SUBSTANTIVUL

DEFINIŢIE: parte de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte,

- fiinţe: om, cal, câine, lăcustă, omidă;

- lucruri: pix, stilou, masă, pernă, riglă, aragaz;
- fenomene ale naturii: fulger, trăsnet, ploaie, ninsoare;
- nume de însuşiri: frumuseţe, bunătate, curaj;
- nume de acţiuni: fugă, alergare, scriere, sosire, plecare;
- relaţii între oameni: căsătorie, prietenie, ură, vrajbă;
- discipline de învăţământ: chimie, biologie, istorie, geografie;
- stări sufleteşti: melancolie, bucurie, mânie.

LOCUŢIUNI SUBSTANTIVALE
-aducere- aminte -deschizător de - părere de rău
-apă de ploaie, drumuri, - punct de vedere
-aruncătura de băţ, -facere de bine
-băgare de seamă -inimă albastră - punere în scenă
-învăţătură de - punere în scenă
- trecere în veşnicie minte - trecere în revistă
-bătaie de cap -luare-aminte - ţinere de minte,
-cai verzi pe pereţi -nebăgare de - vrute şi nevrute
-cal de bătaie, seamă
-Cel de Sus -stea norocoasă
-colac peste pupăză, -nod în papură
-dare de mână

CLASIFICAREA SUBSTANTIVELOR

comune: om, câine-lup, cal, râu, ţară, oraş

- după înţeles
proprii: Ion, Rex, Suru, Olt, Egipt, Iaşi.

simple: traistă, cioban, cuc, lapte, baie

- după alcătuire
compuse: traista-ciobanului, laptele-cucului, Baia de Aramă

Să nu se confunde locuţiunile substantivale cu substantivele compuse: gură-cască, târâie-brâu, pierde-

vară, zgârie-nori, coate-goale

Categoriile gramaticale ale substantivului.

masculin: un – doi / acest - aceşti

GEN feminin: o – două / această – aceste
neutru: un – două / acest – aceste

SUNT DE GENUL MASCULIN:

- soare, muşeţel, papă, popă
- numele notelor muzicale
- numele lunilor anului

1
SUNT DE GENUL FEMININ
- ordonanţă, cătană, calfă
- represalii
- numele zilelor săptămânii
SUNT DE GENUL NEUTRU
- funeralii, preliminarii
- mercur, oxigen sânge, unt
- baschet, atletism
- creştinism, ortodoxism
- numele punctelor cardinale

NUMĂR -singular
-plural
SUBSTANTIVE DEFECTIVE DE NUMĂRUL PLURAL:
aur, azot, lapte, miere, secară - accept, antrax, claritate, cinste, rușine, confort,
- bunătate, curaj, eroism, înţelepciune frică, haz, jur, plen, plictis, tandrețe, tărăboi,
- atletism, gimnastică, fotbal, hochei tenacitate, teroare, zor etc
- ortodoxism, catolicism, islamism, budism
- romantism, realism, parnasianism, modernism ! Substantivele calm, ciudă, construct, jenă nu sunt
- sclavagism, feudalism, capitalism, socialism defective de numărul plural.

- -
SUBSTANTIVE DEFECTIVE DE NUMĂRUL SINGULAR:
- bale, câlţi, confeti, cuişoare(mirodenii), lături, tăiţei
- aplauze,coclauri,funeralii,graffiti,moravuri,nazuri,represalii,zori
- addenda, marginalia, miscellanea
- ghilimele, ochelari
-
SUBSTANTIVE CU ACEEAŞI FORMĂ LA SINGULAR ŞI LA PLURAL
- (Să nu se confunde cu substantivele invariabile) arici, unchi, pui, ardei, baboi, vulpoi, răţoi, cioroi,
ciocoi, nume, învăţătoare,
,
SUBSTANTIVE COLECTIVE:
- făget, brădet, nucet, tineret
- mărăciniş, pietriş, aluniş, frunziş derivate cu sufixe
- tinerime, prostime, mulţime, muncitorime
- turmă, cireadă, herghelie, cârd, haită, stol, roi, banc
- regiment, pluton, companie
-
SUBSTANTIVE EPICENE-substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se
numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale (veveriță, elefant, fluture, dihor,
rechin). Există și substantive epicene care nu numesc animale (pilot, chirurg).

