Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Limbajul HTML
Limbajul HTML
CUPRINS:
Ce text?
Modul de prezentare a unei pagini Web este similar unui fisier Help de Windows, unde, daca
dati clic pe un cuvânt-cheie activ, va apare alta pagina de Help. Si pe Web, puteti sa cititi o
pagina care contine cuvinte cheie, iar daca doriti sa aflati mai multe despre un subiect anume,
puteti da clic pe un cuvânt-cheie asociat si vi se afiseaza o noua pagina, despre subiectul
respectiv. Acestea sunt informatii structurate în sistem hipertext.
Web-ul este distribuit
Cui?
Daca aveti, sa zicem, o enciclopedie despre animale, în format Help pentru Windows, aceasta
ocupa mult spatiu pe harddisc. Mai ales daca are si imagini sau sunete incluse. Este costisitor,
în special daca trebuie sa si dati bani pe enciclopedia respectiva.
Navigat?
Cum am mai spus, Web-ul este o mare de informatie, si va puteti pierde usor navigând prin
ea. La începuturi, World Wide Web era într-adevar un sistem hipertext, adica paginile de Web
contineau exclusiv text, în care unele cuvinte sau propozitii erau active (când dadeati clic pe
ele, navigati la o alta pagina). Cu evoluarea Web-ului, au aparut si alte tipuri de informatii –
imagini, sunete, animatii, chiar clipuri video. Paginile au devenit mult mai atractive, mai
colorate, si sunt mult mai usor de navigat. Daca va place o imagine sau un subiect, si daca este
activ, puteti da usor clic pe el, si ati si ajuns pe pagina care e legata de imaginea sau subiectul
respectiv. Ati „navigat” la pagina respectiva.
Si ce daca?
Aveti un supercalculator Cray ultimul racnet sau vreti sa va „dati” pe Internet cu Deep Blue
(stiti dvs., supercalculatorul IBM care l-a batut pe Gary Kasparov la sah)? Sau va ajung
economiile doar pentru un 286? Sau poate aveti un MacIntosh? Nu conteaza! Orice pagina de
Web se poate vizualiza si arata la fel (sau aproximativ, ma rog) pe oricare dintre acestea.
Indiferent daca aveti monitor color cu plasma si cu brizbrizuri, cu diagonala de doi metri, sau
e ecranul alb-negru de 15 centimetri al unui laptop amarât, pagina se poate vizualiza, fara sa
fie nevoie sa se schimbe ceva pe calculatorul care tine capitolul cu „T” (cautam tigrul, va mai
amintiti?) Inter-platforma înseamna ca puteti accesa informatii de pe Web la fel de bine de pe
orice tip de calculator cu orice sistem de operare si cu orice monitor. Daca aveti un browser
(cum ar fi Netscape sau Internet Explorer), si sunteti conectat la Internet, totul se rezolva si
viata e mai frumoasa.
Da? Cu cine?
Mai mult, puteti trimite informatie înapoi la server, prin formulare electronice, puteti sa va
jucati prin intermediul programelor Java, sau puteti sa va plimbati prin lumi virtuale 3D.
Puteti chiar interactiona cu alti „surferi” de Web.
Serverul citeste fisierul (sau fisierele) aferent de pe disc si îl trimite clientului prin
protocolul HTTP, prin retea.
Clientul – browserul de fapt – citeste fisierul primit si îl interpreteaza, apoi afiseaza pagina
Web. Un fisier HTML („HyperText Markup Language”) contine, de fapt, pe lânga textul de
afisat, si instructiuni care descriu browserului cum sa afiseze textul respectiv, dar si cum sa
afiseze imaginile care vor aparea pe pagina (imaginile sunt continute în fisiere separate), sau
alte elemente multimedia. Instructiunile sunt în limbajul HTML.
Exista si browsere în mod text?
World Wide Web a aparut la CERN (Centrul European de Fizica Nucleara), apoi s-a raspândit
rapid pe Internet. În momentul de fata, sunt atâtea servere de Web independente, încât ar fi
imposibil sa apartina cuiva anume.
La fel, fiecare server are administratorul lui, care are grija (sau ar trebui) ca informatiile de pe
paginile de pe server sa fie proaspete si serverul sa nu moara (adica sa ajunga în starea în care
sa nu mai poata onora cererile clientilor). La firme mari, mai ales în cazul comertului
electronic („e-commerce”), prin Internet, timpul cât serverul este mort poate însemna o groaza
de bani.
Standardele, teoretic, le face organizatia non-profit „WWW Consortium” sau, mai scurt, W3C
(www.w3.org). Ei discuta si perfectioneaza standarde noi, ofera programe pentru servere si
clienti, documentatie etc. Teoretic, pentru ca banii vorbesc. Cei doi producatori de browsere
rivale, Netscape si Microsoft (care produce Internet Explorer) implementeaza în browserele
lor standardele W3C, dar inventeaza si ei standarde pe care numai browserele lor le suporta, si
îl buimacesc complet pe saracul designer de Web, care nu mai stie cum si pentru care browser
sa construiasca pagina, pentru ca daca o construieste ca sa foloseasca toate facilitatile unui
browser, clientii cu celalalt tip de browser nu pot vedea toate aceste facilitati.
Cât despre bani, e destul de complicat. Oricum, toti care se ocupa de Web încaseaza.
Exemplu
Exercitiu: porniti Notepad. Scrieti urmatorul text:
<html>
<head>
<title>Pagina mea</title>
</head>
<body>
Aceasta este pagina mea
</body>
</html>
Salvati fisierul cu numele „pagina.htm”. Porniti browserul de Web. În meniul „File”, dati
„Open” sau „Open Page”. În fereastra de dialog care apare, selectati „Browse” sau
„Choose File”. Gasiti fisierul dvs., „pagina.htm”, selectati-o si dati „Open”. Ar trebui sa
vedeti o adresa cu fisierul dvs. în fereastra de dialog, de exemplu „C:\Temp\pagina.htm”.
Dati OK, si browserul ar trebui sa afiseze pagina pe care ati creat-o.
Salvati acelasi fisier, dar cu numele „pagina” (fara extensie). Încercati sa-l încarcati si sa-l
vizualizati din nou.
Limbajul HTML se bazeaza pe tag-uri. Acestea sunt comenzile, sau instructiunile pe care un
browser le interpreteaza, ca sa poata afisa corect pagina. Exemplu de tag: „<body>” (fara
ghilimele, desigur). Semnul „<” (mai mic) si „>” se numesc paranteze unghiulare.
Majoritatea tagurilor se folosesc in perechi; fiecare pereche are un tag de deschidere, (sau de
început), si unul de închidere (de sfârsit). Tag-urile si textul dintre doua taguri se numeste
element HTML, iar textul dintre tag-ul de început si cel de sfârsit formeaza continutul
elementului. Exemplul de mai sus („<body>”) este tag-ul de deschidere pentru elementul
„body”; observati tag-ul de închidere pentru acest element, „</body>”. Tag-urile de închidere
au caracterul „/” în plus fata de cele de deschidere. Scopul celor doua taguri „<body>” si
„</body>” este sa specifice browserului ca elementul dintre ele este corpul paginii.
Tag-urile se pot scrie cu litere mici sau mari, adica „<head>” e la fel de valabil ca
„<HEAD>”. Totusi, încercati sa folositi tag-uri cu litere mici, deoarece W3C recomanda
folosirea literelor mici pentru tag-uri. Mai mult, generatia urmatoare de standard HTML,
standardul XHTML cere tag-uri cu litere mici.
Analiza exemplului
Orice fisier HTML începe cu tag-ul “<html>” si se termina cu “</html>”, adica însasi pagina
este un element HTML, de tip “html”.
Un fisier (sau pagina) HTML are doua parti: antetul (elementul “head”) si corpul (elementul
“body”) paginii.
Antetul paginii
Ceea ce apare în partea de antet (“head”) nu este afisat de catre browser în pagina, ci da doar
informatii despre pagina respectiva. Observati în pagina-exemplu elementul „title”. Textul
continut între cele doua tag-uri „<title>” si „</title>” va apare ca titlul ferestrei browserului,
adica titlul paginii respective. Din acest motiv, nu este bine ca titlul unei pagini sa fie lung,
pentru ca browserul afiseaza în antetul ferestrei o singura linie de text; daca linia este prea
lunga, se afiseaza doar ce încape, de la începutul titlului. Un alt motiv logic pentru titluri
scurte este ca nimeni nu se oboseste sa citeasca un titlu lung si complicat, mai bine se uita la
alta pagina, ceea ce înseamna ca ati pierdut clientul. Fiecare pagina Web are titlu, chiar daca
este o subpagina a sitului respectiv. Folositi titluri scurte si sugestive.
Exercitiu: schimbati titlul paginii create, în „Prima Pagina Web Design”. Vizualizati.
Observatie: nu este nevoie sa reporniti browserul de fiecare data când schimbati pagina,
dar trebuie sa dati „Refresh” sau „Reload”; browserul nu stie ca dvs. ati schimbat pagina de
Web, astfel ca nu va actualiza pagina afisata, doar daca îi spuneti explicit sa o faca. Apasând
butonul „Refresh” sau „Reload”, îl fortati sa interpreteze din nou fisierul HTML modificat.
Corpul paginii
Corpul („body”) paginii este cea afisata de browser. În pagina-exemplu din aceasta lucrare,
corpul paginii contine doar text fara formatare (“Aceasta este pagina mea”).
Exercitiu: adaugati tag-urile „<i>” si „</i>” înaintea si dupa textul din corpul paginii.
Vizualizati.
În mod normal, se impune sa folositi aceste tag-uri, adica sa separati explicit antetul de
corpul paginii. Se impune si închiderea tag-urilor (cu tag de închidere), odata deschise. Totusi,
browserele încerc sa interpreteze si sa afiseze corect chiar si fisiere HTML corupte sau
incorecte sintactic. Unii se folosesc de asta si scriu numai minimul de cod cât sa fie destul
pentru interpretarea corecta.
Acest lucru este foarte rau! Totdeauna scrieti civilizat si complet un fisier HTML. Este
adevarat ca browserele fac totul ca sa afiseze ca lumea pagina, dar noile standarde HTML
impun folosirea exacta a tag-urilor, chiar pentru a reduce lucrul browserului si pentru a forta
programarea ordonata si fisiere usor mentenabile.
Atributele tag-urilor
Tag-urile pot avea atribute. De exemplu, puteti instrui browserul sa afiseze pagina dvs. pe un
fun dal albastru, specificând un atribut în tag-ul de început al elementului „<body>”, astfel:
<body bgcolor=”blue”>, atributul „bgcolor” fiind prescurtarea de la „background color”.
Valoarea unui atribut apare totdeauna între ghilimele. De obicei, se folosesc ghilimele duble
(”), dar se pot folosi si ghilimele simple (’), de exemplu când valoarea contine si ghilimele
duble, de exemplu: nume=’Ion ”Ticnitu” Orosteaga’.
Subtitlurile de regula nu sunt numerotate la afisare, ci apar cu litere mai mari, îngrosate,
centrate sau subliniate, deci într-o forma care sa le deosebeasca de restul textului. Asta
depinde de posibilitatile browserului. Subtitlul acestui subcapitol („Subtitluri”) este un bun
exemplu.
Nu exista limita de lungime pentru subtitluri, dar ca si titlul paginii, este indicat sa fie scurte si
sugestive. Un subtitlu de forma „Primul nostru produs pentru export,
MegaRulment, care este apreciat atât de cumparatorii din Vest,
cât si de cei din tara” s-ar putea sa-i sperie si sa-i enerveze pe cititorii interesati de
produs. Restrângeti subtitlul la „MegaRulment”, pentru ca cei interesati vor citi oricum
subcapitolul, iar cei neinteresati vor vedea macar ca este o pagina Web eleganta a unei firme
serioase.
Ca regula generala, orice text evidentiat trebuie sa fie scurt, frazele sa fie scurte (daca nu este
vorba de beletristica, desigur); nu scrieti propozitii care sa contina doar litere mari, pentru ca
sunt obositoare de citit; folositi cât mai putine varietati de fonturi, culori si floricele – acestea
pot face un document colorat si viu, dar si greu de parcurs si de înteles. Daca doriti sa
comunicati informatie cititorului, si nu sa-l impresionati cu talentele dvs. de utilizare a
editorului de text, construiti un document folosind putine elemente de stil, dar cu pricepere.
