În aplicarea Convenţia cu privire la efectele internaţionale ale

interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, statele

din cadrul Uniunii Europene au emis, în temeiul art.K3 al Tratatului Uniunii
Europene, CONVENŢIA privind decăderea din dreptul de a conduce

CONSIDERÂND că este de cea mai mare importanţă pentru securitatea

rutieră în cadrul Uniunii Europene, executarea prin mijloace adecvate, pe
teritoriul întregii uniuni, a hotărârilor de decădere din dreptul de a conduce a unui
autovehicul;
CONSIDERÂND că, în virtutea liberei circulaţii a persoanelor şi a creşterii
traficului rutier internaţional, se întâmplă adesea ca hotărârile de decădere din
dreptul de a conduce să fie luate de un alt stat membru decât cel în care îşi are
reşedinţa conducătorul autovehiculului;
CONSIDERÂND că, ţinând cont de Directiva 91/439/CEE a Consiliului din
29 iulie 1991 privind permisul de conducere (1), statul membru pe al cărui
teritoriu îşi are reşedinţa permanentă titularul permisului, ar trebui să aplice
dispoziţiile interne în materie de retragere, suspendare sau anularea permisului
de conducere;
CONSIDERÂND că, şoferii decăzuţi din dreptul de a conduce, într-un alt
stat membru decât cel care îşi au reşedinţa permanentă, nu ar trebui să se poată
sustrage efectelor acestei măsuri atunci când se găsesc pe teritoriul altui stat
membru decât cel în care au săvârşit infracţiunea;
CONSIDERÂND că, statul membru de reşedinţă al titularului permisului ar
trebui de aici înainte, în ceea ce priveşte infracţiunile considerate deosebit de
grave şi în anumite condiţii, să execute hotărârile de decădere din dreptul de a
conduce pronunţate de către un alt stat membru, luând măsuri care să atragă
retragerea, cu suspendarea sau anularea permisului său de conducere că faptul
că în statul membru de reşedinţă a executat o astfel de hotărâre de decădere
luată de un alt stat membru, ar trebui să aibă drept consecinţă luarea măsurilor
necesare pentru sancţionarea conducerii unui autovehicul în timpul perioadei de
decădere conform legilor oricărui stat membru al Uniunii Europene pe teritoriul
căruia se poate produce o asemenea faptă.

În scopul prezentei convenţii, următorii termeni se vor defini după cum

urmează:
a) “hotărâre de decădere din dreptul de a conduce” - orice măsură
luată ca urmare a unei infracţiuni în ceea ce priveşte reglementările rutiere,
având ca efect restrngerea sau suspendarea dreptului de a conduce a unui
conducător de autovehicul şi care nu mai este susceptibil de recurs. Această
măsură poate consta la fel de bine într-o pedeapsă principală, complementară
sau auxiliară, ca şi într-o măsură de siguranţă, putând fi luată atât de o autoritate
judiciară, cât şi de o autoritate administrativă:
 b) “statul în care s-a săvârşit infracţiunea” – statul membru pe teritoriul
căruia infracţiunea comisă cu privire la reglementările rutiere a atras o hotărâre
de decădere din dreptul de a conduce;
c) “statul de reşedinţă” - statul membru pe teritoriul căruia persoana
care face obiectul hotărârii de decădere din dreptul de a conduce îşi are
reşedinţa permanentă în sensul art.9 al Directivei 91/439/CEE;
Art.9. – În vederea aplicării prezentei directive, prin “reşedină
definitivă” se înţelege locul unde o persoană locuieşte, în mod
obişnuit, cel puţin 185 zile pe an, din motive de sarcini personale
sau profesionale sau, în cazul unei persoane fără sarcini
profesionale, din motive de sarcini personale ce presupun
deplasări inter-familiale şi locul unde locuieşte.
Totodată, reşedinţa definitivă a unei persoane a cărei sarcini
profesionale sunt situate în alt loc decât cel destinat sarcinilor
familiale şi, pentru care, este obligată să locuiască alternativ în
locuri diferite în două sau mai multe state membre, se consideră
cea existentă în apropierea locului cu sarcini personale, cu condiţia
de a reveni în mod regulat. Această ultimă condiţie nu este impusă
atunci când persoana respectivă efectuează un sejur într-un stat
membru în misiune pe o perioadă determinată. Frecventarea
cursurilor unei universităţi sau şcoli nu implică transferul reşedinţei
definitive.
d) “autovehicul” - orice vehicul conform definiţiei prevăzută la art.3
paragraful 3 al Directivei 91/439/CEE
Art.3 paragraf 3 – termenul “vehicul cu motor” desemnează orice
vehicul prevăzut cu motor cu propulsie şi care circulă pe drumul
public prin mijloace proprii, cu excepţia vehiculelor care se
deplasează pe şine.

