3

Inteligența umană și inteligența emoțională –

privire comparativă

Prezentul capitol își propune sa lămurească conținutul specific al

conceptului de inteligență umană și să găsească acele caracteristici care o apropie
de inteligența emoțională.

1. Inteligența umană

Până în acest moment nu am putut identifica o definiție a inteligenței

umane unanim acceptate. Cele mai multe puncte de vedere converg însă către ideea
că ea reprezintă capacitatea totală a unui individ de a acționa în acord cu o intenție,
de a gândi rațional și de a face față în mod eficient mediului său (Wechsler, 1958)
sau calitatea mentală care ne conferă abilitățile de a învăța din experiență, de a ne
adapta la situații noi, de a înțelege și de a trata concepte abstracte și de a folosi
cunoștințele pentru a manipula mediul înconjurător (Sternberg, 2017).
O alta definiție a inteligenței umane susține că aceasta este mentalitatea
intelectuală a oamenilor marcată de fapte cognitive complexe și niveluri ridicate de
motivație și conștiință de sine. Prin inteligența lor, oamenii posedă abilitățile
cognitive de a învăța, de a forma concepte, de a înțelege, de a aplica logica și
rațiunea, incluzând și capacitatea de a recunoaște tiparele, de a înțelege ideile, de a
planifica, de a rezolva problemele, de a lua decizii, de a păstra informațiile și de a
folosi limbajul pentru a comunica. Inteligența le permite oamenilor să
experimenteze și să gândească (Nokelainen, 2011).
Într-un parcurs cronologic al conceptului de inteligență umană, se remarcă
Thorndike (1920) care demonstrează că inteligența este formată din mai multe arii
de cunoaștere precum cea abstractă, cea mecanică și inteligența socială.
Inteligența socială, pe care Thorndike (1920) a menționat-o din dorința de
a o diferenția de alte tipuri de inteligență enunțate până în acel moment, reprezintă
nucleul pentru alte concepte de bază și teorii. Autorul afirmă că inteligența socială
2 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

este abilitatea de a înțelege bărbații și femeile, băieții și fetele – de a acționa

înțelept in relațiile umane (Thorndike, 1920).
Teoria inteligențelor multiple, a fost enunțată de Gardner (1975) cu
scopul de a demonstra că modalitățile de înțelegere și măsurare a inteligenței
umane sunt limitate și au nevoie de îmbunătățire si dezvoltare. Fundamentarea
acestei teorii se continuă în 1983 prin diferențierea inteligenței, de către autor, în
opt tipuri:
 Vizual-spațială: se referă la conștientizarea spațială și capacitatea de a
vizualiza cu ochiul minții;
 Lingvistic-verbală: persoanele identificate cu acest tip de inteligență
sunt, de obicei, bune la citirea, scrierea, povestirea și memorarea
cuvintelor dar și a datelor.
 Logică-matematică: are legătură cu logica, abstractizarea,
raționamentul, numerele și gândirea critică dar și cu capacitatea de a
înțelege principiile fundamentale ale unui anumit tip de sistem cauzal.
 Corporal-kinestezică: elementele esențiale sunt controlul mișcărilor
corporale și capacitatea de a manipula cu îndemânare obiectele
incluzând sincronizarea, un simț clar al scopului unei acțiuni fizice
împreună cu capacitatea de a răspunde antrenamentelor. Persoanele
încadrate în acest tip de inteligență ar trebui să fie, în general, buni la
activitățile fizice precum sportul, dansul și actoria.
 Muzicală: se referă la sensibilitatea la sunete, ritmuri, tonuri și muzică.
Persoanele cu inteligență muzicală înaltă pot să cânte din voce, la
instrumente muzicale și să compună muzică. Ei au sensibilitate la ritm,
ton, melodie sau timbru.
 Naturalistă: acest tip de inteligență a fost adăugat de către Gardner în
lista tipurilor de inteligență umană abia în anul 1995. Inteligența
naturalistă a fost definită ca având legătură cu cultivarea și relaționarea
informațiilor despre mediul înconjurător și include clasificarea formelor
naturale, cum ar fi speciile de animale și plante, roci și tipuri de munte.
Această abilitate a fost foarte valoroasă în trecutul nostru evolutiv în
care am avut îndeletniciri de vânători, culegători și fermieri.
 Interpersonală: persoanele cu inteligență interpersonală înaltă sunt
caracterizate prin sensibilitatea lor față de stările, sentimentele,
motivațiile celor din jur dar și de abilitatea lor de a coopera și colabora
pentru a lucra ca parte a unui grup;
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 3

