Eminescu:
Dormi și nu te trezi,
Când te-am văzut copilă treceai așa frumoasă
Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase
Ca marmura de albă și mâinile de ceară
Urcau pe sânu-ți mândru o mantie ușoară
Veronica:
M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut
Te știam numai din nume
Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu
Să-ți închin a mea viață , să te fac idolul meu.
Ș-atunci mă întreb eu: simțirea adâncă
Cum de se naște pentr-un portret:
Căci nu văzusem ochii tăi încă
Știam atâta: că ești poet
Eminescu:
Dulcea mea amică, sunt incapabil de a gândi ceva și mii de
idei care mai de care mai curioase îmi străbat capul. Un
lucru știu și voi hotărât să fii a mea pentru totdeauna. Nici
nu-mi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și
numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc, altfel la
ce aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care
n-am avut nimic decât dureri . Știu că-ți scriu lucruri fără
legătură și aș vrea mai bine să te țin de mână decât să-ți
scriu. Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm
demult amândoi, ceea ce pururea vom ști.
Mihai , Botoșani 1879
Veronica:
Scumpul și mult iubitul meu Titi.
Dacă ai ști tu cât doresc să fiu lângă tine. Mi-e lehamete de
lumea asta care nu mă lasă-n pace și care mă hărțuie. Am
momente atât de jalnice că văd viața alandala și aș vrea să
mor. Și-n aceste clipe de slăbiciune îmi spun: Dacă Titi s-ar
afla lângă mine poate gândul de a muri nu m-ar încerca
adesea. El ar alunga din sufletul meu acest gol pe care îl
simt și pe care-l văd în jurul meu. Știi tu, scumpul meu, că
întreaga mea viață a fost o născocire pentru lumea în care
eu râd, glumesc și sunt socotită o persoană foarte veselă și
inima mea sângeră că uneori plâng în timpul nopții și
numai Dumnezeu știe căruia îi deschid inima mea și care
cunoaște mai bine decât oricine durerea ce-mi sfâșie
inima.
La revedere ,Titi, te îmbrățișez de mii și mii de ori!
Nu mă uita. Veronica.
Decembrie 1871
Eminescu:
Draga mea Veronicuță,
Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu , luându-mă cu lucrul,
n-am putut închide ochii încă. Acum după ce am sfârșit
câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândid la tine, pasărea
mea sprintenă. Știu că dormi în acest moment, iar eu mă
uit în lumânare și gândesc la tine .
draga mea Nicuță , că eu te păzesc tocmai de aici. Căci tu
ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele.
Al tău Emin
Veronica:
Scumpul meu Eminescu, în minutu-n care-ți scriu sunt atât
de supărată cum nu-ți poți face idei. De când am sosit în
Iași necontenit am neplăceri și certuri și pe lângă toate
acestea tăcerea ta mă omoară. De atâtea zile de când ți-
am scris și aștept un răspuns de un rând măcar, dar geaba,
nici nu mai știu unde mi-i capul, mă întreb de m-ai putut
uita așa curând și câte-mi mai trec prin minte știe numai
unul Dumnezeu.
Dorindu-te, te sărut
Veronica
23 octombrie 1879
Eminescu:
Îngerul meu blond ,
Te-aș acoperi toată cu sărutări dacă ai fi lângă mine.
Pentru mine viața s-a încheiat. Nu mai sunt în stare și nu
voi mai fi de-a iubi nimic în lume , afară de tine. Dacă ai ști
tu cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc , nu mi-ai mai
face imputarea că nu-ți scriu uneori o vorbă de amor. Te
rog mult să nu mă uiți deloc .
Al tău Emin
Veronica:
Dragul meu, scriu așa repede, că mă tem să nu pierd poșta,
te sărut dulce și nu-ți cer nimic în chimb, decât să-ți ții
făgăduielile.
Mâine e ziua numelui tău , îmi pare destul de rău că nu pot
măcar să te sărut pe ochii tăi cei frumoși, să te pot săruta
cât mai îngrabă și să pot a-ți cere iertare, dacă poate, din
prostie , te-am jignit cu ceva. Tu, de mă iubești , mă vei
ierta și vei veni să ne mai îmbătăm unul de altul.
Telegrafiază-mi de vii, te sărut, dorindu-ți toată fericirea
lumii.
Eminescu:
Eu ți-am răspuns la scrisoarea ta din urmă. Mă mir foarte
mult cum de n-ai primit-o. Iartă-mă. Fiindcă nu poți bate
poșta care mi-a irosit scrisoarea , bate-mă pe mine, că tare
mi-ar plăcea să umblu bătut de tine. Când te culci ,
gândește-te la mine, pui dulce și drăgălaș ce ești.
Veronica:
Scumpul meu, eu știu bine că te iubesc și anii care au
trecut n-au contribuit decât să mărească această pasiune.
Lasă-te convins de acest adevăr și scrie versuri cu toată
căldura din sufletul tău. Eu mă socot fericită de a te iubi cu
această iubire care pedepsește și iartă, care întristează și
mângâie, care n-aș vrea niciodată să se sfârșească. Tu ai
umplut golul care veșnic l-am simțit în sufletul meu. Pe
scrisoarea ta am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns când
eu te iubesc ? De ce te îndoiești de un lucru care a existat,
există și va exista .
Eminescu:
Ți-am spus , Nicuța, că urâtă să fii, tot dragă ai să-mi rămâi
și nici nu se poate altfel , căci tu ești cel dintâi amor al meu
și vei fi unicul și cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o
mângâiere pentru singurătatea ta, dacă te poate mângâia
jurământul meu sfînt că nu iubesc și nu voi iubi niciodată
pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia
mărturisirea că negră mi-e ziua în care nu te văd, și pustie
viața fără tine, atunci, crede-le căci adevărate sunt și
mângâie-te măcar cât de puțin. Te rog să crezi în
statornicia și iubirea mea . Crede în mine și nu vei fi
amăgită , afară doar dac-oi muri. Te sărut și te rog ,
liniștește-te , căci starea ta mă doare mai mult decât
mizeriile mele proprii .
Al tău Emin

Veronica:

Tu ești o lună , eu sunt un soare

Eu sunt un flutur, tu ești o floare
Eu sunt un templu, tu ești un zeu

Eminescu:

Tu ești o odă, eu sunt o zare

Eu sunt un țărm, tu ești o mare
Tu ești o noapte , eu sunt o stea

Tu ești o frunte, eu sunt o stemă

Eu sunt un geniu, tu o problemă
Privesc în ochi-ți să te ghicesc
Și te iubesc (Eminescu)
Și te iubesc (Veronica)
Iubita mea (Eminescu)
Iubitul meu (Veronica)