Sunteți pe pagina 1din 6

Şcoala Sanitară Postliceală din cadrul Colegiului Ştiinţe

„GRIGORE ANTIPA”

TUMORILE INTESTINULUI SUBŢIRE

Prof.Dr: INDREA ANA MARIA Elev: MIREŢ ROXANA


Anul: II-A M.G.

2011
TUMORILE INTESTINULUI SUBŢIRE

Tumora: reprezintă proliferarea excesivă de celule anormale care seamănă mai


mult sau mai puţin cu ţesutul în care se dezvoltă şi sfârşesc prin a dobândio autonomie
biologică.
Se disting tumori beningne şi tumori maligne(canceroase).
Tumorile benigne au, de obicei, un volum limitat. Ele refluează spre ţesuturile vecine
fără a le invada, nu dau metastaze şi nu au consecinţe grave asupra bolnavului.
Tumorile maligne şi cancerele: ele devin adesea voluminoase, sunt prost delimitate,
infiltrează ţesuturile învecinate, recidivează adesea după ablaţie şi mai ales au tendinţa de a se
răspândi la distanţă, formând metastaze.

TUMORILE BENIGNE ALE INTESTINULUI SUBŢIRE

Sunt mult mai frecvente ca tumorile maligne şi pot fi de natură epitelială sau
conjunctivă.
Apar de obicei în intestinul proximal, dar pot fi distribuite de-a lungul întregului tub
digestiv, mai ales în regiunea ileală.
Etiologie
Etiologia tumorilor benigne intestinale este necunoscută ca de altfel a tuturor
tumorilor digestive. Nu s-au pus în evidenţă agenţi etiologici cu acţiuni de proliferare (toxici,
chimici, alimentari) la nivelul intestinului subţire.
Tumorile intestinului subţire pot apărea în cadrul unor boli cu caracter genetic
(polipoza intestinală, sindromul Gardner).
Tumorile benigne ale intestinului au o mare varietate histologică în funcţie de ţesutul
din care se dezvoltă, cum de altfel există formaţiuni care nu sunt tumori propriu-zise şi care trebuie
cunoscute.
Cele mai frecvente tumori benigne sunt:
1. Adenoamele: acestea se prezintă trei aspecte şi anume:
- adenomul polipoid;
- adenomul glandelor Brunner;
- adenomul insular.

a) Adenomul polipoid: este şi el de două tipuri:


− polipul adenomatos: poate fi unic (solitar) sau multiplu.
Cel solitar este localizat mai frecvent în porţiunea proximală pe când cei multipli la
nivelul ileonului.
− polipul vilos: constituie varietatea cea mai frecventă de adenom al intestinului
datorită faptului că mucoasa intestinală are structură viloasă.
Se localizează cel mai des pe jejun, depăşind 3 cm în dimensiune. Prezintă potenţial
de malignizare.
Transformarea malignă a polipilor adenomatoşi este corelată cu trei aspecte: mărimea
polipului, structura histologică şi seritatea displaziei epiteliale.
Riscul de transformare malignă este mic la polipii adenomatoşi tubulari a căror
dimensiune este sub 1 cm în diametru. Riscul de malignizare creşte la 40% în adenoamele tubulo-
viloase mai mari de 4 cm în diametru.
b) Adenomul glandelor Brunner: este cea mai frecventă hiperplazie nodulară a
duodenului, dificil de diagnosticat.
Se dezvoltă din epiteliul glandular, creşte proximal de papilă şi este mai mic de 1 cm
în diametru, dar se pot întalni şi pana la 12 cm în diametru. Sunt în general asimptomatice, cele de
dimensiuni mari pot da fenomene gastrointestinale nespecifice, hemoragii, obstrucţii sau chiar
transformare malignă. Se extirpă endoscopic adenoamele mici şi chirurgical cele mari.
c) Adenomul insular: prezintă dezvoltare heterotopică sau metastaze pancreatice.
Implicaţiile insulelor pancreatice devin importante în unele sindroame endocrine: Zollinger-Ellison,
Werner-Morrison, tumori hipoglicemiante.

