Tema.2:Legea penală.

Planul:
1. Noţiunea, modalităţile şi structura legii penale.
2. Normele juridice penale.
3. Aplicarea legii penale în spaţiu.
4. Aplicarea legii penale în timp.
5. Interpretarea legii penale.
6. Extrădarea.
1.Legea penală-este actul legislativ adoptat de parlament, care cuprinde norme
de drept ce stabilesc principiile si dispoziţiile generale si speciale ale dreptului
penal, determina faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se
aplica infractorilor.Unica lege penală a RM este CP al RM.
Clasificări ale legilor penale:
a)După întinderea domeniului de reglementare:
Legi penale generale – conţin o totalitate de norme penale sistematizate – codurile
penale.
Legi penale speciale – cuprind norme doar cu privire la unele instituţii de drept
penal sau categorii aparte de infracţiuni (de ex. Codurile Justiţiei Militare).
b) După caracterul lor:
Legi penale ordinare – se adoptă în condiţii normale (CP al RM).
Legi penale excepţionale – se adoptă în cazuri excepţionale precum creşterea
bruscă a unui tip de criminalitate, război etc.
c) În funcţie de durata lor de aplicare:
Legi penale permanente sau cu o durată nedeterminată– CP al RM.
Legi penale temporare sau cu o durată determinată - se aplică o perioadă anumită.
Structura Codului PenalCodul Penal se împarte în:
1. Partea generală – descrie principiile şi dispoziţiile generale ale dreptului
penal, determină temeiurile şi condiţiile răspunderii penale, formulează
scopurile pedepsei, categoriile ei, ordinea de aplicare şi de absolvire de
pedeapsă etc.
2. Partea Specială – descrie aparte categoriile concrete de infracţiuni şi indică
pedepsele pentru ele.
Părţile numite la rândul lor se împart în capitole.
1. Capitolele – în articole.
2. Articolele – în alineate şi litere.
2. Norma penală-reprezintă o specie de norme juridice, care prescrie reguli de
drept penal, şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării acestor reguli.
Clasificarea normelor penale:
a) Norme penale generale şi norme penale speciale.
1. Normele penale generale se cuprind, de regulă în PG a CP şi prevăd
condiţiile în care se nasc, se sting sau se modifică raporturile juridice
penale. Ele se referă de regulă la tot CP.
2. Normele penale speciale se cuprind, de regulă, în PS a CP şi indică
condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi pedeapsa pentru
ea.
b)După caracterul regulii de conduită pe care o prescrie:
1. Norme speciale prohibitive-prescriu abţinerea de la săvârşirea unei anumite
fapte.

