Mănăstirea Curtea de Argeș

By Wikipedia Contributors|Sep. 22nd,

2021
Send to Kindle
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de
discuție.
Mănăstirea Curtea de Argeș

Fotografie din 2010

Informații generale
Confesiune ortodoxă
Adormirea Maicii Domnului
Hram (15 august), Sfântul Voievod Neagoe Basarab (26
septembrie)
Tip călugări
Țara România
Localitate Curtea de Argeș
județ Argeș
Ctitor Neagoe Basarab
Istoric
Data începerii 1517 
Sfințire 1517
Localizare
Monument istoric
Adresa Bd. Basarabilor 1, municipiul Curtea de Argeș[1]
Clasificare
Cod LMI AG-II-a-A-13628
Prezență online
Site Web
Modifică date / text 

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România, situată în orașul Curtea de Argeș, construită

între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre
monumente de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România,
având codul de clasificare AG-II-a-A-13628.[2] În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru
familia regală a României. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei
Filofteia.

Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile
seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată
începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o
pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare. [3][4] În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisericii și a
început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.

Din 2009 a început construcția unei noi catedrale destinată scaunului Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, precum și
mormintelor membrilor Familiei Regale a României și moaștelor sfintei Filofteia. [5] Viitoarea Catedrală Arhiepiscopală și
Regală de la Curtea de Argeș a fost târnosită la 7 decembrie 2018 [6], fiind așteptat ca odată cu sfințirea ei definitivă, să
preia de la biserica Mănăstirii Argeșului și funcția de catedrală arhiepiscopală.

Istoric

Mănăstirea Curtea de Argeș - de Constantin Lecca

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359).[7] Pictura interioară,
realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este
păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată
(1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și
unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica
are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia
din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).
Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se numără și Curtea de Argeș cu împrejurimile ei. În
secolul al XIII-lea, cetatea Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega direct cu albia râului de jos,
făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica
„Sfântul Nicolae Domnesc” sporesc și mai mult prestigiul acestor locuri.

Statuia lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș

Deși nu se cunoaște data precisă când au apărut aici primele așezări, se știe că la jumătatea veacului al XIV-lea era
atestată deopotrivă existența unui scaun Domnesc și a unei însemnate organizări bisericești. Astfel asociate, puterea
statală și cea religioasă împodobesc valea Argeșului cu fapte de arme și locașuri de închinare, care-i păstrează intactă
funcția ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgoviște.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul voievodal, de bună
seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură
bisericească.

Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările s-au
încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele
de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște...”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele
știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile,
zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab.

Mănăstirea Curtea de Argeș, nișă peste intrare cu mozaic semnat de arh. Lecomte du Noüy în 1885

Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării
așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează și numele lui Dobromir zugravul.[8]
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi, care nu fusese altul decât
sediul primei Mitropolii a Țării Românești. Pe aceasta, Neagoe găsind-o „dărâmată și neîntărită... a zidit-o și înălțat-o
din temelii”, fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă,
biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit
reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă,
una dintre cele mai reprezentative construcții al sale.

Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre
ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe drept „una din minunile lumii”. [9] Aceleași cuvinte
de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și - mai târziu - pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror
însemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.

După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un puternic incendiu, Biserica
Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută - astfel după cum se vede astăzi - de arhitectul francez André Lecomte du
Noüy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. A fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.

Descriere

Aspectul inițial al mănăstirii, înaintea restaurării din 1875–1886

Imagine de epocă, ulterioară restaurării

În forma ei actuală, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai
cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale
pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau
impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra
celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce -
susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot
arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în
marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o
admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează
pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La
restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a
construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali,
într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare
clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând
armonii decorative dintre cele mai originale.

Vechiul jilț arhieresc al mănăstirii

În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât
suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini)
sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe.
Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri
dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai
felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

Catapeteasma bisericii episcopale din Curtea de Argeș

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt
fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai
mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un
clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția
bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele
adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației
acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și
georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt
aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N.
Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură,
bronz aurit și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală,
grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli; aceste coloane dau cu
adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din ancadramentul lor central - ținând loc de despărțire între partea de la
intrare și sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia, discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apără într-o
calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de
piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe
viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână.

Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală și iconografică - adăpostită temporar în
biserica de sat din Valea Danului - se află acum în Colecția de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de
Argeș. Această catapeteasmă a fost, împreună cu câteva icoane, datată stilistic în timpul domnului Șerban
Cantacuzino (1678-1688), care în 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat
sfântul locaș.

Presupusul mormânt al Anei, soția Meșterului Manole (peretele sudic al Mănăstirii)

De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”.
Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după
terminarea ei — luându-i-se scările — și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul
sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi
preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument istoric, despre care un document
existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.
Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele
României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Regina Elena, precum și Mihai I și Ana. Totodată
este, din anul 1793, și scaunul vlădicesc al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Legende
Meșterul Manole și Ana
Articol principal: Monastirea Argeșului.

În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei
lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana),
deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și
pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece
meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul,
pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați
meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi
din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul
unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.

Mănăstirea Curtea de Argeș într-o reprezentare din anul 1907

Note
1. ^ Monuments database,  6 noiembrie 2017 
2. ^ Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 9 octombrie 2012
3. ^ O parte din pictură este prezervată în Muzeul de Artă din București.
 4. ^ Direcția Monumentelor Istorice, Biserica Mănăstirii Argeșului, 1968, Editura Meridiane, București.
5. ^ „Biserica Meșterului Manole va deveni muzeu. Regii României își vor dormi somnul de veci într-o catedrală
nouă”,  Evenimentul zilei,  14 aprilie 2014, accesat în  26 septembrie 2014 
6. ^ Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș a fost sfințită
7. ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
8. ^ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”,
Vălenii de Munte, 1908
9. ^ Nicolae Iorga, Byzance après Byzance. Continuation de l'"Histoire de la vie Byzantine", București, 1935, (online)

Bibliografie
 Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București 2000, p. 166-169

Vezi și
 Lista catedralelor din România

Legături externe
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mănăstirea Curtea de Argeș

 Despre Mănăstirea Curtea de Argeș la enciclopedia OrthodoxWiki

 Manastirea Curtea de Arges
 Mănăstirea Argeșului, pe lista monumentelor istorice, întreținută de Asociația Prietenii MNIR
 Ctitoria noului Manole, 14 noiembrie 2004, Evenimentul zilei
 Manastire 'nalta, cum n-a mai fost alta, 15 august 2007, Evenimentul zilei
 Mănăstirea Curtea de Argeș, o minune a lumii medievale , 30 iulie 2012, Adevărul

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mănăstirea_Curtea_de_Argeș&oldid=14338345
 

READER

A Labs project from your friends at