1 Cor 11:2-16 - Acoperirea capului femeilor

I. Problema
A. Câteva certitudini
B. Semnificaţia “acoperirii capului”
C. Poziţia corinteană
II. Răspunsul lui Pavel
A. Structura argumentului
B. Argumentul din teologie
C. Argumentul din cultură
III. Punctul de vedere al lui Pavel despre relaţiile bărbat-femeie

I. Problema: Toate problemele începând de la 11:2 până la 14:40 se leagă una de

cealaltă în sensul că TOATE SE OCUPĂ DE O PROBLEMĂ DIN ADUNAREA
CREDINCIOŞILOR, ÎN TIMP CE ACEŞTIA SE STRÂNG SĂ SE ÎNCHINE LAOLALTĂ.
Cam tot ceea ce Pavel încearcă să facă de-a lungul acestor 4 capitole este să îndrepte
ceva ce ei GREŞEAU.

1. Citiţi 1 Cor. 11:2-16 de două ori. Ce cuvânt domină acest întreg paragraf?
Capul.

2. Care pare să fie problema concretă de care Pavel se ocupă aici?

Acoperirea capului femeilor atunci când ele se roagă şi proorocesc.

Există o mică îndoială că problema principală din acest paragraf se găseşte în vârful
capului femeilor credincioase. Dar, mai precis, care era problema? Acest lucru este
puţin cam dificil de stabilit. Unele lucruri despre problemă par destul de sigure.

A. Câteva certitudini:
1. Este cert că femeile participau la serviciul de închinare. Problema este, în mod
regulat, legată de rugăciune (v.13) sau rugăciune şi proorocire (v 4-5). Dacă femeile
n-ar fi avut voie să participe, Pavel şi-ar fi formulat altfel răspunsul.
2. Unele femei din biserică fie se rugau şi prooroceau, în mod efectiv, fie doreau să
facă aşa.
3. Rugându-se şi proorocind (sau dorind să facă aşa) “cu capul dezvelit”, femeile par să
se împotrivească unui obicei larg răspândit.
a. Alternativa la aceasta este că Pavel introduce un obicei iudaic, pentru prima dată,
în Corint. Dar, dacă asta era realitatea, atunci ceea ce ei ar fi putut întreba în
epistola lor nu poate fi explicat. În plus, “tonul” epistolei lui Pavel sună mult prea
categoric pentru a fi vorba doar despre un set de instrucţiuni date pentru prima oară.
(Vezi, în special, vs. 6, 13, şi 16.)
4. Dar care este obiceiul larg răspândit şi de ce femeile corintene, sau unele dintre ele,
încercau să se împotrivească acestuia? Răspunsurile la aceste întrebări sunt mai puţin
certe şi trebuie studiate.

B. Semnificaţia “acoperirii capului”

1. Un singur lucru NU POATE ÎNSEMNA “acoperirea capului”.
a. Acesta nu se referă la felurile în care femeile din majoritatea culturilor moderne
îşi acoperă capul.
1) Adică, nu era vorba de o pălărie, o eşarfă, un batic, un şal sau ceva similar.
 b. Motivul pentru care putem fi siguri în privinţa acestui lucru este că, în versetul 4,
Pavel vorbeşte despre faptul ca un bărbat să nu-şi necinstească capul “cu ceva
care atârnă de pe capul lui” (traducere literală). Cuvintele “atârnând de pe capul
lui“ presupune clar un anumit fel de acoperire (acoperământ) ce atârna de pe cap
(vârful capului) până pe umeri.
c. Există două opţiuni în ce priveşte acel fel de acoperire.
 S-a argumentat recent că Pavel nu se referă deloc la un alt acoperământ, ci
doar la păr. Asta ar însemna că femeile corintene pledau pentru faptul de a
avea păr scurt. Traducerea pentru această posibilitate se găseşte în adnotarea
din versiunea NIV a Bibliei.
a) Însă, pur şi simplu, există prea multe dificultăţi în ce priveşte această opţiune.
Argumentul lui Pavel despre păr ca acoperământ “natural” este o analogie, ce
serveşte drept bază pentru argumentul său în favoarea unui alt acoperământ. A
spune în versetul 6 că femeia se poartă "ca şi cum capul ei ar fi ras” înseamnă
că ea a avut deja păr lung. Dar a avea capul neacoperit în adunare era la fel de
ruşinos ca şi cum ea ar fi fost rasă. În plus, nu există, pur şi simplu, vreo dovadă
că exista o clasă de femei “dizgraţiate” care purtau păr scurt.
 Cealaltă opţiune este aceea că Pavel se referă la văl. Există dovezi atât din
surse evreieşti cât şi greceşti că, în mod obişnuit, femeile apăreau, în public,
acoperite cu un astfel de văl. Toate dovezile din sursele evreieşti indică faptul că
femeile purtau, în public, voaluri ce le acoperea tot părul şi partea de sus a
trupului. E puţin sigur că şi feţele lor erau acoperite. Dar e sigură dovada în ce
priveşte un văl ce acoperea în întregime umerii şi părul. De exemplu, o
străveche sursă evreiască spune: “Bărbaţii îşi acoperă, uneori, capul, iar alteori
nu; dar capul femeilor este întotdeauna acoperit, iar copiii sunt întotdeauna cu
capul descoperit”.

