UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA CONSTRUCȚII CIVILE, INDUSTRIALE ȘI AGRICOLE

MATERIALE BITUMINOASE ȘI POLIMERI

UTILIZAȚI ÎN CONSTRUCȚII

Student
Andrei Elena
Membranele bituminoase sunt materiale de impermeabilizare pentru hidroizolaţii, pe
bază de bitum modificat aditivat cu elastomeri și plastomeri, dotate cu armătură din
fibră de sticlă sau polyester, fabricate cu diferite finisaje - ardezie minerală, nisip,
TNT, folie de aluminiu.
In functie de reteta amestecului bituminos si a armaturii utilizate, se pot obtine
proprietati diferite de rezistenta mecanica, elasticitate, flexibilitate la rece si
durabilitate. In materie de armatura, membranele bituminoase sunt de doua tipuri –
membrane cu armature din fibra de sticla si membrane cu armaturi din polyester
netesut.

Membranele bituminoase se folosesc pentru prevenirea infiltrarii apei in cadrul

elementelor de constructie, acoperişuri, terase, fundaţii, subsoluri, tuneluri etc.
Membranele bituminoase sunt ideale pentru refacerea hidroizolatiilor la terasele
cladirilor vechi si realizarea hidroizolarii teraselor noi necirculabile sau circulabile.
ALEGERI IN MATERIE DE MEMBRANE
BITUMINOASE
Pentru a alege membrana adecvata din punct de vedere calitate-pret, determinarea
tipului si complexitatii lucrarii sunt principale. Necesarul de materiale trebuie să fie de
1,12 sau 1,15 ori suprafaţa măsurată, datorită suprapunerilor lungitudinale şi
transversale la aplicarea membranelor şi datorită pierderilor care apar la croire.
Este recomandată aplicarea membranelor bituminoase la temperaturi intre +5°C si
+35°C. Conditiile meteo nefavorabile cum ar fi ploaia, ninsoarea sau umiditatea
suprafeţei de izolat pot compromite calitatea lucrării.

TEHNOLOGII DE APLICARE
In practica se folosesc doua tehnologii de aplicare a materialelor cu bitum modificat:
tehnologia de lipit cu flacara si cea cu mastic la rece. In cazul hidroizolatiilor
bituminoase dublustrat, partea din mijloc specifica celui de-al doilea strat trebuie sa
acopere marginile de suprapunere ale primului strat. Membranele bituminoase sunt
accesibile ca si pret, raportul dintre calitatea rezultatelor finale si costurile totale fiind
unul avantajos.
Ce este un polimer?
Un polimer este o mare moleculă formată din lanțuri sau inele de subunități
repetitive legate, care sunt numite monomeri. Polimerii au de obicei ridicate
de topire și puncte de fierbere . Deoarece moleculele constau mulți monomeri,
polimeri tind să aibă mase moleculare mari.
Polimerul Cuvântul provine din limba greacă prefixul poli -, ceea ce înseamnă
că „mulți“, și sufixul - mer , ceea ce înseamnă „părți“. Cuvântul a fost inventat de
Jacob Berzelius în Jons 1833, deși cu un sens ușor diferit de definiția
modernă. Înțelegerea modernă a polimerilor ca macromolecule a fost propus de
Hermann Staudinger în 1920.

Exemple de polimeri
Polimerii pot fi împărțite în două categorii. Polimerii naturali (numite biopolimeri)
includ mătase, cauciuc, celuloză, lână, chihlimbar, keratina, colagen, amidon, ADN
și șelac. Biopolimeri servesc funcții-cheie în organisme, care acționează ca
proteine structurale, proteine funcționale, acizi nucleici, polizaharide structurale și
molecule de stocare a energiei.

