Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURS 3
1
- Secundare (nu sunt distrofii propriu-zise, legătura cu perioada de formare fiind
dificil de demonstrat, iar modificările apar la distanţă de momentul erupţiei, dinţii
având aspect normal la apariţia pe arcadă): caria de biberon, caria rampantă,
sindromul Dubreuil Chambardel.
1-3
I. Distrofiile dentare primare cicatriciale sau stabile
Sunt anomalii de număr, dimensiune, formă şi structură care sunt prezente
pe dinte la erupţie şi nu au tendinţă de evoluţie.
■ Modificări de număr:
Etiopatogenie:
- absenţa formării mugurilor dentari;
- lipsa dezvoltării embrionare a mugurelui dentar;
- atrofia mugurelui dentar.
Anodonţia parţială
● Afectează ambele dentiţii, în special pe cea permanentă, cu frecvenţă mai
mare (susţin majoritatea autorilor) la maxilar;
● Dinţii cei mai afectaţi sunt: incisivul lateral superior, molarii de minte inferiori
şi superiori, premolarii II inferiori, etc.;
● Poate fi: simetrică/asimetrică, cu/fără persistenţa corespondentului temporar,
cu spaţiu păstrat/modificat consecutiv migrărilor dentare.
2
Fig. 1 – Anodonția parțială
2. Dinţii supranumerari
Etiopatogenie:
- mai multe teorii: teoria celei de-a treia dentiţii, teoria mugurilor adamantini
multipli, teoria diviziunii mugurelui dentar, etc.
● Dinţii supranumerari sunt, frecvent, mai mici, cu forme atipice, frecvent în
oropoziţie, pot fi erupţi sau frecvent incluşi.
● Incluzia poate fi însoţită de anumite semne clinice: modificări de poziţie ale
unor dinţi, bombări ale crestelor alveolare, persistenţa dinţilor temporari.
● Dintele supranumerar cel mai frecvent este MEZIODENSUL care apare doar
la maxilar, are coroană conică, poate fi erupt sau inclus provocând incluzia sau
malpoziţii ale incisivilor superiori, poate erupe înaintea, împreună sau după dinţii
permanenţi (fig.2).
3
■ Modificări de dimensiune:
- microdonţie (fig.3,4);
- macrodonţie (fig.5,6).
■ Modificări de formă:
4
Fig. 7 – Dens in dente Fig. 8 – Dens in dente-
imagine radiologică
- dens evaginatus (dinte cu aspect modificat cu toate structurile localizat pe alt dinte )
(fig.9);
5
- dinte fuzionat (este rezultatul unirii a doi dinţi vecini la nivel smalţului şi dentinei, iar
numărul dinţilor este redus);
6
- tuberculul lui Zukerkandel (pe faţa vestibulară a molarului secund temporar);
- tuberculul sixtum (pe faţa orală a molarului de 6 ani mandibular);
- talon cusp (formă de ghiară, are un corn pulpar, la nivelul incisivului lateral
superior).
- dinte din taurodontism (molar cu aspect clinic normal dar cu cameră pulpară
anormal de lungă fără constricţia de la nivelul joncţiunii smalţ-cement şi rădăcini scurte)
(fig.13);
7
2. Modificările de structură
sunt cele mai frecvente şi sunt cauzate de factori de mediu, generali sau
locali.
Ele afectează în grade diferite structurile dure sau doar una/unele dintre
cele care se formează în momentul acţiunii factorului perturbator.
De aceea, modificările se întâlnesc pe anumite grupe dentare şi pe anumite zone
(acolo unde se forma matricea organică sau se mineraliza la momentul acţiunii
perturbărilor). De aceea, ele nu apar pe toţi dinţii (fig.15).
2
Fig. 15 – Intervalele de formare a mugurilor și mineralizarea coroanei
Dinţii temporari prezintă distrofii stabile mult mai rar şi, în măsură mult mai
mică, decât dinţii permanenţi deoarece:
8
- mineralizarea smalţului dinţilor temporari are loc intrauterin când placenta
împiedică transferul unei cantităţi mari de fluor de la mamă la făt;
- mineralizarea smalţului dinţilor temporari se desfăşoară într-un interval de timp mai
mic;
- smalţul dinţilor temporari este mai subţire.
În distrofiile stabile, celulele formatoare (ameloblaste, etc.) au structură
corectă, doar activitatea lor este perturbată, cu intensitate diferită şi de-a lungul
unui interval variabil de timp.
