Versurile 8-12

Metafora din versurile ” Țesând cu recile-i scântei/ O mreajă de văpaie.” redă intensitatea și delicatețea
iubirii Luceafărului care deși are o lumina rece, aceasta este plina de dragoste intensa, iar cu aceasta
lumina o urmează îndeaproape cu miscari de mare finete, pe fiinta indragita, către spațiul întâlnirii, –
odaia. In urmatoarele versuri gesturile Luceafărului dezvăluie suavitatea sentimentului de iubire, prin
motivul somnului “sa se culce” si prin gesturile de iubire prin atingerea mainii si a inchiderea genei. Se
observa motivul oglinzii și reflectarea fetei în aceasta. “Oglinda” era iniţial un instrument al observării
cerului, aceasta fiind simbol al cunoaşterii, metaforă a literaturii şi artei. Dar oglinda nu semnifică o
cunoaştere directă (solară, la lumina zilei), ci una reflectată, mijlocită, pusă sub incidenţa lunii, apei

Titlul

Titlul operei este alcatuit din substantivul comun “Luceafarul”. Cuvantul “luceafar” constituie denumirea
populara a planetei Venus, si devine un simbol al unicitatii si superioritatii, intruchipand geniul.
“Luceafarul” este motivul central al textului, o fiinta opusa omului comun ce traieste drama neimplinirii
sentimentului de iubire. Acesta este numit spre finalul poemului Hyperion . În mitologia greacă,
Hyperion era un titan, stăpân al soarelui și al lunii. În poemul lui Eminescu, el este un erou romantic,
chinuit de o pasiune mistuitoare.