 Intrapersonală: acest tip de inteligență se referă la abilitățile

introspective ale oamenilor care favorizează înțelegerea de sine,
cunoașterea punctelor forte și a celor slabe, unicitatea proprie, dar și
capacitatea de a prezice propriile emoții și reacții în situațiile
întâmpinate (Gardner, 1983).
Două dintre tipurile de inteligentă, cea interpersonală și cea
intrapersonală se regăsesc sub formă de componente ale inteligenței emoționale
(Gardner, 1999) așa cum vor fi prezentate mai târziu în cadrul acestui capitol.
O altă teorie a inteligenței umane este cea enunțată de Sternberg (1995,
2003, 2005, 2011) și cunoscută denumirea de teoria inteligenței succesului. În
opinia lui Sternberg inteligența reprezintă abilitatea unei persoane de a-și atinge
obiectivul în viață prin valorificarea punctelor forte și prin îmbunătățirea sau
echilibrarea punctelor slabe astfel încât să se poată adapta, să modeleze și să
selecteze mediile folosindu-se de o combinație de abilități analitice, creative și
utile. Pentru a explica mai bine această teorie de inteligență, Sterbnerg împarte
definiția în câteva idei:
1. Inteligența reprezintă abilitatea de a atinge succesul în viață în funcție
de standardele personale, în contextul socio-cultural al fiecărei
persoane. Utilizarea criteriilor sociale (notele, salariul) poate acoperi
adevăratul scop al unei persoane și chiar noțiunea acestuia despre ce
reprezintă succesul.
2. Abilitatea unei persoane de a atinge succesul depinde de capacitatea
acesteia de a-și valorifica punctele forte și de a le corecta pe cele slabe.
Ca și exemplu, Sternberg vorbește despre cadrele didactice care pe
parcursul desfășurării activității lor apelează la un cumul de
competențe, mai degrabă, decât la o singură formulă care funcționează
pentru toți.
3. Echilibrarea abilităților este realizată pentru ca individul să se poată
adapta, forma și selecta medii. De-a lungul timpului, definițiile
inteligenței au accentuat premisa că inteligența reprezintă doar
adaptarea omului la mediul înconjurător (Journal of Educational
Psychology, 1921, Sternberg & Detterman, 1986), însă inteligența nu
reprezintă doar schimbarea personală pentru potrivirea cu mediul
(adaptare), dar și modificarea mediului pentru a se potrivi individului
(modelarea) și identificarea unor medii noi care se potrivesc mai bine
individului (selecția).
4 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

4. Succesul este atins printr-un echilibru de abilități analitice, creative și

practice. Abilitățile analitice sunt cele măsurate de majoritatea testelor
de inteligență, însă succesul în viață constă nu doar în analiza ideilor
personale și ale celorlalți, dar și în generarea de idei noi și convingerea
celorlalte persoane de valoarea ideilor generate.
Prin teoria propusă, Sternberg (2003) își dorește ca cercetătorii să meargă
mai departe și să depășească folosirea metodelor tradiționale de testare a
inteligenței întrucât acestea sunt incomplete. O extindere a conceptelor
convenționale de inteligență este propusă prin teoria inteligenței succesului pentru
a nu lua în calcul doar abilitățile de memorie și cele analitice dar și abilitățile
creative și practice. Alte extinderi ale teoriei lui Sternberg sunt menționate de către
autor cu interes către inteligența emoțională (Sternberg, 2003).
Teoriile de inteligență umană ale lui Thorndike (1920), Gardner (1975,
1983) și Sternberg sunt printre cele mai cunoscute și au, în plus, o conexiune
strânsă cu inteligența emoțională. Elemente din teoriile de inteligență umană se
regăsesc in teoriile de inteligență emoțională sub formă de componente ale acesteia
din urmă, așa cum vom putea observa în continuarea acestui capitol la descrierea
inteligenței emoționale.
Înainte a aborda subiectul inteligenței emoționale, vom discuta despre
coeficientul de inteligență (IQ) și semnificația sa. Coeficientul de inteligență
reprezintă un scor total obținut din testele standard dezvoltate pentru a evalua
inteligența umană. Numele de IQ a fost dat de către psihologul Wiliam Stern
(1914) și derivă din termenul intelligenzquotient provenit din limba germană.
De-a lungul anilor IQ-ul s-a calculat printr-o formulă ce ținea cont de
vârsta mintală a individului, rezultată din testul de inteligență, împărțită la vârsta
cronologică, iar apoi rezultatul era înmulțit cu 100, obținându-se astfel IQ-ul unei
persoane.
În prezent IQ-ul se calculează bazat pe scorul mediu stabilit de 100 de
puncte cu o deviație standard de +/-15 puncte (Gottfredson, 2009). În urma
stabilirii acestui scor cercetătorii au remarcat că majoritatea oamenilor obțin scoruri
încadrate între 85 și 115 puncte, existând bineînțeles și persoane cu scoruri peste
130 de puncte (2.5% din populație), dar și cu scoruri sub 70% (un procent de 2.5%)
(Ulrich, 1997; Hunt, 2011).
Există un număr foarte mare de teste de inteligență, însă de departe cel mai
folosit test este cel al lui Wechsler pentru adulți și copii ajunși la vârsta de
școlarizare.
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 5

