M Tucă Poeme

Marius Tucă: Eu n-am să te mai caut niciodată
Eu n-am să te mai caut niciodată

Şi ia acest anunț ca pe o declarație de dragoste,
Vreau să te port în piept neatinsă
Şi neîntinată de trecerea timpului
Să te păstrez ca pe dragostea primordială,
Ca pe orgasmul sublim lipsind cu desăvârşire.

De teamă să nu destram aripile noastre
Crescute pe dinlăuntru, cu vârfurile pe dinafară
Să nu răvăşesc polenul aşezat pe inimi
Şi să nu stric echilibrul luminii
Care ne-a desluşit sângele şi căldura lui.
Eu n-am să te mai caut niciodată,

N-aş vrea ca dragostea noastră nedatată
Să fie împrăştiată prin ziare şi reviste
Să fie rănită şi desființată
Prin anunțurile de mică publicitate,
S-o aruncăm mai bine într-o sticlă, în mare.

Aş destrăma chipul tău de înger căzut
Şi l-aş picta la loc într-o icoană cu ochi verzi
La care să se închine toate amintirile
În lumina după-amiezelor adormite
Cu zăpezi amintind de altădată.

Îmi ajung amintirile răsfrânte din doi în dor
Şi n-aş vrea să pierd pe drum poezia
Pe care mi-ai împrăştiat-o ca pe un drog
Prin vene, oase, tâmple şi cuvinte,
Am să duc singur dragostea noastră înainte.

Îmi e teamă de răsărituri şi sfârşituri,
E bine pentru amândoi şi antologie
Să rămânem suspendați în timp şi poezie
1
Să îmbrăcăm aerul înălțatelor zmee
Şi să ne aruncăm în gol, în epopee.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

(introducere)
Nu-mi pasă ce spun calendarele mayaşe şi aztece
Nici ce declamă toţi prezicătorii şi guru
Dragostea mea nu ţine cont de religii şi secole,
Ea străbate lumea de la un capăt la altul
De sine stătătoare şi pe deplin răzbătoare
Nu-i pasă de revoluţii, războaie şi armistiţii
Nici măcar de erupţii, tsunami sau cataclisme
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,

N-am adunat provizii şi nici ghiduri de supravieţuire,
N-am săpat tuneluri, n-am planurile nu ştiu căror catacombe,
Iubirea mea nu trebuie să iasă la suprafaţă pentru a supravieţui,
Ea trăieşte în tine şi în mine,
Ea respiră în tine şi în mine
Oriunde ne-am afla în lume,

Indiferent de fusuri orare şi aurore boreale
De eclipse de lună sau de soare,
Parţiale sau totale, de fluxuri şi refluxuri de mare
Aşa se întâmplă când sentimentele străbat vremurile
Fără să ne pese de minus şi plus infinit
Dragostea noastră stă într-un singur punct.

Prin sufletele noastre trăieşte adormita Atlantidă
Tresărim uşor când prin dreptul ferestrei
Trec nepăsătoare şi reci erele glaciare,
Dar noi, supravieţuitori şi tandri,
Privim orizonturile, depărtările, nesfârşiturile
Fără să ne fie teamă, şi tocmai de aceea

Cu rugămintea să fie dat ceasul cu o oră înainte
2
Iar dacă nu se poate, nu poţi să te joci cu evenimentele planetare,
Măcar întâmplarea să aibă loc în anul ăla care are o secundă în plus.

(cuprins)
Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Cu Apocalipsa nu te poţi juca de-a mama şi de-a tata
Trebuie să nu mimezi tragedia ce stă să vină,
Să nu ai aerul ştiutor că totul se pregăteşte să nu mai fie,
Sărută-mă, totuşi, cu sentimentul c-o să intrăm în istorie
Fă-o patetic, din tot sufletul, şi nu trage cu ochiul să vezi ce spune lumea.

Dar vreau mai multă responsabilitate din partea ta,
Totul trebuie să fie firesc totodată, nimic fals
Până şi suspinele trebuie să fie adevărate
Vreau implicare, vreau dăruire totală
Nu jucăm aici într-o telenovelă sau în vreun vodevil
N-avem timp de repetiţii, dă totul dintr-odată.

Să nu crezi că mai avem nevoie de scenarist
Ca să împlinim ce ne-a fost dat să fie,
Nu aştepta din culise replicile epocale,
Nu vin de acolo, nu le ştie altcineva în afară de tine,
Spune-le ca pe o banală declaraţie de dragoste,
Împacă-te cu gândul că n-o să te aplaude nimeni.

Şi nu-mi pasă când şi cum o să cadă cortina,
Totul e să ne intrăm în roluri şi în piele,
Nici prea exacţi, nici prea inegali, nici foarte-foarte,
Tu să fii tu, eu să fiu eu, noi să fim amândoi
Ca înr-o dragoste care începe acum şi habar nu are când se sfârşeşte.

Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Lasă până atunci toate emoţiile să te cotropească,
Dăruieşte-te ca şi când am fi doar noi doi pe lume,
3
Nu mă întreba cum e asta, n-am de unde să ştiu,
Pesemne că ar trebui s-o faci pentru prima şi ultima dată
Mai ales că nu se va trage nicio dublă.