2. Obiceiul predominant din lumea Neamurilor este mai puţin sigur, dar a rezistat încă
în timp. Plutarh, care a scris spre sfârşitul secolului I d.Hr., vorbeşte despre obiceiul
roman: “Se obişnuieşte ca femeile să-şi facă apariţia în public cu capul acoperit, iar
bărbaţii cu capul mai mult descoperit”.
a. Iar Corintul, după cum vă amintiţi din Lecţia 3, era o colonie romană. O astfel de
acoperire era foarte des pomenită în majoritatea relatărilor.
3. Toate aceste dovezi se combină pentru a sugera că grecoaicele şi evreicele
respectabile purtau capul acoperit în public. Trebuie să deducem din 1 Cor. 11:2-
16 că o asemenea acoperire, “în public”, era, de asemenea, obiceiul predominant în
Biserica primară. Nu ştim cu siguranţă dacă şi faţa era sau nu acoperită. Probabil că
nu.

C. Poziţia corinteană
Ce făceau femeile corintene şi din ce motiv? Nu putem să ştim acest lucru cu
certitudine. Foarte probabil, ei nu l-au întrebat pe Pavel despre continuarea acestui
obicei. În versetul 2, Pavel îi laudă, într-adevăr, pentru păstrarea tradiţiilor. Cuvântul
grecesc se referă la tradiţii. Aceste obiceiuri trebuie să fie transmise din tată-n fiu, iar
Pavel le porunceşte să le respecte. Dar nu putem fi siguri că ei respectau toate
“tradiţiile”. Versetul 17 spune clar că ei nu făceau aşa în unele privinţe.

Mă întreb dacă v. 2 nu este un citat din epistola corinteană adresată lui Pavel… “Vă laud
că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat”. Auto-
lăudându-se, ei îl asigurau pe Pavel că “ţineau toate tradiţiile” şi învăţăturile pe care le
primiseră de la el, CHIAR DACĂ unele dintre femei nesocoteau deja tradiţia în ce
priveşte acoperirea capului cu un văl.

De ce făceau femeile aşa? (O ipoteză) Poate că se considerau ca ATÂT DE EGALE în

Hristos faţă de bărbaţi, încât, acum, ele credeau că toate deosebirile sexuale au
dispărut.

II. Răspunsul lui Pavel (1 Corinteni 11:2-16)

Argumentul lui Pavel din 11:2-16 este unul din cele mai dificil de descoperit în toate
epistolele sale. Asta se datorează faptului că el este convins că femeile ar trebui să
continue obiceiul predominant. Dar, ca să le convingă să facă aşa, el trebuie să ofere
câteva motive temeinice. De aceea, argumentul variază de la un motiv la altul, dar nu în
paragrafe care se pot distinge clar.

6 Recitiţi 1 Corinteni 11:3-10.

a. Care sunt cele două feluri în care cuvântul “cap” este folosit în acest pasaj?
Metaforic şi literal.
b. Enumeraţi cele 12 ocazii în care apare cuvântul “cap”, iar în dreptul fiecărei apariţii
indicaţi dacă folosirea este metaforică, literală sau fie una, fie cealaltă.
Numai în v. 3 acesta este folosit metaforic… în v. 4, 5, 6, 7, 10 acesta se referă
literal (literalmente) la capul cuiva.

Structura argmentului
Pavel formulează două feluri de argumente.
1. Argumentul (obiceiul) teologic, aşa cum se vede în v. 3, 7, 10, 8-9, 11-12 … CAPUL
2. Argumentul socio-cultural, aşa cum se vede în v. 4-6,13-16.

1 Cor 11:3: “Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că
Dumnezeu este capul lui Hristos”.
11:3 Acest verset prezintă afirmaţia teologică ce va constitui baza pentru restul acestei
părţi a argumentului. Primul motiv apare, probabil, pentru a accentua faptul că există o
poruncă divină pentru viaţă. Folosirea cuvântului “cap” este strict metaforică aici şi a
fost, în mod evident, aleasă deoarece capul constituie, în mod literal, problema.

11:4-6 Acestea sunt versetele care ne spun ce ştim despre problemă. Obiectivul era, în
mod, clar, acela de a convinge femeile să păstreze obiceiul predominant de a-şi
acoperi capul în adunare. Dar veţi remarca faptul că legătura cu versetul 3 nu este
clară. Care “cap” se ruşinează de acţiunile femeilor? În ambele cazuri, întregul
fundament al apelului de aici este acela de a păstra cultura. Era ruşinos ca o femeie să
fie rasă în cap şi la fel de ruşinos ca ea să se roage sau să proorocească fără să poarte
vălul.