Modificările de structură pot fi:
- hipoplazice (cantitative) (mai puţină matrice organică);
- hipomineralizări (calitative)(vezi MIH).
9
Calitatea smalţului de suprafaţă depinde de tipul de factor perturbator şi, mai
ales, de intervalul de timp în care smalţul produs este deficitar.
10
Forme: uşoară, moderată, severă.
Se poate ajunge la distrucţii coronare foarte avansate.
II. FLUOROZA
11
În zonele geografice cu apă de băut cu concentraţie de peste 0,6 mg/l nu este
indicată administrarea suplimentelor cu fluor.
Mecanism de producere
Concentraţia mare de fluor din sânge în timpul formării smalţului determină:
1.afectarea activităţii ameloblaştilor de producere a matricei organice cu formare
de smalţ poros (creşterea dimensiunii spaţiilor intercristaline care vor fi umplute cu apă
şi proteine);
2.afectarea procesului de maturare preeruptivă cu formare de smalţ
hipomineralizat (excesul de fluor întrerupe mineralizarea cu retenţia excesivă a
proteinelor în smalţ).
Rezultatul total al acestui proces este formarea unui smalţ poros hipomineralizat
acoperit la exterior de un strat de smalţ sănătos cu grosime variabilă.
Aspectele clinice sunt variate în funcţie de cantitatea de fluor ingerată.
Aceste aspecte pot fi:
1. modificări de culoare (discromii);
2. modificări ale reliefului smalţului.
Grupurile cele mai afectate sunt cele care au intervalul de maturare de lungă
durată (după unii autori).
12
Ordinea afectării este (în ordine descrescătoare)(după unii autori): premolari,
molari de 12 ani, incisivi maxilari, canini, molari de 6 ani, incisivi mandibulari.
Forme clinice:
- simplă (formă uşoară): Are formă, frecvent, cu pete albe localizate în apropierea
marginii incizale (aspect de dinte „acoperit de zăpadă”)(fig.18);
13
- cu porozităţi (formă severă): aspecte din forma opacă mai accentuate, dinţii
prezintă şi smalţ poros, friabil (se poate desprinde parcelar de pe dentina subiacentă)
(fig.20).
14
Ele se prezintă ca pierderi de structură dură, pete lucioase sau leziuni asociate
care nu apar simetric, pe dinţi omologi, ci doar la nivelul dinţilor permanenţi care au
înlocuit dinţii temporari afectaţi.
Leziunea apare la erupţie şi nu are tendinţă la evoluţie (fig.21).
Toate leziunile distrofice stabile, de cauză locală sau generală, care prezintă
pierdere variabilă de structură dură dentară au predispoziţie variabilă la depunerea
de depozite exogene sau apariţia de carie simplă în funcţie de profunzime, relief intern,
dimensiune, etc.
15
pe toţi dinţii. Zonele afectate sunt alb-opace la gălbui cu suprafaţă lucioasă (forma
hipoplazică) sau cafeniu-rugoasă (formă hipocalcifiată).
16
B. Leziuni de uzură 3-5
17
- prin utilizarea unor substanţe medicamentoase (vit.C, aspirină efervescentă, medicaţie
acidă în hipoclorhidrie).
18
B. Leziuni de uzură generate de contacte dento-dentare directe, cauzele putând fi:
1. GENERALIZATE:
19
2. LOCALIZATE:
- patologice
(generate de interferenţe/contacte premature):
► faţete de uzură:
- incizală/ocluzală.
20
2 - patologice (leziuni generate de obiceiuri vicioase: consum seminţe, fumat pipă,
activităţi profesionale – ex. ţinere ace între dinţi). Sunt localizate incizal/ocluzal (în
dreptul a 1,2,3 dinţi)(fig.28).
Fig. 29 - Abfracții
21
Fig. 30 – Imagine comparativă a principalelor leziuni cervicale cu pierdere de structură dură
C. Traumatisme dentare
Fisură coronară (la nivelul smalţului, fără pierdere de substanţă dură dentară)
(fig.31)
Fig. 31 - Fisuri
22
Fractură coronară nepenetrantă/necomplicată - fără expunerea (descoperirea)
pulpei dentare sau fără deschiderea camerei pulpare (fig.32)
A B
Fig. 32 – Fracturi nepenetrante: A- oblică; B- orizontală.