(încheiere)
Indiferent dacă o să se alinieze toate planetele,
Nu mă sperie informaţiile de ultimă oră,
Apocalipsa nici nu poate fi infirmată, dar nici confirmată,
Hai să nu disperăm, nu ne-ar ajuta la nimic,
Să nu băgăm toţi disperaţii lumii în seamă,
Dar, în acelaşi timp, să ne pregătim pentru orice
Şi, mai ales, pentru tot ce poate fi mai rău.

Ba chiar şi până dincolo de sfârşitul ei
Iar pentru asta m-am pregătit cum scrie la carte,
Trusa de supravieţuire stă mărturie,
Am pus acolo toate cele necesare într-o astfel de împrejurare,
Nu lipseşte nimic din ceea ce ne-ar putea ajuta
Să trecem prin marea încercare a Planetei.

Chit că va trebui să luăm în trusa de mână
Toate nimicurile din lume fără de care n-ai mai fi tu,
Toate mărgelele, oglinjoarele, rujurile şi cerceii
Toate câte-n lună şi stele, fără de care
N-ai apuca nici sfârşitul liniei de tramvai 41
Darămite ditamai cataclismul universal

Dar te rog să nu-mi faci o scenă tocmai acum
Dacă n-o să aibă loc eşarfa-roşie, eşarfa verde şi clama de păr sidefie,
Pentru numele lui Dumnezeu, ne pregătim de urgie
Nu pentru balul bobocilor, ceaiul dansant sau petrecerea de Crăciun
Lasă şi tu un pic de la tine, zece, douăzeci de brăţări,
Şi, mai ales, lasă deoparte toate cele n perechi de pantofi.
4
Şi dacă ar fi să rămânem desculţi prin ea,
Totul e ca să fie gata trusa de supravieţuire,
Şi ca să vezi că mai las şi eu de la mine
Poţi să-ţi iei toate talismanele şi pietrele preţioase
Există şansa ca astea să ne poarte noroc,
Cum la o adică, estetic vorbind, poţi să-şi iei şi o pălărie

Chiar dacă asta ar însemna să se deschidă cerurile
Iar pământul să se dea de tot la o parte
Şi să nu mai fie nimic din ce a fost
Căci am pregătit pentru tine, de la ruşi citire,
Pentru gongul final, ultima bătaie de ceas care să fie,
O sticlă de votcă şi două păhărele, pentru ultima beţie.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii...
Am să mă întorc în timp să te iubesc

Aşa cum din motive fragile şi necunoscute
N-am făcut-o când aş fi putut,
Te rog să nu schimbi nimic din ce erai,
Lasă neschimbate şi aleile pe care ne plimbam,
Aerul cald, lumina, anotimpurile, lumea
Nimic să nu schimbi din toate astea, te rog.

Nu pentru că atunci nu te-aş fi iubit
Dar nu cred că am ştiut cum
Sau poate că aş fi vrut mai mult
Sau poate că aş fi vrut mai frumos
Şi dacă mă gândesc mai bine, altfel aş fi vrut
Mai inconştient, mai liber, mai nu ştiu cum.

Astfel încât să nu schimb viitorul
Şi tocmai de aceea îmi e teamă
Să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu tine,
Să te sun pe telefonul fix şi să răsucesc firul, îndrăgostit,
Iar tu să mă iubeşti necondiţionat şi necontenit
Şi seara să mă îmbrăţişezi nevinovat şi vinovat în scara blocului.
5
Am să mă întorc în timp să te iubesc,
Aşteaptă-te să nu mai roşesc tot atât de mult,
Şi poate că n-o să mai fiu atât de pur, dar am să fiu la fel de virgin
Iar tu, prima mea iubire din vocabularul amorului pentru totdeauna
Nu trebuie să faci nimic, să nu schimbi nimic
Tu trebuie să fii la fel, nici pe maică-ta n-aş schimba-o,
Aş lăsa-o să mă ameninţe ca şi atunci cu bătaia şi cu mama mea.

Şi am să formez numărul tău bătând în furcă,
Răspunde-mi ca atunci cu respiraţia tăiată de dor,
Fără cuvinte, fără să spui ceva, respiră dragostea mea,
Respiră-mă cu telefonul pe genunchi, mângâie discul
Ca şi când m-ai mângâia pe umeri, pe gât,
Amândoi rătăciţi într-o gară, sărutându-ne între linii.

Aşa cum tu te întorceai de la şcoală,
Atunci eram atât de mic şi de prost
Copilul din mine te iubea ca pe o soră mai mare,
Dar asta nu mă împiedica să văd cât eşti de sexy,
Şi atunci de unde să ştiu ce să fac?
Cum să-ţi spun cât te iubesc dacă nu ştiam cum?

Te rog să-ţi pui bentiţa albă pentru ultima dată
La noapte am să mă întorc de unde am venit
Şi îmbracă sarafanul alb, albastru şi diafan
Îmi e dor de pielea ta strălucind în lumina lunii
În lumina anilor optzeci, nouăzeci
Ia-mă în braţe, îmi e frig, tremur tot
Nu ştiu ce să fac cu mine, nu ştiu ce să fac cu tine
Într-un frame trec toate amintirile prin mine
Ne întoarcem în noi ca la naşterea copilăriei
Vai ce dans, ce vârtej, ce lumină, câtă poezie
Tu eşti chiar călătoria în timp
Mă agăţ de genunchii tăi să nu mă înghită pământul
Să nu mă cuprindă lumina, să mă ia.

