Oralitatea

➢ Este o trăsătură generală a stilului unui scriitor prin care textul

scris lasă impresia de spunere.
➢ Este specifică literaturii populare , dar a fost preluată de scriitori
pentru a da scrisului savoare, impresia de spontaneitate, şi a capta
mai uşor atenţia cititorului.
➢ Se realizază prin utilizarea unor interjecţii, exclamaţii, expresii şi
locuţiuni aparţinând limbii vorbite.
➢ În literatura română cel care a excelat în realizarea impresiei de
oralitate a fost Ion Creangă.

➢ Mijolace de realizare a oralităţii

➢ Expresii onomatopeice/ verbe imitative/ interjecţii: Păsărilă

atunci se înalţă puţin şi începe a cotrobăi pe după stânci, şi când
să pună mâna pe dânsa, zbârr! Şi de colo şi se duce tocmai după
lună.
o Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! Colo după lună, zise Ochilă...
➢ Expresi narative: si odată, şi atunci, în sfârşit, şi apoi
➢ Întrebări şi exclamări / Adresarea directă către un
interlocutor imaginar/ cititorul
➢ : Ei, şagă vă pare?, înţeles-aţi?, ce-mi pasă mie?ptiu, drace!, şi
hai! hai!hai!hai!
➢ Formele graiului viu ( T Vianu) : Ş-apoi dă, Doamne, bine ; hăt
bine; scurt şi cuprinzător; haidem
➢ Fraze rimate şi ritmate sau versuri populare: De-ar şti omul ce-
a păţi, /Dinainte s-ar păzi!;
▪ Poate că aceta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr
primar cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat
de la Chitilă, peste drum de Nimerilă
➢ Cadenţa frazei poare deveni o sursă de oralitate, prin utilizarea
unei enumerări lungi cu scop artistic
➢ Folosirea dativului etic: că bine te-am căptuşit
Umorul
Este o particularitate a poveştilor, basmelor lui Creangă
Contribuie la savoarea naraţiunii conferind textului o notă de
veselie

➢ Mijolace de realizare a umorului:

➢ Exprimarea mucalită se realizaeză prin tehnica aşteptării

frustrate, prin care cititorul este contrariat: Gerilă se întindea de
căldură de-i treceau genunchele de gură;
Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri
➢ Ironia se afimă un lucru dar se înţelege exact contrariul: Doar
unu-i Împăratul Roş, vestit pe meleagurile aceste pentru
bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea
nemaiauzită
➢ Poreclele: Ţapul cel roş, Buzilă
➢ Zeflemisirea: Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu
încapi de urechi...
➢ Diminutive cu valoare augmentativă: Buzişoare, băuturică;
➢ Scene comice: cearta dintre Gerila şi ceilalţi; discuţia dintre
împărat şi peţitorii stârniţi de ideea ospăţului (contrastul dintre
acreala împăratului şi verva persuasivă a „flămânzilor”);
➢ Citate cu expresii şi vorbe de duh: Dă-i cu cinstea,să peară
ruşinea.
➢ În celelalte poveşti apar şi alte procedee:
➢ Integrarea personajelor negative tradiţionale (prostul, leneşul,
lacomul,dracul, moartea) într-un univers comic (de exemplu, Ivan
Turbincă);
➢ Tratarea prozaică a supranaturalului: Sf. Petru se fereşte de
Ivan Turbincă pentru că a mai mâncat odată de la unul ca acesta
o chelfăneală;
➢ Tratarea comică a situaţiilor dramatice: de exemplu, scena de
groază când lupul mănâncă iezii.