PRACTICĂ JUDICIARĂ

 În Decizia penală nr. 611/2015 a Curții de Apel Constanța sunt prevăzute

următoarele:
„Din mijloacele de probă ce au fost administrate rezultă că, în ziua de
22.01.2013, inculpatul […] a depus la poliţia din comuna 23 August o declaraţie în
care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră în ziua precedentă autoutilitara
care-i aparţinea, lucru ireal, întrucât aceasta era chiar aceea cu care transportase
bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua precedentă pentru a nu fi prins
de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de
art. 326 din Codul penal presupune o declaraţie necorespunzătoare adevărului, făcută
unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 175 Cod penal.
Această declaraţie trebuie să îndeplinească, între altele, cerinţa de a fi aptă
să servească, prin însuşi faptul că a fost făcută, la producerea unei consecinţe
juridice. Sesizările organelor de urmărire penală nu fac parte dintre declaraţiile ce
au însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice în sensul art. 326 Cod
penal.
În sens procesual, dreptul de a sesiza organele judiciare vizează posibilitatea
persoanei de a se adresa organului jurisdicţional competent în vederea apărării unui
drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi obţinerea protecţiei
juridice a acelui drept. 
Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot conduce la reţinerea
infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile neadevărate a denunţătorului, deoarece ele
sunt supuse verificării ulterioare, obligatorii, de către organele jurisdicţionale, iar
părţile au dreptul de a contesta cele reclamate şi de a face proba contrarie.
Curtea reţine, de asemenea, că nu prezintă relevanţă sub aspectul laturii
obiective a infracţiunii de fals în declaraţii, modul în care denunţătorul şi-a exercitat
dreptul de a se adresa autorităţilor competente, (cu bună-credinţă sau rea-credinţă) şi
nici dacă acesta a dobândit calitate în cadrul procesului penal, ceea ce este relevant
fiind aceea ca scopul urmărit să nu poată fi realizat decât prin declaraţiile nereale în
faţa autorităţilor în drept. Ori simplul denunţ nereal nu a avut nicio relevanţă şi nu a
produs consecinţe juridice.
Potrivit art. 268 Cod penal constituie infracţiunea de inducerea în eroare a
organelor judiciare, sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la
existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei
asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.
Deşi fapta inculpatului […], care în ziua de 22.01.2013, a depus la poliţia din
comuna 23 August o declaraţie în care a afirmat că persoane necunoscute îi furaseră
în ziua precedentă autoutilitara care-i aparţinea, aspect ireal, întrucât aceasta era
chiar aceea cu care transportase bunurile furate de el şi pe care o abandonase în ziua
precedentă pentru a nu fi prins de lucrătorii de poliţie care-l urmăreau, ar putea
întruni elementele constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor
judiciare, Curtea constată că norma de incriminare ce sancţionează infracţiunea
prevăzută de art. 268 Cod penal a intrat în vigoare în data de 01.02.2014, astfel încât
dispoziţiile legale nu pot fi aplicate retroactiv.
În acest sens, potrivit art. 3 Cod penal, legea penală se aplică infracţiunilor
săvârşite în timpul cât se află în vigoare, excepţie făcând situaţia în care, de la
săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai
multe legi penale, situaţie faţă de care se aplică legea penală mai favorabilă.
Aceste prevederi sunt aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut în art.
15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căreia legile, cu excepţia celei penale
sau contravenţionale mai favorabile, nu pot avea caracter retroactiv.
Constatând că infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare nu era
prevăzută de legea penală în data de 22.01.2013, Curtea va respinge schimbarea
încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului […] din infracţiunea
prevăzută de art. 326 Cod penal în infracţiunea prev. de art.268 Cod penal.” 1
În speța supusă atenției, instanța de judecată aplică, în mod corect, principiul
neretroactivității legii penale.
Astfel, la momentul comiterii faptei, al depunerii declarației la organul de
poliție (22.01.2013), era în vigoare Codul penal din 1969, în care nu era prevăzută sau
sancționată fapta unei persoane de a sesiza o faptă penală despre care știa că nu este

1
Decizia penală nr. 611/2015 a Curții de Apel Constanța

1
reală. Infracțiunea de „denunțare calomnioasă”, prevăzută de art. 259 din Codul penal
din 1969, nu prevedea o astfel de modalitate de comitere.
Deși la momentul judecății (anul 2015), comportamentul mai sus descris era
sancționat prin prevederile art. 268 din noul Cod penal, instanța a aplicat corect
principiul neretroactivității legii și nu l-a sancționat pe cel care sesizase o faptă de furt
ce nu a avut loc.
 