Din pacate, una dintre scopurile oricarui produs (fie si pagina de Web) este ca cel care îl
foloseste sa nu observe munca depusa pentru realizarea acestui produs.
Exercitiu: porniti AceHTML sau alt editor de HTML, si creati structura de baza pentru un
fisier HTML (tag-urile pt. html, antetul si corpul paginii). Apoi scrieti urmatorul text în
corpul paginii, si vizualizati în browser:
Observati efectele spatiilor multiple din sursa HTML, precum si efectele liniilor vide.
Exercitiu: adaugati în textul de mai sus, dupa tag-ul de închidere a subtitlului de nivel 3,
textul „test”. Vizualizati.
Observati ca în HTML, apare automat o linie vida înainte si dupa un subtitlu. Acest
lucru se poate vedea, de fapt, si din prima linie din exemplul de mai sus.
Daca unele tag-uri ale unui element sunt în contradictie cu alte taguri ale aceluiasi element,
ultimele (adica perechea cea mai „interna”) vor fi luate în considerare. Oricum, ultimul
exemplu de mai sus este eronat.
Nu folositi tag-uri de subtitlu pentru a evidentia cuvinte sau expresii în document, altele decât
subtitluri, pentru ca nu acesta le este scopul. Exista alte tag-uri pentru asa ceva. S-ar putea ca
în browserul dvs., pagina sa arate bine, dar alte browsere sa afiseze subtitlurile într-un alt
mod, sau chiar sa le numeroteze. Pe de alta parte, unele programe de cautare pe Internet
extrag subtitlurile de pe paginile Web, în scopul generarii unor rapoarte despre continutul
paginii. Daca folositi tag-urile de subtitluri în alte scopuri, aceste rapoarte vor fi eronate.
Exercitiu: modificati exemplul de la începutul acestei lucrari astfel încât subtitlul de nivel 4
sa apara în dreapta paginii. Vizualizati.
Exercitiu: scrieti doua paragrafe („Primul paragraf” si „Al doilea paragraf”) folosind
aceste tag-uri. Vizualizati.
Desi este valabila, folosirea tag-ului de deschidere de paragraf fara cel de închidere este
contraindicata, pentru ca standardele noi de HTML nu vor permite acest lucru. De asemenea,
prin folosirea tag-ului de închidere a paragrafului, se vede clar unde se termina acesta.
Nu folositi tag-urile de paragraf pentru inserarea unor linii noi în document, pentru ca unele
browsere le-ar putea interpreta diferit. Folositi pentru acest scop tag-ul de linie noua, descrisa
mai jos.
Linie noua
Ati observat ca degeaba introduceti linii vide în sursa HTML, ele vor apare ca un singur
spatiu. Pentru a intra pe linie noua în HTML, aveti nevoie de un tag special, „<br>”.
Exercitiu: puneti tag-ul <br> între „Primul” si „paragraf” din exemplul de mai sus.
Vizualizati.
Comentarii în HTML
Un program bun are 40% comentarii în sursa. Din moment ce si HTML este un limbaj de
programare, este bine sa punem comentarii în codul sursa. Daca sursa HTML este complexa,
comentariile vor fi de nepretuit daca vrem sa schimbam ceva. Acest lucru este adevarat mai
ales în cazul scripturilor.
Observati ca avem de-a face cu un tag mai special, fara pereche de închidere; observati si
semnul exclamarii de la începutul comentariului, si lipsa lui la sfârsit. Perechile de liniute de
la început si de la sfârsit fac parte din tag, nu din textul comentariului.
Exercitiu: inserati un comentariu înaintea paragrafului centrat, explicând „acesta este un
paragraf centrat”. Vizualizati. Inserati acum un comentariu în mijlocul textului din paragraf,
apoi vizualizati. Inserati comentariu în interiorul unui tag, de exemplu în „<p>”. Vizualizati.
Comentariile se pot extinde pe mai multe linii, dar este indicat sa nu scrieti comentarii mai
lungi de o linie, pentru claritate.
Nu includeti tag-uri HTML în comentarii (de exemplu, <p>); în mod normal, nimic din ce
este în comentariu nu se afiseaza, dar un browser mai „sensibil” ar putea sa se încurce în
timpul parcurgerii comentariului cu tag-uri.
Bara orizontala
O foarte simpla metoda de a separa vizual partile dintr-un document HTML este folosirea
unei bare orizontale. Folositi tag-ul „<hr>” (de la „horizontal rule”). Poate avea si atribute, ca
„width” (latimea pe orizontala), în puncte sau procente, alinierea („align” – centrat implicit),
„size” pentru grosime (în puncte – implicit este 2) sau „noshade”.
Exercitiu: inserati dupa primul paragraf din exemplul de sus o bara orizontala de latime
de 50% din pagina, de zece puncte grosime, aliniat la dreapta pe pagina. Vizualizati.
Schimbati marimea ferestrei browserului. Observati latimea orizontala a liniei.
Adaugati si atributul „noshade” (fara valoare). Vizualizati. Adaugati atributul „title” cu
valoarea „Linie orizontala”.
NN Netscape Navigator
IE Internet Explorer
NN Netscape Navigator
IE Internet Explorer
Tag-urile de formatare logica definesc scopul textului la care se refera, similar cum tag-urile
pentru subtitluri definesc scopul textului, si nu neaparat cum trebuie sa arate pe ecran. De
exemplu, tag-uri de formatare logica ar fi <em>, <strong>, <code>, <samp>, <kbd>, <var>,
<dfn>, <cite>. Totusi, browserele nu dispun de atâtea formate încât sa afiseze fiecare
formatare grafica diferit, astfel ca acestea sunt afisate de obicei cu text îngrosat sau cu
caractere italice.
Tag-urile de formatare fizica specifica exact cum trebuie sa arate textul pe ecran (cum sa fie
afisat). Toate aceste tag-uri vin în perechi, de deschidere si de închidere. Teoretic, textul
formatat fizic apare la fel în toate browserele si pe toate calculatoarele, dar nici acest lucru nu
este absolut sigur.
TAG SCOP
<b> Text îngrosat.
<big> Text cu caractere mari.
<em> Text evidentiat.
<i> Text „italic”.
<small> Text cu caractere mici.
<strong> Text mai evidentiat decât <em>.
<sub> Indice inferior („subscript”).
<sup> Indice superior („superscript”).
<ins> Text inserat.
<del> Text „sters”.
<s> Text taiat. Depasit. Folositi <del>.
<strike> Text taiat. Depasit. Folositi <del>.
<u> Text subliniat. Depasit. Folositi styles.
TAG SCOP
<code> Cod sursa de program.
<kbd> Text de introdus (ex. „Tastati <kbd>dir</kbd>”).
<samp> Cod sursa sau exemplu de text afisat pe ecran.
<tt> Text „telex”.
<var> Variabila de introdus (ex. „Dati comanda <kbd>dir <var>subdirector</var></kbd>”).
<pre> Text preformatat.
<listing> Listing de cod sursa. Depasit. Folositi <pre>.
<plaintext> Text simplu. Depasit. Folositi <pre>.
<xmp> Text exemplu. Depasit. Folositi <pre>.
TAG SCOP
<abbr> Prescurtare.
<acronym> Acronim.
<address> Adresa.
<bdo> Directia textului.
<blockquote> Citat lung („long quotation”).
<q> Citat scurt („short quotation”).
<cite> Citat („citation”).
<dfn> Termen de definitie (care a fost definit sau urmeaza a fi definit).
Exercitii: încercati toate tag-urile de mai sus. Încercati „<bdo>” cu atributul „dir” cu
valoarea „RTL”.
Tag-ul pentru textul preformatat („<pre>”) este mai special. El permite copierea unui text
din alta sursa (scrisoare, document Word etc.) direct în sursa HTML; se pastreaza sfârsitul de
linie si liniile vide.
<pre>
Acesta este un text preformatat.
La textul preformatat:
se pastreaza spatiile albe (adica spatiile inserate în sursa cu tasta spatiu, si liniile vide);
Exercitiu: scrieti în textul preformatat de mai sus o linie foarte lunga, peste latimea
ecranului. Vizualizati.
Daca un fisier HTML ar contine caractere speciale (de exemplu caracterele românesti cu
diacritice), s-ar putea ca aceste caractere sa fie modificate în fisier, în timp ce fisierul este
retransmis de serverele intermediare. Acest lucru ar rezulta în faptul ca la client, browserul ar
afisa eronat pagina, bazat pe fisierul HTML modificat.
Fisierele HTML contin text pur, fara coduri speciale de formatare, cum este cazul
documentelor Word, de exemplu. Acest lucru înseamna ca fisierul HTML contine doar
caractere care apar pe o tastatura standard (engleza). Aceste caractere sunt singurele care pot
trece nemodificat prin orice retea de calculatoare. De fapt, aceste caractere formeaza setul de
caractere standard ASCII („American Standard Code for Information Interchange”) pe sapte
biti. Exista si set extins de caractere, pe opt biti, dar fiecare sistem de operare aloca diferit
codurile caracterelor din acest set, astfel ca un fisier cu caractere din setul extins poate arata
complet diferit pe un alt sistem de operare.
Atunci care ar fi solutia? Cum putem totusi introduce caractere din setul extins într-un fisier
HTML?
Alta problema: cum procedam, când dorim sa afisam caracterul „<” pe o pagina web? Daca îl
scriem direct în text, s-ar putea ca browserul sa îl interpreteze ca paranteza unghiulara, adica
început de tag, si sa genereze eroare.
Entitati
Solutia este sa folosim un cod special pentru acest caracter. În loc de caracterul „<”, scriem în
sursa HTML „<”, sau „<”. Aceasta metoda se foloseste si pentru caractere ce se pot
introduce greu de pe o tastatura obisnuita (cum ar fi, de exemplu, caracterul „©”).
Exercitiu: creati un fisier HTML; scrieti în corpul paginii textul „<” (fara ghilimele).
Vizualizati. Înlocuiti cu „<” (fara ghilimele). Vizualizati din nou. Înlocuiti cu
„<”. Vizualizati.
În primul caz, sirul „<” este o entitate caracter HTML. Ea are trei parti: caracterul
ampersand (&) care spune ca urmeaza un cod de entitate, numele entitatii („lt”, care vine de la
„less than” – „mai putin”), si punct-virgula (;) care spune ca s-a terminat entitatea. Pentru alte
entitati, se schimba doar numele entitatii, caracterele ampersand si punct-virgula ramân.
În cazul al doilea, se foloseste codul numeric zecimal al entitatii. Astfel, entitatea are patru
parti: caracterul ampersand (&), caracterul diez (#) care spune ca urmeaza un cod numeric de
entitate, codul numeric al entitatii („60”) si punct-virgula de închidere. Codul numeric
corespunde cu codul caracterului din setul extins ISO-Latin-1 (ISO 8859-1).
În al treilea caz, codul numeric al entitatii se specifica hexazecimal, nu zecimal. Entitatea are
astfel cinci parti: ampersand (&), diez (#), caracterul „x” care spune ca codul numeric ce
urmeaza este în hexazecimal, codul numeric în hexazecimal („3C”) si punct-virgula de
încheiere. Codul hexazecimal este exact codul numeric zecimal, transcris în hexazecimal.
Din pacate, nu toate browserele suporta toate numele de entitati. În schimb, codurile
numerice sunt bine suportate, în schimb sunt mai greu de retinut decât numele entitatii.
Atentie: în cazul entitatilor caracter, se face deosebire între literele mari si mici.
O entitate caracter mai speciala este spatiul nedivizibil („nonbreaking space”), care arata
astfel: „ ”. Spatiile suplimentare din sursa HTML nu se afiseaza în pagina, dar daca
folositi spatiul nedivizibil, acesta va fi afisat ca si spatiu, chiar daca apar mai multe spatii
consecutive de acest gen. O alta caracteristica a acestui spatiu este ca, fiind nedivizibil,
cuvîntul dinaintea si dupa el se afiseaza obligatoriu pe aceeasi linie, adica nu se despart pe
doua linii consecutive. Exemplul clasic pentru utilitatea acestei entitati este „Coca Cola”,
unde cele doua cuvinte care formeaza numele produsului trebuie sa fie pe aceeasi linie, deci
se pune între ele un spatiu nedivizibil.
