XXI.

APOCALYPS

- Fantezie neagră -

Cerul se-nnoura deodată:

“A sosit ziua de răsplată!”

Apocalyps: cu făcări, fum,

Arhanghelii croindu-și drum

Prin foc, prin pară și prin mii

De torțe omenești, făclii

Să scape zbătîndu-se-n van;

E-mpărăția lui Satan

Ce-și freacă mîinile de zor:

Sînt păcătoși, vor fi ai lor,

Ai miilor de draci jucînd:

“- Sîntem stăpîni azi pe pe Pămînt!

Sînt păcătoși cu toți, ei bine!

Să fie-n urmă doar ruine!“

Palatele se prăbușesc greoaie

Iar vinovații se-ncovoaie

Implorînd cerul cenușiu;

Dar de litanii-i prea tîrziu.

Satan rînjește către ei:

“Sînteți cu toți ai mei, ai mei…“

Între ruine înnegrite,

Cu brațele înlănțuite,

Dorm două suflete curate

Scîncind încet, nevinovate,

Și-nduișînd pe Dumnezeu:

“- Ei, cu ce sînt de vină eu?

Părinții voștri au greșit.“

“-Dar, Doamne, ei de ce-au plătit?“

Întreabă sfinții. Drept răspuns,

Un semn din mînă e de-ajuns.

Totul e prea tîrziu acum:

Copiii sînt un pumn de scrum.

“- De ce nu-i iert, m-ați întrebat?

Cînd am făcut-o am regretat.

Să v-amintesc, nu are rost

Cum că potopul ce a fost

A curățat ce-n cale-i sta.

Pierit-au toți. Porunca mea

A salvat omul cel mai drept:

Pe Noe, cel bun și-nțelept.

Am vrut ca fiii lui, nepoții

Și cei ce-i vor urma cu toții

Să-i semene: ca el, cinstiți;

Și ce-au ieșit? Niște-nrăiți.

Frică de Mine n-au, hulesc,

Distrug, ucid și înjosesc

Tot ce e sfînt, tot ce-i curat.

Ați vrut să-i iert? Ei! i-am iertat.

Căci mult mai bine-i, sigur sînt

Jos în Infern, ca pe Pămînt!“

Bineînțeles, o fantezie.

Dar ce nu-i scrisă ca să fie

Ci are-un scop: cei ce-o citesc

Să înțeleagă ce gîndesc:

Tîrziu nicicînd nu-i să te-ndrepți,

Și nici pedeapsă s-o capeți.

Iertat să fii vrei? Atunci cît

Trăiești, nu mai fii om ci OM. Atît.

București, 15 oct. 1970 – 12 ian. 1971