Şi nu mă aşteptam să te găsesc la fel de frumoasă
6
Iar eu să nu fi înţeles nimic din ce a fost
Şi să nu fi învăţat nimic din ce ai fost
Iată-mă la fel de puşti şi de timid în faţa ta
Te rog să faci ce vrei cu mine, dar ai grijă
Eu am să te iubesc la fel ca atunci.
Casa Scânteii
Câtă iubire s-a risipit prin toate cotloanele tale
Câtă poezie, câtă suferinţă şi cât dor
S-au răstignit pe pereţii coridoarelor lungi
Câte reportaje de sânge, cât bun de tipar şi câte ultime ediţii
S-au întrupat, au luat fiinţă şi şi-au avut un rost
Încredinţându-se luminii tiparului,
Casa Scânteii.
Am trăit, am visat şi am murit câte puţin

În miezul tău, în tine, în placenta ta
De parcă n-am fi fost concepuţi de mame şi taţi
Ci de tine, singură, însărcinată cu noi,
Copii ai calandrului şi ai vremurilor,
Lăsându-ne împreună adn-urile imprimate prin ziduri,
Casa Scânteii.
Umbrele noastre se vor plimba la nesfârşit prin tine

Destrămându-se şi adunându-se toate
La ora când tiparniţele învârteau lumea
Laolaltă cu sufletele, minţile şi inspiraţiile noastre
Developându-se în toate fotografiile fără rame
Proiectându-le pe cer cu lumina din noi,
Casa Scânteii.
Foşnetul trupurilor noastre ca al hârtiei de ziar

Aprinzându-se şi risipindu-se ca un fum de ţigară
Tras în piepturile cititorilor noştri şi ai lumii
Până la ultima pagină, până la ultima oră
Rând cu rând, titlu cu titlu, articol cu articol
Transformând toate ideille noastre într-un simplu chiştoc,
Casa Scânteii.
Lifturile ei ne cutremură pentru totdeauna

Le simţim prin toate şpalturile inimilor noastre
7
Bătând mii de semne şi număr după număr
Ediţie după ediţie, ediţie de colecţie
Cu ferestre spre răsărit şi apus, spre nord şi sud
Ca nişte plămâni respirând cerneală şi hârtie,
Casa Scânteii.
Viaţa noastră a fost o şedinţă de sumar

Iar noi, cap limpede şi responsabil de număr
Ne-am lăsat acolo de la primul până la ultimul exemplar
Inima, sufletul, lumina, mintea, visele şi zborul
Şi acum rătăcim ca nişte zombi prin lume
Căutându-ne mama de piatră care ne-a născut a doua oară,
Casa Scânteii.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la

perfuzie?
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
Ochii tăi căutau să se agaţe de aerul meu,
Ar fi vrut să-l respire măcar pentru o secundă,
Buzele îţi tremurau fără să le pese că nu mai au culoare
Luaseră dorul pe cont propriu şi le durea
Până la leşin, până la capăt, până la mine.

Şi îţi era deopotrivă teamă de viaţă si de moarte,
Îţi tremurau genunchii, umerii, ochii, inima
Erai de un alb care strălucea si aprindea
Era albul acela mântuitor al iubirii totale
Când nu mai ai nevoie de nimeni si de nimic
Doar de frisonul solemn care să te vindece de mine.

Şi desenai pe toţi pereţii inimile noastre
Albe şi ele, cu contururi când negre, când roşii
De parcă ar fi fost date în urmărire generală,
Iar venele tale erau atât de clare şi frumoase
Corăbii, vele, catamarane s-ar fi putut avânta
Să-ţi ducă sângele cu viteza luminii până la tine, până la mine.
8
De nu mai ştiai de tine, de nu mai ştiai de noi
Şi agonia ţi se părea când binecuvântare, când leac
Iar Universul era mic şi nu-ţi mai ajungea
Nu-ţi mai spunea nimic, nu mai exista,
Îţi era suficient doar vârful unui ac
Prin care să curg eu până la ultima picătură.
La un capăt al lumii tu, la celălalt eu

La un capăt al firului tu
La celălalt eu
La un capăt al lumii tu
La celălalt eu.
Fără să ne spunem nimic

Ascultându-ne şi tăcând
Atât şi nimic mai mult
Ascultându-ne şi tăcând.
La celălalt eu
La celălalt eu.

Ascultându-ne şi bătând
Ascultându-ne şi bătând.
La celălalt eu
La celălalt eu.