Exercitiu: scrieti în HTML: „Iarna este crâncena.”, cu spatiu nedivizibil între cuvinte, si
folosind numele, si codul zecimal pentru „â”, respectiv „a”.
Tabelul 1 – Entitatile caracter cele mai folosite
COD ZECIMAL
DESCRIERE CARACTER NUME
2. textul activ, care va fi afisat pe ecran, si care, selectat, va determina încarcarea paginii de
la adresa pe care o specifica legatura.
Tag-ul „ancora”
Pentru a realiza legaturi, folosim tag-ul ancora.
În exemplul de mai sus, am creat o legatura spre site-ul „www.ccicj.ro”. În pagina, nu apare
adresa site-ului, ci textul dintre tagul ancora de deschidere si de închidere, „Camera de
comert, industrie si agricultura Cluj”. Daca în pagina afisata dam clic pe acest text, se va
încarca si se va afisa pagina de pe „www.ccicj.ro”.
Exercitiu: creati o legatura spre pagina de Web a Pro TV („www.protv.ro”); textul activ (pe
care se da clic în pagina afisata) sa fie „Televiziunea Pro TV”.
Putem sa interconectam fisierele locale; în acest caz, avem de-a face cu un site, nu doar cu o
singura pagina Web, pentru ca avem mai multe fisiere, între care se poate naviga.
Cum se poate realiza: în loc de „http://”, puneti file:// si calea spre fisier.
1.html:
<html>
<head>
<title>1</title>
</head>
<body>
<a href="file://c:\temp\2.html">2</a>
</body>
</html>
2.html:
<html>
<head>
<title>2</title>
</head>
<body>
<a href="file://c:\temp\1.html">1</a>
</body>
</html>
Mutati cele doua fisiere în subdirectorul „c:\temp\”. Vizualizati „1.html” cu browser-ul; dati clic pe „2” din
pagina. Observati titlul paginii. Dati clic pe „1”. Ce se întâmpla?
Din ambele fisiere, stergeti textul „file://”. Vizualizati. Acum stergeti si calea completa din ambele fisiere,
lasând numai „1.html” si, respectiv, „2.html”. Vizualizati.
Observatie: daca o cale spre un fisier începe cu „c:”, „d:” etc. sau „/” sau „\”, calea se numeste absoluta.
Daca nu începe cu una din acestea, ci cu numele unui subdirector sau numele unui fisier, calea se numeste
relativa. De obicei, se folosesc cai relative în legaturi, pentru portabilitate: daca va mutati toata structura de
fisiere HTML în alt subdirector, legaturile s-ar putea sa se „rupa” (sa devina invalide) în cazul cailor absolute.
Dar daca aveti legaturi cu cai relative, subdirectoarele locale cor fi tot acolo, deoarece ati mutat toata
structura.
1. mai întâi, trebuie sa dati un nume, un fel de eticheta, subcapitolului respectiv (puteti sa dati nume si altor
elemente, nu numai subtitluri); aceasta eticheta se specifica în fisier acolo, unde începe textul subcapitolului
respectiv;
Observati forma adresei pentru salt: „#cap1”. Se foloseste un caracter diez („#”), si numele etichetei („cap1”).
Când utilizatorul da clic pe „Sare la Capitolul I”, browserul afiseaza pagina începând cu „Incepe Capitolul I”.
Exercitiu: modificati fisierul „2.html”: adaugati tag-uri <br>, mai multe linii vide decât încap pe pagina, sau
copiati un text lung în fisierul HTML, între tag-uri <pre> (ca sa aven o pagina ce se poate derula în sus si în
jos). Creati pe la sfârsitul paginii o eticheta, cu numele „test”, si textul afisat „Eticheta de test” . Salvati.
Vizualizati.
Vizualizati fisierul. Dati clic pe textul activ „Sare la eticheta din pagina 2”.
Puteti crea legaturi la locuri dintr-o pagina (etichetate) chiar din alte pagini. În exemplul de mai sus, din pagina
„1” ati accesat eticheta „test” din pagina „2”. Observati forma adresei: „2.html#test”; se specifica numele
fisierului, diez, si numele etichetei. Puteti accesa etichete din pagini de pe alte site-uri, de exemplu accesând
www.ccicj.ro/index.html#afaceri (desigur, trebuie ca eticheta respectiva sa existe în pagina „index.html” de pe
www.ccicj.ro).
Atributul „target”
Cu atributul „target” al tag-ului ancora, puteti specifica unde sa se deschida noua pagina. De exemplu, daca
doriti sa deschideti pagina într-o fereastra noua de browser, folositi target=”_blank”.
Exercitiu: modificati legatura la Pro TV a.î. pagina Pro TV sa se deschida într-o fereastra noua de browser.
07. Frame-uri
Generalitati
Ati construit o pagina Web. Frumoasa, aratoasa. Contine si niste legaturi spre alte pagini.
Ce ar fi sa afisam mai multe pagini Web deodata, pe acelasi ecran, în acelasi browser? Frame-
urile ne permit acest lucru.
Când lucram cu frame-uri, fiecare document se numeste un frame. Un frame este independent
de celalalt, poate fi oriunde pe Internet, trebuie sa stim doar adresa paginii.
Atributul „target”
Atributul „target” se foloseste în cazul legaturilor („link”-urilor), cum am mai vazut. Puteti
specifica de exemplu, pentru o legatura, ca pagina sa se deschida într-o fereastra noua. Mai
mult, puteti specifica numele ferestrei în care sa se afiseze noua pagina, de exemplu
target=”fereastra_tv”. Daca fereastra cu numele respectiv nu exista, se va deschide o noua
fereastra în care se va afisa pagina ceruta, si se va atribui noii ferestre numele cu care s-a
deschis („fereastra_tv”, în cazul nostru). Daca fereastra cu acel nume exista deja, i se va
înlocui continutul cu noua pagina.
<html>
<head>
<title>
Pagina de comanda
</title>
</head>
<body>
<h3>
Universitate:
</h3>
</body>
</html>
Exercitiu: creati un fisier HTML, care sa contina doua legaturi, una la www.protv.ro,
cealalta la www.antena1.ro. Faceti în asa fel, încât daca se da clic pe o legatura din cele
doua, pagina de la ProTV sau de la Antena 1 (în functie de legatura selectata de
utilizator) sa se încarce în aceeasi fereastra secundara (fereastra cu pagina care contine
cele doua legaturi sa ramâna intacta). Asta înseamna ca veti avea pe ecran maximum
doua ferestre de browser: una cu pagina dvs. cu cele doua legaturi, si una cu pagina
unui post de televiziune.
Tag-ul „base”
Se poate întâmpla sa doriti ca toate paginile spre care aveti legaturi din pagina dvs. sa se
deschida în aceeasi fereastra secundara. Asta ar însemna sa includeti atributul „target” în
fiecare tag ancora, ceea ce ia mult timp.
Cu tag-ul „base”, puteti specifica fereastra scop („target”) pentru noile pagini ce se vor
deschide din aceasta pagina. Tag-ul „base” se pune în antetul paginii de Web (în partea
„head”), si nu are pereche de închidere.
<html>
<head>
<title>
Fereastra parinte
</title>
<base target="prima_fereastra">
</head>
<body>
<h3>
Fereastra parinte
</h3>
<p>
"A_Doua_Fereastra".</a>
</p>
<p>
</p>
</body>
</html>
Tag-ul „frameset”
Tag-ul <frameset> (si perechea lui de închidere) înlocuieste corpul unei pagini de Web,
adica partea „body”. Aceste doua parti se exclud mutual, deoarece o pagina care contine
„frameset” specifica ce alte pagini se vor afisa simultan în browser, aceste pagini având
fiecare corp separat. Nu se pun nici un fel de date (text, legaturi, imagini etc.) în afara tag-ului
<frameset>. Puteti imbrica mai multe seturi de frame-uri.
Când folositi <frameset>, trebuie sa specificati unul din atributele „cols” sau „rows”. Aceste
atribute al tag-ului <frameset> specifica organizarea coloanelor (rândurilor) într-un grup de
frame-uri. Au forma: <frameset cols=”latime_coloana1, latime_coloana2, ...”>, si
<frameset rows=”înaltime_rândul1, înaltime_rândul2, ...”>
Latimea unei coloane se poate specifica în pixeli, în procente sau folosind asterisc (*). Când
latimea unei coloane este asterisc, coloana va fi latita pe tot locul disponibil pe lânga celelalte
coloane, de exemplu cols=”30%,*” va crea o coloana care ocupa 30% din latimea totala a
ferestrei, si una care ocupa restul (adica 70%). Daca folositi de exemplu cols=”*,*,*”,
fereastra va fi împartita în trei coloane egale. Puteti folosi si „*,3*”, de exemplu; caz în care
fereastra se va împarti în doua, primul frame fiind de trei ori mai mic decât al doilea (marime
relativa). Aceasta împartire, în cazul nostru, este echivalenta cu „25%, 75%”.
Tag-ul „frame”
Tag-ul <frame> arata documentul (pagina) care formeaza partea respectiva a paginii noastre
multi-frame. Sursa se specifica prin atributul „src”. Observati ca tag-ul <frame> nu are
pereche de închidere (deoarece nu s-ar pune nimic între cele doua).
<html>
<head>
<title>
Pagina TV
</title>
</head>
<frameset cols="60%,*">
<frame src="http://www.protv.ro">
<frame src="http://www.antena1.ro">
</frameset>
</html>
Schimbati sa se afiseze cele doua frame-uri nu pe doua coloane, ci pe doua linii, cel de
sus de 30% din înaltimea paginii, iar cel de jos, cât ramâne.
Atributul „noresize”
ATRIBUT DESCRIERE
name Numele frame-ului.
src Adresa paginii care va fi afisata în frame.
1 deseneaza un chenar frame-ului, 0 nu deseneaza (dar poate apare chenarul unui frame
frameborder
învecinat).
marginwidth Marginea din stânga si din dreapta ale frame-ului, în pixeli.
marginheight Marginea de sus si de jos ale frame-ului, în pixeli.
noresize Fara valoare, împiedica utilizatorul sa modifice marimea frame-ului.
„auto”, implicit, afiseaza bare de scroll orizontale si verticale, daca e nevoie. „yes” si „no”
scrolling forteaza afisarea, respectiv împiedica afisarea barelor de scroll, chiar daca nu este nevoie
sau, dimpotriva, este nevoie de ele.
Tag-ul „noframes”
Nu toate browserele suporta frame-uri, de aceea se include si tag-ul <noframes> (cu pereche
de închidere), în interiorul <frameset> principal. Daca pagina este încarcata într-un browser
care nu suporta frame-uri, se afiseaza continutul blocului <noframes>.
<html>
<head>
<title>
Pagina TV
</title>
</head>
<frameset cols="*,*">
<frame src="http://www.protv.ro">
<frame src="http://www.antena1.ro">
<noframes>
<body>
</body>
</noframes>
</frameset>
</html>
Ce se afiseaza când pagina este încarcata într-un browser care nu cunoaste frame-uri?
Imbricarea frame-urilor
Seturile de frame-uri se pot si imbrica, adica în locul unui <frame>, puteti avea o pereche
<frameset> </frameset>, cu unul sau mai multe frame-uri sau seturi de frame-uri.
Exercitiu: În locul frame-ului de jos din exemplul anterior, puneti un nou set de 40%/60% pe
doua coloane, cu Antena 1 si TVR (www.tvr.ro), adica acum veti avea pe ecran ProTV sus
într-o linie, iar jos Antena 1 si TVR, pe doua coloane.
Observati ca împartirea 40%-60% se aplica doar în partea de jos, adica numai pentru
<frameset> interior primului <frameset>. Primul frame (ProTV) are aceeasi prioritate ca si
setul de frame-uri de lânga el.
Din moment ce un <frameset> poate fi împartit sau pe coloane (cu „cols”), sau pe linii („cu
rows”), dar nu simultan pe coloane si linii, daca doriti o împartire mixa, trebuie sa folositi mai
multe seturi de frame-uri.
Sugestie: prima data schitati pe hârtie structura paginii. Daca aveti un frame care se întinde
pe o linie pe toata latimea paginii, primul <frameset> (cel extern) trebuie sa fie cu „rows”.
Daca aveti un frame care se întinde pe o coloana, pe roata înaltimea paginii, începeti cu
„cols”.
