că
faptul lingvistic este în aceeaşi vreme „reflexiv” şi „tranzitiv”. Se
reflectă în el omul care îl produce şi sînt atinşi prin el toţi oamenii
care îl cunosc. În manifestările limbii radiază un focar interior de
viaţă şi primeşte căldură şi lumină o comunitate omenească
oarecare. (T. Vianu)

219. Treceţi verbele de la diateza reflexivă la diateza pasivă.


Arătaţi cum aţi realizat această trecere şi cum se face acordul
participiului cu subiectul.
1. Vintul se lasă în genunchi la capul murgului şi din jalea lui
pribeagă începe a se desprinde durerea unei doine, ce nu se cîntă
încă, dar se suferă din plin. 2. Pe vîrful cela de deal, de unde le cînta
el oamenilor din fluier, se făcuse o casă înaltă de piatră în care
zbîrnîie telefoanele zi şi noapte. Acum acolo, în casa ceea din vîrful
dealului, se ţineau şedinţe, se luau hotărîri dintre cele mai importante
şi, deci, dacă nu ai unde, dacă nu ai la ce, dacă nu ai la cine te
întoarce...(I. Druţă) 3. Cînd uşierii deschiseră o uşă şi lăsară să intre
vornicul Boldur, Ştefan cel Mare se împărtăşise deja din mîinile
mitropolitului. (B. P. Hasdeu) 3. El, deşi moldav de viţă, se născuse
la Fanar şi crescuse în diplomaţia aceea grecească, din care ades
izbucnea mari lucruri, mari pozne. (C. Negruzzi) 4. S-au mai pus
cîţiva pomi în livada noastră, destul de mărişori ca să poată ţine un
stol de păsări, dar sînt, deocamdată, ocoliţi. (V. Grosu) 5. Ţarul Petru
refuză cu toată energia să predea pe Dimitrie Cantemir, exprimîndu-
se după mărturia celor care, luînd parte la operaţiunile din 1711 se
găseau în preajma Ţarului astfel: "Mai bine cedez turcilor toată ţara
mea pînă la Kursk, decît să predau pe prinţul care a jertfit toată
vrednicia sa pentru mine; ceea ce se pradă prin arme, prin arme se şi
înapoiază, dar călcarea cuvîntului dat nu se mai poate îndrepta". (L.
Blaga)

220. Selectaţi enunţuri cu predicatul exprimat prin verbele: a se


zvînta, a se ivi, a se lenevi, a se minuna, a se mîndri, a se ofili, a se
oua, a se posomorî, a se sfii, a se îmbogăţi, a se înfiora, a se
încrîncena, a se fîstici, care să fie însoţite atît de pronume reflexive
autentice, cît şi de pronume reflexive analogice.

221. Introduceţi următoarele perechi de verbe în propoziţii, în


care să aibă funcţia de predicat. Precizaţi diateza şi caracterul
tranzitiv sau intranzitiv al verbelor: a adresa – a se adresa, a ruga –
a se ruga, a remarca – a se remarca, a aştepta – a se aştepta.

222. Alcătuiţi propoziţii în care verbele a ajuta, a iubi, a lăuda,


a sfătui să fie, pe rînd, la diatezele activă, pasivă şi reflexivă.

223. Precizaţi sensul perfectiv şi imperfectiv al verbelor din


exemplele de mai jos.
1. La despărţirea din urmă le-am călăuzit pînă la o margine de
pădure. De acolo nu ne-au mai lăsat să mergem, zicînd că ne vom
rătăci. Împunseră caii cu sandalele şi, chiuind, porniră într-o goană
nebună, învăluindu-se într-un nor de colb. Cît vedeai cu ochii nu era
decît o cîmpie pe care creşteau buruieni scurte şi, din loc în loc, cîte
un tufiş. 2. Izbînda pe care o cîştigi asupra simţurilor este unealta
cumpătării; din cumpătare răsare desăvîrşirea însuşirilor; prin
desăvîrşirea însuşirilor te faci iubit de alţii; a ocupa locul de frunte,
făcîndu-te iubit de alţii, iată fericirea. (G. Călinescu)

224. Identificaţi mijloacele lexico-gramaticale de redare a


aspectului verbal în limba română actuală.
1. E mai şi încă mă simt tînăr sub înălţimea înstelată. / Trecu
talazul duşmăniei cu groaza lui de nedescris, / La fund se duse iar
gunoiul ce înălţase o secundă / Şi stînca tot rămase stîncă. Şi unda tot
rămase undă… 2. Vestalelor, cînd în picioare altarul vostru s-află
încă, / Şi primăvara cînd se-ntoarce şi astăzi ca şi alte dăţi, / Şi
preschimbat cînd nu se află pămîntul falnic într-o stîncă, / De ce v-aţi
reurca în sfera abstractelor seninătăţi? / Închisă dacă vă e lumea,
recoborîţi-vă-ntre roze. (A. Macedonski) 3. În vreme ce nenorocitul
Moţoc pierea acest fel, Lăpuşneanul porunci să ridice masa şi să
strîngă tacîmurile, apoi puse să reteze capetele ucigaşilor şi trupurile
le aruncă pe fereastră. (C. Negruzzi) 4. Azi tăiem salcîmii, mîine
tăiem stejarii, / şi din ţara asta ce rămîne oare? (L. Damian) 5. Ne-am
născut. Trăim. Vom muri. / Conjugaţi, înjugaţi, subjugaţi /de verbul
a fi. / Din însemnările filozofului / amatorului /„Prezentul e trecutul
viitorului”. / Orgoliu deşert, vanitate? / Producem trecut în cantităţi /
nelimitate. / În trecut vei ajunge mare, ne-ntrecut, / poleit cu respect
– / din imperfect, mai-mult-ca-perfect. (V. Romanciuc)

225. Atestaţi verbele care indică acţiuni cu caracter aspectual:


momentan, durativ, iterativ, incoativ, terminativ.
1. O! feerie a naturii, desfăşură-te în splendoare, / Regret suprem
al fiecărui în tainicul minut cînd moare, / Fiindcă tu eşti pentru suflet
repaos dulce şi suprem. (A. Macedonski) 2. Începu să pice cu boabe
mari de apă, apoi cu grindină rară, apoi parcă se mai potoli. Norii se
învîrteau repede. Deodată trăsni şi fulgeră aşa de grozav şi de des,
încît lumina ne lua ochii. 3. Stareţa tresări, maica tînără care era
Asinefta, sări sprintenă jos şi îndreptă hamurile calului.(G.
Călinescu) 4. După plecarea sa, la vîrsta de 19 ani, în surghiunul
Bosforului, Dimitrie continuă a învăţa, făcînd legături cu învăţaţii de
la Academia grecească din Constantinopol, dar şi cu cei mai
eminenţi cărturari turci. (L. Blaga) 5. Se mai zicea: are noroc, i-a pus
părintele mîna pe cap, însemnîndu-l din mijlocul celor mulţi şi
amărîţi, drept care, pe la chindii, cînd începeau a se întoarce care de
la cîmp, care de la pădure, sătenii făceau ce făceau şi căutau să intre
în sat pe lîngă cocioaba din vîrful dealului.(I. Druţă)

226. În următoarele exemple stabiliţi modul


verbelor după cum acţiunea este considerată: reală,
sigură; posibilă, realizabilă; condiţionată, dorită;
ireală; nesigură, îndoielnică; ca îndemn, rugăminte,
ordin, permisiune.
– Atunci trimite-mă la ea acasă, bădiţă Iorgule, şopti Iancu,
făcîndu-se că nici nu mai poate vorbi de durere. Iorgu chemă pe
vînătorul Focşa şi-i porunci să ia în braţe pe copil şi să-l ducă acasă
la mătuşa Despa. Căsuţa bătrînei fermecătoare se înălţa pe o movilă
singuratică, la ale cărei poale curgeau cu un freamăt monoton undele
apei Suceava. În loc de gard, o înconjura din toate părţile o cameră
de plopi, ca o ceată de uriaşi supuşi la poruncile misterioasei babe.
Edificiul zidit pe vălătuci şi neboit era aşezat ca o moară de vînt, pe
două bîrne groase şi lungi. Acoperămîntul casei nu se vedea deloc,
ori pentru că ar fi fost oblu ori pentru că lipsea de tot, ceea ce ni se
pare a fi mai probabil. Poporul credea că înăuntrul movilei s-ar fi
aflînd comori tainice, în care mătuşa Despa păstra odoare nepreţuite,
cărţi de vrăjit şi în care făcea cumplitele sale farmece; dar unul mai
cutezător, care s-a fost încercat de a pătrunde în acea groaznică
peşteră, s-a înecat în Suceava, ba încă tocmai la mal, încît s-a tăiat
oricui gustul de a se gîndi măcar să urmeze nenorocitei pilde.
(B. P. Hasdeu)

227. În textul de la exerciţiul precedent stabiliţi mijloacele


lexico-gramaticale de redare a modurilor personale.

228. Delimitaţi verbele la modul indicativ, timpul prezent cu


valoare absolută şi ca timp de relaţie.
1. Au trecut cîteva săptămîni de cînd mă aflu pe aceste plaiuri
de-o frumuseţe aproape sălbatică, şi nicidecum nu mă pot deprinde
cu ele. Marea se zbuciumă. În puterea unei nopţi de vară, fără lună,
numai cu licurici zburînd în întuneric, marea se frămîntă, răsuflă
adînc, oftează, îşi zdreleşte valurile năprasnice de bolovani, se
retrage în larguri enigmatice, apoi revine, aruncîndu-se cu muget
peste faleză. 2. Chiar de-i fertil un ogor, dacă nu e arat fără preget, nu
va produce decît iarbă, scaieţi şi ciulini. (G. Meniuc) 3. Degetul cel
mare a ridicat mirat căpşorul, dar, somnoros cum era, n-a înţeles ce
se întîmplă. (S. Vangheli) 4. – Bine, cuconiţă, dar ne temeam de vînt,
că duce scînteile tot în partea aia. (D. Zamfirescu) 5. Acesta era unul
dintre acei oameni rari, care stau ascunşi în umbră, pînă ce timpul şi
întîmplările îl scot la lumină. (C. Negruzzi)

229. Stabiliţi diateza verbelor la modul indicativ, timpul prezent.


1. Dar nu se poate apropia nimenea de cerb, căci este solomonit
şi nici un fel de armă nu-l prinde; însă el pe care l-a văzut, nu mai
scapă cu viaţă. 2. Da că doar de lume am fugit; o ştiu eu cît e de
dulce şi de amară, bat-o pustia s-o bată! I-s roase lui Ivan urechile de
dînsa. Dar ce-ai slăbit aşa, Vidmă? (I. Creangă) 3. Grădinarul se
sperie cînd auzi că aşa bolnav este chemat la împăratul. (P.
Ispirescu) 4. Astfel, de la 1688 începînd, timp de trei ani, el va fi
ostatec la Constantinopol; revine la curtea tatălui său voievodul
Constantin Cantemir, unde la un moment dat va lua parte la tragice
evenimente politice interne; în 1693, după moartea tatălui său,
Dimitrie este ales Domn pentru foarte scurt timp, adică pentru cîteva
săptămîni, este înlăturat, pleacă în surghiun iarăşi la Constantinopol.
(L. Blaga) 5. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă, /
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, / La pămînt dormea
ţinîndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă; / Dară ochiu-nchis afară,
înlăuntru se deşteaptă. / Vede cum din ceruri luna lunecă şi se
coboară / Şi s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. / Înflorea
cărarea ca de pasul blîndei primăveri; / Ochii ei sunt plini de umbra
tăinuitelor dureri; / Codrii se înfiorează de atîta frumuseţe, / Apele-
ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, / Pulbere de diamante cade fină
ca o bură, / Scînteind plutea prin aer şi pe toate din natură / Şi prin
mîndra fărmecare sun-o muzică de şoapte, / Iar pe ceruri se înalţă
curcubeiele de noapte... / Ea, şezînd cu el alături, mîna fină i-o
întinde, / Părul ei cel negru-n valuri de mătase se desprinde: /- Las' să
leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino, / Şi durerea mea cea dulce
cu durerea ta alin-o... / Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de
stele / Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieţii mele. (M. Eminescu)

230. Argumentaţi rolul elementelor adverbiale şi al relaţiilor


sintactice în redarea valorilor temporale de trecut şi viitor şi a
valorii modale de imperativ prin verbe la timpul prezent în contexte
de felul celor de mai jos.
1. Azi sună clopotul, mîine sună – din copaci se tot desprind
păsăruici galbene şi se iau din urma băieţilor să vadă de ce se strîng
ei la şcoală. (S. Vangheli) 2. Încă-ţi mai razimi capul de golul acela
fluid, care fusese braţul bunelului, şi tot de acolo se mai desprinde
încă obrazul tău de mîneca-i fluturată. Ai deschis ochii, uimit de
binecuvîntarea aceea blîndă, dar în afundul tău instinctul de a răzbate
te mai poartă prin locuri necucerite. (V. Grosu) 3. Tot mai citesc
măreaţa-i carte / Deşi o ştiu pe dinafară. (Gr. Vieru) 4. Atunci
feciorul cel mijlociu, pregătindu-şi cele trebuitoare şi primind şi el
carte din mîna lui tată-său către împăratul, îşi ie ziua bună de la fraţi
şi a doua zi porneşte şi el. 5. Şi cînd ajung la gazdă, ce să vezi? Mai
fiecare tovarăş al meu furluase cîte ceva: unul mere domneşti, altul
pere de rădăşeni; moş Bodrîngă paşlise o grămadă de buci pentru
aţîţat focul, şi Trăsnea, sămînţă de cînepă... 6. Ei, stăpîne, de acum
cred că n-ai ce mai zice: că mîine-poimîine mi se împlinesc anii şi
rămîi făr-de mine. (I. Creangă) 7. Ce să-i faci, erau vremuri grele.
Toată ziua eşti viu, spre sară mori, iar pe la zori din nou te pomeneşti
a mişca din mîini şi din picioare. (I. Druţă) 8. – Uite ce-ai să faci! Te
duci acasă şi vinzi ceva: un cal, un bou, un pogon de pămînt. (M.
Preda)

231. În următoarele exemple identificaţi valorile particulare ale


prezentului: atemporal, etern, narativ, istoric, liric.
1. A spune adevărul înseamnă a locui în chiar ochiul Lui
Dumnezeu din care poţi cădea numai o dată cu lacrima sa. 2. Este
periculos să te lauzi că deschizi un drum nou în poezie. Nu este oare
tulburător de modern ca expresie proverbul românesc „Oricît de înalt
este copacul, frunzele tot cad pe pămînt?” (Gr.Vieru) 3. În sfîrşit, în
septembrie 1601, izbucneşte vestea morţii lui Mihai Viteazul. Ca
prin minune, toată lumea se linişteşte. Polonii îşi retrag trupele din
Moldova, Vodă Eremia, împreunîndu-se din nou cu familia lui, se
întoarce în scaun, la Iaşi; singur Simion Movilă mai luptă în
Muntenia cu oştile lui de poloni şi de tătari, pentru a-şi menţine
domnia împotriva Buzeştilor şi a lui Radu Vodă Şerban. 4. Cade
Bizanţul, cade Bulgaria, cade Ucraina, cad toate ţările pînă la Alpi;
aici însă, în hotarele Europei, rămîne un popor mic, care se închină,
dar nu se supune, o mînă de oameni, cari prin bărbăţie şi înţelepciune
ştiu să păstreze sfinţenia pămîntului de sub picioarele lor. (C. Gane)
5. Peste vîrfuri trece lună, / Codru-şi bate frunza lin, / Dintre ramuri
de arin / Melancolic cornul sună. (M. Eminescu). 6. Iar cîntă
chiriecii... Încă-o vară / Se duce inegal pe-un drum falit, / Ba-năbuşă,
ba dă o ploaie-amară, / Împrăştiind miros de fîn cosit. (L. Lari) 7.
Dacă socoteşti prieten pe cineva în care nu ai încredere ca şi în tine
însuţi, faci o mare greşeală şi nu cunoşti valoarea adevăratei
prietenii. (Seneca) 8. Marii stăpînitori ai omenirii petrec nopţi în
neadormire, încărunţesc fără de vreme sub povara grijilor mari,
răsplătesc cu mîna largă virtutea, lovesc fără de milă păcatul, poartă
războaie sîngeroase şi răzbesc prin mii de primejdii – numai şi numai
atunci pentru ca să aibă în sufletul lor mulţumirea de a fi înfrînat, pe
o clipă pornirile rele ale oamenilor, pentru ca toţi să poată trăi în pace
şi fiecare să-şi urmeze lucrarea în tihnă. (I. Slavici) 9. Ridicînd ochii
spre cer, mărinimosul domn cheamă în ajutoru-i protecţia
mîntuitoare a zeului armatelor ... s-aruncă în coloana vrăjmaşă ce-l
ameninţa mai de aproape, doboară pe toţi ce încearcă a-i sta
împotrivă, ajunge la Paşă, îi zboară capul, izbeşte şi alte capete de
vrăjmaşi şi, făcînd minuni de vitejie, se-ntoarce la ai săi, plin de
trofee şi fără de a fi rănit. (N. Bălcescu)

232. Precizaţi nuanţele aspectuale ale indicativului prezent.


1. Arşiţa-i cumplită, / Cerul este fad, / Dar pe noi din salcie /
Lacrimi cad şi cad. (L .Lari) 2. Peste Dunărea îngheţată am văzut
cum trec încet-încet carele ţărăneşti, oameni călări ori pe jos. (G.
Meniuc) 3. Şi pe-a degetelor vîrfuri în ietacul tăinuit / Intră – unde
zidul negru într-un arc a-ncremenit. (M. Eminescu) 4. Da o furnică,
cum alerga pe umărul lui, s-a oprit, apoi fuga-fuga se urcă pe obraz şi
înmărmureşte drept lîngă bobul cel de lacrimă. (S. Vangheli) 5. Sar
deodată, / Dau cu ciocul, / Cad alături, / Schimbă locul, / Bat din
aripi, / Dau din gheare, / Unul cade, / Altul sare. (G. Topîrceanu) 6.
Ce greu cronicarul prin vreme mai merge: / tot scrie şi şterge, tot
scrie şi şterge. (N. Dabija) 7. Şi apoi Ivan începe iar a cînta şi se tot
duce înainte. 8. Măi! Dar acest păcat! Ori casa asta nu-i curată, ori s-
a cutremurat pămîntul, de mi-a sărit perna de sub cap, şi eu umblu
bădădăind ca un nebun! Ce-or mai fi şi cutremurele ieste?! zise Ivan,
mai făcînd cîteva cruci pînă la pămînt, şi apoi iară se culcă. (I.
Creangă) 9 . În acele amurguri nesfîrşite de vară, cînd se face, şi iar
se face şi nu se mai face odată sară, cîntarea şi fumul din vîrful
dealului se lăsau moale peste sat ca un semn de binefacere, de
blagoslovire. (I. Druţă) 10. Ea se uită, se tot uită, un cuvînt măcar nu
spune, / Rîde doar cu ochii-n lacrimi, spărietă de-o minune, / Ş-apoi
îi suceşte părul pe-al ei deget alb, subţire, / Îşi ascunde faţa roşă l-a
lui piept duios de mire. (M. Eminescu)
233. Stabiliţi sufixele constitutive ale temelor de prezent,
raportîndu-le la tipul de flexiune.
1. Isteţimea născoceşte, duhul ghiceşte şi isprava săvîrşeşte
(proverb) 2. Cine sînt eu, cine eşti tu, cine e dînsul? / Noi am ştiut
zborul înalt, dorul şi plînsul. / Zilele trec, zilele vin, ce va rămîne? /
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pîine? / Toamnele cresc, grijile
cresc, viaţa descreşte - / Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se
grăbeşte... (D. Matcovschi) 3. – Da eu zic să scrii cum spun eu! Scrie:
„De trăit, trăim bine, fiule, da iaca de la o vreme încoace a dat peste
noi năpasta. Ne coşeşte un spurcat de aeroplan nemţesc şi
gata!”...Ce-ai scris?! – nu prea are încredere socrul în cele înşiruite
de noră-sa pe hîrtie, se dă spre masă. Citeşte pe silabe. „Băr-bă-ţe-
le...” Citeşte şi deodată ridică privirea năucită spre noră. – Ce-i asta
„băr-bă-ţe-le”?

- Bărbăţele.
- Da eu ce-am spus să scrii?
- Da ce-ai spus?
- Eu am spus „Fiule”!
- Pentru dumneata Andrei e fiu, da pentru mine e bărbat şi
scriu cum vreau! se îmbăţoşează nora.
– Scrie mai departe ce-ţi spun eu! reia firul bătrînul, dar îşi reia
şi munca, lucrează la adunat fînul. – Apare spurcatul de aeroplan o
dată, de două ori pe săptămînă, dar nici nu ştii în care zi se arată. E o
hîrcă veche, de tinichea, se duce pe front şi se întoarce. Eu cu nora
credem că e un curier, care duce nemţilor poşta pe linia întîi. S-a
arătat de asupra cătunului într-o dimineaţă şi de atunci ne tot chinuie.
Şi zboară mai mult printre dealuri, pe apa rîului, se teme bănuim, de
avioanele ruseşti, dar avioanele ruseşti nu se mai arată şi el îşi face
de cap cum vrea. Tot cere să le dăm de crăpăt. Şi dacă nu le dăm –
iau singuri. (N. Esinencu)
234. În exemplele de mai jos examinaţi structura morfologică a
verbelor la indicativ prezent, precizînd desinenţele de persoană şi
număr pentru fiecare tip de flexiune
1. Nu poţi face paradă din patriotism. Eşti condamnat să-ţi
iubeşti patria în tăcere, chiar şi atunci cînd nu găseşti nici un motiv
pentru mîndrie... Prins în închisoarea acestui sentiment, nu ai de ales
decît între eroism şi laşitate. 2. Iluziile muşcă zilnic din noi cîte o
fărîmă de suflet, pînă cînd îl ciugulesc tot. Atunci, brusc, ne trezim
din reverie şi constatăm cu uimire că, fără suflet, nici moartea nu mai
are nevoie de noi. 3. Sînt zile cînd totul mi se pare cunoscut şi
neinteresant, cînd răul şi urîtul nu mă incomodează, iar binele şi
frumosul nu mă emoţionează. Atunci, dau din mînă a lehamete şi-mi
zic: o nostalgie, o indiferenţă – o să-mi treacă. Dar nu-mi trece şi,
brusc, mă cutremur la gîndul că nu mai sînt om, dacă îmi capitulează
sensibilitatea. 4. După ce te zbaţi o viaţă ca să ai de toate, ajungi, în
sfîrşit, să te mulţumeşti doar cu un fir de iarbă care să-ţi acopere
tăcerea. 5. Ştiţi cînd indiferenţa doare cel mai tare? Cînd eşti un ram
şi nici una din păsările care trec în zbor pe lîngă tine nu se opreşte să
cînte în frunzişul tău. (A. Silvestru)

235 Formaţi persoana a II-a singular indicativ prezent pentru


verbele: a şti, a scrie, a transcrie, a ţine, a obţine, a reţine, a
susţine, a veni, a deveni, a redeveni.