Ascultându-ne şi respirând
Ascultându-ne şi respirând.
Blonda cu bicicletă
9
Tăiai aerul şi totodată inima mea
Cu pegasul tău galben plutitor
De parcă trăgeai tot cerul cu el,
Şi cuceriseşi întreaga lume
Cu zâmbetul tău androgin,
Blocuri întregi, alei, cartierul,
Tu erai blonda cu bicicletă,
Îţi iubeam aerul lăsat în urmă
Când pedalai calm, nepăsător, tandru,
Îţi iubeam spiţele învârtindu-se,
Ce vârtej produceau în sufletul meu,
Roţile tale mă ameţeau
Şi alergam în urma lor caldă
Ca un câine credincios,
Blonda mea dragă, cu tot cu bicicletă,
Şi astăzi te plimbi prin mine
La braţul copilăriei
Fără sâni, cu umerii goi, fără vârstă
Ca o nălucă ori ca un vis fără sex
Cu acelaşi aer virgin si luminos
Suficient cât să-mi arate calea,
Drumul pe care merg cei frumoşi,
Aşa, ca tine, blondă cu bicicletă,
Fără nume, inconştientă, fără destinaţie,
Cu părul fluturând în loc de orizont
Pedalând agale prin ceaţa din mine
Luându-mi în coarne viaţa
Aerul deopotrivă, încetinindu-mi pulsul
Descoperindu-mă în timp şi în mine
Când te iubeam doar pentru că erai,
Blondă cu bicicletă.
Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul

Până şi-n ochii cerşetorilor o văd,
Ea colindă vitrinele, se afişează fără preţ,
Ce părere ai tu, Dragoste
Despre această frumoasă dezertare
A frumuseţii tale neauzite şi nevăzute,
Cum crezi că aş putea să mă împotrivesc ei?
10
În răcoarea fântânilor arteziene,
Strecurându-se în adierile după-amiezelor
Răvăşind sufletele ce îţi ies în cale,
Dragoste, de ce ne înfiori
Fără să ne spui de unde vine această emoţie,
Îţi e teamă că am să dezvălui vinovatul?
Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul,

Prin aripile vrăbiilor îmbăindu-se-n ţărână,
Zborul lor se reazemă pe ce-ul tău inefabil,
Dragoste, lasă-ne să-ţi desluşim
Rădăcinile acestui abandon al frumosului,
Nu ne ispiti la nesfârşit cu această graniţă
A echilibrului fin dintre a fi şi a nu fi.

În somnul dulce de la prânz al copiilor
Cu visele lor cu feţi-frumoşi şi zei,
Ea este cea care le înalţă zmeele,
Cine eşti tu, Dragoste
A cui eşti de fapt, ce cauţi?
Cine te-a trimis să ne tulburi mersul lucrurilor?
Clepsidra
M-aș fi închis cu tine într-o clepsidră,
Să fim două fire de nisip,
Dar mi-a fost teamă că timpul s-ar fi oprit în loc
Și nu ne-am mai fi întâlnit niciodată.
Îmi place despre tine

Cum învârţi în ceaşca de cafea
De parcă ai învârti pământul cu linguriţa
Şi lumea întreagă ai sorbi-o cu nesaţ
Ghicindu-i viitorul în poluri şi în zaţ,
Cum copilăreşti uitându-te prin vitrine
Făcându-ţi, ca amintire, poze tot cu tine,
11
Săruţi oglinzile prin garderobe
Rujul tău este împrăştiat prin tot oraşul
Înlocuind toate semnele de circulaţie,
Cum faci din trotuarele toate
Adevărate podiumuri de prezentare
Ale subţirelor glezne ale tale,
În jurul lor se învârt toţi bărbaţii
Ca nişte sateliţi îndrăgostiţi de planete nelocuite,
Cum alergi paparazzi pe şine
Şi pozezi doar pentru fotografi anonimi
Care dorm cu poza ta sub pernă
Fără să ştie cu cine au de-a face
Mai bine ar scuipa în sân, piei drace!,
Cum cucereşti vara plajele, om cu om
Şi faci ţărmurile să danseze blues,
Cum furi nisip şi-l vinzi în clepsidre,
Dar, mai ales, îmi place la nebunie
Cum pozezi goală soarelui la Eforie,

Cum intri pe Facebook şi nu mai ieşi,
Ai vrea să rămâi acolo peste noapte
Să cucereşti profilele toate
Să aduni toate like-urile din lume
Şi să ştergi toate pozele cu mine,
Cum pui în slujba ta reţelele de socializare
Să-ţi caute rujuri, rochiţe şi creme de soare,
Dacă ai putea l-ai angaja pe Zuckerberg
Cu jumătate de normă sau part time
Să-ţi crească peste noapte numărul de fani,
Îmi place despre tine,
Cel mai mult şi cel mai mult
Când stai dimineaţa în faţa oglinzii
O eternitate, două, până la nouă
Şi pleci de-acasă mai mult dezbrăcată
Împiedicându-te în genţi, pisică şi câine,
Îmi place despre tine,
Până la urma-urmei, în fine
12
Că eşti un animăluţ tare ciudat
Apărut pe lume din încrucişări bizare
Dintre stabilopozi, orizont şi mare
Care, fără să ştie, ar trebui închis în colivie.
Şedinţă de sumar
Un titlu tu,
o pagină de amor eu,
un „chapeu” tot eu,
un reportaj de tandreţe tu
până la ultima copertă,
cu noi puşi pe tarabă,
fără preţ, nepreţuiţi
în lumina soarelui
şi a mâinilor răsfoindu-ne
rând pe rând,
până la închiderea
tuturor ediţiilor.
Eşti ce n-a văzut Parisul

Eşti ce n-a văzut Parisul,
Acea amăgire a străzilor pustii
Aburul dimineţii cotropind retina
Turnul Eifel căutându-şi lumina.