Polimerii sintetici sunt preparați printr - o reacție chimică, de multe ori într - un
laborator. Exemple de polimeri sintetici includ PVC (policlorură de vinil),
polistiren, cauciuc sintetic, silicon, polietilenă, neopren și nailon . Polimerii
sintetici sunt utilizați pentru fabricarea maselor plastice, adezivi, vopsele, piese
mecanice, și multe obiecte comune.
Polimerii sintetici pot fi grupate în două categorii. materiale plastice termorigide
sunt realizate dintr-o substanță lichidă sau solidă moale, schimbări ireversibile într-
un polimer insolubil prin întărire folosind căldură sau radiație. Termorigizi
materiale plastice tind să fie rigide și au greutăți moleculare mari. Materialul
plastic rămâne în afara formei atunci când deformate și se descompun în mod
obișnuit înainte ca acestea să se topească. Exemple de materiale plastice
termorigide includ epoxidice, poliester, rășini acrilice, poliuretani și esteri
vinilici. Bachelită, Kevlar si cauciuc vulcanizat sunt materiale plastice termorigide.
Polimeri termoplastici sau materiale plastice termosensibile sunt alte tipuri de
polimeri sintetici. In timp ce materialele plastice termorigide sunt rigide, polimeri
termoplastici sunt solide atunci când rece, dar sunt pliabile și pot fi turnate peste o
anumită temperatură. In timp ce materialele plastice termorigide forma legături
chimice ireversibile atunci când este tratat, îmbinarea în termoplaste slăbește cu
temperatura. Spre deosebire de termorigide, care se descompun mai degrabă decât
topi, termoplaste se topesc într - un lichid la încălzire. Exemple de
materiale termoplastice includ acrilic, nailon, teflon, polipropilenă, policarbonat,
ABS, și polietilenă.

Scurt istoric al Dezvoltării Polimer

Polimerii naturali au fost folosite din timpuri străvechi, dar capacitatea omenirii de
a sintetiza în mod intenționat polimeri este o dezvoltare destul de recent. Primul
plastic de om a fost nitroceluloză . Procesul de a face a fost conceput în 1862 de
Alexander Parkes. El a tratat celuloza polimer natural cu acid azotic și un
solvent. Când nitroceluloză a fost tratat cu camfor, ea a produs celuloid , un
polimer utilizat pe scară largă în industria filmului și ca înlocuitor moldable pentru
fildeș. Când nitroceluloză a fost dizolvat în eter și alcool, devine colodiu. Acest
polimer a fost folosit ca un pansament chirurgical, începând cu SUA războiul civil
și după aceea.

Vulcanizarea cauciucului a fost o altă mare realizare în chimia

polimerilor. Friedrich Lüdersdorf și Nathaniel Hayward a descoperit , în mod
independent adăugarea de sulf la cauciucul natural a ajutat - l păstrați de a deveni
lipicioase. Procesul de cauciuc vulcanizing prin adăugarea de sulf și aplicarea
de căldură a fost descris de Thomas Hancock în 1843 (brevet UK) și Charles
Goodyear în 1844 (brevetul US).
In timp ce oamenii de știință și ingineri ar putea face polimeri, nu a fost până în
1922 că o explicație a fost propusă pentru modul în care au format. Hermann
Staudinger a sugerat legături covalente deținute împreună lanțuri lungi de atomi. În
plus față de a explica modul în care funcționează polimeri, Staudinger a propus, de
asemenea, macromoleculele nume pentru a descrie polimeri.
Bitumurile sunt amestecuri complexe de hidrocarburi lichide si solide, rasini si
derivati nemetalici ai acestora. Bitumurile sunt de consistenta lichida sau
semisolida si se caracterizeaza prin putere lianta, hidrofobie si plasticitate.

Avand in vedere provenienta, bitumurile sunt naturale si artificiale. Cele de origine

naturala se gasesc in natura in stare pura sau impura. Bitumul natural impur se
gaseste in combinatie cu substante minerale (nisip, argila, calcar) si se
numeste asfalt. Bitumul natural impur mai poate fi gasit imbibat in roci sau in
carbune si poarta denumirea de bitum de roca sau bitum de carbune.

Bitumurile naturale se extrag peste tot in lume, insa cele mai cunoscute bitumuri
sunt: bitumul din Marea Moarta cu cea mai mare concentratie de bitum pur si
anume 98%, bitumul de Venezuela - 96% si bitumul de Trinidad - 56% (Lacul de
smoala din Trinidad Tobago). In tara noastra cele mai importante zacaminte de
bitum natural se gasesc in jurul localitatilor Derna, judetul Bihor si Matita, judetul
Prahova.
Bitumurile artificiale se obtin prin oxidarea titeiului sau prin distilarea uscata a
lemnului sau carbunelui si poarta denumirea de gudron si smoala.

Compozitie bitum

Compozitia chimica a bitumului este foarte complexa si se poate pune in evidenta

pe grupe de solubilitate in solventi selectivi. Prin utilizarea unei serii de solventi cu
tensiuni superficiale diferite sau cu polaritate diferita se obtine o clasificare a
bitumului pe uleiuri, rasini, acizi asfaltogenici, asfaltene, carbene si carboide.