2. Leiomiomul: se dezvoltă muscularis mucosae sau din stratul muscular propriu-


zis.
Se poate dezvolta submucos, subseros (ating dimensiuni mai mari) sau intralumial.
Sunt asimptomatice sau pot da hemoragii (prin ulcerarea mucoasei), ocluzii (prin
invaginaţie), hemoragii intraperitoneale.
3. Fibromul: este o proliferare a ţesutului conjunctiv. Sunt tumori rare, sub 2 cm,
sesile sau pediculate. Se dezvoltă în submucoasă, pot da aspecte diverticulare sau degenerescenţa
malignă.
4. Lipomul: reprezintă între 8-20% din tumorile benigne ale intestinului subţire. Se
localizează în ileonul terminal sau valvula ileocecală, se paote asocia cu lipoame mezenterice sau
epiploice constituind Lipomatoza Odelberg. Poate fi unic sau multiplu.
5. Hamartomul: reprezintă malformaţii de creştere, poate fi solitar sau multiplu, se
poate asocia cu sindromul Peutz-Jeghers (polipoza hamatomatoasă), nu au potenţial malign.
6. Tumorile neurogene benigne: sunt variabile ca dimensiuni, se pot dezvolta endo
sau exoluminal, pot da ocluzii prin invaginare, hemoragii, degenerescenţa chistică, fenomene de
compresiune pe organele vecine sau pot degenera sarcomatos (neurinoamele). Se extirpă prin
enterotomie.
Aceste pot fi:
− schwanoame (neurilenoame): se dezvoltă din teaca Schwan;
− ganglioneurilenoamele: se dezvoltă din ganglioni simpatici intestinali;
− neurofibroame: se dezvoltă din fibrele nervoase ale peretelui intestinal.

7. Tumorile vasculare benigne:


a) Hemangiomul: este cea mai frecventă formă de tumoră vasculară (7%), care se
întâlneşte mai ales la copil şi adolescent. Ia naştere prin proliferarea vaselor sangvine, prezintă
următoarele forme: telengiectazii (dilataţii anormale ale vaselor mici), hemangioame capilare,
hemangiomul cavernos. Se dezvoltă intraluminal, aspect polipoid sesil sau pediculat. Pot da
hemoragii, tulburări de tranzit. Se pot asocia cu sindromul Rendu-Weber-Osler. Se tratează prin
enterectomie segmentară sau enetrotomie.
b) Limfangiomul: poate fi limfangiom simplu sau limfangiom cavernos. Are
dimensiuni mici, 1-2 cm, sunt de obicei solitare si se pot localiza pe orice segment intestinal.
TUMORILE MALIGNE ALE INTESTINULUI SUBŢIRE