 În Decizia nr. 51/2015 a Curții de Apel Târgu Mureș se arată următoarele :
„…În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă în ceea ce priveşte procesul
verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052/14.08.2012, a reţinut că în procesul
verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052 încheiat la data de 14.08.2012  de către
G. E., în calitate de pădurar angajat al O. S. R. G., se menţionează că, în zilele de 10,
11 şi 12 august 2012, partea vătămată N. A. din comuna Remetea, ar fi tăiat de pe
picior şi ulterior ar fi sustras un număr de 11 arbori, nemarcaţi, de esenţă răşinoase,
specia molid cu un volum total de 10,262 m 3, de pe terenul împădurit aparţinând
Composesoratului Remetea căruia i-a cauzat o pagubă de 1150,38 lei. 
După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni
a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sub aspectul
săvârşirii de către pădurarul G. E. a infracţiunilor de fals intelectual şi de denunţare
calomnioasă. 
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art.
289 al. 1 C. pen., s-a reţinut că fiind audiat în calitate de făptuitor, N. A. a negat
săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, arătând că nu a fost prezent la
întocmirea procesului verbal de constatare a infracţiunii silvice şi nici la cercetarea
locului faptei, arătând că datele referitoare la cartea sa de identitate nu mai sunt
reale, întrucât în data de 21.06.2011 i-a fost eliberată o nouă carte de identitate cu
alte date. 
Fiind audiat, G. E. a recunoscut faptul că doar a presupus că partea vătămată
N. A. este autorul tăierii şi furtului celor 11 arbori întrucât acesta a mai comis
infracţiuni de acest gen şi locuieşte în apropierea locului faptei.
De asemenea, acesta a recunoscut că nu a întocmit procesul verbal în
prezenţa martorilor şi nici nu i-a solicitat părţii vătămate N. A. să semneze procesul-

2
verbal, deşi în cuprinsul acestuia s-a consemnat că acesta ar fi fost prezent la
întocmirea actului şi a refuzat să semneze.
Apoi, inculpatul a arătat că în data de 13.08.2012 s-a deplasat la domiciliul
lui N. A. pentru a-i comunica cele constatate ocazie cu care aceasta, ar fi afirmat, pe
un ton batjocoritor, că nu se poate lua nici o măsură împotriva sa întrucât nu există
martori şi că lemnul nu s-ar mai afla în curtea sa, motiv pentru care, a doua zi, s-a
deplasat la sediul Ocolului Silvic unde a întocmit procesul-verbal de constatare a
infracţiunii pe numele părţii vătămate, folosind datele de identitate ale acestuia,
existente în evidenţele Ocolului silvic, după care i-a contactat telefonic pe martorii B.
C. şi P. C. Z., cărora le-a cerut să semneze procesul-verbal în calitate de martori.
Fiind audiat în instanţă, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei,
recunoaştere care se coroborează atât cu declaraţia părţii vătămate cât şi cu
declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, respectiv ale martorilor B.
C. şi P. C. Z., care au arătat că deşi au semnat, în calitate de martori, procesul
verbal, în realitate săvârşirea infracţiunii nu a fost constată personal de către
aceştia. 
În drept, instanţa a reţinut următoarele: pe parcursul desfăşurării procesului
penal, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar prin acest act
normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat
în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei
pendinte. 
Potrivit dispoziţiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.: „în
cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au
intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. 
La momentul comiterii faptei, infracţiunea de fals intelectual era cuprinsă în
dispoziţiile art. 289 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni şi 5 ani
închisoare, iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art.
321 al. 1 C. pen., limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare. 
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că legea penală mai favorabilă, raportat la
limita minimă a pedepsei, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din
1969. 