Uleiurile se dizolva in eter de petrol si sunt alcatuite din hidrocarburi aciclice si

ciclice simple si condensate. Aceste substante formeaza petrolenele.

Rasinile se dizolva in eter de petrol si sunt formate din hidrocarburi ciclice si

aciclice precum si din derivate ale acestora cu oxigen, sulf, azot etc. in amestec cu
acizi asfaltogenici. Aceste substante rasinoase se numesc maltene

Asfaltenele sunt substante solide macromoleculare de culoare neagra, solubile in

tetraclorura de carbon (CCl4), sulfura de carbon (CS2) si benzen (C6H6). La
incalzire de 300℃ asfaltenele se descompun in gaze si cocs. In solventi precum
benzen, sulfura de carbon, tetracorura de carbon se umfla formand un gel, apoi se
solva, fapt ce pune in evidenta structura lor coloidala.
Carbenele sunt substante solide macromoleculare cu structura aromatica
policiclica solubile numai in sulfura de carbon (CS2).

Carboidele sunt substante cu un continut de carbon ridicat, asemanatoare ca aspect

cu carbunele, fiind solubile in solventi.
Gudroanele si smoalele

Gudroanele si smoalele au o compozitie chimica mai complexa decat a bitumurilor

naturale. Acestea contin in plus si substante cristalizabile, compusi cu caracter acid
sau bazic, carbon elementar etc. Din aceasta cauza sunt mai instabile sub efectul
temperaturii, oxidantilor si luminii.

Din uleiuri prin incalzire (pirogenare) se pot obtine, ca urmare a distilarii partiale,
condensarii si polimerizarii, produsi intermediari si finali conform schemei din
imaginea urmatoare.
Reactiile de pirogenare stau la baza obtinerii artificiale a bitumului din petrol,
gudroane etc.

Polimerii s-au afirmat datorită proprietăţilor lor deosebite (rezistenţă mecanică şi

termică, rezistenţă la coroziune, densitate mică, prelucrabilitate uşoară,
conductivitate electrică şi termică reduse) ca materiale noi, utilizabile în condiţii în
care materialele clasice nu făceau faţă.
 Polimerii s-au afirmat datorită proprietăţilor lor deosebite (rezistenţă
mecanică şi termică, rezistenţă la coroziune, densitate mică, prelucrabilitate
uşoară, conductivitate electrică şi termică reduse) ca materiale noi,
utilizabile în condiţii în care materialele clasice nu făceau faţă.
 Materialele plastice au permis rezolvarea unor probleme de cea mai mare
importanţă pentru domenii de vârf ale tehnicii: în construcţiile aerospaţiale,
electrotehnică şi electronică (izolatori ai conductorilor electrici).
 Materialele plastice au egalat rezistenţa mecanică a metalelor, dar sunt mult
mai uşoare şi mai rezistente la agenţii atmosferici, acvatici şi chimici (firele
 transatlantice); sunt tot aşa de transparente ca şi sticla, dar incasabile; rezistă
la umezeală şi bacterii; permit transportul razelor γ (fibrele optice).
 Progresele realizate în direcţia obţinerii de polimeri cu stabilitate termică
ridicată au mărit prestigiul materialelor plastice.
 Astfel, posibilitatea utilizării politetrafluoretilenei (teflonului) până la
aproape 300°C a jucat un rol important în realizarea primelor aparate de zbor
cu motoare cu reacţie, a motoarelor electrice (bucşe, lagăre) şi a
transformatoarelor cu funcţionare la temperaturi ridicate (izolatori la sârma
de cupru). Utilizarea polimerilor silico-organici stabili la temperaturi de
peste 400-500°C permite reducerea gabaritului motoarelor electrice. Izolarea
cu astfel de polimeri permite realizarea unor secţiuni reduse ale
conductorilor cu care se bobinează rotorul. Se obţin economii importante în
greutate.
La avioanele supersonice în timpul zborului suprafaţa metalică poate atinge
temperaturi de până la 300°C. Materialele plastice din care sunt realizate parbrizul,
geamurile, garniturile de etanşare de la uşi, ferestre, trape trebuie să reziste acestor
temperaturi. În anvelopele avioanelor de mare viteză se dezvoltă la aterizare,
pentru foarte scurt timp, temperaturi de peste 320°C; polimerii utilizaţi în acest
scop trebuie să-şi menţină comportarea elastică şi să reziste suprasolicitărilor.
Densitatea de 5 pană la 9 ori mai mică decât a metalelor recomandă utilizarea
materialelor plastice în aeronautică.
 La avioanele supersonice în timpul zborului suprafaţa metalică poate atinge
temperaturi de până la 300°C. Materialele plastice din care sunt realizate
parbrizul, geamurile, garniturile de etanşare de la uşi, ferestre, trape trebuie
să reziste acestor temperaturi. În anvelopele avioanelor de mare viteză se
dezvoltă la aterizare, pentru foarte scurt timp, temperaturi de peste 320°C;
polimerii utilizaţi în acest scop trebuie să-şi menţină comportarea elastică şi
să reziste suprasolicitărilor. Densitatea de 5 pană la 9 ori mai mică decât a
metalelor recomandă utilizarea materialelor plastice în aeronautică.
 Probleme foarte complicate legate de stabilitatea termică la temperaturi
foarte ridicate au fost rezolvate prin utilizarea materialelor plastice. De
exemplu:
o vârful de atac al rachetelor necesită o finisare perfectă, rezistenţă
termică şi în plus o perfectă stabilitate dimensională la şocurile de
temperatură obişnuite vitezelor şi altitudinilor mari. Lipsa dilatărilor şi
contractărilor, necesare unei bune dirijări a navei nu poate fi obţinută
prin utilizarea unei piese metalice, sensibilă la variaţiile de
temperatură. Un stratificat de polimer fenolic a rezolvat această
problemă datorită coeficientului său de dilatare termică mic şi a bunei
sale stabilităţi termice;

