Sunteți pe pagina 1din 8

Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a.

Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

Cum se construiește încrederea în sine?

Încrederea în sine se construiește treptat, în fiecare


etapă a vieții noastre, de la concepție până la maturitate.
Apoi în perioada adultă și a senectuții se mai poate
dezvolta, dar ar fi minunat dacă cel puțin se păstrează.
Încrederea în sine este un termen (construct)
complex care cuprinde trăiri, convingeri și așteptări de la
propria persoană în ceea ce privește manifestarea ta cu
succes în lumea exterioară predominant previzibilă. Baza
acesteia și elementul cel mai important este trăirea
internă că te poți baza pe tine, pe corpul tău pentru a te
mișca eficient în mediul în care ești. De exemplu, dacă
avem încredere în picioarele noastre, ne vom ridica pur și
simplu de pe scaun, fără să ne întrebăm sau să ne îndoim
daca ele ne vor ține. Această trăire se va întări dacă
picioarele chiar ne vor ține atunci când vom face
mișcarea.
Această trăire de încredere în corpul propriu și în
lumea din jur își are originea în experiențele noastre
timpurii, de la concepția noastră, pînă la adolescență,
căci în această perioadă se dezvoltă experiența trăită a
încrederii în corpul nostru, în forța lui de a se regla și de a
se manifesta. Apoi, trăirea se va accentua cu fiecare
1
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

experiență de succes pe care o avem. Pentru asta este


necesar însă ca cei din jur și mediul în care ne aflăm să
ofere securitate și stimuli plăcuți, fără pericole sau
experiențe care să ne facă să suferim repetat si intens,
adică să simțim mai des neputință, frică, tristețe, mai ales
in perioada dintre concepție și vârsta de 3 ani.
Dacă trăim succese repetate, ele dezvoltă trăirea
internă de încredere, precum și o concepție despre sine
pozitivă. Adică știi automat despre tine că poți avea
succes în aproape toate situațiile în care te poți afla. Și
atunci poți avea o bună imagine despre tine, adică modul
mental în care te reprezenți, te gândești la tine. Te vei
caracteriza folosind cuvinte pozitive, plăcute. Cu această
trăire de încredere și cu concepția pozitivă poți alege
activitățile plăcute și sănătoase pentru tine în care te
simți confortabil și le poți finaliza cu succes, poți stabili
scopuri potrivite și realiste. Ținuta corporală va fi una mai
degrabă dreaptă, cu privire fermă înainte, luminoasă, cu
mișcări fluide, naturale.
Pe scurt, în înțelegerea mea, încrederea în sine
înseamnă, trăirea de a te baza pe tine și pe lume, să știi
despre tine că ai cunoștințe și posibilități de a te adapta
eficient pentru tine și ceilalți la mediu, cu toate
schimbările din viață, să ai capacitatea de decizie proprie,

2
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

autonomă în favoarea ta, fără a produce pagube sau răni


în jur, precum și capacitatea de a stabili și a urma planuri
personale de perspectivă.
Știm că are o bază în copilărie, dar dacă atunci este
minată, se poate recâștiga mai târziu?
Unele aspecte legate de cunoștințe și posibilități de
adaptare se pot recâștiga, în sensul că se pot învăța la
tinerețe și mai ales la maturitate. Mai greu, sau aproape
imposibil în unele cazuri, este să refaci trăirea de
siguranță și securitate personală din corp. Apoi, este mai
dificil de construit autonomia personală, în sensul că vom
avea tendința de a face ce ne spun și stabilesc alții pentru
noi, mai degrabă decat a ne orienta după ce ne face nouă
bine și știm că putem face bine. Așa se explică de ce mulți
adulți se simt foarte puțin liberi și mulțumiți deși pare că
au ajuns acolo unde ”trebuia”.
Cum se conturează self-esteem-ul în adolescență?
Self-esteem-ul, în opinia mea, este trăirea unui
sentiment de valoare personală care se construiește
sănătos doar pe baza încrederii în sine. În caz contrar,
persoana, mai ales adolescentul, va căuta cu orice preț să
aibă valoare, fără însă a avea și capacitatea de a alege
ceva valoros pentru sine cu respectarea propriei
persoane, a celorlalți și a mediului în care trăiește. Cu

3
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

alte cuvinte, crește riscul să aleagă, de exemplu, o


meserie nepotrivită doar pentru că este percepută ca
oferind valoare personală și în acest mod va fi și el sau ea
important(ă). La fel se întâmplă și cu alegerea unui
partener sau cu decizia de a deveni părinte.
Pentru conturarea valorii personale în timpul
adolescenței este necesar să se permită adolescentului
mai multă alegere, decizie personală în activitățile sale,
urmată de încurajarea și sărbătorirea succeselor avute și
ajutarea sa de a înțelege sursele eșecurilor dacă acestea
se întâmplă. În plus, este necesară clarificarea valorilor
familiei în care trăiește adolescentul pentru ca acesta să
se poată orienta ușor și sigur spre ceea ce i se potivește și
care îi va asigura o bază de reușită.
Vârsta matură contează în conturarea unei bune imagini
de sine?
Sigur, la maturitate avem a doua șansă de a alege
ceea ce este potrivit pentru noi și pentru a ne cunoaște și
dezvolta. Doar că o vom face în limitele a ceea s-a
întâmplat cu noi până atunci. De aceea, uneori
psihoterapia este extrem de necesară pentru a putea
reconstrui, treptat, dacă este cazul, o încredere în sine
fragilă.

