Sunteți pe pagina 1din 4

MISIOLOGIE

TAINA EUHARISTIEI ŞI CINA DOMNULUI LA NEOPROTESTANŢI

Biserica este trupul tainic al Mântuitorului, întemeiată odată cu răstignirea Sa pe cruce,


prin Sângele Său. Este Biserica Învierii ce s-a descoperit şi s-a extins in istorie la
Cincizecime, odată cu pogorârea Sf. Duh (Fapte II). O Biserică, pe lângă sau în afara
Descoperirii Lui, în lume nu există.
Sfânta Biserică învaţă din totdeauna că învăţătura creştină nu are altă origine şi altă
explicaţie decât în Întruparea şi în Răscumpărarea Sa. Credinţa fiind în Hristos, atunci
mijloacele de împlinire a credinţei, de desăvârşire a evlaviei le oferă doar Hristos Iisus, prin
tezaurul Bisericii Sale care sunt Sfintele Taine şi Ierurgiile. Prin acestea, biserica oferă
lucrarea Sfintei Treimi în lume, transmite harul dumnezeiesc, începutul Mântuirii şi
transformarea noastră din om vechi în om rău, duhovnicesc (Romani 6, 6).
Sfintele taine au fost instituite de Mântuitorul Hristos, iar calitatea „creştin complet şi
integru” nu o poate avea cineva decât prin Sfintele Taine. Acestea sunt:
- lucrări ale lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, de multe ori ele copleşind
înţelegerea noastră, dar fiind acceptate prin credinţa şi experienţa Bisericii;
- lucrări sfinte săvârşite de arhierei sau preoţi prin care se împărtăşeşte harul
dumnezeiesc
Tema Sfintelor Taine face parte din misiunea Bisericii şi din întreita slujire a ierarhiei
sacramentale: de a învăţa, sfinţi şi conduce. Biserica este şi va fi sfintitoare, ea păstrând
originalitatea şi practicarea Sfintelor Taine, aşa cum le-a lăsat Mântuitorul Hristos, cum le-au
primit Apostolii, cum le-au experimentat Sf. Părinţi şi cum se găsesc azi ca mijloace sigure
pentru mântuire, săvârşite de ierarhie. Bulgakoff afirmă că întreruperea acestei succesiuni
apostolice la protestanţi i-a lipsit pe aceştia de darurile de la Cincizecime.
Până la Marea Schismă, Biserica şi-a păstrat unitatea sa dogmatică, liturgică şi
canonică mai ales prin Sfintele Taine. După despărţire, s-a deformat şi imaginea lucrării
harice în taine (sacramente). Mai târziu, după Reformă, s-a şters partea nevăzută din cauza
învăţăturii apusene ce accentua partea văzută, ajungându-se în ceea ce priveşte Sfânta
Euharistie la concepţii total greşite.
1. Sfânta Euharistie este cea mai mare taină a Bisericii şi a lui Hristos. Este
centrul cultului divin, pentru că prin ea, creştinii se împărtăşesc cu însuşi Hristos, izvorul
harului: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, trăieşte întru Mine şi Eu întru el.”
(Ioan 6, 54-56) În această taină lucrează întreaga Sf. Treime, Hristos fiind cel ce se aduce, se
jertfeşte, se împărtăşeşte şi se preaslăveşte.
În limba română, Euharistia = mulţumire, binecuvântare = transmitere, grijanie =
îngrijire pentru suflet, împărtăşanie = primire de hrană sufletească si trupeasca, cuminecare =
împreună ospătare. Sfânta Euharistie este taina în care, sub chipul pâinii şi vinului, se
împărtăşeşte credincioşilor însuşi Trupul şi Sângele Domnului, spre iertarea de păcate şi spre
viaţa de veci.
Taina Sfintei Euharistii copleşeşte înţelegerea noastră, ea fiind jertfa permanentă a lui
Hristos în lume în chip nesângeros, pe toate altarele Bisericii, până la sfârşitul lumii.
Instituirea, jertfa, sfinţirea şi săvârşirea tainei au fost făcute de Mântuitorul:
- plinind Legea şi profeţii (Matei5,17);
- transmiţând Apostolilor taina până la sfârşitul veacurilor (I Corinteni 11,26).
Prin pâine şi vin înţelegem partea văzută şi harul Sf. Duh (invocarea –
epicleza - prefacerea) ca partea nevăzută a tainei.
Hristos, prezent ca arhiereu, este Cel ce aduce, Cel ce se aduce, Cel ce primeşte şi Cel
ce se împarte. E mielul lui Dumnezeu care S-a răstignit pe cruce în chip sângeros, aducând
mântuirea obiectivă, pentru ca Euharistia să aducă mântuirea personală (subiectivă) a fiecărui
credincios. Aşa, aducătorul jertfei este episcopul sau preotul, iar săvârşitorul este însuşi
Hristos.
Tratatele de specialitate menţionează faptul că Sf. Taină a Euharistiei este specifică
Bisericii creştine. Jertfele (vegetale, animale şi chiar umane) din legende şi mitologii au
determinat pe unii, prin asemănări, comparaţii şi imitări, sa confunde Jertfa lui Hristos sau să-
i abată semnificaţia de la adevăr spre unele păreri şi mistificări. În cazul ereziilor primelor
veacuri – practicienilor encratiţi şi tuturor care s-au separat de Biserică. Mulţi părăsesc
credinţa adevărată pentru a merge la „Cină, la Masa” lui Isus, la „agapa” fraţilor, după
porunca „descoperită” în Biblie.
Mulţi au părăsit Biserica si rătăcesc pentru ca nu au înţeles şi nu au simţit efectul tainei
asupra lor.

