Țesuturile animale

Ştiinţa care studiază ţesuturile se numeşte

histologie.
Ţesuturile sunt grupări de celule
interdependente, care îndeplinesc o anumită funcţie,
având aceeași origine și structură.
Animalele au 4 tipuri principale de ţesut, fiecare
subîmpărţite în subtipuri: ţesutul epitelial, muscular,
nervos şi conjunctiv.
1. Ţesutul epitelial
Ţesutul epitelial intră în compunerea: dermei
(stratul superior al pielii), mucoasei gastrice,
mucoasei intestinale, mucoasei nazale etc.
După funcţiile pe care le îndeplineşte, ţesutul
epitelial este de 3 tipuri:
- de acoperire (derma, mucoasa gastrică)
- secretoare (care intră în componenţă glandelor)
- senzoriale, care conţine receptorii unor organe
de simţ (mucoasa nazală)
Epiteliile de acoperire învelesc suprafaţa corpului
şi căptuşesc cavităţile interioare, protejându-le.
Există şi epitelii de acoperire cu funcţii specifice:
absorbţia substanţelor hrănitoare (mucoasa
intestinală).
 Epiteliile (ţesuturile epiteliale) pot fi alcătuite din
unul (unistratificate) sau mai multe straturi de celule
(pluristratificate). Epitelii pluristratificate sunt derma,
mucoasa gastrică etc., iar unistratificate mucoasa
intestinală, a uterului, a vezicii biliare etc.
2. Ţesutul muscular
Principala funcţie a ţesutului muscular
(muşchilor) este contracţia musculară, care are rol în
locomoţia organismului şi îndeplinirea diverselor
funcţii ale acestuia.
Celula ţesutului muscular este fibra musculară.
Muşchii sunt de 2 tipuri: striaţi (scheletici) şi
netezi (viscerali).
Muşchii striaţi sunt ataşaţi pe schelet şi ajută la
mişcarea acestuia, fiind formaţi din fibre striate.
Contracţia lor este voluntară, organismul
contractându-i în mod conştient.
Muşchii netezi sunt muşchii organelor interne
(stomacului). Muşchiul stomacului ajută la digestie
împingând prin contracţia sa hrana în intestinul
subţire. Contracţia acestor muşchi este involuntară,
omul necontrolând în mod conştient activitatea
organelor interne. Miocardul (muşchiul inimii) este
un tip particular de muşchi, care, deşi muşchi al unui
organ intern (viscer), conţine fibre striate. Contracţia
lui este tot una involuntară.
3. Ţesutul nervos
- realizează integrarea organismului în mediu,
ajutându-l să-şi găsească hrană, să se împerecheze şi
să se ferească de pericole
- celulele sale = neuronii şi celulele gliale 
- formează creierul, măduva spinării şi nervii
4. Ţesutul conjunctiv
Este cel mai variat şi cel mai întins tip de ţesut,
formând oasele, cartilajele, tendoanele, ligamentele
şi ţesutul adipos (grăsimea). 
Acest tip de ţesut este format din:
- celule
- substanţa fundamentală (aflată între spaţiile
dintre celule)
- fibre (străbat substanţa fundamentală)
După consistenţa substanţei fundamentale, se
clasifică în ţesut conjunctiv dur, semidur, moale şi
fluid.
a) Ţesutul conjunctiv dur formează oasele şi este
de 2 feluri: compact şi spongios.
Ţesutul osos este format din lamele osoase.
În ţesutul osos compact, aceste lamele au
dispoziţie concentrică, fiind dispuse în jurul unor
canale care conţin nervi şi vase de sânge.
 În ţesutul osos spongios, lamelele se întretaie,
lăsând între ele spaţii libere, ceea ce le conferă
aspectul spongios.
b) Ţesutul conjunctiv semidur formează
cartilajele şi este de 3 feluri: fibros, elastic şi hialin.
Ţesutul fibros este bogat în fibre, ceea ce îi
conferă o rezistenţă deosebită.
Ţesutul elastic este bogat în fibre de elastină (o
proteină), ceea ce îi conferă elasticitate.
Ţesutul hialin are un aspect translucid, albicios şi
elasticitate redusă.
c) Ţesutul conjunctiv moale are variate funcţii şi
de aceea este de mai multe tipuri: ţesutul lax, fibros,
elastic, adipos şi reticulat.
d) Sângele este o varietate de ţesut conjunctiv
fluid.