Sunteți pe pagina 1din 4

IMOBIL PALATUL PARLAMENTULUI

CAMERA DEPUTAŢIILOR
CORP A2

DATE TEHNICE DE IDENTIFICARE:

Corpul A2 închide latura dinspre Izvor al ansamblului Palatul


Parlamentului.
Suprafaţa construită la sol:
- la cota -9.00 - 3.764m;
- la cota ±0.00 – 3.706 m;
Suprafaţă construită /nivel:
- peste cota 31,50(nivel 3)-2077m
Suprafaţă construită desfăşurată: 30.076m2.
Număr niveluri utile 11:
- 15.00=S2; -9.00=S1; ±0.00=P; +9.00=P1; +19.50=1M;
+ 25.50=Et.2; +31.50=Et.3; +36.00=Et.4; +40.50=Et.5
+ 45.50=Et.6; +49.50=Et.7
Număr niveluri tehnice 4:
- 4.50=S.M.; +4.50=P.M.; +15.00=Et.1; 54.00.

Faţade:

1) Faţada principală (spre Izvor) este structurată volumetric,


în trei registre orizontale majore:
- Primul registru orizontal cuprinde cotele de la -15.00 la
±0.00, delimitările orizontale constituind terasa de la cota -15.00,
parcajul aferent acestei terase, accesele în imobil dintre care
intrarea principală accentuează axul clădirii şi linia imaginară creată
de logiile-balcoane de la parter subliniată prin tratarea volumetrică
a acestora.
- Al doilea registru orizontal cuprinde nivelurile de onoare
între parter şi etajul trei, delimitarea orizontală constituind cea de-a
doua terasă a clădirii la cota +31.50. În acest registru se remarcă
accentuarea nivelurilor de onoare, P1şi 1M, prin exprimarea
orizontalităţii logiilor.
- Al treilea registru orizontal este exprimat volumetric prin
retragerea în plan orizontal a etajelor superioare ale clădirii(de la
3÷7) până la +54.50.
Schimbările volumetrice ale faţadei sunt puse în valoare prin
accentuarea lor în plan vertical. Astfel schimbările de planeitate,
colţurile, axul central al faţadei, zonele de logii şi balcoane sunt
încadrate de coloane angajate care formează structura verticală a
faţadei.
Stilul arhitectural adoptat este de baroc târziu combinat cu
elemente de stil brâncovenesc românesc şi compozit. Astfel,
coloanele au caneluri, capiteluri bogat ornamentate, cornişele sunt
decorate cu ove, denticuli, ornamente florale, console, acanturi,
parapeţii logiilor sunt cu baluştrii sculptaţi punându-se un deosebit
accent pe tratarea axului central al faţadei care coincide şi cu
accesul principal în clădire.
Finisajul faţadelor este din piatră naturală (cioplită, sculptată,
buciardată) până la cota +31.50 (inclusiv parapetul şi balustrada
terasei) şi simili-piatră de la +31.50 la 54.50. Decoraţiile faţadei
sunt unitare pentru fiecare element şi în totalitatea lor.
2) Faţada spre curtea interioară (D3)
În acelaşi spirit de tot unitar faţada spre curtea de lumină
(D3-D4) este structurată folosind adeleaşi principii volumetrice ca şi
faţada principală spre Izvor, folosindu-se aceleaşi decoraţiuni şi
finisaje.

Terase; toate terasele ansamblului sunt circulabile.