11:7-12 Întregul argument teologic al lui Pavel se găseşte aici. Dar pasajul este, în
special, dificil de descifrat. Cu toate acestea, există două indicii care ne vor ajuta.

11:7 Mai întâi, cea de-a doua propoziţie din versetul 7 este o elipsă. (O elipsă este un
gen de propoziţie în care unul sau mai multe cuvinte sunt omise din propoziţie,
deoarece sunt, în mod evident, înţelese din context.) Aceasta se întâmplă frecvent în
limba greacă, atunci când există două propoziţii paralele. Prima propoziţie va avea
toate cuvintele necesare; cea de-a doua, doar cuvintele schimbate.
Aplicaţi aceasta la versetul 7 şi vedeţi ce cuvinte din propoziţia referitoare la bărbat
 trebuie completate în cea care se referă la femeie.
1 Cor 11:7 Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe
când femeia (ar trebui să aibă capul acoperit, deoarece ea) este slava bărbatului.

11:8-9 În al doilea rând, versetele 8-9 nu constituie o parte a argumentului despre

acoperirea capului. Expresia “pe când” din versetul 8 se asociază cu propoziţia “femeia
este slava bărbatului”. Astfel, aceste versete sunt parentetice şi servesc la explicarea
modului în care femeia este slava bărbatului şi a motivului pentru care el este, de
aceea, “capul” ei.

11:10 Deoarece versetele 8-9 sunt parentetice şi nu reprezintă o parte a argumentului

referitor la acoperirea capului, expresia “de aceea” din versetul 10 îndreaptă, din nou,
atenţia la versetul 7. Pentru că “femeia este slava bărbatului”, ea ar trebui, de aceea, să
aibă pe cap un semn de autoritate asupra ei—orice ar înseamna asta.

11:11-12 “Conţinutul” acestor versete are puţin de-a face cu versetul 10, dar, în mod
clar, serveşte la explicarea versetelor 8-9. Astfel, cuvântul “totuşi” din versetul 11 se
referă, din nou, la versetele 8-9 şi face ca versetele 8-9 şi 11-12 să devină un argument
de sine stătător în ce priveşte relaţiile bărbat-femeie. Asta înseamnă şi că motivul
teologic de bază ca femeile să-şi acopere capul cu un văl în biserică este dat în
versetele 7 şi 10.

11:13-15 În aceste versete, Pavel se întoarce la un argument socio-cultural. Aici, el dă

un argument din analogia “naturii”. Ideea esenţială este aceea că, deoarece femeia are
un “văl” din natură, atunci ea ar trebui să poarte şi unul în biserică.

11:16 În final, Pavel invocă un al treilea argument socio-cultural şi adaugă un argument

etic. Pur şi simplu, biserica n-are un astfel de obicei. A avea capul descoperit este o
purtare arţăgoasă (pornire spre ceartă), iar aceasta nu reprezintă o atitudine creştină.

Argumentul din teologie (1 Corinteni 11:3, 7, 10, 8-9, 11-12)

11:3, 7, 10 Motivul teologic de bază al lui Pavel pentru menţinerea obiceiului purtării
vălului este dat în aceste trei versete. Motivul are de-a face cu porunca divină.
Această poruncă este afirmată în versetul 3. Există o poruncă în ce priveşte relaţia
dintre bărbat şi femeie care este comparabilă cu aceea dintre Hristos şi bărbat şi cea
dintre Dumnezeu şi Hristos. Această relaţie este exprimată metaforic prin termenul
“cap”. Acest termen, aşa cum am remarcat deja, a fost aproape sigur ales, deoarece
devine un joc de cuvinte cu cuvântul propriu-zis “cap”.

În v. 3, Pavel vorbeşte metaforic despre cap, deoarece problema se referă la ceea ce

stă pe cap. Motivaţia sa teologică pentru menţinerea obiceiului purtării vălului are de-a
face cu porunca divină exprimată în metafora “capului”. Femeia se trage din bărbat, aşa
cum bărbatul îşi are originea în Hristos.

Dar există două probleme în aceste versete. 1) Se referă Pavel la “bărbat” şi

“femeie” sau la “soţ” şi “soţie”? Şi 2) Ce semnificaţie are cuvântul “cap”, atunci
când este folosit metaforic?

Nu este crucial ca întregul argument să decidă această primă întrebare. De fapt, acesta
se referă la ambele. Adică, în versetul 3, pare să fie o afirmaţie generală despre bărbat
şi femeie. Dar, în restul pasajului, relaţiile par să fie între soţ şi soţie. Acest lucru este,
în special, adevărat dacă cea de-a doua folosire a cuvântului “cap” din versetul 5 este
metaforică. Adică, prin refuzul de a-şi acoperi capul cu un văl, o nevastă îşi necinsteşte
bărbatul.

a. Care sunt cele două înţelesuri posibile ale cuvântului “cap” din versetul 3?
1) Conducătorul unei comunităţi.
2) Originea fiinţei sale.

