Revoluția franceză a fost o serie de revolte sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor

1789-1799, care a afectat profund istoria modernă a Franței, marcând declinul puternic al monarhiei și
bisericii și apariția democrației și naționalismului.

Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația a crescut în timpul
unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze. Cereri de schimbare și reforme au fost
formulate după idealuri iluministe, ceea ce a provocat convocarea Stărilor Generale în mai 1789.

Un eveniment central al primei etape a fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și

privilegiilor feudale la 4 august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea
reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la
10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată la 21 septembrie
1792. Regele Ludovic al 16-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793.

Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând din 1792,
Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a
Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin. Dictatura impusă de Comitetul Salvării Publice în
timpul „Terorii”, din 1793 până în 1794, a provocat până la 40.000 de decese în interiorul Franței, dar
a abolit sclavia în colonii și a asigurat granițele noii republici.

Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat și-a asumat atunci controlul asupra statului
francez în 1795 și s-a menținut la putere până în 1799. Datorită acuzațiilor de corupție, regimul s-a
prăbușit printr-o lovitură de stat condusă de Napoleon Bonaparte în 1799, văzut ca ultimul an al
Revoluției. Napoleon a instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul.

Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde. Privilegiile feudale, aristocratice și

religioase au dispărut, iar principiile vechi despre tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin
formula sacră „Liberté, égalité, fraternité”. Unele dintre documentele sale importante, cum ar fi
“Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”, au lărgit sfera drepturilor omului, incluzând
femeile și sclavii, și a continuat să inspire mișcări pentru aboliționism și votul universal în secolul
următor.