Arcul de Triumf din Barcelona

Arcul de triumf din Barcelona a fost construit de arhitectul Josep Vilaseca i Casanovas, ca poartă de intrare
principală pentru Expoziția Universală din Barcelona, din 1888, din parcul Ciutadella.

În prezent, construcția nu se mai găsește în acest parc, ci în imediata sa apropiere, între Passeig de Lluís
Companys și Passeig de Sant Joan, la capătul unei largi promenade, ce o leagă de parcul Ciutadella.Corpul
arcului de triumf, înalt de 30 m, este construit din cărămidă roșiatică, în stilul neomaur, în timp ce frizele sunt
din piatră. Pe friza frontală se găsește sculptura denumită în catalană Barcelona rep les nacions (Barcelona
urează bun venit națiunilor), realizată de Josep Reynés. Friza de pe partea opusă, intitulată Răsplata este o
lucrare timpurie a sculptorului Josep Llimona.

Partea superioară a arcadei este decorată cu stema Barcelonei și cu stemele celor 49 de provincii ale
Spaniei.Pe latura din dreapta se găsesc alegoriile Industria, Agricultura și Comerțul, sculptate de Antoni
Vilanova, iar în stânga alegoriile Științele și Artele, de Torquat Tasso. Patru sculpturi feminine, realizate de
Manel Fuxà și Pere Carbonell întregesc ansamblul.
Spre deosebire de majoritatea arcelor de triumf, care celebrează victorii militare, acesta are un caracter civil,
deoarece acesta celebrează progresul artistic, științific și economic.Arcul de triumf din Barcelona a fost
restaurat în 1989.
 Arcul de Triumf din Paris

Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la
extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află pe o esplanadă circulară cu un diametru
de 120 m, la intersecția a douăzeci bulevarde, cum ar fi Kléber, Grande Armée, Wagram și Champs
Élysées.

Își are originea într-un discurs pronunțat de Napoleon Bonaparte după bătălia de la Austerlitz, pe 2
decembrie 1805: „Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf.”[2] Un decret adoptat pe 18 februarie 1806 a
lansat lucrările, finanțate prin contribuțiile ale Grande Armée. Piatra de temelie s-a pus pe 15 august a
aceluiași an, cu ocazia zilei de naștere a lui Napoleon.[

Lucrările s-au suspendat după căderea Primului Imperiu în 1815, apoi s-au reluat sub conducerea lui Jean-
Nicolas Huyot în 1826, în timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea. Huyot a realizat antablamentul, bolta ogivală
pentru a susține dalajul superior, și bolta cu casete a arcului principal.[1] Ludovic-Filip și prim-ministrul său
Adolphe Thiers au ales programul iconografic al altoreliefurilor și sculptorii: Plecarea voluntarilor din 1792 (și
cunoscut sub numele La Marseillaise) de către François Rude, Triumful din 1810 de către Jean-Pierre Cortot,
Rezistența din 1814 și Pacea din 1815 de către Antoine Étex. Construirea s-a terminat în 1836 sub îndrumarea
arhitectului Guillaume-Abel Blouet. Arcul a fost inaugurat pe 29 iulie 1836 pentru a sărbători cea de-a săsea
aniversare a „Revoluției din iulie”, care a adus la putere Monarhia din Iulie.

Monumentul este inspirat de arhitectura romană și în special de Arcul de triumf lui Janus la Roma, cu formă
tetrapil. În anumite aspecte se îndepărtează de modelul roman: nu includ nicio coloană și este de dimensiuni
excepționale, cu 50 m înălțime, 45 m lățime și 22 adâncime.

Deasupra pereților se afla șase basoreliefuri, care ilustrează episoade marcante ale războaielor revoluționare
și napoleoniene. Partea inferioară a antablamentului este decorată cu o friză, ce reprezintă plecarea și
întoarcerea ale armatelor în cadrul campanii din Italia și al campanii din Egipt.[2] Pe zidurile interioare sunt
înscriși cei 558 de generali ai Imperiului. Numele celor care au murit în luptă sunt subliniate. Pe aticul se găsesc
30 de scuturi, fiecare purtând numele unei victorii a Revoluției sau a lui Napoleon: Valmy, Jemmapes, Fleurus,
Montenotte, Lodi, Castiglione, Rivoli, Arcole, Pyramides, Aboukir, Alkmaer, Zurich, Heliopolis, Marengo,
Hohenlinden, Ulm, Austerlitz, Jena, Friedland, Somosierra, Essling, Wagram, Moscova, Lützen, Bautzen,
Dresda, Hanau, Montmirail, Montereau și Ligny.

Arcul face parte acum din monumentele naționale franceze cu o mare însemnătate istorică. La picioarele sale
se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl
comemorează a fost pentru prima dată folosit aici. Soldatul Necunoscut este comemorat la fiecare 11
noiembrie, ziua armistițiului semnat între Franța și Germania în 1918.
Arcul de Triumf din Paris