Statele membre se angajează să coopereze, conform dispoziţiilor

prezentei convenţii, în aşa fel încât conducătorii de autovehicule decăzuţi din
dreptul de a conduce într-un alt stat membru în afara celui în care îşi au
reşedinţa permanentă, să nu se poată sustrage efectelor decăderii atunci când
părăsesc statul în care au săvârşit infracţiunea.

Statul în care s-a săvârşit infracţiunea va notifica fără întârziere statului de

reşedinţă orice hotărâre de decădere din dreptul de a conduce, pronunţată
pentru o infracţiune comisă în împrejurările descrise în anexă.

F’ără a încălca art.6, statul de reşedinţă care a primit notificarea prevăzută

la art.3, va executa fără întârziere hotărârea de decădere din dreptul de a
conduce, pronunţată în statul în care a avut loc infracţiunea, conform uneia
dinntre următoarele proceduri:
a) executând hotărârea de decădere din dreptul de a conduce în mod
direct, ţinând cont de partea din perioada de decădere din dreptul de a conduce
hotărâtă de către statul în care a avut loc infracţiunea, care a fost eventual deja
executată în acest stat, sau
b) executând hotărârea de decădere din dreptul de a conduce prin
intermediul unei hotărâri judiciare sau administrative, în condiţiile arătate la
paragraful 2, sau
c) schimbând hotărârea de decădere din dreptul de a conduce într-o
hotărâre judiciară sau administrativă internă, înlocuind astfel, fără a încălca
art.11, hotărârea statului în care a avut loc infracţiunea cu o nouă hotărâre în
condiţiile arătate la paragraful 3.

2. Dacă va aplica procedura menţionată la paragraful 1 b), statul de

reşedinţă va avea următoarele posibilităţi:
a) să ia în considerare partea care a fost deja executată în statul în care a
avut loc infracţiunea, din perioada de decădere din dreptul de a conduce
pronunţată de către statul respectiv;
b) să reducă durata decăderii, dar numai pentru a o aduce la durata
maximă prevăzută de dreptul său intern pentru fapte de aceeaşi natură;
c) să nu prelungească durata de decădere din dreptul de a conduce,
pronunţată de statul în care s-a săvârşit infracţiunea.

3. Dacă va aplica procedura menţionată la paragraful 1 c), statul de

reşedinţă va avea următoarele posibilităţi:
a) să fie obligat de constatarea faptelor, în măsura în care acestea
figurează în mod explicit sau implicit în hotărârea de decădere din dreptul de a
conduce a statului în care s-a săvârşit infracţiunea;
b) să ia în considerare partea care a fost deja executată în statul în care a
avut loc infracţiunea, din perioada de decădere din dreptul de a conduce
pronunţată de către statul respectiv;
c) să reducă durata decăderii în aşa fel încât să o aducă până la perioada
care ar fi fost fixată pentru cazul respectiv, aplicând propriu său drept intern;
d) să nu prelungească durata de decădere din dreptul de a conduce,
pronunţată de statul în care s-a săvârşit infracţiunea;
e) nu poate să înlocuiască hotărârea de decădere din dreptul de a
conduce printr-o amendă sau oricare altă măsură.

4. În executarea unei hotărâri din dreptul de a conduce în temeiul

prezentului articol, statul de reşedinţă va stabili, dacă este necesar, data
începând de la care va executa hotărârea menţionată.
Executarea unei hotărâri de decădere din dreptul de a conduce în temeiul
art.4 nu va aduce atingere nici uneia dintre măsurile complementare de siguranţă
rutieră luate de statul de reşedinţă în virtutea propriei sale legislaţii.

Articolul 6

1. Statul de reşedinţă va refuza executarea hotărârii de decădere din

dreptul de a conduce în următoarele cazuri:
 a) dacă hotărârea a fost deja executată integral în statul în care s-a
săvârşit infracţiunea;
b) dacă autorul infracţiunii a făcut deja, în statul de reşedinţă, obiectul unei
hotărâri pentru aceleaşi fapte şi dacă aceasta a fost executată sau este în curs
de executare;
c) dacă autorul infracţiunii a beneficiat de o amnistie sau de o graţiere în
statul de reşedinţă, faptele fiind comise pe teritoriul acelui stat;
d) dacă termenul de prescriere a măsurii a expirat în virtutea propriei sale
legislaţii;
e) dacă apreciază, având în vedere circumstanţele specifice şi după
primirea informaţiilor communicate în virtutea art.8, că persoana vizată nu a avut
suficiente posibilităţi pentru a se apăra.

2. Statul de reşedinţă va putea refuza să dea curs hotărârii de decădere,

în următoarele cazuri:
a) fapta sancţionată în statul în care s-a săvârşit infracţiunea, prin
decăderea din dreptul de a conduce, nu constituie infracţiune din punct de
vedere al legii statului de reşedinţă;
b) perioada de decădere rămasă care ar putea fi executată în statul de
reşedinţă, este mai mică de o lună;
c) decăderea din dreptul de a conduce nu este o măsură prevăzută de
legislaţia statului de reşedinţă, pentru faptele care sunt la originea decăderii din
dreptul de a conduce, pronunţată de statul în care a avut loc infracţiunea.

