Sunteți pe pagina 1din 9

PROIECT DIDACTIC

Data: 14.11.2014
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, Arad
Grupa Mică B „Albinuțele”
Educatoare:
Tema: „Când/cum și de ce se întamplă?”
Subtema: „Sănătate curată-legumele toamnei”
Scenariu didactic
Activități de dezvoltare personală (ADP)

Ziua debutează cu întâlnirea de dimineață:


-Salutul
-Prezența
-Calendarul naturii
-Împărtășirea cu ceilalți – cer copiilor să povestească ce au făcut în ziua precedentă și ce lucruri noi au învățat.
-Noutatea zilei „Astăzi e ultima zi în care învățăm despre legumele de toamnă. Vom realiza o carte a legumelor, vom vorbi despre ele, vom
merge în piață după cumpărături, ne vom juca cu cubulu legumelor de toamnă și în final vom audia un cântec în care aflăm ce face gospodina cu
legumele.”

Tranziții : Câte unul pe cărare


Haideţi prieteni la plimbare
Braţele cu palme mici
Le cobori şi le ridici
Uite aşa şi iar aşa
Tra, la, la, la, la, la, la
Tot aşa şi iar aşa
Tra, la, la, la, la, la, la

Activităti liber alese


ALA 1 : Arii de stimulare

 Sectorul I: Artă
Subiectul activității: „Cartea legumelor”
Mijloc de realizare: hașurare
Obiective operaționale:
- să hașureze legumele utilizând culori potrivite, fără a depăși conturul
- să realizeze o „carte” cu toate lucrările rezultate
Material didactic: creioane colorate, imagini cu conturul unor legume
Metode și procedee: explicația, exercițiul
Desfășurarea activității: Fiecare copil trebuie să hașureze câte o legumă cu culorile potrivite. Când au terminat activitatea, adunăm toate lucrările și îi ajut la
confecționarea „cărții” de toamnă

 Sectorul II: Știință


Subiectul activității: „La ce ne ajută legumele?”
Mijloc de realizare: convorbire
Obiective operaționale: - să caracterizeze legumele de toamnă, pe baza observării acestora;
Material didactic: coș cu legume de toamnă
Metode și procedee: conversația, explicația
Desfășurarea activității: Copiii își aleg o legumă, o descriu, apoi spun la ce ne ajută și la ce se folosește.
Evaluarea activității: Se va aprecia corectitudinea descrierii legumelor.
Activități pe domenii experiențiale (ADE)

Activitate integrată I

Domeniul experiențial: Limbă și comunicare


Categoria de activitate: Educarea limbajului
Subiectul activității: „Cubul legumelor de toamnă”
Mijloc de realizare: joc didactic
Obiective de referință:
-să participe la activități de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor
Obiective operaționale:
O1 - să descrie o legumă prin antrenarea analizatorului vizual (culoare, mărime);
O2 - să sesizeze asemănările și deosebirile față de o altă legumă;
O3 - să denu-measca obiecte cu care se asea-mana legumele;
O4 - să enumere părțile componente ale roșiei: coajă, miez, sâmburi;
O5 - să recunoască regulile de igienă cu privire la consumarea legumelor, respectându-le;
O6 - să recunoasca necesitatea consumarii zilnice a unei legume;
O7 - să recite conștient și expresiv, fără ajutor, o poezie despre legumele de toamnă.
Mijloace de învățământ: coș cu fructe, cubul colorat
Metode și procedee: explicația, exercițiul, demonstrația, metoda cubul
Sarcina didactică: Să realizeze cerințele de pe fețele cubului.
Reguli de joc: Fiecare copil răspunde pe rând conform cerinței primite ( 1 - descrie, 2 - compară, 3 - asociază, 4 - analizează, 5 - aplică, 6- argumentează).
Elemente de joc: surpriza, aplauzele.
Bibliografie:
MECT, „Curriculum pentru învățământul preșcolar”, Editura Didactica Publishing House, București, 2009
 Taiban M., Nistor V., „Cunoștințe despre natură și om în grădinița de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979
Mîndru E., Niculae A., „Strategii didactice active”, Editura Didactica Publishing House, București, 2010