Puteti da nume frame-urilor prin atributul „name”, si sa folositi aceste nume la atributul
„target”.
Exercitiu: creati urmatoarele doua documente în acelasi subdirector, „principal.html” si
„navigare.html”, si vizualizati „principal.html”.
principal.html:
<html>
<head>
<title>
Pagina TV
</title>
</head>
<frameset cols="*,3*">
<!-- Frame-ul din care se navigheaza. -->
<frame src="navigare.html">
<!-- Frame-ul care se schimba dupa cum navigam, -->
<!-- la pornire se incarca cu ProTV. -->
<frame src="http://www.protv.ro" name="_corp">
<noframes>
<body>
<a href="http://www.protv.ro">Pro TV</a> <br>
<a href="http://www.antena1.ro">Antena 1</a>
</body>
</noframes>
</frameset>
</html>
navigare.html:
<html>
<head>
<title>
Navigare
</title>
<base target="_corp">
</head>
<body>
<a href="http://www.protv.ro">Pro TV</a><br>
<a href="http://www.antena1.ro">Antena 1</a><br>
</body>
</html>
Exercitiu: creati alte doua fisiere HTML; modificati exemplul de mai sus, sa puteti naviga
pe aceste doua pagini noi, în loc de Pro TV si Antena 1.
Puteti iesi din <frameset> specificând la o legatura target=”_top”. „_top” este un nume
predefinit, încarca pagina referita de legatura în toata fereastra, adica veti avea o singura
pagina în fereastra, fara frame-uri.
Exercitiu: adaugati linia urmatoare în „navigare.html”, dupa primele doua legaturi, apoi
vizualizati:
Probleme cu frame-uri
În cazul unui document cu frame-uri, daca dati clic pe o legatura dintr-un frame, noua pagina
se va încarca tot în acelasi frame (daca frame-urile sunt independente). Asta nu ar fi o
problema, dar daca dati acum „Back” în browser, probabil ca browserul va merge înapoi pe
pagina dinaintea documentului cu frame-uri, si nu la documentul la frame-ul anterior.
Frame-urile pot crea probleme si la cautarea unui text în pagina, deoarece browserul nu stie în
care frame sa caute; similar, pot fi problemele cu comenzile care se bazeaza pe combinatii de
taste.
Programele de cautare pe Internet nu salveaza datele despre continutul unui frame, deoarece
de obicei, un frame are sens în cadrul grupului cu mai multe frame-uri din care face parte. De
obicei, aceste motoare de cautare salveaza date despre continutul elementului <noframes>
dintr-o pagina cu frame-uri.
08. Tabele
Tabelele sunt foarte utile în HTML, mai ales pentru ca se pot folosi la structurarea paginii în
mai multe zone, lucru care nu prea are legatura cu tabele. Pe de alta parte, datele tehnice,
rezultatele unei cercetari, o lista de preturi, toate arata bine sub forma de tabel; tabelul ofera
informatia concentrat si bine organizat.
Un tabel în HTML începe cu tag-ul <table> si se încheie cu </table>. Tabelul este împartit în
linii („table row”), fiecare linie fiind între tag-urile <tr> si </tr>; la rândul lor, liniile se împart
în celule, fiecare celula de date („table data”) între tag-urile <td> si </td>. O celula de tabel
poate contine text, imagini, liste, paragrafe, alte tabele etc.
<table>
<tr>
<td>celula 1/1</td>
<td>celula 1/2</td>
</tr>
<tr>
<td>celula 2/1</td>
<td>celula 2/2</td>
</tr>
</table>
Vizualizati.
Tag-ul <table> poate avea o multime de atribute, de exemplu atributul „border” specifica
grosimea chenarului, în pixeli. Daca dati doar „border” fara valoare, tabelul se va afisa cu
chenar implicit de „1”.
Tabelul poate avea un titlu, care se afiseaza deasupra lui. Titlul se specifica între tag-urile
<caption> si </caption>. Tag-ul <caption> poate avea si el atribute, cel mai folosit fiind
„align”, cu valoarea „bottom”. „Align” poate lua patru valori, „left”, „right”, „top”, „bottom”.
Internet Explorer mai specifica atributul „valign” cu valorile „top” sau „bottom”, ca sa puteti
combina alinierea orizontala cu cea verticala.
Exercitiu: dati titlul „Primul tabel” tabelului dvs. de mai sus; faceti ca titlul sa se afiseze
sub tabel, în partea stânga (sugestie: folositi si tag-ul <div> pentru a doua aliniere a titlului).
În afara de celulele de date (<td>), o linie de tabel poate contine si celule de antet („table
heading”). Celula de antet începe cu <th> si se încheie cu </th>. Celulele de tip antet sunt de
fapt tot celule de tabel ca si cele de date, cu diferenta ca textul continut în ele se afiseaza
evidentiat (de obicei îngrosat).
<table border=”1”>
<tr>
<th>Linia 1</th>
<td>celula 1/1</td>
<td>celula 1/2</td>
</tr>
<tr>
<th>Linia 2</th>
<td>celula 2/1</td>
<td>celula 2/2</td>
</tr>
</table>
Atentie: totdeauna verificati ca numarul celulelor dintr-o linie de tabel sa coincida, altfel
coloanele tabelului vor apare eronat.
Daca doriti anteturi de coloane, si nu de linii, faceti ca prima linie de tabel sa contina numai
celule antet (<th>), celulele continând antetele coloanelor ce vor urma în urmatoarele linii ale
tabelului.
Daca aveti o celula goala într-un colt al tabelului, este mai bine sa scrieti în el un spatiu
nedivizibil.
Exercitii: experimentati si cu alte tag-uri si atribute ale lor.
09. Liste
În HTML, puteti crea diferite tipuri de liste, în functie de necesitati. Elementele listei au, de
obicei, un tab în fata, si o bulina sau un numar, sau alt caracter în functie de browserul care le
afiseaza.
O lista poate contine text, paragrafe, linii vide, imagini, legaturi, alte liste etc.
Liste neordonate
De obicei , elementele unei liste neordonate apar cu o bulina în fata. Fiind neordonate,
elementele nu sunt numerotate.
Lista neordonata începe cu tag-ul <ul> (de la „unordered list”) si se termina cu tag-ul pereche,
</ul>.
<ul>
<li>Paine</li>
<li>Lapte</li>
<li>Mamaliga</li>
<li>Icre negre</li>
</ul>
Vizualizati pagina. Inserati o lista neordonata în locul elementului „Paine”; aceasta lista
imbricata sa aiba elementele: o legatura spre site-ul Pro TV, un paragraf si un cuvânt scris
cu text îngrosat („bold”).
O lista neordonata poate avea atribute, cea mai des folosita fiind cea care specifica tipul
bulinei dinaintea elementului. Acesta este atributul „type”. Acelasi atribut se poate folosi si în
cazul elementului.
Exercitiu: la tag-ul <ul> din lista de mai sus, dati atributul „type” cu valoarea „square”.
Vizualizati. Observati organizarea elementelor listei în pagina afisata.
Liste ordonate
Listele ordonate sunt similare celor neordonate, cu deosebirea ca la afisare, elementele sunt
numerotate. Tag-ul de început este <ol>, iar cel de sfârsit, </ol>. Elementele de lista se
specifica tot cu <li>.
Exercitiu: modificati lista de mai sus, sa fie ordonata. Observati cum se afiseaza.
Exercitiu: fortati numerotarea în lista de mai sus cu litere mari, începând cu „C”; afisati.
Liste de definitie
Lista de definitie este un caz particular de lista. Elementele unei astfel de liste sunt perechi
termen+definitie. O lista de definitie începe cu tag-ul <dl> si se termina cu perechea acestui
tag, </dl>.
Termenul începe cu tag-ul <dt> si se termina cu </dt>. Dupa fiecare termen, urmeaza
definitia lui, care începe cu tag-ul <dd> si se încheie cu </dd>. Puteti pune text, paragrafe,
linii vide, imagini, legaturi, alte liste etc. între tag-urile de definitie („<dd>” si „</dd>”).
<dl>
<dt>Paine</dt>
<dt>Mamaliga</dt>
</dl>
Vizualizati. Puneti o legatura spre o pagina Web în locul termenului „Paine”. Vizualizati.
Exercitiu: încercati sa creati o lista de definitie cu mai multe definitii pentru acelasi termen,
apoi cu o singura definitie pentru mai multi termeni.
Exercitiu: creati o lista imbricata: cel principal sa fie de tip ordonat, cel intern neordonat.
Exercitiu: încercati atributul „compact” la toate cele trei tipuri de lista (se include în tag-ul
de început de lista).
10. Formulare
Generalitati
Pâna acum, am vazut cum puteti crea pagini Web pe care utilizatorii sa le vizualizeze. Însa
aceasta metoda este unidirectionala, utilizatorii nu va pot trimite comentarii, propuneri sau
date despre ei însisi, eventual printr-un e-mail. Ideal ar fi sa va poata trimite opiniile lor, date
personale (pentru statistici), preferintele lor direct din pagina, sa nu mai fie nevoie de pornirea
programului pentru e-mail.
Formularele Web va permit acest lucru: utilizatorii pot introduce text sau pot face selectii
dintr-o lista direct pe pagina, si pot trimite aceste date înapoi serverului, care apoi le
proceseaza.
Aceasta tehnica se bazeaza pe doua lucruri: pagina Web care afiseaza formularul virtual în
browserul clientului, si programul (scriptul) de pe server, care proceseaza datele din
formularul completat si trimis de client, prin intermediul browserului sau. În aceasta lucrare
vom vorbi de partea de formular, mai exact, cum putem crea un astfel de formular într-un
fisier HTML. Despre scripturile (programele) de pe server vom vorbi mai târziu.
La trimiterea datelor formularului înapoi la server, toate datele sunt trimise în perechi
„nume=valoare”.
Tag-ul „form”
Acest tag <form>, împreuna cu perechea sa de închidere, specifica browserului ca blocul
respectiv este un formular virtual. Puteti avea mai multe astfel de formulare pe o pagina, dar
nu puteti sa le imbricati.
Atributul „method” poate lua valoarea „post” sau „get”, acest lucru influentând cum sunt
trimise înapoi serverului datele din formular. Vom vedea acest atribut mai târziu.
Atributul „action” specifica scriptul, programul de pe server care va procesa datele din
formular dupa ce sunt trimise serverului. Acest script este de fapt un program într-un
subdirector pe un server, de exemplu http://www.serverulmeu.ro/cgi-bin/scriptulmeu.
</form>
Desi exemplul de mai sus este corect, el nu contine nici un element care sa fie afisat pe
pagina de Web.
Formularele Web pot contine zone de introducere text, butoane radio, butoane de selectie si
butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a sterge din formular datele
introduse anterior.
Tag-ul „input”
În interiorul blocului <form>, trebuie sa inseram câteva elemente care sa fie afisate pe pagina.
Aceste elemente se specifica cu tag-ul <input>, fara pereche de închidere.
<html>
<head>
<title>
Pagina test formulare
</title>
</head>
<body>
<form method="post" action="http://www.serverulmeu.ro/cgi-bin/scriptulmeu">
<input type="text" name="textuldetrimis" value=”test”>
</form>
</body>
</html>
Butonul „Submit”
Ca sa trimitem serverului datele dintr-un formular, avem nevoie de un element <input> de tip
„submit”. Când se apasa acest buton, browserul aduna datele din formularul curent (din care
face parte si butonul) si le trimite serverului.
Daca formularul contine doar o zona de introducere text, tastând Enter transmite datele
serevrului, si nu mai este nevoie de butonul Submit. Totusi, utilizatorii vor cauta acest buton
pe pagina, astfel ca este indicat sa puneti un buton Submit în fiecare formular.
Puteti avea mai multe butoane Submit în acelasi formular, specificându-le numele. În acest
caz, numele si valoarea se trimit serverului împreuna cu celelalte date ale formularului.
Exercitiu: dati numele „trimite1” si inscriptia „Trimite 1” butonului din exercitiul de mai
sus. Apoi mai adaugati un buton cu numele „trimite2” si inscriptia „Trimite 2”.
Pot fi si de tip „password”, în loc de „text”, caz în care textul tastat în ele este afisat ca
asteriscuri. Desi nu este afisat, parola este transmisa plan (vizibil) serverului, adica cineva
care monitorizeaza reteaua o poate citi.
