Gheorghidiu -caracterizare

Romanul psihologic Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1933) este
scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu,
care traverseaza doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Stefan Gheorghidiu este
protagonistul si personajul narator al cartii, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica.
Modernitatea romanului este sustinuta si de timpul prezent, subiectiv, de fluxul cunostintei,
memoria afectiva, luciditatea autoanalizei, de anticalofilism si de autenticitate.Particularitatile
de constructie a personajului in romanul psihilogic sunt: inlocuirea portretului fizic detaliat si a
corespondentelor artificiale dintre portretul fizic si cel moral cu detalii fizice semnificative in
trairile personajelor; deplasarea interesului spre conflictul si portretul interior, relevate prin
analiza si introspectie; interesul asupra lumii interioare, la nivelul cunostintei; utilizarea
tehnicilor moderne de analiza psihologica (introspectia, monologul interior, fluxul cunostintei,
memoria afectiva).
Gheorghidiu traieste drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut, iar prin intermediul lui,
autorul introduce un nou tip de persinaj in literatura romana: intelectualul ca structura de
caracter . Problematica intelectualului reprezinta o preocupare constanta pentru scriitorul
Camil Petrescu, care in eseul Neocratia necesara (termen ce viza initial integrarea
intelectualitatii in ordinea sociala si politica), din 1924, pleda pentru o organizare sociala
asemanatoare cu cea imaginata de Platon: in fruntea societatii sa se afle mintile superioare,
filozofi si savantii. Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua planuri temporale:
timpul cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front si timpul psihologic: spirit
analitic, intelectualist si critic, personajul-narator va produce o naratiune in care epicul propriu-
zis este subordonat analizei si interpretarii.
Prima experienta de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un
zbucium permanent- ,,monografia indoielii”. Suferinta provine, pe de o parte, din iubirea
inselata, iar pe de alta parte, din faptul ca Gheorghidiu cauta, ca mai toti eroii lui Camil
Petrescu, certitudini. Acest conflict interior se grefeaza pe opozitia intre aspiratiile absolute ale
intelectualului si realitatea meschina a societatii.
In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. Intamplarile din primul
capitol, La Piatra Craiului in munte, sunt posterioare evenimentelor relatate in restul Cartii I.
Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii
(prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire).In primavara anului de 1916,
presonajul principal se afla concentrat, pe Valea Prahovei. La popota ofiterilor, asista la o
discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care
si-a ucis sotia infidela a fost achitat de judecator. Acesta discutie declanseaza memoria afectiva
a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei cu Ela.
 Fraza cu care incepe capitolul Diagonalele unui testament concentreaza intriga
romanului si deschide retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Indoiala este cu atat
mai dureroasa cu cat Gheorghidiu considera ca ,, acei care se iubesc au drept de viata si de
moarte unul asupra celuilalt’’. Personajul-narator crezuse ca traieste marea iubire. Dar aspiratia
pentru iubirea absoluta coexista cu faptul ca acest sentiment reprezinta pentru el un proces de
autosugestie. Iubirea pentru Ela se nascuse din admiratie duiosie,mila, dar , mai ales, din
orgoliu. Criticul Dumitru Micu apreciaza ca: ,,Vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasa
devine la el stimulul pasiunii.’’ Tot din orgoliu Gheorghidiu incerca sa o modeleze pe Ela dupa
propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizeaza esecul.
Student la filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea
ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. In facultate
o cunoaste pe Ela, de care nu se indragosteste initial, deoarece prefer fetelee oachese, iar ela
era blonda. Cu toate acestea , fiind considerate una dintre frumoasele Facultatii de Litere si
datorita insistentelor acesteia, intre cei doi se infiripa o relatie pusa mai intai sub semnaul
orgoliului. Acest stimul al pasiunii devine vanitate masculine. Pasiunea se adanceste in timp ,
iar cei doi intelmeiaza un cuplu admirat de ceilalti. Isi traisec clipele de intimidate cu daruire ,
mai ales ca admiratia Elei fata de Stefan se intalneste fericit cu placerea acestuia de a-si etala
cunostintele de filozofie.. Adept al iubirii unic , Gheorhidiu descopera in iubire si mai ales in a fi
iubit ratiunea sa de a fi iubit, modul de a se implini pe sine. In fapt insa, tocmai aceasta
realitate imediata produce destramarea cuplului. Pana in momentul in care Gheorghidiu
primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii modeste, dar in armonie.
In capitolul Diagonalele unui testament , in secventa narativa de factura balzaciana a
mesei de familie, se poate observa ce anume il determina pe batranul avar sa-i lase cea mai
mare parte din avere nepotului sau, Stefan. De Sfantul Dumitru, Ela si Stefan, impreuna cu
mama si surorile lui si cu celalalt unchi, Nae Gheorghidiu, sunt invitati la masa la unchiul Tache.