ajutajul prin care ies gazele de combustie la motoarele rachetă nu poate fi realizat
numai din metal, dar nici numai din material plastic datorită temperaturilor foarte
mari: 3000-3500°C. Prin combinarea acestor două materiale se rezolvă problema.
Suprafaţa metalului se acoperă cu un polimer corespunzător (de exemplu cu un
polimer fenolic). Adus la temperatură înaltă, datorită fenomenului de ablaţiune,
polimerul se carbonizează (nu arde), iar stratul format având structură poroasă
devine izolant termic, ceea ce totodată încetineşte procesul de descompunere. În
final, se obţine un strat cu calităţi de izolant termic excepţionale. De exemplu, dacă
în anumite condiţii o suprafaţă de oţel neprotejată ajunge la 1000°C, prin aplicarea
unui strat de protecţie din teflon de 5mm temperatura de la suprafaţa metalului
ajunge să fie de numai 150°C.

Polimeri utilizati in constructia peretilor exteriori

Nu demult s-au folosit stratificatoare de polimeri fenolici cu hartie. Inca se mai
folosesc polimeri armati cu tesaturi de sticla, in structura sandwich. Aceasta
structura este alcatuita din doua straturi de rezistenta la exterior (poliester armat,
PVC etc.) si un miez termoizolator.
Pentru executarea peretilor portanti se folosesc prefabricate din blocuri de spuma
de polistiren prevazute cu goluri cilindrice verticale ce urmeaza a fi umplute cu
beton. In acest fel se pot realiza case cu costuri cu pana la 30% mai ieftine. Se mai
pot executa elemente pentru pereti exteriori care sunt prevazuti cu imbracamintea
exterioara din tabla de otel sau duraluminiu si umpluta cu materiale termoizolante
din polimeri.
Polimeri utilizati in constructia peretilor interiori
Cu toate incercarile privind utilizarea polimerilor la realizarea de structuri
prefabricate pentru pereti usor despartitori, exemplele practice sunt relativ putine
intrucat exista solutiile clasice cu o deosebita rentabilitate (betoane usoare, gips
carton etc.).
Solutia de a se realiza pereti despartitori din doua straturi de PFL melaminat cu un
strat intermediar de stiropor sau ampora nu au dat rezultate din punct de vedere al
izolarii fonice.
La unele constructii, in functie de destinatie, s-au mai utilizat si placi din poliesteri
armati cu fibre de sticla.
Pereti luminosi se executa din panouri de poliesteri armati cu fibre de sticla pe o
structura autoportanta din aluminiu.
Polimeri utilizati in executarea acoperisurilor
Invelitori
Acesti polimeri sunt realizati sub forma de placi, foi si pelicule pentru acoperisuri
in panta, respectiv orizontale. Placile sunt executate din polimeri de metil si
poliesteri armati cu fibre de sticla. Acestea se folosesc ca si placile ondulate
metalice. Se produc si placi din poliester sau PVC armate cu fibre de sticla sau
fibre poliamidice care datorita rezistentei lor mecanice remarcabile permit
realizarea de invelitori cu deschideri mari in special pentru constructiile usoare
(hale, hangare etc.)
Poliesterii armati cu fibre de sticla si polimetacrilatul de metil sunt folositi pentru
executarea de luminatoare sub forma de cupole care asigura iluminarea incaperilor
prin plafon. Tendinta actuala de utilizare a invelitoarelor din polimeri se
concretizeaza in elemente mari autoportante care au dublu rol, atat de invelitoare