<ol>
</ol>
Observati ca toate butoanele radio de mai sus au acelasi nume. La trimitere, se ia numele
butonului si valoarea celui care este selectat. Mai observati ca sunt puse în lista, ceea ce nu
este obligatoriu, dar creeaza un efect estetic.
Este bine ca unul din butoanele din grup sa fie selectat implicit. Puteti specifica asta folosind
atributul „checked”, fara valoare, la unul din butoane.
Exercitiu: faceti ca marca „Nokia” sa fie selectata implicit în exemplul de mai sus.
Puteti crea mai multe grupuri de butoane radio în acelasi formular, dar numele grupurilor sa
fie diferit.
Butoane de selectie
Aceste butoane sunt de tip „checkbox”. Numai acele butoane+valori vor fi trimise, care sunt
selectate. Puteti forta si aici ca un buton sa fie selectat implicit, cu atributul „checked”.
Exercitiu: schimbati butoanele radio din exemplul anterior în butoane de selectie de tip
„checkbox”.
Imagini
Se pot folosi si imagini în formulare. Când dati clic pe o imagine, se transmit serverului
coordonatele de pe imagine unde ati dat clic, împreuna cu celelalte date din formular. De
obicei, coordonatele nu se proceseaza, imaginile dintr-un formular folosindu-se la trimiterea
datelor, în loc de buton „Submit”.
Sintaxa este:
Atributul „src” specifica numele fisierului afisat în pagina, în cazul nostru, „buton.gif”.
Liste de selectie
Puteti avea si liste de selectie într-un formular. Acestea se specifica prin tag-ul <select> si
perechea sa de închidere, iar în interiorul blocului de selectie, specificati optiunile cu
<option> si perechea.
<select name="marca">
<option>Alcatel</option>
<option>Nokia</option>
<option>Ericsson</option>
</select>
Valoarea trimisa este textul afisat, sau specificat cu „value”. Puteti forta ca nu prima, ci alta
optiune sa fie selectata implicit, cu atributul „selected” la o optiune. Puteti forta si
posibilitatea selectarii mai multor optiuni, specificând atributul „multiple” în <select>. Puteti
avea, de asemenea, atributul „size” (pe verticala).
Zone de text
Zonele de text sunt zone multi-linie unde puteti introduce text. Se specifica prin tag-ul
<textarea> si perechea, cu atributele „name”, „rows” si „cols” (adica numele, numarul liniilor
sî numarul coloanelor)
Zone ascunse
În formulare, putem avea si zone ascunse, care nu se afiseaza pe pagina.
Care este folosul, daca tot nu se afiseaza si utilizatorul nu poate introduce date în aceste
zone ascunse?
Solutia este simpla: primul script genereaza al doilea formular si pune rezultatul procesarii
primului într-un element ascuns din formular. Al doilea script, când primeste al doilea
formular, ia datele din acest formular, inclusiv rezultatul primei procesari, din elementul
ascuns.
Upload de fisiere
Acest element de formular este relativ nou, putine browsere stiu sa-l foloseasca. Cu ajutorul
acestui element, puteti trimite fisiere întregi pe server, direct din pagina Web.
action=”http://www.serverulmeu/cgi-bin/scriptulmeu”>
</form>
Imagini
Imaginile sunt pe departe cele mai raspândite elemente multimedia
La fel cum un fisier HTML are extensia „.html” sau „.htm”, si fisierele imagine au extensiile
lor, în functie de format (cum sunt codificate punctele si atributele lor în interiorul fisierului).
Cele mai raspândite formate de imagine sunt GIF (cu extensia „.gif”) si JPEG (cu extensia
„.jpeg” sau „.jpg”), dar si formatul PNG se raspândeste rapid, mai ales pentru ca ofera aceeasi
calitate ca GIF, dar la marime mai redusa a fisierului imagine.
Observatie: fisierele GIF codifica imaginea cu maxim 256 culori, JPEG pe 16 milioane
culori sau 256 nuante de gri. Fisierele GIF sunt adecvate desenelor si reclamelor
desenate pe calculator, iar JPEG-urile sunt cea mai buna solutie pentru fotografii.
Putem vorbi de imagini inline si imagini externe. Imaginile inline sunt „în linie”, adica apar
pe pagina Web împreuna cu textul; daca le includeti în mijlocul unei propozitii din fisierul
HTML, ele vor aparea în mijlocul propozitiei în pagina. Imaginile pot fi inserate în mijlocul
oricarui text de afisat (text clar, paragrafe, subtitluri etc.). În continuare vom vorbi despre
imagini inline, cele externe vor fi discutate mai târziu.
Atributul „src”
Includerea unei imagini în pagina este simpla, trebuie doar sa folositi tag-ul <img>.
Observati atributul „src”, care specifica sursa fisierului imagine. Ca si în cazul legaturilor spre
alte fisiere HTML locale, si aici puteti folosi calea absoluta sau relativa spre fisierul imagine,
de exemplu src=”imagini/im1.gif”, sau puteti folosi o imagine chiar de pe alt server,
specificând, de exemplu, src=”http://enyedi.home.ro/images/Mirri3_small.JPG”.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu imagine
</title>
</head>
<body>
<img src="http://enyedi.home.ro/images/Mirri3_small.JPG">
</body>
</html>
Acest atribut este foarte util în cazul browserelor care nu afiseaza imagini (nu pot sau afisarea
imaginilor a fost dezactivata). În acest caz, textul specificat de valoarea lui „alt” va fi afisat în
locul imaginii („alt” vine de la „alternate”, adica o alternativa la imagine). De obicei, textul
alternativ se pune între paranteze drepte (în interiorul ghilimelelor), dar acesta este doar un
obicei; astfel, într-un browser în mod text, utilizatorul vede imediat care sunt imaginile (apar
texte între paranteze drepte în locul lor). Este bine ca textul alternativ sa contina functia
imaginii, si nu descrierea ei.
Eventual, puteti introduce un text „ASCII Art” ca si text alternativ, punând tot tag-ul <img>
între <pre> si </pre>, ca sa se pastreze formatarea.
Cum se încarca o pagina care contine si imagini? Se încarca fisierul HTML, browserul îl
scaneaza si determina unde anume în pagina trebuie sa afiseze elemente multimedia. Acest
lucru nu constituie o problema, daca imaginile sunt mici. Dar daca imaginile sunt de marime
mai mare (ca suprafata pe pagina), când a început sa le „aduca” de pe server, trebuie sa le
aloce loc în pagina, asta însemnând redesenarea întregii pagini. Motivul este ca browserul afla
marimea imaginii numai când a început sa aduca fisierul aferent.
O solutie ar fi ca deja fisierul HTML sa-i specifice browserului locul ocupat de imagine în
pagina, inclusiv suprafata necesara. Astfel, browserul poate sa afiseze toata pagina, cu locuri
„goale” în locul imaginilor, si, pe masura ce reuseste sa aduca fisierele aferente imaginilor, sa
le afiseze în locul prealocat. Aceasta tehnica produce senzatia ca pagina se încarca mai rapid.
Este indicat sa folositi aceste atribute la toate imaginile din paginile dvs.
Cele doua atribute, „width” si „height”, specifica latimea si înaltimea imaginii, în pixeli (sau
procente). Daca se specifica marimi diferite de marimile reale ale imaginii, browserul va face
o scalare, ca sa umple spatiul prealocat. Daca se specifica procente, acestea se refera la
suprafata din pagina afisata (NU la marimea originala a imaginii!).
Puteti crea, astfel, imagini mai mici (si, implicit, fisiere de marime mai mica, deci care trec
mai rapid prin retea si sunt afisate mai repede), sa le specificati marimi mai mari, apoi
browserul sa le scaleze la marimea potrivita. Totusi, acest lucru nu este indicat, deoarece prin
scalare, calitatea imaginilor scade foarte mult.
Observatie: puteti afla simplu marimea unei imagini: în browser, dati dreapta-clic pe
imagine, si selectati „Properties”. Se afiseaza detalii despre imagine, printre care si marimea
(orizontal × vertical), în pixeli.
Atributul „align”
Daca inserati imaginea în mijlocul propozitiei, va fi o singura linie de text pe pagina, în
dreapta si stânga imaginii. Daca aveti mai multe linii de text, înfatisarea paginii nu va fi prea
estetica.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu imagine
</title>
</head>
<body>
Acum vom vedea cum arata imaginea in mijlocul propozitiei noastre.
Atributul „align” specifica pozitia orizontala a imaginii pe pagina, sau în functie de textul în
care este inserat. Valorile standard sunt „top”, „middle”, „bottom”, „left” sau „right”. Primele
trei („top”, „middle” si „bottom”) se raporteaza la textul în care este inserata imaginea, iar
„left” si „right” pozitioneaza imaginea în pagina, pe orizontala, textul din dreapta (stânga)
imaginii ocopând spatiul disponibil de lânga imagine.
Daca doriti sa centrati imaginea pe orizontala în pagina, puneti tot tag-ul <img> într-un alt
bloc, de exemplu <p align=”center”><img src=”imaginea.gif”></p>.
Exercitiu: încercati atributul „align” cu valorile de mai sus. Observati fiecare atribut
cum aliniaza imaginea.
Dar daca vrem sa pornim o noua linie, sub imagine, desi mai este spatiu lânga imagine? Cum
putem forta browserul sa afiseze noul text sub imagine? Folosind atributul „clear” al tag-ului
<br>. Valorile acestui atribut pot fi „left”, „right” sau „all”. Tag-ul <br> cu atributul „clear”
sare în prima linie vida sub imagine; atributul specifica daca sa se caute prima linie fara
imagini pe stânga, pe dreapta, sau pe toata latimea paginii.
Exercitiu: mai scrieti câteva propozitii dupa imagine, în exemplul anterior. Înainte de
ultima propozitie, inserati <br clear=”left”>. Observati efectul. Încercati toate cele trei
valori ale atributului.
Atributul „border”
Acest atribut deseneaza un chenar de grosime specificata (în pixeli) în jurul imaginii. Puteti
chiar forta disparitia chenarului (cu border=”0”), de exemplu în cazul imaginilor care sunt si
legaturi.
Atentie: aveti grija când fortati chenarul la zero, deoarece este singura indicatie ca
imaginea este o legatura activa!
Exercitiu: setati chenarul la 5 pixeli pentru imaginea din exemplul de mai sus.
Am vazut cum putem forta textul sa ocupe spatiul liber de lânga imagine (cu atributul
„align”). Putem specifica si distanta dintre text si imagine (în pixeli), pe orizontala si pe
verticala, folosind atributele „hspace” si „vspace”, respectiv.
Exercitiu: inserati aceste doua atribute în tag-ul <img> din exemplul de mai sus, folosind
valorea „30” pentru ambele.
Imagini ca legaturi
Putem folosi o imagine pe post de legatura la o alta pagina? Sigur! Este simplu: trebuie doar
sa punem toata entitatea imagine într-un bloc ancora.
Exemplu:
Exercitiu: faceti imaginea din primul exemplu (de la începutul lucrarii) legatura la adresa
„http://enyedi.home.ro/images/mirri3.jpg”. Vizualizati. Fortati disparitia chenarului.
Schimbati acum adresa legaturii în “http://www.protv.ro”. Vizualizati. Dati clic pe imagine,
sa verificati legatura.
Exercitiu: scrieti „Dati clic pentru imaginea mare.” în interiorul ancorei, dupa imagine.
Vizualizati.
Imagini externe
Versiunea mare a imaginii din exemplul anterior este o imagine externa
(„http://enyedi.home.ro/images/mirri3.jpg”). De ce? Pentru ca nu este afisata împreuna cu
celelalte elemente de pe pagina, ci numai la cererea explicita a utilizatorului (când acesta da
clic pe imaginea mica afisata în pagina). Observati ca în momentul când este activat (cititorul
da clic pe versiunea mai mica), browserul încarca si afiseaza versiunea mare a imaginii, fara
ca aceasta sa fie continuta explicit într-o pagina Web (browserul afiseaza imaginea, fara sa fie
nevoie de un fisier HTML).
Culori
Pe lânga imagini, puteti colora si alte elemente dintr-o pagina Web, de exemplu text sau
fundalul paginii.
