RESPIRATIA

Etape
- ventilaţia – respiraţia externă
- difuziunea alveolo-capilară
- transportul gazelor prin sânge
- respiraţia internă – tisulară
Se descriu mai multe etape ale respiraţiei:
 Etapa pulmonară sau respiraţia pulmonară care cuprinde:
-ventilaţia pulmonară
-perfuzia pulmonară
-difuziunea alveolo-capilară
 Etapa sanguină sau funcţia respiratorie a sângelui realizează transportul
oxigenului spre ţesuturi şi al bioxidului de carbon spre plămâni-
 Etapa tisulară sau respiraţia tisulară necesită un aport continuu de oxigen pentru
ca celulele să poată realiza oxidarea substratelor necesară activităţii lor. Diferitele
celule ale organismului au necesităţi variabile de oxigen fiind mai mult sau mai
puţin sensibile la lipsa acestuia
.
Componentele sistemului toraco-pulmonar
-căi respiratorii superioare
-căi respiratorii inferioare
-unitate respiratorie
-cutie toracică
-diafragm

Ventilatia
Proces ritmic – inspir – expir
 Eupnee – respiratie normala
 Tahipnee – respiratie accelerata
 Bradipnee – respirtie scurta, sacadata
 Hiperventilaţie – ventilatie pulmonara exagerata fata de aportul de oxigen
 Hipoventilaţie – ventilatie pulmonra redusa
 Apnee – oprirea temporara a respiratiei
Inspirul – act activ – mm. inspiratori.
Expir – act pasiv în respiraţia de repaus, devine activ
în expirul forţat – mm. expiratori, Mm. respiratori accesori

Ventilatia pulmonara
• Este procesul prin care se realizeaza circulatia alternativa a aerului intre mediu
ambiant si alveolele pulmonare, antrenand astfel patrunderea aerului bogat in
oxigen catre alveole si eliminarea dioxidului de carbon catre exterior.
• Ventilaţia se realizează prin mişcările cutiei toracice sub influenţa muşchilor
respiratori, plămânii având doar un rol pasiv.
• Muşchii respiratori sunt inspiratori (diafragmul şi intercostalii externi în inspiraţia
de repaus la care în efort se mai adaugă scalenul, sternocleidomastoidianul,
pectoralii, trapezul sau dorsalii) şi

1
 • expiratori(abdominali, intercostalii interni, patratul lombelor, tringhiularul
sternului) care intervin doar în expiraţia forţată.
• Expiraţia de repaus este un act pasiv care se datoreşte revenirii toracelui
• Primele coaste şi coloana vertebrală participa in mişcările inspiratorii de repaus,
în timp ce ultimele 2 perechi de coaste au rol în expiraţie
• diafragmul asigură în repaus 2/3 până la 3/4 din volumul inspirator

Există o inegalitate a ventilaţiei, zonele mai puţin mobile (apicală, paravertebrală,

paramediastinală) fiind mai puţin ventilate decât zonele inferioare mai mobile.

Dinamica ventilatorie cuprinde totalitatea proceselor prin care forţele ce acţionează

asupra sistemului toraco-pulmonar antrenează fluxul de aer necesar schimburilor
respiratorii