Cercetătorul biblic Barrett crede că intenţia lui Pavel este aceea că “bărbatul este
capul femeii în sensul de a fi originea fiinţei ei”. Motivele sale de bază pentru a
face această alegere sunt:
1) Nu există vreo dovadă că cuvântul folosit aici pentru “cap”, “KEPHALE”, a avut
vreodată în greaca clasică înţelesul de “şef” sau “stăpân” ori “conducător”.
2) Folosirea, în versetul 8 şi 9, se referă mai mult la originea femeii şi nu la ideea că
bărbatul este “stăpân” (suveran) asupra femeii.

Astfel, “capul femeii este bărbatul” în sensul că el este originea şi, de aceea,
justificarea existenţei ei. În acelaşi fel, Hristos este capul bărbatului. În versetul
7, Pavel scoate în evidenţă consecinţele practice ale acestei relaţii şi, astfel, dă
un motiv teologic pentru continuarea unui obicei predominant. O soţie ar trebui
să-şi acopere capul cu un văl atunci când se roagă şi prooroceşte, spune Pavel,
deoarece ea “este slava bărbatului”.

Dar care este punctul de vedere al lui Pavel? De ce-ar trebui soţia să-şi acopere capul
cu un văl, din cauza faptului că ea este slava bărbatului? Răspunsul se bazează pe
porunca divină demonstrată în versetul 3. Bărbatul n-ar trebui să-şi acopere capul în
timpul serviciului divin, deoarece, în acest fel, ar acoperi “slava lui Hristos”, care se
vede în bărbat. Iar slava lui Hristos ar trebui să se vadă. Dar soţia ar trebui să-şi
acopere capul, pentru că a avea capul descoperit ar înseamna să reflecteze “slava
bărbatului”, care se vede în femeie. Şi nimeni n-ar trebui să atragă atenţia spre făptură
în prezenţa Creatorului în timpul închinării.

De asemenea, ar trebui să se remarce, aici, că versetul 7 este cel mai puternic

argument că vălul ar fi acoperit şi faţa. Pentru că, în Biblie, “slava” se vede pe faţă.
Vezi Exodul 34:29-35; şi 2 Corinteni 3:16-18. Dar trebuie să se aibă grijă să nu se
creeze un nou fel de acoperire a capului pe baza metaforelor teologice!

V. 7 ne învaţă că, atunci când ne adunăm laolaltă pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, cel
mai important lucru este acela de a permite SLAVEI LUI DUMNEZEU să se manifeste.
Aceasta defineşte slava lui Dumnezeu în timp ce bărbatul are capul descoperit, iar
femeia are capul acoperit, ca fiind slava bărbatului.
1 Cor 11:7: “Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu,
pe când femeia este slava bărbatului”.

În versetul 10, Pavel spune "de aceea” (din acest motiv). Ce motiv? Acela că slava
bărbatului n-ar trebui arătată în prezenţa divină. De aceea, o femeie ar trebui să poarte
vălul. Dar, pentru a exprima acest ultim gând, spune Pavel, ea ar trebui să aibă pe cap
un semn de “autoritate”. Versiunea NIV a Bibliei este probabil corectă aici, interpretând
vălul ca fiind un “semn de autoritate”. Dar ce înseamnă asta? Şi ea trebuie, de
asemenea, să-şi acopere capul “din pricina îngerilor”.

Versetul 10, care este un pasaj-cheie în argumentul teologic, cuprinde două expresii
enigmatice (derutante): “femeia (…) trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” şi
“din pricina îngerilor”.
1 Cor 11:10 “De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”.
a. Acest verset vorbeşte despre văl ca fiind un semn sau un simbol al autorităţii. Acest
semn poate fi interpretat ca:
 demnitate,
 protecţie,
 un semn de autoritate, de supunere faţă de… în acest caz, faţă de soţul ei,
 un semn nou de autoritate dat femeilor pentru a se ruga şi a prooroci.
Primele trei interpretări posibile enumerate mai sus n-au nici o dovadă că au fost
acceptate, în general, ca semnificaţie a acestui termen grecesc în folosirea antică.
Deci, această ultimă posibilitate este cea mai sigură.
b. Expresia – “din pricina îngerilor” – (această parte este foarte dificil de interpretat)
îngerii sunt probabil implicaţi aici ca observatori ai poruncii divine, care au
capacitatea de a o menţine şi de a-i judeca pe cei care o încalcă.

În concluzie, din punct de vedere teologic, există trei motive pentru care femeia
ar trebui să-şi acopere capul:
 Din cauză că, în ordinea divină a lucrurilor, bărbatul a fost creat primul, iar existenţa
femeii trebuie explicată ca “împlinire” sau “desăvârşire” a fiinţei lui. Bărbatul a fost
creat primul. Pentru că femeia este un dar divin care desăvârşeşte existenţa
bărbatului, ea trebuie văzută ca “slava” bărbatului. Nici o rasă umană n-ar exista
fără ea. Ea este “slava” bărbatului. Astfel, când Îl lăudăm pe Dumnezeu, ea ar
trebui să aibă capul acoperit, ca să nu reflecte slava bărbatului în prezenţa lui
Dumnezeu.
 Din cauza prezenţei îngerilor (probabil ceva de-a face cu menţinerea poruncii divine,
dificil de înţeles).
 Din cauză că, în noua ordine creştină, vălul este un simbol al noii autorităţi date
pentru a se ruga şi a prooroci.