Ca o nenăscută, ca o dată dispărută
Halou fără suflet pierzâdu-se-n ceaţă,
Din poartă-n poartă, din piaţă-n piaţă.

Ca inima unui acordeon
Cântând o şansonetă
Ca o Edith, când blondă, când brunetă.

Ca o boare destrămându-se-n cer
Ca flux şi reflux, ca maree
Risipindu-se pe Câmpiile Elizee.
13
O Fată Moragana timpurie
Ca o siluetă fără glas
Ca o umbră plimbând-se prin Montparnasse.

Ca un gând ce străbate oraşul
Rugându-se-n genunchi la Notre Dame
Ca o inimă bătând sub macadam.

Cu toată măreţia şi luminile lui
Ca un sărut al vieţii plin de ruj
Ca o nălucă dansând la Moulin Rouge.

Nemaiîntâlnită şi nemaiauzită
Ca un contur de fum şi brocart
Plimbându-se singură prin Montmarte.

Veac după veac, ceas după ceas
Ca o fiinţă de aer şi dor
Ca o rugăciune pierdută-n Sacre-Coeur.
Aer
Oriunde m-aş afla în lume,
Tot aerul tău îl respir
Mă tem că je t'aime
E târziu şi începe lumea,
Răsar nesfârşiturile din noi,
Mă tem că te temi
Mă tem că je t'aime.
Până la nervură, până la arsură,
Atom cu atom, celulă cu celulă
14
Mă tem că te temi.
E devreme şi începe nemărginirea,

Atât de fragilă străbaţi necuprinsul,
Mă tem că te temi
Până la plâns, până la puls,
Dans cu dans, surâs cu surâs
E timpul să răsari dintr-un ram

Ca un mugur virgin şi alb,
Mă tem că te temi
Ma tem că je t'aime.
Până la hlamida ta purpurie,
Răsărit cu răsărit, fâşie cu fâşie
E vremea ta, cristalidă,

A zborului definitiv din noi,
Mă tem că te temi
Ma tem că je t'aime.
Până la coconul din tine,
Zbor cu zbor, amurg cu amurg
E târziu şi începe lumea,

Sufletle noastre s-au prins în chihlimbar,
Mă tem că te temi
Tu ai fost schimbată cu mine la naştere

Tu ai fost schimbată cu mine la naştere,
E motivul pentru care ne-am întâlnit acum,
Să vedem, să ne imaginăm şi să simţim
15
Ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu avea loc evenimentul,
Altfel nu se explică sentimentul de soră şi frate
Şi în acelaşi timp de amor născut odată cu noi
De parcă ne-am fi îndrăgostit din maternitate.

Şi în momentul acela, când s-a întâmplat totul
Sufletele noastre s-au întâlnit la miezul nopţii,
Nimeni nu poate şti ce şi-au spus ce nu şi-au spus
În certificatele de naştere nu se poate citi nimic
Istoria întâlnirilor sublime nu consemnează întâmplarea
Şi nici măcar mamele noastre nu-şi mai aduc ceva aminte.

Şi aş fi putut să-ţi spun asta oricum
Dacă ne-am fi întâlnit pe stradă sau pe lună,
În preajma ta mă mai nasc încă o dată
Simt gustul începutului de lume şi de viaţă
Al laptelui de mamă şi de stele
Indiferent de mamă şi de ceruri.
Tu ai fost schimbată cu mine la naştere,

Şi am trăit jumătate de viaţă cu tine în mine
Fără să ştiu exact cine eşti şi de unde vii
Cine te-a adus aici, dacă ai fost abandonată sau nu,
Primele noastre cuvinte nerostite pe lume au fost eu şi tu
Privind unul în ochii altuia fără să ne pese
Cine ne sunt taţii, cine ne sunt mamele.

Şi într-un fel sau altul ne-am trăit unul celuilalt viaţa,
Şi asta s-a întâmplat din prima zi a venirii pe lume
Documentele medicale sunt reci şi necuprinzătoare
Ele nu consemnează decât aceeaşi zi de naştere,
Întâlnirile aşa cum a fost aceasta a noastră
Sunt văzute şi binecuvântate doar de Dumnezeu.

Fără să ştie vreunul dintre noi asta,
Dar purtând fiecare în el embrionul celuilalt
Trăgând anii în piept, trăind şi iubind pentru doi
Transmiţându-ne unul celuilalt, când şi când, bătăile inimii
16
Pentru a putea să ne mai întâlnim la jumătatea vieţii încă o dată
Să ne mai naştem în aceeaşi zi, de data aceasta unul pe altul.
Şterge-mă din telefonul tău