Rezistentele pulmonare
Rezistenţa elastică este generată de forţele elastice ce iau naştere la suprafaţa alveolelor
datorită tensiunii superficiale, ca şi de cele produse prin întinderea elementelor elastice
pulmonare.Cu cât variaţia de volum este mai mare cu atât întinderea şi deci rezistenţa
elastică vor creşte.
Valoarea rezistenţei elastice este de 5 cm apă/L aer
 elastanţă care reprezintă diferenţa de presiune transpulmonară necesară pentru a
introduce în plămâni 1 L de aer.; creşte odată cu scăderea elasticităţii pulmonare
 complianţă care este inversul elastanţei şi reprezintă volumul de aer ce poate fi
introdus în plămâni pentru fiecare cm apă diferenţă de presiune
transpulmonară.Valoarea normală a complianţei este de 0.2 cm apă/L aer
 complianţa statică se determină la volume fixe în absenţa fluxului de aer,
 complianţa dinamică se determină în cursul unui ciclu respirator obişnuit.
 Raportarea complianţei la capacitatea vitală (ea scade odată cu volumul
plămânilor) reprezintă complianţa specifică.
 Complianţa pulmonară creşte în emfizemul pulmonar în care reculul elastic scade
datorită distrugerii pereţilor alveolari. Ea scade în afecţiunile care duc la
fibrozarea ţesutului pulmonar.
 Complianţa toraco-pulmonară este de doar jumătate (0.1 L/cm apă) din valoarea
celei pulmonare din cauza rigidităţii mai mari a cutiei toracice.
 Rezistenţa vâscoasă (vâscanţa) este dată în special de rezistenţa la frecare şi are o
valoare de 2 cm apă/L/s fiind alcătuiră din 2 componente:-tisulară datorită
elementelor neelastice pulmonare-gazoasă (80%) datorită frecării aerului de
pereţii conductelor aeriene (rezistenţa la flux)

Rezistenţa la flux reprezintă cea mai mare parte a rezistenţei vâscoase şi depinde în
condiţii de repaus de:
• volumul pulmonar,
• dispoziţia căilor aeriene,
• fazele respiraţiei,
• regimul de curgere al aerului (laminar sau turbulent) şi
• calibrul bronşic.

2
Bronhomotricitatea, aflată sub control neuroumoral,
 se realizează prin intermediul muşchilor netezi prezenţi în proporţie variabilă în
pereţii căilor aeriene.
 Muşchii netezi posedă receptori prin care interacţionează cu diferite substanţe:
-receptori colinergici (bronhoconstrictori)
-receptori adrenergici (α1 constrictori, β2 dilatatori)
-receptori histaminici (H1 constrictori, H2 dilatatori)
-receptori purinergici (dilatatori)
*Parasimpaticul produce o puternică bronhoconstricţie prin intermediul acetilcolinei
care acţionează asupra receptorilor colinergici muscarinici. Aceştia pot fi blocaţi de
atropină.
*Simpaticul determină bronhodilataţie prin intermediul β2 receptorilor sau
bronhoconstricţie prin α receptori.
-acetilcolina, histamina, bradikinina, substanţa P, neurokinina A, leucotrienele,
tromboxanii, serotonina, cGMP, pulberile, scăderea CO2 în căile aeriene mici produc
bronhoconstricţie
-epinefrina, izoproterenolul, NO, unele prostaglandine (PGI2, PGA, PGE), peptidul
intestinal vasoactiv, cAMP, atropina sau creşterea CO2 şi scăderea O2 în căile aeriene
mici produc bronhodilataţie.

Expansiunea plamanilor si cresterea volumului lor in cursul inspiratiei au drept

consecinte:
• o scadere a presiunii aerului din interiorul plamanului sub presiune atmosferica
(aproximativ cu 2-3 mm Hg) realizandu-se astfel un gradient de presiune datorita
caruia aerul atmosferic patrunde in interiorul plamanilor.
• Punerea in miscare a aparatului toracopulmonar ca fortele ce iau nastere prin
contractia muschilor respiratorii sa depaseasca o serie de forte opozante de sens
contrar, generator de insasi particularitatile structurale ale aparatului toraco-
pulmonar.
• Dintre fortele opozante o deosebita semnificatie functionala o prezinta fortele
elastice, vascoase, inertiale.
 Miscarea expiratorie (expiratia) reprezinta miscarea de sens contrar inspiratiei, in
cursul careia are loc revenirea la volumul initial al cutiei toracice si al plamanului.
• In conditii de repaus, expiratia este un act pasiv ce nu necesita contractia
musculaturii respiratorii.
• Revenirea cutiei toracice si a plamanului la volumul initial este consecinta
refractiei tesuturilor elastice ale aparatului toraco-pulmonar care au fost desprinse
in cursul inspiratiei si care elibereaza sub forma de energie cinetica, energia
potentiala acumulata.
• Ca urmare a scaderii volumului pulmonar in cursul respiratiei, presiunea aerului
va creste peste presiunea atmosferica (cu 2-3 mm Hg), ceea ce are drept
consecinta crearea unui gradient de presiune de-a lungul careia aerul din
plamani iese catre exterior.

