Curs 3

Antigenul

Imunitatea adaptativă – ​a treia linie defensivă, mai nouă filogenetic, este un amplu complex
de procese care au la bază recunoașterea specifică a structurilor străine - non-self, adică a
antigenelor și în care se derulează atât mecanisme umorale cât și celulare cu rol de atac pentru
non-self și de protecție pentru gazdă. Există diferențe esențiale între cele două mari procese -
imunitatea înnăscută și cea adaptativă - ceeea ce ne face să le studiem separat, dar, în același
timp există conexiuni extrem de importante între ele, ceea ce ne obligă să ținem cont de
“con-lucrarea” și interdependența dintre celule, mediatori, semnale, receptori etc, aparținând
ambelor procese.

Antigenul

Definiţie​: orice substanţă de origine exogenă sau endogenă capabilă să declanşeze un răspuns
imun care, în mod obligatoriu constă în stimularea şi proliferarea limfocitelor antigen
specifice, cît şi în sinteza de molecule de recunoaştere a antigenului care pot fi libere –
anticorpi sau receptori membranari, molecule ce au capacitatea de a se combina specific in
vivo, respectiv in vitro cu antigenul inductor.

Indiferent de natura sa chimică, o substanţă poate fi considerată antigenică dacă pe de o parte

declanşează un răspuns imun, iar pe de altă parte dacă reacţionează specific cu produsele
rezultate în urma desfăşurării răspunsului imun, produse care pot fi anticorpi şi/sau receptori
membranari.

Ag trebuie recunoscut ca structură non-self de către

● molecule libere speciale, precum opsoninele și receptorii solubili (Ac)

● receptori celulari precum PRRs, BCRs (B cell rceptors), TCRs (Tcell receptors)
Orice moleculă care nu poate fi recunoscută ca non-self de acești receptori este ignorată
imunologic.

Clasificarea antigenelor

¤​În funcţie de modul de declanşare a răspunsului imun care ţine de structura antigenului cît
şi de limfocitul care îl recunoaşte​:

Ag incomplete – haptene

Ag cu structură simplă şi M mică pot fi recunoscute specific de receptorii limfocitari dar

recunoaşterea lor nu duce la activarea limfocitului şi nu se dezvoltă un răspuns imun.

Ag incomplete nu au capacitatea de a declanşa un răspuns imun.

Ag complete - imunogene

Antigenul are structură complexă, M suficient de mare, iar recunoaşterea se face de către
limfocitul T helper (T​H​). În acest caz recunoaşterea va duce la activarea metabolică a
limfocitului, care va produce interleukine. Activarea T​H poate fi urmată de una din două
consecinţe:

Stimularea şi activarea limfocitului T citotoxic (T​C​) cu dezvoltarea unui răspuns imun celular
(RIC).

Stimularea şi ativarea limfocitului B (L​B​) avînd ca urmare dezvoltarea unui răspuns imun
umoral (RIU) cu producere de anticorpi (Ac).

Tolerogene

Dacă recunoaşterea antigenului se face de către limfocitul T supresor (T​S​), limfocitul se va

activa, dar nu rezultă un răspuns imun. Ts activat produce şi eliberează factori
inhibitori/supresori (TSF). Tolerogenele sunt antigene care activează predominant Ts,
realizînd inhibiţia activă a răspunsului imun.
¤​În funcţie de origine​:

​Ag exogene

○ substanțe anorganice
○ substanțe organice de origine vegetală, animală, sintetică
○ componenete ale unor organisme vii - virusuri, bacterii, paraziți - și toxinele lor

Ag endogene

○ celule proprii modificate structural (autoAg)

○ fragmente celulare provenite din sinteze greșite, moarte celulară, distrugeri tisulare
(autoAg)
○ celule tumorale (Ag tumorale)
○ celule proprii invadate de microorganisme cu habitat intracelular (Ag virale)

La normal, auto-antigenele sunt limitate/sechestrate de bariere morfofuncționale care

împiedică contactul auto-antigenelor cu limfocitele T sau B și, astfel, nu aoar răspunsuri
imune autorecative.

În patologie, ruperea sau deteriorarea barierelor generează desechestrarea auto-antigenelor și

astfel, vin în contact cu sistemul imun, rezultând răspuns imun auto-reactiv. Acest mecanism
poate sta la baza bolilor autoimune.