Baptiştii

Ca Biserică, a apărut în secolul al XVII-lea în Anglia. Au o istorie destul de confuză,


veriga între anabaptişti şi baptişti fiind menoniţii. Potrivit mărturisirii de credinţă a cultului
baptist, Biserica noutestamentară are două simboluri: Botezul şi Cina Domnului.
Acestea NU sunt taine.
Cina Domnului este simbolul morţii lui Hristos pentru om şi se compune din pâine şi
vin, neamestecate. Nu are calitatea iertării păcatelor, ea fiind doar comemorarea iertării lor
prin jertfa lui Hristos. Cina poate fi luată doar de aceia care şi-au mărturisit credinţa în Hristos
şi au fost botezaţi şi e nevoie de o cercetare.
În cadrul serviciilor religioase săptămânale sau duminicale are loc o dată pe lună Cina
Domnului. Acest act are loc după predică şi materia folosită sunt vinul şi pâinea. Pâinea e
frântă de pastor, iar vinul e turnat in păhărele după numărul participanţilor.

Adventiştii de ziua a şaptea

Această denominaţiune a apărut în prima jumătate a secolului trecut. Doctrina ei are ca


nucleu apropiata venire a lui Hristos care va întemeia împărăţia de 1000 de ani (adventus =
venire).
Conform mărturisirii de credinţă a cultului creştin adventist de ziua a şaptea, în ceea ce
priveşte Euharistia, ei o numesc Cina Domnului. Este un simbol care aminteşte de crucea lui
Hristos. Participarea credincioşilor la ea este obligatorie, echivalând cu manifestarea credinţei
lor.
În afară de ceremoniile religioase de vineri seara şi sâmbăta, este una din cele 5
servicii religioase ale AZS. Are loc o dată la trei luni în ziua de Sabat, dimineaţa sau după-
amiaza. E precedată de spălarea picioarelor (semnul umilinţei), doi câte doi. Folosesc pâine
nedospită şi vin nefermentat (must, sirop, Coca-Cola). Pastorul spune o rugăciune de
binecuvântare, frânge pâinea (Corul - imne) şi se împarte credincioşilor pe tăvi.
Textul este „Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, să faceţi acest lucru
spre pomenirea Mea – mâncaţi toţi, acesta este Sângele Meu, al legământului celui nou care se
varsă pentru voi – beţi toţi din el!”. La fel se procedează şi cu mustul. Ceremonia se încheie
cu o cântare comună şi o rugăciune de binecuvântare a pastorului.