Obiective Activități de Strategii didactice


operaționale învățare Conținuturi esențiale Metode și Mijloace de Evaluare
procedee învățământ
Introducerea în activitate se realizează prin introducerea Conversația -coșul cu
elementului surpriză – cubul colorat, apoi se descoperă și celelalte legume
materiale (intuirea materialului). -cubul
Anunțarea temei și a obiectivelor: Astazi vom juca un joc care se colorat
numeste „Cubul legumelor de toamnă”.
Explicarea și demonstrarea regulilor jocului: „Pe fiecare față a Explicația
cubului e află câte o sarcină: 1- descrie, 2 – compară, 3 – Demonstrația
analizează, 4 – asociază, 5 – aplică, 6 – argumentează. Metoda cubul
Arunc cubul înspre un copil și care față a cubului rămâne
deasupra, acea sarcină trebuie să o rezolve.
Se executarea jocului de probă pentru a vedea dacă preșcolarii au Exercițiul
înțeles regulile, apoi se trece la desfășurarea propriu-zisă a
jocului: Arunc cubul spre primul copil, spunând:
„Cubul se rostogolește
Și la ..(nume copil).. el sosește.”
Copiii vor raspunde în funcție de cerința ce corespunde cifrei de pe
una din fețele cubului:
O1-să descrie o -exerciții de 1. Descrie! Exercițiul -coșul cu Descrierea
legumă prin descriere a „Ce este această legumă?” („o roșie de culoare roșie” / „un Metoda cubul legume corectă a
antrenarea unei legume ardei de culoare galbenă” / „un cartof mare”) -cubul legumelor.
analizatorului colorat
vizual (culoare,
mărime);
O2-să sesizeze -exerciții de 2. Compara!  Exercițiul -coșul cu Sesizarea
asemănările și sesizare a a- „Cum este cartoful acesta față de cartoful acesta acesta?” („e Metoda cubul legume corectă a
deosebirile față semănărilor mai mare”) -cubul asemănărilor și
de o altă și deosebiri- „Cum este ardeiul acesta față de ardeiul acesta?” („galben și colorat deosebiri-lor
legumă; lor dintre mic”) dimtre legume.
legume „Cu ce altă legumă mai este rotundă așa ca varza?” („roșia”) Denumirea
O3-să denu- -exerciții de 3. Asociaza!  Exercițiul -coșul cu corectă a
measca obiecte denumire de „Cu ce seamană aceartă roșie?” („cu o minge, cu un măr”) Metoda cubul legume obiectelor.
cu care se asea- obiecte „Cu ce seamănă ardeiul la culoare?” („cu o pară”) -cubul
mana legumele; colorat
O4-să enumere -exerciții de 4. Analizeaza!  Exercițiul -coșul cu Enumerarea
părțile compo- enumerare a „Din ce este alcătuită roșia”? („coajă, miez, semințe”) Metoda cubul legume corectă a
nente ale roșiei: părților -cubul părților
coajă, miez, componente colorat componente.
sâmburi;
O5-să recunoas- -exerciții de 5. Aplica!  Exercițiul -coșul cu Recunoașterea
că regulile de recunoaștere „Arată cum spălăm legumele.” Metoda cubul legume regulilor de
igienă cu privire a regulilor de „Cum consumăm legumele? („în salată, în mâncare sau sub -cubul igienă.
la consumarea igienă formă de murături”) colorat
legumelor,
respectându-le;
O6-să -exerciții de 6. Argumenteaza!  Exercițiul -coșul cu Recunoașterea
recunoasca recunoaștere „De ce trebuie să spălăm legumele înainte de a le consuma?” Metoda cubul legume necesității de a
necesitatea a necesității („au -cubul consuma
consumarii de a consuma microbi și ne pot îmbolnăvi”) colorat legume.
zilnice a unei legume „De ce trebuie să consumăm zilnic legume?” („au multe
legume; vitamine
și creștem sănătoși)
O7-să recite -exerciții de În complicarea jocului copiii recită o poezie despre legumele de Exercițiul Recitarea
conștient și recitare toamnă. corectă a unei
expresiv, fără poezii.
ajutor, o poezie
despre legumele
de toamnă.
În încheierea activității fac ultimele aprecieri asupra modului de
comportarea al copiilor pe parcusul activității și împart stimulente.

