Tipurile de nutriţie

Hrana este o necesitate a tuturor organismelor,

dar în câte moduri diferite se pot ele hrăni? Plantele
se hrănesc prin fotosinteză, unele animale se hrănesc
ucigând alte animale, unele consumă vegetale, altele
cadavre.
Tipurile de nutriţie
Nutriţia sau hrănirea este de 3 tipuri: 
- autotrofă  (în cazul organismelor care îşi obţin
substanţele organice sintetizându-le din substanţe
anorganice)
- heterotrofă (în cazul organismelor care se
hrănesc cu substanţe organice gata sintetizate)
- mixotrofă, care combină celelalte 2 tipuri de
hrănire
I. Nutriţia autotrofă
Există 2 tipuri de nutriţie autotrofă:
fotosintetizantă şi chemosintetizantă. 
1. Nutriţia fotosintetizantă se realizează
prin fotosinteză. Fotosinteza este specifică plantelor
verzi şi algelor.
Organismele care se hrănesc prin fotosinteză
prezintă pigmenţi care absorb lumina. Cel mai
cunoscut pigment este clorofila (de culoare verde),
specifică plantelor şi algelor verzi. Algele roşii
folosesc pigmentul numit ficoeritrină (roşu), algele
albastre-verzi ficocianina (albastru), iar algele brune
fucoxantina (brun).
Lumina este absorbită de către clorofila prezentă
în frunze. Toate părţile verzi ale plantelor conţin
celule cu clorofilă: tulpina, frunzele, uneori chiar şi
rădăcina (la plantele a căror rădăcină este
supraterană). Procesul fotosintezei are loc în organite
celulare specializate denumite cloroplaste. C
Cloroplastele sunt specifice doar celulelor din
straturile superficiale ale plantelor. Când clorofila
absoarbe lumina, ea eliberează un electron, acest
electron înmagazinează energia luminoasă
convertind-o în energie chimică, folosită la
sintetizarea substanţelor organice.
Există 2 faze ale fotosintezei: faza de lumină, în
care are loc absorbţia luminii şi fotoliza apei şi faza
de întuneric în care se sintetizează substanţele
organice. Fotoliza apei reprezintă reacţia de
descompunere a apei în atomi componenţi, oxigenul
este eliberat în atmosferă, iar hidrogenul este folosit
la sintetizarea substanţelor organice. Reacţia
fotosintezei: 6 CO2 + 6 H2O + lumină solară ->
C6H12O6 + 6 O2. C6H12O6 reprezintă glucoza, o glucidă
foarte răspândită. Astfel planta extrage din sol săruri
minerale şi apă, din atmosferă CO2 şi le transformă în
substanţe organice folosind energia luminii.
Fotosinteza este procesul invers respiraţiei, ea
eliberează oxigen şi preia CO2, iar respiraţia preia
oxigen şi eliberează CO2.
2. Al doilea tip de hrănire autotrofă
este chemosinteza. Chemosinteza presupune sinteza
substanţelor organice prin reacţii de oxido-reducere
ale unor substanţe anorganice. Prin chemosinteză se
hrănesc unele bacterii şi ciuperci microscopice etc.
Bacteriile sulfuroase, care trăiesc în mâlurile apelor
stătătoare sulfuroase transformă hidrogenul sulfurat
(H2S) în sulf, acid sulfuros (H2SO3) şi acid sulfuric
(H2SO4). Bacteriile nitrificatoare trăiesc în apele
bogate în amoniac (NH3) şi îl oxidează în acid azotic
(HNO3) şi acid azotos (HNO2). Bacteriile metanogene
produc metanul, iar hidrogenobacteriile oxidează
hidrogenul. Aceste bacterii au un rol important,
deoarece redau unele substanţe circuitului
substanţelor din natură şi reduc toxicitatea unor
substanţe.

II. Hrănirea heterotrofă

Hrănirea heterotrofă este specifică animalelor,
ciupercilor şi unor plante etc. Acest tip de hrănire
este de 2 tipuri: hrănire parazită şi saprofită.
 Hrănirea parazită este specifică organismelor
care se hrănesc cu substanţe organice obţinute din
organismele vii. Organismele care utilizează acest tip
de hrănire sunt majoritatea animalelor, ciupercile
parazite, precum şi unele plante parazite.
Hrănirea saprofită este specifică organismelor
care se hrănesc cu substanţe organice obţinute din
cadavre. Organisme saprofite sunt râma (se hrăneşte
cu humus format din resturi de plante şi organisme),
precum şi alţi viermi, ciupercile cu pălărie,
mucegaiurile, precum şi unele insecte. Ele au o mare
importanţă deoarece descompun cadavrele şi asigură
circuitul elementelor în natură.

III. Hrănirea mixotrofă

Hrănirea mixotrofă este un tip de hrănire care
combină hrănirea autotrofă cu cea heterotrofă.
Tipurile de hrănire mixotrofă
sunt semiparazitismul, hrănirea specifică plantelor
carnivore şi simbiozele.
Organismele semiparazite se hrănesc prin
fotosinteză, dar spre deosebire de alte plante care îşi
extrag apa şi sărurile minerale din sol, ele îşi extrag
aceste substanţe din corpul altor plante prin rădăcini
specializate în acest scop, numite haustori. Un
exemplu de organism semiparazit este vâscul.
 Plantele carnivore se hrănesc atât prin
fotosinteză, cât şi prin capturarea insectelor. Ele
trăiesc de obicei în soluri sărace în azot şi asigură
necesarul acestui element prin consumul de insecte.
Ele prezintă glande digestive, care eliberează enzime
care degradează corpul insectelor.
Simbiozele sunt asocieri între organisme care se
ajută reciproc. Micorizele sunt un exemplu de
simbioză între rădăcinile unor plante (de obicei
arbori) şi unele ciuperci. Ciupercile ajută plantele în
extragerea substanţelor minerale din sol, iar acestea
transmit ciupercilor o parte din seva elaborată.
Rădăcinile cu nodozităţi ale leguminoaselor
reprezintă un alt tip de simbioză. Rădăcinile
leguminoaselor prezintă nişte formaţiuni
denumite nodozităţi în care trăiesc bacterii capabile
să extragă azotul necesar plantei din aer.