Sunteți pe pagina 1din 3

Hiperinflatia

Hiperinflatia porneste de la o crestere majora a finantarii monetare a


deficitului bugetar. Apoi, socurile interne sau externe imping guvernul intr-un
mare deficit fiscal. Odata ce acest deficit creste, guvernul, de obicei, se lupta
pentru a gasi mijloace non-monetare pentru a-l finanta, prin credite externe
sau, daca nu e posibil, poate incerca sa imprumute de la particulari pe piata
obligatiilor sau de la banci private.
Daca deficitul e temporar, guvernul poate evita pornirea hiperinflatiei atata
timp cat politica monetara ramane sub control.
Guvernul se intoarce la finantarea monetara cand toate celelalte surse de
finantare au disparut. Daca deficitul ce trebuie acoperit prin mijloace
monetare e suficient de mare, atunci inflatia se poate transforma in
hiperinflatie .Bazata pe evidentele din cazurile istorice, se pare ca un deficit
monetar-financiar trebuie sa fie de aproximativ 10- 12% din PIB pentru a
genera hiperinflatie.
Cu toate ca nu exista o definire exacta a ratei inflaţiei care merita sa fie
numita “hiperinflatie”, si nu doar “inflatie ridicata”, o definitie operativa da
cifra de 1.000% pe an ca fiind rata de la care se poate vorbi de hiperinflatie.
Hiperinflatia este,potrivit definitiei date de Philip Cagan de la Universitatea
Columbia, o inflatie mai mare de 50% pe luna ( adica o inflati mai mare de
13.000% pe an).
Un motiv important pentru economisti de a studia indeaproape hiperinflatia
este de a invata cum sa previna izbucnirea si efectele sale dezastruoase.
Hiperinflatia ne ajuta sa vedem anumite fenomene economice mai clar decat
le vedem in mod normal.
Toate hiperinflatiile cunoscute in istoria lumii au avut loc in acest secol.
Istoria a inregistrat perioade scurte de hiperinflatiei, dar nici una nu a atins
cotele ce s-au atins in secolul XX.
Pare greu de crezut ca economia unei tari poate functiona orice perioada
de timp in conditiile unor rate ale inflatiei extrem de ridicate, de cateva sute
de procente sau chiar mai mult.De fapt , economia nu functioneaza bine deloc
si, mai devreme sau mai tarziu, statele vor stabiliza o inflatie ridicata, pur si
simplu pentru ca altfel economia intra in haos.
Intr-o economie hiperinflationista, inflatia este atotstapanitoare si e o
problema care ajunge sa domine complet viata economica cotidiana. Oamenii
cheltuiesc resurse semnificative incercand sa minimizeze pagubele produse de
inflatie.Ei trebuie sa-si faca cumparaturile des, pentu a ajunge in magazin
inainte ca preturile sa creasca iar. Principala lor preocupare atunci cand
economisesc sau cand investesc este sa se protejeze contra inflatiei.Ei isi
reduc cantitatile de moneda reala pe care le detin remarcabil de mult, pentru
a evita impozitul pe inflatie, dar trebuie sa compenseze acest lucru mergand
la banca mai des-zilnic sau chiar din ora in ora, in loc de vizitele saptamanale.
Hiperinflatiile clasice au aparut in urma razboaielor. Cea mai faimoasa dintre
ele, desi nu si cea mai rapida, a fost hiperinflatia germana (1922-1923).
Rata medie a inflatiei in aceasta perioada a fost de 322% pe luna. Rata cea
mai ridicata a inflatiei a fost in octombrie 1923, putin inainte de sfarsitul
hiperinflatiei, cand preturile au crescut cu 29.000%. In dolari, aceasta ar
insemna ca ceva care costa la inceputul lunii 1$ ar fi costat 290$ la sfarsitul
lunii.
De exemplu, in octombrie 1923, timbrul pentru o scrisoare postala trimisa
din Germania in SUA costa 200.000 marci; untul costa 1.500.000 marci/kg,
carnea- 2.000.000 marci, oul-60.000 marci, painea-200.000 marci. Preturile se
modificau atat de repede incat chelnerii schimbau preturile din meniu de mai
multe ori in timpul unei mese.Uneori, clientii trebuiau sa plateasca dublul
pretului afisat in meniu cand comandasera ei.
Cea mai rapida inflatie a fost cea din Ungaria, dupa sfarsitul celui de-al
doilea razboi mondial. Rata medie a inflatiei intre august 1945 si iulie 1946 a
fost de 19.800% pe luna si rata lunara maxima a fost de 41.9 cvadrilioane de
procente. Nivelul preturilor a crescut in iulie 1946 cu 41.9* 105 %.
In Japonia, in 1947, pescarii si fermierii foloseau cantarul pentru a cantari
moneda de schimb in loc sa o numere. Preturile au crescut in Japonia, din
1938 pana in 1948, cam de 116 ori.
Keynes, intr-o iscusita descriere a procesului hiperinflationist din Austria de
dupa al doilea razboi mondial, povesteste ca oamenii comandau 2 beri
deodata, deoarece se incalzeau mai lent decat se scumpeau. Asemenea istorii
apar in toate hiperinflatiile, cum ar fi de exemplu, povestea femeii care isi cara
banii cu un cos. Cand s-a asezat pentru o clipa, cineva i-a furat cosul, lasandu-i
banii.
Economiile hiperinflationiste sunt marcate de raportari facute mai ales fata
de cursul de schimb, nu fata de nivelul preturilor. Acest lucru se intampla
deoarece masurarea preturilor si raportarea lor la nivelul din perioada de baza
devine foarte dificila atunci cand acestea se modifica extrem de rapid, astfel
incat preturile pot fi exprimate in dolari, iar suma in moneda locala care
trebuie platita este calculata de fiecare data folosind preturile in dolari si
cursul de schimb.
Totusi la un moment dat toate hiperinflatiile ajung la un sfarsit. Dislocarea
economica devine prea greu de suportat de populatie si guvernul gaseste un
mod de a-si reforma procesul bugetar. Deseori este introdusa o noua moneda
si sistemul de impozitare este reformat. De asemenea, in general, cursul de
schimb al unei monede este fixat in raport cu o valuta straina, pentru a oferi
preturilor si asteptarilor o baza solida. In mod frecvent, inainte de succesul
final au loc incercari nereusite de stabilizare.
Prezenta atat de multor factori destabilizatori, in special a colapsului
sistemului de impozitare pe masura ce inflatia creste, impreuna cu o economie
care e extrem de zguduita de inflatie, ridica o posibilitate fascinanta. Un atac
coordonat asupra inflatiei o poate opri cu pretul unui somaj relativ mic.
Aceasta abordare a fost folosita in 1986 in Argentina, Israel si Brazilia, cand
guvernul a inghetat salariile si preturile, ceea ce a oprit imediat inflatia. De
asemenea, guvernele au fixat cursurile de schimb si s-au inregistrat modificari
2
majore in politica fiscala, pentru a aduce bugetul mai aproape de echilibrul pe
termen lung. In fiecare din aceste cazuri cresterea somajului a fost minora.

Studenta: Bârca Cristina (BA-10H)


Profesor: Țăruș Victoria (lector superior universitar)