4
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

Uneori, se intâmplă și altceva: se construiește la


tinerețe și maturitate o imagine de sine bună, adică
persoana își cunoaște capacitățile, resursele,
posibilitățile, dar nu întotdeauna le folosește constructiv
pentru sine, relațiile sale și mediul său. Acest lucru se
datorează unei trăiri de încredere fragile peste care vin
aceste cunoștințe și abilități. Astfel persoana confundă
”potrivit” cu ”pozitiv”. Sau deși știe ce ar trebui să facă,
nu reușește (și amână, evită, greșește, alege prost,
încurcă, minte, rănește). Așa se explică aparenta
încredere a unor persoane în ele însele, dar
comportamentele lor provoacă perturbări lor înșile sau
altora cu care sunt în relații importante.
În plus, pentru ca la maturitate încrederea în sine să
se poate păstra sau dezvolta este necesar ca numărul și
gravitatea experiențelor înalt stresante și traumatizante
să fie mici sau să lipsească. Adică să nu treacă prin (noi)
abuzuri, accidente, boli, catastrofe în care să le fie
limitată decizia și acțiunea personală.
Cum evoluează la bătrânețe? Ne așteptăm să scadă
(imaginea bună despre sine, satisfacția față de viață,
etc.)? adică bătrânii stau mai prost la acest capitol?
O dată cu înaintarea în vârstă, pierderea încrederii în
sine nu este obligatorie decât dacă ea a fost rănită de

5
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

experiențe ca cele menționate mai sus. Ba dimpotrivă,


sentimentul valorii personale ar avea motive să crească.
Apare însă o diminuare a încrederii în corpul propriu. Dar
depinde foarte mult de ce i se întâmplă persoanei
vârstnice, prin ce experiențe trece. Ca și în perioada
copilăriei, majoritatea vârstnicilor devin din nou
dependenți de ceilalți datorită transformărilor și
pierderilor specifice acestei perioade.
Ce o poate mina definitiv?
Experiențele traumatizante repetate și mai ales la
scurt timp una după cealaltă în prima copilărie, cum ar fi
abuzuri fizice, sexuale, abandonul de către familie, statul
pe stradă, lipsa unor relații bune și afectuoase de
îngrijire, lipsa educației. Aceste persoane nu reușesc să
devină eficiente în viața de zi cu zi si își pierd vitalitatea,
astfel că nu au o sănătate bună, nici fizică, nici psihică.
Acestea sunt predispuse la boli, accidente, eșecuri de
toate tipurile, și chiar pot muri foarte devreme, în
copilărie sau tinerețe,
Buna imagine de sine e direct legată de
diverse...realizări, achivements?
Da, dar nu numai. Este legată, așa cum spuneam la
început și de trăirea aceea profundă care stă la baza
încrederii în sine. Absența acesteia face posibil ca o

6
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

persoană să poată avea o mulțime de realizări minunate,


fără însă să aibă și o imagine de sine bună. Și invers,
există persoane cu bună imagine de sine și fără prea
multe realizări. Aceste realizări depind de capacități, de
contexte potrivite care să le pună în valoare, de alți
oameni care să beneficieze și să se bucure de ele.
Care este legătura dintre self-esteem și optimism,
depresie etc.?
Și self-esteem-ul și optimismul se bazează pe acea
trăire de încredere profundă și evident, studiile au arătat
că aceste două caracteristici corelează pozitiv, în timp ce
depresia corelează negativ cu acestea. Depresia
înseamnă și pierderea încrederii în sine, în alții, în lume.
De asemenea, încrederea în sine și sentimentul de
valoare personală sunt asociate cu stare de sănătate mai
bună și cu o satisfacție față de viață mai crescută.

7
Consiliere şi Orientare – clasa a XI-a. Profesor diriginte: Brînduşa GHIŢU

Voi cum vă construiţi încrederea în voi?

Contează pentru voi părerea celor din jur?

Deciziile pe care le luaţi sunt eficiente?

Vă deranjează critica, din partea celorlaţi?

Aveţi momente când vă autocriticaţi?

S-ar putea să vă placă și