Ag tumorale sau canceroase sunt produse de celulele tumorale. La normal, în organism, se

generează cca 200 - 300 de astfel de celule zilnic, celule care sunt recunoscute de sistemul
imun pentru că produc și expun pe membrane antigene tumorale (non-self). Recunoașterea
imunologică este urmată de distrugerea lor in situ. Aceste procese fac parte din supravegherea
imunologică anti-tumorală pe care o realizeza sistemul imun.

Ag virale sunt sintetizate de către celula gazdă infectată viral. Acest lucru este posibil pentru
că genomul viral este inclus în cel al celulei gazdă.

Câteva detalii despre unele Ag exogene….

Ag bacteriene

-Ag capsulare -Ag K (de natură polizaharidică sau proteică) la unele enterobacterii, Ag B la
bacillus anthracis

-Ag membranare/somatice - Ag O - lipopolizaharide = endotoxinele – în membrana

bacteriilor Gram-; au un nucleu proteic plus două componente:

● Componenta antigenică – oligozaharid – declanşează ulterior doar RIU

● Componenta toxică – lipidul A = dizaharid + acizi grași polinesaturaţi cu catene lungi
sau foarte lungi. Generează reacţie inflamatorie difuză şi posibil coșaps, coagulare
intravasculară diseminată (prin stimularea difuză a celulelor endoteliale, a macrofagelor și a
sistemelor proteice plasmatice - sistemul complement, al kininelor și al coagulării)

-Ag. flagelare - H - sunt de natura protică, prezente la bacteriile mobile

-​Exotoxinele – componente produse şi exocitate de bacterii Gram+ şi Gram-, sunt polipeptide

cu două componente

● componenta antigenică = polipeptid

● componenta toxică = inhibitor metabolic → efect citopat – efect citotoxic.

Ag parazitare

Ag somatice conținute în structurile pereților mai ales, în ouă etc

Ag din secreţii

Alergene

Pneumoalergene (inhalatorii), alimentare, industriale. Sunt molecule comune, care în

populația generală nu declanșează răspuns imun, sunt tolerate, dar la anumiți indivizi, cu
predispoziție genetică, pot declanța un răspns imun umoral cu caracteristici patologice,
inclusiv aceea de a nu oferi protecție.

Proprietăţile antigenelor

Imunogenitatea

Ag este capabil să declanşeze un răspuns imun care are loc în cea mai mare parte în organele
limfoide secundare și parcurge 3 etape:

-selecţia clonală,

-activarea clonală,

-expansiunea clonală.
Selecția clonală = selecția de către Ag a limfocitelor antigen-specifice, adică limfocite care
exprimă pe suprafață receptori capabili să recunoască Ag inductor al răspunsului imun și să se
combine cu cu acesta

Clonele limfocitare = grupuri de limfocite care prezintă pe membrană același receptor unic
de recunoaștere a Ag

Recunoașterea are loc dacă limfocitul este în repaus - faza G​0 a ciclului mitotic. O clonă are
câteva mii de limfocite (n10​3​).

Activarea clonală = trecerea limfocitelor care au recunoscut Ag din faza G​0 în interfază - G​1 -
S - G​2 . În adoua jumătate a fazei G​2 a ciclului mitotic limfocitele se transformă, devin
limfoblaști, adică celule activate morfofuncțional, cu diametru mare, aspect neregulat.

Activarea clonală implică trasformarea blastică a limfocitelor care aparțin clonei respective.

Expansiunea clonală = trecerea limfoblaștilor din clona activată în faza M a ciclului mitotic,
rezultând creșterea marcată a numărului de limfocite pe clonă.

Limfoblaștii B se transformă în plasmocite în această etapă, iar plasmocitele produc și

eliberează Ac specifici Ag inductor, adică în structura sa, Ac prezintă aceleași situsuri
combinative pentru Ag, precum receptorii exprimați pe suprafața limfocitelor aparținând
clonei respective.

