PLASTICUL

Termenul de plastic face referire la acele materiale (de obicei denumite materiale plastice sau mase
plastice), produse sintetice de natură organică, anorganică sau mixtă, care se pot prelucra ușor în
diferite forme, la cald sau la rece, cu sau fără presiune.

Plasticele sunt adesea materiale polimerice de natură organică, cu masă moleculară mare, care
conțin de obicei alți aditivi. Majoritatea materialelor plastice sunt sintetice, derivate din produse
petrochimice, însă există și alte tipuri de plastice realizate din materiale regenerabile.

Primul plastic de sinteză realizat a fost bachelita, inventat în New York în anul 1907 de către Leo
Baekeland[2] care de asemenea a și inventat termenul de plastice.[3] Mulți chimiști au contribuit la
dezvoltarea științei materialelor plastice, iar printre aceștia se numără și Hermann Staudinger,
denumit „părintele chimiei polimerilor” și Herman Mark, denumit „părintele fizicii polimerilor

Istoric
În 1908, chimistul Jacques Brandenberger descoperă celofanul, a cărui denumire o patentează în
1912. În 1909, belgianul Leo Baekeland inventează prima materie plastică sintetică, care avea să îi
poarte numele, rășina fenolformaldehidică bachelită. Primele materiale plastice au fost produse din
transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a aparut
celuloidul și în 1897 galitul.

Fritz Klatte brevetează, în 1913, polimerizarea unui gaz, clorura de vinil, și obține policlorura de
vinil (PVC). Datorită proprietăților sale (rezistență chimică, greutate mică și preț redus) PVC-ul a
avut un puternic impact în domeniul tehnologiei conductelor și instalațiilor.

Structură
Structura polipropilenei: cu albastru sunt reprezentați atomii de carbon, iar cu gri cei de hidrogen.

Majoritatea plasticelor sunt polimeri organici, deci sunt alcătuite din unități repetitive numite
monomeri (numărul acestora poate ajunge la câteva mii de unități pentru fiecare moleculă).[5] În
funcție de natura grupelor care s-au legat de catena principală a moleculei polimerice, compusul
respectiv prezintă diverse proprietăți. Altfel spus, structura catenelor laterale influențează
proprietățile plasticului.

Proprietăți și clasificare
Plasticele sunt clasificate pe baza structurii chimice a catenei principale a polimerului și a catenelor
laterale. Câteva categorii de materiale plastice sunt: acrilice, poliesterice, poliuretanice și
halogenate.

De asemenea, un alt criteriu de clasificare este procesul chimic folosit în sinteza plasticelor: reacțiile
de condensare, poliadiție sau reticulare.[6]

Plasticele prezintă următoarele proprietăți fizice: duritatea, densitatea, rezistența la rupere,

rezistența la căldură. Din punctul de vedere al proprietăților chimice se poate menționa rezistența
sau reacția cu diferiți produși chimici, precum solvenții organici sau agenții oxidanți, sau
comportamentul în prezența radiațiilor ionizante. Majoritatea materialelor plastice se topesc
încălzite la temperatură de câteva sute grade Celsius.[7]

Clasificare
Materialele plastice utilizate în tehnică se împart în două grupe:

Termoplaste, care prin încălziri repetate trec în stare plastică (polistiren, polimetacrilat,

celuloid, poliamidă, policlorura de vinil). Piesele din aceste materiale se obțin prin presare și
turnare, având o mare productivitate.

Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard.

Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.

Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. In general, produsul de la care se

porneste in fabricarea materialelor plastice este naftul, un produs obtinut in rafinariile de petrol.
Naftul este un amestec de diferite molecule de hidrocarburi. Acest amestec este adus la temperaturi
inalte in prezenta vaporilor de apa, ceea ce provoaca ruperea moleculelor de hidrocarbura si
obtinerea de molecule mai mici, molecule de etilena. Etilena este molecula pe care se bazeaza
intreaga industrie a maselor plastice. Exista doua mari familii de materiale plastice: materiale
termoplastice si cele termorigide. Prima categorie cuprinde plastice care se topesc daca sunt
incalzite, unele chiar de la 70°C, altele inspre 120°C. Atunci cand sunt fierbinti si lichide, aceste
materiale pot fi turnate in forme sau extrudate, adica trase in fire sau foi. Racindu-se, materialele
termoplastice se solidifica si isi pastreaza noua forma. Aceste materiale plastice sunt folosite in
special pentru fabricarea obiectelor in serie, cum ar fi sticle, galeti,etc. În schimb cele termorigide
se întăresc la căldură. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt încălzite pentru a se
întări. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special. Plasticele
termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor care necesită o
fabricație îngrijită. Așa se fabrică ambarcațiunile, piesele de caroserie, barele de protecție etc. În
industrie se utilizează două procedee de tragere în formă a obiectelor din plastic.

Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sunt mingile,
flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastică încălzită coboară în formă, în care se injectează apoi
aer. Aceasta are ca efect întinderea materialului cald pe pereții interiori ai formei.
Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este folosită mai ales pentru fabricarea obiectelor
cum sunt pieptenii, periuțele de dinți, ustensilele de bucătărie. Materia plastică intră sub forma de
granule într-o mașină de injectare. Prin încălzire, ea este transformată într-o pastă mai mult sau
mai putin groasă, care este apoi injectata în formă și racită printr-un circuit de apa. Masele plastice
sunt folosite, cu mici excepții, în toate domeniile de activitate. Această performanță de pătrundere
în mai toate sectoarele de activitate se datorează proprietăților lor de neegalat vis-a-vis de celelalte
materiale: sunt anticorosive, electroizolante, au greutăți specifice mici, au proprietăți mecanice
bune, cost scăzut, aspect exterior plăcut, se pot prelucra atât pe cale mecanică tradițională cât și
prin procedee specifice cum ar fi injecția lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin galvanizări,
permițând în felul acesta să capete aspectul dorit de către proiectant. Există însă și unele
proprietăți care fac dezavantajoasă utilizarea maselor plastice, cum ar fi micșorarea rezistenței
mecanice cu creșterea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientul de transmiterea
căldurii mic, etc.

MASE PLASTICE
Se numesc mase plastice materialele produse pe baza de polimeri, capabile de a
capata la incalzire forma ce li se da si de a o pastra dupa raciere. Dupa cantitatea in
care se produc ele ocupa primul loc printre materialele polimere. Ele se
caracterizeaza prin:

rezistenta mecanica mare

densitate mica

stabilitate chimica inalta

proprietati termoizolante

proprietati electroizolante etc.

Masele plastice se fabrica din materii prime usor accesibile, din ele pot fi confectionate usor cele
mai felurite articole. Toate aceste avantaje au determinat utilizarea lor in diversele ramuri ale
economiei nationale si ale tehnicii, in viata de toate zilele.

Aproape toate masele plastice contin, in afara de polimeri, componenti care le confera anumite
calitati,substanta polimera serveste in ele in calitate de liant.

O masa plastica este constituita din:

materialul de implutura ( faina de lemn, teseturi,azbest, fibre de sticla s.a.), care ii reduc costul si ii
imbunatatesc proprietatile mecanice,
plastifianti( de exemplu esteri cu punctul de fierbere inalt),care le sporesc elasticitaea, le reduc
fragilitatea,

stabilizatori (antioxidanti, fotostabilizatori), care contribuie la pastrarea proprietatilor maselor

plastice in timpul proceselor de prelucrare si in timpul utilizarii, coloranti, care le dau culoarea
necesara,

alte substante.

Pentru a ne comporta corect cu masele pastice, trebuie sa stim din ce fel de polimeri au fost produse
ele – termoplastici sau termoreactivi.

Polimerii termoplastici ( de exemplu polietilena) la incalzire devin moi si in aceasta

stare isi schimba usor forma. La racire ele din nou se solidifica si isi pastreaza forma capatata.
Fiind din nou incalzite, ele iarasi devin moi, pot capata o noua forma si tot asa mai departe. Din
polimerii termoplastici pot fi formate prin incalzire si presiune diferite articole care in caz de
necesitate pot fi din nou supuse aceluias mod de prelucrare.

Polimerii termoreactivi la incalzire devin plastici, apoi isi pierd plasticitatea devinind
nefuzibili si insolubili, deoarece intre macromoleculele lor liare au loc interactiuni chimice,
formindu-se o structura tridimensionala ( ca in cazul vulcanizarii cauciucului). Un astfele de
material nu mai poate fi supus prelucrarii a doua oara: el a capatat o structura spatiala si si-a
pierdut plasticitatea – proprietate necesara pentru acest scop.