cat si de structura.
Polietilena, neoprenul, izobutilena etc. se utilizeaza la hidroizolarea teraselor in
locul materialelor traditionale din grupa cartoanelor si membranelor bituminoase.
Pentru invelitorile provizorii, foile din polietilena constituie o solutie inegalabila in
raport cu celelalte materiale.
Jghiaburi si burlane
Aceste accesorii ale acoperisului sunt executate din polimeri precum PVC-ul rigid.
Deoarece au rezistenta la coroziune mai buna decat cele din tabla zincata sunt
indicate pentru jghiaburile si burlanele din industria chimica.
Polimeri utilizati in executarea fundatiilor
Se folosesc la consolidarea terenurilor de fundatii. Pentru aceasta se utilizeaza
solutii apoase de acid poliacrilic, de copolimeri ai acidului poliacrilic cu esteri sau
copolimeri de anhidrida maleica cu acetat de polivinil etc. Aceste substante
formeaza cu ionul Ca+2 din terenul argilos compusi stabili si rigizi, care determina
consolidarea solului.
Emulsiile din poliacetat de vinil se folosesc pentru amorsarea suprafetelor pentru a
mari adeziunea intre doua straturi de beton ce se toarna la intervale mari.
Polimeri utilizati in executarea pardoselilor
Polimerii sunt utilizati in executia pardoselilor sub forma de linoleum, covoare de
cauciuc (dale de cauciuc), dale de asfalt, pardoseli din PVC.
Linoleum este obtinut dintr-un suport de panza speciala pe care se aplica prin
calandrare un amestec compus din ulei de in oxidat, rasini, umplutura vegetala si
pigmenti. Linoleumul se foloseste la pardoseli sub forma de covoare sau dale in
camere de locuit, incaperi administrative, spitale, cladiri publice, scoli etc.
Covoarele de cauciuc se prind de suport cu solutii de cauciuc intr-un solvent
volatil.
Pardoselile din PVC sunt executate sub forma de covoare cu sau fara suport sau
sub forma de dale, fara suport. Covoare din PVC se produc in doua calitati:
covoare omogene si covoare multistrat. Din polimeri vinilici se realizeaza si dale
semiflexibile si flexibile. Dalele semifexibile se obtin prin malaxarea si
condensarea PVC-ului cu adaos de plastifiant si pigmenti. Dalele flexibile au o
structura si o compozitie identica cu a covoarelor din PVC fara suport, fiind
executate dintr-unul sau mai multe straturi.
Polimeri utilizati in instalatii
Polimerii sunt utilizati in obtinerea de materiale pentru instalatiile de incalzire
centrala la ciculatia fluidelor cu o temperatura in rur de 100℃ (polietilena de mare
densitate, polipropilena etc.). Mai se folosesc in instalatii de ventilatie precum
PVC-ul dur, rasini poliesterice cu fibre de stcla, polistiren, pentru confectionarea
tuburilor si canalelor de ventilatie.
La instalatiile electrice se intrebuinteaza tuburi din PVC dur pentru protejarea
conductorilor electrici si PVC plastifiat pentru izolarea conductorilor electrici. De
asemenea, din polistiren, bachelita, aminoplaste se executa intrerupatoare, prize si
alte accesorii necesare echiparii aparatelor electrice.
La instalatiile sanitare polimerii se utilizeaza datorita rezistentelor lor la coroziune,
a impermeabilitatii la apa etc. Astfel tevile din PVC, polietilena , aliaje de stiren s-
au impus pentru instalatiile uzuale de alimentare cu apa si canalizare.