11:8-9, 11-12 In multe privinţe, tensiunea dintre aceste două seturi de versete
poate fi cel mai bine explicată în lumina tensiunii dintre “deja” şi “nu încă”. Pe de o
parte, Pavel încearcă să le convingă să menţină un obicei care aparţine vechii ordini.
Şi, chiar dacă femeile creştine se află în “deja”, ele ar trebui să continue să poarte vălul,
deoarece “vechea ordine” a fost doar invadată de noua ordine, dar aceasta din urmă nu
este complet realizată. Totuşi, invadarea noii ordini în cea veche aduce cu sine şi o
nouă autoritate pentru femei, precum şi o nouă semnificaţie pentru văl. Acesta este,
acum, un semn al noii sale autorităţi.

Deci, este vorba de relaţiile bărbat-femeie pe care purtarea vălului se baza în

vechea ordine. Pe de o parte, acele relaţii şi-au avut obârşia în Creaţie (v. 8-9). Punctul
principal al acestor versete, după cum am văzut, nu este acela că femeia a fost creată
“pentru bărbat” ca să fie supusă lui, ci ca “să-l desăvârşească (completeze)”. Fără ea
nu există omenire. Dar, acum, în noua ordine, adică, în Domnul, Pavel recunoaşte că
unele schimbări sunt în desfăşurare. Acum, spune el, bărbatul şi femeia depind unul de
celălalt şi ambii depind, în egală măsură, de Dumnezeu (v. 11-12). Vom discuta
implicaţiile acestui fapt în secţiunea referitoare la “Înţelegerea lui Pavel despre relaţiile
bărbat-femeie”.

III. Argumentul din cultură (1 Corinteni 11:4-6, 13-16)

Mai întâi, să identificăm cele trei argumente socio-culturale diferite şi să le enumerăm
prin intermediul versetelor în care se găsesc.
a. 11:4-6 Faptul de a nu-şi acoperi capul reprezintă o necinstire a “capului” său şi o
ruşine pentru ea însăşi.
b. 11:13-15 Analogia din “natură” învaţă că acoperirea capului este corespunzătoare,
bună.
c. 11:16 Bisericile n-au un astfel de obicei.

11:4-6 Primul argument al lui Pavel pentru menţinerea obiceiului este socio-cultural.
Dar remarcaţi cum acesta continuă clar ideea versetului 3. Întrebarea crucială
exegetică din aceste versete este dacă cea de-a doua apariţie a cuvântului “cap”, atât
în versetul 4 cât şi 5, este literală sau metaforică. Mulţi cred că aceasta poate fi
interpretată în ambele moduri… că Pavel este, în mod intenţionat, ambiguu aici.
1 Cor 11:3-6 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că
Dumnezeu este capul lui Hristos. 4   Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi
necinsteşte Capul său.
5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei,
pentru că este ca una care ar fi rasă. 6 Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este
ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească.

Posibilitatea că, într-un anumit sens, Pavel are în vedere, concomitent, ambele
interpretări, este interesantă. Cu toate acestea, expresia “îşi necinsteşte capul său” din
versetul 4 trebuie, cel puţin, să însemne Hristos. Acest lucru pare sigur din faptul că
urmează îndeaproape ideea versetului 3. Dacă cuvântul “cap” nu este metaforic în
aceste versete, atunci localizarea versetului 3 este un mister total. Interpretarea
metaforică este, de asemenea, sprijinită de exegeza versetului 7.

Astfel, Pavel argumentează că, atunci când femeia încalcă tradiţia în această
privinţă, ea aduce ocară soţului ei (îşi face soţul de ruşine). Dar, este la fel de clar în
versetul 6 că ea aduce ocară şi asupra capului său. Argumentul de aici este pur
cultural. În exact acelaşi mod în care ea aduce ocară propriei persoane tăindu-şi părul,
tot aşa ea se va face de ruşine dacă nu va purta vălul atunci când se roagă şi
prooroceşte. În cultura acelei perioade, părul scurt era total necultural.

11:13-15 Cel de-al doilea argument este, de asemenea, pur cultural şi, din nou, are
de-a face cu ceea ce a fost înţeles ca fiind “corespunzător” sau “adecvat” în acea
societate. În versetul 14, Pavel spune că “natura însăşi” (“firea” – în Cornilescu) învaţă
că, pentru bărbat, părul lung este o ruşine. Totuşi, aici, “firea” poate însemna doar
“cultura”, deoarece părul unui bărbat este “în mod firesc“ scurt, exceptând cazul când
este scurtat printr-un mijloc nenatural – un tuns! Prin “fire”, Pavel spune, în mod clar,
“POTRIVIT CU CEEA CE CULTURA NOASTRĂ RECUNOAŞTE CA FIIND CORECT”.