Orice culoare se compune din diferite procentaje ale culorilor de baza rosu, verde si albastru
(RGB – „Red”, „Green”, „Blue”).
cu combinatia valorii zecimale a celor trei culori de baza, fiecare luând o valoare întreaga
de la zero la 255, de exemplu „rgb(255,0,0)”, care este tot rosu (verdele si albastrul sunt
zero); observati sintaxa („rgb(codrosu,codverde,codalbastru)”);
cu combinatia valorii hexazecimale a celor trei culori de baza, fiecare luând o valoare de la
zero la FFhexa, de exemplu „#FF0000” este tot rosu, deoarece „FF” (pentru rosu) hexazecimal
este 255 zecimal, iar „00” este zero si în zecimal; observati sintaxa
(„#codhexarosucodhexaverdecodhexaalbastru”). Culorile specificate în hexazecimal sunt
recunoscute de toate browserele.
Imagine fundal
Puteti specifica un fisier imagine ca fundal pentru pagina dvs. Trebuie doar sa folositi
atributul „background” în tag-ul <body>. Valoarea acestui atribut trebuie sa fie calea spre un
fisier local sau o adresa url, similar ca pentru atributul „src” din tag-ul <img>. Daca imaginea
este mai mica decât pagina, ea va fi repetata (ca si „tiled wallpaper” în Windows).
Caracteristic lui Internet Explorer este atributul „bgproperties” în tag-ul <body>. Acest
atribut creeaza efectul fundalului static, deasupra caruia se misca pagina (când este derulat).
Tag-ul <embed>
Acest tag este caracteristic browserului Internet Explorer; cu ajutorul acestui tag, puteti
„îngloba” un element multimedia (audio sau video) în pagina.
Exemplu:
Exemplul de mai sus înglobeaza fisierul c04.mid” (fisier audio de tip MIDI) în pagina, fara ca
acesta sa afecteze vizual pagina (atributul “hidden”); muzica va porni automat la încarcarea
paginii (atributul “autostart”). Piesa se va repeta de “0” ori (atributul “loop”).
Tag-ul <bgsound>
Cu acest tag (propriu lui Internet Explorer), puteti specifica un fundal sonor pentru pagina
dvs. Folositi o piesa de fundal scurta, si fara sa repetati, ca sa nu distrageti atentia cititorului.
Video înglobat
Tot în Internet Explorer, puteti include elemente video în pagina.
Exemplu: <img dynsrc="filmul.avi" src="filmul.gif" alt=”[filmul]”>
Acest exemplu afiseaza imaginea „filmul.gif” în alte browsere, dar în Internet Explorer, se
porneste fisierul video „filmul.avi”.
Tag-ul <marquee>
Si acest tag este propriu lui Internet Explorer. El afiseaza un text care se „plimba” pe
orizontala în pagina.
<marquee>Test</marquee>
Tag-ul <blink>
Acest tag este propriu lui Netscape Navigator.
<blink>Test</blink>
Acest lucru înseamna ca, practic, putem crea o legatura spre orice fisier; daca browserul nu-i
recunoaste formatul, pur si simplu va încerca sa-l aduca pe harddiscul local.
Sfaturi practice
Pastrati echilibrul dintre elementele multimedia mari, colorate, pline de viata, atractive si
marimea paginii. Degeaba aveti o pagina colorata (de pus în vitrina), daca se încarca lent.
Utilizatorii vor naviga pe alta pagina înainte ca browserul lor sa încarce complet pagina dvs.
Folositi imagini inline de marime mica, sub 20K. Puteti reduce marimea unui fisier imagine
reducând marimea imaginii, reducând numarul culorilor (pâna la alb-negru, eventual).
12. Fonturi
Puteti schimba înfatisarea unei bucati de text, folosind tag-ul <font> (si perechea ei de
închidere). Cu acest tag, se pot specifica unele atribute ale textului, de exemplu culoarea, tipul
caracterelor, marimea etc. Acest tag nu poate contine alte tag-uri de nivel bloc (ca paragraf
sau tabel).
Exercitiu: scrieti urmatoarea bucata de cod în fisierul dvs. HTML, apoi vizualizati:
Pentru atributul “face”, am specificat doua tipuri de caractere, separate prin virgula. Daca pe
sistemul unde se vizualizeaza pagina nu exista primul tip de caractere, textul se va afisa
folosind urmatorul din lista (“times”, în cazul nostru).
Marimea caracterelor se poate specifica absolut (în cazul nostru, “10”), sau relativ, de
exemplu, size=”+4” mareste caracterele cu 4.
Stiluri
Pâna acum, daca aveati mai multe fisiere HTML pe un site (interconectate prin legaturi,
evident), trebuia sa specificati în fiecare fisier detaliile privind culoarea textului, a fundalului
etc.
Consortiul WWW a introdus si recomanda folosirea stilurilor. Acestea nu sunt altceva decât
gruparea la un loc a caracteristicilor cum ar fi culoarea textului, fundalul etc., adica proprietati
ale paginii, altele decât informatia în sine (adica textul, legaturile, elementele multimedia
etc.).
2. În antetul unui fisier HTML (stiluri interne); în acest caz, elementele de stil se vor aplica
doar acelei pagini de Web, pe care o codifica fisierul HTML respectiv;
3. Inline, adica în interiorul corpului unui fisier HTML; în acest caz, puteti schimba
elementele de stil ale unui bloc de text, sau chiar a mai multe blocuri, în acelasi fisier (la fel
cum puteti schimba si fontul de mai multe ori, în acelasi document).
Stiluri externe
Un fisier extern cu stiluri este alegerea optima în cazul în care avem mai multe fisiere HTML
care trebuie sa adopte acelasi stil, adica aceeasi imagine de fundal, aceleasi culori pentru text
etc. Daca dorim sa schimbam ceva în aceste caracteristici, trebuie sa schimbam doar în
fisierul cu stiluri.
test.html:
<html>
<head>
<title>
Pagina cu definitii externe de stil.
</title>
<link rel="stylesheet" type="text/css" href="test.css">
</head>
<body>
Acest text este pentru test. Va rugam nu cititi.
</body>
</html>
test.css:
body
{
background-color: maroon;
color: aqua;
font-family: 'comic sans ms', arial;
font-size: larger;
font-style: oblique;
text-decoration: overline
}
Observati ca în antetul fisierului HTML, exista un tag <link>. Acest tag specifica o legatura
spre un alt fisier, de tip „text/css”; acest fisier contine detalii privind elementele de stil cu care
sa se afiseze pagina respectiva. Daca avem mai multe fisiere HTML pe acelasi site, putem
impune un stil, o „tema” („theme”) comuna tuturor paginilor de pe site, adaugând o legatura
ca mai sus în antetul fiecarui fisier HTML. Daca vrem sa schimbam ceva detalii de stil, este
destul sa modificam în fisierul extern care contine definitiile de stil, în cazul nostru „test.css”.
Mai observati ca numele fontului „comic sans ms” este între apostrofuri, deoarece are spatii în
nume. Functioneaza la fel de bine si cu ghilimele în loc de apostrofuri.
Stiluri interne
Definitiile interne se pun în antetul fisierului HTML, toate într-un bloc între doua acolade si
tag-uri <style> si </style>.
Exercitiu: modificati fisierul „test.html” de mai sus, adaugând blocul urmator dupa tag-
ul <link>:
<style>
body {background-color: red; font-size: 30;}
</style>
Pentru browsere care nu stiu elemente de stil, si care pur si simplu ar afisa textul dintre tag-
urile <style>, puteti pune aceste definitii în comentariu; browserele care stiu le vor recunoaste
oricum:
<style>
<!-- body {background-color: red; font-size: 30;} -->
</style>
Stiluri inline
Puteti aplica o definitie de stil unui singur element, de exemplu unui paragraf. În acest caz,
se introduc codurile de stil direct în tag-ul elementului respectiv.
Consortiul WWW recomanda folosirea stilurilor în locul tag-urilor si atributelor de stil, cum
ar fi <font> sau „bgcolor”, de exemplu. Daca aveti mai multe pagini, si doriti ca acestea sa
arate la fel (culori, fundal, forma literelor etc.), un fisier cu stiluri externe este alegerea
optima.
Antetul si meta
Antetul unui fisier HTML nu trebuie sa contina nici un text de afisat. Toata informatia de
afisat trebuie pusa în corpul fisierului. Totusi, browserele sunt destepte si încearca sa
interpreteze informatiile din antet.
Exercitiu: scrieti un text oarecare în antet (între tag-urile <head> si </head>). Vizualizati.
Aceasta este o tehnica gresita de a scrie HTML!
Puteti avea elemente „meta” în antetul fisierului HTML. Aceste elemente meta sunt
informatii aditionale despre pagina, „metainformatii”; nu sunt afisate pe pagina.
De exemplu, puteti avea un element care contine o scurta descriere a paginii, pentru eventuale
aparitii în listele unor servere de cautare. Tot în acelasi scop, puteti introduce cuvinte-cheie ca
element meta.
URL
URL, sau „Universal Resource Locator” este adresa unui document pe World Wide Web.
Formatul general al unui url este:
protocol://loginulmeu:parolamea@site.subdomeniu.domeniu:port/cale/numefisier
NUME LA CE SE REFERA
PROTOCOL
file Un fisier pe calculatorul local.
ftp Un fisier pe un server FTP („File Transfer Protocol”).
http Un fisier hipertext pe un server de Web („HyperText Transfer
Protocol”)
gopher Un fisier pe un server gopher.
news Un grup de stiri Usenet.
telnet Conexiune Telnet.
wais Un fisier pe un server WAIS.
mailto Deschide un document e-mail nou spre adresa specificata.
Exercitiu: creati o legatura spre serverul FTP ftp.utcluj.ro, apoi o legatura care sa
deschida un nou e-mail spre enyedi@home.ro.
Loginulmeu:parolamea@ sunt necesare în cazul în care pentru a intra pe site, este nevoie
de login si parola aferenta. De obicei nu este cazul.
Cale/numefisier arata calea exacta spre fisierul cerut. Pentru protocolul HTTP, daca nu se
specifica un fisier HTML, se considera implicit fisierul „index.html” de pe server (unele
servere considera „default.html” ca implicit).
13. Scripturi
Generalitati
Scripturile sunt mici programe înglobate în fisierul HTML. Un script este de fapt un text mai
special, o parte din textul din fisierul HTML. Când browserul încarca fisierul HTML si
afiseaza pagina, în acelasi timp interpreteaza scriptul (sau scripturile) din pagina, si le
executa.
Scripturile dintr-o pagina de Web pot modifica dinamic pagina (de exemplu, sa schimbe
marimea fontului) la aparitia unor evenimente (de exemplu, un clic al mouse-ului), pot
verifica daca datele dintr-un formular sunt corecte etc.
Ca sa puneti un script în pagina HTML, puneti textul care constituie scriptul între tag-uri
<script> si </script>. Puteti folosi tag-urile aditionale <noscript> si </noscript> pentru
browsere care nu stiu sa lucreze cu scripturi.
JavaScript
JavaScript este un limbaj de script, adica un limbaj de programare simplificat. Se numeste
JavaScript pentru ca sintaxa acestui limbaj seamana foarte mult cu cea a limbajului de
programare Java. JavaScript este gratuit, si browserele majore (IE, Netscape) stiu sa proceseze
scripturile de acest tip dintr-o pagina care le contine.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu JavaScript
</title>
</head>
<body>
<script type="text/javascript">
document.write("Avem text pe pagina!")
</script>
</body>
</html>
Observati ca tag-ul <script> are atributul „type”, care specifica tipul scriptului (exista si alte
tipuri, în afara de JavaScript). Acest script are o singura comanda, care scrie „Avem text pe
pagina!” pe pagina Web. Daca scrieti mai multe comenzi pe aceeasi linie, trebuie sa puneti „;”
(punct-virgula) între comenzi.
Observati caracterul „\”; acesta este necesar pentru ca în JavaScript, caracterul „/” are
semnificatie speciala. Combinatia „\/” îi spune browserului sa trateze „/” normal, fara
semnificatia speciala din JavaScript.
În cazul de mai sus, operatorul „+” concateneaza doua siruri de caractere (sau mai multe).