236. Delimitaţi verbele la imperfect cu valoare absolută şi ca


timp de relaţie.
1. Părerile-n privinţa femeii din pădure erau împărţite: unii o
socoteau o simplă şi comună halucinaţie, alţii o credeau o fiinţă vie şi
omenească şi-şi dădeau cu părerea că trebuie să fie vreo nebună
rătăcită cine ştie de unde şi sălbăticită, şi vreo cîţiva pretindeau nici
mai mult nici mai puţin decît că-i naiada de bronz a doctorului Cox
înviată ca prin farmec – de altfel, ei găseau că seamănă uimitor cu
aceasta. (M. Isanos) 2. La răsărit pe cer atîrna o uriaşă perdea de
flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vîlvătaia părea
atît de aproape ca şi cînd ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era
curat şi luminos ca în zorii zorilor, doar cîteva stele mari mai
pîlpîiau, înfricoşate şi mirate, gata parcă şi ele să moară. Dintr-o
vatră de jăratec, în care mîini puternice parcă zvîrleau mereu hrană
nouă focului, limbile de flăcări ţîşneau, se zvîrcoleau, se împleteau
neîncetat ca nişte şerpi apocaliptici, lingeau şi înţepau poalele cerului
zugrăvind răni în toate culorile, ştergîndu-le pe toate cu imense
şomoioage de fum şi lăsînd pentru cîteva clipe numai cîte-o zdreanţă
purpurie zvăpăiată care fîlfîia ca un ameninţător steag roşu... În
luminile biruitoare ale focului, umbre mari jucau şi se întindeau pînă
în tării, parcă toată lumea ar fi început să se clatine şi să pîrîie. (L.
Rebreanu)

237. Stabiliţi diateza verbelor la imperfect.


1. Dimineaţa răcoroasă îi deştepta pe oameni şi satul se înviora
cu zgomotul lucrului de toamnă, pe cînd cerul răsăritului îşi schimba
minunatele lui culori. Toamna era frumoasă şi bogată. Anul fusese
rodnic şi sătenii cu bucurie la fel îşi strîngeau păpuşoii, şi-i curăţau,
şi storceau vinul, şi-l beau. În fiecare zi se cununa cîte vreo nuntă.
Din aer nu lipseau sunetele viorilor şi ale fluierelor, iar pămîntul se
zguduia de tropotele aceloraşi flăcăi veseli şi jucăuşi. Şi soarele
zîmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestriţe ale
nuntaşilor. (A. Mateevici) 2. Dar şi aci, leaţurile de la ţarcul oilor
erau înlocuite cu nuiele necojite; casa lăptăriei era lipită cu îngrijire,
dar nevăruită, stuful de pe coşare era înlocuit cu rogoz. (D.
Zamfirescu) 3. De demult erai tu mătrăşit din lumea asta şi ajuns de
batjocura dracilor, dacă nu-ţi intra Dumnezeu în voie mai mult decît
însuşi fiului său. (I Creangă) 4. În acea zi dar, părul satului păzea
numai el carele; cîţi flăcăi şi codane se împodobeau cu flori şi
cordeluţe, care la pălărie, care la codiţe, de cu seară fetele se lau,
flăcăii se pieptănau, iar în zori de zi, cînd se deschid lăcrimioarele,
viorelele şi toporaşii se scuturau de roua nopţii, văile se umpleau de
chiote, codrii clocoteau de pocnete de frunze, de cimpoaie, telingile
răsunau în toate părţile de doine, mese numeroase se întindeau pe sub
copaci. (A. Russo)

238. În următoarele exemple identificaţi mijloacele lexico-


gramaticale de redare a valorilor particulare ale imperfectului.
1. Scotea ochi, tăia mîini, ciuntea şi seca pe care avea prepus, însă
presupusurile lui erau părelnice, căci nimeni nu mai cuteza a cîrti cît
de puţin. (C. Negruzzi) 2. Apoi Corbea se scula, / Iar pe Roşu-ncăleca,
/ Şi pe Roşu-l repezea, / S-apuca de mi-şi mergea / Tot în ţara
ungurească, / Acolo să haiducească. (folclor) 3. Iată, mări, cum grăia,
/ Că-n departe auzea / Un nechez ce necheza / Şi se tot apropia. /
Toma-ncet mi se scula, / Peste cîmpuri se uita / Şi zărea un hoţoman
/ Pe-un cal negru dobrogean. (V. Alecsandri) 4. Nu ştiu cum se
întîmplă, că aproape de buna-vestire, unde nu dă o căldură ca
aceea, şi se topeşte omătul, şi curg pîraiele, şi se umflă Bistriţa din
mal în mal, încît cît pe ce să ieie casa Irinucăi. Şi noi, pe căldurile cele
ne ungeam cu leşie tulbure, şedeam afară la soare cu pielea goală,
pînă se usca cenuşa pe noi, şi apoi ne băgam în Bistriţa şi ne
scăldam. (I. Creangă) 5. Sătenii îl ascultau şi-l ascultau, şi-l tot
ascultau – poate, poate mai spune ceva, căci ştie o lume întreagă că
în gîtlejul cela lung şi osos, ars de soare şi bătut de vînturi, picură un
răcnet ce poate înfiora, la un ceas de supărare, o pădure întreagă.
(I. Druţă)

239. În exemplele de mai jos examinaţi structura morfologică a


verbelor de la imperfect, precizînd desinenţele de persoană şi număr
pentru fiecare tip de flexiune.
1. Se uita la dînsul lung şi-l mîngîia pe păr şi pe umeri, într-o
nedumerire de fericire fără înţeles pentru alţii, în care regăsea icoana
bărbatului ei, mort de demult, icoana lui Matei copil şi pe aceea a
tînărului plecat în străinătate de ani întregi. Nimic nu i se părea mai
frumos, mai nobil, mai dulce, decît chipul acelui om, idealizat prin 7
ani de depărtare. Cînd el se scula, ochii ei îl urmăreau prin casă; cînd
îl vedea rîzînd, rîdea şi ea, fără să ştie de ce; cînd ieşea cîte un
moment să mai respire, întreba încet şi cu sfială: „Unde e Matei?”.
2.– Bine, măi băiete, tu n-aveai pe nimeni, vreun prieten, vreun
franţuz de-ai tăi? întrebă conu Dinu.
– Ba aveam, dar fiecare îşi vedea de ale sale, şi numai seara ne
întruneam cu toţii. Dealtfel, eu nici nu aş fi putut să umblu veşnic cu
dînşii, fiindcă ei îşi aveau treburile lor: unul era arhitect şi altul
numismat. Se înfundau în Pompei ori la Poestum, şi nu-i mai scoteai
de acolo. Eu voiam să mă bucur de toate cîte firea şi oamenii au
grămădit în golful Neapoli. Rămîneam adesea singur, şi de frică să
nu mor necunoscut de nimeni, mi-am dat signalmentele. (D.
Zamfirescu)

240. Stabiliţi sufixele constitutive ale temelor imperfectului,


raportîndu-le la tipul de flexiune.
1. Mă feream de această agresiune a puterii tale de a iubi, apele
adînci ale simţirii mele răscolite năvăleau asupra ţipătului şi îl
înecau, vroiam să rămîn intact în cutiuţa în care stătea puterea mea,
cei trei viermi nemuritori din basme care îl făceau pe zmeu de
neînvins, dar de fiecare dată strigătul tău pătrundea tot mai adînc,
dincolo de aceste ape, acolo unde se presupune că nu mai e decît
această putere lăuntrică şi abisul, şi îi auzeam acolo ecoul, bine
instalat, împrietenit cu ceea ce noi nu ştim ce e acolo, peste capul şi
voinţa mea. Ne vedeam apoi la prînz, şi spre seară îţi deschideam uşa
la mine. (M. Preda) 2. Vroiam să dobor secunda cu o săgeată. /
Vroiam să măsor cu o iubire vecia. / Mult prea multă-mi părea
Poezia. / Şi-a mea îmi era lumea toată.../ Iarba creştea sub paşii mei, /
teii scoteau flori pe ram / de mă gîndeam la ei / atunci cînd iubeam, /
ce tînăr / eram / o! / eram / ce tînăr / atunci cînd iubeam: de mă
gîndeam la ei, / teii scoteau flori pe ram; / iarba creştea sub paşii mei,
/ şi-a mea îmi era lumea toată.../ Mult prea multă-mi părea Poezia... /
Vroiam să măsor cu o iubire vecia.../ Vroiam să dobor secunda cu o
săgeată...( N. Dabija)
241. Formaţi imperfectul verbelor: a scrie, a şti, a crea, a afişa,
a dirija, a depăşi, a lua, a vedea, a pune, a povesi. şi subliniaţi
flectivele.

242. Delimitaţi verbele la perfectul compus, identificaţi


mijloacele lexico-gramaticale de redare a valorilor particulare ale
perfectului compus.
1. Şi oriunde vei merge cu mine, nu care cumva să bleşteşti din
gură către cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am şters de
pe faţa pămîntului. 2. Ia mai bine rugaţi-vă cu toată inima sfîntului
Hăraşc Nicolai de la Humuleşti, doar v-a ajuta să vă vedeţi popi
odată. 3. Mai rămîneţi cu sănătate, dascăle Zaharie şi nepoate, că eu
m-am dus! 4. Doar v-a ajuta să vă vedeţi popă odată! Ş-apoi atunci ...
aţi scăpat şi voi deasupra nevoii. (I. Creangă) 5. Dacă le-ai văzut pe
toate şi n-ai aflat ce-i frumuseţea înseamnă că n-ai ochi, iar dacă le-ai
văzut pe toate şi n-ai simţit puterea frumuseţii înseamnă că n-ai
inimă. (maximă)

243. Subliniaţi verbele la perfectul compus. Explicaţi structura


analitică a acestora.
1. Iar cînd se întîmpla, la mulţi ani după păţania aceea, să-l
întrebe careva: îi drept ce spun unii în sat, că ai trecut la nemţi
dincolo, în vara cînd s-a oprit frontul aici, la Nistru, de-a stat toată
vara, şi-i drept că ai ucis un om cu mîna ta şi era cît pe ce să te duci
şi tu pe apă la vale, dar te-au scos valurile la mal şi te-a găsit nu ştiu
care pe nisip şi te-a dus acasă, în spinare, şi toată fuga numai din
cauza că a vrut maică-ta să te chelfăneze... 2. Şi-au adus aminte pe
unde au luptat ei în bătălia cealaltă cu neamţul şi i-a povestit bunelul
pentru ce a primit cele două cruci Sfîntul Gheorghe şi le-a adus,
crucile, şi le-a arătat – din lădiţa lui pe care o păzea de dormea cu
dînsa la cap şi nu da cheiţa la nimeni, că acolo păstra toată averea
rămasă după moartea bunicii, iar polcovnicul i-a dat hîrtie la mînă să
nu-l mai sîcîie nimeni pe bunelul şi să-l lase în sat. Că bunelul aşa i-a
spus: „Cîte am văzut la viaţa mea, dac-oi mai vedea-o şi pe asta n-are
să-mi fie nimica.” (V. Beşleagă) 3. A mai venit de-atunci să v-
asculte, / Voi plopi adînci, cu voci şi şoapte multe? / Voi aţi rămas
întorşi tot spre apus, / Voi creşteţi tot de-a pururea în sus. 4. Ne-am
aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins, / Un luminiş în mine părea că s-
ar fi stins. (T. Arghezi)

244. Stabiliţi diateza verbelor la perfectul compus.


1. Plugarul şi-a înfipt plugul greu în pămînt. Plugul a tăiat din
scoarţa ţarinei, cu chin, ca un ferestrău în copac. Grumazul vitelor s-a
încovoiat dîrz. Braţele omului s-au încleştat oţel de coarne. Deodată
fierul a scrîşnit scurt ca un lemn rupt: scoase o ţeastă cu ochi adînci.
Plugul a simţit în osul mort ceva din sufletul lui. Cine ştie ce strămoş
o fi murit luptînd ori cîntînd pe acolo? Dar a aruncat ţeasta şi a pornit
aspru boii, căci munca nu putea să aştepte nici închinare, nici obidă.
(E. Coşeriu) 2. Căci ogoarele luate / Fost-au de la noi, / Nouă-n
schimb ne-au fost lăsate / Juguri şi nevoi. (A. Mateevici) 3. Şi
apropiindu-se de tron, vornicul a îngenuncheat şi a atins cu buzele
mîna ce i-a fost întinsă. (V. Ioviţă) 4. Optsprezece veacuri sînt de
cînd viaţa latină a fost sădită pe acest pămînt, unde sîntem noi în
ciuda zguduirilor prin care am trecut; această viaţă înaintează mereu
sporind şi întărindu-se. (M. Eminescu) 5. Fiul ei Dumitru a fost
otrăvit din porunca ţarinei Sofia, morala lumii a fost satisfăcută şi
veşnica dreptate, ca întotdeauna, şi-a mai pus o dată pecetea pe o
pagină a istoriei. (C. Gane)

245. Identificaţi adverbele de mod ce disociază sintagma


perfectului compus, determinaţi care dintre ele exprimă durata,
aproximaţia, iteraţia.
1. N-au mai rămas prea multe de învins şi de ştiut. / Şoseaua se
strîmtează, cărările se-mbină. / Le simţi apropierea din ce în ce mai
mult, / Ca spiţele din roată, crăpate de lumină. (T. Arghezi) 2. Şi cum
ne aflam noi în această binecuvîntată casă, crîşmăriţa iute a lăsat
obloanele în jos, a aprins lumînarea şi, cît ai bate din palme, ni s-a şi
înfăţoşat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobeşti. 3. Atunci
au şi tăbîrît balaurii pe mine, şi cît pe ce să mă înghită, de nu era o
chirandă mai tînără între dînşii, să-mi ţie de parte. (I. Creangă) 4. Şi
se tot duce... S-a tot dus. / De dragu-unei copile, / S-a rupt din locul
lui de sus, / Pierind mai multe zile. (M. Eminescu) 5. Da... Lumea a
cam simţit... eu să mă stăpînesc nu poci... şi nu voi să mă fac de
batjocură, să mă ţiu de urmele tale ca un nătărău. (I. L. Caragiale)

246. Atestaţi formele inverse ale perfectului compus şi analizaţi


morfosintactic elementele interpuse în structura acestuia.
1. De la Herţa la Cahul / Hărţuitu-ne-au destul / Hoţii hărţii fără
hal / Frate, am avut vreun ideal? (I. Hadârcă) 2. – Ei, apoi?! Ştiutu-
v-am eu că şi voi mi-aţi fost de aceştia? zise moş Luca, mergînd pe
lîngă cai, plin de năduh; nu mă faceţi, că ia acuşi vă ard cîteva jordii
prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul! Auzind noi ce ni se pregăteşte,
ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înăduşit, şi ca mai ba să
zicem nici cîrc! 3. Ei, măi Ştefane şi Smărănducă, mai rămîneţi cu
sănătate, că eu m-am dusu-m-am. (I. Creangă) 4. De la Nistru pîn’la
Tisa / Tot românul plînsu-mi-s-a, / Că nu mai poate străbate / De-
atîta străinătate. (M. Eminescu) 5. Murgul mic se aşternea, / Manea-n
lături se zărea, / Toma turba şi răcnea: / Tăiatu-m-ai tîlhăreşte, /
Fugitu-mi-ai mişeleşte. / De te-aş prinde-n mîna mea, / Zile tu n-ai
mai avea. (V. Alecsandri) 6. Hai! ia-ţi porcul de-aici şi ieşi afară! Şi
dacă pînă mîine dimineaţă n-a fi podul gata, moşnege, are să-ţi stea
capul unde-ţi stau tălpile. Înţelesu-m-ai? 7. Şi, cînd ajungea popa, noi
ne aşezam în două rînduri şi-i deschideam calea, iară el îşi trăgea
barba şi zicea cu mîndrie către gazdă:
– Aiştia-s mînzii popii, fiule. Nişte zile mari ca aceste le aşteaptă şi
ei, cu mare bucurie, tot anul. Gătitu-le-aţi ceva bob fiert, găluşte,
turte cu jufă şi vărzare? (I. Creangă) 8. Atunci ş-a ei rochiţă,
nălţîndu-se în vînt, / Topitu-s-a în ploaie de raze pe pămînt, / Şi pîn-
în faptul zilei crescut-au flori din ele, / Odoare-a primăverii: Rochiţi-
de-rîndunele!... (V.Alecsandri)
247. Subliniaţi verbele la perfectul simplu. Demonstraţi
caracterul de timp absolut al perfectului simplu.
Rădiţa nu răspunse, o văzură însă cum ascultă cu privirea mare şi
cu urechea întoarsă uşor spre afară. Din depărtare, din naltul cerului,
veneau pînă aici în umbra răcoroasă a tindei, abia atingînd auzul,
strigăte rare de gîşte, puse pe călătorie îndelungată. Ieşiră cu toţii pe
prispă şi se uitară în zare. Într-adevăr, se apropiau plutind, lunecînd
în formă de săgeată, cu deschiderea largă, croncănind rar, nu toţi o
dată, ci în aşa fel încît cîntecul lor să fie neîntrerupt. Rădiţa se dădu
jos de pe prispă şi în mijlocul bătăturii înfipse cuţitul în pămînt. Îşi
ridică apoi privirea spre cocori, în timp ce cu degetul cel mare al
piciorului drept începu să scurme stăruitor ţărîna chiar alături de
lama cuţitului. Păsările se apropiară, dar cînd ajunseră în dreptul
bătăturii, bătrînul cocor scoase deodată un ţipăt pătrunzător de
spaimă şi zborul începu să i se clatine. În clipele următoare el se
întoarse pe cer şi începu să se învîrtească în cerc împreună cu tot
cîrdul deasupra capului fetei. Ea nu-şi luă în acest timp ochii de pe
cer, urmărindu-i cu o privire neclintită şi limpede, şi degetul ei nu
înceta să scurme pămîntul alături de cuţit. Scoţînd un nou ţipăt, de-
astă dată parcă de jale, bătrînul cocor rupse deodată cercul în care se
rotea şi făcu cale întoarsă împreună cu tot cîrdul. Rădiţa îi urmări
pînă nu se mai văzură, apoi smulse cuţitul din pămînt şi se întoarse
chicotind spre soră-sa. La flăcăul din prag nu se uita.
– Mă mărit, zise ea. O să fiu fericită cu Mutu ăsta, cu toate că nu se
ştie cît... (M.Preda)

248. Transformaţi perfectul simplu al verbelor de la ex. 247 în


perfect compus şi comentaţi modificarea nuanţelor stilistice.

249. Delimitaţi flectivele din structura verbelor la perfectul


simplu; identificaţi sufixele şi desinenţele. Faceţi referinţă şi la
flectivele suprasegmentale.
1. Şi mă distinsei, uitai toate şocurile din ziua aceea, încetai s-o
mai urmăresc pe Matilda şi rămasei doar cu o vie curiozitate să-i văd
apărînd pe cei doi. Întîi intră el pe uşă. 2. Curînd gîndurile mele
deveniră senine, chipul mamei redeveni icoană şi înrămai o
fotografie de-a ei şi o pusei pe biroul meu. Ploile toamnei care
urmară unor lungi şi frumoase zile, apoi ninsorile iernii cu vînturile
ei reci nu reuşiră să mă smulgă parcă din itemporal. 3. Coborîrăm la
masă şi puturăm fi senini în mijlocul veseliei generale. Suzy chiar
putu să surîdă de cîteva ori, cînd înţelege, vag, că s-a spus o anecdotă
reuşită. (M. Preda) 4. Cucoşul, cum scăpă din mîinile moşneagului,
fugi de-acasă şi umblă pe drumuri, bezmetec. 5. Fata îşi suflecă
mînecile, călcă lut şi lipi cuptorul, îl humui şi îl griji. (I. Creangă) 6.
Nu trecu mult şi se auziră paşii cei leneşi şi gravi ai marelui
postelnic, ce cobora scara cu o cadenţă simetrică. Junele, a cărui
atenţiune era aţintită la cea mai mică mişcare ce se petrecea, auzi şi
el acest zgomot şi cu un aer în care se vedea foarte curat neliniştea,
ridică de la pămînt două cutii cu păstrăvi şi cîteva găini; apoi vîrî
măchinăliceşte mîna în sîn şi scoase un plic sigilat; iar după ce îşi
strînse fermeneaua la piept şi-şi luă caucul din cap, lăsînd să se vadă
o căpăţînă rasă peste tot şi numai în creştet cu vreo cîteva fire de păr,
luă o poziţie umilitoare şi aşteptă sosirea boierului. În fine,
postelnicul apăru în scară îmbrăcat cu anteriu de cutnie ca guşa
porumbului, încins peste mijloc cu un şal de Ţarigrad, cu işlicul în
cap şi învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru, blănită cu
blană de rîs. (N. Filimon)

250. În fragmentul de mai jos stabiliţi diateza verbelor la


perfectul simplu.
Urmară ospeţe şi serbări şi domniţa Elena porni, prin Polonia,
înspre destinul ei. Ştefan-Vodă îi dărui trei boieri s-o întovărăşească
– pe Laşcu, pe Sînger şi pe Gherasim, cu jupînesele lor. Regele
Cazimir al Poloniei primi pe tînăra domniţă moldoveancă şi pe
însoţitorii ei cum se şi cuvenea viitoarei ţarine moscovite, dîndu-i
bogate daruri, şi alaiul domnesc porni mai departe, ajungînd la
Moscova de postul sfîntului Filip. Acolo, tînăra domniţă fu dusă întîi
într-o mănăstire, unde, prin mijlocirea mamei ţarului, făcu cunoştinţă
cu logodnicul ei, iar de bobotează avu loc nunta. Din această
căsătorie se născu doi ani mai tîrziu, un fiu, Dumitru... Sofia recurse
la un complot. Ea puse la cale omorîrea copilului rivalei ei, precum
şi, se pare, înlăturarea, printr-o lovitură de stat, a însuşi soţului ei, ca
fiind prea bătrîn şi incapabil de a domni. Complotul fu descoperit
înainte de-a fi fost înfăptuit. Ţarul Ivan condamnă pe conjuraţi la
mănăstire şi proclamă pe fiul nurorii sale moştenitor al tronului. În
1498, Dumitru, băieţaş de 5 ani, fu dus cu un strălucit alai la
catedrala din Moscova şi încoronat, în văzul şi auzul întregului
popor, drept viitor ţar al Moscovei, al Vladimirului şi al
Novgorodului. Mamă-sa, stîndu-i de-a stînga, plîngea de bucurie. (C.
Gane)

251. Selectaţi exemple din opera lai I. L. Caragiale în care


verbele dicendi: a spune, a zice, a întreba, a răspunde, a striga, a
mormăi, a şopti să fie la perfectul simplu.

