Sunteți pe pagina 1din 10

TEMA 6 DE LUCRU INDIVIDUAL

4.1. Termeni pentru sistemul NERVOS

Sistemul nervos este o rețea complicată alcătuită din neuroni


și alte structuri care controlează toate funcțiile corpului, care
recepționează, transmite și integrează toate informațiile din mediul
înconjurător.

Cuprinde:
- Sistemul nervos central, cu creier și măduva spinării
- Sistemul nervos periferic , cu ramificațiile nervilor de la
sistemul nervos central la toate părțile corpului
- Sistemul nervos autonom, cu nervi care transportă
impulsurile involuntare la mușchi netezi, mușchi cardiac și glande.

Rădăcini de formare a termenilor medicali și


farmaceutici pentru sistemul nervos

Rădăcina Semnificație Limba Engleză


cerebro creier cerebrum
cranio craniu skull
estesi senzație sensation
gangli ganglion ganglion
kinesi mișcare movement
mening meninge meninges
miel măduva osoasă spinal cord
fob frică exaggerated fear or sensitivity
spondil vertebră vertebră

Exemple de familii de cuvinte pentru sistemul nervos:

Cerebral – care se referă la creier


Cerebrospinal – termen care se referă la creier și măduva
spinării
Encefalita- inflamație a encefalului, de origine microbiană,
virală sau parazitară
Encefalopatie- afecțiune a creierului frecvent de origine
toxică
Electroencefalogramă – înregistrare grafică a variațiilor
potențialului bioelectric a encefalului, înregistrare normală sau
patologică
Estezie – sensibilitate
Anestezie – metodă terapeutică prin care se obține pierderea
temporară a sensibilității, cu ajutorul unor substanțe chimice
Ganglioplegice -substanțe ce produc o întrerupere temporară
a transmiterii influxului nervos, la nivelul ganglionilor vegetativi.
Gliom – termen generic care specifică tumorile primitive ale
sistemului nervos central
Narcolepsie – stare exprimată prin nevoia imperioasă de
somn

Sistemul nervos - termeni simptomatici

Afazia – incapacitate de a vorbi


Delir – stare de confuzie mintală
Demență – diminuarea funcțiilor psihice
Paralizie – pierderea temporară sau permanentă a funcțiilor
motorii
Sciatică – durere care urmează calea nervului sciatic
Hiperestezie – creșterea sensibilității la stimuli
Iluzie – percepție falsă a unui obiect real
Euforie – senzație exagerată de bine
Nevroză – condiție psihologică în care predomină anxietatea
Psihoză – condiție mentală caracterizată prin deformarea
realității
Sistemul nervos – termeni de diagnostic

Agnozie – pierdere a funcției neurologice


Boala Alzheimer- afecțiune ce se manifestă prin deteriorarea
ireversibilă ce progresează de la uitare și dezorientare la pierderea
funcției intelectuale
Arterioscleroză cerebrală -întărirea arterelor creierului
Accident cerebro- vascular -afecțiune a creierului
determinată de o tulburare cerebro vasculară
Atac Ischemic Tranzitor – episod scurt de pierdere a
fluxului sangvin în creier
Hernie de Disc – proeminență a unui disc intervertebral
degenerat care produce compresia rădăcinii nervului
Boala Parkinson – degenerarea progresivă lentă a nervilor
cranieni
Poliomielită – inflamație a materiei cenușii a măduvei
spinării, cauzată de un virus
Somn Apneic – perioade de întrerupere a respirației, care
apar în timpul somnului
Spina Bifida – defect congenital al coloanei spinale,
caracterizat prin absența vertebrelor principale
Depresie majoră -tulburare ce cauzează modificări ale
dispoziției
Distimie -tulburare afectivă blândă, caracterizată prin
depresie cronică
Fobie – teama exagerată pentru un obiect specific
Ipohondrie – preocupare a unui individ pentru sănătatea sa
Retardare Mentală – condiție de inteligență sub medie,
caracterizată prin IQ de 70 sau mai mic
Anorexie nervoasă -tulburare severă în comportarea la
mâncare, cauzată de percepții anormale
Principalele clase de medicamente utilizate în terapia
afecțiunilor sistemului nervos

Analgezice – medicament care atenuează sau suprimă


durerea prin acțiune centrală
Anticonvulsivante- medicament care suprimă sau
diminuează intensitatea convulsiilor
Antidepresive -medicament activ în stări depresive
Antiepileptice – medicament împotriva epilepsiei
Anxiolitice – medicamente capabile să diminueze starea
normală de anxietate- frică-
Hipnotice – medicament cu acțiune deprimantă asupra
sistemului nervos central, care induce somnul.
Neuroleptice – medicamente utilizate în tratamentul
psihozelor, mai ales în schizofrenie
Psihotrope - substanțe care influențează tonusul mental în
sens deprimant, stimulant sau deviant.
Sedative – medicament cu rol de a calma sau modera stările
de excitație corticală
4.2. Termeni pentru sistemul ENDOCRIN

Sistemul endocrin secretă hormoni și alte substanțe din


glandele cu secreție internă și alte structuri.