Pagina.1
 2. Norme speciale onerative-conţin o regulă care prescrie săvârşirea unei
anumite fapte, neexecutarea căreia constituie infracţiune.
c) Norme penale unitare şi divizate.
1. Normele penale unitare sunt cele ce cuprind toate elementele unei norme
(ipoteză, dispoziţie şi sancţiune) în acelaşi text de lege.
2. Normele penale divizate nu au structura completă în acelaşi text de lege,
dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt art. sau chiar în alt act
normativ.
Structura normei juridico-penale speciale:
1. IPOTEZA-descrie condiţiile în care se aplică norma.
2. DISPOZIŢIA-descrie fapta infracţională.
3. SANCŢIUNEA-determină tipul şi mărimea pedepsei pentru săvârşirea
faptei date.
3. Acţiunea legii penale în spaţiu este determinată de următoarele principii:
1. Principiul teritorialităţii-Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe
teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în
conformitate cu prezentul cod. (alin.(1) art. 11)
2. Principiul cetăţeniei-Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu
domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârşit
infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în
conformitate cu prezentul cod.
4. Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea
penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei. Se aplică legea care este în
vigoare. Legea penală intră în vigoare: La data expresă prevăzută în lege. Dacă
aceasta nu este prevăzută, atunci la data publicării în Monitorul Oficial al RM.
Timpul săvârşirii faptei- se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea
(inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. (art. 9 CP)
pentru infracţiunile continui acesta este momentul săvârşirii faptei cu care a
început infracţiunea. pentru infracţiunile prelungite – momentul săvârşirii ultimei
fapte dintre cele identice, comise cu intenţie unică, cu un singur scop.
Legea penală iese din vigoare (se consideră abrogată):
1. Abrogare expresă – se anulează prin altă lege (metoda de bază – celelalte
se aplică doar în lipsa acesteia).
2. Abrogare tacită (subînţelesă) sau înlocuirea – apare o lege nouă, care
reglementează aceeaşi materie (totalmente sau parţial).
3. Autoabrogarea – cazul legilor temporare (în astfel de legi se prevede expres
data când ele ies din vigoare).
4. Căderea în desuetudine – dispar acele relaţii, pe care le reglementa legea.
Efectul retroactiv al legii penale- constă în extinderea prevederilor legii asupra
persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei
legi.
5. Interpretarea legii penale este o operaţiune logico-raţională de lămurire a
conţinutului unei legi penale, pentru aflarea şi explicarea înţelesului real al legii,
potrivit voinţei legiuitorului.Ea este necesară pentru asigurarea aplicării legii
penale.Modalităţi de interpretare-Legală de către organul care a emis legea
(Parlamentul),Judiciară, Doctrinară sau ştiinţifică
6.Extrădarea reprezintă o formă a cooperării internaţionale în sfera combaterii
criminalităţii constând în reţinerea şi transmiterea persoanelor bănuite, învinuite de
săvârşirea infracţiunilor sau deja condamnate pentru comiterea infracţiunilor de
către un stat altui stat (la cererea acestuia).
Pagina.2
Tema.3-Noţiunea de infracţiune.Planul lecţiei:
1. Noţiunea şi semnele esenţiale ale infracţiunii.
2. Clasificarea infracţiunilor.
1. Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune)prejudiciabilă,prevăzută de
legea penală,săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
2. In funcţie de caracterul si gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de
codul penal sunt clasificate in următoarele categorii:
a) Uşoare – pedeapsa maxima pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani
inclusiv.
b) Mai puţin grave – până la 5 ani inclusiv.
c) Grave – până la 12 ani inclusiv.
d) Deosebit de grave – intenţionate până la 20 ani inclusiv.
e) Excepţional de grave – intenţionate detenţiune pe viaţă.
Tema.4-Componenţei de infracţiune- reprezintă totalitatea semnelor
obiective si subiective,stabilite de legea penală, ce califică o faptă
prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
• Elementul componenţei de infracţiune reprezintă o grupă a semnelor
infracţiunii reunite dependenţă de acel aspect al faptei prejudiciabile pe care
ele le caracterizează.
• Semnul componenţei de infracţiune reprezintă o caracteristică concretă,
legislativă a celor mai importante trăsături ale infracţiunii.
• Structura componenţei de infracţiune:element:
Obiectul – element obiectiv, care cuprinde,Semnele:
1. Obiectul general
2. .Obiectul generic sau de grup.
3. Obiectul nemijlocit
4. .Obiectul material.
Latura obiectivă,Semnele:
1. Fapta – acţiunea sau inacţiunea.
2. Consecinţele prejudiciabile.
3. Raportul (legătura) de cauzalitate între faptă şi consecinţe.4.Semne
facultative, precum: locul, timpul, modul, metoda şi împrejurările comiterii
faptei.
Al 3 element:
Latura subiectivă,Semnele:
1. Vinovăţia.
2. Motivul.
3. Scopul.
Tema 5- răspunderea penală
Legislatorul RM a definit însă răspunderea penală în art. 50 ca condamnarea
publica, in numele legii, a faptelor infracţionale si a persoanelor care le-au
săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de masurile de constrângere
prevăzute de lege.
Aici sunt necesare următoarele precizări :
1. R. P. – este o consecinţă a săvârşirii infracţiunii şi se realizează după
recunoaşterea persoanei vinovate prin sentinţa judecăţii.

