Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE


FINANȚE ȘI BĂNCI
ANUL I , GRUPA 1

COORDONATELE CONCEPȚIEI ECONOMICE


A LUI ADAM SMITH

COORDONATOR: BORMA AFRODITA STUDENT: HORADRON GABRIELA-


PAULA

ORADEA 2021
Adam Smith (1723-1790) este considerat pe drept cuvânt “părintele” economiei
politice moderne. Scoţian de origine, a fost profesor de filozofie morală la Universitatea din
Glasgow. Inspirat de gândirea fiziocraţilor francezi, a publicat în 1776 cartea sa de căpătâi:
“Avuţia naţiunilor. Cercetarea asupra naturii şi cauzelor ei”. Principalele coordonate ale
concepţiei economice a lui Adam Smith1 sunt:
− concepţia cu privire la bogăţia naţiunii şi factorii creşterii ei;
− teoria “mâinii invizibile”;
− teoria valorii, teoria banilor, teoria capitalului, teoria repartiţiei, teoria avantajului
absolut în comerţul internaţional.
Concepţia cu privire la bogăţia naţiunii
Obiectivul central al lucrării lui Adam Smith a fost cercetarea avuţiei (bogăției)
naţiunii şi a căilor de sporire a acesteia. Categoria de bogăţie este mult mai largă la Smith
decât la predecesorii săi mercantilişti şi fiziocraţi; bogăţia nu se limitează pentru el doar la
bani sau pământ, ci se extinde la toate bunurile materiale necesare traiului. Pe lângă pământ,
el consideră munca şi capitalul factori creatori de bogăţie. Sursa bogăţiei este munca,
producţia de bunuri materiale, serviciile fiind considerate neproductive. Lucrarea “Avuţia
naţiunilor” începe chiar cu o prelegere în favoarea diviziunii muncii, determinată de tendinţa
naturală a oamenilor de a face schimb pentru satisfacerea interesului personal. Pentru
facilitatea schimburilor, dintr-un instinct colectiv s-a născut moneda. Sursă a bogăţiei
naţionale este, în concepţia lui A. Smith, şi creşterea capitalului. Cu cât capitalul este mai
puternic, cu atât se pot produce noi mijloace de producţie care vor mări productivitatea
muncitorilor, vor dezvolta diviziunea muncii şi deci, avuţia naţională. Într-o economie bazată
pe diviziunea muncii, unde fiecare producător produce pentru piaţă fără înţelegere prealabilă
cu concurenţii săi, problema esenţială la nivelul întregii economii devine adaptarea ofertei la
cerere. După părerea lui Smith, piaţa se reglează automat fără a fi nevoie de o intervenţie
exterioară, doar prin manifestarea liberă a interesului personal. Când oferta va fi mai mare
decât cererea, producătorii vor reduce oferta, iar când oferta va fi mai mică decât cererea, vor
spori automat oferta.
Teoria “mâinii invizibile”
Pe baza diviziunii muncii, a monedei, a creşterii capitalului şi a mecanismelor
adaptării ofertei la cerere - numite de Smith instituţii economice spontane, viaţa economică se
organizează şi se autoreglează automat, dând naştere “ordinii naturale”. “Ordinea naturală”
1
Gheorghe Popescu. – Fundamentele gândirii economice, Ed. Anotimp, Oradea, 1993, paginile 48-58;
Nicolae Văleanu, I. – Istoria gândirii economice, Ed. Didactică şi Pedagogică, paginile 46-60;
nu este pentru Smith un ideal ca pentru fiziocraţi, ci se realizează de la sine, dacă fiecare îşi
urmăreşte propriul interes pentru că există o armonie prestabilită între interesul particular şi
interesul general. Singura condiţie este existenţa concurenţei perfecte. Corolarul acesteia este
inexistenţa oricărei intervenţii din partea statului, care ar determina dezechilibrarea
mecanismului de reglare automată a economiei. Pe scurt, ordinea naturală se naşte pe baza
libertăţii economice asigurată de concurenţă perfecta. A. Smith introduce conceptul de “homo
oeconomicus” sau “homo economicus” (omul economic) desemnând omul perfect egoist, în
permanentă concurenţă şi urmărind întotdeauna profitul maxim. “Homo oeconomicus” este
“natural” şi “etern”, prototipul întreprinzătorului a cărui libertate economică conduce la
stabilirea “ordinii naturale”.
Teoria valorii
Analizând schimbul, Smith descoperă că la baza acestuia stă egalitatea valorii
mărfurilor care fac obiectul schimbului. Pentru Smith, izvorul valorii este munca omenească,
iar mărimea valorii este determinată de munca depusă pentru a o produce. Smith introduce
noţiunile “preţ natural” şi “preţ de piaţă” 2. “Preţul natural” este determinat de costul de
producţie, adică de suma: salariul muncii + profitul capitalului + renta pământului. “Preţul
pieţei” este mai mare sau mai mic decât preţul natural în funcţie de raportul cerere/ofertă
existent pe piaţă. El este, prin urmare preţul efectiv la care se vând şi se cumpără mărfurile.
Preţul pieţei va oscila în jurul preţului natural şi pe baza mecanismului de reglare automata va
tinde întotdeauna spre preţul natural. Când preţul pieţei este mai mic decât preţul natural,
producătorii vor reduce oferta ceea ce va determina creşterea preţului pieţei şi invers. Teoria
valorii fundamentată de Smith este contradictorie şi va fi atacată de succesorii săi. Meritul
indiscutabil al lui Smith rămâne fundamentarea unei teorii a valorii- muncă.
Teoria banilor
Pentru Smith, banii reprezintă o marfă specială cu rolul de echivalent general al
tuturor celorlalte mărfuri. Funcţiile banilor se reduc în concepţia sa, doar la funcţia de mijloc
de circulaţie, de instrument general al comerţului. El face deosebirea între banii de hârtie
(bancnote) şi banii de credit şi se arată preocupat de factorii care determină mărimea masei
monetare, dovedindu-se un adept al teoriei cantitative a banilor.