Şterge-mă din telefonul tău,
Acolo unde eram pune o liniuţă
Sau poate un semn de întrebare
Pentru toate întrebările la care
Nu ţi-am răspuns sau n-am vrut
Sau mai bine pune un punct
Un punct şi de la capăt cu altul,
Iar dacă printr-o întâmplare
Te-aş suna, pune-l să tacă
Să tacă frumos, deplin şi îndelung
Să nici nu ştii că te-am sunat
Aşa am să devin un apel ratat
Fără sunet, fără melodie,
Şi aşa nu mai sunt demult acolo
Rămăsesem un număr şi atât
S-a dus vremea, a trecut
Când odată cu numele meu
Ţi se aprindea sufletul
Şi aveai lumea la picioare,
Nu pentru azi, pentru totdeauna
N-am ce să mai caut pe-acolo
Ca un număr rătăcit şi rătăcitor
Un număr al tuturor şi al nimănui
De parcă nu ţi-aş fi spus
Că eu sunt numărul tău,
Lasă un loc liber, fără nimic
Ca un spaţiu gol, necompletat
Şi atunci când îţi va fi greu
Selectează-l şi apasă pe el
O să sune într-una, la nesfârşit,
Numărul tău l-am divertat
Spre o planetă pustie, ca şi sufletul tău.
17
Îmi potrivesc ceasul după tine
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Ai putea să începi cu o secundă în fiecare zi,
O secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să mă privești tu, să te privesc și eu,
O secundă în care să respiri și tu, să respir și eu,
O secundă în care să uiți tu, să uit și eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.

Poți continua cu două secunde,
O secundă în care să taci tu și o secundă să tac eu,
O secundă în care să mă privești tu și o secundă în care să te privesc eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir eu
O secundă în care să uiți tu și o secundă în care să uit eu,

Să-ți dai ceasul cu o secundă înapoi,
Ca mecanismele trupurilor noastre să se întâlnească la fix,
Nici cu o secundă mai devreme, nici cu una mai târziu
Într-o armonie perfectă a sutimilor de secundă și orgasm
A miimilor de secundă risipindu-se în fiecare picătură de sânge
Și-n definitiv nu cred că trebuie să-ți faci timp pentru mine

Când există atâta alchimie între noi, până la chimie,
Ce mai contează o secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir și eu
Dacă pe același cadran al lumii și al timpului,
Istoria bing-bangului va consemna în cartea sa,
Avem același puls și aceeași oră
Ca două secunde într-o secundă,
Ca două ceasuri într-un ceas,
Pentru că eu îmi potrivesc viața după tine.
Îmi place mult de tot agenda ta

Îmi place mult de tot agenda ta,
Practic e cea mai frumoasă din lume,
18
Colind și rătăcesc, uitându-mă
Căutându-mă prin ea, scotocind
Ca-n geanta mamei când eram copil,
Câtă poezie avea singurul ei ruj,
Nici la tine cu toate o mie nu găsesc.

E plină ochi cu toți și cu toate,
O scutur de cer și de lumină
Doar-doar voi găsi o urmă de mine,
Atât de frumos e orarul tău din ea,
Pe ore, pe ceasuri, pe minute, pe minuni, pe nimicuri,
Sunt prinse acolo-n agrafe toate dorurile.

E atât de încărcată de aer și cuvinte,
Toate saloanele de coafură și manichiură
Se înghesuie ca nebunele pe prima filă,
Lumea e frumoasă, lucioasă și plină de ojă
Mă caut printre acajuu-ri și roz-uri
Sunt ultima culoare de la degetul tău mic.
Îmi place mult de tot agenda ta

Cu semnul ei de carte brodat din mărgele,
Unde aș putea să mă găsesc în acest butic ambulant
Care cutreieră pământul din tocurile tale
Cu bijuterii și cu bijutier cu tot,
Fă-mi și mie loc pe ultima filă
Amestecă-mă cu secretele pe care le știu doar coperțile.

Mă fac o cruciuliță subțire de aur alb,
Poate așa o să mă vezi cumva și ai să mă porți
Și ai să mă strecori fără voia ta
Între drumurile de dus copilul la școală,
Nu vă bucurați voi cei care n-aveți
Că stăpâna agendei va ieși să plimbe pisica sau câinele.

Atâta jogging, pilates și zumba în ea,
Mă simt în vârstă și mă dor șalele
Și cu toate astea sunt al tău,
19
Găsește-mi locul între cele nouă vieți
Cu care defilezi atât de natural, de bio,
Pot fi un baston de nădejde, o linie a orizontului, ceva.

Nici ăștia de la UNICEF, ONU și NATO
N-o au atât de încărcată, de plină
Simpozioanele toate ar putea încăpea în ea
Încălzirea globală aș putea fi eu
Poate așa să capăt statut de pol nord
Ori de pinguin imperial în agenda ta zoologică.

Are atâta șarm, charismă și poezie,
Fă-mă un vers al ei rătăcit și tandru
Ori o gumă de șters anotimpuri
Să îți las pe dinlăuntru
Doar respirația mea târzie și caldă
Care să-ți spună când pleacă și vin cocorii.

Marea întreagă se zbate în ea,
Abia mai încap zările, asfințiturile,
Poate de aș fi doar un fir de nisip
Să mă strecor în clepsidra cearceafului tău
Să n-aluneci de tot în țărmuri pierdute
Să te prind înainte de a uita de tot că exist.