252. Subliniaţi verbele la mai mult ca perfectul. Demonstraţi


caracterul de timp de relaţie al mai mult ca perfectului.
Nu mai putui dormi. Mă copleşi întîi o mare mîhnire. Ce-avea
ăsta cu mine? Nu dormise, în loc să se culce stătuse probabil la gura
sobei şi cugetase. Stînd cu vătraiul în mînă şi răscolind focul, se
gîndise la mine. Fumase probabil mai multe ţigări, pînă ce gîndul i se
distilase şi se făcuse esenţă de gînd, rupt, detaşat de vreo pornire
turbure, pînă ce descoperise exact ceea ce îl deosebea şi în acelaşi
timp ceea ce îl lega de mine, pînă la simpatia umană trezită de
limpedea lui revelaţie: Capul! Da, iată ce ne deosebea. Eu aveam alt
cap decît al lui şi atunci luase vătraiul în mînă şi venise să-mi spună.
Capetele sînt diferite! Şi de ce să fie?! Îi trezisem simpatia pentru
această profundă descoperire pe care existenţa mea i-o pricinuise.
Ăsta cu vătraiul lui şi tonalităţile lui gingaşe, nu ştiu de ce, mă
prinsese descoperit. El nu trăia într-un joc complicat de smulgere a
unei recunoaşteri, ca aceia care mă trimeseseră aici, şi în faţa cărora
spiritul meu se putea mobiliza, el era un om simplu, şi iată ce vroia
să-mi facă el mie...să mă lovească la cap, da, descoperise locul... Nu,
nu pentru că era gardian avusese el această revelaţie... Aşa, ca om,
trăind pe acest pămînt şi avînd timp să coboare în el însuşi, se
descoperise pe sine prin alţii... Cum mă chircisem iar, vrînd să adorm
cu fruntea pe genunchi, mîhnirea împrăştiată în toată fiinţa mea
deveni deodată agresivă şi izbucnii în hohote de plîns simţind că mă
înec, în timp ce gîndirea îşi torcea mai departe firul, străină parcă de
suferinţa mea. Da, avusese dreptate Ion Micu, aveam şi eu ce pierde
în închisoare, aveam de ce mă teme. Nu convingeri politice, ca el, ci
convingeri mai adînci, că lumea mi-e prietenă şi că floarea gîndirii
mele ar putea fi de folos cuiva. Ceea ce spusese el în acea mare
discuţie de la braserie îmi sunase atunci prea abstract, dar el ştiuse ce
spune şi de aceea acceptase o clipă de umilinţă, numai să nu trăiască
încă o dată ceea ce trăiam eu acum... (M .Preda)

253. Delimitaţi flectivele din structura verbelor la mai mult ca


perfectul; identificaţi sufixele şi desinenţele.
1. – Dar ce? Nu era arhitectă? N-avea vilă în centrul oraşului? Te
boieriseşi! Ei, unde e acum arhitecta, intelectuala, spuse ea cu o
intensă ironie, unde e vila, unde ţi-e copilul? 2. Auzisem îndată după
naţionalizare că nişte comisii de inventariere a bunurilor moşierilor
de prin conace socotiseră, de pildă, cărţile acestora drept ceva
dăunător, din moment ce le găsiseră într-un conac moşieresc, le
aruncaseră în curte şi seara ţăranii făceau cu ele un foc paşnic,
tăifăsuind la lumina lor fizică, în timp ce strămoşii lor culturali le
scriseseră pentru lumina lor spirituală. 3. Se interesase, deci, de data
naşterii mele sau o aflase din întîmplare... O reţinuse, însă... Plecase,
aşadar, de pe plajă sau de la hotelul respectiv, se dusese la telefoane,
făcuse comanda... Aşteptase pînă i se dăduse... Atîta timp cu gîndul
la cineva care îi era complet străin? 4. Ajunsesem într-o poiană de
unde se vedea uriaşa elipsă de brazi care înconjura de pe înălţimi
oraşul nostru. (M. Preda)
254. Examinaţi următoarele exemple şi demonstraţi că prezenţa
mai mult ca perfectului este condiţionată de prezenţa în frază a unui
alt timp trecut sau a unui circumstanţial de timp.
1. Dar nu mai putui lucra, vraja singurătăţii mele se împrăştiase.
Avui net sentimentul că ratasem o pagină inspirată, pe care niciodată
n-o voi scrie. 2. Gîndisem cîtva timp acest lucru, fără a mă bizui la
început pe vreo certitudine, în afara faptului că surprinsesem adesea
o nostalgie pe chipul Matildei. Odată despărţit, ura ei împotriva mea
se stinsese şi urmase o tăcere asemeni unei vetre în cîmp care a
devenit deodată cenuşă şi asupra căreia s-au lăsat, misterioase, dar nu
moarte, marile tăceri ale haosului, lumea străină de efemerele noastre
patimi, cerul înstelat, noaptea vie cu adierile ei de vînt foşnind prin
ierburi, în mijlocul cărora numai omul poate fi împăcat, gîndind: să
uiţi totul, să nu uiţi nimic şi să nu-ţi pese. (M. Preda) 3. Îşi aduse
aminte că baciul era încurcat cu Floarea încă de pe cînd plecase el în
străinătate, şi că răposata coana Diamandula vrea chiar să-l dea afară,
dar că el, Matei, se rugase să-l lase în pace, fiindcă îi era drag baciul,
voinic, frumos, cu plete lungi sub căciulă, şi, mai cu seamă, fiindcă
ştia să cînte din caval şi să spuie nişte minunate poveşti, de l-ai fi
ascultat toată vremea. (D. Zamfirescu) 4. Şi cînd ajung la gazdă, ce
să vezi? Mai fiecare tovarăş al meu furluase cîte ceva: unul mere
domneşti, altul pere de rădăşeni; moş Bodrîngă paşlise o grămadă de
buci pentru aţîţat focul, şi Trăsnea, sămînţă de cînepă... Numai văru-
meu, Ion Mogorogea, fecior de gospodar cinstit, nu luase nici un
capăt de aţă. Iar Zaharia lui Gîtlan se mulţumise cu-n sărut din partea
frumoasei crîşmăriţe. 5. N-apucase moş Bodrîngă a lua bine fluierul
de la gură, şi iaca ne trezim cu popa Buloga, ce-i ziceau şi Ciucălău,
din uliţa Buciumenii, tămîiet şi aghesmuit gata dis-de-dimineaţă.
(I. Creangă)

255. Delimitaţi verbele la viitor şi viitor anterior, identificaţi


mijloacele lexico-gramaticale de redare a valorilor particulare ale
viitorului.
1. Acasă, furioasă şi îndurerată, mi-a spus:
– Acum cred că ai să-mi dai dumneata explicaţii mie. (C. Petrescu)
2. Stăpîne, să nu bănuieşti, da am să zic eu o vorbă: de ce nu te
însori? Că mîine-poimîine te-i trezi că ai îmbătrînit şi nu-ţi rămîne
nici un urmaş. (I. Creangă) 3. Născut în 1674, Dimitrie, fiu de domn,
îşi petrece partea cea mai mare a vieţii dincolo de hotarele ţării sale.
Astfel, de la 1688 începînd, timp de trei ani, el va fi ostatec la
Constantinopol, revine la curtea tatălui său, voievodul Constantin
Cantemir, unde la un moment dat va lua parte la tragice
evenimente politice interne; în 1693, după moartea tatălui său,
Dimitrie este ales Domn pentru foarte scurt timp, adică pentru
cîteva săptămîni, este înlăturat, pleacă în surghiun iarăşi la
Constantinopol. 4. Aceasta cu atît mai mult cu cît Dimitrie Cantemir,
înaintînd în vîrstă, îşi va defini preocupările, îndrumîndu-se mai
vîrtos spre cercetări în domenii concrete: spre istoriografie,
etnografie, geografie. Aşa se vor rotunji aptitudinile enciclopedice
ale omului, care va purta în sine, suficient de bine orînduit,
patrimoniul de aur al spiritului bizantin, oareşicare balast medieval
fără îndoială, dar şi atîtea gînduri ce devansează uneori chiar şi
"luminismul". (L. Blaga)

256. Subliniaţi flectivele formelor de viitor şi viitor anterior.


Efectuaţi analiza lor morfematică, indicînd categoriile gramaticale
pe care le exprimă.
1. Atîta vreme cît oamenii nu se vor lipsi de farmecele
înşelătoare ale viitorului, istoria va continua să fie o hărţuială greu de
priceput. Putem însă nădăjdui că ei îşi vor întoarce ochii înspre o
veşnicie a neaşteptării, transformîndu-şi fiecare soarta după exemplul
unei fîntîni săritoare? Vor atinge ei un destin de devenire verticală?
Şi procesul universal din fluviu îşi va arunca stropii spre înălţimi,
convertindu-şi curgerea inutil orizontală într-o inutilitate spre cer?
Cînd va cădea umanitatea în ea însăşi, asemenea acelor fîntîni? Cînd
îşi va da alt curs înşelăciunilor ei? (E. Cioran) 2. Deci voi, meşteri
mari, / Calfe si zidari, / Curînd vă siliţi / Lucrul de-l porniţi / Ca să-
mi ridicaţi, / Aici să-mi duraţi / Mănastire naltă / Cum n-a mai fost
altă, / Ca v-oi da averi, / V-oi face boieri, / Iar de nu, apoi / V-oi zidi
pe voi, / V-oi zidi de vii / Chiar în temelii! (Mănăstirea Argeş) 3.
Dar ştiţi: de nu veţi ridica / De printre voi pe-acest proroc, / În voi
viaţa va seca. / Zadarnic soarta veţi ruga, / Căci scoşi veţi fi atunci
din joc / Şi-ţi rămînea fără noroc. (A. Mateevici) 4. O! glasul
amintirii rămîie pururi mut, / Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am
avut, / Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult.../ Voi fi
bătrîn şi singur, vei fi murit demult! (M. Eminescu) 5. În ochi vom
sădi albăstrele / Şi-n piept garofiţe văpăi / Şi iarăşi lega-vom cu ele /
Tei de curmei. / Pe urmă, pe urmă, pe urmă / Veni-vor troiene
adînci / Să-nghită tot ce deplîngi / Sub tot ce se curmă. (I. Hadârcă)
6. Trecurăm cum trecurăm pînă aci, stăpîne; mai avem un hop: avem
să dăm peste o primejdie mare; şi daca ne-o ajuta Dumnezeu să
scăpăm şi de dînsa, apoi suntem voinici. (P. Ispirescu) 7. Să ştii,
Ivane, că de-acum înainte ai să fii bucuros să mori; şi ai să te tîrîi în
brînci după mine, rugîndu-mă să-ţi iau sufletul, da eu am să mă fac
că te-am uitat şi am să te las să trăieşti cît zidul Goliei şi Cetatea
Neamţului, ca să vezi tu cît e de nesuferită viaţa la aşa de adînci
bătrîneţe! (I. Creangă) 8. – La noapte, pe cer, iese luna în jumătate,
vorbi el; ş-are să se împlinească în şapte zile, şi pe urmă are să scadă
iar, şi atunci are să înceapă a sufla de la miazănoapte vîntul iernii.
Atunci se întoarce şi tatăl tău din munte. Să-i arătaţi pielea lupului şi
el are să se bucure şi are să-şi aducă aminte de ziua cînd i-am pus şi
lui în mînă suliţa... (M. Sadoveanu)

257. Identificaţi diferite variante fonetice ale viitorului popular.


1. Şi zise împăratului: "Măria-ta, pînă n-oi mulge un ulcior de
lapte de la Zîna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plîngerii, într-o
cîmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagă rod.
Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or simţi florile, încep să se
mişte, să se bată, şi multe se apleacă pe obrajii ei, şi ea se deşteaptă,
că doarme mai uşor ca o pasăre; şi vai de cel ce l-o vedea, că-l
preface, după cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în
floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mişcă"... (B. Şt.
Delavrancea) 2. I-am explicat că dacă face scandal şi se află despre
întîmplare, eu o să trec drept nebun, dar pe socoteala ei are să se rîdă
ca de o paparudă. (C. Petrescu) 3. Măi Michiduţă! cînd oi chiui eu,
ai să asurzeşti ş-au să-ţi sară creierii din cap. Înţeles-ai tu? Însă eu îţi
priesc bine, dacă-i vrea să mă asculţi. 4. Porunceşte să-mi aducă nişte
palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cît or trăi că au dat
peste Ivan, robul lui Dumnezeu. 5. Dar ce-ai slăbit aşa, Vidmă?
— De bunătăţile tale, Ivane. Acum cred că nu ţi-i mai face blestem
cu mine, mi-i da drumul să intru la Dumnezeu, că tare mare treabă
mai am. (I. Creangă)

258. Atestaţi formele viitorului şi analizaţi morfosintactic


elementele interpuse în structura acestuia .
1. Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un
zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Cînd văzu că are să-l înhaţe cu colţii
ei, voinicul aruncă săpunul. 2. Fiul de împărat cel hoţ, nici el nu
adormi măcar cît ai da în cremene. El îşi tot răsucea mustaţa şi se
încumeta, duce-se-va, or ba? 3. Se codea zmeul, îngîna verzi şi
uscate, dară Greuceanu îi mai zise: „Spune-mi-vei ori nu, eu tot le
voi găsi, şi încă şi capul reteza-ţi-l-voi.” 4. Încălecă băiatul calul,
cînd auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca
vîntul, precum şi venise. Ajungînd la nişte zîne, făcu precum îl
învăţase calul. 5. Ah! fată de lele ce mi-ai fost, cum mi-ai scăpat, eu
socoteam că dormi, dară, fie, tu n-o să-mi scapi, îţi viu eu ţie de hac.
(P. Ispirescu) Ei las', cornoraţilor! De mi-ţi mai pica vreodată în
mînă, turbinca are să vă ştie de ştire. (I. Creangă) 6. Biruitoare
pururi, tu, / Asupra deznădejdii mele – / numai atunci, frumoaso,
înceta-va / Iubirea noastră cînd lumea / va sfîrşi pe Pămînt, / dar şi
atunci regăsi-ne-vom / în ceruri, în veşnicia lor. (Gr. Vieru)
259. Stabiliţi diateza verbelor la timpul viitor.
1. Prin acesta, urma solemn vornicul Luca, Ţara Moldovei va
stăpîni hotarele ei de altădată. Cetăţile răpite de turci îi vor fi întoarse
îndărăt. Garnizoanele moschiceşti vor sta în cetăţi vreme de două
luni, apoi vor fi schimbate cu garnizoane moldoveneşti. Domnitorul
nu va fi scos din scaun pînă la moarte. După el în scaun vor sta
feciorii lui. (V. Ioviţă). 2. – Bine, băiete. Dară mai întîi trebuie să
facem legătură, căci aşa este obiceiul la curtea mea. Ai voie să te
ascunzi unde vei voi, în trei zile de-a rîndul. Dacă fie-mea te va găsi,
capul ţi se va tăia şi se va pune în parul ce a mai rămas, din o sută,
fără cap. Iară de nu te va găsi, atunci cu cinste împărătească o vei lua
de la mine. (P. Ispirescu) 3. Va-ntona apoi un psalt / „Imnul veseliei”
/ Corul dintr-un fag înalt. / Vor cînta-n sopran şi-n alt / Graurii
cîmpiei, / Turturele-n tenor, / Şi-alte voci măiestre, / Toate după
glasul lor. / Vor urma dup-acest cor / Fel de fel de-orchestre. / Voci
de gaiţe cari fac / Să coboare ploaia, / Şi-ntr-o scoarţă de copac / O să
bată tica-tac / Tactul gheunoaia.../ Vom cînta şi noi ce-om şti, /
Cîntece din carte. / Şi de va putea veni / Vîntul, şi el va doini, / Că e
dus departe. (G. Coşbuc)

260. Delimitaţi verbele la modul conjunctiv cu valoare absolută


şi ca timp de relaţie.
1. Atuncea, moş Ilie, trebuie să fie frumos pe acele locuri, şi
trebuie să fie şi alte multe jivine. Cînd te-i duce acasă la babă, să mă
iei şi pe mine, ca să văd şi eu o vînătoare.
– Se poate, cuconaşule, de ce nu? Şi eu chiar pot să-ţi spun o
întîmplare cu o vînătoare, pe care-am avut-o în viaţa mea; da' nu mai
am tutun de pus în lulea şi mă cam strînge-n spate frigul ista, măcar
că am cojoc...2. Cea dintîi experienţă îi arată că locurile largi nu sunt
prielnice vînătorului de baltă. Deci zăvoaiele cu ascunzişuri şi
perdele de lozii sunt neapărat trebuitoare ca să poţi împuşca raţe. Ca
să fii vînător, trebuie să ştii asemenea lucruri. E necesar însă să te
deprinzi şi cu apa-n cizme. 3 – Tu, Micule, să stai aici, hotărî moşul
pleşuv, căci hoţul va veni pe drumul pe care-l cunoaşte. Eu mă duc
să caut altă spărtură şi altă trecere a lui. Dacă n-o găsesc, află că sunt
înapoi, aproape de tine, însă n-ai să ştii unde. Cum vine noaptea, iese
luna - însă pe lup n-ai să-l vezi; de aceea să stai gata necontenit.
Greul-Pămîntului şade alăturea de tine şi nu se mişcă. Cînd vine
hoţul, numai el are să-l vadă. Are să se răpeadă ş-are să-l răstoarne la
pămînt. Atunci ai să-l vezi - şi într-o clipă trebuie să-l străpungi cu
suliţa. Dacă întîrzii, se poate scula de la pămînt; şi dacă-ţi sare-n
piept, nu-i mai poţi face nimic. – Eu te las cu bătrînul, şi adu-ţi
aminte de ce ţi-am spus. Să nu te-aşezi la pămînt; stai cu ochii
deschişi, neclintit ca o tufă, şi cu suliţa gata... (M. Sadoveanu)

261. Identificaţi formele de conjunctiv şi caracterizaţi-le din


perspectivă morfologică ca mod al incertitudinii şi din perspectivă
sintactică ca mod al subordonării. Subliniaţi verbele modale şi
aspectuale care cer conjunctivul şi stabiliţi structurile sintactice de
subordonare în care apare conjunctivul.

Muguri şi floare
Ne place nouă oamenilor să vorbim în pilde şi-n asemănări, să
ne jucăm în gîndul nostru cu valurile mării, cu fulgerul din nouri şi
cu stelele de pe cer, şi dacă tinereţile sînt primăvara vieţii, primele
încercări de producţiune poetică sînt mugurii, cele mai gingaşe
semne ale acestei primăveri. Cum dau mugurii aceştia în floare? Ce
fel e floarea lor?
Trăim în lumea aceasta frămîntîndu-ne mereu ca să ne dumirim
care e rostul zbuciumărilor prin care trecem. De ce adică a trebuit să
ne năştem şi de ce trebuie să înfruntăm toate primejdiile, să ne
luptăm cu toate nevoile şi să purtăm toate durerile vieţii?

Marii stăpînitori ai omenirii petrec nopţi în neadormire, încă-


runţesc fără de vreme sub povara grijilor mari, răsplătesc cu mîna
largă virtutea, lovesc fără de milă păcatul, poartă războaie
sîngeroase şi răzbesc prin mii de primejdii – numai şi numai atunci
pentru ca să aibă în sufletul lor mulţumirea de a fi înfrînat, pe o clipă
pornirile rele ale oamenilor, pentru ca toţi să poată trăi în pace şi
fiecare să-şi urmeze lucrarea în tihnă. Îi binecuvîntează plugarii, care
trag nesupăraţi de nimeni brazda pe pămîntul lor. Îi binecuvîntează
meşteşugarii, care muncesc cu nădejde de cîştig. Îi binecuvîntează
neguţătorii, care străbat în toată libertatea ţări şi mări. Îi
binecuvîntează oamenii de ştiinţă care, feriţi de grijile zilnice, pot să
se piardă cu totul în scuturarea lucrurilor din lumea aceasta şi să afle
în ce fel şi chip omul poate să-şi întinză stăpînirea asupra lumii şi să-
şi uşureze traiul. Îi binecuvîntează, mai presus de toate, marea
mulţime a celor lipsiţi de averi, care pot mai uşor să-şi agonisească
prin munca lor pîinea de toate zilele, şi nenorociţii care găsesc
adăpost şi ajutorare.

E frumos afară din cale a începe să-ţi gîndeşti oamenii trăind


împreună cu firele de iarbă în cîmp şi urmîndu-şi căile vieţii, ca
stelele pe cer, fără de împiedicare.

E frumos, dar nu e destul.

Dacă marii stăpînitori nu încetează să se zbuciume pentru ca


mulţimea cea mare să-şi poată urma lucrarea în pace, mulţimea de
ce se luptă şi înfruntă primejdii?

Continuă să alerge omul în lumea aceasta, osteneşte, se luptă şi


înfruntă primejdii, pentru ca să poată avea din cînd în cînd cîte o
clipă de repaos sufletesc, în care se uită pe sine cu mizeriile propriei
sale vieţi şi se pierde în privirea lumii.

Aceste clipe de uitare de sine sînt rodul vieţii, singura fericire ce


putem găsi în lumea aceasta, răsplata pe care toţi, de sus de la
împărat, pînă jos la cerşetor, o caută prin zbuciumările vieţii.
Fericiţi aceia care încearcă să găsească ei înşişi prin sine acest
rod al vieţii, căci pentru dînşii mizeriile sînt partea numai rar băgată
în seamă a traiului omenesc.

Mai fericiţi însă aceia care pot să-l găsească şi pentru alţii, să ne
fure ochii, să ne ademenească, să ne pună în uimire, să ne încînte,
să ne scoată din noi înşine şi să ne înalţe mai presus de mizeriile
vieţii.

Ce oare ne-ar îndemna să trăim în lumea aceasta şi să dorim cu


însetare ziua de mîine, dacă n-ar fi acest rod al vieţii şi arta, această
floare a vieţii omeneşti?

De aceea ne simţim mîngîiaţi cînd vedem tinerimea avîntîndu-se


spre poezie. (I. Slavici)

262. În următoarele texte indicaţi valorile particulare de


imperativ şi de optativ ale conjunctivului.

1. Cînd ar fi să dau o povaţă unui tînăr, iată pe care i-aş da-o:


Tinere, să-ţi faci Patria scumpă şi sfîntă, ca şi mama! S-o iubeşti şi s-
o respecţi din adîncul sufletului tău. De dragostea şi de respectul tău
pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi
datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, care,
în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă şi
severă, o curtează, o măgulesc şi o exaltează ca pe o bătrînă cochetă
nebună. (I. L. Caragiale) 2. Spre a fi înţelept trebuie să îndeplineşti
cinci condiţii: să taci, să asculţi, să-ţi aminteşti, să faci şi să studiezi.
(proverb arab) 3. Să trăiască, să-nflorească / S-o păzim, să ne
păzească, / Vatra cea care ne poartă / Prin istorie şi soartă. / Să ne
fie casa casă, / Luminoasă şi frumoasă / Să ne-ajungă azi şi mîine /
Bucăţica cea de pîine. / Copilaş cu vorbă dulce / Lîngă maica să se
culce, / Ea să-i spună o poveste / Care-a fost şi tot mai este. / Să
adoarmă fătul, sfîntul, / Şi să-l legene cuvîntul / Uşurel cu tot
pămîntul, / Ca pe-o rămurică vîntul. / Rîndunel şi rîndunică / Să nu
tremure de frică, / Să le încălzească lutul / Privegherea şi sărutul. /
La vioară, în grădină, / Sub o tufă de sulfină, / Greierul să-şi cînte
veacul / Cel frumos ca liliacul. / Ş-apoi dimineaţa iară / Bunul soare
să răsară / Şi cu pace omenească / Fruntea să ne miruiască. (D.
Matcovschi)

273. Analizaţi formele de conjunctiv prezent şi perfect din


punctul de vedere al structurii morfologice.