3
 În ceea ce priveşte infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută de art.
259 al. 1 şi 2 C. pen., s-a reţinută că după ce a întocmit procesul verbal de constatare
a infracţiunii silvice nr. 3052/14.08.2012, inculpatul a sesizat Parchetul de pe lângă
Judecătoria Gheorgheni în vederea tragerii la răspundere penală a lui N. A., pentru o
infracţiune pe care acesta nu a comis-o, ticluind şi producând în acelaşi timp probe
mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.
La momentul comiterii faptei, infracţiunea de denunţare calomnioasă era
cuprinsă în dispoziţiile art. 259 al. 1 şi 2, limitele pedepsei aplicabile fiind situate
între 6 luni şi 3 ani închisoare, pentru al. 1 şi de la 1 la 5 ani închisoare, pentru al. 2,
iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art. 268 al. 1 şi
C. pen., sub denumirea de inducerea în eroare a organelor judiciare, limitele pedepsei
fiind cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare, pentru al. 1 şi de la 1 la 5 ani
închisoare, pentru al. 2. 
Însă, alin. (3) al art. 268 din Noul C. pen., menţionează o cauză de
nepedepsire, fiind prevăzut de legiuitor că: „nu se pedepseşte persoana care a
săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea,
arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a
făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau
probele sunt nereale”. 
În legătură cu acest aspect instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din actele şi
lucrările dosarului nr. 891/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Gheorgheni, prin rezoluţia din data de 12.02.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi
penale faţă de N. A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept
de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori din fondul forestier naţional,
întrucât fapta nu a fost săvârşită de către acesta. 
Având în vedere că la data de 06.11.2013, prin declaraţia dată în faţa
instanţei  inculpatul a recunoscut că în mod nereal a consemnat că a surprins partea
vătămată în timp ce tăia de pe picior arbori, în realitate acest fapt nu fusese constat
personal, întocmind astfel, în fals, procesul verbal de constatare al infracţiunii, iar
până la acea dată nu s-a dispus reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii
penale faţă de N. A., instanţa a apreciat că sunt incidente prevederile art. 268 al. 3
Cod de procedură penală....”  1
1
Decizia nr. 51/2015 a Curții de Apel Târgu Mureș

4
 În această speță, instanța a aplicat, în mod corect, principiul retroactivității
legii penale mai favorabile.
Fapta descrisă în hotărâre poate fi sancționată și conform prevederilor art. 259
din Codul penal din 1969 și conform celor ale art. 268 din noul Cod penal, dar, fiind
comisă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, instanța a trebuit să deslege
chestiunea legii penale mai favorabile.
Luând în considerare dispozițiile alin. (3) ale art. 268 din noul Cod penal, care
prevede că nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor
judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au
produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale, instanța, în cazul
concret adus judecății a aplicat corect noul Cod penal ca fiind legea penală mai
favorabilă.
Astfel, persoana judecată nu a mai fost pedepsită întrucât a reconoscut fapta
comisă, fără ca cel împotriva căruia o comisese să fie reținut, arestat sau să se fi pus în
mișcare acțiunea penală împotriva lui.

 În Sentinţa penală nr. 59 din 25.03.2014 a Judecătoriei Marghita sunt

prevăzute următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Marghita la data de
26.02.2014 sub nr. de dosar 603/255/2014, condamnatul F.G. a solicitat schimbarea
condamnării de 8 luni închisoare cu suspendare, aplicată prin Sentinţa penală nr.
273/2011 pronunţată în dos. nr. 674/255/2011. În motivarea cererii, condamnatul a
arătat că de la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare Codul penal nou şi Codul de
procedură penală nou, infracţiunea pentru care a fost condamnat prezintă o gravitate
redusă, pedeapsa prevăzută de lege fiind de până la 3 ani, nu a beneficiat de
renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani, nu s-a sustras de la urmărirea
penală sau de la judecată, a fost condamnat nevinovat şi nu a încercat zădărnicirea
adevărului.
Contestaţia nu a fost motivată în drept.
La cerere au fost anexate Sentinţa penală nr. 273/2011 pronunţată de
Judecătoria Marghita în dos. nr. 674/255/2011, Decizia civilă nr. 124/R2011

