Referat

Istorie

Tema: Liberalismul

Elev: Panait Dragoș Robert Profesor: Marinescu Viorel

Clasa: a XI-a C

Deşi istoricii au descoperit în lumea anticã, în special în Grecia şi Roma Antică, elemente ale
perspectivei liberale, acestea fac parte mai degrabă din preistoria liberalismului decât din curentul
liberal modern. Aşadar problema organizării şi conducerii societăţii i-a preocupat pe oamenii politici din
cele mai vechi timpuri.

După părerea unui mare scriitor liberal francez din secolul al XVIII-lea şi anume Benjamin
Constant, lumea antică avea despre libertate o concepţie complet diferită de cea a modernilor. În timp
ce, pentru acestea din urmă, libertatea însemna existenţa unei sfere protejată de interferenţe nedorite
sau mai exact, independenţa sub autoritatea legii, anticii identificau libertatea cu dreptul la decizie în
problemele colectivităţii.

Ca tradiţie intelectuală şi curent politic liberalismul nu este mai vechi de secolul al XVII-lea. În
perioada revoluţiilor burgheze precum şi în cea postrevoluţionară, se înfruntau în societatea europeană
diferite curente de gândire social-politice. Toate erau preocupate de găsirea celor mai bune căi de
organizare şi dezvoltare a ţărilor respective. Fiecare considera că punctul său exprima adevărata cale pe
care trebuia să meargă societatea.

Liberalismul este o doctrină care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor
şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi în general tuturor ideilor politice care pun
interesele societăţii, statului sau naţiunii înaintea individului. Individul şi libertăţile sale constituie
elementul central al întregii doctrine liberale. Aşadar liberalii vor să limiteze prerogativele statului şi a
altor forme de putere, oricare ar fi forma şi modul lor de manifestare.

În sens larg, liberalismul proslăveşte constituirea unei societăţi caracterizate prin libertatea de
gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberului schimb de idei, economia de piaţă pe baza
iniţiativei private şi un sistem transparent de guvernare în care drepturile minorităţilor sunt garantate.
Există mai multe curente de gândire liberală care se diferenţiază într-un mod mai diferit prin
fundamentele lor filozofice, prin limitele asignate statului şi prin domeniul asupra cărui ele aplică
principiul libertăţii.

John Locke (1632-1704), este unul dintre principalii fondatori ai liberalismului, este cel care a
stabilit dreptul la proprietate făcând din aceasta un drept strict individual. În interpretarea lui Locke
„societatea” sau elementele esenţiale ale sale se nasc înaintea instituţiilor politice. Raţiunea instituţiilor
politice este apărarea proprietăţilor puse în pericol de dezordinile inevitabile ale stării naturale.

1
 Benjamin Constant (1767-1830), cel pe care l-am amintit şi mai sus, este un alt reprezentant al
liberalismului care militează pentru libertatea civilă, cetăţenească şi pentru asigurarea acestuia de către
guvern în interesul, folosul şi pentru utilitatea cetăţenilor. Prin libertate, Constant înţelegea triumful
individualităţii. Individualismul liberal înglobează convingeri a căror valoare nu se limitează doar la
domeniul politic, juridic, economic ci se extinde asupra filozofiei, artei şi chiar literaturii.

Pentru gândirea liberală, mai mult sau mai puţin radicală, „activităţile cotidiene se aseamănă cu
activităţile participanţilor la un joc în plină desfăşurare, iar cadrul cu regulile jocului”. În cadrul acestui
joc indivizii interacţionează destul de intens având ca scop principal câştigul. În timpul jocului fiecare îşi
face calculele şi elaborează strategii cu privire la cea mai simplă metodă de a câştiga. Tot astfel, şi în
societate, fiecare individ îşi calculează singur şansele şi mijloacele de a „câştiga”. Evident, cum în cazul
jocului există reguli, tot astfel în societate există legi ce trebuie respectate. Având în vedere acest aspect
reglementativ, fiecare individ îşi face „calcule”pe baza căruia ulterior va putea obţine un „câştig”,
păstrându-se în acelaşi timp în cadrul legal. Deşi analogia viaţă socială – joc e discutabilă, voi insista în
cazul de faţă asupra unui singur aspect, individul-jucătorul face calcule şi gândeşte profund pentru a
obţine ceea ce-şi doreşte. Liberalii insistă tocmai asupra acestui aspect: cum un jucător ar mai elabora
strategii de câştig dacă nu ar fi raţional

LIBERALISMUL ROMANESC

In general, realitatea politica poate fi interpretata in functie de trei doctrine sau ideologii
fundamentale: liberalismul, conservatorismul si socialismul.

Liberalismul politic s-a nascut in urma razboaielor religioase din secolele al XXI-lea si al XVII-lea,
care au avut ca scop separarea Bisericii fata de Stat si Cetatean. Legile trebuiau sa se aplice pentru
protejarea cetatenilor si nu pentru pedepsirea celor ce gandeau "liber".

Esenta liberalismului consta in limitarea puterii statului prin impunerea unei atitudini de
neutralitate fata de proiectele si idealurile indivizilor. Doctrinei liberale ii sunt proprii urmatoarele
trasaturi:

- unicitatea si libertatea individului;

- limitarea puterii politice si separarea puterilor in stat

- toleranta si pluralismul - proprietatea privata si economia de piata

- progresul permanent si nonviolent al umanitatii.

In Tarile Romane liberalismul a fost adoptat si adaptat realitatii social-economice si politice

proprii. Cu toate acestea, liberalismul nu ne-a fost impus, ci a aparut ca o solutie posibila in conditiile
miscarii de emancipare, care a insemnat autonomia, unirea si independenta Principatelor.

Ca si in cazul altor natiuni dornice sa isi construiasca state nationale moderne (italiana, poloneza
etc.) liberalismul romanesc a dobandit o dimensiune nationala, nu doar politica si economica cum a avut
liberalismul clasic occidental.

2
 Liberalismul romanesc a aparut pe fondul romantismului politic, afirmandu-se in prelungirea
iluminismului politic. Daca in cazul Transilvaniei si al celorlalte provincii romanesti aflate in cadrul
Imperiului Habsburgic, influentele sunt germane, in Principate s-au propagat mai ales principiile
liberalismului francez.

Arderea etapelor in procesul de modernizare a Romaniei a facut ca liberalismul romanesc sa nu

parcurga aceleasi stadii precum cel clasic. Cu toate acestea, si tendintele, si consecintele sunt
comparabile cu cele ale liberalismului european.

Pana la primul razboi mondial, in societatea romaneasca nu au existat crize majore in interiorul
PNL, care era recunoscut drept cea mai puternica forta politica. Putem spune ca istoria liberalismului
romanesc se confunda cu istoria Romaniei moderne. Liberalii insisi au avut constiinta unei misiuni de
indeplinit: faurirea unui stat romanesc puternic.