1. În orice caz, dacă natura mea nu vă place dvs., am fost destul


de fericit pentru ca ea să placă neneacăi matale. Să fi văzut azi-
dimineaţă cu ce ochi dulci mă privea. 2. Să nu gîndiţi, domnilor,
cum că, în adevăr, saltarele mele ar fi văzut vreodată măcar zece mii
de parale; însă, în ajunul unei morţi care nu era să se-ntîmple,
interesul meu cerea ca să dau o idee cît mai frumoasă despre starea
mea financiară. În aşteptarea biletelor promise în nefiinţă, prezentai
acum Micuţei inelul meu; ceea ce era încă o viclenie, căci de pe
tăciunele marcei, iubita mea recunoştea, fără ca să i-o fi spus eu
însumi, călcîndu-mi oarecum fireasca modestie, cine anume e
dănuitorul celebrului nécessaire. (B. P. Haşdeu) 2. Drept să vă spun,
cîteodată vînătoria-i meserie grea şi eu am de gînd să mă las de
dînsa... Cum ajungem însă în deal la Popricani şi coborîm într-o
mirişte de sora-soarelui, cum primeşte în obraz soare de dimineaţă
şi miros de sulcină, cuconu' Nicu începe să se mişte cu vioiciune.
Începe să-şi aducă aminte de alte expediţii, cu zeci de ani înapoi, tot
prin aceste locuri; apoi, în franţuzeşte, porunceşte lui Tom să vie
subt ţava puştii lui. 3. Fără îndoială, acuma se teme să fugă, ca să nu
mă piardă, cum era cît pe ce să se întîmple alaltăieri. Astfel şi-a
putut birui pentru întîia oară groaza de tunetul puştii.

– Îţi era frică de puşcă? îl întreb eu. Trebuie să te stăpîneşti. (M.


Sadoveanu) 4. ...Deci voi, meşteri mari, / Calfe şi zidari, / Curînd vă
siliţi / Lucrul de-l porniţi / Ca să-mi rădicaţi, / Aici să-mi duraţi /
Mănăstire naltă / Cum n-a mai fost altă.../ Noi să ne-apucăm / Cu
toţi să giurăm / Şi să ne legăm / Taina s-o păstrăm. / Ş-orice soţioară
/ Orice surioară, / Mîini în zori de zi / Întîi s-o ivi, / Pe ea s-o
jertfim, / În zid s-o zidim! (Mănăstirea Argeş)

264. Faceţi analiza morfologică a elementelor interpuse în


structura conjunctivului.
Un bătrîn odinioară sfîrşitul său cunoscînd, / Şi văzînd că o să
moară, bani, avere, nelăsînd,/ Chemă să vie la sine pe fiul său cel
iubit / Şi cu cuvinte puţine / În astfel l-a sfătuit: / – Fătul meu, eu mor
acuma şi alt nimica nu-ţi las, / Decît trei cuvinte numa în cel din
urmă ceas. / Care ca pe-o bogăţie să ţi le păstrezi de mic, / Să le aibi
la bătrîneţe, aceste ce ţi le zic: / Pe-al tău stăpîn sau mai-mare cu
dreptate să-l slujeşti, / Dar bani sau vreo-mprumutare să nu-i dai, să
te păzeşti. / Pe nevasta ta-n viaţă din inimă s-o iubeşti, / Dar nici cît
un fir de aţă taina-ţi să nu-i desvăleşti. / Pe copiii tăi, fireşte, o să-i
iubeşti de-or trăi, / Dar fiu de suflet nu creşte, că-n urmă te vei căi. /
Aste ale lui cuvinte ca o diată fiind, / Le ţinu fiul său minte, ce-
nchipuiesc neştiind. / Omul însă din natură este făcut curios, / Cît să-
i dai învăţătură, îi este făr’de folos; / Căci el pînă nu încearcă orişice
va auzi, / Neted lui nu-i vine parcă odihnit a le păzi. / Să-i spui c-o să
pătimească, să-i spui că se va jertfi, / El va să le pipăiască, să vază,
aşa vor fi? / De aceea dar ferice de cel ce va primi / Ceea ce lui i se
zice pînă nu a pătimi! (Anton Pann).
265. Alcătuiţi cîte o propoziţie cu verbul a lua la conjunctiv
prezent la toate persoanele, singular şi plural.

266. Selectaţi fraze în care verbele regente a încerca, a vrea, a-i


veni, a ruga, a trebui să fie urmate de verbe la conjunctiv.

Modul condiţional-optativ

267. Delimitaţi verbele la condiţional-optativ; identificaţi


valorile semantice de condiţional, ireal şi optativ dezvoltate de acest
mod.
1. Şi trecînd printr-o cînepişte, văzu trei fete ce munceau la
cînepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce
tot spuneau fetele. Cînd ajunse la urechile lui nişte vorbe ce-l trezi,
căci era dus pe gînduri. Se întoarse la fete şi le întrebă:
- Ce aţi zis, fetelor?

- De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aş


îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare.
- De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aş
sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie.

- De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aş


face doi feţi-logofeţi cu totul şi cu totul de aur, zisese fata cea mică.
2. - Preaînălţate împărate, am auzit că oarecine s-ar fi lăudat către
măria-ta că el ar fi ucis pe balaur. Nu e adevărat, măria-ta, eu sunt
acela care l-am omorît. (P. Ispirescu) 3. De opera lui Dimitrie
Cantemir s-au ocupat pînă astăzi în deosebi istoricii, filologii şi
criticii noştri, prea puţin s-au aplecat însă asupra ei filozofii, deşi,
precum mă voi grăbi să dovedesc, Dimitrie era un gînditor înzestrat
cu eminente posibilităţi, care în alte împrejurări ar fi putut avea şansa
de a da roade, ce s-ar fi făcut remarcate şi aiurea. (L. Blaga) 4. De-aş
fi artist / eu ţi-aş descri / A tale mîndre gesturi, / Din al meu dor / ar
mai pieri / Cînd te-aş ceti / În versuri... / Ca pictor / Eu te-aş picta - /
Mi-ai fi icoană-n viaţă, / Din al meu dor / Aş mai uita / Cînd te-aş
privi / În faţă... / Ca muzicant / - Eu ţi-aş şopti, / Cu flaut, / Sau cu
struna, / Din al meu dor / S-ar povesti / De tine-ntotdeauna. (G.
Bacovia)

268. Subliniaţi verbele la condiţional-optativ prezent şi perfect.


Explicaţi structura analitică a acestora.

1. Dacă am face toate combinaţiile posibile între cuvintele unui


dicţionar de buzunar, am construi o infinitate de opere ştiinţifice care
ar răsturna, ca pe nişte încercări puerile, toate teoriile ştiinţei de azi;
am construi o infinitate de opere literare, faţă cu care Divina
Comedie ar fi o simplă încercare juvenilă; am construi tragediile
pierdute ale lui Euripide şi tratatele lui Epicur, am învia din morţi
Biblioteca de la Alexandria... 2. Un om care s-ar hotărî şi ar reuşi să
fie sincer în orice împrejurare ar fi o apariţie odioasă, ar fi o
calamitate publică, ar ofensa în dreapta şi în stînga, ar arunca
scandalul în familii, ar grăbi dezvoltarea societăţii – ar trebui să fie
ucis ca un cîine turbat. (G. Ibrăileanu) 3. De numele lui Orfeu am
lega unul dintre cele mai cutremurătoare mituri ale antichităţii. Mitul
ar începe cu adevărat o dată cu moartea Euridicei. Asemenea lui
Dante mai tîrziu – Orfeu ar coborî în infern pentru a o căuta. De ce
nu se află această fiinţă pură în Paradis? ne-am putea întreba.
Fiindcă, probabil, lui Orfeu i-ar fi fost mai lesne să convingă forţele
binelui, ar fi ieşit fericiţi de acolo şi ... mitul n-ar mai fi avut loc sau
ar fi eşuat, în bună parte. Cîntecul învinge moartea – acesta ar fi una
dintre marile semnificaţii ale acestei legende. (N. Dabija) 4. Duceţi-
vă pe pustiu, dacă vă place! Duce-v-aţi învîrtindu-vă ca ciocîrlia!
strigă cei bătrîni. (I. Creangă) 5. Şi cînd gîndesc la viaţa-mi, îmi pare
că ea cură / Încet repovestită de o străină gură, / Ca şi cînd n-ar fi
viaţa-mi, ca şi cînd n-aş fi fost... (M. Eminescu) 6. Uşoară, maică,
uşoară, / C-ai putea să mergi călcînd / Pe seminţele ce zboară / Între
ceruri şi pămînt. (Gr. Vieru) 6. Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi /
şi ţi-aş săruta talpa piciorului, / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după
aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?... (N. Stănescu)

269. Stabiliţi diateza verbelor la condiţional optativ.


1. Purta iarna cuşmă înaltă, ţuguiată, suman lung, pînă la călcîie,
iar vara – pălărie de paie, cămeşă de cînepă tot lungă, pînă la
genunchi, prinsă la brîu cu un chimir bătut cu aramă, un chimir în
care totdeauna purta amnar, cremene, iască, aşa încît, dacă din
întîmplare într-o clipă s-ar fi stins toate focurile pe lume, de la
chimirul cela ar fi început a se înfiripa viaţa din nou. 3. Satul îl
urmărea cu un fel de stimă ce semăna mai mult a zavistie. Se zicea,
de-o pildă, că e vînjos cum nu se mai poate, dar toţi cei doborîţi de
el, recunoscînd că au fost la pămînt, ţineau să adauge că, ehe, de-ar fi
umblat ei măcar o singură vară cu harapnicul pe umăr şi cu fluierul la
brîu, de-ar fi tot amăgit mămăliga ceea cu cîte-un boţişor de brînză, i-
ar arăta ei tăcutului din vîrful dealului ce-i aceea trîntă. (I. Druţă) 2.
Apoi dă carul, îşi ia boii, pleacă pe costişă într-o parte spre pădure şi
se cam mai duce. Istalalt, adică Dănilă, zice în gîndul său: "Taci, că-i
cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă
nu era ţigan, să întoarcă." (I. Creangă) 3. Cîntărind soarta lui
Cantemir în perspectiva contingenţelor istorice, ne-am întrebat de
multe ori ce profil ar fi dobîndit această viaţă, dacă la Stănileşti ar fi
fost înfrînţi nu ruşii, ci turcii, aşa cum o doreau moldovenii şi
Dimitrie însuşi. Dacă istorica bătălie de pe Prut s-ar fi terminat cu
izbînda visată de aceştia, domnia rodnică a lui Dimitrie Cantemir în
Moldova ar fi fost asigurată pentru mult timp, iar fiul său Antioh, ca
urmaş, ar fi devenit întîiul mare poet al românilor, cum în realitate a
devenit întîiul poet al literaturii ruse. O domnie a casei Cantemir ar fi
grăbit, cu alte cuvinte, cu cel puţin o sută de ani renaşterea politică şi
culturală a poporului român. Din nefericire nu am emis decît o
ipoteză pentru jocul plăcut al fanteziei şi pe care trebuie s-o lepădăm,
căci în istorie, ipotezele cari încep cu "ce-ar fi fost dacă", sînt inutile.
Dincolo de acest joc al fanteziei rămîne însă un fapt: în Rusia,
Dimitrie Cantemir şi-a completat opera, precum am arătat, cu foarte
importante lucrări, dintre care unele i-au adus slava europeană. (L
Blaga)

270. Atestaţi formele inverse de condiţional-optativ şi analizaţi


morfosintactic elementele interpuse în aceste structuri.
1. Prin cosmos / auzi-s-ar atunci măreţii mei paşi / şi-aş apare
năvalnic şi liber / cum sînt. (L. Blaga) 2. Om bun, mînca-te-ar puricii
să te mănînce!... Eu ştiu ce va să zică durerea la inimă, bat-o
pîrdalnica s-o bată!... Nu ştiu, zău, cum a sta şi asta! îmi plesneşte
obrazul de ruşine cînd gîndesc cum am să mă înfăţişez înaintea
femeii celea cu vorbe de-acestea. 3. Bine, măi babă. Dar în gîndul
său: "Da' mînca-l-ar brînca să-l mănînce, surlă, că mult mă mai
înăduşi cu dînsul. De-am avea pîine şi sare pentru noi, da' nu să-l
mai îndop şi pe dînsul cu bunătăţi... Cînd m-aş potrivi eu babei la
toate cele, apoi aş lua cîmpii!" 4. Măi, al dracului venetic şi ceapcîn
de popă! zicem noi, după ce ne adunăm toţi la un loc, îngheţaţi de
frig şi speriaţi. Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită,
vedea-l-am dus pe năsălie la biserica Sfîntului Dumitru de sub
cetate, unde slujeşte; curat Ucigă-l-Crucea l-a colăcit să vie şi să-şi
facă budihacea casă la noi în sat. 5. Şi ce să vezi? Unde nu se ia
hapsîna de nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva aprinsă după noi,
căci tocmai atunci trăgea focul, să dea colacii în cuptor: – Vai,
aprinde-v-ar focul, să vă aprindă! zise ea, burzuluită grozav; dar cum
se cheamă asta? În obrazul cui v-a învăţat!...6. Las' că nici la celelalte
nu prea pot învăţa cu slova asta nouă, care-a ieşit, însă afurisita de
gramatică îmi scoate peri albi, trăsni-o-ar fi s-o trăsnească! Parcă ai
ce face cu dînsa la biserică? 7. Vai! osîndi-v-ar Dumnezeu să vă
osîndească, soiuri ticăloase ce sunteţi! Nime n-are chip să se
odihnească în casa asta de răul vostru! Cine oare mi-a făcut şotia? 8.
– Amin, neamin, ştergeţi-vă pe bot despre purcei, zise Mogorogea
cu ciudă; înţeles-aţi? Nu tot umblaţi după bunătăţi; mai mîncaţi şi
răbdări prăjite, că nu v-a fi nimica! – Ia lăsaţi-l încolo, măi; sta-i-ar în
gît pe ceea lume! zise Zaharia. 9. De-a mai mare dragul să fi privit pe
Davidică, flăcău de munte, cu barba în furculiţă şi favorite frumoase,
cu pletele creţe şi negre ca pana corbului, cu fruntea lată şi senină,
cu sprîncenele tufoase, cu ochii mari, negri ca murele şi scînteietori
ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori, nalt la stat, lat în spete,
subţire la mijloc, mlădios ca un mesteacăn, uşor ca o căprioară şi
ruşinos ca o fată mare, Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se
preoţească. A murit, sărmanul, înainte de vreme, înecat cu
pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi numele să le piară, că au
mîncat juvaier de flăcău! (I. Creangă)

271. Scrieţi verbele a privi şi a vedea la modul condiţional-


optativ cu auxiliarul precedat de pronumele neaccentuate: m-, te-,
l-, ne-, v-, i-, le-, s-, şi- apoi cu verbul conjugat urmat de pronumele
-o.

272. Selectaţi exemple în care sintagma condiţional-optativului


să fie disociată prin adverbele cam, mai, prea, tot, şi.

273. Delimitaţi verbele la prezumtiv, identificaţi mijloacele


lexico-gramaticale de redare a valorilor particulare ale
prezumtivului.
1. Cu cîţiva ani în urmă, aflîndu-mă pentru întîia oară, mult mai
tîrziu faţă de cum s-ar fi cuvenit, între splendorile pe care grecii le-au
lăsat moştenire lumii, Ritsos renunţase, în marea lui generozitate, la
treburile pe care le va fi avînd spre a-mi fi tovarăş şi călăuz şi astfel
mi-a fost dat ca, alături de el, să stau la Micene în faţa mormîntului
lui Agamemnon. (Geo Bogza) 2. D-apoi calul meu de pe atunci, cine
mai ştie unde i-or fi putrezind ciolanele! Că doar nu era să trăiască
un veac de om! Cine ţi-a vîrît în cap şi una ca aceasta, acela încă-i
unul... Ori vorba ceea: Pesemne, umbli după cai morţi să le iei
potcoavele.
– Tată, atîta cer şi eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori
că n-a fi trăind, aceasta mă priveşte pe mine; numai vreau să ştiu
dacă mi-l dai ori ba. (I. Creangă) 3. O fi fost văduva prea frumoasă,
încă tînără şi cu nuri, dacă singurul lor fecior întrecea pînă şi brazii
de la munte prin făptura sa. (G. Meniuc)

274. Subliniaţi verbele la prezumtiv prezent şi perfect. Explicaţi


structura analitică a acestora.
1. Cînd prin crengi s-a fi ivit / Luna-n noaptea cea de vară, / Mi-i
ţinea de subsuoară, / Te-oi ţinea de după gît. (M. Eminescu) 2. Am
văzut cum prinde treptat contur, din formulările obişnuite ale
întrebării, dar încă mai bine din formulările mai puţin obişnuite puse
în joc de limba românească, un fel de orizont al fiinţei; apoi cum se
ivesc, cu modulaţiile româneşti ale fiinţei, născute din iscodiri şi
întrebări, un fel de situaţii ale ei sau de ipostaze, care, fără s-o redea
întocmai, înfăţişează ca un fel de instantanee ale ei: fiinţa ca un n-a
fost să fie, ca un era să fie, ca un va fi fiind, ca ar fi să fie, este să fie,
în fine ca a fost să fie. (C. Noica) 3. Oricum vor fi stat lucrurile, sigur
e numai că Joldea porni la Iaşi să-şi ia mireasa, şi de acolo urma să
meargă amîndoi la Suceava, să facă nunta şi să se aşeze în scaun. 4.
De aici încolo, timp de vreo 4-5 ani, o fi fost un trai mai mult sau mai
puţin tihnit şi o fi văzut şi copila aceasta ceva linişte împrejurul ei.
(C. Gane) 5. Se zice că s-au găsit cîţiva care au încercat să-i ia
apărarea, susţinînd că, poate, într-adevăr, n-o fi avînd sărmanul oi,
şi neavînd oi, cum poţi preda la stat lînă, brînză, pielicele. 6. An cu
an i s-o fi tot împuţinat turma, şi atunci cînd nu a mai avut ce paşte,
a părăsit dealurile celea fumurii din depărtare şi s-a întors în satul lui
de baştină. 7. Era iarbă de munte, iarbă de păşune. „O fi ţinut-o prin
buzunare, o fi rătăcit-o prin cusătura hainelor” – ziceau oamenii. O fi
purtat-o în sufletul, în inima lui şi, ca să vezi, pînă la urmă a răsărit.

Nu putea să nu răsară, pentru că dac-o fost cioban ş-o ţinut oi... (I.
Druţă) 8. De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, / care mi te-
ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie / în jurul pieptului, în jurul
tîmplelor, / mereu fragedă, mereu unduitoare? (N. Stănescu)

275. Subliniaţi verbele la modul imperativ. Spuneţi care dintre


ele indică o dorinţă, o rugăminte, o urare, un sfat, un îndemn,
mirarea.

1. Te uită cum ninge decembre, / Spre geamuri, iubito, priveşte -


/ Mai spune s-aducă jăratic / Şi focul s-aud cum trosneşte. / Şi mînă
fotoliul spre sobă, / La horn să ascult vijelia, / Sau zilele mele –
totuna – / Aş vrea să le-nvăţ simfonia. / Mai spune s-aducă şi
ceaiul, / Şi vino şi tu mai aproape, - / Citeşte-mi ceva de la poluri, / Şi
ningă...zăpada ne-ngroape. / Ce cald e aicea la tine. / Şi toate din
casă mi-s sfinte, – / Te uită cum ninge decembre... / Nu rîde...
citeşte-nainte. / E ziuă şi ce întuneric... / Mai spune s-aducă şi lampa
- / Te uită, zăpada-i cît gardul, / Şi-a prins promoroacă şi clampa. /
Eu nu mă mai duc azi acasă... / Potop e-napoi şi-nainte, / Te uită
cum ninge decembre, Nu rîde, citeşte-nainte. (G. Bacovia) 2. Dacă
faci o bunătate, îngroap-o în suflet ca pe-o sămînţă de flori ce este.
N-o pune pe catifea, în văzul lumii, că se usucă. N-o muia în aur că
se sufocă şi moare. N-o expune în colivie de cleştar că sălbătăceşte.
Nu i-o arunca în ochi celui pentru care ai făcut-o, că pînă la urmă se
împuţinează şi ustură, şi este pe nedrept scrisă în hrisovul celor rele.
Ca pe-o sămînţă de flori ce este îngroap-o în adînc şi întuneric şi,
dacă poţi, uită locul, să te minunezi apoi de vrednicia pentru care ţi
s-a dat în dar. N-o anina cu vîrful peniţei şi n-o tîrîi prin tropi că e
sămînţă de flori cu talpă lată şi ce se va alege atunci din delicata ta
grandografie. (V. Grosu) 3. Voinicilor, zise, sînteţi slobozi, mergeţi în
pace şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea a vă
împotrivi cinci zile regelui de Polonia. (C. Negruzzi)

276. Analizaţi structura morfematică a verbelor la modul


imperativ. Indicaţi formele verbale omonime. Schimbaţi forma de
imperativ afirmativ în imperativ negativ. Comentaţi structura
morfologică a acestora.

1. Ca să poţi să fii, stai locului şi sfinţeşte-l... Vai de cel care se


odihneşte la umbra copacului sădit de srămoşul altuia. Lasă-te ars
de soare, dacă n-ai moştenit vreo umbră de arbore. Sădeşte tu
însuţi, dacă nu s-a sădit pentru tine. Fii strămoş, dacă n-ai avut
norocul să fii strănepot. (N. Stănescu) 2. O, acopere fiinţa-mi cu-a ta
mută armonie, / Vino somn – ori vino moarte. / Pentru mine e
totuna: / De-oi petrece-ncă cu mîţe şi cu pureci şi cu luna, / Or de nu
– cui ce-i aduce? – Poezie – sărăcie! 3. O, vin'! odorul meu
nespus, / Şi lumea ta o lasă! / Eu sunt luceafărul de sus, / Iar tu să-
mi fii mireasă. 4. Şi pentru cine vrei să mori? / Întoarce-te, te-
ndreaptă / Spre-acel pămînt rătăcitor / Şi vezi ce te aşteaptă. 5.
Cobori în jos, luceafăr blînd, / Alunecînd pe-o rază, / Pătrunde-n
codru şi în gînd, / Norocu-mi luminează! (M. Eminescu)

6. – De vînzare-ţi e găinuşa ceea, măi băiete?

– De vînzare, moşule!

– Şi cît cei pe dînsa?

– Cît
crezi dumneata că face!
Ia ad-o-ncoace la moşul, s-o drămăluiască! (I. Creangă) 7.

Apără-mă , frunză de tei, te rog, mă apără, / Sălbatic duşmanii mei /
Tună şi scapără. / Păzeşte-mă frunză de dud, te rog, mă păzeşte, /
prietenii m-au vîndut / moldoveneşte. Loveşte-mă frunză de măr, cu
neîndurare, am căutat adevăr / în trădare. / Ascunde-mă, frunză de
soc, te rog, mă ascunde, / invidia-i cu noroc, / aici şi oriunde. / Alină-
mă, frunză de nuc, te rog, mă alină, / speranţele-au ars ca pe rug / şi
fără lumină. (D. Matcovschi)

277. Comentaţi ortografierea verbelor la modul imperativ


însoţite de formele atone ale pronumelor personale.
1. Dar binele vostru pe rana aproapelui / E cît un solziu de
cicatrice. / Mai bine-nveliţi-mă-n cîntecul harpei / de Euridice. (I.
Hadârcă) 2. Dar puntea-n salturi repezi / Se clatină-ntre mure. / O!
punte, fă-te lebezi, / Şi du-mi-o-n ţărm uşure. (T. Arghezi) 3. O,
arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, / Care pare încărcată de o
pulbere-argintoasă, / Te-aş privi o viaţă-ntreagă în cununa ta de
rază, / Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. / Vino!
Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă / De la sînul tău cel
dulce floarea veştedă de luncă, / Ca pe coardele ghitarei răsunînd
încet să cadă... (M. Eminescu) 4. Acum, ia-ţi-le pe toate şi fugi în
birou la tine pe divan, citeşte pînă la două şi jumătate, în linişte, că
atunci mîncăm. (C. Petrescu) 5. Acum, luminate crăişor, ca să vezi
cît poate să-ţi ajute milostenia, du-te la taică-tău şi cere să-ţi deie
hainele, calul şi armele cu care a fost el mire, că numai aşa ai să te
poţi duce unde n-au putut merge fraţii tăi. (I. Creangă)

278. Scrieţi imperativul negativ al verbelor a fi, a scrie, a citi, a


înnoi, a dezvinovăţi, a dezamăgi, a pustii şi a se sfii. Explicaţi
ortografia lor.