3
 VOLUMELE SI CAPACITATILE PULMONARE

In cursul miscarilor ventilatorii, patrund si ies din plamani cantitati de aer a caror
marime este in functie de talia persoanei de varsta, de sex, de postura, etc. si a caror
cuantificare poate aduce informatii asupra integritatii aparatului toraco-pulmonar.
Evaluarea volumelor se face prin spirometrie si mai ales prin spirografie
Spirometrele sunt de mai multe feluri: spirometre cu apa si spirometre uscate.
 Metoda spirografica utilizeaza spirograful, un aparat care permite inregistra-rea
grafica a volumelor expirate si efectuarea unor succesiuni de miscari inspiratorii
si expiratorii.
In alcatuirea spirografului exista o serie de sisteme:
• sistemul inscriptor este reprezentat de o pernita care conectata cu clopotul, per-
mite inregistrarea variatiilor de pozitie ale acestuia in functie de variatia
volumului de aer introdus.
• sistemul de pompe ce dirijeaza aerul in sens unic prin spirograf, permitand
efectuarea succesiva a mai multor miscarii respiratorii, fara ca subiectul sa inspire
sau sa expire atmosfera ambianta.
• sistemul de absortie a dioxidului de carbon expirat reprezentat de o substanta
absorbanta a dioxidului de carbon.
• Aerul pe care il respira subiectul va avea o compozitie relativ constanta evitandu-
se acumularea dioxidului de carbon in exces.
• sistemul de introducere sub clopot al oxigenului cu un debit constant inlocuind
astfel oxigenul consumat.
• drept urmare a ventilatiei volumului de aer curent, penita sistemului inscriptional
va trasa un grafic in linii ascendente (inspir) si descendente (expir).
• Prin inspirarea unui volum de aer maximal, la sfarsitul unei inspiratii de repaus va
inregistra volumul de rezerva inspiratorie, iar prin efectuarea unei expiratii
maximale la sfarsitul unei expiratii de repaus vom inregistra volumul de rezerva
expiratorie.

 Volumul curent (VT) reprezinta volumul de aer care patrunde in plamani, in

cursul unei inspiratii si unei expiratii de repaus, valoarea lui medie la persoanele
adulte este de 500 ml.
 Volumul inspirator de rezerva (VIR), reprezinta volumul maxim de aer ce poate fi
inspirat la sfarsitul unei inspiratii de repaus.
• Valoarea lui medie la adulti este de 3000 ml. ceea ce reprezinta 60% din
capacitatea vitala.
 Volumul expirator de rezerva (VER) reprezinta volumul maxim de aer care poate
fi expirat la sfarsitul unei expiratii de repaus.
• Valoarea lui medie la adulti este de 1200ml., adica aproximativ 25% din
capacitatea vitala.
 Volumul rezidual (VR) reprezinta volumul de aer care ramane in plaman la
sfarsitul unei expiratii maximale.
• Valoarea lui medie la adulti este de 1300ml. ceea ce reprezinta aproximativ 25%
din capacitatea vitala.