Discutand despre casatorie, Nae Gheorghidiu ii reproseaza lui Stefan casatoria din dragoste cu o
fata saraca, ca si tatal sau mort, Corneliu, pe care in plus il acuza de nu-i fi lasat fiului o
mostenire. In incercarea de a-si apara parintele, Stefan isi expune motivul pentru care nu s-a
insurat pentru avere, asemenea unchiului sau Nae Gheorghidiu.
Impresionat de izbucnirea lui Stefan, unchiul Tache ii lasa cea mai insemnata parte a
vietii. Nae Gheorghidiu remarca ulterior discrepanta dintre aspiratiile intelectualului si
,,valorile’’ societatii caracterizandu-l direct: ,, N-ai spirit practic... Ai sa-ti pierzi averea [...]. Cu
filozofia dumitale nu faci doi bani’’. Disputa in jurul mostenirii continua cu procesul intentat atat
de Nae Gheorghidiu, cat si de mama si surorile lui Stefan pentru a obtine o parte cat mai mare
din avere. Atitudinea sotiei sale, care se implica cu indarjire in discutiile despre bani, il surprinde
in mod dureros, peuntru ca, asa cum marturiseste referitor la Ela: ,, As vrut-o mereu feminina,
deasupra discutiilor acestea vulgare..’’ Dezgustat, Stefan cedeaza o parte din avere in favoarea
familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea meschina si egoista in mijlocul careia traieste, mai
ales ca isi da seama ca nici femeia iubita nu-l intelege. Acest fapt marcheaza conflictual exterior
cu societatea.
Primirea mostenirii are efecte si intr-un plan mult mai profund, deoarece genereaza
criza matrimoniala. Ela se lasa in voia tentatiilor mondene, iar,, Gheorghidiu incepe sa fie
apreciat in functie de un cod existential care nu i se potriveste.’’ Dintr-un orgoliu exagerat refuza
sa intre in competitie cu ceilalti, fiinca i se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe
garderoba si sa adopte comportamentul superficial al dansatorilor mondeni apreciati de Ela. De
aceea nici nu intreprinde nimic pentru a recastiga iubirea sotiei. Dimpotriva, priveste aparent
indiferent ceea ce se intampla. Criza de identitate e declansata de conflictul dintre esenta sa
(psihologica, morala) si aparenta sociala, impusa prin conventie. Mai mult, Stefan traieste
iubirea in mod rational, intelectual si se raporteaza continuu la absolut.
Participand la viata mondena, Stefan Gheoghidiu descopera o alta fata a Elei. Aceasta
descoperire cauzeaza sfasieri launtrice profunde, deoarece Stefan Gheorghidiu sufera pentru ca
idealul sau se prabuseste, iubirea constituind axa sa sufleteasca, increderea in propria putere de
intelegere. Daca Gheorghidiu nu este atras de aceasta viata, Ela descopera voluptati noi,
modalitati de a-si etala farmecul si de a-si manifesta cochetarie. Mai mult, Ela se implica in
discutiile despre bani, in afaceri, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund. Orgoliosul
Gheorghidiu se dovedeste a fi adeptul superioritatii absolute a barbatului, pentru care femeia este
un mijloc de a-si manifesta puterea protectoare: as fi vrut-o mereu feminina , deasupra
discutiilor acestora vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie protejata. Jocul seductiilor, al
micilor flirturi generate de oportunitatile intalnirilor modern incepe sa macine orgoliul lui
Gheorghidiu, care traieste torturat de gelozie. Ela in schimb, adopta cu usurinta acest nou stil de
viata si se simte magulita cand constata succesul pe care il are pe langa un domn G, cuceritor cu
renume. Gelozia nu este atat de mult motivata de actele Elei, dar este paroxistica in imaginatia
lui Stefan. Punctul de pornire este o formatie interioara misogina : sunt clipe cand desgustul meu
pentru femei devin atat de absolute , ca socotesc ca de la oricare dintre ele te poti astepta la
orice. Suferinta sa se naste din orgoliul mascușlin , din egocentrismul dus la paroxism.
Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are
loc cu ocazia excursiei de la Odobesti, prilejluita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena.
Relatia se desfasoara de acum prin succesive acumulari de tensiune, despartiri si impacari. Intr-o
astfel de criza pentru a se razbuna pe Ela, Gheorghidiu aduce acasa o prostituata cu care sotia sa
il gaseste in pat. In alt moment, revine acasa pe neasteptate si nu o gaseste pe Ela, care apare
doar dimineata. Gheorghidiu ii cere sa paraseasca locuinta si sa accepte un divort amiabil.