279. Construiţi cîte o propoziţie cu predicatul exprimat prin


verbele a transcrie, a crea, a pune, a culege, a alege, a spune la
modul imperativ, persoana a II-a singular, urmat de pronumele -ţi,
şi la persoana a II-a plural fără pronume după verb.
280. Delimitaţi infinitivul prezent de infinitivul perfect şi
efectuaţi analiza morfematică a acestora.

1. A pricepe că nu poţi pricepe şi că nu eşti în stare de-a


împiedica împlinirea legilor firii, este deja interesant; dar a pricepe
pentru ce nu poţi pricepe e minunat, fiindcă dacă ai putea înlătura
pricina pentru care nu poţi pricepe, şi care e parte în tine, parte afară
din tine, ai pricepe totul. (D. Zamfirescu) 2. A cunoaşte, a iubi / Înc-o
dată iar şi iară / A cunoaşte-nseamnă iarnă, / A iubi e primăvară. / A
iubi aceasta vine / Tare de departe-n mine, / A iubi aceasta vine, /
tare de departe-n tine. (L. Blaga) 3. În grabă alergat-au din toate-a
lumii zări, / De peste munţi, din funduri, de peste nouă mări / Cei
mai viteji şi mîndri feciori de împăraţi, /Vrăjiţi de-a fi pe viaţă de Lia
fermecaţi. 4. Ea intră în palatul acel de feerie / Cu inima-n bătaie de
dulce bucurie, / Dorind ca să-ntîlnească, temînd de-a întîlni / Pe-acel
care-a vrăjit-o aicea de-a veni, / Şi iată că zăreşte a lui bătrînă
mamă, / Cu genele căzute pe ochi ca o năframă! (V. Alecsandri)

281. Stabiliţi funcţia sintactică a infinitivelor din următoarele


exemple.

1. În zidul lung şi nalt al mănăstirii, privit din grădină, se văd


fereşti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e
toată-ntreţesută cu iederă, şi în dosul acelei mreje de frunze-
ntunecoase se văd în oale roze albe, ce par a căuta soarele cu
capetele lor. (M. Eminescu) 2. Eminescu nu este, cum se zice de
obicei, un poet al naturii, al decoraţiei vegetale, sau e departe de a fi
numai atît. (G. Călinescu) 3. Cel viu uită şi lasă pe mortul ne-
ngropat / Şi făr-a-ntoarce capul se duce-orice păgîn, / Că-n umbra
fiecărui s-avîntă un român! 4. Născută-n faptul zilei cu faţa-n răsărit,
/ Luceferii, văzînd-o, mai viu au strălucit, / Ferice de-a atinge cu-o
rază argintie, / Cu ultima lor rază aşa minune vie. (V. Alecsandri) 5.
Tu ai un fel al tău senin / De-a ridica oraşele ca norii, / şi de-a muta
secundele mereu / pe marginea de Sud a orei, / cînd aerul devine
mov şi rece / şi harta serii fără margini, / şi-abia mai pot rămîne-n
viaţă / mai respirînd, cu ochii lungi, imagini. (N. Stănescu) 6. A fi
cinstit nicicînd nu e tîrziu, / Şi nu-i tîrziu să-ţi aperi demnitatea, / Şi
nu-i tîrziu să-ţi aminteşti de frate, / Şi să nu uiţi de mama şi de tata.
(I. Vatamanu) 7. Cîmpia Sorocii… Pămînt tocmit să poarte sute de
ani, din sămînţă în sămînţă, gustul pîinii de secară. Grai mustos ce se
pricepe deopotrivă de bine a plînge şi a rîde, a mulţumi şi a
blestema. (I. Druţă)

282. Analizaţi elementele interpuse în structura a infinitivului.

1. Ea suferea şi nu ascundea nimănui că suferă, ca şi acum, căci


nu are orgoliul aspru de a nu se da în spectacol. (C. Petrescu) 2. Ş-
apoi... cine ştie de este mai bine / A fi sau a nu fi..., dar ştie oricine /
Că ceea ce nu e, nu simte dureri, / Şi multe dureri-s, puţine plăceri. 3.
Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, / Pîn' ce-oi simţi că ochiu-
mi de lacrime e sec, / Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
/ C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte / Că chinul şi
durerea simţirea-mi a-mpietrit-o… (M. Eminescu) 4. Negustorul
începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:
– Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă? 5. Tortul l-au
depănat pe rîşchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fiert cu leşie,
să se înălbească, apoi le-au pus pe vîrtelniţă, de pe care au început a
le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi,
apoi le-au luat şi le-au învelit pe sulul de dinapoi, punînd vergele
printre pături, ca să nu se hrentuiască urzeala; şi fuscei printre rost,
ca să nu se încîlcească natra. 6. Şi, cu ochii pironiţi la drobul de sare
de pe horn şi cu mîinile încleştate, de parcă le legase cineva,
începură a-l boci amîndouă, ca nişte smintite, de clocotea casa 7. Ce
este? Ce v-a găsit, nebunelor? Atunci ele, venindu-şi puţin în sine,
începură a-şi şterge lacrimile şi a-i povesti cu mare jale despre
întîmplarea neîntîmplată. (I. Creangă)

283. Subliniază cu o linie verbele la infinitivul scurt, cu două linii


substantivele provenite din infinitivul lung şi cu o linie întreruptă
verbele la forma inversă de condiţional-optativ construit cu
infinitivul lung.

1. Codrul puse a vui, / Brazii a-şi însufleţi, / Pe stejari a mi-i trezi.


/ Iar copacii mari şi mici / Se făceau ostaşi voinici, / Şi spre domn
înaintau / Şi din gură cuvîntau: / "Să trăieşti, măria-ta! / Hai la luptă,
hai, Ştefane; / Du-ne-n oardele duşmane!" 2. Copiliţă-n fericire / Stă
pătrunsă de uimire, / Ochii galeş i se-nchid, / Degetele-i se
deschid, / Fusu-i pică, firu-şi pierde, / Şi ea cade-n iarba verde. 3.
Cînd era pe adormire, / Le cînta cu-nduioşire: / "Nani, nani,
copilaşi, / Dragii mamei fecioraşi! 4. Taci, măicuţă cu durere, / Că-ţi
aducem mîngîiere. / Nu jeli a noastră soartă, / Că de grijă cerul
poartă / Şi la morţi, şi la cei vii, / Şi la flori, şi la copii. (V. Alecsandri)
4. Aşa am izbutit, măicuţă, să facem şi acum pe cheful spînului,
rămînere-aş păgubaş de dînsul să rămîn. (I. Creangă) 5. Plutire-am
lin pe lacul ce doarme în grădină, / Căci eu mă simt copilă, de-ai fi şi
tu copil. (M. Eminescu) 6. Scopul cuvîntării nu este de a impune, ci
de a convinge. (I. Negruzzi) 7. E un spectacol de neuitat acela / de-a
şti, / de-a descoperi / harta universului în expansiune, / în timp ce-ţi
priveşti / o fotografie din copilărie! (N. Stănescu) 8. Dare-ar Domnul
să trăiesc / Să mai stau să-l mai privesc! / Zările-alergîndu-le, / Vifor
măsurîndu-le / Fulger despicîndu-le! (G. Coşbuc)
284. Construiţi enunţuri în care verbele la infinitiv cu prepoziţia
a să fie precedate de alte prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale cum
ar fi: de, pentru, spre, fără, înainte de.

285. Selectaţi din literatura artistică exemple în care infinitivul


să intre în structura formelor verbale compuse.

286. Efectuaţi analiza morfematică a gerunziilor din text.

1. Înveţi să vorbeşti vorbind, să studiezi studiind, să alergi


alergînd, să munceşti muncind şi la fel, înveţi să-l iubeşti pe
Dumnezeu şi pe om iubind. (Sfîntul Francis din Sales) 2. Aşa zicînd,
porneşte şi, mergînd prin pădure, s-a rătăcit. După multă trudă şi
buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de-un heleşteu şi, văzînd nişte
lişiţe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vreo una
s-o ducă peşchin frăţine-său... Dar lişiţele, nefiind chioare, nici
moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, şi Prepeleac a rămas bătînd
în buze. 2. Şi cînd l-a ajuns arsura la os, a sărit din somn, răcnind ca
un taur, şi nu-şi găsea loc prin casă, de usturime. Dar, neaflînd care-i
vinovatul şi nebizuindu-se în putere a se bate cu toţi, se puse la
făcut metanii şi ne blestema, de-i curgea foc din gură. Noi însă, cu
toate blestemele lui, mai punîndu-i în alte nopţi cîteva poşte şi
făcîndu-i-se tălpile numai o rană, a fost nevoit să-şi ia tălpăşiţa spre
Humuleşti, lehămetindu-se de popie şi lăsînd toate merindele sale în
stăpînirea noastră. (I. Creangă) 3. Trei şerpi subţiri şi lungi se duc la
vale într-o înverşunată întrecere, nici unul nevrînd să rămînă în
urmă; fiecare trăgînd cu ochiul la ceilalţi să nu fie depăşit, gonesc
nebuneşte, vertiginos, ţinîndu-se strîns lipiţi, încolăcindu-se după
stînci, uneori din fugă, se amestecă timp de cîteva clipe, unul luînd
locul celuilalt, şi mereu se reped înainte neopriţi, nedespărţiţi. (G.
Bogza) 4. Şi sfînta Duminică a primit-o cu aceeaşi rînduială şi tot aşa
de bine ca şi surorile sale. Şi făcîndu-i-se milă de această nenorocită
şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfînta Duminică o dată, cît a putut, şi
îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi
cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie
vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămîie. Şi
toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întîmplat să
audă măcar vorbindu-se vreodată despre aceasta. (I. Creangă)

287. Stabiliţi valoarea adverbială şi cea adjectivală a gerunziilor


şi efectuaţi analiza morfosintactică a acestora.

1. Mă desprinsei de sus căzînd / în piaţa înserată, liniştită. / O, el


se-ndepărta zburînd, / prin aer şi prin ziduri străbătînd / cu cartea-n
mîini, citind cu patimă / necontenită. (N. Stănescu) 2. El intră şi se-
ndeasă în gloata tremurîndă / Ca junghiul cel de moarte în inima
plăpîndă, / Şi paloşu-i ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n
dreapta-n stînga şi taie-n carne vie. 3. Copila tremurîndă s-apropie şi
zice: / "Sunt om cu gînduri blînde venit din lume-aice". 4. Apoi, luînd
de mînă pe Lia tremurîndă: / "Oricine-ai fi, el zice, fiinţă, tu,
plăpîndă! / Durerea omenească în veci să nu te-ajungă, / Şi fie-ţi
scurt necazul şi fericirea lungă! 5. Atunci voiosul soare, simţind o
nouă viaţă, / O ia pe Lia-n braţe şi o sărută-n faţă / Şi-i zice cu-
nfocare: "Iubita mea mireasă, / În lumea pămînteană ai fost
împărăteasă; / De-acum tot împreună gustînd cerescul bine, / Eu
lumina-voi cerul, şi tu, dragă, pe mine". (V. Alecsandri) 6. Iară noi?
noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de
patimi, inimi bătrîne, urîte, / Măşti rîzînde, puse bine pe-un caracter
de nimic. 7. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, /
Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi, / Închinînd ale lor
versuri la puternici, la cucoane, / Sunt cîntaţi în cafenele şi fac
zgomot în saloane; / Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste, / Ei
încearcă să le treacă prin protecţie de fuste, / Dedicînd broşuri la
dame a căror bărbaţi ei speră / C-ajungînd cîndva miniştri le-a
deschide carieră. (M. Eminescu) 8. Căci din ochiul de tină / Pîn-la
steaua-ţi sclipindă / Sînt un plîns de lumină / Într-o beznă rîzîndă. (L.
Lari)

288. Determinaţi funcţia sintactică a gerunziilor din


următoarele exemple.

1. De dorul cui şi de-al cui drag, / Să-mi plîngă sufletul pribeag, /


Întreagă noaptea nedormind, / Ca s-aud roibii tropotind, / Să sar din
pat, s-alerg în prag, / Să te cuprind! (G. Coşbuc) 2. Iar hanul, lung
privindu-l, rosteşte cu durere: /"O! Dan viteaz, ferice ca tine care
piere, / Avînd o viaţă verde în timpul tinereţii / Şi albă ca zăpada în
iarna bătrîneţii!..." (V. Alecsandri) 3. Vai! tot mai gîndeşti la anii cînd
visam în academii, / Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina
vremii, / Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune / Şi-n a
lucrurilor peteci căutînd înţelepciune? (M. Eminescu) 4. Sunt copii.
Cu multe sănii, / De pe coastă vin ţipînd / Şi se-mping şi sar rîzînd; /
Prin zăpadă fac mătănii; / Vrînd-nevrînd. (G. Coşbuc) 5. Pe urmă se
înghesuiau toţi, defilînd unii prin faţa altora, remarcîndu-se sau nu,
provocînd sau prelungind mici discuţii cu surîsuri şi priviri. La colţ,
m-am lovit faţă în faţă cu un grup, care, în alb şi cu pantofi fără toc
(şi cei doi băieţi şi cele două fete brunete), mergeau fiecare,
purtîndu-şi rachetele ca o solie, la tenis. (M. Preda)

289. Selectaţi 4 enunţuri în care verbele la gerunziu să fie


precedate de prefixul ne- şi adverbul formativ mai şi 4 enunţuri în
care verbele la gerunziu să fie urmate de pronume conjuncte.
290. Efectuaţi analiza morfematică a participiilor din text.

1. Iar deasupra Codrenilor, pe vîrful unui deal înalt şi plin de


tihărăi se află vestita Cetatea Neamţului, îngrădită cu pustiu,
acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie şi
străjuită de ceucele şi vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi
într-însa. (I. Creangă) 2. Şi chiar că socotit şi măsurat era cum nu se
mai poate. Măsurat la umblet, măsurat la cătătură, măsurat în toate
poftele şi pornirile sale, şi nu se lăsa furat de nici una din patimile,
de nici unul din viciile acestei lumi. Crescut pe lîngă stînă, sub cupola
albastră a cerului, de dimineaţă pînă seara, de cu primăvară pînă
toamna tîrziu, an cu an, o fi ajuns singur cu mintea lui acel mare
adevăr că nimic nu e veşnic pe lume – toate sînt trecătoare. (I.
Druţă) 3. Ajuns la poartă, trage clopoţelul, un frate îi deschide, el
intră în curtea, ce semăna a părăsită, a mănăstirii, cu pardoseala ei
de pietre pătrate, printre care creşteau în voie fire de înaltă iarbă,
şi-n mijlocu-i c-un iaz, ale cărui maluri erau sălbăticite de fel de fel
de buruiene. (M. Eminescu) 4. În plaurul plutitor, adică în pămîntul
nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante şi tot ce adună şi preface
moartea, o viaţă nouă şi înfrigurată fremăta. Într-o luncă de
tamarix, înflorită ca cerul, cîntau într-un amurg privighetorile. În
adîncul umbrei, în dosul acestui strălucit decor, miile de păsări şi de
animale trăiau o viaţă neînfrînată. Şi subt ele, în apa fierbinte mîlul
cald, altă viaţă a gîngăniilor fără număr, fără sfîrşit, multiplă şi
fabuloasă, izvorîtă din veşnicie. Din scorburi bătrîne de sălcii
tresăreau egrete graţioase – ca nişte bucăţi de zăpadă înaripată. (M.
Sadoveanu)

291. Determinaţi funcţia sintactică a participiilor din


următoarele exemple.
1. Sărut mîna-ncet lăsată / Pe genunchii adormiţi, / Mînă de
bătrîn, uscată, / Coborîtă dintre sfinţi; / Coborîtă de pe ape, / Dintre
crengile în zbucium, / C-a ştiut în timp să sape / Fir de licăr, fir de
zbucium. (Gh. Ciocoi) 2. Dintr-un ritm în altul am ieşit ades / Să fiu
mai auzit şi-un pic mai înţeles, / Căci am purtat în ochi lumină
gînditoare, / Voind a vă uni c-un suflet şi-o cîntare. (I. Vatamanu) 3.
M-am gîndit, cu un fel de nelinişte, că, dacă voi fi în Bucureşti, voi fi
vizitat de ai mei şi că voi fi obligat – acum cînd eram atît de obosit
– să joc un fel de teatru de dragoste şi bucurie. 4. De cu seară ne
punem în mişcare şi pe la miezul nopţii, după ce străbatem, în linişte
de mormînt, distanţa de vreo doi kilometri, printre case tăcute,
stinse, ca locuite de stafii, ne oprim lîngă terasamentul înalt al unei
căi ferate. (C. Petrescu) 5. Într-adevăr, din tumultul pădurii, din
năvala de nouri a înălţimilor, începură a scăpăra ace de gheaţă. Şi,
pornind îndărăt ca printr-o înserare, ne ajunse un viscol aspru şi des.
Ne biciui obrajii, ne îngheţă mîinile pe puşti, ni se însinuă pe după
ceafă; apoi, cînd rămaserăm un monom de umbre umilite şi
încovoiate în lungul cărării, cu cîinii printre picioare, conteni ca după
o datorie împlinită, şi codrul începu să ofteze prelung şi alinat.
Nourii trecură şi auzirăm vijelia o vreme numai în depărtate
adîncuri, ca un cîntec grozav şi misterios. Şi peisagiul ne apăru
deodată schimbat, necunoscut şi înflorit alb. (M. Sadoveanu)

292. Subliniaţi cu o linie participiile cu valoare adverbială, cu


două linii pe cele cu valoare adjectivală şi cu o linie întreruptă pe
cele cu valoare substantivală. Faceţi analiza morfosintactică a
acestora.

1. Cu toate s-au deprins / Cei pereţi din Casa mare: / Şi cu chiot


şi cu plîns, Şi cu bocete amare. (P. Zadnipru) 2. Plouă trist. Parcă
plouă / peste-o ţară ruptă-n două. / Plouă de ieri. / Plouă-abătut, / ca
după un război pierdut. (N. Dabija) 3. Camioanele care trec,
furgoanele, detaşamentele sunt cercetate cu atenţie şi interpretate,
asemeni cititului în stele: va veni sau nu evacuarea? căci luptele se
dau acum în Carpaţi, la optzeci de kilometri depărtare. 4. Mai la
stînga, lîngă două sălcii, lungit drept pe spate, cu picioarele lipite şi
mîinile întinse lîngă el, pe pămînt ca pe catafalc, în manta neagră cu
şireturi roşii, cu gulerul ridicat şi chipiul roşu în cap, un mort. (C.
Petrescu) 5. În dimineaţa Floriilor, bătrîna plecă la biserică, mînată
spre locaşul mîntuirii de-o fărîmă de nădejde. (B. Şt. Delavrancea) 6.
Clasicii sunt nume proprii de literaţi şi artişti pe care le învăţăm în
şcoală, sau le aflăm mai tîrziu, din cărţi sau de la persoane frumos
cultivate. Numele acestea sunt ilustre şi vechi; în ele, fără să fie
ajutate de vreun alt cuvînt, stă acumulată o mare putere de sugestie.
(P. Zarifipol) 7. Din canal izbucneşte măcăind, cu bătăi de aripi, o
pereche de raţe mari. Îi trec pe dinainte la o zvîrlitură de băţ. Puşca
însă i-i în spate, cu cucoaşele lăsate. O scoate şi o ţine goală pe braţe,
cu atenţia agerită. Iată şi luncile cele mari ale Siretului; şi gîrlele cu
ape sporite. Iată şi cel dintîi cîrd de raţe, vîjîind prin văzduh. Nagîţi
se ridică din smîrcuri şi fîlfîie rar, mieunînd prelung. Cine ştie ce
pasăre va fi fiind aceasta, care zboară aşa legănat şi pe departe. Un
cîrdişor de răţuşti cenuşii săgetează la linia sălciilor şi, rupîndu-şi
brusc zborul, cad către o baltă. Porneşte tulburat într-acolo. Intră
între sălcii bătrîne abia înmugurite; îşi face drum cu violenţă prin
mladă deasă şi vreji uscate de mure. În oglinda vînată îi rămîne
neclintită icoana severă şi tristă, ca a strămoşilor care i-au lăsat fiorul
din adîncuri. (M. Sadoveanu)

293. Atestaţi în următoarele exemple formele verbale compuse


care au în structura lor participiul.
1. Îndemn ne-ai dat, şi sfaturi, şi poruncă, / Să fim mereu cu
fruntea-n viitor / Şi ne-ai aprins în inimi dor de muncă: / Ne-ai dat
imbold la gînd cutezător. / Eu vin la tine, Universitate, / Şi sufletul
de soare mi-i încins, / C-aici fiorul dragostei curate / Năzbîtios în
pieptu-mi s-a aprins. (P. Zadnipru) 2. Fîlfîie / Perdelele curate / Ale
cerului. / O fi spălat rufele / Mama / La ţară. 3. Se făcea: poeţii au
fost băgaţi la închisoare. / În închisoare s-a făcut lumină. / În ţară –
întuneric. (N. Esinencu) 4. Mi-ar fi plăcut să fiu un cuvînt / un
cuvînt / silabisit de micuţul ce-nvaţă vorbirea, / un cuvînt dintr-o
scrisoare / de dragoste / ultimul cuvînt al muribundului / către cei
dragi, / un cuvînt care ar anihila / puterea blestemelor, / un cuvînt
dintr-o rugăciune, / un cuvînt dintr-o colindă. (V. Romanciuc) 5. C-
apoi întors pe-acest pămînt, / Să simţi menghinea cum se strînge, /
La orice faptă şi cuvînt / Să fii lovit pînă la sînge. (L. Lari) 6. Or fi
crescut pe aici, odată de demult, păduri adînci şi dese. Le-o fi ars
vreun pojar, le-o fi pustiit vreo furtună, dar s-au dus, şi numai
pămîntul cîmpiei mai musteşte un dor străbun după ele, cercînd în
fiecare primăvară să lege un freamăt verde peste trupul său pîrjolit.
(I. Druţă)

294. Selectaţi 4 enunţuri în care verbele la participiu să fie


precedate de prefixul ne- şi adverbul formativ mai.

295. Efectuaţi analiza morfematică a verbelor la supin din


enunţurile de mai jos. Indicaţi prepoziţiile din structura supinului.