4
 • este volumul de gaz care ramine in plamini la sfirsitul unei expiratii complete
(fortate).
• VR nu poate fi evacuat din plamini la subiectul in viata, astfel incit de terminarea
acestul volum se face:
• prin calcul: VR = CRF - VER;
• prin metoda dilutie (N 2 , He) in respiratie unica, in circuit deschis

Capacitatiile pulmonare reprezinta valoarea sumei a doua ori mai multe volume
pulmonare astfel:
 Capacitatea pulmonara totala (CPT), reprezinta volumul de aer cuprins in plaman
la sfarsitul unei inspiratii maxime, insumand toate volumele pulmonare
mentionate.
• Valoarea ei variaza in functie de talie sex, varsta, in medie luandu-se in
consideratie o valoare de 6000ml.
• este volumul de gaz continut in plamini la sfirsitul unui inspir complet (pozitie
inspiratorie maxima).
• Determinarea CPT se face:
• prin calcul: CPT = CV + VR
• prin metoda dilutiei He prin respiratie unica in circuit deschis- prin metoda
radiologica: masurarea CPT pe radiografii toracopulmonare, efectuate in proiectii
postero- anterioara si laterala, cu subiectul in apnee dupa un inspir maximal,
eventual prelucrarea computerizata a rezultatului.
•
 Capacitatea vitala (CV) reprezinta volumul de aer ce poate fi scos din plaman
printr-o expiratie fortata efectuata dupa o inspiratie maxima.
• este egala cu suma a trei volume pulmonare (VRI) + (VER) +(VT) si are in medie
o valoare de aproximativ 4700ml. Reprezentand in jur de 75% din CPT;
• reprezinta cantitatea maxima de gaz care poate fi mobilizata intr- o singura
miscare ventilatorie si este o suma de volume. Acestea sint masurate la nivelul
orificiului bucal cind aparatul toraco- pulmonar trece din pozitia expiratorie
maxima in pozitia inspiratorie maxima.
• Determinarea CV se poate face prin examen spirografic sau prin
pneumotahografie integrata volumic. Pe traseul spirografic se masoara si
subdiviziunile CV: volumul curent (VC); volumul inspirator de rezerva (VIR) si
volumul expirator de rezerva (VER) .
• Plămânii sunt umpluţi de obicei cu 3 litri de aer, la care se mai adaugă 0,5 litri la o
inspiraţie obişnuită, ceea ce face ca în permanenţă să fie primenită 1/6 din aerul
pulmonar. In repaus omul ventilează pe minute 8 litri de aer, la o activitate
sedentară 16 litri, în mers 24 litri, la un efort (alergare) 50 litri. Într-o zi ventilează
24 000 litri de aer, volum care variază cu activitatea şi tipul constituţional.
•
 Capacitatea reziduala functionala (CRF) reprezinta volumul de aer care ramane in
plaman la sfarsitul unei expiratii de repaus.
• Valoarea ei, se poate obtine prin insumarea VER + VR, ea reprezentand
aproximativ 50% din CPT;
• este volumul de gaz care se gaseste in plamini in pozitia de repaus expirator.

5
 • Marimea CRF exprima echilibrul dintre fortele de retractie elastica ale plaminului
si toracelui, care se opun la nivelul suprafetei pleurale.
• Determinarea CRF se face prin metoda dilutiei gazelor inerte (N 2, , He)
•
 Capacitatea inspiratorie (CI) reprezinta volumul de aer ce poate fi introdus in
plaman printr-o inspiratie maxima care incepe la sfarsitul unei expiratii de repaus.
• Valoarea ei este echivalenta cu suma dintre VT si VER si reprezinta 50% din CPT

VENTILATIA ALVEOLARA
La sfarsitul unei respiratii de repaus, in interiorul plamanilor se afla aproximativ 2500
ml aer
-din acestia doar in jur de 2350 ml participa la schimbul de gaze, aflindu-se in
interiorul alveolelor (aer alveolar)
-restul de aproximativ 150 ml. Este condus in caile respiratorii la nivelul carora nu au
loc schimburi de gaze, fapt pentru care acest spatiu a fost numit spatiu mort anatomic.
Ventilatia alveolara (Va) va exprima cantitatea de aer care patrunde in plamani dupa
scaderea volumului spatiului mort anatomic (Vsma) in timp de un minut.