5
pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 982/255/2008, Sentinţa civilă nr. 825/2010
pronunţată de Judecătoria Marghita în dos. nr. 982/255/2008.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 273/2011 pronunţată de Judecătoria Marghita în dos.
nr. 674/255/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/2011 pronunţată de Curtea
de Apel Oradea, a fost condamnat inculpatul F.G. la o pedeapsă de 8 luni închisoare,
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute şi pedepsite de art. 259 alin. (1) Cod penal din 1969.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal în vigoare, „ Când după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei
închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară,
sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru
infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.”
Potrivit art. 259 alin. (1) din Codul penal din 1969, constituia infracţiunea de
denunţare calomnioasă, învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu
privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană, fiind pedepsită cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Fapta pentru săvârşirea căreia a fost condamnat petentul este incriminată şi
de dispoziţiile art. 268 alin. (1) Cod penal, conform cărora „Sesizarea penală, făcută
prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală
ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană,
cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.”
Noul Cod penal nu mai prevede aplicarea facultativă a legii penale mai
favorabile, menţinând prin art. 6 numai aplicarea obligatorie a legii penale mai
favorabile în sensul reducerii sancţiunii aplicate la maximul pedepsei prevăzute de
legea nouă, în cazul în care depăşeşte acest maxim.
Instanţa reţine că sancţiunea aplicată condamnatului este de 8 luni închisoare
iar maximul prevăzut de legea nouă este de 3 ani.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente prevederile art.
6 Cod penal, instanţa, în baza art. 23 din Legea nr.255/2013 şi art. 595 C. proc. pen.,

6
rap. la art. 6 Cod penal, urmează să respingă ca nefondată cererea privind aplicarea
legii penale mai favorabile, formulată de condamnatul F.G.
În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen., va obliga condamnatul la plata sumei de
100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE
În baza art. 23 din Legea nr.255/2013 şi art. 595 C. proc. pen., rap. la art. 6
Cod penal, respinge ca nefondată cererea privind aplicarea legii penale mai
favorabile, formulată de condamnatul F.G..”1
În acest caz, instanța de judecată investită cu judecarea în fond a cererii unui
condamnat de schimbare a unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute şi pedepsite de art. 259 alin. (1) Cod penal din 1969, conform noului Cod
penal intrat în vigoare în februarie 2014, a procedat corect respingând solicitarea ca
nefondată.
Astfel, așa cum se arată și în motivarea hotărârii, instanța ar fi fost obligată să
schimbe hotărârea de condamnare doar în cazul în care pedeapsa aplicată ar fi fost mai
mare decât maximul special al infracțiunii conform noi reglementări.
Ori, în acest caz, atât infracțiunea de „denunțare calomnioasă” prevăzută de
art.259 din Codul penal din 1969, cât și cea de „inducere în eroare a organelor
judiciare” prevăzută de art. 268 din noul Cod penal, au același maxim special, de 3 ani
de închisoare, iar pedeapsa aplicată solicitantului de de 8 luni de închisoare.

 În publicația on-line www.observatorulbuzoian.ro este publicat

următorul articol:
„Jaful secolului de la R., o făcătură. Casiera societății a devenit din victimă
inculpată și este cercetată pentru delapidare.
Poliţiştii buzoieni au început urmărirea penală împotriva casierei de la
societatea R. care, în noiembrie anul trecut, a reclamat faptul că a fost tâlhărită cu
cuţitul la gât, de un necunoscut.
Ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale susţin că în urma cercetărilor
nu se confirmă săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În acest moment, cercetările au fost
preluate de Serviciul de Investigare a Fraudelor care a declanșat urmărirea penală
pentru delapidare, chiar împotriva așa-zisei victime.
1
Sentinţa penală nr. 59 din 25.03.2014 a Judecătoriei Marghita