Wechsler a fost născut în România în anul 1896, însă familia sa a părăsit

țara pe vremea când acesta era încă un copil, stabilindu-se la New York. În 1917,
Wechsler a absolvit masteratul la Universitatea Columbia, iar în 1925 a obținut
diploma de Doctor.
Prima variantă a testului de inteligență a fost publicată în 1955 (Wechsler,
1955). De atunci au apărut încă trei variante revizuite și îmbunătățite ale testului pe
parcursul următorilor ani (1981, 1997, 2008). Ultima variantă, publicată în 2008,
acoperă și testează mai multe arii precum:
 Matematică;
 Vocabular;
 Înțelegere;
 Identificarea similitudinilor;
 Memoria pe termen scurt;
 Aranjarea imaginilor;
 Block design;
 Simboluri digitale;
 Asamblarea obiectelor.
Toate aceste arii sunt grupate în patru componente majore:
 Indicele înțelegerii verbale;
 Indicele de raționament perceptiv;
 Indicele memoriei de lucru;
 Indicele vitezei de procesare.
În figura de mai jos putem vedea o întrebare ce poate fi utilizată pentru
verificarea indicelui de raționament perceptiv.
6 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

Figura 1. Exemplu de întrebare pentru verificarea indicelui

de raționament perceptiv
(Sursa: https://wechsleriqtest.com/example-questions/)
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 7

Standardizarea pentru acest test s-a realizat pe un eșantion de 2200 de

persoane din Statele Unite ale Americii. Ulterior cercetării desfășurate în SUA a
fost condusă o cercetare în Canada pe un eșantion de 688 de persoane, ca o
extensie a cercetării inițiale (Pearson, 2008).
Testul lui Wechsler poate fi utilizat și pentru acceptarea în clubul Mensa,
însă numai dacă scorul obținut se încadrează în topul celor mai bune 2% scoruri.
Mensa este clubul persoanelor cu un IQ foarte ridicat, cu membrii din peste
100 de țări din întreaga lume. A fost fondat în 1946 de către Roland Berril și Lance
Ware, în ideea de a forma o societate pentru oamenii strălucitori, singurul criteriu
pentru a fi membru fiind scorul ridicat de IQ. Scopurile Mensa sunt identificarea și
promovarea inteligenței în beneficiul umanității; încurajarea cercetării naturii,
caracteristicilor şi utilizării inteligenței; oferirea unui climat intelectual și social
stimulativ membrilor săi (https://www.mensa.org/about-us)
Vârsta persoanelor înscrise în clubul Mensa este de la 2 la mai mult de 100
de ani, însă majoritatea membrilor au vârste cuprinse între 20 și 60 de ani. Și din
punct de vedere al educației sunt diferențe mari existând spre exemplu persoane ce
au finalizat doar școala primară, persoane care au renunțat la școală în timpul
liceului dar și cele cu mai multe doctorate finalizate.
Calitatea de membru în Mensa poate fi obținută de către persoanele ce au
înregistrat un scor de IQ în cadrul celor două procente superioare ale populației
generale, în urma finalizării unui test de inteligență aprobat, administrat în mod
corespunzător dar și supravegheat.
Sunt două posibilități pentru alăturarea în clubul Mensa:
 Finalizarea corectă a mai mult de 98% din testul Mensa
 Trimiterea rezultatelor unuia dintre testele de inteligență acceptate de
Mensa, cu un scor de inteligență ce depășește 98% din scorul populației
generale.
În unele țări există posibilitatea parcurgerii unor teste de exercițiu, însă
Mensa atenționează că nu există teste online acceptate pentru includerea în club
(https://www.mensa.org/about-us).

