Hiperluciditate și hipersensibilitate

El reprezintă tipul intelectualului lucid, al inadaptatului superior care trăieşte drama

îndrăgostitului de absolut, având impresia că s-a detaşat de lumea exterioră, însă în
realitate evenimentele sunt filtrate prin constiinţa sa; drama sa este accentuată de firea
hiperlucidă şi hipersensibilă, orice întâmplare fiind percepută de către Gheorghidiu într-
un mod mai dramatic decât era normal; prin introspecţie şi monolog interior, el percepe
cu luciditate, alternând aspecte ale planului interior (trăiri, sentimente) şi ale planului
exterior (fapte, relaţii cu alte personaje). Deşi personajul-narator este un analist lucid al
stărilor sale interioare şi al evenimentelor exterioare, el nu se poate elibera de
subiectivitate, de gelozie şi de orgoliul masculin. Tortura sa interioară este alimentată şi
de sentimentul nesiguranţei.

Orgoliu
Principala trăsătură de caracter a lui Ștefan Gheorghidiu este orgoliul, ilustrutativă în
acest sens fiind mărturisirea lui în ceea ce privește felul în care ia naștere dragostea
pentru Ela. De asemenea, din orgoliu combinat cu o moralitate superioară pleacă de bună
voie pe front, pentru că nu ar fi suportat să îi audă pe alți participanți povestind despre
război, fără ca el să cunoască această experiență de viață.
Dintr-un orgoliu exagerat, Ștefan refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se
pare sub demnitatea lui de intelectual s0ă-și schimbe garderoba și să adopte
comportamentul superficial al dansatorilor mondeni pe care Ela îi admiră, iar
Gheorghidiu îi consideră mediocri și îi disprețuiește.

Atitudine superioară
Eroul intelectual este un inadaptat superior, care nu este înțeles de lume, dar nici el
nu poate înțelege lume în care trăiește. Ștefan este intelectualul lucid, analitic, care
trăiește drama omului căutător de valori absolute și care nu-și găsește locul în societate
dominată de mediocritate și imoralitate. Este o fire fiziologică, trăiește în lumea ideilor și
nu este înteles de lumea în care trăiește. Se află în situații-limită, căutând valori perfecte,
de aceea este învins de idealurile sale. Totuși rămâne învingător moral, având puterea să
înțeleagă eșecul și sufletește e dispus să trăiască alte experiențe. Este o fire reflexivă,
analizându-și cu exactitate trăirile, sentimentele, frământările sufletești. Tot ceea ce
trăiește devine experiență pe care o analizează și astfel se autocunoaște. Filozofează
permanent, compară lumea cu conștiința sa și este capabiș de compromisuri. Astfel,
Ștefan caută valori superioare, absolute și nu acceptă drumul de mijloc.

Dimensiune intelectuală
Student la filozofie, înzestrat intelectual, Ștefan trăiește în lumea cărților, o lume în
totală contradicție cu lumea unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu și a lui Tănase
Lumânăraru, cu care eroul nu are nicio legătură spirituală.
Nici în plan sentimental, nici în plan social el nu găsește un punct de sprijin durabil și
trăiește dureros drama omului singur, inflexibil moral, neputând să facă nici unul din
compromisurile cerute de societatea în care trăiește. Nae Gheorghidiu, unchiul său, om de
afaceri aprig și cinic, politician perfid și abil și Tănase Lumânăraru, ajuns milionar, deși
analfabet, cu o „abilitate aproape genială ca să înșele pe toată lumea", constituie o lume
în care Ștefan Gheorghiu se simte un intrus, deoarece nimic din aceasta nu se potrivește
cu firea lui cinstită, pasionată de idei înălțătoare, de concepte profund intelectuale.
Ștefan Gheorghidiu este un intelectual care trăiește în lumea ideilor, a cărților și care
are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate
imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în
care Gheorghidiu primește moștenirea, de la unchiul Tache, cuplul trăiește în condiții
modeste, dar în armonie.

Primul fragment aduce în pim-plan monologul naratorului-personaj cu privire la

experiențele din facultate. Discursul este realizat la persoana I, dintr-o perspectivă
subiectivă, naratorul fiind homodiegetic. Pasajul îl surprinde pe narator ca fiind student la
Filozofie, un tânăr care își dorește să exceleze în acest domeniu, de aceea nu dă atenție
distragerilor. Pus în fața privirilor unei studente frumoasă -„fată de o frumusețe
deosebită”-, acesta este sigur că nu există șanse să fie plăcut de aceasta, siguranță care
reiese din afirmația ,,nicio fată nu se va îndrăgosti de mine”. Naratorul își exprimă
convingerea cu privire la iubire, convingere formată pe baza imaginilor cu tineri
îndrăgostiți pe care îi vede la universitate, dar sclipirea din ochii acestora nu prezintă vreo
importanță pentru tânăr. Cu toate că el este sigur că nu s-ar putea bucura de privirile
fetelor frumoase, el caută validări în oglindă pentru a se convinge că totuși are trăsături
care ar putea fi admirate de fete. Privirile studentei, a cărei frumusețe este asociată cu cea
a unei căprioare, îl fac pe student să fie convins că el prezintă un interes în ochii fetei și îl
fac să își pună întrebări referitoare la ce gândește studenta despre el.

Al doilea fragment pune în lumină visul personajului masculin redat sub formă de
adresare directă Marinei, ființa iubită și portagonista feminină a textului. Naratorul îi
dedică visul, pe care spune că îl scrie pentru ea. În acest vis, el se vede trezit în miez de
noapte, ieșind afară și trecând printr-o grădină cu mulți copaci în căutarea Marinei. Ca
martori la această aventură, el menționează iepurele, furnicile, greierii și păsărelele. Visul
îl duce pe narator la casa Marinei, pe tot parcursul drumului având autoritate în fața
celorlalți - „mă ascultară”, „nu mai aveam nicio autoritate asupra însoțitorilor mei”.
Pentru a menține această imagine el este nevoit să ia decizii rapide cu privire la intrarea
în casa Marinei. ,,Scara de mătase” trezește bănuieli în mintea protagonistului care nu știe
ce se creadă în legătură cu această cale de ajungere la ființa iubită. Înaintarea și mascarea
incertitudinilor îi conferă naratorului prestigiul pe care îl pierduse temporar în ochii
însoțitorilor, prestigiu care reprezintă un element fundamental pentru el. Ajuns în vârful
scării, personajul este asaltat de întrebări care sugerează incertitudinea și pericolul de care
este conștient și la care se supune. Oglinzile care îi reflectă imaginea îl fac să se asemene
cu un hoț, nu cu o persoană care face tot posibilul să își vadă ființa iubită.