7
 < În urma cercetărilor efectuate de Serviciul de Investigații Criminale nu s-a
confirmat săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Ancheta a fost preluată de Serviciul de
Investigare a Fraudelor și s-a început urmărirea penală sub aspectul infracțiunii de
delapidare împotriva casierei >, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei
buzoiene.
În 24 noiembrie anul trecut, casiera de la societatea R. a reclamat că a fost
ameninţată cu cuţitul de un bărbat necunoscut care i-ar fi furat din casierie jumătate
de miliard de lei vechi. La momentul respectiv, femeia avea o zgârietură superficială
la gât, despre care a spus că i-a fost făcută de atacator. Medicii legiști au fost de la
început sceptici cu privire la acest scenariu, susţinând că, mai degrabă zgârietura
pare făcută de o riglă.
Pe patul de spital, acolo unde casiera a fost dusă imediat dupa incidentul din
noiembrie, anul trecut, femeia a povestit anchetatorilor cu lux de amănunte că a
părăsit casieria pentru scurt timp, iar la întoarcere a simţit în spate prezenţa unui
bărbat care i-a cerut să deschidă uşa, pentru că în caz contrar o va răni. De frică,
femeia a spus că a leşinat.
Acum, anchetatorii susţin că nu a fost vorba despre nici un jaf şi că, cel mai
probabil, femeia şi-a înscenat totul, pentru a-şi acoperi o gaură în casierie.
Suma care lipsește din gestiune este de 490 de milioane de lei vechi şi 500 de
euro, și, în ciuda faptului că nu există martori ai incidentului, femeia susține, în
continuare, că a fost atacată, iar banii i-au fost furați. După ce anchetatorii au
început să o bănuiască pe femeie că și-ar fi înscenat jaful pentru a acoperi lipsa din
gestiune a banilor, aceasta s-a internat de mai multe ori în spital, în speranța că astfel
va scăpa de întrebările anchetatorilor.
Chiar și acum, casiera de la R. este internată la N., iar polițiștii așteaptă să se
<facă bine> pentru a-și continua investigațiile.
Surse din interiorul societății susţin că femeia ar fi împrumutat în mod
repetat, cu bani persoane din aceeași societate, iar în momentul când suma a crescut
și banii nu i-au mai fost înapoiați, ea ar fi hotărât să își însceneze jaful.”1
Articolul prezentat mai sus a apărut în luna iunie 2011, iar faptele la care
acesta se referă s-au întâmplat în anul 2010. La momentul respectiv, era în vigoare

1
www.observatorulbuzoian.ro

8
Codul penal din 1969, care nu prevedea nicio sancțiune pentru persoana care sesiza o
faptă penală cunoscând că aceasta este nereală.
Dacă un astfel de eveniment s-ar fi petrecut după intrarea în vigoare a noului
Cod penal, cea în cauză ar fi putut fi cercetată și, eventual, condamnată, nu numai
pentru infracțiunea pe care a încercat să o ascundă prin sesizarea mincinoasă, cea de
delapidare, ci și pentru inducerea în a eroare a organelor judiciare.
Cu situații ca cea prezentată mai sus, organele judiciare s-au întâlnit și,
probabil, se vor mai întâlni și în continuare. Însă, conform noului Cod penal, cei care
vor încerca să îngreuneze tragerea lor la răspundere penală pentru comiterea anumitor
infracțiuni, prin sesizarea unor fapte penale nereale, vor risca un spor de pedeaspă ce
ar putea veni din condamnarea pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Asemeni cazului casieriței din Buzău, organele judiciare primesc sesizări
despre fapte ce nu s-au comis în realitate sau s-au întâmplat în alt fel decât cel reclamat
de la persoane care din rușine sau frică nu spun adevărul.
Astfel, au fost situații în care soția unui bărbat i-a spus acestuia și apoi a
reclamat la poliție că a fost violată de un bărbat cu care plecase la cumpărături și cu
care întreținuse relații sexuale de bunăvoie. Cea în cauză a reclamat astfel că o
persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală cunoscând că aceasta este nereală
și comițând astfel infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare pentru a nu
avea un conflict cu soțul cu privire la timpul petrecut la cumpărături cu celălalt bărbat
și pentru infidelitatea comisă.
De asemenea, au fost cazuri în care concubina unui bărbat a reclamat
organelor judiciare că ar fi fost violată de cumnatul acesteia. Femeia a recunoscut,
după administrarea mai multor probe, că a întreținut relații sexuale consimțite cu cel
reclamat și a motivat sesizarea sa prin aceea că i-a fost frică de faptul că cel cu care a
comis infidelitatea îi va povesti concubinului ei despre cele întâmplate.