<!--
document.write("<i>"+"Avem text pe pagina!"+"<\/i>")
//-->
Punând scriptul în tag-ul de comentariu, browserele care nu stiu JavaScript nu vor afisa pe
pagina textul scriptului (sursa scriptului). Browserele care stiu JavaScript vor procesa scriptul,
chiar daca e în comentariu. Sirul „//”, comentariu în JavaScript, spune browserului sa nu
proceseze linia „-->”. Nu putem pune la început „//<!--”, pentru ca un browser care nu stie
JavaScript ar afisa „//”.
Ca sa fim siguri ca scriptul se executa înainte de afisarea oricarui element pe pagina, îl putem
pune în partea de antet a fisierului HTML.
Exercitiu: mutati scriptul anterior în partea de antet a fisierul dvs. HTML. Vizualizati.
Puteti pune JavaScript într-un fisier extern, daca doriti sa-l folositi pe mai multe pagini de
Web. Astfel, va trebui sa-l scrieti doar odata, nu în fiecare fisier HTML. Fisierul cu script nu
poate contine tag-ul <script> sau perechea lui.
Salvati si acest fisier, sub numele test.html, în directorul unde ati salvat extern,js. Vizualizati
test.html.
Cu atributul „src” al tag-ului <script>, puteti specifica un fisier cu scriptul care sa fie
executat.
Variabile
<html>
<head>
<title>
Pagina cu JavaScript
</title>
</head>
<body>
<script type="text/javascript">
<!--
var textul = "Textul interesant"
document.write("<i>"+textul+"<\/i>")
//-->
</script>
</body>
</html>
Functii
<html>
<head>
<title>
Pagina cu JavaScript
</title>
</head>
<body>
<script type="text/javascript">
<!--
var textul = "Textul interesant"
document.write("<i>"+textul+"<\/i>")
alert(textul)
//-->
</script>
</body>
</html>
Ati apelat functia „alert”, cu parametrul „textul”, ceea ce va determina afisarea unei casute de
alerta, cu continutul variabilei „textul”. Aceasta functie, „alert”, este o functie standard a
limbajului JavaScript.
Puteti defini functiile dvs. proprii, pe care apoi sa le apelati. Este indicat sa definiti functiile în
sectiunea de antet („head”) a fisierului, ca sa fie deja încarcate, când le apelati. Asta din cauza
ca browserul începe sa proceseze si sa afiseze pagina înainte de a fi adus complet fisierul
HTML de pe server.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu JavaScript
</title>
<script type="text/javascript">
<!--
function suma(a,b)
{
rezultatul=a+b
return rezultatul
}
//-->
</script>
</head>
<body>
<script type="text/javascript">
<!--
var textul = "Textul interesant"
document.write("<i>"+textul+"<\/i>")
alert(textul)
alert(suma("O zi ","buna"))
document.write("<br>Suma lui 1+2 este: "+suma(1,2))
//-->
</script>
</body>
</html>
Executie conditionata
if (navigator.appName.indexOf("Internet Explorer")!=-1)
{
alert("Este Internet Explorer!")
}
else
{
alert("Nu este Internet Explorer!")
}
Aceasta bucata de cod afiseaza o casuta de alerta, cu textul în functie de tipul browserului în
care este afisata pagina. Conditia pentru IF: se cauta textul „Internet Explorer” în numele
aplicatiei browser (navigator). Daca acest text nu apare în numele browserului, functia
„indexOf” returneaza „-1”. Conditia pentru IF este adevarata doar daca aceasta functie NU
returneaza „-1” (operatorul „!=” înseamna „diferit”). În acest caz, se executa comenzile din
blocul IF. Când conditia este falsa, se executa comenzile din blocul „else”.
Aveti si alte comenzi pentru conditionare în JavaScript, cum ar fi „switch” sau operatorul
conditional „?”.
Bucle
<html>
<head>
<title>
Pagina cu bucle
</title>
<script type="text/javascript">
</script>
</head>
<body>
<script type="text/javascript">
<!--
for (i=0; i<20; i++)
{
document.write("valoarea lui i: "+i+"<br>")
}
//-->
</script>
</body>
</html>
Exemplul de mai sus scrie în document valorile lui „i”, repetând acest lucru pâna când „i”
ajunge la 19.
<html>
<head>
<title>
Legatura prin buton
</title>
</head>
<body>
<form>
<input type="button" value="Apasa-ma!"
onclick='window.open("http://www.protv.ro", "fereastra_noua")'>
</form>
</body>
</html>
Exemplul de mai sus prezinta o bucata de cod JavaScript inline, adica fara tag-urile <script>
si </script>. La evenimentul „onclick”, adica în momentul când se da clic pe buton, se
apeleaza functia „open” (din grupul de functii „window”), cu parametrii aferenti. Aceasta
functie face ca la apasarea pe buton, sa se încarce pagina ProTV în fereastra cu numele intern
„fereastra_noua”.
VBScript
Cum JavaScript seamana cu limbajul Java, asa si VBScript seamana cu limbajul Visual Basic,
inventie Microsoft. Din acest motiv, VBScript functioneaza numai cu browserul Internet
Explorer, care este tot un produs Microsoft.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu bucle
</title>
</head>
<body>
<script type="text/vbscript">
<!--
document.write("valoarea lui i: ")
//-->
</script>
</body>
</html>
Scripturile VBScript se pot pune în antet, în corp sau în fisier extern, ca si cele JavaScript. În
VBScript, avem subrutine si functii. Subrutinele nu returneaza nimic, functiile, da. Numele
unor functii difera fata de perechea lor din JavaScript, altele sunt similare; apar si functii noi.
<html>
<head>
<title>
Pagina cu bucle
</title>
</head>
<body>
<script type="text/vbscript">
<!--
msgbox ("Casuta VBScript!")
//-->
</script>
</body>
</html>
Pagina http://www.w3schools.com/vbscript/default.asp va ofera documentatie extinsa pentru
VBScript.
DHTML
DHTML vine de la Dynamic HTML, si se refera la pagini dinamice, adica pagini de Web a
caror continut se schimba dinamic.
Nu exista un limbaj DHTML; el este un concept, un mix între HTML, JavaScript si stiluri
CSS. El se bazeaza pe DOM („Document Object Model”), o teorie care descrie structura
obiectuala a paginii de Web si evenimentele care pot apare.
<html>
<head>
<title>
Pagina dinamica
</title>
</head>
<body>
<!-- Paragraf cu identificatorul "paragraf_de_test" -->
<p id="paragraf_de_test">
Acesta este un paragraf de test.
</p>
<!-- Un script explicit -->
<script language="JavaScript" type="text/javascript">
paragraf_de_test.style.color="red"
</script>
<form>
<!-- JavaScript inline, direct in tag -->
<!-- Alinierea -->
<input type="button" value="Aliniaza stanga"
onclick="paragraf_de_test.style.textAlign='left'">
<input type="button" value="Aliniaza dreapta"
onclick="paragraf_de_test.style.textAlign='right'"><br>
<!-- This script and many more are available free online at -->
<script language="JavaScript">
dCol='000000';//date colour.
fCol='000000';//face colour.
sCol='000000';//seconds colour.
mCol='000000';//minutes colour.
hCol='000000';//hours colour.
ClockHeight=40;
ClockWidth=40;
ClockFromMouseY=0;
ClockFromMouseX=100;
//Alter nothing below! Alignments will be lost!
d=new
Array("SUNDAY","MONDAY","TUESDAY","WEDNESDAY","THURSDAY","FRIDAY","SATURDAY
");
m=new
Array("JANUARY","FEBRUARY","MARCH","APRIL","MAY","JUNE","JULY","AUGUST","SE
PTEMBER","OCTOBER","NOVEMBER","DECEMBER");
date=new Date();
day=date.getDate();
year=date.getYear();
D=TodaysDate.split('');
H='...';
H=H.split('');
M='....';
M=M.split('');
S='.....';
S=S.split('');
Face='1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12';
font='Arial';
size=1;
speed=0.6;
ns=(document.layers);
ie=(document.all);
Face=Face.split(' ');
n=Face.length;
a=size*10;
ymouse=0;
xmouse=0;
scrll=0;
props="<font face="+font+" size="+size+" color="+fCol+"><B>";
Split=360/n;
Dsplit=360/D.length;
HandHeight=ClockHeight/4.5
HandWidth=ClockWidth/4.5
HandY=-7;
HandX=-2.5;
scrll=0;
step=0.06;
currStep=0;
if (ns){
}
if (ie){
document.write('<div id="ieDate"
style="position:absolute;top:0px;left:0;height:'+a+';width:'+a+';text-
align:center">'+props2+D[i]+'</B></font></div>');
document.write('</div></div>');
document.write('<div id="ieFace"
style="position:absolute;top:0px;left:0;height:'+a+';width:'+a+';text-
align:center">'+props+Face[i]+'</B></font></div>');
document.write('</div></div>');
document.write('<div id="ieHours"
style="position:absolute;width:16px;height:16px;font-family:Arial;font-
size:16px;color:'+hCol+';text-align:center;font-
weight:bold">'+H[i]+'</div>');
document.write('</div></div>');
document.write('<div id="ieMinutes"
style="position:absolute;width:16px;height:16px;font-family:Arial;font-
size:16px;color:'+mCol+';text-align:center;font-
weight:bold">'+M[i]+'</div>');
document.write('</div></div>')
document.write('<div id="ieSeconds"
style="position:absolute;width:16px;height:16px;font-family:Arial;font-
size:16px;color:'+sCol+';text-align:center;font-
weight:bold">'+S[i]+'</div>');
document.write('</div></div>')
}
(ns)?window.captureEvents(Event.MOUSEMOVE):0;
function Mouse(evnt){
ymouse = (ns)?evnt.pageY+ClockFromMouseY-
(window.pageYOffset):event.y+ClockFromMouseY;
xmouse = (ns)?evnt.pageX+ClockFromMouseX:event.x+ClockFromMouseX;
(ns)?window.onMouseMove=Mouse:document.onmousemove=Mouse;
function ClockAndAssign(){
secs = time.getSeconds();
mins = time.getMinutes();
hr = time.getHours();
if (ie){
Od.style.top=window.document.body.scrollTop;
Of.style.top=window.document.body.scrollTop;
Oh.style.top=window.document.body.scrollTop;
Om.style.top=window.document.body.scrollTop;
Os.style.top=window.document.body.scrollTop;
var F=(ns)?document.layers['nsFace'+i]:ieFace[i].style;
var HL=(ns)?document.layers['nsHours'+i]:ieHours[i].style;
HL.top=y[i]+HandY+(i*HandHeight)*Math.sin(hrs)+scrll;
HL.left=x[i]+HandX+(i*HandWidth)*Math.cos(hrs);
var ML=(ns)?document.layers['nsMinutes'+i]:ieMinutes[i].style;
ML.top=y[i]+HandY+(i*HandHeight)*Math.sin(min)+scrll;
ML.left=x[i]+HandX+(i*HandWidth)*Math.cos(min);
var SL=(ns)?document.layers['nsSeconds'+i]:ieSeconds[i].style;
SL.top=y[i]+HandY+(i*HandHeight)*Math.sin(sec)+scrll;
SL.left=x[i]+HandX+(i*HandWidth)*Math.cos(sec);
var DL=(ns)?document.layers['nsDate'+i]:ieDate[i].style;
DL.top=Dy[i] +
ClockHeight*1.5*Math.sin(currStep+i*Dsplit*Math.PI/180)+scrll;
DL.left=Dx[i] + ClockWidth*1.5*Math.cos(currStep+i*Dsplit*Math.PI/180);
currStep-=step;
function Delay(){
scrll=(ns)?window.pageYOffset:0;
Dy[0]=Math.round(DY[0]+=((ymouse)-DY[0])*speed);
Dx[0]=Math.round(DX[0]+=((xmouse)-DX[0])*speed);
Dy[i]=Math.round(DY[i]+=(Dy[i-1]-DY[i])*speed);
Dx[i]=Math.round(DX[i]+=(Dx[i-1]-DX[i])*speed);
y[0]=Math.round(Y[0]+=((ymouse)-Y[0])*speed);
x[0]=Math.round(X[0]+=((xmouse)-X[0])*speed);
x[i]=Math.round(X[i]+=(x[i-1]-X[i])*speed);
ClockAndAssign();
setTimeout('Delay()',20);
if (ns||ie)window.onload=Delay;
</script>
<p><center>
</center><p>
<!-- Begin
var days = new Array(8);
days[1] = "Sunday";
days[2] = "Monday";
days[3] = "Tuesday";
days[4] = "Wednesday";
days[5] = "Thursday";
days[6] = "Friday";
days[7] = "Saturday";
var months = new Array(13);
months[1] = "January";
months[2] = "February";
months[3] = "March";
months[4] = "April";
months[5] = "May";
months[6] = "June";
months[7] = "July";
months[8] = "August";
months[9] = "September";
months[10] = "October";
months[11] = "November";
months[12] = "December";
var dateObj = new Date(document.lastModified)
var wday = days[dateObj.getDay() + 1]
var lmonth = months[dateObj.getMonth() + 1]
var date = dateObj.getDate()
var fyear = dateObj.getYear()
if (fyear < 2000)
fyear = fyear + 1900
document.write("Page last updated " + wday + ", " + lmonth + " " + date + ",
" + fyear + ".")