Limfocitele T în număr mare (în urma activării și expansiunii clonale) produc și expun pe
suprafețe TCRs specifici care vor recunoaște Ag inductor.
Specificitatea

Ag are capacitatea de a recţiona specific doar cu receptorii antigenici specifici: solubili – Ac

sau membranari, a căror producţie a fost declanşată de stimularea antigenică. Ag nu
interacționează cu Ac/receptori membranari produși de alte clone limfocitare

Conform specificităţii, Ag este recunoscut de către Ac, sau receptor membranar specific.
Recunoaşterea are ca urmare formarea de complexe imune.

Complexele Ag-Ac vor activa complemntul, vor fi mai departe recunoscute, internalizate şi
epurate de către macrofage. Astfel, Ac mediază mecanisme efectorii de distrugere a Ag.

Condiția acestei proprietăți a Ag - specificitatea - se datorează faptului că în organism există o

diversitate clonotipică a receptorilor antigenici egală cu diversitatea Ag și această condiție se
realizeazaă prin mecanism genetic. Lifocitele care aparțin aceleiași clone exprimă pe
suprafață același tip de receptor. Receptorii, diferiți de la o clonă la alta, se sintetizează după
recombinarea mai multor tipiuri de gene.

Mecanismele diversităţii receptorilor antigenici

Numărul tipurilor distincte de receptori antigenici depăşeşte foarte mult numărul de tipuri
distincte de proteine pe care organismul le poate sintetiza conform bagajului genetic. Sinteza
acestor receptori nu se face după regula o genă – o proteină, ci mai multe gene – o singură
proteină, prin recombinare genică, asigurîndu-se astfel o imensă diversitate combinatorie.

Pentru sinteza Ig se combină 5 tipuri de gene pentru lanţurile uşoare: k, şi λ​1​, λ​2​, λ​3​, λ​4​, şi 10
tipuri de gene pentru sinteza lanţurilor grele: μ​1​, μ​2​, γ​1​, γ​2​, γ​3​, γ​4​, α​1​, α​2​, δ, ε.

Genele pentru regiunile V, (D), J, C constituie un ansamblu – grupă de translocaţie – pentru

fiecare lanţ H, Lk si Lλ. Genele din aceeași grupă sunt dispuse la distanță. În timpul maturării
limfocitului în măduva hematogenă, au loc 10​6 combinări. La baza acestui proces stă alegerea
sau selecția unei singure gene din fiecare din cele patru categorii - V, D, J și C, adică
recombinarea genei. Recunoșterea și stimularea antigenică, determinând activarea limfocitului
și expansiunea clonei respective, va avea ca urmare gruparea genelor V, D, J, C într-o
secvență continuă care va fi transmisă sub forma ARNm pentru sinteza receptorului antigenic
specific respectiv (anticorp sau membranar). Procesul este unic pentru fiecare clonă
limfocitară - o clonă va corespunde unui antigen.

Numărul total de tipuri distincte de Ig ce ar putea fi sintetizate = nr. lanțuri H x nr. lanțuri L

(diferite între ele)

 ....şi este de ordinul 10​9​. Acest ordin de mărime se obține înmulțind numărul diversității
combinatorii pentru la nțurile H (10​6​) cu diversitatea combinatorie pt lanțurile L

Recombinarea genelor care codifică pentru regiunea V a lanțurilor H premerge recombinarea

genelor pentru regiunea V a lanțurilor L. După ce s-a încheiat recombinarea pentru regiunile
V ale lanțurilor H și L (întâi H și apoi L), se alipesc la noul segment genic tot pein
recombinare genele pentru porțiunile C. Această succesiune permite mecanismul de comutare
izotipică de la IgM la IgG sau IgA cu păstrarea situsului de recunoaștere a aceluiași Ag.

Mecanisme ulterioare de diversitate duc la o diversitate extinsă...

● recombinare variabilă - inconstanța locului de joncțiune a genelor V, D J, ceea ce

generează flexibilitate joncțională
● diversitate N-terminală - valabilă pentru lanțurile H - constă în inserția în structura
lanțurilor polipeptidice a unor scurte secvențe de aminoacizi (mai mici de 15) între
segmentele codificate de genele V și D, D și J, sub acțiunea transferazei nucleotid terminale
- TdT
● mutații somatice - constând în substituirea unui singur nucleotid în ansamblul genelor
pentru regiunile variabile.