1. Leana, înmărmurită, să uită la el. Tocmai atunci s-auzi


miorlăind la uşă cotoiul, tovarăşul ei de foame şi de tremurat,
singura fiinţă care o mîngîie şi pe care o mîngîie. 2. După ce tîrguiau,
cocoana îi oprea toată ziua la deretecatul casei, bătutul saltelelor şi
măturatul curţii. (B. Şt. Delavrancea) 3. Acum însă, ca să nu se
sfărîme carnea fină, trebuiau prinşi cu mîna, pe sub pietre, în apa
tăioasă de rece, de la izvoarele Dîmbovicioarei, dar prinşi chiar în
zorii zilei de sîmbătă, pentru că: "Ascultă-mă pe mine, domnule,
păstrăvul nu e de mîncat decît viu... nici cîteva ceasuri nu ţine”. (M.
Preda) 4. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba
într-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de cînd era
mireasă; şi după aceasta, începură a scoate din lada babei valuri de
pînză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre stîrlici, toiag,
năsălie, poduri, paraua din mîna mortului, despre găinile ori oaia de
dat peste groapă, despre strigoi şi cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare,
încît numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vîre în groapă
pe biata babă. (I. Creangă) 5. Avea Pisicuţa un aşa talent la ronţăit şi
la ucis între dinţi vîrfurile tinere şi fragede ale crengilor, încît îi lăsa
gura apă... Deodată Pisicuţa se opri din păscut şi, cu un smoc de
iarbă înflorită, ce-i atîrna din bot, se uită ţintă şi speriată oarecum, la
deal. (C. Hogaş)

296. Determinaţi funcţia sintactică a supinului.

1. D-apoi vara, în zilele de sărbătoare, cu fetele pe cîmpie, pe


colnice şi mai ales prin luncile şi dumbrăvile cele pline de mîndreţe,
după cules răchiţică de făcut gălbenele, sovîrv de umplut flori,
dumbravnic de sulcină de pus printre straie, cine umblă?

2. – Şi ce mi-i cere tu pentru trei ani?

– Ce să-ţi cer? Ia, să-mi dai de mîncare şi de purtat cît mi-a trebui,
iar cînd mi s-or împlini anii, să am a lua din casa d-tale ce voi vrea
eu. 3. – Ce vorbeşti tu, măi Chirică? Dacă nu m-am însurat eu cînd
am fost de însurat, apoi la vremea asta ţi-ai găsit să mă însor?
Pesemne vrei să-şi facă dracul rîs de mine... Nu vezi că a trecut
soarele de-amiază: sunt mai mult bătrîn decît tînăr. 4. Celui mai
mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla
valvîrtej să-i găsească mireasă; şi în cinci-şase sate, abia-abia putu
nimeri una după placul ei: nu prea tînără, naltă şi uscăţivă, însă
robace şi supusă 5. Acum deodată, pînă te-i mai odihni, ia furca în
brîu, şi pînă mîine dimineaţă să găteşti fuioarele aceste de tors,
penele de strujit şi mălaiul de pisat. (I. Creangă) 6. A dat Dumnezeu
zăpadă nemiluită; şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă, ca făina
la cernut, vînturată de un crivăţ care te orbeşte. (B. Şt. Delavrancea)

297. Faceţi analiza morfosintactică a substantivelor


din următorul text, marcînd cu “+” şi “-“ indicii categoriali şi
comentînd indicii formali care actualizează fiecare categorie
gramaticală, după model.
Ai crede că pădurarul Nicodim e un om ursuz,
duşmănos, după înfăţişare, dacă nu i-ai vedea ochii buni, plini de
pace, şi dacă nu ai simţi cum se desprinde din toată fiinţa lui o linişte
care îţi dă curaj să te apropii şi să intri în vorbă cu dumnealui. (I.
Agârbiceanu)
1. Clasa lexico-gramaticală
Ai crede
a) verb predicativ +
nepredicativ (auxiliar, copulativ) -
b) verb personal +
impersonal -
c) tranzitiv +
intranzitiv -
2. Clasa flexionară:

conjugarea : I -
II -
III +
IV -

diateza: activă +
pasivă -
reflexivă -
a) formele predicative (modurile -
personale): modul: indicativ
conjunctiv -
condiţional-optativ +
imperativ -
3. Categoriile morfologice:

prezumtiv -
timpul: prezent +
trecut -
viitor -
persoana: 1 -
2 +
3 -
numărul: singular +
plural -
Genul (la diateza pasivă): masculin -
feminin -
b) formele nepredicative (modurile -
nepersonale): infinitiv
gerunziu -
participiu -
supin -
a) predicat +
b) verb la o formă nepredicativă: subiect -
atribut -
sintactică:
4. Funcţia
nume predicativ -
complement -

Adverbul

298. În textul de mai jos, identificaţi adverbele şi spuneţi ce părţi


de vorbire determină.
Nopţile de sînziene
(fragment)
Prin întunericul opac, pădurarul îşi căută locul şi se aşeză în iarba
moale, cu spatele rezemat într-un trunchi răsturnat. Miroseau
puternic în juru-i sînzienele înflorite.
Noaptea era caldă, aşa cum se cuvine să fie în dricul verii. În
noaptea aceea a Sfintului Ion de vară, se schimbă crîngul cerului
după porunca cea prea înaltă şi soarele începe să dea îndărăt. De
aceea în zodie e zugrăvit la vremea asta semnul racului. La miezul
nopţii a rînduit Dumnezeu un răstimp de linişte, cînd stau în
cumpănă toate stihiile, şi cerurile cu stele, şi vînturile, după care
dintr-odată toate purced în scădere. Iarna începe a-şi pregăti
harmăsarii în grajdurile ei de miazănoapte. În acel ceas al cumpenei,
Dumnezeu a orînduit pace între toate animalele, jigăniile şi păsările.
Le dă şi lumina înţelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască
întocmai aşa cum grăiesc oamenii. Oriunde s-ar afla, toate se strîng
în sobor şi stau la sfat. Aşa că Neculai Peceneagă aştepta acel ceas al
soborului vieţuitoarelor din Borza.
Stătu o vreme ca într-o somnie, cugetînd la felurite lucruri
nedesluşite. Apoi într-un tîrziu privi cerul miezului-nopţii. Carul-
Mare şi cel Mic îşi întoarseră oiştile de stele. Iar către amiază se
mişcaseră din răsărit semnele balaurului. Deşi se apropia ceasul,
mintea i se subţie şi vederile i se deschiseră prin întuneric.
În jurul lui era un fel de foşnet pe care de abia îl prindea cu
urechea. În locurile cele de desubt, din tău, ştia că trebuie să suie
mistreţii. Mai ales cei bătrîni nu se poate să lipsească. Lupii vin din
Cazane. Din văile acele ale lor, dese ca peria, ies pe brînci, trec două
dealuri şi coboară două rîpi, pînă ce ajung aici la Paraclis. Lupoaicele
vin cu căţeii pe de lături. Bursucii s-aud ţipînd pe cărări, ca şi iepurii,
ca şi caprele. Dar pe vulpi nu le poate auzi nici pămîntul. În streaşina
poienii fîlfîie buhnele şi huhurezii. Le simte vîntul aripilor în
pleoape, cînd ridică ochii la stele. Dar de văzut încă nu le vede. A
şuşuit văzduhul o clipă: se cheamă că s-au coborît pajurile pe
clomburi de stejari. Vin şi cocostîrcii cei bătrîni, care au avut cuib pe
casa lui Neculai Peceneaga, cînd trăia la locuinţă omenească. Dar
acuma casa-i pustie şi dărîmată, în coasta pădurii, spre satul ţigănesc.
S-au strîns în furcile fagilor veveriţele şi jderii. Stau motanii sălbatici
lîngă ierunci. Acum, cînd se înfioară zvon în poiană, toate
sălbătăciunile s-au bulucit şi aşteaptă numai semn de sus, ca să le vie
grai omenesc şi să se deschidă soborul.
Acel semn Peceneaga îl simţi deodată în inima lui. Ca dintr-o
toacă de la o mănăstire din cer, s-a auzit de trei ori: toc-toc-toc. Din
văzduhul miezului-nopţii începu să ningă o lumină slabă. Şi
Peceneaga văzu toate dihăniile şi jigăniile, şi păsările, în sobor. Se
bucură pînă în fundul fiinţei lui de mila lui Dumnezeu şi începu să
asculte.
– Domnul să fie binecuvîntat, grăi pajura cea mai bătrînă; eu sînt
cea mai aproape de sfinţia sa, căci plutesc pe aripi sus pînă spre
scaunul Împărăţiei. Să fie binecuvîntat, căci ne dă un ceas de pace şi
de înţelegere, cum nu-l au oamenii.
Jigăniile de jos binecuvîntară pe Domnul Dumnezeu, mormăind
fiecare cu viersul său.
– Am aflat, zice pajura, că este aici un pădurar cu numele
Peceneaga. Acest pădurar e om de credinţă a lui Lupu Mavrocosti şi-
i caută comoara cea veche, rămasă de la oamenii cei de demult,
părinţii strămoşilor lui Mavrocosti…
Se amestecă în vorbă şi corbul, care era cel mai bătrîn dintre toţi.
– Am înţeles cum că Lupu Mavrocosti e cam la îndoială. Are
datorii şi vor să-l scoată zarafii din casele părinteşti, precum
mărturisea aseară Marandache, la fîntînă. Pentru aceea i-a intrat în
cap lui Mavrocosti asemenea nebunie. Trebuie numaidecît să daţi
semn lui Peceneaga unde-i locul comorii.
– Asta-i bun. Atunci să găsească Peceneaga comoara.
Cocostîrcii ieşiră la iveală şi clămpăniră din pliscuri.
– Acest pădurar cu numele Peceneaga, glăsui cocostîrca, ne-a
găzduit multe veri, pe mine şi pe soţul meu. Cîteodată, primăvara,
cînd cădeam aici prea devreme şi dădea cîte un îngheţ care prindea
bălţile ca într-o cremene, ne primea în casă, lîngă vatră, şi ne dădea
mămăligă. Pe urmă, cînd s-arăta iar sfîntu-soare şi începeau a curge
puhoaiele, ne da drumul pe casă la cuibul nostru. Muierea lui şi
copiii se uitau la noi veseli. Noi spuneam că ne pare bine de găzduire
şi clămpăneam din lemnele noastre, iar ei se bucurau…
Dar într-o zi i-a murit un copil, într-altă zi altul. Pe urmă au pierit
doi. După aceea a murit şi femeia. Iar Peceneaga a rămas singur,
răcnind şi suduind pe împăraţi şi pe Dumnezeu. După aceea a ieşit
afară şi a început a ni se tîngui nouă. S-a aşezat pe prispă, cu capu-n
palme, şi a stat o zi, şi a stat o noapte, şi a mai stat o zi, privind într-
acelaşi loc în pămînt, pînă ce de pe acel loc, asupra căruia se uita el,
a început a pieri iarba. Sculîndu-se, a intrat în codru, ca să caute pe
Dumnezeu şi să-l întrebe de ce i-a orînduit asemenea pedeapsă. De-
atunci s-a sălbătăcit Peceneaga şi caută comorile lui Mavrocosti. Dar
mai întîi şi mai întîi a găsit comoară pentru sine. Un cuvios părinte
de la sfînta mănăstire Neamţu i-a dat o carte, şi într-acea carte
Peceneaga şi-a cetit greşalele şi a înţeles că acolo unde i-a rînduit
Dumnezeu pe cei dragi, e mai bine decît aici, pe pămînt. Acolo e
grădina încîntată; iar pămîntul oamenilor e numai necaz şi durere.
Deci găsindu-şi comoara liniştii, şi-a adus aminte de meşteşugul lui
Peceneaga cel bătrîn, tatăl său, care găsea izvoare şi comori,
căutîndu-le cu furcuţa de alun. Pentru dînsul a binevoit Domnul
Dumnezeu să-i sloboadă comoara împăcării; dar asupra comorilor
din Borza stăpînesc încă demonii.
Soborul tăcu un răstimp, lăsînd pe pădurar să lăcrămeze şi să
smîrcîie; apoi cînd el îşi înălţă iar ochii spre stele, sfatul porni din
nou.
– Noi, zburătoarele, grăi corbul, sîntem mai vechi decît jivinele,
deci am vorbit întîi şi am arătat ce se întîmplă. După ce-om spune ce
avem de spus, se cuvine să-şi arate părerea şi proştii cei cu patru
picioare. Dintre toţi cei mai de nimic sînt iepurii. Nici căpriorii nu-s
mai de seamă, măcar că şi-au pus corniţe. Cînd a fi vorba de primej-
die, ei nu cunosc decît fuga. Îi bate puşca, îi spîrcuie cîinii. Ei fug
pînă ce cad, căci n-au altă apărare şi altă minte. Însă lupii au
înţelepciune şi vitejie…
Dintr-o dată tresări un şuier şi freamătul soborului se stinse.
Lîngă scorbura tisei celei bătrîne îşi înălţase capul şarpele pestriţ.
Şi-l cumpănea încet în laturi şi spre înălţime.
– Voi, păsărilor, glăsui el, sînteţi mai vechi decît jivinele. Însă
mai vechi decît voi sîntem noi, şerpii. Noi sîntem înţelepciunea cea
dintîi şi cea din urmă a pămîntului. Noi am scos pe om din rai, ca să
cunoască bucuria şi întristarea, şi noi avem să-l întoarcem înapoi,
acolo unde nu-i bucurie, nici întristare. Aşa încît noi ştim mai bine
decît corbii şi decît pajurile toate ale neamului Mavrocosti şi ale
comorilor de sub pădure. Noi am văzut pe cei mai vechi oameni care
au fost aici şi cunoaştem tainele adîncului, unde ard comorile cele
dintru începutul lumii, şi cele pe care le-au tăinuit oamenii. Deci
lăsaţi-l pe Peceneaga să caute, pînă ce, la vreme potrivită, îi voi arăta
eu locul cel adevărat. Voi să ştiţi că acea comoară este…
(M. Sadoveanu)
299. Selectaţi adverbele din textul de la ex. 298 şi plasaţi-le în
tabelul de mai jos, clasificîndu-le după origine şi formare:

Adverbe Adverbe Adverbe Adverbe Locuţiuni


primare derivare compuse formate prin adverbiale
conversie

300. Faceţi analiza morfematică a adverbelor din următoarele


exemple.
1. Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te aşteaptă siguralmente...
du-te... spune-i să aştepte, viu şi eu după tine numaidecît, numai să
vorbesc cevaşilea cu ţăţica. 2. Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea
Nae, în gazeta dumneavoastră, cum scrieţi despre ciocoi că mănîncă
sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place! Bine combateţi
reacţiunea, nu pot să zic, ştii colea, verde, româneşte. Să vă ajute
Dumnezeu ca să scăpaţi poporul de ciocoi! 3. Mă trag înapoi, alunec
de pe uluci şi caz pe maidan, peste un dobitoc, care, pesemne, trecea
ori şedea lîngă uluci. Dobitocul începe să strige, toţi din casă sar
năvală la fereastră; eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliş
pe lîngă uluci şi intru în curtea primăriei. 4. Ei! Să lăsăm frazele,
nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură-cască... Eu sunt omul
pe care d-ta să-l îmbeţi cu apă rece?... Spune, unde să fie! Bărbăteşte:
ce vrei de la mine? (se ridică fierbînd.) 5. Daţi-mi voie... (Toate
colochiile şi întreruperile se fac avocăţeşte, cu multă vioiciune şi cu
tonul înţepat şi volubil.) Domnule prezident!... (I. L. Caragiale) 6.
Toma turba şi răcnea: / Tăiatu-m-ai tîlhăreşte, / Fugitu-mi-ai
mişeleşte. / De te-aş prinde-n mîna mea, / Zile tu n-ai mai avea. (V.
Alecsandri) 7. Există frunze care nu cad, oricît de puternic ar fi
vîntul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea
este o lege a firii. 8. Eu am afirmat odată într-un salon că Platon este
mişcarea spiritului înlăuntru eternităţii. (P. Ţuţea) 9. Aveam pe masă
o mască; m-am mascat, am pus în buzunar scrisoarea baronului cu
"pot", din care am şters cuvîntul "Spiţer", fiindcă porecla mea era
cam universalmente cunoscută, am aruncat pe umere blana şi... iată-
mă înaintea intrigatei polone, într-un salon baroneşte îmbrăcat, tête-
à-tête . (B .P. Haşdeu)

301. Determinaţi părţile de vorbire din care s-au constituit


adverbele compuse din exemplele de mai jos. Motivaţi ortografierea
lor.
1. Dragostea este ingredientul de care lumea noastră niciodată nu
se satură şi care niciodată nu se găseşte din abundentă. Lumea
niciodată nu va renunţa la nevoia ei de a avea dragoste. (I.
Agârbiceanu) 2. Amintirea...o muzica ce ne vine de undeva , de
dincolo de orizont. (G. Ibraileanu) 3. Undeva departe, / Unde eu nu
sînt, / Undeva departe / Viscoleşte blînd. / Undeva departe, / Unde tu
nu eşti, / Undeva departe / Ninge ca-n poveşti. / Undeva departe, /
Unde-am fost cîndva, / Arde focu-n vatră, / Cum şi-atunci ardea. (D.
Matcovschi) 4. Ce păcat / Că auzul nostru nu e făcut pentru el / Şi
nouă nu ni se spune nicicînd / Pentru cine bat / Clopotele din flori.
(A. Blandiana) 5. Demult cu blocul de granit / El s-a făcut totuna, /
Şi pe-amîndoi necontenit / Îi zguduie furtuna. (B.P.Hasdeu) 6.
Tandra nepăsare faţă de lume te poate stăpîni într-adevăr numai cînd
te simţi străin de propria-ţi fiinţă, dar cînd, dimpotrivă, ai conştiinţa
că ea este totul? (M.Preda) 7. Trei trandafiri într-un pahar, / Trei
trandafiri în floare, / Curaţi ca de mărgăritar, / Te-au aşteptat ieri în
zadar / Să-i prinzi în cingătoare... (O.Goga) 8. Dar el, în mizantropie,
/ Ne-ncetat se căina, / El pe creanga de scumpie / Bîzîind tot repeta: /
– Merge iute, zău, nu-i şagă, / Spre pieire lumea-ntreagă. (A.
Donici)

302. Clasificaţi adverbele şi locuţiunile adverbiale din textul de


la ex. 308 după conţinutul lor.

303. Stabiliţi gradele de comparaţie ale adverbelor din


enunţurile următoare.
1. Dragi dealuri, dorite de pace, / Smerite, nostalgice văi, / Eu nu
spun ce-adaos voi face / Luminii străbunilor mei. / Dar spun că eu
seară de seară / Mai greu, mai uşor, mai durut / Am stat pe o palmă
de ţară / Şi focul aprins l-am ţinut. (L. Lari) 2. Mă tem. Simt nevoia
să strig, să strig cît mai tare, să chem pe cineva în ajutor, să mă ridic
de pe banchetă şi să fug, dar am picioarele de lut şi plămînii refuză să
scoată cel mai neînsemnat sunet. (A.Busuioc) 3. Trăim cu zi de astăzi
şi de mîine, / Cinstim cu plecăciune zi de ieri, / Întinerim frumos
lîngă ţărîne, / Încărunţim încet lîngă dureri. (D.Matcovschi) 4. Cînd
oi rîde într-o zi, e cu neputinţă, în aceeaşi zi, să nu rîd a doua oară,
deşi foarte rar mi se întîmplă să rîz. 5. Luă un pahar; îl aduse la gură.
Mîna îi tremură aşa de tare, încît îl scăpă şi îl vărsă pe iarbă.
Luminile ochilor i se măriră fără pic de scînteie, ca nişte ţinte bătute
în doi nasturi de sidef. 6. Trubadurul se ridică în genunchi. Închise
ochii. Pleoapele, cînd i s-atingeau una de alta, tremurau. Era un semn
la el că inima îi bătea prea repede. (B. Şt .Delavrancea) 7. I-am spus
că eşti frumos ca un persian, că eşti înfocat ca un arab, că o iubeşti ca
un turc, nici mai mult, nici mai puţin; în fine, te-am prefăcut într-o
minune orientală. Spre a nu mă dezminţi, trebuie să fii mascat şi să-ţi
cunosc costumul mai dinainte, pentru ca s-o pot preveni. (B. P.
Haşdeu) 8. Vînători nu sunt numai acei care trag bine cu puşca, asta
e un lucru cu totul secundar; vînători sunt toţi acei care iubesc
libertatea şi natura, fug de furnicarele celorlalţi oameni şi au darul
fanteziei. Fraţilor, toţi cei care scăpaţi vînatul, pentru c-aţi tras prea
departe, spuneţi-ne minunatele isprăvi pe care le-aţi săvîrşit fără
martori şi eu voi fi mulţumit şi fericit să vă ascult. (M. Sadoveanu)

304. Determinaţi funcţiile sintactice ale adverbelor din


enunţurile de mai jos.
1. Viaţa trebuie trăită aşa cum este pentru că ni s-a dat fără să o
cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi. 2. Nu treziţi amintirile
atunci cînd nu le puteţi adormi. 3. Învaţă să alungi lacrima cu un
surîs, învată să zîmbeşti atunci cînd eşti trist, căci numai zîmbind vei
învinge suferinţa. (maxime) 4. Omul e aşa cum s-arată şi cum simte
(I. Agârbiceanu) 5. Prostia nu are ţară şi fiecare o aduce cu dînsul
de unde vine. (D. Anghel) 6. Nu-i de ajuns să faci bine, mai trebuie
să-l faci şi bine. (Diderot) 7. Cu cît cauţi să placi la toată lumea, cu
atît eşti în primejdie să nu fii respectat de nimeni. ( Delacroix) 8.
Lupta reuşeşte mai ales celor care iubesc mai mult lupta decît
succesul (L. Blaga) 9. Iubirea este mult educatoare, ea dă sensul
existenţei în varietatea şi valoarea ei reală. (T. Arghezi) 10. În zadar
de sus azi luna / Chipu-şi împleteşte-n apă, / Ale firii înţelesuri /
Minte nu-i să le priceapă. / Şi-n zadar răsare soare, / Brîul bolţii să-
ntretaie, / N-are suflet, azi, tovarăş / În cărarea-i de văpaie. (O.
Goga) 11. Nouă meşteri mari, / Calfe şi zidari, / Ştiţi ce am visat /
De cînd m-am culcat? / O şoaptă de sus / Aievea mi-a spus / Că
orice-am lucra, / Noaptea s-a surpa / Pîn-om hotarî / În zid de-a
zidi / Cea-ntîi soţioară, / Cea-ntîi surioară / Care s-a ivi / Mîini în
zori de zi, / Aducînd bucate / La soţ ori la frate. (Mănăstirea Argeş)

305. În exemplele de mai jos stabiliţi valoarea adverbială şi cea


substantivală a cuvintelor ce denumesc anotimpuri, zile, părţi ale
zilei.
1. Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor, / Nici sîmburul
luminii de viaţă dătător, / Nu era azi, nici mîine, nici ieri, nici
totdeauna / Căci unul erau toate şi totul era una, / Pe cînd pămîntul,
cerul, văzduhul, lumea toată / Erau din rîndul celor ce n-au fost
niciodată, / Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi / Au
cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi? (M. Eminescu) 2. Un zarzăr
mic, în mijlocul grădinii, / Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii / De frică
să nu-i cadă la picioare, / Din creştet, vălul subţirel de floare. / Că s-a
trezit aşa de dimineaţă / Cu ramuri albe — şi se poate spune / Că-i
pentru-ntîia oară în viaţă / Cînd i se-ntîmplă asemenea minune. 3. O
şoaptă prinde să-nfioare / Umila ta singurătate. / Prelung şi rar, în
depărtare / Un clopot miezul nopţii bate. 4. Apoi, cînd muzicile tac, /
La braţ vă strecuraţi afară, / Prin parcul liniştit să stai / Cu ea, pe-o
bancă solitară, / În noaptea tainică de mai... 5. Iarna!... Iarna tristă-
mbracă / Streşinile somnoroase, / Pune văl de promoroacă / Peste
pomi şi peste case. / Scoate-o lume ca din basme / În lumini de
felinare / Umple noaptea de fantasme / Neclintite şi bizare. 6. Am
stat la mansardă o lună. / De-acolo, de sus, de la geam, / Şi ziua şi
noaptea pe lună / Priveam ca la teatru, madam! / Cînd luna-mi venea
la fereastră, / Oraşul părea că mă cheamă / Să-i văd în lumină
albastră / Fantastica lui panoramă...(G. Topârceanu) 7. Ia, eu fac ce
fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult, / Crengile-mi rupîndu-le, /
Apele-astupîndu-le, / Troienind cărările / Şi gonind cîntările; / Şi mai
fac ce fac de mult, / Vara doina mi-o ascult / Pe cărarea spre izvor /
Ce le-am dat-o tuturor, / Umplîndu-şi cofeiele, / Mi-o cîntă femeile.
(M. Eminescu)
306. În textul de la ex. 298 găsiţi adverbele pronominale
relative. Identificaţi tipul subordonatelor introduse de acestea.