// End -->
</script>
<br>
<!-- Start of StatCounter Code -->
<script type="text/javascript" language="javascript">
var sc_project=949278;
var sc_invisible=1;
var sc_partition=7;
var sc_security="41485ccc";
</script>
</div>
</body>
<!-- #EndTemplate --></html>
14. Appleturi
Scripturile ofera o interfata usor de programat, mai ales ca pur si simplu se scriu în fisierul
HTML, fara a fi nevoie de compilare sau preprocesare a scriptului.
Totusi, scripturile au unele limitari; din aceasta cauza, pentru lucruri mai complexe, se
creeaza programe, bazate pe Java, un limbaj de programare puternic. Sintaxa este
asemanatoare cu cea a lui JavaScript; de fapt, JavaScript a împrumutat sintaxa de la limbajul
Java.
Programele Java se scriu în format text, salvându-se cu extensia „.java”. Apoi, se proceseaza
cu ajutorul unui program special, numit compilator. Din acest procedeu, rezulta programele
Java compilate, care sunt de fapt fisiere cu extensia „.class”.
Pentru ca browserul sa încarce appletul în pagina, se scrie în fisierul HTML un tag care
specifica ce applet si cu ce parametri sa se încarce.
Exemplu: bucata de cod de mai jos instruieste browserul sa includa pe pagina appletul:
1. Scrierea programului (cod sursa) în limbaj Java, si salvarea fisierului cu extensia „.java”.
Puteti gasi documentatie pentru programare Java la multe adrese, cum ar fi
http://java.sun.com, http://www.w3schools.com, http://www.w3.org, http://www.wdvl.com si
altele.
2. Compilarea sursei cu un compilator Java, cel mai folosit fiind javac.exe din pachetul jdk,
dar se poate folosi si Visual Java sau alt compilator.
Flash
Macromedia Flash este un limbaj de programare specific Web-ului. Ca si applet-urile,
fisierele „.swf” pot fi afisate pe pagini Web, facându-se referire la ele din fisiere HTML.
Acest limbaj este foarte puternic, putându-se face, printre altele, animatii atractive, cu fisiere
Flash mai mici ca un applet. Statistic, firma Macromedia sustine ca 95% din browserele
instalate stiu sa interpreteze Flash.
Din fericire, programul Macromedia Flash ne permite sa cream aceste module Flash cu
ajutorul unor dialoguri. De fapt, în asta consta puterea si popularitatea lui Flash – posibilitatea
de creare a unor animatii, fara cunostinte de programare.
Macromedia Flash contine lectii extinse despre ce si cum se poate crea în Flash. Puteti chiar
genera o pagina de test pentru modulul Flash pe care l-ati creat.
Când ati creat o animatie, de exemplu, puteti sa o exportati din Flash, sa zicem sub numele
„test.swf”. Dupa aceea, puteti crea un fisier HTML care include:
</embed>
</object>
În exemplul de mai sus, tag-ul <object> este recunoscut de Internet Explorer, dar nu este
recunoscut de Netscape. De aceea folosim si tag-ul <embed> (pentru Netscape).
Puteti „publica” un fisier HTML continând modulul Flash, direct din Flash. Macromedia
Flash va genera un fisier HTML care include si tag-urile necesare includerii modulului Flash
în pagina. Mai mult, include si legaturi alternative spre interpretorul Flash de pe situl
Macromedia, daca browserul care afiseaza pagina nu stie Flash.
15. CGI
CGI (Common Gateway Interface) este un mecanism prin care clientii (browserele) pot
trimite informatii înapoi la server, si serverul poate trimite e-mail clientului cu datele cerute.
De obicei, CGI se foloseste pentru procesarea datelor dintr-un formular trimis de browser, si
se specifica în atributul „action” al unui formular.
Datele din formular sunt trimise la server la apasarea butonului „Submit”, sub forma unui sir
de caractere: numescript?numevar1=valoarevar1&numevar2=valoarevar2.
În exemplul de mai sus, se trimite serverului numele scriptului CGI care trebuie executat
(specificat în atributul „action” al formularului), împreuna cu numele variabilelor si valorile
lor din formular. Scriptul de pe server le primeste si le proceseaza, apoi trimite un mail
utilizatorului cu rezultatele. În esenta, scriptul CGI trebuie sa faca trei lucruri:
sa trimita e-mail la o adresa anume, cu datele rezultate din urma procesarii, eventual sa
genereze o pagina de Web.
SSI
Serverul poate genera dinamic, „din zbor”, fisiere HTML pe care sa le trimita clientului spre
afisare, în functie de datele trimise/cerute de client. Acest lucru se poate realiza cu SSI
(„Server-Side Includes”). SSI este un limbaj prin care se poate crea dinamic continutul paginii
de Web trimis la client. Nu toate serverele de Web ofera suport pentru SSI.
De exemplu, pentru a include un antet la fiecare pagina afisata de browser, puteti scrie în
fisierul HTML, în corp, la început:
Exemplu:
<pre>
</pre>
Observati sintaxa comenzii SSI: <!--#include file=”antet.txt” -->. Când un client cere
aceasta pagina, serverul proceseaza comanda si trimite clientului fisierul HTML, dar în locul
acestui comentariu (inclusiv „<” si „>”), fisierul HTML va contine textul din „antet.txt”.
Comenzile SSI sunt invizibile la client, deoarece clientul (browserul) primeste doar rezultatul
procesarii acestor comenzi.
Exemplu:
Exemplul de mai sus va include în pagina data ultimei modificari ale fisierului „index.html”.
Serverul, înainte de trimiterea fisierului HTML spre client, „se uita” la data ultimei modificari
ale fisierului pe harddisc, si include aceasta data în locul comentariilor. O varianta la
exemplul de mai sus, pentru includerea datei ultimei modificari a fisierului în care este
comanda SSI (fisierul curent):
Exista si alte comenzi SSI, puteti sa Fisierele HTML care contin si comenzi SSI au de obicei
extensia „.shtml”; în acest fel, serverul nu trebuie sa proceseze toate fisierele HTML pe care
le trimite, doar cele cu aceasta extensie speciala.
ASP
ASP – Active Server Pages seamana cu SSI, ca idee, dar este mult mai complex. Este
caracteristic serverelor de Web produse de Microsoft. Ca si JavaScript si VBScript, si ASP
înseamna scripturi. Diferenta este ca în timp ce scripturile pe partea de client sunt trimise
clientului (de obicei înglobate în HTML), si acesta le proceseaza local, ASP este procesat de
catre server, si numai rezultatele sunt incluse si trimise clientului în fisierul HTML. Fisierele
de pe server care contin cod ASP au de obicei extensia „.asp”, tocmai pentru a usura munca
serverului, ca acesta sa nu proceseze degeaba toate fisierele care trebuie sa le trimita. Putem
folosi mai multe limbaje de script pentru ASP. Nu toate serverele suporta ASP.
Exemplu:
<html>
<body>
<%
response.write("Text de test.")
%>
</body>
</html>
Exemplul de mai sus este în VBScript (limbajul implicit pentru ASP). La cererea acestei
pagini de catre un client, serverul înlocuieste tag-ul <% %> si ce contine el cu textul „Text de
test.” Observati felul cum sunt introduse comenzile ASP în sursa HTML – între „<%” si
„%>”. Clientul va primi:
<html>
<body>
Text de test.
</body>
</html>
Exemplu:
<html>
<body>
<%
Response.Write("Hello World!")
%>
</body>
</html>
Exemplul de mai sus face acelasi lucru ca si cel anterior, dar este scris în JavaScript. La
începutul fisierului, se specifica „javascript” ca limbajul implicit pentru acest fisier. Daca
lucram cu JavaScript, acesta face diferenta între literele mari si mici, nu ca VBScript. Se pot
folosi si alte limbaje de script, dar trebuie instalate interpretoarele aferente pe server (pe client
nu este nevoie, deoarece acesta primeste doar rezultatul).
Puteti gasi alte informatii despre ASP la http://www.w3schools.com/asp/default.asp.
PHP
PHP – original Personal HomePage, apoi i s-a lipit si eticheta de „preprocesor de hipertext”.
Este un limbaj asemanator C-ului, si se utilizeaza similar ASP-ului. Este dezvoltare Apache si
complet gratuit. Exista interpretoare de PHP pentru multe servere de Web, chiar si pentru
servere produse de Microsoft.
De regula, fisierele HTML care contin cod PHP au extensia „.php”, sau variante („.php3”,
„.php4”, dupa versiunea de PHP), ca serverul sa le poata deosebi de fisierele HTML inactive
(fara cod de program care trebuie procesat de server).
Exemplu:
<html>
<body>
<?php
?>
</body>
</html>
Exemplul de mai sus scrie în fisierul HTML „Text de test”, apoi <br>. Observati modul
introducerii comenzii PHP în sursa HTML, între „<?php” si „?>”. Se poate omite „php”.
Exemplul urmator va prezinta un formular dintr-o pagina de web, si pagina PHP care este
accesata la apasarea butonului Submit:
<input type="submit">
</form>
Pagina „raspuns.php”:
<html>
<head>
<title>Pagina de raspuns</title>
</head>
<body>
Valoarea primita este <?php echo $val; ?>.
</body>
</html>
Servere de Web
Serverele de Web sunt programe care ruleaza pe un calculator, asculta pentru si servesc
cererile clientilor. Cererile clientilor înseamna ca un browser de pe un calculator din Internet
se conecteaza la calculatorul pe care ruleaza serverul de Web, si îi cere un fisier HTML.
Serverul ia fisierul de pe harddisc, eventual îl proceseaza, si îl trimite clientului, care apoi îl
proceseaza si îl afiseaza. Fisierul HTML implicit este de obicei „index.html”; de obicei, când
va conectati la un site, de exemplu http://www.ccicj.ro, serverul de acolo trimite implicit
fisierul „index.html”.
Astfel de programe exista în mai multe variante, chiar si gratuite, pe Internet. Unele sunt
mai simple, altele mai complexe; unele suporta SSI, ASP si/sau PHP, altele nu. Unele sunt
mai configurabile, altele mai putin.
Un server de Web gratuit pentru Windows 95/98 si Windows NT 4 este PWS, Personal Web
Server. Acesta este inclus în pachetul de instalare Windows 98, în subdirectorul PWS din
pachet. Pentru Windows 95 si Windows NT 4, puteti sa aduceti pachetul Windows NT 4
Option Pack de pe situl Microsoft
(http://www.microsoft.com/msdownload/ntoptionpack/askwiz.asp), si sa instalati PWS din el.
PWS stie sa lucreze cu pagini ASP si SSI.
IIS – Internet Information Server este serverul de Web standard pentru Windows 2000, sau
se poate instala separat pentru Windows NT Server 4.0. Este foarte puternic si configurabil,
cu suport ASP si SSI înglobat.
Un alt server performant, gratuit si standard nescris pentru serverele Linux este Apache.
Puteti sa-l aduceti (chiar si codul sursa al serverului) de la http://www.apache.org. Apache are
si versiune Win32 pentru Windows 9x, NT sau 2K. Este rapid, si suporta SSI, precum si PHP.
Gratuite sunt si mai multe, unele dintre cele mai cunoscute – internationale – fiind Geocities
(http://www.geocities.com) si Homestead (http://www.homestead.com).
Problema cu siturile gratuite este ca ele pun publicitate nedorita pe pagina dvs. – trebuie sa
traiasca si ele din ceva.
( http://193.226.6.120/Szilard/Teaching/CursInternet/Curs1/cautare.html )