Impacarea survine dupa ce Gheorghidiu gaseste o scrisoare a verisoarei sale, Anisoara, care o
invitase la ea peste noapte, tocmai in data in care el nu o gasise acasa . Dupa o scurta despartire,
Ela si Stefan se impaca. Osciland intre certitudine si incertitudine, sperand in refacerea
casatoriei si a iubirii, personajul constientizeaza importanta Elei in viata sa si , implicit, a iubirii:
simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea. In schimb
conflictual interior e mult mai profund si vizeaza incertitudinea si orgoliul personajului in iubire
in perspectiva credintei si a aspiratiei spre iubirea absoluta.
 Natura reflexiva si hipersensibila, personajul sufera pentru ca are impresia ca este
inselat. Orgoliul sau este de a-si dovedi siesi ca nu s-a inselat asupra propriei iubiri, de aceea
cautarea certitudinii este si mai disperata. Mici incidente, gesturi fara importanta, privirile pe
care Ela le schimba cu domnul G., se amplifica in constiinta protagonistului ,,toata suferinta
asta monstruoasa imi venea din nimic.’’ Nevoia de absolut il determina sa-si analizeze cu
luciditate starile,de unde suferinta. Pentru eroii lui Camil Petrescu ,, Cata luciditate atata
constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama’’.Suferinta se naste din orgoliul
masculin , din egocentrismul dus la paroxism. As fi vrut-o /asa o voiam sunt sintagme care
induc actul vointei personale.
Gelozia, indoiala,personajului inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului:
ruptura, impacarea temporara, pana la izbucnirea razboiului. Desi ar fi putut sa evite
participarea la razboi, profitand de averea sa, asa cum procedeaza Nae Gheorghidiu, Stefan se
izoleaza voluntar din dorinta de a trai aceasta experienta existentiala si ca act moralmente
necesar:,,N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face , de la
care sa lipsesc, (…). Ar constitui pentru mine o limitare.’’ Alexandru Paleologu apreciaza ca:
,,Gheorghidiu hotaraste sa plece pe front dintr-o aviditate de cunoastere, dar si dintr-un
imperios sentiment al onoarei”. Confruntat cu situatii-limita, protagonistul se autoanalizeaza
lucid: ,, Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfarsi trupul.’’
A doua experienta fundamentala, cea a confruntarii directe cu moartea, lasa definitiv in
umbra experienta iubirii. Drama colectiva a razboiului anuleaza drama personala, a iubirii.
Razboiul este demitizat si prezentat asa cum se reflecta in constiinta combatantului: monstruos
si absurd. Camil Petrescu marturiseste ca nu descrie nici o lupta, ci viata interioara a individului
confruntat cu frigul, foamea, frica de moarte, absurdul si tragismul razboiului, sentimentul de
sfarsit de lume, disparitia oricarei urme de umanitate: ,,nu mai e nimic omenesc in noi ’’ . Ranit
si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase
de Ela.
Finalul romanului reprezinta sfarsitul dramei personale, a iubirii. Obosit, Stefan isi
priveste acum sotia ,, cu indiferenta cu care priveste un tablou’’ , iar ruptura este definitiva:,, I-
am scis ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiectele de pret la carti... de la lucruri personale
la amintiri. Adica tot trecutul.’’
In privinta dramei colective, se poate vorbi despre un final deschis, deoarece Stefan se
intoarce pe front, fara a mai afla in ce fel isi manifesta respingerea fata de absurditatea
razboiului. Intr-o nota de subsol din alt roman, Patul lui Procust, se mentioneaza ca a dezertat,
fara ca naratorul sa dea vreo explicatie.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portetul lui Gheorghidiu este
realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj,
gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar
si procedee specifice romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia(,, Nu pot
gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori
putrede’’), monologl interior, rememorarea involuntara, fluxul constiintei.
In opinia mea Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de personaj impus in literatura
romana de romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu: intelectualul aspirand spre absolut, ca si
Ladima, Gelu Ruscanu sau Andrei Pietraru. Inadaptat superior, lucid si hipersensibil,
Gheorghidiu incearca sa recompuna lumea in functie de aspiratia care absolut si are orgoliul de
a refuza o realitate care nu i se potriveste. Desi in lumea lui Nae Gheorghidiu, a afaceristului
Vasilescu Lumanararu si a mondenului Grigoriade, Stefan Gheorghidiu pare a fi un invins, in
raport cu lumea pura a ideilor, are taria de a nu accepta compromisul.
Constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea personajului
narator pentru problemele profunde ale existentei, receptate in lumea sa interioara ca
experiente definitorii.