Practic e cea mai frumoasă din lume,
E ultima mea șansă să mă văd în ea
E ultimul gând rătăcind prin mine
E ultima strigare a mea să intru-n decor
Și-n cele din urmă dacă nu voi fi acolo trecut în ea
Știu că întotdeauna, nesfârșit, am să fac parte din tine.
Niciodată să nu spui o dată
Atât de fragil, timid şi tandru eram,

Mă pierdeam cu totul subţire,
Numai cu gândul dacă îndrăzneam
Să mă uit în ochii ei calzi şi necopţi
20
M-aş fi destrămat ca de la o pală de vânt
Şi-atunci, plăpând, cu sufletul tremurând
Îmi luam inima-n dinţi şi din nimic îi ceream,
Totul, deodată, o dată, o singură dată.
Obrazul ei alb, atât de alb, alb de alb

Puf de păpădie prins în flori de gheaţă
Ca la un semn devenea trandafiriu
Iar sângele meu albastru îngheţa
Albastru erotic, albastru de îngheţ,
Dorinţele se ascundeau ruşinate prin pori,
Iar chipul ei, ca o icoană cu capu-n nori
Căpăta albastrul de la Voroneţ.

Când ele aşteaptă de o sută de ori,
Când ele visează în mii de culori,
Când ele mimează de atâtea ori,
Când ele vor deseori,
Când ele se pierd arareori.
Bărbatul din mine era atât de departe

Pierdut prin câmpiile întinse ale copilăriei,
Curajul nebun se făcuse mic şi-mi tremura în piept
Uitasem dintr-o dată toate rosturile vieţii, pe nedrept
Şi, mai ales, uitasem cine sunt şi de ce,
Cerusem cuminte o dată, ca niciodată
Amor, iubire, dragoste fără recurs,
Fără să ştiu că-mi semnasem sentinţa la nu.
Şi nu mai aveam aripi, şi nu mai aveam dor

Se terminase pământul, cerul se prăbuşise
Nu mai aveam aer, nu mai aveam greutate
Aş fi vrut să mă mai nasc încă o dată
Să uit pentru totdeauna amorul de o dată,
Se terminaseră toate drumurile care nu duceau nicăieri
Mă căutam între milă, durere şi silă
Ca un copil din flori cu mamă şi tată de prăsilă.
21
Când florile de câmp se risipesc prin curcubee,
Când florile de gheaţă se topesc în geam,
Niciodată să nu spui o dată,
Când florile de nu-mă-uita sunt prinse-n ierbar,
Când florile de tei se scutură pe ram,
Când niciodată eu n-am s-o am.
Drum bun prin mintea mea

Caută-te pe tine, caută-mă pe mine
Aruncă-te în gol prin gândurile mele
Ia-ţi arcuri, iubito, prin această junglă
Ţi se poate întâmpla orice
Poţi întâlni oameni, păsări, zei,
Scrisorile tale de dragoste, roz şi parfumate.

Ia toate intersecţiile la rând
Cutreieră-mi visele visate şi nevisate
Ochii mari, iubito, cuprinde cât vezi cu ei
Scoate aparatul şi imortalizează totul
Developează filmul la faţa locului
Nu ştii cu ce vei rămâne afară, nu-l voala.
Drum bun prin mintea mea,

Poţi liniştită să faci autostopul
Ia toate amintirile la ia-mă nene
Călătoreşte de-a lungul şi de-a latul
Universul meu cuprinde stele fără nume
Iubiri fără nume, dar iubiri fundamentale,
Sateliţii eului profund şi inconfundabil.

Sper să te descurci cu o simplă busolă
Ea, invariabil, o să-ţi arate copilăria
Şi apoi, dacă te vei rătăci cumva,
22
Urmează calea frumoasă a binelui
A binelui pe care l-am făcut şi l-am risipit,
Ea te va scoate definitiv la lumină şi la viaţă.

Nu ai nevoie de gps să te găseşti
Când tu eşti acolo pentru totdeauna
Arheologic vorbind eşti la suprafaţă,
Inelele vârstei însă te plasează de la începuturi
Descoperindu-mă nu cu mult timp după
Vocea, sufletul şi lumina mamei.

Fără viză, fără paşaport, fără nimic
Doar cu mâinile în buzunare, fluierând
Cântecele acelea pe care le cânţi dintr-odată
Fără să le fi auzit undeva altădată,
Nu băga în seamă sunetul lumii
Mergi şi fluieră ca şi când n-ar mai exista altceva.

Vino s-o iei cu tot ce e în ea
Vom face un proces-sentimental de predare-primire
Să nu pară un teritoriu ocupat prin forţă
Trasează graniţele, stabileşte hotarele, tocmeşte grănicerii
Pune stăpânire pe tot şi pe toate,
Bine ai venit în lumea ta!
Am închiriat lumea pentru tine...

Am închiriat lumea pentru tine.
Poţi să te plimbi în voie prin ea,
am contract pe termen nelimitat,
iar într-o bună zi, avem opţiunea asta,
o putem cumpăra.
Am închiriat lumea pentru tine

și mare lucru n-ar mai fi de făcut.
Poate doar să transmiţi din când în când,
de la faţa locului ultimele evenimente,
știrile de ultimă oră,
în direct și-n exclusivitate,
23
la o oră de maximă audienţă,
în prime-time, toate luminile
și toate umbrele ei ieșite din comun, senzaţionale.
Am închiriat lumea pentru tine,

poartă-te frumos cu ea,
trateaz-o ca pe o proprietate,
nu ca pe o mansardă închiriată pe nimic.
Nu te gândi la ea ca la o locuinţă provizorie,
există mari șanse să locuim definitiv în ea.
Am închiriat lumea pentru tine

și ar fi bine să nu-i schimbi încuietorile,
yalele, de la bun început.
Mai întâi dă-i cu var, văruiește-o pe toată în alb
și las-o așa o vreme, să se usuce.
Am închiriat lumea pentru tine…
Am să te iubesc prin sms

Departe de ochii lumii
Şi de reţelele de socializare,
Curat şi intens, cu emoticoane
Fără să ne atingem, fără să ne vorbim,
Cu litere mari, de-o şchioapă
Fără semne de întrebare, cu puncte-puncte.