2. Inteligența emoțională

Termenul Conceptul de inteligență emoțională a fost folosit evidențiat

pentru prima dată în 1985 de către Wayne Payne, atunci când a creat un ghid de
dezvoltare a inteligenței emoționale prin trei etape distincte:
 Expunerea unor idei despre emoții și a câtorva ipoteze;
8 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

 Dezbaterea ipotezelor expuse prin crearea unui mediu favorabil;

 Crearea unor instrumente și metode de măsurare a nivelului de
inteligență emoțională (Payne, 1985).
Ulterior acestei prime mențiuni, au existat numeroși cercetători dornici să
descopere componentele inteligenței emoționale și definiția exactă a acesteia.
Printre primii cercetători interesați de acest concept au fost Mayer și
Salovey ce au dezvoltat și publicat mai multe cercetări de-a lungul anilor (1990,
1993, 1996, 2001). Modelul de inteligență emoțională dezvoltat de Mayer și
Salovey se numește modelul abilității deoarece ei definesc inteligența emoțională
ca fiind abilitatea de a recunoaște semnificația emoțiilor pentru a le folosi cu
scopul rezolvării conflictelor și a diferitelor situații, dar și la capacitatea de a
preîntâmpina emoțiile (Mayer, Salovey & Caruso, 2001).
În cadrul modelului abilității sunt cuprinse patru mari arii:
 perceperea emoțiilor: abilitatea de a identifica din expresiile faciale și
gesturile celorlalți emoțiile pe care le transmit;
 folosirea emoțiilor pentru a facilita gândirea: cunoașterea modalității
prin care emoțiile au o influență asupra proceselor cognitive precum
raționamentul deductiv, rezolvarea problemelor, creativitatea și
comunicarea.
 înțelegerea emoțiilor: este corelată cu IQ-ul, fiind conectată cu
raționamentul abstract și este definită ca fiind acea abilitate ce
evidențiază capacitatea de a analiza emoțiile și de a estima
predispozițiile pe termen lung, cum ar fi trecerea de la o stare de uimire,
surprindere la durere, suferință sau diferențierea dintre fericire și
entuziasm.
 gestionarea emoțiilor: abilitatea de a administra emoțiile pentru
dezvoltarea propriei persoane și a relațiilor interpersonale în funcție de
contextul dat, de obiectivele pe care fiecare persoane și le setează, de
propriile cunoștințe și chiar cercul social al unei persoane. (Mayer,
Salovey & Caruso 2001, 2004; Salovey, P.; Grewal, D., 2005).
Autorii acestui model realizează o analogie între modelul lor de inteligență
emoțională și inteligența umană, cu mențiunea că modelul lor a fost influențat de
teoria inteligențelor (Gardner, 1983) și se poate observa în Tabelul 1.
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 9

Tabelul 1. Relația inteligența umană - inteligența emoțională - personalitate

în modelul Mayer-Salovey-Carusso
Ramura Relația cu inteligența umană și personalitatea

1. Perceperea emoțiilor Adaugă informație inteligenței

2. Folosirea emoțiilor Calibrează și ajustează gândirea, astfel încât sarcinile

pentru a facilita cognitive să utilizeze informații emoționale
gândirea
3. Înțelegerea emoțiilor Locul central al procesării abstracte și raționale a
emoțiilor și informațiilor emoționale

4. Gestionarea emoțiilorInterferează cu personalitatea și cu scopurile

personale
(Sursa: Adaptare după Mayer, J. D.; Salovey, P.; Caruso, D. L.; Sitarenios, G.,
2001)