Pagina.3
2. R. P. se exprimă ori în condamnare, ori în condamnare plus limitarea
drepturilor. Deci constituie o noţiune mai largă decât pedeapsa, pe care o
include.
3. R. P. se realizează într-o formă procesuală specifică.
4. R. P. poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute în lege (arest).
Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă
săvârşita,iar componenţa infracţiunii, stipulata in legea penala, reprezintă temeiul
juridic al răspunderii penale.
Tema.6:obiectului infracţiunii
Noţiunea-În ştiinţa dreptului penal ceea ce apără norma penală şi, respectiv, la ce
atentează infracţiunea poartă denumirea de obiect al infracţiunii. In esenta obiectul
infracţiunii sunt interesele protejate de legea penală, lezate sau puse în pericol prin
săvârşirea faptei prejudiciabile.
Modalităţile obiectului infracţiunii:
1. Obiect juridic
2. Obiect material
Obiect juridic
Obiectul general reprezintă totalitatea intereselor privitoare la ordinea de drept,
adică toate interesele apărate de legea penală împotriva infracţiunilor. Această
categorie de obiect este comună pentru toate infracţiunile.
Obiectul generic (de grup) al infracţiunii constituie un grup de interese omogene
vătămate sau puse în pericol de către un grup de infracţiuni. Acest tip de obiect
serveşte drept temelie a sistematizării PS a CP, de aceea el este reflectat în
denumirile capitolelor PS.
Obiectul juridic nemijlocit sau special reprezintă interesul concret concretă
căreia i se aduce daună nemijlocită prin intermediul infracţiunii.Obiectul
nemijlocit se află în subordonare faţă de obiectul generic.Unele infracţiuni cu
componenţă complexă pot avea mai multe obiecte nemijlocite.
Unele infracţiuni cu componenţă complexă pot avea mai multe obiecte
nemijlocite.
Complexe – mai au în structura sa semne adăugătoare în plan cantitativ, însă în
esenţă reprezintă o singură componenţă.Pot fi compuse şi alternative.Printre cele
compuse deosebim inclusiv componenţe cu două obiecte.
În această situaţie ele sunt clasificate în:
Obiectul principal reprezintă acel interes anume pentru apărarea căruia a fost
creată special norma juridico-penală respectivă.Acestui obiect i se aduce daună
întotdeauna la comiterea crimei.
Obiectul secundar constituie acel interes căruia i se aduce daună alături de
obiectul principal.
Obiect facultativ ca o categorie aparte a obiectului secundar, în cazul în care lui i
se aduce daună nu în toate cazurile de comitere a infracţiunii.
Definiţia:Obiectul material
reprezintă obiectele lumii materiale de care depind interesele protejate de legea
penală şi prin intermediul creării cărora ori prin intermediul influenţei asupra
cărora prin metodele interzise de legea penală infractorul prejudiciază sau pune în
pericol respectivele interese.
Notita de la temele precedente
Legea penală este actul legislativ adoptat de parlament, care cuprinde norme de
drept ce stabilesc principiile si dispoziţiile generale si speciale ale dreptului

Pagina.4
penal, determina faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se
aplica infractorilor.