SURFACTANTUL PULMONAR ENDOGEN

 determina tensiunea superficiala pe suprafata alveolelor in timpul respiratiei si
stabilizeaza alveola impotriva colapsului in timpul presiunii transpulmonare de
repaus.
Deficienta surfactantului pulmonar cauzeaza Sindromul de Detresa Respiratorie
(SDR) la copii prematuri.

MECANISMUL RESPIRATIEI

Schimbul de gaze intre sange si aerul atmospheric se realizeaza prin difuzie. Pentru a
eficientiza procesul de difuzie si pentru a asigura necesarul de oxigen, trebuie indeplinite
conditiile:
a) suprafata mare de schimb. Astfel, datorita existentei alveoloelor pulmonare care au
forma de sac, se obtine o suprafata pulmonara de aproximativ 140 m2, la adult.
b) cale de difuzie foarte scurta. Din acest motiv, peretele alveolar are o grosime ce
permite trecerea rapida a gazelor dintr-o parte in alta.
c) existenta gradientilor de concentratie pentru oxigen si dioxid de carbon.
Aparatul respirator este format din:
 căi aeriene superioare (nasul, faringele şi laringele) şi
 căi aeriene inferioare (traheea, bronhiile şi alveolele pulmonare).
Structura plamanului
Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale , rezultat din ramificarea bronhiei
principale = arborele bronsic, si un sistem de saci , in care se termina arborele bronsic
= lobuli pulmonari.
-Arborele bronsic : bronhie principala → bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2
pentru cel stang)→bronhii segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman; cate una pentru

6
fiecare segment pulmonar)→bronhii interlobulare→bronhiole terminale→bronhiole
respiratorii→canale alveolare.
-Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica , regulate. Peretele lor este format
dintr-o tunica :
• fibrocartilaginoasa, sub forma de inel incomplet;
• musculara (muschii netezi bronsici);
• mucoasa : este formata dintr-un epiteliu pluristratificat, ciliat(a caror miscare este
indreptata spre caile aeriene superioare) si numeroase glande.
-Lobulul pulmonar. reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului , la
nivelul caruia se face schimbul de gaze. Are forma unei piramide cu baza spre
exteriorul plamanului si varful spre bronhiola respirator.
• Lobulul pulmonar este constituit din : bronhiola respiratorie→canale alveolare
→alveole pulmonare→impreuna cu vase de sange limfatice, fibre motorii
nervoase si senzitive.
• Alveola pulmonara – peretele alveolar este format dintr-un epiteliu , sub care se
gaseste o bogata retea capilara care provine din ramificatiile arterei pulmonare
( ce aduc sange venos din ventriculul drept) .
• membrane alveocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin
difuziune, intre –aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta
prin ventilatia pulmonara si sange.
• Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid = surfactant.
• Distrugerea peretilor alveolari = emfizem.
• Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari =
segmente pulmonare.
• Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin
teritoriu anatomic cu limite precise, cu pediculi bronhovascular propriu si aspecte
patologice speciale.
• Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume , fiecare
plaman avand cate 10 segmente.
Segmentele se grupeaza la randul lor formand lobii pulmonari.

