Educația românească în contextul pandemiei Covid

Pandemia de COVID-19 a dus la închiderea şcolilor în 20 de ţări şi la închiderea

unităţilor preşcolare în 19 ţări din Europa şi Asia Centrală. Acest lucru a afectat un număr
total de 49,8 milioane de copii, începând de la preşcolari până la liceeni, care au avut parte de
un ultim semestru şcolar foarte perturbat (în cazul în care acesta a existat totuşi), care a
culminat cu închiderea şcolilor. Pandemia a afectat profund educaţia şi a agravat inechităţile
sociale existente în regiune.

Copiii din familii cu venituri reduse, copiii care locuiesc în zonele rurale cu
infrastructură deficitară, copiii din cadrul minorităţilor etnice şi lingvistice, copiii cu
dizabilităţi, copiii migranţi şi refugiaţi, copiii aflaţi în conflict cu legea, copiii şi tinerii care nu
frecventează instituţiile educaţionale, băieţii şi fetele care locuiesc în condiţii dificile sau în
cămine abuzive se confruntau deja cu bariere semnificative pentru participarea la educaţie şi
învăţare şi aveau parte de educaţie şi de avantaje sociale mai reduse decât cei de aceeaşi
vârstă.

Contextul actual și situațiile de învățare online sunt doi dintre factorii care au
determinat, cel puțin teoretic, utilizarea mai frecventă unor modalități noi de comunicare
aflate la dispoziția cadrelor didactice. Conștientizarea propriului stil de comunicare și al
stilului de comunicare al celor din jur poate constitui un bun punct de plecare pentru
dezvoltarea abilităților de comunicare, fiind de la sine înțeles și acceptat faptul că fiecare
persoana posedă o modalitate unică de a se exprima. Capacitatea unui profesor de a realiza
schimburi de idei cu alte persoane, de a le înțelege punctele de vedere, de a rezolva eventuale
probleme apărute depinde de eficiența comunicării sale.

Am putea accepta ideea că provocările comunicării în contextul actual pot fi

depășite,  profesorul este capabil să găsească soluții, tehnici valabile pentru orice situație
dificilă în cadrul procesului de comunicare, trebuie să asculte, pentru că e posibil să fi ignorat
informații utile, trebuie să fie deschis ideilor și situațiilor noi care schimbă modul în care
gândește sau simte, trebuie să pună întrebări, să asculte pe cel din fața sa, să identifice
sentimentele și emoțiile educabilului – celui aflat în centrul procesului de educație, elevul.

Practicile de predare eficientă, valabile în interacțiunile față în față ar trebui

păstrate și în online. Un profesor care este bun, este un profesor bun indiferent de modalitățile
prin care își transmite ideile. Transferul de creativitate de la activitatea din clasă reală la cea
online este vizibil în cazul educatorilor responsabili, celor cărora le pasă. Acest lucru nu
înseamnă că cei care se manifestă sonor în mediul digital sunt singurii care își asumă
continuarea procesului de învățare. Există multe alte forme de asigurare a calității în predare
și în promovarea interacțiunilor didactice, mai ales în contextele în care accesul la tehnologie
e dificil sau chiar imposibil. Tocmai de aceea, e important de spus că școala de acasă nu
înseamnă doar platforme digitale, fascinate prin performanțele lor tehnice; la fel de importante
sunt și activitățile de invățare gestionate telefonic sau cele care ajung tipărite la elevii fără
acces la Internet.

Părinții, cei pe umerii cărora cade o mare parte din povara didactică primesc
sprijin ”metodologic” (platforme special structurate în acest sens) sau se bucură de facilități
care să le permită activitatea de acasă (concedii plătite etc.). Au realizat că învățământul este o
activitate complicată și că problema nu era la școală, ci, cel puțin în parte, chiar la ei și la
copiii lor. Și, mai ales, au realizat că nu sunt pregătiți și nu se pricep să gestioneze această
aventură a cunoașterii umane numită învățare.

Profesorul digital și școala online sunt sintagme încă prea puțin analizate și

înțelese din punctul de vedere al practicii educaționale la noi. Și chiar din punctul de vedere al
teoriei și al pedagogiei specifice acestor activități. Ne jucăm deocamdată, din păcate, prea
mult cu sensul de suprafață al acestor sintagme, inclusiv la nivele înalte de decizie,
introducând în regulamente, instrucțiuni și ordine de ministru sarcini și activități pentru care
nu sunt încă pregătiți nici cei care le cer și nici cei care ar trebui să le execute.
Bibliografie:

1. https://www.edupedu.ro/a-fi-sau-a-nu-fi-despre-scoala-romaneasca-online/

2. https://revistaprofesorului.ro/profesorul-si-provocarile-comunicarii-in-context-
actual/