Tema 7.Latura obiectivă a infracţiunii -totalitatea semnelor importante pentru

încadrarea juridică a faptei prejudiciabile drept infracţiune, care caracterizează
aspectul exterior al acestei fapte.
Semne ale laturii obiective :
1. Fapta (acţiunea sau inacţiunea).
2. Consecinţele prejudiciabile.
3. Legătura (raportul) de cauzalitate între faptă şi consecinţe.
4. Semnele facultative: locul, timpul, modul, mijloacele, circumstanţele
comiterii faptei.
Importanţa laturii obiective :
1. Stabilirea componenţei de infracţiune în calitate de temei juridic al
răspunderii penale.
2. Calificarea corectă a faptei comise.
3. Aplicarea unei pedepse echitabile.
Fapta prejudiciabilă-legea penală defineşte infracţiunea ca pe o faptă.
Termenul faptă cuprinde toate tipurile activităţii umane, care poate deveni
prejudiciabilă.
Fapta infracţională-reprezintă o activitate obiectivă prejudiciabilă, care constă în
realizarea comportamentului interzis de legea penală.
Ea se poate exprima atât în forma acţiunii, cât şi în forma inacţiunii.
Acţiunea-reprezintă o comportare umană activă,conştientă şi voluntară, prin care
infractorul încalcă îndatorirea de a se abţine de la o anumită comportare. Acţiunea
se poate exprima în:
1. Totalitatea mişcărilor corpului uman îndreptate spre atingerea rezultatului
infracţional.
2. Utilizarea prin intermediul lor a dispozitivelor, mecanismelor, armelor,
instrumentelor, animalelor pentru atingerea rezultatului infracţional.
3. Utilizarea legilor şi forţelor naturii.
4. Utilizarea în calitate de mijloc de comitere a infracţiunii a activităţii altor
persoane.
Inacţiunea-reprezintă un comportament pasiv al infractorului, în sensul că legea îl
obligă să desfăşoare o anumită activitate, iar el se abţine s-o îndeplinească.
Conditiile inactiunii-Ea poate să constituie o faptă infracţională în următoarele
circumstanţe:
1. Prezenţa obligaţiei de a acţiona.
Obligaţia poate avea ca sursă indicaţia legii actului subnormativ ordinul legal al
superiorului, caracterul profesiei comportamentul precedent al persoanei.
2. Prezenţa posibilităţii de a acţiona.
Clasificarea inacţiunilor:
1.Inacţiuni absolute – făptuitorul nu-şi execută obligaţiile.
2.Inacţiuni mixte – făptuitorul îşi execută obligaţiile incomplet, parţial.
Fapta poate să se exprime într-un act sau în mai multe.Astfel legea
deosebeşte:
Infracţiunea continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă,
timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. In cazul infracţiunii continue nu
există pluralitate de infracţiuni. Infracţiunea continuă se consumă din
Pagina.5
momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor
evenimente care împiedică aceasta activitate.
Infracţiunea prelungită se consideră fapta săvârşită cu intenţie unica,
caracterizată prin doua sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu
un singur scop, alcătuind in ansamblu o infracţiune
Urmarea prejudiciabilă-reprezintă acea modificare negativă a realităţii
înconjurătoare care este prevăzută de legea penală în calitate de rezultat al faptei
incriminate.
Clasificarea urmărilor prejudiciabile:
1.Urmări prejudiciabile materiale-se exprimă printr-un prejudiciu fizic sau
patrimonial, care poate fi exact constatat şi măsurat. Respectiv urmările
prejudiciabile materiale se împart în:
a)Urmări patrimoniale – dauna prejudiciabilă poate fi exprimată concret într-o
anumită sumă de bani. Astfel de urmări sunt specifice mai multor infracţiuni
contra patrimoniului: furtului, jafului, escrocheriei.
b)Urmări fizice – daunele aduse sănătăţii persoanei. Asemenea consecinţe
constituie semne obligatorii a laturii obiective ale infracţiunilor contra sănătăţii şi
cu claritate se constată prin expertize medico-legale.
2. Urmări prejudiciabile formale-1. oricare alte prejudicii decât cele
patrimoniale şi fizice cauzate intereselor persoanei fizice sau juridice, inclusiv
statului. Respectivele prejudicii constau în daune reale intereselor persoanei fizice
sau juridice, însă care nu pot fi exact constatate şi măsurate.
2. Urmarea în forma unei stări de pericol pentru interesul protejat de lege
1. Urmări exact indicate în legea penală. Astfel, art. 145 CP RM cu claritate
indică în calitate de urmare prejudiciabilă moartea persoanei. De cele mai dese ori
(însă nu obligatoriu) urmările prejudiciabile materiale sunt urmări exact indicate
în legea penală;
2. Urmările prejudiciabile descrise în alte acte normative. De exemplu,
vătămările grave în calitate de urmare prejudiciabilă a faptei incriminate la art.
151 CP RM sunt descrise în Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii
vătămării corporale
3. Urmările de evaluare, adică urmările care nu sunt exact determinate în lege
sau într-un alt act normativ, fiind constatate de organul de aplicare al dreptului în
fiecare caz concret în baza aprecierii proprii a tuturor circumstanţelor cazului.
Importanţa consecinţelor prejudiciabile:Ele sunt semne obligatorii ale laturii
obiective ale infracţiunilor cu componenţe materiale.
1. Consecinţele deseori sunt indicate în calitate de circumstanţe agravante.
2. Indiferent de includerea lor în conţinutul constitutiv al infracţiunii, instanţa de
judecata le ia în consideraţie la pronunţarea sentinţei.
3. Indiferent de includerea lor în conţinutul constitutiv al infracţiunii, instanţa de
judecata le ia în consideraţie la pronunţarea sentinţei.
Legătura cauzală în dreptul penal.
 Raportul de cauzalitate-reprezintă legătura de la cauză la efect între
acţiune sau inacţiunea voluntară, conştientă a infractorului şi urmarea
social periculoasă produsă.
Elementele raportului de cauzalitate sunt:
1. cauza – fapta persoanei care determină survenirea consecinţei,
2. efectul – consecinţa prejudiciabilă.
La stabilirea legăturii este necesar de constatat:

Pagina.6
 1. Cauza este fenomenul determinant, hotărâtor în producerea efectului.
2. Cauza premerge efectului în timp.
3. Fapta persoanei produce cu necesitate fenomenul efect.
Teoria cauzei necesare-apreciază că cauze efectului trebuiesc considerate acele
condiţii fără de el nu s-ar produce, ţinându-se cont de contribuţia fiecărei condiţii.
Cauza se determină cu ajutorul principiului izolării condiţiilor şi eliminării acelor
dintre ele care luate singular nu ar fi putut produce efectul. Se atrage atenţia şi
asupra conştientizarea de către persoană a anumitor condiţii ce se alătură
întâmplător acţiunilor sale.
 În cazul comiterii infracţiunii prin inacţiune mai urmează de stabilit două
circumstanţe:
1. Existenţa obligaţiei de a acţiona.
2. Existenţa posibilităţii reale de a acţiona
Subiectul 5. Semnele facultative ale laturii obiective.
 Metoda (modul)- Astfel, infracţiunea de furt (art. 186 CP RM) presupune
doar o sustragere pe ascuns, iar cea de jaf (art. 187 CP RM) – o sustragere
deschisă, metodele indicate delimitând aceste două infracţiuni.
 Împrejurările, timpul şi locul-În majoritatea cazurilor împrejurările sunt
caracterizate prin mediul exterior al comiterii faptei.
 Timpul şi locul-reprezintă componente concrete ale împrejurărilor, care din
anumite motive sunt evidenţiate
Mijlocul şi instrumentul-comiterii reprezintă obiectele materiale cu ajutorul
cărora este săvârşită fapta prejudiciabilă.

Pagina.7