Țugui Ovidiu Ionut

Anul IV Grupa 6

REFERAT

PRACTICA DE SPECIALITATE

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia a II-a civilDecizia nr. 2080/2019
Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la
30 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta
S.C. C. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la
punctele 1.1 - 1.3, respectiv:
- clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în
cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară - art. 3 lit. d)
din Condiţiile speciale;
- clauzele care prevăd că rata dobânzii este fixă sau variabilă - art. 3.1.2 lit. a)
din Condiţiile generale;
- clauzele ce fac referire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de
360 zile - pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la comisionul de risc - art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi
art. 3.5 din Secţiunea 3 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului - art. 8.1 lit.
a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale; art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale;
art. 8.1 lit. c) şi d) din Condiţiile generale; art. 8.3 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la modificarea conturilor creditului în baza secţiunii 10
"Costuri suplimentare" din Condiţiile generale.
Solicită să se constate în temeiul art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010 că
toate clauzele referitoare la dobândă şi instituite prin art. 1, 2 şi 3 din Actul
adiţional nr. x/19.08.2011 prin care pârâta a inclus comisionul de
administrare/risc în componenţa dobânzii, cât şi cele prin care a fost
transformată dobânda din fixă în variabilă sunt nule de drept şi să fie
eliminate, dispunând păstrarea valorii fixe a dobânzii, de 3,99% prevăzut în
convenţia iniţială, iar în subsidiar desfiinţarea în întregime a actului adiţional
nr. x/2011, având în vedere că cele trei scopuri pentru care a fost încheiat au
fost viciate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia;
obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a tuturor sumelor achitate nedatorat
în temeiul clauzelor lovite de nulitate; obligarea pârâtei la punerea în aplicare a
pct. 4.2 din Convenţia de credit nr. x/1.08.2008, în sensul de a converti în RON
creditul acordat reclamanţilor, utilizând cursul CHF/RON practicat de către
pârâtă la data efectuării conversiei, începând de la 24.12.2008, moment în
care cursul de schimb pentru moneda creditului a fluctuat în sens crescător cu
mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei şi să
fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate nedatorat; obligarea pârâtei
la restituirea tuturor sumelor reţinute drept penalităţi în situaţia în care se va
constata că la data perceperii acestora erau deja încasate nedatorat diverse
sume de bani rezultate din comision de risc/administrare, dobândă
suplimentară; obligarea pârâtei la refacerea şi punerea la dispoziţie a unui nou
grafic de rambursare de la începutul derulării contractului; obligarea pârâtei la
plata dobânzii legale aferente de la data perceperii fiecărei sume în plus şi
până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la actualizarea tuturor
sumelor reţinute suplimentar cu indicele de inflaţie al preţurilor şi plata acestor
sume de la data perceperii fiecărei sume în plus şi până la data restituirii
efective; obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 5000
euro/reclamant pentru a repara astfel prejudiciul moral suferit ca urmare a
introducerii în această convenţie a unor clauze contractuale abuzive.
Prin Sentinţa civilă nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul
Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte
cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva
pârâtei D. S.A.
S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea următoarelor clauze din Convenţia
de credit nr. x/1.08.2008 încheiată de părţi:
- clauza de la art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale,
- clauza de la art. 3.1.2 lit. c) din Condiţiile generale,
- clauza de la pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale
- clauza de la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi art. 3.5 secţiunea 3 din
Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. c) şi d) din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.3 din Condiţiile generale
- secţiunea 10 Costuri suplimentare din Condiţiile generale privind modificarea
costurilor.
Totodată, s-a constatat nulitatea de drept a clauzelor de la art. 1, 2 şi 3 din
Actul adiţional nr. x/19.08.2011.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor sumele încasate în baza
clauzelor a căror nulitate a fost constatată, să convertească în RON creditul
acordat reclamanţilor în baza convenţiei, la cursul CHF/RON de la data
efectuării conversiei, începând din data de 2.10.2008 şi să achite sumele
încasate nedatorat.
A fost respins capătul 5 de cerere constatând că la petitul 3 a admis cererea de
restituire a tuturor sumelor încasate în mod nejustificat de către pârâtă.
A fost obligată pârâta să refacă graficul de rambursare conform celor dispuse
anterior şi să îl pună la dispoziţia reclamanţilor şi să achite dobânda legală
aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie reclamanţilor, de la data
perceperii fiecărei sume încasată nejustificat şi până la data restituirii efective.
Au fost respinse petitele 8 şi 9 ca neîntemeiate.
Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a
civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire cu privire la întinderea şi
aplicarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1021 din 18 februarie 2016.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016, pârâta
D. S.A. a declarat apel, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel
Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 3 octombrie 2016, sub nr. x/2015.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 267 din 5
februarie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva
încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 1021 din 18
februarie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în
Dosarul nr. x/2015, schimbând în parte sentinţa atacată în sensul că a respins
ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x (convertirea în RON a creditului) şi nr.
6 (refacerea graficului de rambursare). A schimbat în parte pct. 7, referitor la
data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în
temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de