3. Dacă statul procedează la notificarea menţionată la art.15 (2) sau în

oricare alt moment, el poate declara că va aplica întotdeauna paragraful 2 al
prezentului articol parţial sau integral. În acest caz, celelalte state membre nu
sunt obligate să notifice, conform art.3, statului membru care a făcut această
declaraţie, hotărârile de decădere din dreptul de a conduce menţionate în
declaraţie. Orice stat membru va putea oricând să revină asupra declaraţiei sale.

Autoritatea competentă a statului în care a fost comisă infracţiunea va

transmite notificarea menţionată la art.3, autorităţii centrale a statului de
reşedinţă.

1. Notificarea menţionată la art.3 va fi însoţită de următoarele:

- informaţii utile privind datele persoanei decăzute din dreptul de a
conduce;
- originalul sau copia autentificată a hotărârii de decădere din dreptul de a
conduce;
- o expunere sumară a faptelor şi o referire la dispoziţiile legale ale statului
în care a avut loc infracţiunea, în temeiul cărora a fost pronunţată hotărârea de
decădere, dacă acestea nu sunt menţionate în hotărârea respectivă;
 - informaţii cu privire la stadiul de executare a hotărârii de decădere în
statul în care a avut loc infracţiunea, inclusiv indicarea duratei decăderii, precum
şi datele de începere şi de terminare a decăderii, dacă acestea sunt cunoscute;
- permisul de conducere, dacă a fost confiscat.

2. În cazul unei persoane care a făcut obiectul unei hotărâri de decădere

din dreptul de a conduce, care nu a compărut persoanl sau nu a fost
reprezentată în procedură, notificarea efectuată în aplicarea art.3 va fi însoţită de
proba faptului că procedura menţionată a fost notificată persoanei respective
conform legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea.

3. Dacă informaţiile communicate conform paragrafelor 1 şi 2 sunt

considerate insuficiente pentru a se putea lua o hotărâre conform prezentei
convenţii şi mai ales dacă, având în vedere circumstanţele particulare există
îndoieli cu privire la faptul că persoana vizată a avut sau nu suficiente posibilităţi
pentru a se apăra, autorităţile competente ale statului de reşedinţă vor cere
autorităţilor competente ale statului în care s-a săvârşit infracţiunea să furnizeze
fără întârziere informaţiile suplimentare necesare.
Statul de reşedinţă va informa statul în care s-a săvârşit infracţiunea cu
privire la orice hotărâre pronunţată referitor la o notificare făcută conform art.3 şi
la executare; dacă refuză să dea curs hotărârii de decădere din dreptul de a
conduce în aplicarea art.6, va arăta motivele refuzului.

1. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este competentă pentru a

se pronunţa asupra oricărui litigiu dintre statele membre cu privire la
interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, dacă acest litigiu nu a putut fi
soluţionat în cadrul Consiliului în termen de 6 luni de la sesizarea acestuia de
către unul din membrii săi. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este, de
asemenea, competentă şi pentru a se pronunţa asupra oricărui litigiu dintre
statele membre şi comise cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei
convenţii.

2. Oricare stat membru va putea să accepte, printr-o declaraţie făcută în

momentul notificării menţionate la art.15 paragraful 2 sau în orice alt moment
ulterior, competenţa Curţii de Justiţie pentru a se pronunţa cu titlu preliminar
asupra interpretării prezentei convenţii.

3. Statul membru care a făcut o declaraţie în temeiul paragrafului 2 va

menţiona următoarele:
a) fie că orice instanţă a statului respectiv ale cărei hotărâri nu sunt
susceptibile de recurs în dreptul intern, are posibilitatea să ceară Curţii de Justiţie
să pronunţe o hotărâre preliminară asupra unei probleme ridicate într-o cauză
aflată pe rol în faţa acesteia şi privind interpretarea prezentei convenţii, dacă ea
consideră că este necesară o hotărâre asupra acestui punct pentru a se
pronunţa;
 b) fie că orice instanţă a statului respectiv are posibilitatea de a solicita
Curţii de Justiţie să pronunţe o hotărâre preliminară asupra unei probleme
ridicate într-o cauză aflată pe rol în faţa sa şi privind interpretarea prezentei
convenţii dacă ea consideră că pentru a se pronunţa este necesară o hotărâre cu
privire la acea problemă.

4. Statutul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi Regulamentul de

procedură al acesteia sunt aplicabile. Orice stat membru, fie că a făcut sau nu o
declaraţie în temeiul paragrafului 2, are dreptul să prezinte Curţii de Justiţie
memorii sau observaţii scrise în cauzele cu care a fost sesizată în temeiul
paragrafului 3.

Prezenta convenţie este deschisă aderării de către orice stat care va

deveni membru al Uniunii Europene.

Cu privire la prezenta convenţie nu se pot emite nici o rezervă.