Dar esenţialul acestor lucruri este versetul 13. Pur şi simplu, nu se considera
cuviincios, în acea cultură, ca bărbatul să aibă părul lung, iar femeile părul scurt. De
aceea, prin analogie, Pavel spune că, de asemenea, este necuviincios ca femeile să se
roage cu capul neacoperit cu un văl.

11:16 De asemenea, cel de-al treilea şi ultimul argument este, în esenţă, socio-
cultural. Deşi, în acest caz, el adaugă un argument etic. “Bisericile lui Dumnezeu”,
spune Pavel,
“n-au un astfel de obicei”. A nu ţine seama de această practică universală—în
special pentru motivele lor—este, pur şi simplu, o pornire spre ceartă. Aluzia
evidentă este că această atitudine nu este o virtute creştină! Din nou, argumentul de
aici este total cultural. Practica universală din toate bisericile era aceea ca femeile să
aibă capul acoperit. A nu face aşa înseamnă a fi pus pe ceartă. Creştinii nu pot avea o
astfel de atitudine.

Acest pasaj ne face să credem că, pur şi simplu, în epistola din Corint nu se
cerea un sfat. De fapt, corintenii erau, probabil, puşi pe ceartă în acea chestiune.
Iar Pavel încerca să folosească o varietate de argumente pentru a arăta justeţea
menţinerii obiceiului. Dar, în orice caz, spune el, ei n-ar trebui să încalce tradiţia din
cauza acelei atitudini.
ÎNŢELEGEREA LUI PAVEL DESPRE RELAŢIILE BĂRBAT-FEMEIE

Pavel reflectă asupra relaţiilor bărbat-femeie în câteva locuri din scrierile sale. Nu
putem trata întreaga chestiune aici, dar ceea ce se spune în 1 Corinteni 11:3, 7-12 este
esenţial pentru orice discuţie despre această chestiune. Pavel trăieşte şi gândeşte ca
un om escatologic. Asta îl face pe Pavel să trăiască în tensiunea existenţei “deja—nu
încă”. El ştie că, în Hristos, Dumnezeu a pus bazele unui nou viitor, dar, după cum am
remarcat deja, el era foarte conştient că sfârşitul nu venise încă.

Concepţia sa despre relaţiile bărbat-femeie se încadrează direct în această

tensiune. În ce priveşte statutul femeilor, lumea în care a venit Hristos era îngrozitor
de crudă şi profund coruptă. În esenţă, femeile n-aveau nici un statut. Dacă nu se
năştea într-o familie bogată şi nu era foarte frumoasă, o femeie era, în general,
proprietatea (sclava) tatălui şi, apoi, a bărbatului ei. Chiar şi rabinii evrei se rugau: "Îţi
mulţumesc, Doamne, că nu sunt femeie”.

Hristos a venit în această lume cu nădejdea lucrurilor mai bune. În propria Sa

slujbă, femeile erau iubite ca fiinţe umane, iar uneia i s-a permis chiar să stea la
picioarele Sale şi să asculte Cuvântul Său (Luca 10:38-42)— un lucru nemaiauzit!
Pavel a ştiut foarte bine că lucrarea lui Hristos a inaugurat o epocă nouă.

Am văzut deja în Lecţia 8 modul în care acest lucru a afectat relaţiile maritale. În
Galateni 3:28, scris cam în aceeaşi perioadă cu 1 Corinteni, el spune: “Nu mai este nici
Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească,
nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus”.

Asta înseamnă că în noua epocă, “în Hristos”, vechile deosebiri bazate pe rasă,
statut social şi sex nu mai sunt valabile. Pur şi simplu, Dumnezeu nu face nici o
deosebire. Astfel, în Hristos, există o egalitate deplină între bărbat şi femeie. Nici unul
n-are vreun avantaj asupra celuilalt, aşa cum iudeul n-are vreun avantaj asupra unuia
din Neamuri.

Acesta este exact punctul de vedere al lui Pavel din versetele 11-12 ale pasajului de
faţă. “Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din
bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu”. Bărbaţii şi femeile depind
complet unul de celălalt şi, în egală măsură, de Dumnezeu. Acesta este cuvântul
“calificativ” al lui Pavel care învaţă egalitatea deplină în Domnul. Acesta este viitorul
care a fost inaugurat în prezent.
 Dar viitorul n-a fost pe deplin înfăptuit în prezent. Încă ne aflăm în “nu încă”. Pavel
recunoaşte că relaţiile funcţionale există încă. Şi, la acest nivel, "capul femeii este
bărbatul”. Dar, după cum am remarcat în exegeză, asta nu înseamnă că bărbatul este
“stăpânul” sau "superiorul” ei. El a apărut primul în ordinea creată, iar existenţa femeii
trebuie explicată ca fiind “pentru bărbat”. Adică, ea este necesară pentru el şi, astfel,
pentru omenire, ca să devină desăvârşită.