chemare în judecată, 30 iulie 2015, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale
sentinţei civile atacate.
Împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunţată de Curtea de
Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. S.A.
Recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc.
civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea
cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi obligarea intimaţilor reclamanţi la
plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a
pronunţat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda variabilă (pct. 3.1.2.
din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr.
x din 19 august 2011.
Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu s-a
pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000
care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în
principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.,
prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2018 potrivit
dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a
raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a
recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 septembrie 2018, recurenta
depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.
Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă
D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a acordat termen la data de 14
noiembrie 2019, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a
dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul este fondat, urmând a
fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când
nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive
contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susţinut că motivarea instanţei
de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că instanţa
nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda
variabilă (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele
Actului adiţional nr. x din 19 august 2011.
În acest context, arată că la pct. 1 al dispozitivului sentinţei apelate - dar
menţinută prin ultima dispoziţie din decizia pronunţată în apel - constată
caracterul abuziv şi declară nulă "de drept" întreaga secţiune 3.1.2. din
Condiţiile generale.
La liniuţa a 3-a din dispozitivul sentinţei menţinute prin decizia atacată se
menţionează:
"- clauza de la pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2. din Condiţiile generale".
Astfel, prin conjuncţia copulativă "şi" se înţelege că a fost declarată nulă de
drept şi întreaga secţiune 3.1.2. din Condiţiile generale, ceea ce conduce
implicit - prin coroborarea pct. 1 cu pct. 3 şi 6 din dispozitivul acestei sentinţe -
la concluzia că instanţa a dispus restituirea întregii sume de bani percepută de
bancă cu titlu de dobândă, deoarece nulitatea "Secţiunii 3.1., art. 3.1.2." din
Condiţiile generale, induce nulitatea pct. 3.1.2 lit. a), b) şi c) din Condiţiile
generale. Art. 3.1.2. conţine aceste trei litere, a - c, în care este reglementat
modul de calcul şi de plată a dobânzii contractuale.
Această critică este fondată, având în vedere că, prin decizia atacată nu s-a
adus nicio precizare cu privire la aceste motive de apel, iar menţiunile din
decizia recurată, cu referire la dobânda pretinsă de intimaţii-reclamanţi pentru
sumele pe care le-ar datora banca, nu acoperă şi situaţia dobânzii contractuale
anulată prin sentinţa apelată.
De asemenea, se constată că decizia atacată a menţinut, fără vreo motivare şi
dispoziţiile privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a art. 1
- 3 din Actul adiţional nr. x din 19 august 2011, în condiţiile în care, actul
respectiv a fost încheiat după apariţia O.U.G. nr. 50/2010, la cererea de
restructurare a creditului formulată chiar de intimaţii-reclamanţi.
În acest context, se reţine că nici sentinţa, nici decizia recurată nu analizează
aceste dispoziţii, prin care variabilitatea dobânzii nu poate fi arbitrară ori
discreţionară, cât timp variaţia este legată doar de indicele de piaţă LIBOR,
indice care nu se află sub controlul sau puterea de modificare a Băncii.
Din această perspectivă, se reţine în ceea ce priveşte critica întemeiată pe
dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că obligaţia instanţei de a-şi motiva
hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.
are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în
detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de
vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând,
raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi fondată,
întrucât hotărârea este pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin.
(1) lit. b) C. proc. civ., iar lipsa oricărei motivări cu privire la aceste aspecte ori
la diferenţa dintre clauza contractuală iniţială şi cea stabilită prin Actul adiţional
privind dobânda, relevă lipsa de temei a deciziei recurate.
În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel nu s-a
pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000
care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13, aceasta urmează a fi avută
în vedere, în rejudecarea apelului.
În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a procedat, în
mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei - prin prisma analizei susţinerilor
părţilor, a înscrisurilor dosarului şi a temeiului de drept invocat, fără referiri la
motivele de nelegalitate privind situaţia dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din
Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr. x
din 19 august 2011, aspecte ce nu satisfac exigenţele unei analize a raportului
juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.
Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să
răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor
într-o formă clară şi concisă şi va analiza din această perspectivă situaţia
dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi
clauzele Actului adiţional nr. x din 19 august 2011.
Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse
judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în
aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune
admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei
civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a V-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei
spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile
nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a
V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.