Rolul comunicării nonverbale în raport cu comunicarea verbală

„Este aproape incredibil că în decursul evoluţiei umane , de mai bine de

un milion de ani , aspectele nonverbale ale comunicări iau început să fie studiate
mai intens abia în anii ’60 , iar publicul a luat cunoştinţă despre existenţa
acestora numai în 1970” ( Allan Pease – Limbajul trupului )

Cuvântul este aproape în mod unanim considerat a fi primul mijloc de comunicare

specific uman . Totuşi , pe baza unor cercetări de etologie şi antropologie , se poate spune într-un
anumit sens , că gestul a precedat cuvântul , ca mijloc de comunicare umană . Oricum , gesturi
cum sunt : ridicarea din umeri , clătinatul capului , acoperirea gurii cu palmele etc. au folosit
oamenii dintotdeauna pentru a se face mai bine înţeleşi . Transfigurat în cuvinte ( cum ar fi
interjecţiile ) , în imagini ( desenate , pictate , sculptate, fotografiate etc ) sau în mişcări ( dans ,
pantomimă ), limbajul gestual a însoţit , tăcut , istoria culturală a omenirii , pe tot parcursul ei.
Comunicarea nonverbală constituie un domeniu intens cercetat de teoreticienii
comunicării . „Majoritatea cercetărilor sunt în general de acord cu constatarea potrivit căreia
comunicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce
canalul nonverbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale , iar , în anumite
cazuri , pentru a înlocui mesajele verbale” consideră Allan Pease în „Limbajul trupului” . În
ceea ce priveşte partea ocupată de fiecare tip de comunicare , există diferite păreri . Unii cum ar
fi Ray Birdwhistell şi Mark Knapp consideră că canalul verbal ocupă o proporţie de 35 % din
totalul comunicării , restul de 65% fiind ocupat de canalul nonverbal .
Comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală se diferenţiază din câteva puncte de
vedere : continuitatea , canalul de comunicare şi modalităţile folosite , măsura în care pot fi
controlate , structura şi modul în care sunt formate . Comunicarea verbală este clar delimitată şi
vizibilă în timp ce comunicarea nonverbală este un demers permanent . Comunicarea verbală
foloseşte o singură modalitate de dezvoltare , cuvântul , pe când comunicarea nonverbală poate
să se extindă pe mult mai multe arii de dezvoltare .De exemplu , cei care vorbesc îşi însoţesc
comunicarea verbală prin gesturi , dar şi cei care citesc sau privesc pe fereastră comunică astfel
nonverbal . Comunicarea verbală este controlată aproape total , în timp ce comunicarea
nonverbală este aproape în totalitate necontrolabilă .Comunicarea verbală este organizată şi
structurată , în timp ce , datorită faptului că nu este , de obicei , controlabilă , comunicarea
nonverbală este mai degrabă nestructurată . Comunicarea nonverbală este înnăscută o parte din
ea fiind formată prin achiziţii evolutive ( imitarea ) .
Comunicarea nonverbală , necodată logic , este constituită din stări afective , reacţii
emoţionale , experienţe personale , atitudini , aprecieri etc , exprimate prin alte limbaje ,
neverbalizate , cum sunt imaginile , gesturile , mimica , expresiile . Ea are câteva funcţii:
- accentuează comunicarea verbală , asfel , prin anumite elemente de mimică sau de gestică se
pot accentua anumite părţi din mesajul transmis ;
- completează mesajul transmis pe cale verbală ;
- regularizează fluxul comunicaţional şi ponderează dinamica proprie a comunicării verbalizate ;
- repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale dând astfel posibilitatea receptorului
comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în spatele unei afirmaţii ;
- uneori elemente ale comunicării nonverbale substituie aspecte ale comunicării orale ;
În ceea ce priveşte comunicare nonverbală există câteva principii generatoare :
comunicarea nonverbală este determinată cultural , o mare parte din comportamentul nonverbal
se învaţă în copilărie ; mesajele nonverbale pot să se afle în conflict cu mesajele verbale ;
canalele nonverbale sunt importante în comunicarea sentimentelor şi atitudinilor ;
Funcţiile comunicării nonverbale se manifestă în producerea şi procesarea mesajului ,
formarea şi managementul impresiei , relaţionarea comunicării , expresivitate, managementul
interacţiunii , influenţa socială . Nonverbalul şi verbalul se întâlnesc şi acţionează împreună .
Când nonverbalul dublează verbalul , acţiunea sa poate fi redundantă , de accentuare , de
elaboare , de contradicţie , de substituire . Când apare contradicţia , mesajul este mixt . Dacă este
intenţionată , se obţine un efect comic sau se creează aluzii . Dacă este neconştientizată de
emiţător , poate produce decepţii receptorului , care atribuie emiţătorului culpe de falsitate ,
echivoc , exagerare , tăinuire .
Comunicarea nonverbală include şapte coduri , după opinia autoarelor Juder Burgoon şi