Vascularizatia si inervatia plamanului

La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine :

Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din
ventriculul drept, se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare.Circulatia
functionala de intoarcere este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul
stang.Se incheie astfel circulatia mica,in care artera pulmonara continand sange
neoxigenat , se incarca cu O2 si se intoarce din venele pulmonare care contin sange
oxigenat, rosu, la atriul stang.
Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange
incarcat cu substante nutritive si oxigen.
-Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice ; ele iriga arborele
bronsic.
-O parte din sange se intoarce in venele bronsice care se varsa in venele azygos si
acestea in vena cava superioara si atriul drept o alta parte din sange se intoarce prin

7
venele pulmonare in atriul stang.Cantitatea de sange care trece prin anastomozele
bronsice este 1% din totalul sangelui care iriga plamanul. In conditii
patologice(insuficienta cardiaca, bronsiectazii) debitul anastomotic poate ajunge la
80% din totalul sangelui care iriga plamanul.
Prin pereţii alveolelor şi vaselor capilare se face schimbul de gaze dintre aerul
atmosferic şi sânge.
Globula roşie din sânge se plimbă în jurul unei alveole timp de o secundă, în care,
pe de o parte fixează oxigenul din aerul atmosferic inspirat în alveolă, spre a duce la
ţesuturi, iar pe de altă parte descarcă bioxidul de carbon (rezultat din arderile din
organism) în aerul din alveolă, care urmează să fie eliminat prin expiraţie în
atmosferă.

ALVEOLELE PULMONARE

Sunt spatii de schimb.

Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare, capilare si celule.
Septurile prezinta din loc in loc discontinuitati ce au rolul de a egaliza presiunea intre
alveolele invecinate.
 Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
• pneumocite de tip I- asigura 90% din spatiul de schimb, aplatizate
• pneumocite de tip II - mari, globulare, sunt atasate de pneumocitele de tip I

In sistemul nervos central şi anume în bulb se afla centrul nervos care comandă şi
reglează mişcările respiraţiei prin nervii ce se distribuie în musculatura toracelui,
motorul acestor mişcări.
 centrul respirator este excitat de unii factori, printre care cei chimici (O şi.CO2)
sunt cei mai importanţi. Bioxidul de carbon din sânge, într-o anumită
concentraţie, este excitantul fiziologic al respiraţiei, un adevărat hormon
respirator.

SCHIMBURILE GAZOASE RESPIRATORII

 La nivel pulmonar schimburile gazelor se realizează datorită difuziunii presiunilor
parţiale ale O2 şi ale CO2 în cele două medii separate de membrana alveolo-
capilară: aerul alveolar şi sângele din capilarele pulmonare.
 În aerul alveolar presiunea O2 este mult mai mare (100 mmHg) decât în sângele
venos capilar (40 mmHg), deci O2 va trece din aerul alveolar în sânge până se
echilibrează cu O2 din aerul alveolar.
 Sângele arterial care părăseşte teritoriul pulmonar are o saturaţie în O2 de numai
97,5% din cauza amestecării cu mici cantităţi de sânge venos în capilarele
alveolare.
 CO2 va urma un drum invers, trecând din sângele venos, unde se găseşte la o
presiune de 47 mmHg, în aerul alveolar, unde presiunea sa parţială este de 40
mmHg.
 Oxigenarea sângelui din capilarele pulmonare poartă numele de hematoză
pulmonară.

8
 Deşi sângele străbate foarte repede capilarele pulmonare schiburile gazoase sunt
posibile deoarece suprafaţa de contact este extrem de mare, stratul de sânge este
foarte subţire şi grosimea mebranei alveolo-capilare minimă.
 Transportul sangvin al oxigenului se face în proporţie de 1% sub formă dizolvată
în plasmă şi restul sub forma unei combinaţii labile cu hemoglobina (Hb)
denumită oxihemoglobină (HbO2).
 Datorită fierului bivalent pe care îl conţine, hemoglobina se combină foarte rapid
cu O2, fiecare din cei 4 atomi de fier ai grupărilor hem putând fixa o moleculă de
oxigen.
 În repaus sângele arterial transportă sub formă de HbO2 97,5% din cantitatea
totală de O2.
 Forma dizolvată, deşi minimă comparativ cu cea combinată cu Hb, din punct de
vedere funcţional este cea mai importantă deoarece se află în schimburi directe cu
lichidele interstiţiale şi, prin acestea, cu celulele.