Totuşi, Pavel nu explică niciodată în detaliu ceea ce înseamnă ca bărbatul să fie

“capul”, din punct de vedere funcţional. În 1 Timotei 2, acesta include, cel puţin, funcţia
de învăţare în biserică. Dar mai mult de atât nu se spune nimic. Probabil, acesta
înseamnă, pur şi simplu, o continuare a modului obişnuit de a face lucruri în acea
subordonare; nu înseamnă supunere sau subjugare.

De aceea, pentru Pavel, vălul s-a dovedit a fi un simbol fericit care a putut să
îndrepte atenţia în două direcţii:
1) În termenii existenţei “nu încă”, acesta a fost un simbol al ordinii create iniţial…
adică, subordonarea funcţională a femeii faţă de bărbatului ei; şi
2) În termenii existenţei “deja”, acesta a fost un semn al noii autorităţii de a se ruga şi
prooroci, exact aşa cum făceau bărbaţii… adică, egalitate spirituală deplină.

CÂTEVA SUGESTII HERMENEUTICE

Textul de faţă este unul dintre acelea care aparţin aceleaşi categorii, ca de
exemplu, “întâmpinarea cu un sărut sfânt”. Există, într-adevăr, particularităţi
comparabile între secolul I şi secolul al XX-lea. Avem încă biserici care se adună
pentru închinarea divină, unde sunt prezenţi atât bărbaţi cât şi femei. Dar, dincolo de
aceste lucruri pe care le avem în comun, culturile moderne sunt aproape la fel de
diferite una de cealaltă, aşa cum toate sunt diferite de situaţia corinteană. De fapt, în
multe biserici moderne, bărbaţii nici măcar nu proorocesc, ca să nu mai vorbim de
femei!

În plus, aşa cum am văzut în exegeza noastră, o mare parte din argumentul lui
Pavel atrage atenţia asupra situaţiei culturale a secolului I. Iar acea situaţie culturală
era, în general, uniformă şi foarte lentă în schimbare. Astăzi, lucrurile se petrec invers.
În ce priveşte îmbrăcămintea, există puţine lucruri uniforme în majoritatea culturilor şi,
de asemenea, majoritatea culturilor experimentează schimbări rapide în ce priveşte
obiceiurile legate de îmbrăcăminte. În orice caz, punctul de vedere al apelului lui Pavel
către dizgraţia publică în urma faptului că o femeie şi-a tuns părul nu este relevant în
multe culturi moderne, deoarece faptul că o femeie are părul scurt nu constituie o
ruşine publică.

Legat de această chestiune am propriile mele păreri; dar ştiu şi că aceste păreri nu
sunt îmbrăţişate de toată lumea. Aşa că, decât să-mi prezint propriile păreri, îngăduiţi-
mi să încerc să arăt, cât mai atent posibil, tipurile de alternative hermeneutice existente.

Problema particularităţilor

Se sugerează, adesea, că cea mai sigură cale este, pur şi simplu, aceea de a da
ascultare textului în ce priveşte particularităţile sale. Dar calea cea mai sigură nu este
întotdeauna cea mai uşoară. În special, aici, este dificil să ajungi la o consecvenţă
hermeneutică. Deplina “ascultare în ce priveşte particularităţile” cere ca o femeie să nu-
şi taie niciodată părul, să aibă un văl care să-i acopere tot părul şi umerii şi să se poată
ruga şi prooroci în adunare. De asemenea, aceasta ar părea să ceară să existe o
înţelegere clară a motivelor respective, aşa cum au fost subliniate în exegeza
argumentului teologic al lui Pavel.

Problema pe care o am, personal, cu o astfel de “ascultare în ce priveşte

particularităţile” este că aceasta respectă litera textului, dar pierde spiritul acestuia.
Adică, argumentul lui Pavel nu era DOAR teologic; teologia a fost introdusă pentru a
susţine un obicei larg răspândit. El încerca să-i împiedice să fie radical diferiţi de cultura
înconjurătoare (din jurul lor). “Ascultarea în ce priveşte particularităţile” din majoritatea
culturilor moderne ar însemna să faci exact contrariul celor pentru care pleda Pavel!
Adică, faptul ca o femeie să poarte un văl sau chiar o pălărie în biserică într-o
cultură în care capul femeilor nu este acoperit ar însemna ca aceasta să atragă
atenţia asupra sa—ceea ce reprezintă adevărata problemă despre care vorbeşte
Pavel.

Din acest motiv, mulţi aleg să “transpună” particularităţile în ceva comparabil din
punct de vedere cultural. Astfel, acolo unde femeile poartă pălării în public, ca în unele
culturi occidentale, sau un văl, ca în unele culturi africane, ori şaluri, ca în unele culturi
latino-americane, aceasta ar părea să fie o “transpunere” legitimă pentru astfel de
acoperiri ale capului în biserică. Însă se mai poate ridica întrebarea dacă aceasta este
o “transpunere” necesară, dacă, de fapt, n-ar exista ruşine publică în cazul în care
cineva nu şi-ar acoperi capul în acest mod. Desigur, dacă asta este deja o practică
stabilită în bisericile din acele zone, atunci lipsa conformării ar putea duce la
etichetarea persoanei respective ca fiind “pusă pe ceartă”.