Specificitatea recunoașterii diverselor structuri antigenice este considerată absolută, fiecare

structură antigenică fiind recunoscută de o clonă limfocitară. Sunt căteva excepții
(mitogenele, superantigenele) care întăresc de fapt regula.

Specificitatea și imunogenitatea nu sunt proprietăți intrinseci ale Ag, ci doar efecte exercitate
de acesta.
Răspunsul imun ese predestinat (!) ca urmare a pre-existenței vastului repertoriu clonotipic
limfocitar.

Revenire la clasificarea antigenelor cu detalii despre efectele lor asupra

organismului/sistemului imun

Imunogenele

Sunt antigene complete, care exercită ambele proprietăți - specificitate și imunogenitate.

Structural, pot fi:

● proteine - glicoproteine
● oligozaharide
● fosfolipide
● acizi nucleici

Când spunem că sunt “complete”, înțelegem că, structural, sunt alcătuite din două
componente…

● componenta carrier
● componenta haptenică

….ambele cu funții diferite.

Antigenele, diferite structural, stimulează diferite grupuri de celule ale sistemului imun.
Astfel, distingem două tipuri de antigene - timoindependente și timodependente

Antigenele timoindependente d​ eclanșează doar răspuns imun umoral, stimulând direct

limfocitele B, fără a fi necesară participarea limfocitelor Th. Aceste antigene sunt minoritare
și sunt alcătuide dintr-o componentă de bază cu structură complexă și greutate moleculară
mare - carrier - care poartă mici structuri antigenice - haptene. Dispunerea acestor structuri
antigenice pe o structură moleculară mare, favorizează cross-linkage-ul (alunecarea)
receptorilor pe/în membrana limfocitului, astfel încât aceștia se concentrează în dreptul
structurilor antigenice. Astfel, însumarea unor stimuli mici dar suficient de numeroși va duce
la activarea limfocitului B.
Antigenele timodependente d​ eclanșează fie răspuns imun umoral, fie celular (RIU/RIC),
răspunsul având la bază fenomenul de cooperare celulară, în cadrul căreia este obligatorie
prezența și activarea limfocitului Th. De altfel, antigenele timodependente sunt majoritare.

Antigenul nativ timodependent este mai întâi preluat de APC (antigen presenting cell),
internalizat, prelucrat și fragmentat, rezultând din acest proces mici fragmente -
epitopi/determinanți antigenici - care vor fi exprimate pe membrana APC în complex cu
molecule MHC.

Astfel, epitopii vor fi prezentați către limfocitul Th care se va activa. În continuare, daca Th
va coopera cu Limfocitul B se va elicita RIU, dacă va coopera cu Tc se va elicita RIC.

Limfocitele B recunosc partea haptenică a antigenului, în timp ce limfocitele Th recunosc

partea carrier.
Intensitatea răspunsului imun va depinde de caracteristicile antigenului…

● să fie non- self, provenind din organisme diferite filogenetic

● să aibă structură complexă
● să aibă M mare
● să fie prelucrabil de către APC

Răspunsul imun este condiționat genetic, depinzând de varietatea moleculelor MHC

exprimate pe APC

Haptenele

Sunt structuri moleculare de obicei mai simple, cu M mică. Ele pot fi recunoscute de limfocit,
dar nu pot activa limfocitul, deci nu pot genera răspuns imun. Haptenele sunt antigene
incomplete, ele având specificitate dar nu și imunogenitate. Dacă unei haptene i se asociază o
macromolecuklăpurtîtor (carrier), atunci, impreună, pot genera răspuns imun, deci împreună
alcătuiesc un antigen complet.

Până aici se poate înțelege că activarea limfocitului se poate realiza în anumite condiții

● în cadrul recunoașterii antigenice, este nevoie de stimularea unui număr suficient de

mare de receptori
● receptorii trebuie sa fie concentrați pe o arie relativ restrânsă a membranei, nu
dispersați. aceasta se realizează prin procesul de cross-linkage. stimulii miniaturali, generați la
distanță mare pe membrană, nu pot activa limfocitul

Specificitatea unui antigen complet (carrier + haptenă) in vivo este dublă

● specificitatea de răspuns imun are la bază selecția clonală realizată de antigen

● specificitatea de reacție imună este dată de reacția dintre antigen și receptorii
antigenici rezultați în urma răspunsului imun

Haptena realizează atât specificitatea de răspuns imun, cât și de reacție imună, deci haptena
este determinant antigenic.

