Un curs de stilistică ar fi necesitat un alt cadru.

Am încercat să mă adaptez la necesitățile

concrete, ținând cont și de tematica tezelor dar și de lipsa de timp pentru un studiu
complementar. Am încercat să vă dau niște instrumente de lucru cu finalitate pragmatică pe
termen scurt, precum și niște repere instrumentale.

Este util să citiți (și să citați) definițiile termenilor „stil”, „stilistică” din dicționarele muzicale, ca
Grove, Riemann, precum și din surse românești ca:
Bughici, Dumitru. Dicționar de forme și genuri muzicale, Editura Muzicală a Uniunii
Compozitorilor, București, 1974 (ed. II 1978)
Marinescu, Mihaela, Compendiu de estetică şi stilistică muzicală, Editura Fundaţiei România de
Mâine, București (2007)
Sau orice alte surse, pe care le-ați mai avut de studiat.

Stilul este totalitatea caracteristicilor, sau caracteristica dominantă a unui curent, formă
artistică, manieră de interpretare, mod de comportament, îmbrăcăminte etc. ce caracterizează un
grup (sau individ) în raport cu alții. Practic, termenul „stil” este direct legat de diferențe.
Orice definiție implică doi termeni: genul proxim și diferența specifică. Așadar stilul
reprezintă diferența în raport cu: alte epoci, alți compozitori sau alte forme muzicale. În general,
stilistica este legată de istoria muzicii, adică de diferențele în limbaj și formă față de epocile
precedente.
Folosirea termenului „stil”, legat de o epocă muzicală a prins contur la mijlocul secolului
XVIII, odată cu apariția unui nou curent: Style der Empfinsamkeit (stilul sensibilității sau
sentimentalism). Anterior, ideea de stil era era legată mai degrabă de genurile muzicale. De
exmplu, Athansius Kircher (1602-1680) în Musurgia universalis (1650) clasifică creația muzicală
de-a lungul istoriei sale în 8 stiluri: Stylus Canonicus, Stylus Moteticus, Stylus Madrigalescus,
Stylus Dramaticus, Stylus Melismaticus, Stylus Phantasticus, Stylus Choraicus, Stylus
Symphonicus1. Deci „stil” însemna odinioară mai ales manieră de a compune. Iar epocile de
creație muzicală erau definite prin termeni ca „școală” (Scoala franco-flamandă), epocă, sau „artă”
(Ars Nova).
„Stilul sensibilității” definea însă un fenomen cultural mai complex, prezent nu numai în
muzică, ci și în literatură și filosofie. Până atunci, Noua manieră de a compune a Școlii de la
Manheim, a lui Carl Philipp Emanuel Bach, a tânărului Joseph Haydn etc. s-a definit ca stil, nu ca
școală sau epocă. Asta deoarece „stilul grav” sau „stilul antic” (respectiv formele și genurile
Barocului) coexistau în paralel în biserică și școli de muzică. Mozart compunea arareori polifonic,
dar, ca profesor, pretindea elevilor săi în primul rând cunoașterea temeinică a contrapunctului!

Așadar, este util să determinăm în primul rând genus proximus în funcție de care
analizăm un stil. Adică: stil vocal (față de cine? Față de stilul instrumental), stil contrapunctic,
sau contrapunctal (în raport cu stilul omofonic), stil romantic (în raport cu cel clasic) etc.
Nu putem vorbi de un singur „stil modern”. Epoca modernă presupune concomitență
stilistică. Creația muzicală modernă se exprimă prin mai multe stiluri: postromantic, neobaroc,
neoclasic, impresionist, expresionist, folcloric, precum și prin stilurile originale ale lui Scriabin și
Enescu din creația de maturitate a acestora. Epoca modernă aduce însă o diferențiere stilistică nu
numai în compoziție, dar chiar și în Teoria interpretării. Există stilul liber, reprezentat de pianiști
ca Eugène d’Albert, Ignacy Jan Paderewski, sau stilul strict reprezentat de Feruccio Busoni. În
general compozitorii erau adepții unei abordări mai stricte. Maurice Ravel recomanda: „Nu
interpretați. Limitați-vă la redarea textului”. O concepție similară avea și Igor Stravinski.
1
W.G. Berger: Estetica sonatei baroce, Ed. Muzicală, București (1984) pag. 94
 Ținând cont de tematica aleasă, de bibliografia obligatorie dată de îndrumător și, nu în
ultimul rând de timpul concret, am făcut o selecție de lucrări care ar putea aduce o oarecare
lămurire în privința stilului.