Testul ce determină nivelul de inteligență emoțională realizat pe baza

acestui model conține 141 de elemente pentru măsurarea celor patru arii descrise ,
iar fiecare arie este măsurată prin două sarcini diferite.
Un alt model de inteligență emoțională este cel al lui Reuven Bar-On și
este format din 5 componente principale: componenta intrapersonală, componenta
interpersonală, abilitățile de management al stresului, adaptabilitatea și starea
generală. Aceste 5 componente principale conțin 15 subcomponente: respectul de
sine, conștientizarea emoțională, asertivitatea, independența, auto-actualizarea,
empatia, responsabilitatea socială, relațiile interpersonale, toleranța la stres,
controlul impulsurilor, testarea realității, flexibilitatea, rezolvarea problemelor,
optimismul și fericirea (Bar-on, R., 2006).
Denumirile a două dintre componentele principale, cea interpersonală și
intrapersonală, se regăsesc și în modelul de inteligență umană al lui Gardner
(1983), fapt ce evidențiază interconectivitatea dintre aceste concepte.
Bar-On (2006) aduce în discuție și teoria lui Thorndike (1920) ca și sursă
de inspirație pentru realizarea modelului său, pe lângă aspectele menționate ca fiind
parte din teoria lui Gardner (1983).
Testul pentru verificarea nivelului de inteligență emoțională construit pe
baza acestui model conține 133 de afirmații cu o scală de răspuns de la 1 la 5 și cu
o durată de completare de aproximativ 30 de minute.
10 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

Unul dintre cele mai cunoscute modele de inteligență emoțională este cel al
lui Daniel Goleman, cunoscut și sub denumirea de modelul mixt. Popularitatea
conceptului de inteligență emoționale a luat amploare prin cartea publicată de
Daniel Goleman în 1995, Emotional Intelligence.
În modelul mixt componentele de inteligență emoțională sunt următoarele:
 Autocunoaștere;
 Autocontrol;
 Conștiință socială;
 Managementul relațiilor (Cherniss, 2001).
Cele patru arii ce apar în modelul lui Goleman apar în toate modelele de
inteligență emoțională publicate până în prezent, însă sunt cunoscute cu alte
denumiri. De exemplu, definiția dată de Gardner (1983) inteligenței intrapersonale
aduce în discuție elementele de conștientizare de sine și auto-management; iar
inteligența intrapersonală, tot din modelul lui Gardner de inteligență umană,
cuprinde conștientizarea socială și managementul relațiilor (Goleman, 2001). Alți
cercetători diferențiază inteligența emoțională de inteligența socială și sunt de
părere că auto-managementul este un control al impulsivității, iar inteligența
socială reprezintă o abilitate socială, numită inteligență social-emoțională (Bar-On,
2000).
Măsurarea inteligenței emoționale în cadrul acestui model se face pe cele
patru niveluri și cuprinde 68 de întrebări (12 competențe ale modelului x 4 niveluri
menționate anterior). Scala de măsurare a răspunsurilor este de la 1 la 5.
Modelul trăsăturii este, de altfel, unul dintre cele mai cunoscute modele de
inteligență emoțională și a fost enunțat de către Konstantin V. Petrides pe baza
unor cercetări desfășurate de-a lungul mai multor ani (2000, 2001, 2004, 2010,
2011). Acest model cuprinde 4 factori și 15 fațete, majoritatea componente a celor
4 factori așa cum se observă în figura de mai jos.
Măsurarea pe baza acestui model presupune exprimarea opiniei față de cele
153 de afirmații cuprinse în chestionar. În urma activității de completare putem
obține scoruri pentru toate cele 15 fațete, cei 4 factori dar și un scor general de
inteligență emoțională. Răspunsurile se încadrează pe o scală de la 1 la 7.
Așadar, pe parcursul acestui capitol au existat mai multe mențiuni ale
aspectelor comune ce caracterizează atât inteligența umană cât și pe cea
emoțională, iar figura de mai jos prezintă teoriile de inteligență umană ce
influențează modelele de inteligență emoțională:
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 11

Emotionalitate

Managementul

Autocontrol emoțiilor
Asertivitate
Sociabilitate
Conștientizare socială

Bunăstare
Figura 1. Fațetele și factorii modelului trăsăturii
(Sursa: Tudor, 2018)