Determinanţii antigenici/epitopii

….. sunt subcomponente ale Ag nativ:

Clasificare

● Determinanţi antigenici liniari

○ alcătuiţi din 8-15 aminoacizi dispuşi în succesiune,
○ sunt structuri amfipatice, alcătuite din aminoacizi hidrofili şi aminoacizi hidrofobi
○ poziţionaţi în interiorul Ag nativ
○ eliberaţi prin prelucrarea Ag nativ de către APC
○ sunt recunoscuţi doar de limfocitul T

● Determinanţi antigenici conformaţionali

○ alcătuiţi din 8-15 aminoacizi situaţi la distanţă pe lanţul polipeptidic
○ aunt aduşi în contiguitate prin buclarea/plicaturarea moleculei cu ajutorul punţilor
disulfurice
○ sunt formaţi din aminoacizi hidrofili
○ sunt poziţionaţi la suprafaţa moleculei Ag nativ
○ recunoscuţi doar de limfocitul B prin BCR şi de Ac.

O proteină are ambele tipuri de determinanţi antigenici.

Recunoaşterea determinanţilor antigenici de către limfocitul T şi de către
limfocitul B

Limfocitul T exprimă pe membrane un tip propriu de receptor - TCR = T cell receptor -

responsabil de recunoașterea specifică a antigenului. Dar, celulele T sunt celule “oarbe”, ele
nu recunosc direct antigenul, nu îl “văd”, ci recunosc doar antigenele prezentate, de către
APC, prin intermediul moleculelor MHC. Antigenul este preluat, prelucrat, fragmentat în
interiorul APC, sunt eliberate toate componentele și Apc va prezenta către limfocitul T doar
determinanții antigenici liniari. APC prezintă prin aminoacizii hidrofobi, TCR recunoa;te
antigenul prin aminoacizii hidrofili.

Limfocitul B recunoaște direct antigenul, prin receptorul propriu - BCR = B cell receptor.
BCR recunoaște și leagă determinantul antigenic conformațional din structura antigenului
nativ.

De asemenea, anticorpii recunosc specific direct antigenul. Atât BCR cât și anticorpii
recunosc doar determinanții antigenici conformaționali, recunosc structura secundară a
moleculelor proteice prin așa-zisa complementaritate, deși, în realitate, nu este vorba doar de
complementaritate.
Calea antigenelor în organism....

Antigenul timoindependent poate fi recunoscut direct de putinele limfocite B situate în

țesuturi la porțile de intrare... Acestea se activează local, generând răspuns imun umoral, cu
producere de Ac specifici Ag inductor, care pot ajunge și în circulație.

De asemenea, antigenul timoindependent poate ajunge prin circulație la organele limfoide

secundare - ganglioni limfatici și splină - în ariile bursodependente, unde poate fi recunoscut
de limfocitele B de aici. Acestea se activează, migrează foarte puțin, rămânând în aria
bursodependentă, unde vor intra în cooperare cu limfocitul Th (helper) care, activat, migrează
din aria timodependentă în cea burso-dependentă. Limfocitul B se va activa astfel complet. În
urma acestui răspuns imun umoral, sunt generați anticorpi specifici antigenului inductor care
ajung în circulație.

Antigenul timodependent este preluat în focarul imunologic de către APC - fiind recunoscut
nespecific prin intermediul TLRs, CRs, receptori pentru fragmentul Fc al IgG (aceștia din
urmă recunoscând opsoninele care s-au atașat antigenului). Prelucrat de APC și transformat în
mici fragmente - determinanți antigenici - este transportat în organele limfoide secundare, în
ariile timodependente unde va fi prezentat limfocitului Th. Dacă Th recunoaște Ag, se
activează, migrează în aria bursodependentă unde cooperează cu limfocitul B, activându-l
complet și elicitând astfel RIU.
Dacă la cooperare nu participă limfocitul B, ci participă limfocitul Tc (citotoxic), atunci se va
elicita răspns imun celular - RIC. un singur determinant antigenic generează un singur tip de
răspuns imun umoral sau celular, niciodată ambele.