Activitate integrată II:


Domeniul experiențial: Domeniul psihomotric
Categoria de activitate: Activitate psihomotrică
Subiectul: 1. Alergare înainte pe o distanță de 10 m (deprinderi motrice de bază)
2. Joc: „Aleargă la legumă”
Resurse umane: ~17 copii (9 fete, 8 băieți)
Loc de desfășurare: sala se sport
Obiective de referință:
-să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului
-să-și formeze o ținută corporală corectă (în poziția stând, șezând și în deplasare)
-să fie apt să utilizeze deprinderile însușite în diferite contexte
Obiective operaționale:
O1-să execute corect exerciţiile de mers şi alergare;
O2-să execute corect principalele exerciţii de dezvoltare fizică a segmentelor corpului;
O3-să execute rapid şi corect mişcările comandate la semnale vizuale, auditive;
O4-să execute corect exercițiile de alergare pe o distanță de 10 m;
O5-să participe cu interes la acivitate respectând regulile jocului;
O6-să urmărească verbalizarea educatoarei în timpul jocului.
Mijloace de învățământ: plasă, legume din plastic, legume sub formă de jetoane
Metode și procedee: explicația, demonstrația, exercițiul
Durata: 15 minute
Bibliografie:
 MECT, „Curriculum pentru învățământul preșcolar”, Editura Didactica Publishing House, București, 2009
 Antonovici, Ș., „Educația fizică în grădiniță”, Editura Didactica Publishing House, București, 2010

Momentele Conținutul activității Dozarea Indicații metodice Observații


activității efortului Formații de lucru
I Partea pregătitoare -adunarea colectivului de copii 1-2 min. -în linie pe un rând
1.Organizarea -alinierea XXXXXXXXXXXX
colectivului de copii -salutul O
-verificarea echipamentului și a stării de sănătate -distanţa între copii va fi de un braţ
-comunicarea temelor: „Astăzi vom pleca la piașă pentru a face întins orizontal
cumpărături. Ne încolonăm frumos unul după altul, fără să ne împingem şi
pornim.”
2.Pregătirea EXERCȚII F.O.F. -în coloană câte unul
organismului pentru Acțiuni de pe loc 1 tură X
efort -poziția drepți 2 min X O
-poziția „pe loc repaus” X
-întoarceri „la stânga” X
-întoarceri „la dreapta” -drepți, privirea înainte, braţele se
Acțiuni din deplasare mişcă liber pe lângă corp
„Trecem pe stradă. Prin mijlocul străzii este noroi. Va trebui ca să păşim -se păşeşte fără a se târâ picioarele
pe vârfuri ca să nu ne murdărim ghetele. -lergare uşoară şi elastică
Acum alergăm spre a ajunge mai repede la piață. Mai avem puțin până a desprinzând bine tălpile de pe sol
ajunge ăn piață însă vreau să ne oprim puţin... ia uitaţi-vă câte vrăbiuţe
stau pe gard.”
3.Influențarea -în cerc x☺x
selectivă a x x
aparatului x x
xx x
locomotor Exerciții pentru cap și gât: „Ne uităm după păsărelele” 8T x 2r -picioarele întinse, spatele drept
(optimizarea P.I. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri
dezvoltării fizice) T 1-4: rotirea capului spre stânga
T 5-8: rotirea capului spre dreapta
„Priviți cum dau ele voioase din aripi. Hai să zburăm şi noi ca ele.” 4T x 2r - coatele întinse, localizându-se în
Exerciții pentru dezvoltarea mobilității membrelor superioare: „Zborul articulaţia umerilor
păsărelelor”
P.I. Stând (cu brațele pe lângă corp)
T 1-2: rotirea brațului stâng înainte
T 3-4: rotirea brațului drept înainte
4T x 2r -depărtarea picioarelor nu va fi mai
„Înainte de a porni la drum să ne controlăm ghetuţele, pentru că ni s-au
mare decât lăţimea umerilor,
dezlegat şireturile-, ne aplecăm să ne legăm pe rând: şi la un picior şi la
celălalt.” genunchii întinşi, capul căzând liber
Exerciții pentru trunchi: „Legarea şiretului” jos între braţe.
P.I. Stând depărtat -se repetă alternativ spre piciorul
T 1-2: îndoirea trunchiului cu ducerea braţelor spre ghete stâng şi drept
T 3-4: revenire
„Plecăm mai departe.Am ajuns la marginea pădurii. Ce multe vrăbiuţe sar 4T x 2r -săritura se execută elastic pe
pe pământ. Hai să sărim şi noi ca vrăbiuţele!” vârfurile picioarelor și fără zgomot
Exerciții pentru picioare: „Sari ca vrăbiuța”
P.I. Stând depărtat
T 1-3: sărituri ca mingea pe ambele picioare
T 4: ghemuit
II Partea 1. Alergare înainte pe o distanță de 10 m -în coloană câte unul
fundamentală „Ajungem în piață dar sunt atât de mulți oameni încât trebuie să X
4. Învățarea, așteptâm la rând.” X O
consolidarea și Pe rând, fiecare copil primește pe o plasă în care sunt câteva legume X
perfecționarea din plastic. X
deprinderilor „Acum să ne grăbim să ajungem înapoi acasă că mama ne așteaptă -corpul ușor înclinat înainte
motrice pentru a face mâncare.” -contactul cu solul se realizează în
„Casa copiilor” unde îi așteaptă mama, este un loc ales de comun acord mai multe etape:
stabilit la începutul activității. o pe unul din picioare
2. Joc: Aleargă la legumă o faza de zbor, când corpul nu mai
„Pentru ca am lăsat cumpărăturile acasă, ne putem juca liniștiți. Jocul are contact cu solul
se numește „Aleargă la legumă”. Copiii sunt împărțiți în două grupe. o aterizarea pe celălalt picior
Fiecare grupă primește o legumă sub formă de jeton care va fi ținut de
coechipier. Preșcolarii sunt răsfirați în toată grupa și dansează pe ritmul
muzicii. Când muzica se oprește, fiecare copil aleargă la coechipierul
său. Muzica reîncepe și se continuă jocul
III Partea de Se vor executa câteva exerciții de relaxare și respirație 1-2r -în coloană câte unul
încheiere -mers cu mișcări de relaxare a membrelor inferioare și a membrelor X
5.Revenirea superioare X O
organismului după -mers cu exerciții de respirație X
efort X
6.Aprecieri și Se fac aprecieri privind prestația copiilor în activitate. 1-2min -în linie pe un rând
recomandări Recomandări pentru activitatea independentă, practicarea anumitor XXXXXXXXXXX
exerciții acasă. O
Salutul.
ALA 2: Audiție