1) Cota -9.00 (nivel S1); tereasă circulabilă care constituie


accesul oficial auto şi pietonal la Camera Deputaţiilor, precum şi
parcajul oficial al acesteia. Stratul finit este constituit din pavele
porţelanate cu laturile de 15x15cm, pozate pe strat drenant de nisip
cuarţos. Locurile de parcare sunt delimitate cu pavele de altă
culoare, ca şi bordurile ce delimitează spaţiile verzi.
Urmărind volumetria şi arhitectura clădirii, terasa este
înnobilată cu stâlpi de iluminat din fier forjat şi fontă turnată cu
elemente decorative florale de început de secol, cu şase globuri de o
parte şi de alta a axului principal al clădirii, şi cu patru globuri pe
traseele de circulaţie.
În zona intrării principale pavelele sunt înlocuite cu placaje
decorative din granit de diverse nuanţe şi texturi, de la gris la
negru, bege şi roşu de Brazilia, ce formează un ansamblu decorativ
atât prin culoare şi desen, cât şi prin natura finisării dalelor (de la
lustru intens la mat-neprelucrat.
Parapetul terasei are o înălţime de un metru iar arhitectura sa
urmăreşte acelaşi stil cu al imobilului, alternând plinuri din zidărie
cu panouri modulate în care sunt încastraţi baluştri turnaţi şi care
constituie balustrada propriuzisă. Mâna curentă ca şi întregul
parapet este realizată din elemente prefabricate din simili-piatră.

2) Terasele de la cota +31.50(deasupra et.2) şi


+56.50(deasupra et.-teh.);
Tereasă circulabilă, de la cota +31.50 are o suprafaţă de 1700
mp şi rezultă din retragerea etajului trei la aproximativ jumătatea
etajului doi, privind din lateral.
Tereasa circulabilă de la cota +56.50 are o suprafaţă de
2300mp.
Partea finită a acestor terase este alcătuită din dale prefabricate din
beton şi praf de piatră simplu aşezate pe straturi drenante din nisip
cuarţos.

Parapeţi

Parapetul teraselor au o înălţime de un metru iar arhitectura


lor urmăreşte acelaşi stil cu al imobilului, alternând plinuri din
zidărie cu panouri modulate în care sunt încastraţi baluştri turnaţi şi
care constituie balustrada propriuzisă. Mâna curentă ca şi întregul
parapet este realizată din elemente prefabricate din simili-piatră.

Cornişe

Prin console de cca un metru faţă de linia faţadelor, terasele


care împreună cu parapetul determină şi delimitează volumetria
orizontală a faţadelor.
Aceste elemente arhitecturale sunt finisate cu aceleaşi
materiale folosite şi la faţade(simili-piatră sau piatră naturală) şi
constituie atât elemente decorative cât şi de protecţie a faţadelor.
Ca decoraţiuni întânlim: denticuli orizontali, casete, rozete cu
motive florale sau geometrice, console cu frunze de acant, care
formează un tot unitar în ansamblul faţadă-cornişă-
parapet.Protecţia în plan orizontal a cornişelor este realizată pe
contur din tablă zincată de un mm grosime şi lăţime de un metru
bătută pe o structură din şipci de lemn (ca la acoperişuri).

Luminatoare.

Elemente structural-funcţional-estetice de sine stătătoare în


concepţia arhitecturală a ansamblului Palatul Parlamentului şi sunt
destinate zonelor cu spaţii ample şi care nu pot beneficia altfel de o
iluminare naturală corespunzătoare. Structural se regăsesc
elemente de infrastructură din beton şi metal, peste care sunt
aşezate panouri cu geam securizat şi plase metalice de protecţie.
Aceste elemente sunt aşezate pe un rebord din beton protejat la
exterior cu tablă zincată şi pe o structură metalică (cornier,
elemente „U”şi „T”).
Între partea exterioară şi cea interioară(văzută), există un
spaţiu tehnic (uneori destul de mare ) în care se poate accede
pentru curăţirea şi întreţinerea luminatorului. Acest pod tehnic este
încălzit şi există posibilitatea de eliminare a condensului.
Intradosul luminatorului are o altă structură metalică proprie
în care sunt aşezate panouri cu geam dublu clar spre pod, şi simplu,
sablat, spre interior.
Elementele metalice de susţinere sunt completate cu
decoraţiuni din fier forjat şi alamă, bogat ornamentate.

S-ar putea să vă placă și