Evangheliştii

Acest cult apărut în centrul vestul Europei (Elveţia) prin sec. 19, poartă numele de
„Chrétiens”.
Din mărturisirea de credinţă a cultului creştinilor după Evanghelie se desprinde
concepţia lor despre Cina sau Masa Domnului.
Este un act comemorativ care aminteşte ceea ce a instituit Iisus în acea noapte. Acel
eveniment instituit de Dumnezeu după Înviere, Iisus îl comunică direct Apostolului Pavel
dându-i şi explicaţii pentru felul împlinirii şi rostul lui „pentru că de câte ori mâncaţi această
pâine şi beţi acest pahar, moartea Domnului vestiţi până la venirea Lui” (I Corinteni 11,11-
26).
Participanţilor, copii lui Dumnezeu, li se cere credinţă şi viaţă curată. La frângerea
pâinii, Domnul Isus e prezent şi în jurul Lui se adună cei mântuiţi.
Frângerea pâinii înseamnă împlinirea voii lui Dumnezeu, dorinţă a lui Dumnezeu,
poruncă, aducere aminte, vestire, prilej de cercetare şi mulţumire.
Masa Domnului este Masa aducerii aminte în jurul persoanei Domnului Isus Hristos
(Mt. 28,20) arătând: „părtăşia cu El şi a Lui cu ei” şi „părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul
Său” (I Ioan, 1,3), legătura frăţească.
Alimente folosite: pâinea şi vinul. Pâinea simbolizează: Trupul Domnul Iisus (I
Corinteni 11,10-17) (toţi luăm parte din aceeaşi pâine, toţi suntem un trup), unitatea Bisericii,
vorbeşte de schimbarea lor căci Duhul Sf. locuieşte în Biserică, dar şi în fiecare credincios (I
Corinteni 6,19) „Trupul nostru este Trupul Duhului Sfânt” iar Hristos ne-a mântuit prin
spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Sf. Duh (3,3-5).
Vinul e rânduit de Domnul Iisus Hristos, simbolizând sângele lui vărsat pentru noi şi
sângele noului Legământ. Are loc în ziua I a săptămânii, duminică.

Penticostalii

Sunt o sectă ce a prins avânt în America secolului al XX-lea. Botezul şi Cina


Domnului sunt cele două laturi reţinute din fărâmiturile sacramentale romano-catolice şi
protestante, puse pe seama Sf. Duh nu a sacerdotului. Cina Domnului este al doilea aşezământ
ca formă exterioară în Biserica lui Dumnezeu. Se foloseşte pâine nedospită (azimă) şi rodul
viţei nefermentat (must). Celor ce participă la Cina Domnului, li se cere să se cerceteze pentru
ca să nu fie condamnat pentru nevrednicie. Cina Domnului reprezintă jertfa Tatălui şi vărsarea
sângelui pentru păcatele noastre. E precedată de curăţirea sau spălarea picioarelor unul altuia.