23
dentina şi cementul, cu pierdere de
substanţă dură dentară şi cu
deschiderea camerei pulpare
Inspecţie Fractură coronară extinsă până la
nivelul coletului (fracturi orizontale)sau
subgingival
Testul mobilităţii Fragment coronar mobil extins
frecvent subgingival
Testul percuţiei Dureros
Testul vitalităţii De obicei, pozitiv
Imagine radiologică Radiotransparenţă a liniei de fractură
a cărei zonă apicală uneori nu este
bine evidenţiată
Tip de radiografie recomandată Radiografii retroalveolare periapicale
(excentrice sau nu), radiografii
ocluzale
b. Discromii
I.DISCROMII EXOGENE
Factorii care cauzează apariţia discromiilor extrinseci:
24
1- microorganismelor cromogene (fig.33);
3- substanţelor medicamentoase;
4- factorilor poluanţi de mediu.
25
Defectele de suprafaţă ale smalţului precum fisuri, gropiţe favorizează acumularea
de agenţi cu potenţial de colorare ca alimente, tutun şi alţi agenţi topici.
- disfuncţii salivare
Diminuarea secreţiei salivare conduce la o îndepărtare precară a debriurilor şi
plăcii de pe suprafeţele dentare şi, deci, contribuie la apariţia discromiilor extrinseci.
Cauzele scăderii secreţiei salivare pot fi locale (infecţii sau obstrucţii ale glandelor
şi/sau canalelor salivare) şi generale (sindrom Sjogren, postiradiere şi postchimioterapie
în cancere, postmedicaţie cu anticolinergice, antihipertensive, antipsihotice,
antihistaminice).
- igiena orală deficitară.
26
Pentru a deosebi coloraţiile extrinseci de cele intrinseci, se zgârie
suprafaţa pe care se află pata, aceasta putând fi îndepărtată dacă este de natură
extrinsecă.
27
- bacterii cromogene;
- metale;
- Doxiciclină.
Petele verzi sau petele verzi cu tentă galbenă rezultă în urma acţiunii unor
bacterii şi fungi fluorescenţi ca speciile de Penicillium şi Aspergillus sau prezenţei
prafului de cupru (activitate în mediu industrial).
Petele generate de bacteriile cromogene au nuanţe de la verde închis la verde-
galben şi se dezvoltă în prezenţa luminii şi în treimea cervicală a dinţilor. De aceea,
discromiile produse de acestea apar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor anteriori.
Ele apar în cazul prezenţei unei igiene orale de proastă calitate.
Aceste pete se pot găsi pe smalţ cu neregularităţi sau pe smalţ demineralizat.
Se observă des la copii, mai des la băieţi decât la fete, iar frecvenţa lor este mai
mare la cei care respiră oral.
Au tendinţa de a reapărea, caracteristicile smalţului subiacent considerându-se a
avea legătură cu caracterul recidivant al acestora.
28
-coloraţie roşu-purpuriu: mure, zmeură, sfeclă roşie;
-coloraţie brună: cafea, ceai, Coca-Cola;
-coloraţie galben-roşiatică: condimente precum piper roşu, şofran, boia;
-coloraţie galben-brun-neagră: tutun (fumători, mestecători de tabac);
3. Substanţe medicamentoase:
coloraţie brună (reversibilă): staniu (fluorură de Sn);
coloraţie galben-brună: soluţii antiseptice (clorhexidină, tanin);
coloraţie verzui-portocalie-roşiatică: antiseptice cu Hg (mercurocrom, mertiolat);
coloraţie violetă : permangant de K;
29
Fig. 35 – Pete alb-cretoase Fig. 36 - Carie cavitară
b. cu etiologie necarioasă
Mecanism de producere:
- prin modificarea structurii şi/sau grosimii structurii dure dentare;
- prin penetrarea şi depozitarea în structura dură dentară a diferiţilor pigmenţi.
Modificările pot apărea preeruptiv/posteruptiv.
Modificările pot fi congenitale sau dobândite.
30
- alb-albăstrui- cardiopatia cianogenă la copil;
- roşii sau roz- porfiria eritropoietică congenitală.
- dobândite, generate de:
1. Substanţe medicamentoase administrate sistemic;
2. Substanţe medicamentoase utilizate în tratamentele dentare;
3. Alte mecanisme.
- durata tratamentului;
- derivaţii de tetraciclină utilizaţi.
