Sunteți pe pagina 1din 1

Ce este masoneria?

Masoneria este o societate discretă sinonimă cu misticismul. Conform


definiției, masoneria (cunoscută și sub denumirea de francmasonerie) este un
ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale,
spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin
jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul,
Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate
sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“
spusă „Mare Arhitect al Universului“.

Mai pe scurt, masoneria este cea mai mare organizație caritabilă fraternă și o
fraternitate dedicată dezvoltarii spirituale de sine a inițiatului. Despre masoni,
se spune că aceștia conduc lumea. Mulți dintre cei mai bogați oameni din lume
fac parte din astfel de organizații.

Cuvântul ”mason” provine din substantivul francez „mason” care înseamnă


„zidar”. Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane,
majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală și trebuie specificat
faptul că mentalitatea francmasonică nu este deloc una religioasă.
În România, erau în anul 2009 aproximativ 7.500 de masoni.