Literatura de specialitate investigată arată că majoritatea modelelor de

inteligență emoțională sunt influențate de teoriile de inteligență umană. Cercetătorii
din domeniul inteligenței emoționale (Mayer, Salover, Carusso; Bar-On; Goleman)
și-au format propriile modele bazându-se pe cercetările anterioare din domeniul
inteligenței umane și prin identificarea factorilor comuni dintre cele două concepte.
Excepție în acest caz face modelul trăsăturii, enunțat de Petrides (2009), model ce a
încercat să se îndepărteze de sfera inteligenței umane prezintând doar asemănări
slabe cu inteligența umană și personalitatea (Saklofske, D. H., Austin, E. J., &
Minski, P. S., 2003).
12 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

Inteligența umană

Thorndike Gardner
(1920) (1983)

Inteligența emoțională

Modelul
abilității Modelul
Modelul lui
Reuven Bar-On (Mayer, mixt
Salovey, (Goleman,
Carusso, 2001)
2004)

Figura 2. Teoriile de inteligență umană și influența acestora asupra modelelor

de inteligență umană
(Sursa: Contribuția autorului)

Referințe bibliografice

Bar-On, R. (2006). The Bar-On model of emotional-social intelligence (ESI) 1.

Psicothema, 18(Suplemento), 13-25.
Cherniss, C. G. (2001). The Emotionally Intelligent Workplace,. San Francisco,
CA: Jossey-Bass.
Tirri, Nokelainen (2011). Measuring Multiple Intelligences and Moral Sensitivities
in Education. Moral Development and Citizenship Education. Springer.
ISBN 978-94-6091-758-5.
Thorndike, E. L. (1920). Intelligence and Its Uses. Harper's Magazine, 227-235.
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 13

Wechsler, D. (1958). The Measurement and Appraisal of Adult Intelligence.

Baltimore: Williams &. Wilkins.
Gardner, H. (1975). The shattered mind: The person after brain damage. Vintage.
Gardner, H. (1983). Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences. N. Y.:
Basic Books.
Gardner, H. (1995). "Reflections on multiple intelligences: Myths and messages"
(PDF). Phi Delta Kappan. 77: 200–209.
Gardner, H. (1999). Intelligence reframed: Multiple Intelligences for the 21st
century. Howard Gardner.
Gardner, H. (2011). Frames of mind: The theory of multiple intelligences. Basic
books
Glossary of Important Assessment and Measurement Terms. Philadelphia, P. A:
National Council on Measurement in Education. 2016. intelligence quotient
(IQ). Retrieved 2017-07-01.
Goleman, D. P. (1995). Emotional intelligence: Why it can matter more than IQ for
character, health and lifelong achievement.
Goleman, D. (2001). Emotional intelligence: Issues in paradigm building. The
emotionally intelligent workplace, 13, 26.
Gottfredson, Linda S. (2009). "Chapter 1: Logical Fallacies Used to Dismiss the
Evidence on Intelligence Testing". In Phelps, Richard F. Correcting
Fallacies about Educational and Psychological Testing. Washington (DC):
American Psychological Association. ISBN 978-1-4338-0392-5. Lay
summary (9 July 2013).
Hunt, Earl (2011). Human Intelligence. Cambridge: Cambridge University Press.
p. 424. ISBN 978-0-521-70781-7. Lay summary (28 April 2013).
Intelligence and its measurement: A symposium. (1921). Journal of Educational
Psychology, 12, 123–147, 195–216, 271–275.
Mayer, J. D., & Salovey, P. (1993). The intelligence of emotional intelligence.
Mayer, J. D., & Geher, G. (1996). Emotional intelligence and the identification of
emotion. Intelligence, 22(2), 89-113.
Mayer, J. D. (2001). A field guide to emotional intelligence. In J. Ciarrochi, J. P.
Forgas, & J. D. Mayer (Eds.), Emotional intelligence and everyday life. (pp.
3–24). New York: Psychology Press.
Mayer, J. D.; Salovey, P.; Caruso, D. L.; Sitarenios, G. (2001). "Emotional
intelligence as a standard intelligence". Emotion. 1: 232–
242. doi:10.1037/1528-3542.1.3.232
14 Provocări pentru Managementul resurselor umane în organizațiile moderne

Neisser, Ulrich (1997). "Rising Scores on Intelligence Tests". American Scientist.