Obiecţii

Sectele s-au îndepărtat de sensul real al sfintelor taine ale Euharistiei, formulându-şi
propriile păreri, învăţături şi justificări prin citate biblice.
1. Euharistia este doar un simbol, o comemorare şi nu o taină.
R: Cina Domnului ar fi fost o comemorare şi un simbol dacă Hristos n-ar fi înviat.
Sectanţii văd în Euharistie o simplă masă comună tuturor, ei respingând caracterul ei
de taină pentru că nu înţeleg iubirea şi învierea lui Hristos (învierea este taina tainelor,
iar materia, pâinea şi vinul se preface la epicleză prin lucrarea Sf. Duh).
2. Cina Domnului este o masă comemorativă, în pomenirea lui Iisus şi prin ele se
vesteşte moartea Sa (cuvintele Domnului trebuie înţelese simbolic).
R: Orice activitate perpetuă a Mântuitorului Hristos este legată de înviere. Aşa cum nu
putem înţelege învierea, nu putem exprima transformarea materiei. Sfântul Ioan
Damaschin spune: „Şi acum dacă întrebi cum devin pâinea trupul lui Hristos şi vinul
sângele Lui? Duhul Sfânt vine asupra lor şi le face în cele peste fire şi înţelegere.
Dumnezeu a creat materia şi poate să o şi transforme. Hristos după înviere a săvârşit
taina Euharistiei pentru a deschide ochii înţelegerii noastre (Luca 24, 30-31).
3. Sacrificiul lui Iisus nu se poate repeta. A fost doar o dată pe Golgota. Aşadar Cina
este un simbol.
R: Jertfa sângeroasă, durerea fizică şi moartea s-au întâmplat o singură dată. Nu se
repetă. Dar Sf. Euharistie o avem în locul ei în chip nesângeros, aşa cum Apostolii au
predat-o urmaşilor lor.
4. Cina este doar pentru adulţi, iar Iisus a oferit pâinea şi vinul separat.
R: În Biserica ortodoxă, împărtăşirea separată s-a păstrat pentru ierarhie. Copiii nu
pot fi îndepărtaţi de Biserică, de taina Euharistiei (sunt nevinovaţi şi conform Ioan
6,9 – un copil a adus pâinile când această taină a fost instituită. Oprirea lor a
început la Biserica romano-catolică prin întârzierea confirmării – mirungerii – la 7-
12 ani), ducând la protestanţi la afirmaţii de genul: Euharistia nu este
indispensabilă pentru mântuire.
5. La Cină s-a folosit o pâine iar Biserica creştină foloseşte 5-7 prescuri.
R: Folosirea acestui număr are un simbolism aparte: aminteşte de minunea înmulţirii
lor (Ioan 6) şi de agapele din primele secole. Celelalte miride care se scot din ele arată
jertfa Bisericii înaintea lui Dumnezeu. Apoi se poate săvârşi Euharistia şi cu o
prescură.
6. Cina nu poate fi săvârşită de preoţi păcătoşi.
R: Doar preotul şi episcopul pot săvârşi această taină – succesiunea apostolică – aşa
cum Hristos le-a poruncit doar Apostolilor „Daţi-le să mănânce” – Luca 9,13. Preoţii
cu adevărat păcătoşi pot fi opriţi de Biserică de la săvârşire şi împărtăşire după caz, de
aceea, pentru a nu ajunge aici, se cere preotului liturghisitor o pregătire duhovnicească
pentru săvârşirea Euharistiei (conform Liturghierului).
7. La Cină se folosesc azimă şi must, nu vin şi pâine dospită
R: Este sigur că Mântuitorul Hristos nu a folosit azimă, ci pâine dospită, pentru că nu a
sărbătorit Paştele iudeilor (Paştele începea pe 14 Nissan) „Eu sunt Pâinea (nu azima)
vieţii - Ioan 6,33-35 – a spus Hristos”. Sectele au preluat practica de la catolici. În ceea
ce priveşte mustul, cf. FA 2,13 - Apostolii erau la Cină de Cincizecime – este o
greşeală de interpretare, toate sectele folosindu-l ca urmare a practicii eucratiţilor şi
esenienilor.
Nu a fost azimă pentru că Hristos a frânt pâinea cu Luca şi Cleopa chiar în săptămâna
azimelor (Luca 24,30).
8. Euharistia este o slujbă a preotului pentru a ţine lumea în Biserică, nu este o taină
necesară.
R: Euharistia se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii, credincioşii trebuind să fie
pregătiţi pentru a o primi. În cazuri excepţionale, Euharistia se poate săvârşi şi fără
ceremonial – doar prin epicleză – cu uzul sf. antimis.
Sfânta Euharistie este centrul cultului creştin şi a fost îmbrăcat în cadrul unei
ceremonii pentru a fi înţeleasă de credincioşi. Sf. Euharistie, Liturghia şi slujbele refac
unitatea credinţei, liniştea sufletească.

Prefacerea elementelor euharistice a fost disputată de dogmatişti.


Luther susţine: teoria impanaţiei (în, cu, sub), că nu e o prefacere ci doar o împreună
petrecere şi e o prezenţă spirituală.
Zwingli susţine că e comemorare şi un simbol. Dacă ar fi real am da dovadă de
canibalism.
Sectele de azi au deviat si mai mult de la credinţă ajungând până la cultul macabru al
drogurilor.