N-o să ne ştie nici cerul, nici pământul,
Singurii martori vor fi Vodafone
Şi, eventual, serviciile secrete
Dacă dragostea noastră va depăşi graniţele
Şi-n cele din urmă, definitiv şi irevocabil
Va încălca siguranţa naţională.

Fără să apărem o clipa în lumina reflectoarelor
Cutreierând nepăsători reţelele digitale
Din antenă în antenă, din văzduh în văzduh
Din inimă în inimă, fără mesagerie vocală,
Aşa o să şi intrăm în istoria telefoniei mobile
24
Iar apoi, concret, în istoria literaturii române.

Literă cu literă, cuvânt cu cuvânt,
Cu fluturi în stomac, din telefon în telefon
Poate doar operatorii şi fibrele optice
Să le simtă zborul şi aripile,
Vibraţiile lor vor rătăci prin toată lumea
Prin gând, prin suflet şi prin roaming.
Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii

Am să-i ascult până la sfârşitul lumii,
Totul e ca acesta să nu vină prea repede, prea curând,
Să am timp să-i ascult de la un capăt la altul,
De la primul acord până la ultimul cord,
De la început până la sfârşit,
De la existenţă până la rezistenţă,
De la începutul vremurilor până la Apocalipsă.
Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii,

În braţele ei, nedespărţit de ea, fată verde cu părul pădure,
Într-un amor care nu poate fi oprit nici măcar de el însuşi,
Această dragoste pe nemâncate, cu bagajele la uşă
Cu chitarele în mână, cincizeci de ani şi o noapte
Zburând departe cu aripile ei de pasăre,
Într-o iubire tandră şi definitivă ca tăcerea pământului.

Aşteptând apoi ca ea să răsară dintr-un mugur de fluier
Şi să cânte şi să încânte iarăşi de la începuturi,
Să se audă dinspre orizonturi înspre nemărginiri,
Canarul, ciocârlia, cocoşii negri şi toate păsările cerului
Zburând dintr-un înalt într-un alt înalt
Şi cântând, totodată, înainte de a fi tras heblul pământului.

Odată cu ei am adunat oastea cu care să dau ultima bătălie,
Se află aici gata să învingă toate prezicerile şi calendarele
Andrii Popa, Pavel Chinezu, Negru Vodă, Tătarul, Baba-Novac
Sunt aici, petrecând odată cu ei secolele, războaiele şi apocalipsele,
Ducându-le pe toate în raniţe, pe tălpile bocancilor, în inimi
25
Fără să le pese de nimeni şi de nimic.

Cu urechea lipită de urmele oilor strungii
Urcate pe Arca lui Noe ca să salveze cântecul,
Prins într-un dans nebun şi neîncetat
Între mica Ţiganiadă şi Nuntă,
Având la catarg, tăind şi răspândind zările,
Inorogul, copilă, inorogul!

Sunt pregătit pentru un astfel de moment epocal
Nu-mi lipseşte nimic, poate să vină liniştit prăpădul
Se fac ultimele pregătiri, nu prea mai e timp de amănunte
Din păcate sau din fericire, totul va fi live,
E pentru prima dată când la cameră se face negrul şi nu albul,
Aştept cuminte vinilul cu cei care ne-au dat nume
26
27
28

M Tucă Poeme

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

M Tucă Poeme

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Marius Tucă: Eu n-am să te mai caut niciodată

Eu n-am să te mai caut niciodată

Eu n-am să te mai caut niciodată

Eu n-am să te mai caut niciodată,

Eu n-am să te mai caut niciodată,

Eu n-am să te mai caut niciodată,

Eu n-am să te mai caut niciodată

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii,

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii...

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am să mă întorc în timp să te iubesc

Am trăit, am visat şi am murit câte puţin

Umbrele noastre se vor plimba la nesfârşit prin tine

Foşnetul trupurilor noastre ca al hârtiei de ziar

Lifturile ei ne cutremură pentru totdeauna

Viaţa noastră a fost o şedinţă de sumar

Îţi aminteşti când mă iubeai până la

Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?

Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?

Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?

La un capăt al lumii tu, la celălalt eu

Fără să ne spunem nimic

Fără să ne spunem nimic

Fără să ne spunem nimic

Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul

Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul,

Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul

Îmi place despre tine

Îmi place despre tine

Eşti ce n-a văzut Parisul

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

Eşti ce n-a văzut Parisul,

E devreme şi începe nemărginirea,

E timpul să răsari dintr-un ram

E vremea ta, cristalidă,

E târziu şi începe lumea,

Tu ai fost schimbată cu mine la naştere

Tu ai fost schimbată cu mine la naştere

Tu ai fost schimbată cu mine la naştere