85 (5): 440–447. Bibcode:1997AmSci..85..440N. Archived from the original
on 4 November 2016. Retrieved 1 December 2017.
Payne, W. L. (1985). A study of emotion: developing emotional intelligence; self-
integration; relating to fear, pain and desire.
Petrides, K. V.; Furnham, A. (2000a). "On the dimensional structure of emotional
intelligence". Personality and Individual Differences. 29: 313–320.
doi:10.1016/s0191-8869(99)00195-6.
Petrides, K. (2001). TEIQue Interpretations.
Petrides, Konstantin; Furnham, Adrian (2001), "Trait Emotional Intelligence:
Psychometric Investigation with Reference to Established Trait
Taxonomies", European Journal of Personality, pp. 425–448
Petrides, K. V., Frederickson, N., & Furnham, A. (2004). The role of trait
emotional intelligence in academic performance and deviant behavior at
school. Personality and individual differences, 36(2), 277-293.
Petrides, Kostantinos V. (2010) "Trait emotional intelligence theory."Industrial and
Organizational Psychology 3.2 : 136-139.
Petrides, K. V. (2011). Ability and trait emotional intelligence. The Wiley‐
Blackwell handbook of individual differences, 656-678.
Salovey, P., & Mayer, J. D. (1990). Emotional intelligence. Imagination, cognition
and personality, 9(3), 185-211.
Saklofske, D. H., Austin, E. J., & Minski, P. S. (2003). Factor structure and
validity of a trait emotional intelligence measure. Personality and Individual
differences, 34(4), 707-721.
Salovey, P; Grewal, D (2005). "The Science of Emotional Intelligence". Current
Directions in Psychological Science. 14: 6. doi:10.1111/j.0963-
7214.2005.00381.x
Stern 1914, pp. 48–58 (1912 original German edition by Stern); 70–84 (1914
English translation by Whipple)
Sternberg, R. J. (1977). Intelligence, information processing, and analogical
reasoning: The componential analysis of human abilities. Hillsdale, NJ:
Lawrence Erlbaum Associates.
Sternberg, R. J. (1985). Beyond IQ: A triarchic theory of human intelligence. New
York: Cambridge University Press. ISBN 0-521-26254-2.
Sternberg, R. J., & Detterman, D. K. (1986). What is intelligence? Norwood, N. J:
Ablex
Inteligența umană și inteligența emoțională – privire comparativă 15

Sternberg, R. J. (1999). The theory of successful intelligence. Review of General

Psychology, 3, 292–316.
Sternberg, R. J. (2003). A Broad View of Intelligence: The Theory of Successful
Intelligence. Consulting Psychology Journal: Practice and Research, 55(3),
139-154. http://dx.doi.org/10.1037/1061-4087.55.3.139
Sternberg, R. J. (2005). The theory of successful intelligence. Interamerican
Journal of Psychology, 39(2), 189-202.
Sternberg, R. J. (2011). The theory of successful intelligence. In R J. Sternberg &
S. B. Kaufman (Eds.), Cambridge handbook of intelligence (pp. 504-527).
New York: Cambridge University Press.
Tudor, M., (2018). Efectele inteligenței emoționale asupra satisfacției în procesul
de învățare
Wechsler, D. (1955). Manual for the Wechsler adult intelligence scale.
Wechsler, D., & De Lemos, M. M. (1981). Wechsler adult intelligence scale-
revised. Harcourt Brace Jovanovich.
Wechsler, D. (1997). Wechsler adult intelligence scale-III.
Wechsler, D. (2008). Wechsler Adult Intelligence Scale–Fourth Edition (WAIS–
IV). San Antonio, TX: The Psychological Corporation.

Referinte electronice

https://www.britannica.com/science/human-intelligence-psychology/Development-
of-intelligence
https://www.mensa.org/about-us
https://www.pearsonclinical.com/psychology/news/2008/wechsler-adult-
intelligence-scale-fourth-edition-now-available-from-pearson.html
http://www.reuvenbaron.org/wp/description-of-the-eq-i-eq-360-and-eq-iyv/
https://wechsleriqtest.com/example-questions/