Subiectul activității: „Supă de zarzavat” ( Versuri: Otilia Cazimir, Muzică: Tudor Gheorghe )
Mijloc de realizare: audiție
Mijloace de învățământ: casetofon, CD
Metode și procedee: audiția, conversația, explicația
Obiective operaționale: -să audieze în mod afectiv cântecul „Supă de zarzavat”
Desfășurarea activității: Copiii stau în semicerc și audiază cântecul „Supă de zarzavat”, versuri: Otilia Cazimir, muzică: Tudor Gheorghe)

Supă de zarzavat
S-a dus gospodina să ia zarzavat,
Şi vine acasă cu coşu-ncărcat%
Cu morcovi, cu varză, cartofi, pătrunjel,
Cu sfeclă, cu ceapă, că toate-s la fel!
Şi toate încep să se certe pe masă:
-Ba, eu sunt mai dulce, ba, eu mai frumosă!
Dar morcov sau varză, cartof, pătrunjel,
Ori sfeclă, ori ceapă, - nu-s toate la fel?
Le ia gospodina pe rând să le spele,
Pe urmă le taie bucăţi - bucăţele:
Şi morcov, și varză, cartof, pătrunjel,
Şi sfeclă, și ceapă, - pe toate la fel!
Pe oala în clocot capacul tresaltă,
Şi fierb sărăcuţele, fierb laolaltă:
Şi morcov, și varză, cartof, pătrunjel,
Şi sfeclă, și ceapă, - fierb, toate la fel!
Pe urmă, tac toate .. Ce vreţi să mai spună?
Căci supa-i pe masa, şi-i straşnic de bună!
Cu morcovi, cu varză, cartofi, pătrunjel,
Cu sfeclă, cu ceapă, că toate-s la fel!

S-ar putea să vă placă și