Laura Guerrero . Acestea sunt : proximitatea , atingerea , temporalitatea , kinezia , aparenţa fizică
, aspectele nonverbale ale vorbirii şi artifactul.
Pentru a comunica utilizăm nu numai gesturile ci şi spaţiul . În lucrarea sa celebră „ The
Hidden Dimension” ( Dimensiunea scunsă) , Edward T. Hall , ne oferă o adevărată gramatică a
spaţiului . Spaţiul personal reprezintă distanţa de la care suntem pregătiţi să interacţionăm cu alţii
. Există patru tipuri de distanţe : distanţa intimă , distanţa personală, distanţa socială şi distanţa
publică . Aceste distanţe se structurează în mod diferit în funcţie de cultura căreia îi aparţinem .
Temporalitatea se referă la modul în care folosim timpul : la ce oră stabilim o întâlnire , dacă
ajungem mai devreme sau întârziem la o întâlnire etc . Kinezia implică diferite manifestări :
mişcările capului , expresia feţei , mişcarea ochilor , gesturile etc .Gesturile servesc în general la
comunicarea informaţiei , susţinerea discursului , exprimarea imaginii de sine , exprimarea
prieteniei şi acompaniază discursul sau pot chiar să-l înlocuiască în unele cazuri . Prin expresia
feţei se exprimă diferitele emoţii : surpriză , frică , supărare , bucurie etc . Aparenţa fizică se
referă la aspecte cum sunt : forma corpului , înălţimea , îmbrăcămintea , bijuteriile etc .
Aspectele nonverbale ale vorbirii – ritm , variaţii , intensitate , fluenţă , tărie , pauze , respiraţie –
sunt alte elemente ale comunicării nonverbale . Unii autori au extins aria nonverbalului la toate
lucrurile care ne reprezintă în vreun fel – mobila din casă , aranjarea acestei , mărimea spaţiului ,
luminozitatea ,oferirea de daruri – toate acestea pot oferii informaţii despre o persoană .
Comunicarea a fost dintotdeauna o componentă principală a educaţiei , un suport
indispensabil al învăţământului . Receptivă la progresele comunicării umane , practica
îndelungată a şcolii nu a încetat niciodată să-şi apropie şi să-şi integreze diferitele formeşi
mijloace verbale şi neverbale în structurile ei procesuale .
Comunicarea învăţător – elev nu se reduce numai la un schimb verbal care angajează
doar forţele intelectuale , ea are şi o importantă dimensiune afectic – emoţională , aspectele
verbale împletindu-se cu aspectele nonverbale . Subtextul emotiv al vorbirii , calitatea gesticii şi
a mimicii sporesc forţa de influenţare educativă a conţinuturilor verbale .
Comunicarea nonverbală defineşte un cadru deosebit de fertil în dezvoltarea
interrelaţionărilor didactice şi ea nu numai că nu poate fi despărţită de comunicarea didactică ci
dimpotrivă , locul său tinde să fie unul din ce în ce mai important . Orice învăţător care reuşeşte
să intre în rezonanţă cu trăirile şi frământările copiilor , care reuşeşte să stabilească o comunicare
cu ei , a făcut un pas pozitiv în actul complex al comunicării .
În activitatea la clasă , este recomandat ca învăţătorul să găsească modalităţi diferite de
alternare a formelor de comunicare , comunicarea scrisă/orală , vizuală/auditivă , individuală/în
grup , cea verbală cu cea neverbală şi cu cea paraverbală. Prin aceasta se demonstrează că faţă de
informaţie se ia şi o atitudine . Comunicarea nonverbală , folosită alături de comunicarea verbală
facilitează înţelegerea , pune în evidenţă unele informaţii care se doresc subliniate , stimulează
interesul , atenţia , reduce monotonia , armonizează aspectul informativ cu cel formativ şi
educativ .
Pentru ca profesorul să asigure o eficienţă sporită activităţii didactice trebuie ca
procesul de comunicare să respecte câteva condiţii :
- să folosească „limbaje” de comunicare variate , astfel ca , pe lângă transmiterea
informaţiilor pe cale orală , să folosească şi „limbajele” de vehiculare a cunoştinţelor pe căi
demonstrative audio-vizuale şi experimental-acţionale , informatice şi altele , pentru a interesul şi
receptivitatea elevilor , pentru a-i antrena pe elevi în actul comunicării .
- să folosească un limbaj corect din punct de vedere gramatical , cu un stil clar , elegant ,
evitând repetiţiile , frazele lungi , încărcate , etc.
- însoţirea limbajului verbal de mimică şi pantomimică adecvate , armonioase ,
manifestate cu naturaleţe , fără afectare şi teatralizare . În acest sens , bucuria sau supărarea
profesorului trebuie să fie discrete , fără râs exagerat sau plâns , fără ameninţări, insulte sau bătăi
cu palma în catedră , fără gesturi iritante .
- vocea profesorului trebuie să fie vioaie dar să dovedească o tonalitate caldă , apropiată ,
plăcută .
Profesorul este un model pentru elevi , de aceea , acţiunile şi limbajul lui trebuie să fie
întotdeauna impecabile . Acţiunile vorbesc uneori mai bine decât cuvintele , iar atunci când
sensul mesajului nonverbal intră în conflict cu cel verbal , oamenii tind să dea crezare mesajului
nonverbal , de aici rezultând forţa de convingere a acestui tip de comunicare .