Funcțiile glandelor endocrine

Adenohipofiza secretă:
- hormonul stimulator al tiroidei- TSH- ce stimulează
secrețiile glandei tiroidei
- hormonul adenocorticotrop – ACTH- ce stimulează
secrețiile corticalei suprarenale
- hormonul stimulator al foliculului – FSH- inițiază creșterea
folicului ovarian
- hormonul luteinizant – LH- produce ovulația
- hormonul stimulator al melanocitelor – MSH- afectează
pigmentarea pielii
- hormonul de creștere – GH- influențează creșterea
- hormonul lactației prolactina stimulează dezvoltarea
sânilor și producția de lapte în timpul sarcinii

Neurohipofiza secretă:
- hormonul antidiuretic – ADH- ce influențează absorbția
apei prin tubii renali
- oxitocina -ce influențează contracțiile uterine

Corpul pineal secretă melatonina și serotonina

Glanda tiroidă secretă:


- triiodtironina – T3- tiroxina- ce reglează metabolismul
- calcitonina – ce reglează metabolismul calciului și
fosforului
Glandele paratiroide secretă hormonul paratiroidian –
PTH- ce reglează metabolismul calciului și fosforului

Pancreasul secretă insulina și glucagonul ce reglează


metabolismul carbohidraților și zahărului

Timusul secretă timozina ce reglează răspunsul imun

Glandele suprarenale secretă:


- hormonii steroizi reglează metabolismul carbohidraților,
sărurilor și echilibrul apei
- epinefrina și norepinefrina ce influențează sistemul nervos
simpatic și răspunsul la stres

Ovarele secretă estrogen și progesteron, responsabili pentru


dezvoltarea la femeie a caracterelor secundare de sex și reglează
reproducerea

Testiculele secretă testosteron și afectează masculinizarea și


reproducerea

Rădăcini de formare a termenilor medicali și


farmaceutici pentru sistemul endocrin

Rădăcina Semnificație Limba engleză


adren glanda suprarenală adrenal glands
gluc zahăr sugar
hormon hormon hormone
pancreat pancreas pancreas
tim glanda timus thymus gland
Exemple de familii de cuvinte pentru sistemul endocrin:

Adenom – tumoră benignă, dezvoltată la nivelul unei glande.


Adenopatie – mărire de volum a ganglionilor limfatici
Adenoidită – inflamație a vegetațiilor adenoide
Glucagon – hormon secretat de pancreas
Glucocorticoizi- hormoni ai corticosuprarenalei
Hormonoterapie- terapia medicamentelor de substituție, folosită în cazul
insuficiențelor glandulare

Sistemul endocrin - termeni simptomatici

Hipocalcemie – un nivel sub normal de calciu în sînge


Hipersecreție – creștere peste normal a secreției
Glicozurie – prezența de glucoză în urină
Poliurie – urinare excesivă

Sistemul endocrin – termeni de diagnostic

Sindrom Cushing – colecție de semne și simptome cauzate de un


nivel excesiv al hormonului cortizonic
Diabet insulino- dependent – tulburare metabolică cauzată de
absența sau insuficiența insulinei, secretată de pancreas
Pancreatită- inflamația pancreasului
Acromegalie – boală caracterizată prin mărirea trăsăturilor, în
special a feței și a mâinilor
Hipotiroidism – hiposecreție a glandei tiroide

Principalele clase de medicamente utilizate în terapia


afecțiunilor sistemului endocrin

Antidiabetice- medicamente folosite în tratarea diabetului, de


origine naturală (insulina) sau de sinteză

Antidiuretice – medicamente care inhibă diureza


Antihormonale – medicamente care se opun efectelor unui hormon
TEMA 6 DE LUCRU INDIVIDUAL

1. DAȚI EXEMPLE DE 5 TERMENI MEDICALI /


FARMACEUTICI APARTINAND SISTEMULUI NERVOS ,
FOLOSIND REGULILE DE FORMARE DEJA
CUNOSCUTE

2. DAȚI EXEMPLE DE MEDICAMENTE:

- AntiDEPRESIVE – numar 5

- AntiEPILEPTICE- numar 3

- SEDATIVE- numar 3

- AntiDIABETICE – numar 5

Mult succes!

S-ar putea să vă placă și