307. Subliniaţi adverbele şi locuţiunile adverbiale al căror


superlativ absolut este redat prin diferite mijloace expresive.
Indicaţi ce procedee s-au folosit.
1. Fagi şi paltini cît lumea de bătrîni, cu trunchiurile albe şi
goale, îşi împreunau sus de tot frunzişurile lor şi alcătuiau o boltă de
umbră şi verdeaţă. (C. Hogaş) 2. Se apucă însuşi cu mîna lui să le
cureţe de rugină şi, după şase săptămîni, izbuti a face să lucească
armele ca oglinda. (P. Ispirescu) 3. Iar părintele, ba azi, ba mîine,
aducînd pitaci şi colaci din biserică, a împărţit la fiecare, de ne-a
îmblînzit, şi treaba mergea strună; băieţii schimbau tabla în toate
zilele, şi sîmbăta procitanie. 4. Şi din sus de Vînători, cum treceam
puntea peste apa Neamţului, bunicul în urmă, cu caii de căpăstru, şi
eu înainte, mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozană cît mi ţi-i
băiatul! Noroc de bunicul! "Şi scroambele iestea a voastre îs pocite",
zise el scoţîndu-mă repede, murat pînă la piele şi îngheţat hăt bine,
căci năboise apa în toate părţile; şi iute mi-a scos ciubotele din
picioare, că se făcuse bocnă. 5. De aceea le-am lăsat şi eu pe fete să
rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche, şi pîndind vreme pe cînd şed ele
plecate şi dau pînza în apă la ghilit, fac ţuşti! din baltă ş-o iau la
sănătoasa; şi aşa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele, pe care
le stîrneam cu picioarele, cît mine de sus. Şi fuga, şi fuga, fără să mă
uit în urmă, pînă ce dau între hudiţi, pe drumul care ducea la noi
acasă. (I. Creangă)

308. Formaţi comparativul şi superlativul de la adverbele care


se pretează la această operaţie. Exemplificaţi prin contexte minime.
Greu, aşa, aici, tare, amar, acum, corect, dincoace, cumva, încet,
oricînd, aproape, precum, tîrziu, frumos, voios, iute, mereu, sus, jos,
aproape, bine, rău, azi, liniştit, odată, vara.
309. Construiţi cîte două propoziţii în care cuvintele greu, tare,
amar, corect, frumos, voios să fie folosite ca adverbe şi ca adjective.

310. Plasaţi în contexte potrivite perechile omofone, specificînd


clasa morfologică şi funcţia sintactică a fiecărei unităţi lexicale.
Cîteodată – cîte o dată; întruna – într-una; iar – i-ar; mai – m-
ai; altfel – alt fel; defel – de fel; decît – de cît; degrabă – de grabă;
deoparte – de o parte; devreme – de vreme; deloc – de loc; aşadar –
aşa dar; bineînţeles – bine înţeles; cuminte – cu minte; cumsecade –
cum se cade; niciodată – nici o dată; odată – o dată; totuna – tot una;
vreodată – vreo dată.
311. Selectaţi din literatura artistică cîte două exemple în care
să aveţi adverbe formate cu sufixele -eşte, - iceşte, -iş, -îş,
- (a)mente.
312. Faceţi analiza morfosintactica a adverbelor din următorul
text, marcînd cu “+ şi“-“ indicii categoriali şi comentînd oral
indicii formali care actualizează fiecare categorie gramaticală, după
model.
Dar noaptea-n zare, uneori, / Cînd e furtună-n depărtare, / La
margini de-orizont răsare / Un fulger alb, tîrziu în zori, / Şi-ntruna
spre păduri arată / Şi scapără spre ea mereu; / E, parc-arată
Dumnezeu / Spre groapa cea de veci uitată. (G. Coşbuc)
1. Clasa lexico-gramaticală noaptea
adverb: a) pronominal -
b) nepronominal: +
adverb de mod -
de timp +
de loc -
2. Categoriile morfologice:
gradul de comparaţie: pozitiv -
comparativ -
superlativ -
fără grade de comparaţie +
3. Funcţia sintactică:
complement circumstanţial +
atribut -
predicat -

Prepoziţia

313. Identificaţi prepoziţiile din textul următor. Arătaţi ce


raporturi exprimă şi între care termeni.

Două prepoziţiuni poznase


Sînt în limba românească două prepoziţiuni poznaşe care foarte
adeseori îi încurcă chiar şi pe oameni „tari în gramatică”, ba tocmai
pe aceştia mai adeseori: acestea sînt de şi în.
Omul care ştie limba românească şi nu mai rezonează, ci
vorbeşte aşa cum ştie, nu-şi dă, se înţelege, în petece cu aceste două
prepoziţiuni. Aceia, însă, care învaţă limba din gramatică ori îşi
închipuiesc că gramatica face limba, foarte adeseori, tocmai voind să
fie corecţi, fac cele mai poznaşe greşeli.
În materie de limbă românească suprema autoritate este poporul,
românul, care ştie să vorbească, fără ca să fi cîştigat ştiinţa aceasta
din cărţi. Românul acesta nu poate să facă niciodată greşeli de limbă,
deşi foarte adeseori ne pare „curioasă” limba în care vorbeşte.
„Greşeala” lui e idiotism, provincialism, dialect, dar din punctul de
vedere al ţinutului ori al satului în care se află, totdeauna corectă.
Noi, oamenii culţi însă, care avem pretenţiunea de a vorbi limba
literară, nu putem fi „corecţi” în greşelile noastre. Căci din punctul
de vedere literar limba e corectă numai aşa cum este vorbită de cea
mai mare parte a românilor, ori cum o scriu cei mai de valoare dintre
autorii români. Dacă dar cineva o vorbeşte altfel, el greşeşte şi
greşeala lui greşeală rămîne, fiindcă n-are dreptul de a se descărca
asupra satului său.
Astfel prepoziţiunea de e întrebuinţată atît de întregul popor
român, cît şi de toţi autorii de valoare ai românilor în trei înţelesuri:
ca în „furcă de fier”, ca în „butoi de vin” şi ca în „kilogram de
carne”.
În primul caz de ţine loc de din, în al doilea are înţelesul unui
pentru, iar în al treilea are înţelesul că carnea e atîta, cît poate să ţină
cumpăna cu un kilogram.
Cu toate acestea, nici cu atîta nu se mulţumeşte românul. El mai
întrebuinţează pe de şi ca în „ţine loc de din” ori în „scapă de
primejdie”.
N-are deci să ne prinză mirare dacă oamenii care, vorbind
româneşte, caută analogii în alte limbi, adeseori se feresc de acest de
al românului.
Paharul poate să fie de sticlă, de aur ori de argint, dar sînt şi
pahare de apă în deosebire de cele de rachiu, ba se vorbeşte şi de un
pahar de vin plin de apă, care în cazul acesta e un pahar de apă.
Românul nepreocupat ştie totdeauna cum are să înţeleagă pe acel
„de”; cei sfătoşi însă, temîndu-se de încurcături, zic „pahar pentru
apă” şi „pahar cu apă”, pentru ca să se înţeleagă mai bine.
S-o fi înţelegînd poate mai bine, dar în româneşte nu se zice aşa.
Ştim cu toţii, că biblicul „blid de linte” nu era de linte, ci de lut
ori de lemn; cu toate acestea, aşa s-a zis totdeauna, fiindcă numai aşa
se poate zice româneşte. Şi dacă se poate să fie „blid de linte” blidul
umplut cu linte, nici paharul plin cu apă nu poate să fie decît un
„pahar de apă”.
De asemenea, dacă deosebim „cuţitul de bucătărie” de „cuţitul de
masă”, nu ne vom încurca nici cînd va trebui să înţelegem sub „pahar
de vin” un pahar în care se serveşte vinul.
Iar acela care face altfel greşeşte.
Dar pus alăturea cu în acest de e o prepoziţie cît se poate de
inofensivă.
S-ar putea aduna un întreg dicţionar de ziceri, în care românul
face din în o întrebuinţare pentru străini imposibilă.
Vom înşira cîteva dintre acestea: „Omul stă în picioare”, „Boii se
bat în capete”, „Copilul are pălăria în cap, iar ciobanul poartă
opincile în picioare, iar traista în spate, o duce în băţ, ori o pune în
cui”. De asemenea românului părul nu-i creşte pe cap, ci în cap, ca
dinţii în gură, ori ca barba în faţă, iar nu ca unghiile la degete. Apoi
românul bagă mîna în capul altuia şi trage de cap, iar nu de păr.
Toate acestea îi scot din context pe oamenii care mai vorbesc şi
în alte limbi, şi aceştia cred că corectează limba românească, dacă nu
zic aşa cum se zice româneşte, ci se feresc de prepoziţiunea în, pe
care nu ştiu s-o întrebuinţeze.
Astfel, ei cred că se exprimă mai desluşit, cînd zic că pun pălăria
pe cap, ceea ce pentru urechea românului are înţelesul că pălăria e
pusă astfel, că stă pe cap, fără ca să intre capul în ea. Tot astfel, dacă
punem un cui pe masă şi aşezăm traista deasupra lui, traista e pe cui.
Atunci însă, cînd zice că traista e în cui, românul înţelege că cuiul a
intrat în traistă ori în baierele ei astfel că traista e atîrnată de cui.
Şi totdeauna cînd fie de, fie în este înlocuit cu vreo altă
prepoziţiune, românul înţelege ceva cu totul deosebit de ceea ce
intenţionează „corectorul” limbii româneşti. (I.Slavici)

314. Clasificaţi prepoziţiile din textul de la ex. 323 după criteriul


morfematic în simple, compuse şi locuţiuni prepoziţionale.

315. Subliniaţi în textul de la ex. 323 prepoziţiile împreună cu


părţile de propoziţie pe care le introduc şi indicaţi funcţia lor
sintactică.

316. Precizaţi regimul cazual al prepoziţiilor din următoarele


enunţuri. Stabiliţi funcţia sintactică a cuvintelor împreună cu care
formează o sintagmă.
1. Deşi nu făcuse decît o vagă Facultate de drept, avea o avere
frumuşică, parte luată ca zestre, ca, de pildă, casa şi o vie la Buzău,
parte datorită politicii, căci era în vreo cîteva consilii de
administraţie. 2. Cînd ţărănimea unui sat oriental iese, cu doniţe de
apă şi cu codri de pîine, înaintea unui convoi de ocnaşi, cei care
vorbesc de frumuseţea sufletului ţărănesc văd aici o pildă
incontestabilă de bunătate şi omenie. 3. Munteni frumoşi şi muntence
umblau forfota tîrguind, aşa de curat proaspeţi în portul alb-negru, că
păreau figuranţi de teatru, dacă n-ar fi fost de jur-împrejurul acestui
sat culmile verzi sau stîncoase, strălucitoare toate de oglinda
înrourată, albastră, a cerului şi aurul luminii de dimineaţă. 4. Acum
pornesc iar spre noi. Pesemne că plecarea noastră nu mai e însă
conform planului lor, pentru că trăsnetele de obuze se prăbuşesc
acum în plutonul meu. (C. Petrescu) 5. Am rămas iarăşi faţă-n faţă
cu Micuţa; dar, mulţumită politicii mele, împrejurările s-au schimbat
cu desăvîrşire, acuma frumoasa mea privea în mine pe un cavaler din
evul mediu, gata a jertfi zilele pentru o singură slabă mişcare a
mînuţei sale. 6. Acuma înţelegeţi în ce mod, îngropînd în mine
misterul sticluţei, am ajuns a fi creditor de recunoştinţă al lui Negus;
un creditor de nu iubit - ceea ce ar fi contra naturii – cel puţin temut
şi ascultat. 7. Aleasa inimii mele mergea repede înainte, lăsînd în
stratul de zăpadă urmele unui picioruş fabulos şi ascunzîndu-şi
năsuşorul în manşon - asemenea păsăruicii, cînd îşi adăposteşte
căpuşorul în căldura aripioarei. (B.P.Haşdeu) 8. Nu l-am văzut pe
Paşadia mort; cînd am sosit eu, se puneau peceţi, iar rămăşiţele,
potrivit voinţei sale, îi fuseseră în pripă ridicate şi pornite de Iancu
Mitan undeva afară din Bucureşti, poate la ,,munte." 9. Peste tot
ferestrele erau negre, unele fiind însă deschise, se zăreau înăuntru
acele lucori posomorîte de argint-viu ce rînjesc în oglinzi în
întuneric. Una singură de sus se împăiengina de raze slabe, aceea a
unei odăi încărcate de poleieli, unde veghea o lampă aşezată pe un
colţ de dulap — mai mult candelă decît lampă — abia lăsînd să se
cearnă ca înveninată, printr-un înveliş de smalţuri verzi, o lumină
înăbuşită, una din acele lumini cari, după datinile vrăjitoreşti, sunt
prielnice duhurilor rele ce rătăcesc în puterea nopţii. (M. Caragiale)

317. Analizaţi substantivele precedate de prepoziţii, făcînd


referinţă la opoziţia articulat – nearticulat.
Dorind să ne procurăm elementele de judecare a situaţiei
generale, din care s-a desprins şi în care a lucrat Dimitrie Cantemir,
se cuvine să ne întrebăm şi care erau pe vremea aceea stările în ţările
româneşti. Expansiunea irezistibilă a imperiului otoman redusese
Moldova şi Muntenia la condiţia sufocantă prin ea însăşi a
dependenţei de Înalta Poartă. De la moartea lui Ştefan cel Mare şi a
lui Mihai Viteazul, adică de două sute de ani, sau cel puţin o sută, nu
mai era cu putinţă în ţările româneşti decît o viaţă cvasi-istorică cu
elanuri retezate, cu jeraticul ţinut sub spuză. Domnilor români, de
bine de rău aleşi încă din familiile pămîntene, li se îngăduiau doar
fapte de echilibristică politică, combinaţii meschine, mărunte socoteli
de la o zi la alta, intrigi, aventuri, din cînd în cînd cîte-o faptă bună,
dar nu "istorie" de linie mare şi nici iniţiative destinate să dea
expresie învoalată fondului de spontaneitate necorupt, ce mocnea în
sufletul poporului. Cît de jalnică a putut să fie această apă stătătoare,
prielnică numai miasmelor, ne-o spun chiar cele petrecute în timpul
lui Cantemir. S-a întîmplat atunci să respire şi să palpite sub
acoperămîntul aceleiaşi epoci două din vieţile cele mai înalte ale
trecutului nostru: genialul Dimitrie Cantemir în Moldova, iar în
Muntenia acel singular în felul său Constantin Brîncoveanu, "prinţ al
aurului", domn al ideii creştine ce-i drept, dar atît de înclinat şi spre
jocuri tenebroase de culise, meşter neîntrecut al diplomaţiei, care nu
s-a dat înapoi de la cruzimi în viaţă, sfînt prin moarte, şi promovator
al unei culturi, în care renaşterea şi bizantinismul, barocul şi
orientalismul dădeau împreună un minunat şi rafinat amestec. Iar cei
doi contimporani, – astăzi, pentru inimile noastre, ale urmaşilor, atît
de înfrăţiţi prin opera lor – n-au găsit de-a lungul veleatului lor alt
lucru mai bun de făcut decît să se surpe unul pe altul la Înalta Poartă,
cu cele mai abominabile arme, fiecare visînd numai desfiinţarea
celuilalt! În loc de a-şi conjuga puterile excepţionale, cîte li s-au dat,
întru aceleaşi aspiraţii, ce ar fi putut duce la emanciparea istorică a
poporului românesc, ei, mînaţi de ambiţii nefiresc crescute, şi-au
cheltuit cele mai bune energii gîndului de a se face cît mai agreabili
la Poartă, fiecare punînd în joc pentru aceasta capul rivalului său. (L.
Blaga)
318. Indicaţi cazurile de omonimie care se realizează între
prepoziţii şi alte părţi de vorbire. Argumentaţi-vă răspunsul.
1. Ajungînd însă la adînci bătrîneţe, el chemă pe fiul său cel
mare şi-i zise să facă un snop de şaptezeci şi cinci de nuiele şi să-l
aducă înaintea sa. Porunca se îndeplini într-o clipă. Împăratul chemă
atunci pe toţi fiii săi şi le zise: “Eu am îmbătrînit şi peste puţin o să
mor; aş voi însă ca, înaintea morţii mele, să las întinsa mea împărăţie
aceluia dintre voi care se va dovedi mai tare şi mai priceput. (N.
Filimon) 2. În lături, înainte, în urmă-i totul moare! /Zbor creierii din
tidve sub ghioaga zdrobitoare, / Şi-n urmă, şi-mprejuru-i, şi-n lături
semănate / Zac sute de cadavre cu capete sfărmate. (V. Alecsandri) 3.
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră / Contra celor ce
dînşii la lucru-i osîndiră / Şi le subjugă munca vieţii lor întregi... 4.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine, / Nu-i ordinea firească ce
ei a fi susţin; / Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine, / Ei braţul tău
înarmă ca să loveşti în tine, / Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă
mîn'. (M. Eminescu) 5. Mare nu atît prin sine, cît ca reprezentant al
epocii. Regele Soare cu strălucirea fără pereche a curţii sale, cu
orgoliul său debordant, cu ideea demăsurată ce-o avea despre puterea
ce i s-a conferit din superioară graţie, a devenit un fel de model, pe
care toate conştiinţele domneşti din acea vreme l-au găsit vrednic de
imitat. (L. Blaga) 6. Visez de mult o poezie de dragoste, / o poezie
neobişnuită, / în care sentimentele pot fi citite / şi înţelese / fără
dicţionarul de neologisme, / fără dicţionarul de arhaisme. /
Sentimente care se văd / graţie propriei lor lumini. (V. Romanciuc)

319. Analizaţi prepoziţiile, locuţiunile prepoziţionale şi


locuţiunile adverbiale; arătaţi deosebirea dintre ele.
1. Ne aflam în nişte locuri unde, nu cu mult înaintea noastră, alt
explorator întîlnise un vînător care dispreţuia progresele veacurilor şi
n-avea drept armă decît un ciomag lustruit. 2. Socoteam că nu-i
departe – dar am suit ş-am coborît, ş-am intrat în nişte prăpăstii şi-n
nişte tăuri, pe unde nu mai fusesem niciodată în zilele mele; stau şi
mă uit împrejur, nu cunosc nimica, parcă ieşisem pe tărîmul celălalt.
3. Era un fel de pocal de ghips pe care meşterul italian, care îl
vînduse, îl împodobise cu o scenă antică în basorelief. Se vedeau de
jur împrejurul rotundului muzicanţi goi cu fluiere duble şi bacante
încununate cu flori, care dănţuiau. (M. Sadoveanu) 4. Dar fiindcă
vorbeam încet, nu eram auzit, şi cum începeam fraza, cîte o voce mai
puternică mi-o lua cu hotărîre şi pasiune înainte. (C. Petrescu)
320. Selectaţi din literatura artistică patru fraze în care să aveţi
substantive articulate precedate de prepoziţii şi patru fraze în care
să aveţi substantive articulate precedate de locuţiuni prepoziţionale;
analizaţi ce funcţii au.

321. Alcătuiţi cîte un enunţ în care prepoziţiile compuse de la,


de pe, de printre, de pe la, de pe lîngă să introducă atribute.

322. Construiţi trei propoziţii în care să se afle atribute


exprimate prin verbe la infinitiv precedate de prepoziţia compusă
de-a şi trei propoziţii în care să se afle complemente exprimate prin
verbe la infinitiv precedate de prepoziţiile compuse fără a, pentru a,
spre a.

323. Faceţi analiza morfologică a prepoziţiilor din următoarea


frază în conformitate cu algoritmul din tabelul de mai jos:
Noi, pe timpul nostru, pe lîngă studiile obligate, am citit şi am
studiat toţi clasicii, toţi filozofii tuturor naţiunilor şi toţi istoricii şi
limbiştii lor; fiindcă este cunoscut că în şcoală, se învaţă numai
îndrumarea spre ştiinţă, iar nu ştiinţa însăşi; aceasta se învaţă numai
la studierea autorilor renumiţi, care trebuie studiaţi afară de şcoală.
(Aron Pumnul)

1. Clasificarea prepoziţiilor după structură:


– prepoziţii simple / compuse.
2. Clasificarea prepoziţiilor după raportul exprimat:
a) prepoziţii care exprimă un raport atributiv;
b) prepoziţii care exprimă un raport completiv.
3. Regimul cazual:
– prepoziţii care cer cazul genitiv / dativ / acuzativ (numai dacă
introduc un cuvînt care se declină).