Gradul (clasa) I - coloraţie galbenă, gri sau brună, uniformă pe suprafaţa coronară
(fig.37);
Gradul (clasa) II - coloraţie mai intensă pe zonele afectate, dar tot uniformă, fără
benzi nete (fig.38);
31
Fig. 38 - Discromia tetraciclinică de gradul II
Gradul (clasa) III - coloraţie neregulată, gri închis sau albăstrui, neuniformă, cu
aspect de benzi net differentiate (fig.39);
Gradul (clasa) IV - coloraţie foarte intensă, foarte saturată, în benzi sau plaje
neuniforme, excepţional violet închis sau brun intens (fig.40).
32
Fig. 40 - Discromia tetraciclinică de gradul IV
33
- oral (oro-poziţie).
► în plan sagital pentru dinţii laterali/în plan transversal pentru dinţii frontali
Coletul e deplasat de pe linia mediană spre:
- mezial (mezio-poziţie);
- distal (disto-poziţie).
► în plan vertical
Coletul e deplasat de la planul de ocluzie spre:
- apical (infrapoziţie)(cu coroana în infraocluzie);
- ocluzal (suprapoziţie)(cu coroană care depăşeşte planul de ocluzie):
- dinte egresa t (împreună cu procesul alveolar);
- dinte extruzat (fără procesul alveolar).
Distopia dentară reprezintă situarea unui dinte (în zona unde ar fi trebuit să fie)
dar deplasat cu mai mult de 2-3 mm în afara/înăuntrul arcadei:
- spre vestibular: ectopie;
- spre oral: entopie.
Diastema reprezintã spaţiul dintre incisivii centrali superiori şi respectiv incisivii
centrali inferiori (nu există arie de contact).
Trema reprezintã spaţiul dintre feţele proximale a doi dinţi succesivi la nivelul
arcadei (nu există arie de contact).
B. Modificări de înclinare
Se precizează sensul.
► în plan sagital pentru dinţii frontali/în plan transversal pentru dinţii laterali
Coletul e plasat pe linia arcadei dar înclinat spre:
- vestibular (vestibulo-înclinat);
- oral (oro-înclinat).
► în plan sagital pentru dinţii laterali/în plan transversal pentru dinţii frontali
Coletul e plasat pe linia arcadei dar înclinat spre:
- mezial (mezio-înclinat);
- distal (disto-înclinat).
34
C. Modificări în ax (rotaţii)
Dintele poate prezenta rotaţie în jurul unui ax central sau în jurul unui alt ax. În acest
ultim caz, feţele dintelui prezintă grade diferite de rotaţie. Rotaţia se exprimă astfel:
,,dintele... este mezio/disto – se alege faţa proximală cu gradul de rotaţie mai mare
adăugându-se direcţia (vestibulară/orală) spre care este rotată faţa proximală
respectivă şi numărul de grade al rotaţiei”.
FOAIA DE OBSERVAŢIE
(câteva elemente)
Examenul odontal:
- se efectuează după curăţarea profesională a dinţilor;
- se realizează apelul dinţilor permanenţi şi/sau temporari, înregistrarea grafică a
celor absenţi şi abrevierea unor elemente identificate la nivelul celor prezenţi;
- se pot identifica (clinic şi paraclinic): leziuni carioase, leziuni necarioase,
modificări de poziţie, etc.
35
- localizarea fiecărei categorii;
- carie singulară sau carii multiple;
- simple/complicate (demonstrate cu radiografie);
- primare/secundare;
- netratate sau tratate: - direct/indirect;
- corect/incorect;
- fizionomic/nefizionomic.
2. Leziuni necarioase, discromii identificate (fiind mai puţine, se enumeră);
3. Modificările de localizare semnificative
(- cele mici şi multe marcate în examenul odontal se concluzionează: incongruenţă
dento-alveolară cu spaţiere/înghesuire, etc.;
- cele importante şi singulare/în număr redus se menţionează (ex.ectopii, rotaţii,
etc.).
Bibliografie
1. Andreescu C, Popa MB. Odontoterapie Restauratoare, Ed. Universitară „Carol
Davila”, Bucureşti, 2003.p.50-61.
2. Luca R. Pedodonţie, vol.3, Ed.Cermaprint, Bucureşti, 2013. p.108-160.
3. Popa MB. Estetica în Odontoterapia Restauratoare, Ed. Universitară „Carol
Davila”, Bucureşti, 2002.p.16-51.
4. Gomes Torres CR. Modern Operative Dentistry. Principles for Clinical Practice,
Springer Publishing, Switzerland, 2019.p.8-16.
5. Ritter A, Walter R, Boushell LW. Sturdevant’s Art and Science of Operative
Dentistry, 7th Ed., Elsevier Publishing, 2019.p.288-290.
36