Dar, oricum, mi se pare că orice fel de "ascultare în ce priveşte

particularităţile”, chiar dacă este prin “transpunere", nu trebuie să piardă
adevăratul punct de vedere al lui Pavel. Şi acel punct nu era să le ţină pe femei în
supunere, ci să fie un semn al noii lor autorităţi, de a participa, în egală măsură,
la închinare împreună cu bărbaţii!

Problema de bază cu “ascultarea în ce priveşte particularităţile” referitoare

la
“acoperirea capului” este aceea că o femeie din secolul al XX-lea poate să
respecte
textul, dar să nu facă aşa din motivele date în Scriptură.

Motivul biblic pentru care o femeie ar putea purta capul acoperit în secolul al
XX-lea ar
fi acela de a arăta un semn de autoritate al egalităţii ei cu bărbatul în exercitarea
darurilor
spirituale.

Mi se pare că problema reală de aici este dacă există, într-adevăr, o nevoie de a

"transpune" semnul de autoritate. Este, într-adevăr, nevoie de un mod de “transferare”
artificială a acoperirii capului pentru a simboliza continuarea relaţiilor funcţionale dintre
bărbaţi şi femei? Şi, este necesar un asemenea semn vizibil în secolul al XX-lea pentru
ca femeile să participe la închinare? Aici, fiecare dintre noi va trebui să decidă.
Personal, am tendinţa să nu mă gândesc.

Punctul principal al pasajului

În majoritatea culturilor occidentale, “particularităţile” acestui pasaj au fost văzute ca

fiind culturale, iar acestea nu mai pun sub semnul întrebării relaţiile dintre bărbaţi şi
femei. Pe baza a ceea ce am remarcat în Lecţia 6, sunt convins că Dumnezeu are,
într-adevăr, pentru noi, astăzi, un cuvânt din 1 Corinteni 11:7-12. Dar aş insista, de
asemenea, că această chestiune nu este punctul principal al pasajului.

Problema n-o constituie relaţiile bărbat-femeie, ci decenţa

în închinarea creştină. Întrebarea ar trebui să fie: “Care este Cuvântul lui
Dumnezeu în legătură cu această chestiune?”

Aici, cred, este adevăratul loc unde acest pasaj ar trebui să vorbească bisericii de
astăzi. Punctul de vedere al lui Pavel din versetele 7 şi 10 trebuie să fie auzit din nou.
N-ar trebui să permitem să existe CEVA în adunare care să atragă atenţia asupra
omului în prezenţa lui Dumnezeu. “Slava” făpturii, fie că este vorba de haine foarte
frumoase, fie orice fel de îmbrăcăminte ce iese în evidenţă, N-ARE CE SĂ CAUTE ÎN
MOMENTUL ÎNCHINĂRII ÎNAINTEA CREATORULUI!!! Şi cred că asta ar putea să se
aplice la activităţi ca şi la îmbrăcăminte.

Doar câteva cuvinte despre chestiunea relaţiilor bărbat-femeie. Adevărata problemă

are
de-a face cu menţinerea tensiunii propriei noastre existenţe escatologice. Aspectul
funcţional al acestor relaţii diferă considerabil de la o cultură la alta. Dar, pentru nici o
cultură, Pavel nu învaţă “autoritatea” (puterea de a stăpâni a) bărbatului. Şi, totuşi,
"conducerea" funcţională este înfăptuită la nivelul individual cultural; aceasta nu trebuie
să înlocuiască vreodată realitatea mai importantă a egalităţii depline în Hristos. Ne
putem afla în “nu încă", dar ne găsim mai mult în “deja”. Adică, viitorul condiţionează
vieţile noastre din prezent. Şi acel viitor care condiţionează (condiţional) trebuie să
lucreze în relaţiile dintre bărbaţi şi femei.

Reţineţi, acestea sunt sugestii hermeneutice, nu legi. Nu trebuie să fiţi neapărat de

acord cu mine. Dar propria voastră hermeneutică trebuie să se bazeze pe principii bine
gândite. Şi ar trebui să căutaţi o anumită consecvenţă(?) hermeneutică.

Pentru un exerciţiu final, gândiţi-vă bine la următoarele întrebări. Veţi dori poate
să vă scrieţi răspunsurile.
a. În ce tip de cultură trăiţi? Este aceasta îndeosebi statică şi constantă sau în
schimbare rapidă?
b. Dacă aţi încerca să “transpuneţi” particularităţile acestui pasaj în propria voastră
cultură, ce fel de particularităţi ar putea servi ca simboluri comparabile?
c. Ce fel de îmbrăcăminte sau activităţi actuale, în biserica voastră, ar putea, efectiv, să
fie un abuz de principiu al acestui text?