Conjuncţia

324. Identificaţi conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale din


textul de mai jos. Arătaţi structura morfematică a acestora.
Singur în faţa dragostei
(fragment)
Cînd stau cîteodată să mă gîndesc serios la mine şi cei ce mă
înconjoară, nu-mi pot găsi nici de cum atîtea păcate, cîte aş fi înclinat
să-mi atribui singur.
Ca pedagog, n-aş putea spune că sînt rău: elevii ţin la mine, le
place tonul uşor ironic pe care-l păstrez în discuţiile cu ei, ştiu
materia bine şi o studiază cu plăcere. Ca om, mă ştiu normal, şi în
relaţiile cu oamenii corect. Nu pot suferi prostia şi-mi bat joc de ea,
dar nici atît de caraghios nu-s ca să pornesc o cruciadă împotriva ei:
la ce bun să-ţi consumi nervii pe chestiuni deznădăjduite! Ca
membru al unui colectiv, e altă gîscă: cînd ideile şi tendinţele lui
corespund cu ale mele, sînt cu el; cînd avem păreri felurite, sînt eu.
Un colectiv nu trebuie să presupună lichidarea personalităţii,
aducerea la acelaşi numitor. Iar cînd întîmplarea încheagă un colectiv
de talia celuia în care mă învîrt de doi ani, cu atît mai puţin aş avea
motive să mă încadrez într-însul.
Viaţa e prea scurtă ca s-o trăieşti în amănunte, în mărunţişuri,
viaţa, ca s-o trăieşti toată, trebuie s-o cuprinzi în linii mari şi detaliile
să le concentrezi doar în direcţia loviturii principale: a scopului ce ţi
l-ai pus.
Iar dacă e vorba să-mi aflu numaidecît un păcat, eu îl văd anume
pe acesta: abia la douăzeci şi şase de ani am ajuns să-mi formulez
precis un principiu de viaţă, cu intenţia ca mai departe să mă
călăuzesc numai de dînsul.
Dar cine îmi impută acest păcat?
Mi se spune că sînt un individualist.
Sînt un individualist. Sînt individualist în măsura în care i-am
lăsat şi-i las să-şi facă mendrele cum le place, doar ca să-mi pot
vedea de treabă în pace şi linişte. Aici am păcătuit, e drept, şi are
dreptate brigadirul, e singurul care mi-a spus un adevăr ce-l bănuiam
doar, nu-l ştiam.
Şi totuşi, admiţînd că nu m-aş fi limitat la mici înţepături, ci m-aş
fi apucat, în mare, să-i pun la punct, să lupt cu ei, să-i birui pînă la
urmă, ce mare brînză aş fi făcut? Interesele meschine merg mînă în
mînă cu prostia, iar din societate oricum nu i-aş fi eliminat: i-aş fi
obligat doar să-şi schimbe părul, nu şi năravul. Adică am dat înapoi
în faţa greutăţilor, cum se spune, m-am declarat învins, am renunţat
la luptă. Ba nu! În matematicile mele am ce spune şi voi spune! Am
renunţat la o luptă inutilă, e drept, dar m-am angajat în alta, unde
victoria mea e mai necesară! Suum cuique! Nu mă consider un
fatalist, am pur şi simplu dreptul să privesc lucrurile în faţă şi să-mi
aleg singur drumul.
Ştiu, nu poţi trăi în afară de societate, respectiv trebuie să accepţi
legile ei. Da, dar cînd legea intră în contradicţie măcar cu un singur
fapt, e oare dreaptă legea ?..
Şi e foarte problematic, de altfel, că lupta, pe care aş fi declarat-o
aici, ar fi fost înţeleasă aşa cum trebuie înţeleasă şi că rezultatele ei ar
fi fost cele scontate. E o formulă atît de comodă, cînd vrei să-l pui pe
cineva la punct: adică tot corul cîntă fals, eu unul cînt corect!
Cam aşa mi s-a spus la secţia raională de învăţămînt la vreo trei
luni după ce-mi luasem în primire postul din Recea-Veche...
La urma urmei, luptînd pentru ceva, trebuie să te impui ca să ai
dreptate.
Explicaţia matematică a provenienţei şi a dezvoltării mînecilor
din nebuloasele difuze se programează acum pentru calcul. O, încă o
lună, încă două şi una dintre cele mai încăpăţînate pete albe, care nu
vor să se supună nici lui Newton şi nici lui Einstein, va trece din
sfera discuţiilor speculative în cea a teoremelor demonstrate, ca să
întregească pînă la armonie cea mai măreaţă construcţie a secolului
nostru – teoria generală a cîmpului! O cărămidă la temelia acestui
edificiu, o cărămidă pe care va fi săpat numele meu!
Vanitate?
Numiţi-o cum vreţi.
Noroc?
Nu! Eu, omul care m-am mărunţit aparent în tot felul de
fleacuri, care am făcut tot ce fac oamenii normali, ba mai mult: ca să
mi se poată spune că nu m-am uitat decît în treacăt şi la pămînt şi la
cer, am reuşit ceea ce n-au putut reuşi sute alţii! Noroc? Nu. Am ştiut
să mă uit în mine, da, am ştiut să mă văd pînă în cele mai tăinuite
adîncuri, să trec peste tot ce se numeşte amănunt, fie chiar neetic
amănuntul, din punctul de vedere al convenţionalismelor stupide de
care ne mai ţinem. Am ştiut să mă dezgolesc, să las miezul gol şi să-l
văd. A fost, recunosc, un proces inconştient, dar nu ne petrecem oare
trei sferturi de viaţă în subconştient? Gîndurile se nasc în gură, cînd e
vorba de cea mai mare parte a omenirii, în raţiune, cînd e vorba, de o
parte mai mică a ei, şi în subconştient, cînd e vorba de omenirea în
întregime!
Dar cîţi îşi pot arunca în aşa fel coaja, ca să rămînă numai
sîmburele a tot ce e numit gînd, deci adevăr?
Mi-a fost greu să ajung la acestă concluzie, n-am avut dovada
concretă, palpabilă a ei. Acum o am. Acum îmi pot permite luxul să
comit conştient totul, pentru că ştiu: tot ce poartă amprenta
conştientului, a raţiunii, a gîndirii logice nu e altceva decît
descoperirea proceselor acelora haotice şi alogice, ce se petrec în
subconştient, şi care nu pot să nu coaguleze dacă sînt bine
alimentate. Raţiunea nu poate dirija aceste procese, ea trebuie doar să
le furnizeze materia primă şi să pîndească momentul cînd încep
cristalizarile. Şi să întindă apoi pe palmă cristalul acesta, să-l arate
tuturor şi să strige cu falsă uimire şi modestie: evrica! Eu am
descoperit! (Aureliu Busuioc)
325. Clasificaţi conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale din
textul de mai sus după raportul sintactic pe care îl exprimă, arătaţi
ce părţi de propoziţie sau ce propoziţii leagă; comentaţi semnele de
punctuaţie.

326. Indicaţi elementele corelative ce marchează raporturi de


subordonare în textul de la ex.. 324. Stabiliţi ce părţi de vorbire sînt
.
327. Identificaţi în care dintre următoarele exemple şi, iar,
nici, ba au valoare de conjuncţii şi în care valoare de adverb.
1. Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind astfel, că la soare
te puteai uita, dar la dînsul ba. (P. Ispirescu) 2. Părea că a şi fost adus
pe lume anume pentru a nu se pierde sămînţa mioarelor niciodată, şi
el era conştient, era mîndru de înalta sa misiune, dar... 3. Auzind cum
e cinstit, se făcea a zîmbi şi cobora în vale să vadă ce mai face
lumea. Cu fluierul la brîu, venea drept pe maidanul numit şi „matca
satului”, venea pe locul cela sfînt unde se făcea joc, unde se lua
lumea la trîntă, unde se adunau sătenii pentru a se căina unul altuia
sau pentru a şedea tăcuţi unul lîngă altul, pentru că a fi un neam nu
înseamnă neapărat a sta zi şi noapte pentru a vedea care e mai mare
şi mai tare. 4. Era tăcut, trist de cele văzute, trist de cele ce urma să le
vadă, iar cînd totuşi scotea o vorbă, glasul îi era sonor, senin, cu
unduiri de glume adunate de prin cîntece vechi. 5. Aduceau pomeni,
pomuşori, şipuri cu vin, şi mai că o zi întreagă se tot închina, se tot
lăsa să cadă cîte-o picătură de vin ba pe mormîntul unuia, ba pe
mormîntul altuia, se tot pomeneau de bine cei dragi, cei scumpi, care
au fost – şi acuma iată că nu mai sînt. 6. Aveau ce aveau dealurile
celea fumurii din depărtare cu mult necăjitul lui suflet, căci iar apar
în ograda sa cîteva pietroaie. Serile pe pietroaiele celea a început iar
să fiarbă ceaunul. În vreme ce hrana i se gătea, el tot scotocea cu
vîrful cuţitului într-o cracă de soc, şi într-un amurg iată că iar se
aşterne peste sat viers din bătrîni, trist şi senin cum nu se mai poate...
7. Dacă vreţi să ştiţi, ciobănitul ista al lui n-a fost decît o comedie
curată, pentru că oile iestea ale lui n-au fost decît nişte oiţe
imaginare, închipuite! Iar oaia imaginară parcă o poţi tunde, o poţi
mulge, poţi închega laptele ei?! Iaca, daţi-i o cornută în carne şi oase
ş-o să vedeţi că nici nu va şti cum s-o mulgă... Şi chiar de-a mulge-o
el cu chiu, cu vai, nu va şti ce să facă apoi cu laptele. Acuma, pentru
c-o venit vorba, nici oi nu mai are, nici cioban nu mai este, fiindcă,
iaca, vine o boare de vînt şi-l repede de toate gardurile. Aşa se ţine
omul care are oi şi mănîncă brînză?! (I. Druţă)

328. Stabiliţi valoarea morfologică a cuvîntului de în


următoarele enunţuri. Ce fel de subordonate introduce în
frază?
1. Ivan avea nişte ochi ageri, de vedea cîte şi mai cîte, pe care
oamenii obişnuiţi nu le vedeau. 2. Şi s-a nimerit, de trecea pe acolo
un cunoscut vechi, cu care nu ne-am văzut de cîţiva ani. (N.
Costenco) 3. La facultate se vorbea de mine ca de o mare capacitate
fizico-matematică. (A. Busuioc) 4. Lucica lepăda geanta delicat pe un
fotoliu, de gîndeai că-i bucşită de bibelouri fragile şi nu cu manuale.
5. Cînd Lucia e în pantaloni, nici nu înţelegi de-i băiat sau fată. (A.
Şalari) 6. Secretarul i-a rugat să ridice mîinile cei de-şi pasc vitele la
Cătini. (M. G. Cibotaru) 7. De-i frig, de plouă, de bate vîntul, în
fiecare dimineaţă pe podul din marginea satului, răsar doi copii. (I.
Druţă) 8. Dumitru a fost cu Costică la deal de-au dres combina lui
Gheorghe. (G. Gheorghiu) 9. Mihalache în livadă, / Sprijinind de
vişin scara, / S-a urcat pe ea să vadă / De nu vine primăvara. 10.
Care-i dorul cel mai sfînt / Dintre toate care sînt? / N-am să încerc să
dau răspuns / De spun unul, nu-i de ajuns. (P. Zadnipru) 11. Omul
acesta pare că nu ştie cît preţuieşte pentru mine amiciţia lui şi nu-şi
face idee, desigur, ce fericit sînt eu cînd aflu de la dînsul ceea ce de
la alţii ar fi greu de aflat. (I. L.Caragiale) 12. De treci codrii de
aramă de departe vezi albind şi-auzi mîndra glăsuire a pădurii de
argint. (M. Eminescu)
329. Construiţi propoziţii sau fraze utilizînd lexemul decît
cu valoare de adverb, prepoziţie şi conjuncţie.

330. Alcătuiţi propoziţii sau fraze cu următoarele conjuncţii şi


locuţiuni conjuncţionale; stabiliţi ce părţi de propoziţie leagă şi ce
fel de propoziţii introduc în frază şi semnele de punctuaţie pe care le
reclamă.
Însă, or, ori, ci, fie, şi, că, unde, cum, de aceea, deşi, dacă, căci,
în caz că, pentru că, în loc să, aşa încît, măcar că, pe cînd, pînă unde.

331. Faceţi analiza morfologică a conjuncţiilor din următoarea


frază în conformitate cu algoritmul din tabelul de mai jos:
1. Eroii lui Caragiale din „O scrisoare pierdută” sînt personaje
cu trăsături morale complexe: Trahanache e un îndemînatic trăgător
de sfori în politică, căci reuşeşte să-l pună la punct pe Caţavencu,
falsificatorul unei poliţe, încît, la urmă, acesta vine umilit să ceară
iertare Zoei, dar, pe de altă parte, Trahanache este un naiv fără leac,
fiindcă acest bărbat care, în definitiv, are principii morale, crede
orbeşte în cinstea soţiei sale şi a prietenului său, prefectul, iar
Tipătescu, la rîndul său, deşi îşi înşală prietenul, este capabil de
sacrificii în dragoste. (G.Călinescu)

1. Clasificarea conjuncţiilor după structură:


– conjuncţii simple / compuse.
2. Clasificarea conjuncţiilor după rolul gramatical îndeplinit:
a) conjuncţii coordonatoare: copulative, disjunctive, adversative,
conclusive;
b) conjuncţii subordonatoare: introduc propoziţii subiective,
predicative, atributive, completive, circumstanţiale.
Interjecţia

332. Subliniaţi interjecţiile în textul de mai jos şi grupaţi-le în


simple şi compuse.

Bunicul
De n-oi fi avînd eu dreptate, nu-i bai, n-are să-mi ia nimeni
coarnele ciutei şi plînsul lăutei. Dar eu am zis şi altădată şi-oi zice şi
acum: mîndră grădină de om este cel care nu se zgîrceşte de-un
cuvînt duios pentru orice ţîmburuc de copil, iar cui nu i-s dragi
poşîndîcurile, tristă pramatie este şi-i ţipă buhaiul de baltă a pustiu în
coşul pieptului.
Bun, rău, cum este, moş Nistor Măciucuţă nu ţi-a trece pe lîngă
un prichindel să nu-i mîngîie tărtăcuţa dintre urechi şi să nu-l întrebe
de toate cele, ca pe-o cinstită faţă de gospodar. Ograda casei lui are
gard de nuiele, dar această împrejmuire a rămas numai cu numele,
căci e roasă şi destrămată de fundurile tuturor poghircilor pofticioase
de mere, prune, pere şi alte asemenea bunătăţuri, care se află din
belşug în livada moşului cam pînă la vremea datului în pîrg. Zic pînă
la vremea datului în pîrg, pentru că de copt nu se mai coc ele,
poamele, ca lumea, le paşte furnicarul de copii din mahala de verzi,
iar Nistor Măciucuţă se preface a nu-i lua în seamă, de parcă i s-a pus
orbul găinii pe ochi.
Acu ce-i trece lui odată prin gînd – hai să se tupileze sub un nuc
pletos, la pîndă, că-i era chiar de-a interes să afle cine-i mai isteţ şi
mai lăcomos, şi mai pus pe şotii din copleşii, care adulmecă şi dau
tîrcoale livezii. Nu trece mult, nici ca de cînd vă spui, şi zăreşte
moşul o fojgăială în dosul gardului, pe urmă – ţup! ţup! ţup! intră
lăcusta pe furiş în livadă; harşti! de ici un măr, harşti! de colo o
prună şi tiva înapoi! Numai un căpşor buclat de fetiţă a rămas să
privească cu jind de după gard la verzăturile ispititoare din pomi.
Poate că de unde era prea mărunţică la trup, nu se încumeta acea
copiliţă să sară peste împletitura de nuiele, ca să ajungă în ţara
multrîvnitelor acrituri. Acu iese moş Nistor din ascunzătoare, se
apropie de ceata bulughinelor dolofane şi le zice cu duhul blîndeţii:
- Dar bine, măi voinici, n-aveţi voi fructele voastre acasă la
tătucu şi la mămuca? De ce vă lăcomiţi la verzăturile mele? Ai?!
Şi îi răspunde un băieţel de-o şchioapă, pistruiet la faţă, cu un
bumburuz de cucuruz în loc de nas:
- Dacă merele dumitale sînt mai dulci şi mai mălăieţe.
- Aşa-ţi pare ţie, deocheatule! Cîţi ani are măria ta?
- Sase.
– Aha, şase! Şi de-acu eşti oleacă ştirb ca şi mine! De-atîta
cauţi mere mălăieţe. Pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă. Nătăfleaţă
fără dinţi, chiu şi vai pentru părinţi! Şi zi aşa, măi cruce de voinici, îţi
plac merele găsite... în pomii altora. Dar de ce nu dai şi fetiţei de
colo? îl întreabă moş Nistor, arătînd cu mîna spre fetiţa cu căpşor
buclat şi cu doi ochi negri ca ţiţeiul.
- De ce să-i dau? zice a mirare „crucea de voinic”. – Să-şi ia
singură!
- Nu-i frumos aşa, măi zgrăbunţule. Am să-ţi spun altă dată
povestea cu pogîrjitul, care da cu năpîrstocul şi lua cu oborocul...şi i-
au ros şoarecii cojocul. Tu a cui eşti, copiliţo? o întreabă moş Nistor
pe ochioasă.
- Ea nu-i demult în satul nostru, răspunde în locul ei pistruiatul
cu bumburuz de cucuruz în chip de nas. – Mamă-sa lucrează la spital.
- Dar taică-său unde lucrează? întreabă mai departe
moşneagul.
- Eu n-am tată, zice fetiţa.
- Păi cum aşa?
Dar, vai! Măciucuţă îşi ia repede de seamă că a făcut-o cam de
cuc cu bucluc şi schimbă vorba.
- Ia spune, cum te cheamă, codălbiţo?
- Măriuţa.
- Dar vreun bunic îi fi avînd tu?
Ca să vedeţi dumneavoastră încotro a cîrnit-o giumbuşelul! Se
cheamă că l-a apucat mila.
- N-am bunic, răspunse fetiţa. Şi adăugă cu sfiiciune: - Dar tu
ai bunic?
- Eu? face moşul. – Eu n-am bunic pentru că singur sînt bunic.
Dă mînuţa şi hai în grădină să-ţi dea bunicul mere cîte vrei.
Îi rupe el din pom mere şi prune văratice, i le pune în poala
rochiţei şi o petrece pînă la pîrlaz.
Din ziua aceea s-au împrietenit. Copila venea să se joace în
curtea lui, să hrănească puişorii de găină care îi ciuguleau din palmă
fărîmiturile de pîine, să netezească pe spinare motanul cel leneş de pe
prispă, vărgat, molcuţ şi somnoros.
- Îţi place la bunicul, Măriuţo? o întreba moş Nistor după ce-i
întindea o hrincă de caş proaspăt sau o cană cu lapte.
- Îmi place, răspundea Măriuţa.
- Şi ce anume îţi place?
- Motanul.
- Şi încă?
- Puişorii.
- Uite, cocoşul cel porumbac.
- Dar eu nu-ţi plac?
- Nu.
- Şi de ce, mă rog dumitale?
- Tu ai barbă ţepoasă. Şi m-ai ocărît cînd ţi-am stricat ulciorul.
- Trandafirii mei au ghimpi mai ascuţiţi decît barba mea, dar
tu nu zici că sînt răi. Te-am ocărît că mi-ai stricat ulciorul, pentru că
îl aveam de pe vremea lui Papură-Vodă, însă de-acu mi-a trecut
supărarea. Vezi, să nu mai strici şi altele...
Dar chiar în ziua aceea Măriuţa i-a spart o ramă, în care avea
fotografia lui Ion, feciorul căzut pe front. N-a mai ocărît-o. Cum nu
se osîndea Nistor să-i intre în voie cu de toate, Măriuţa nu vroia să-i
zică bunic şi pace bună.
Apoi s-a întîmplat că fetiţa n-a mai venit pe la el vreo săptămînă
întreagă. I se făcuse dor, o aştepta lîngă poartă, în livada aproape
despuiată de poame. Cetăra vietăţile curţii:
- Bre motane-ciopîrtane, poate tu vei fi zgîriat-o?!
- Măi cucoş-caltaboş, tu vei fi speriat-o?!
Într-o zi îl prinde la mere pe voinicul pistruiat, cu bumburuz de
cucuruz în loc de nas. Mi-l întreabă:
- Măi prepeleg-şepeleag, n-ai nici o veste de la Măriuţa?
Titirezul îi caută în ochi şi-i zice:
- Măriuţa e bolnavă...
- Na-ţi-o bună!
Intră moşul după aceea în cămară, ia o jumătate de caş proaspăt
şi o bucată de urdă, le înveleşte într-un ştergar curat şi apucă
valea...
A bătut la uşă şi noua doctoriţă a spitalului din sat i-a deschis şi
s-a bucurat ca de-o zi cu soare şi se uita la dînsul ca la un vechi
cunoscut, iar nu ca la un om, pe care încă nu l-a văzut; ca la un neam
de-aproape, iar nu ca la unul de şapte ape-n chisăliţă.
Acu a fost aşa precum vă spui. Fetiţa cea bolnavă s-a ridicat în
vîrful coatelor, a zîmbit şi l-a chemat:
- Bunicule! Bunicuţule!
- Stai culcată, Măriuţo! i-a poruncit maică-sa. Pe urmă s-a
întors la moş Nistor şi a zis: – A avut temperatură mare şi toată
vremea striga: „Bunicule!” şi nu mă tăia capul de loc, ce vrea să
spună. Abia azi dimineaţă am aflat ce şi cum şi de-acum mă gîndeam
să trimit pe cineva să te cheme... Dar dumneata ai venit singur,
bunicuţule... (Valentin Roşca)

333. În textul de mai sus identificaţi interjecţiile propriu-zise şi


onomatopeele.

334. Găsiţi în text cuvintele formate din interjecţii şi stabiliţi


partea de vorbire.

335. Comentaţi utilizarea semnelor de punctuaţie la interjecţiile


întîlnite în textul de la ex. 332.
336. Analizaţi interjecţiile şi arătaţi funcţiile lor sintactice. Pentru
cele care au funcţie de atribut sau complement indicaţi şi
substantivul sau verbul determinat.
1. Azi aşa, mîine iar aşa, pînă i-a venit la socoteală şi i-a şoptit, cu
glasul ei cel mai dulce: „Pi-chi--chi-chi-chi-ri”: „Te iubesc”. 2.
Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vîră-te colea, dă de scorbură, în
scorbură de alune, şi, cum e iscusită, a înţeles ea că-n alune trebuie să
fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craţ! Iaca şi miezul. Bun! Craţ-
craţ-craţ, s-a pus pe mîncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-
şi ia prînzul. (E. Gârleanu) 3. Na-ţi mă banii! Zise dracul trimis; şi să
te cărăbăneşti de aici, că de nu e rău de tine. 4. Aho! Car nebun, aho!
Cînd te-oi încărca zdravăn cu saci de la moară, atunci să mergi aşa.
5. Şi gogîlţ, gogîlţ, gogîlţ, îi mergeau sarmalele întregi pe gît. 6. Iaca
ce-mi scrie frate-meu. 6. Şi cînd răcneşte o dată cît ce poate, eu zvrr!
chibriturile din mînă şi ţuşti! la spatele lui Zaharia. (I. Creangă)

337. Construiţi două propoziţii cu predicate exprimate prin


interjecţiile hai şi na urmate de un substantiv la cazul vocativ şi
două propoziţii în care aceleaşi interjecţii să fie urmate de
complemente.

338. Realizaţi o descriere în care să folosiţi interjecţii de natură


onomatopeică.

339. Faceţi analiza morfologică a interjecţiilor din următorul


fragment în conformitate cu algoritmul din tabelul de mai jos:
Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos şi mititel?
- Văd.
- Acela-i copilul meu cel mai mic. Aţine-te! Şi cînd l-oi trezi din
somn, să te iei după el. Şi-odată şi strigă: u! ta! na! na! na!...
Atunci iepurele sare, şi dracul după el. Fug ei cît fug, şi de la o
vreme dracul pierde urma iepurelui. Pînă acum toţi rîdeau de
Prepeleac, dar acum a ajuns să rîdă şi el de dracul. Pe cînd Dănilă se
ţinea cu mîna de inimă, rîzînd de prostia dracului, iaca şi acesta se
înturna gîfîind.
- Mă! da' sprinten şi sprinţăroi copil mai ai, drept să-ţi spun!
Cînd aproape-aproape să pun mîna pe dînsul, i-am pierdut urma, şi să
te duci, duluţă!
- Seamănă tătîne-său, sireicanul! zise Dănilă. Ei? mai ai poftă să
te întreci şi cu mine?
- Ba mai pune-ţi pofta-n cui!... Mai bine să ne întrecem din
trîntă.

1. Clasificarea interjecţiilor după înţeles:


a) interjecţii propriu-zise;
b) interjecţii onomatopeice.
2. Funcţia sintactică:
a) interjecţii fără funcţie sintactică;
b) interjecţii cu funcţie sintactică de predicat, atribut sau
complement.

Pentru analiza frazei:


Efectuaţi analiza complexă a frazei:

Mama este o fiinţă care, atunci când vede că sunt numai patru
porţii de placintă pentru cinci persoane, spune că nu i-a plăcut
niciodata placinta.

Cerinţe:
a) numerotaţi propoziţiile; - 3 p.
b) desenaţi schema; 3 p.
c) subliniaţi părţile principale şi secundare; 2 p.
d) faceţi analiza morfosintactică a cuvintelor subliniate; -
4 p.

S-ar putea să vă placă și