Sunteți pe pagina 1din 4

JOCURILE OLIMPICE

Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment multisportiv internațional care se


desfășoară o dată la patru ani.

Jocuri Olimpice moderne :


După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice.
Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin.
Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa.[2][3][4][5]
Numărul sportivilor participanți la Jocurile Olimpice a crescut de la 241 (din 14 țări) la
Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 țări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul
participanților la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006,
numărul sportivilor a fost de 2.633 din 80 de țări.

Probleme la Jocurile Olimpice :


1. Boicot :
Boicotul olimpic a apărut la Olimpiada de la Melbourne din 1956, jocuri boicotate de
Olanda, Spania și Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în
plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suezului.
În 1972 și 1976 un număr mare de țări africane au amenințat CIO cu boicotul
Jocurilor Olimpice pentru a forța interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia și
Noua Zeelandă. CIO a cedat în primele două cazuri dar în 1976 a refuzat deoarece
boicotul consta în protestul împotriva prezenței echipei de rugbi a Noii Zeelande în
Africa de Sud iar rugbiul nu era sport olimpic. Țările și-au retras echipele după
începerea Jocurilor; câțiva sportivi africani începuseră deja competiția.
Douăzeci și două de țări (Guyana a fost singura țară în afara continentului african) au
boicotat Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la
competiție.
În 1980 și 1984 opozanții Războiului Rece și-au boicotat reciproc Jocurile Olimpice.
Statele Unite urmată de alte 64 de țări au refuzat să participe la JO de la Moscova
pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus
numărul țărilor participante la 80. A fost cel mai mic număr de țări participante la JO
din 1956. Uniunea Sovietică și alte 14 țări din blocul estic (cu excepția României) n-au
participat la JO de la Los Angeles argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost
garantată.

2. Dopaj :
Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul
secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și
îmbunătăți performanțele sportive. De exemplu, câștigătorul maratonului de la
Olimpiada din 1904, Thomas Hicks, a primit de la antenorul său stricnină și brandy
pentru a putea termina cursa.
Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la
Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe
bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența
amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping.
Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez
Hans-Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968. Liljenwall a pierdut medalia de bronz.
În următorii ani, mai mulți sportivi au fost depistați pozitiv la testul antidoping. Cazul
cel mai mediatizat a fost al sprinter-ul canadian Ben Johnson care a câștigat proba de
100 m la Seul 1988 dar trei zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a
utilizat stanozolol, i s-a retras medalia de aur.
În ciuda testelor, mulți sportivi au continuat să se dopeze. În 1990, documentele au
relevat că mai multor sportivi est germani li s-a administrat steroizi anabolizanți în
urma unui program de stat al fostului regim comunist din Germania de Est [10].
La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă împotriva dopării,
condusă de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 și
Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câțiva medaliați au
fost descalificați după ce au fost depistați pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei
Andreea Răducan i s-a reras medalia de aur la individual compus, după ce controlul
antidoping a ieșit pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate
de medicul echipei.
Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost depistat
pozitiv și i s-a retras medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendați cinci zile din
motive de sănătate pentru un nivel mare de hemoglobină în sânge. Comitetul
Internațional Olimpic a introdus pentru prima dată testul de sânge în timpul acestor
Jocuri Olimpice.

3. Violență :
În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Jocurile Olimpice nu au adus pacea totală în
lume. De fapt, trei Jocuri Olimpice au fost anulate din cauza războiului: JO de vară din
timpul Primului Război Mondial și JO de vară și de iarnă din 1940 și 1944 din cauza
celui de-al Doilea Război Mondial.
Terorismul a devenit recent o amenințare pentru Jocurile Olimpice. În 1972, când s-
au desfășurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei olimpice
israeliene au fost luați ostatici de un grup extremist palestinian „Septembrie negru”;
zece din ei au fost uciși. În timpul Olimpiadei de vară de la Atlanta din 1996, a avut
loc un atac terorist cu bombă în Centennial Olympic Park în care au murit 2 persoane
și 111 au fost rănite.
Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de la
atacurile din 11 septembrie. Măsurile de securitate au fost fără precedent.

Premierea :
La Jocurile Olimpice se oferă premii și recompense olimpice. Medaliile sunt
confecționate și puse la dispoziție de către Comitetul de organizare a Jocurilor
Olimpice. Pentru locul 1 se acorda o medalie de aur (sau argint aurit) și o diplomă,
pentru locul 2 se acordă o medalie de argint și o diplomă, iar pentru locul 3 se acordă
o medalie de bronz și o diplomă. Medaliile sunt gravate pe față cu un episod din
sportul respectiv, iar pe verso cu emblema Jocurilor Olimpice și anul. Medaliile au un
diametru de 60 mm și o grosime de 3 mm. Concurenții clasați pe locurile 4, 5 și 6,
dacă este cazul, primesc câte o diplomă.
Numele tuturor campionilor olimpici este gravat pe unul din zidurile stadionului
principal unde au avut loc Jocurile.

Campioni olimpici :
România la Jocurile Olimpice :
Gheorghe Plagino (1878 – 1949) a fost primul sportiv care a reprezentat România la
Jocurile Olimpice.

S-ar putea să vă placă și