Tumorile maligne ale intestinului subţire cuprind: adenocarcinoame, carcinoame,


reticulosarcomul, reticulolimfosarcomul, limfogranulomatoza Hodgkin, carcinomul intestinal.
Pot fi primitive sau secundare, după aspectul histologic tumorile maligne pot fi:
− epiteliomatoase = epiteliale;
− sarcomatoase = conjunctive.
Semnele clinice ale tumorilor maligne:
Sunt asemănătoare cu ale tumorilor benigne, sunt variabile în raport cu localizarea,
natura, volumul şi modalitatea de evoluţie care se întinde pe perioade lungi de timp.
Durerea, simptom constant (32-86%), apare sub formă de arsură epigastrică sau ia
aspectul de colici abdominale, mai poate apărea constipaţie şi diaree.
Scăderea ponderală este semnul care atrage atenţia bolnavului ca urmare a tulburărilor
de absorbţie digestivă.
Sunt posibile manifestări acute cu aspect de ocluzii intestinale (15-20%), cu dureri de
intensitate variabilă, uneori cu caracter paroxistic. Mecanismul este prin obstrucţie, volvulus sau
invaginaţie. Se poate instala un sindrom Konig cu evoluţie subacută.
Hemoragia este prezentă mai ales în leiomiosarcoame şi foarte rară în adenocarcinom
şi tumori carcinoide. Apare de regulă sub formă de hemoragii oculte.
Rareori se poate produce perforaţia ca urmare a penetrării parietale de către tumoră.
Examenul obiectiv
Ne aduce puţine informaţii. Uneori se poate palpa o formaţiune de mărime variabilă,
rotundă, cilindrică, mobilă sau fixă. Alteori examenul este negativ.
În caz de complicaţii acute apar semnele clinice de ocluzie prin obstrucţie sau
peritonită prin perforaţie.
Diagnosticul tumorilor maligne
Respectă aceleaşi etape ca şi diagnosticul tumorilor benigne: examen clinic,
radiologie, CT, RMN, ecografie, areteriografie.
Tumorile epiteliomatoase sunt: adenocarcinomul, carcinomul coloid şi carcinomul
nediferenţiat, iar sarcoamele pot fi limfo şi reticulosarcoame.

1. Adenocarcinomul:
Este cea mai frecventă tumoră malignă a intestinului subţire-50% din totalul tumorilor
intestinale, este de două ori mai frecvent la bărbat decât la femeie. Este localizat pe intestinul
proximal şi/sau ileon.
Debutează insidios prin jena epigastrică, meteorism abdominal şi durere.
Evolutiv semnele clinice cresc în intensitate instalându-se anemia, melena sau un
accident acut- ocluzia. Rareori se poate palpa o tumoră în etajul abdominal superior, având
caracterele mai sus descrise.
Tumora porneşte de la mucoasa sau de la un polip adenomatos.Se dezvoltă ca un inel
determinând accidente ocluzive. Alteori apare ca o masă polipoidă asemănătoare cancerului colonie.
Mezenterul este infiltrat neoplazic sau inflamator mărind dimensiunile tumorii,
ganglionii sunt invadaţi.
Tratamentul constă în rezecţie segmentară în limite oncologice, se poate asocia
chimioterapia.
Prognosticul este rezervat în caz de diagnostic tardiv.
2. Leiomiosarcomul
Sarcoamele constituie 20% din neoplasmele intestinului subţire.
Leiomiosarcomul este cea mai comună formă şi este egal distribuit la cele două sexe,
iar vârsta medie este de 60 de ani.
Este localizat mai mult pe jejun decât pe ileon.
Leiomiosarcomul este o tumoră a stratului muscular şi se poate dezvolta atât la
nivelul muscularis mucosae cât şi din stratul muscular extern. Tumorile care provin din muscularis
mucosae se dezvoltă submucos denivelând şi proeminând către lumenul intestinal, poate determina
ulcerarea mucoasei producând hemoragii variabile cu intensitate sau apariţia de fenomene ocluzive
sau invaginaţie.
Tumorile care se dezvoltă din musculatura externă către seroasă, apar în afara
lumenului putând atinge uneori dimensiuni importante. Invadează mezenterul şi organele vecine
determinând tulburări vasculare urmate de hemoragii, necroze şi fistule. Unele tumori cu dezvoltare
în ambele direcţii (tumori în „clepsidră”), pot determina hemoperitoneu şi o sângerare mică în
lumenul intestinal.
Macroscopic tumora este mare, albicioasă pe secţiune cu zone de hemoragie şi
necroză.
Microscopic aspectul este asemănător cu al leiomiomului de care este greu de
diferenţiat deoarece structura este asemănătoare.
Metastazele se produc pe cale sangvina (in ficat, plămân, oase) şi, rareori, pe cale
limfatică (în ganglionii regionali).
BIBLIOGRAFIE

www.medicultau.com
www.chirurgie.ro
www.jurnaluldechirurgie.ro
www.sfatulmedicului.ro
CORNELIU BORUNDEL - Medicină internă pentru cadre medii – ED. ALL