Berger, Wilhelm Georg. Estetica sonatei moderne, Editura Muzicală, București (1984)
Chailley, Jacques. 1961. 40000 ani de muzică, Ed. Muzicala, București (1967)
Iliuţ, Vasile. O carte a stilurilor muzicale, Editura Academiei de Muzică, Bucureşti (1996)
Manolache, Laura. Amurgul evului tonal; Conceptele disonanță-consonanță de la antagonism
la complementaritate, ed. Muzicală, București (2001)
Marinescu, Mihaela. Compendiu de estetică şi stilistică muzicală, Editura Fundaţiei România de
Mâine (2007)
Vasiliu, Laura. Articularea şi dramaturgia formei muzicale în perioada modernă (1900- 1920),
Editura Artes, Iaşi (2002)
Riegl, Alois 1892. Istoria artelor ca istorie a stilurilor, Ed. Meridiane, București (1998)

Dintre acestea, cărțile lui Vasile Iliuț (practic o istorie a muzicii succintă și schematică) și
Mihaela Marinescu (o carte foarte mică, de altfel) sunt ușor de citit, chiar copilărești pe alocuri ...
Ele însă prezintă avantajul clarității; se poate contura o idee despre stil pe care alte lucrări sau
intuiția personală o poate dezvolta.

Ca plan pentru referatul solicitat, propun mai multe variante:

1. Un compozitor sau mai mulți în comparație cu alții (fie din alte epoci, fie din aceeași
epocă).
2. Un gen muzical ilustrat în comparație cu același gen. De remarcat repetarea termenului
„comparație”!
Întrebarea la care trebuie să răspundă referatul este: Cu ce se diferențiază (creația
compozitorului, sau un gen muzical, sau o formă muzicală etc.) față de alte (creații, genuri
forme etc.)?
Se poate lua de exemplu miniatura în epoca modernă față de miniatura romantică sau
barocă; un anume dans (mazurca) cum este reflectată în epoci diferite; sonata modernă față de
sonata clasică; creația pentru duo de pian modernă față de cea romantică; creația pentru duo a
școlii ruse față de cea a școlii germane; creația unui compozitor în raport cu unul sau mai mulți
dintre contemporanii săi.
1. De exemplu Mazurcile lui Szymanowski în comparație cu
a) Mazurcile lui Chopin, sau cu
b) mazurcile contemporane lui (Mazurka de Debussy 1890, Mazurk mélancolique op. 18 nr. 3 de
Enescu 1914)
2. Un alt exemplu posibil de referat:
Școala națională a epocii moderne în comparație cu Școala națională romantică.
Un alt exemplu posibil, mai general:
3. Cu ce se deosebește creația pentru pian a lui Szymanowski față de creația pentru
pian a contemporanilor săi?
(Nu e necesar să-i înșiri pe toți; dar Szymanowski a trăit între 1882-1937. A fost deci
contemporan cu Prokofiev 1891 –1953, Stravinski 1882 – 1971, Ravel 1875 –1937, Enescu 1881
– 1955, Bartók 1881 – 1945, de Falla 1876 –1946). Poți alege unul sau 2 din lista asta, pusă la
repezeală.

Ideea este că abordarea stilistică a oricărui subiect se sprijină pe o comparație („față de”).
Orice „abatere”. „caracteristică”, „particularitate” etc. etc. etc. se raportează la altceva.

Aștept să te hotărăști exact ce temă alegi. E de dorit să vii cu un titlu și cu o schemă.

Săptămâna viitoare le discutăm.

NU VREAU TEXT MARE; DOAR CÂTEVA IDEI. MĂ INTERESEAZĂ ÎN SPECIAL CE

CREZI, CARE ESTE PĂREREA SUBIECTIVĂ