Teoria capitalului

2
Sută-Selejan, S. – Doctrine economice. O privire panoramică, Ed. Eficient, paginile 59-63;
În legătură cu capitalul, Smith sesizează diferenţa între capitalul individual şi
capitalul naţional şi între capitalul fix şi capitalul circulant3 .
Capitalul individual este definit ca un stoc de bunuri şi lichidităţi de care dispune individul,
pe baza procesului de economisire şi pe care-l utilizează pentru a obţine un profit. Acea parte
din capitalul individual care aduce profit prin circulaţie este numită capital circulant, iar
restul, care nu circulă, este capital fix. Prin urmare, Adam Smith confundă capitalul circulant
cu capitalul de circulaţie sau lichid
Capitalul naţional este format din suma capitalurilor individuale + rezervele de consum. El
creşte dacă sporesc sumele economisite şi sunt folosite pentru producţie de către
întreprinzătorii individuali în scopul obţinerii de profit.
Teoria repartiţiei
În elaborarea teoriei sale despre repartiţie, Adam Smith porneşte de la următoarea
structură socială: muncitori, capitalişti, proprietari de pământ. Fiecărei categorii sociale îi
corespunde o categorie specifică de venit primar: salariu, profit, respectiv rentă4. Mărimea
salariului are, pentru Smith, o limită minimă: suma de bani necesară muncitorului pentru a
putea trăi şi a-şi întreţine familia, altfel spus - costul vieţii; respectiv o limită maximă
determinată de partea din capitalul acumulat afectată fondului de salarii. Mărimea efectivă a
salariului este determinată de raportul dintre cererea şi oferta de muncă existentă la un
moment dat pe piaţa muncii, adică de preţul de piaţă al factorului de producţie muncă5.
Teoria cu privire la comerţul internaţional
Această teorie a lui Smith corespunde concepţiei sale despre diviziunea
internaţională a muncii, în virtutea căreia fiecare ţară trebuie să se specializeze în producerea
acelor bunuri pentru care are cele mai abundente şi ieftine resurse. În acest fel, fiecare naţiune
va utiliza cu maximum de eficienţă resursele proprii şi, prin schimb, îşi va procura bunurile
care ar costa mai mult să le producă decât să le cumpere. Apare aici idea avantajului absolut
în comerţul internaţional, înţeles ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi
preţul de import mai mic. Prin comerţul internaţional fiecare ţară va urmări specializarea în
producerea acelor mărfuri pentru care dispune de avantaje absolute şi va importa acele
mărfuri care costă mai mult în interior decât în străinătate6.

3
Gheorghe Popescu , pagina 58;
4
Sută-Selejan, S. – paginile 63-65;
5
Gheorghe Popescu , pagina 58;
6
Adam Smith – Avuţia naţiunilor, vol. II, Ed. Academiei R.P.R., Cartea a IV-a, cap. 2;
CONCLUZIE
În concluzie, Adam Smith este un liberalist convins. Se indepartează în mod evident
de ideile mercantiliștilor, mergând pe ideea liber-schimbului. Totodată, economistul scoțian
se opune protecționismului vamal.
Opera lui a dus la transformarea economiei într-o știință modernă, academică, iar
bine cunoscuta metaforă a mâinii invizibile întărește ideea că fiecare persoană influențează în
mod indirect economia. Orice agent economic urmarindu-și propriul scop îl va promova și pe
cel al societății, fiind condus de o mană invizibilă care nu există în intenția lui directă.
BIBLIOGRAFIE
1. https://e.uoradea.ro/pluginfile.php/335923/mod_resource/content/1/Modulul_5
_2019.pdf (curs paginile 161-166)
2. Gheorghe Popescu. – Fundamentele gândirii economice, Ed. Anotimp,
Oradea, 1993, paginile 48-58;
3. Nicolae Văleanu, I. – Istoria gândirii economice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
paginile 46-60;
4. Adam Smith – Avuţia naţiunilor, vol. II, Ed. Academiei R.P.R., Cartea a IV-a,
cap. 2;
5. Sută-Selejan, S. – Doctrine economice. O privire panoramică, Ed. Eficient,
paginile 59-63;

S-ar putea să vă placă și