SUBSTANTIVE ABSTRACTE bunătate, frumusețe, liniște, ciudă,interes etc.

SUBSTANTIVE HETERONIME- substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a
indica cele două sexe: bărbat - femeie, băiat - fată, bou - vacă, cocoș - găină, capră-țap, cal-iapă, albină-
trântor

2
SUSTANTIVE MOBILE-substantivele care formează femininul de la forma de masculin a substantivului (urs-
ursoaică) sau cele care formează masculinul de la forma de feminin a substantivului (vulpe-vulpoi)

SUBSTANTIVE CU FORME MULTIPLE DE PLURAL:

Numai una dintre forme este acceptată de normele limbii literare:
albuşuri – albuşe,
chibrituri – chibrite, hoteluri (nu hotele)
defileuri-defilee, itinerare (nu itinerarii)
aragaze (nu aragazuri) limbaje (nu limbajuri)
monede (nu monezi) morminte (nu mormânturi)
gagici (nu gagice) noduli (nu nodule)
poieni (nu poiene) pandişpane (nu pandişpanuri)
ţigănci (nu ţigance) protocoale (nu protocoluri)
chibrituri (nu chibrite) titirezuri (nu titireze)
seminare (nu seminarii) toarte (nu torţi)
albuşuri (nu albuşe) viraje (nu virajuri)
gălbenuşuri (nu gălbenuşe) protocoale (nu protocoluri)
algoritmi (nu algoritmuri) procedee (nu procedeie)
apogee (nu apogeuri) portmonee (nu portmoneuri)
bairamuri (nu bairame) pâraie (nu pârâuri)
bareme (nu baremuri) pardesie (nu pardesiuri)
boschete (nu boscheţi) opise (nu opisuri)
brizbizuri (nu brizbize) judecăţi (nu judecate)
ceaune (nu ceaunuri) feşe (nu faşe)
chitare (nu chitări) -pandişpane (nu pandişpanuri)
coloşi (nu colosuri) certuri (nu certe)
fiori (nu fioruri) sindroame (nu sindromuri)
fundaluri (nu fundale) şampoane (nu şamponuri)
refrene (nu refrenuri) titirezuri (nu titireze)
remarci (nu remarce) toarte (nu torţi)
furtuni (nu furtune) viraje (nu virajuri
furtunuri ( nu furtune)
hiaturi (nu hiate)

• Ambele forme sunt acceptate de norma limbii literare: (variaţie liberă admisă în normă/variante
opționale)
• chipie – chipiuri • lighene-ligheane
• baloturi-baloţi • voiaje-voiajuri
• anteturi-antete • hamacuri-hamace
• madrigale-madrigaluri • esofage, esofaguri
• jerseuri-jersee • macaturi-macate
• ghionți,-ghionturi • amalgame-amalgamuri
• itemi-iteme- itemuri • , guturaie-guturaiuri

Substantive - forme de plural diferențiate semantic (care denumesc realități diferite)

accese (izbucniri),accesuri (intrări);
arc e (porţiuni din cerc), arcuri (resorturi);
bande (grupuri infracţionale), benzi (fâşii);
blăni (piei prelucrate), blănuri (haine);
boabe (seminţe), bobi (pentru ghicit), boburi (sănii);
brâie (cingători), brâuri (dansuri);
capete (parte a
corpului), capuri (promontorii), capi (conducători);
cămine (instituţii), căminuri (sobe);
ciubuce (pipe), ciubucuri (bacşişuri);
complexe (legat de comportament), complexuri (construcţii);
coate (parte din mână), coturi (meandre, tuburi), coţi (unităţi de
măsură);
creiere (conducători), creieri (organe);
cristale (minerale), cristaluri (obiecte);
curenţi (de aer), curente (artistice);
difuzori (personae), difuzoare (aparate);
dulceţi (lucruri plăcute), dulceţuri (produse alimentare);
elemente (părţi), elemenţi (la calorifer);
ghivece (pentru flori), ghiveciuri (mâncare);
globi (oculari), globuri (obiecte sferice);
mobile (telefoane), mobiluri (scopuri);
termene (date, intervale de timp), termeni (cuvinte);
mieji (de nucă), miezuri (interioare ale unor forme de
turnătorie),
rapoarte (relatări oficiale/ în matematică), raporturi (relaţii

3
 corni (arbust), coarne (la animale), cornuri (produse de umane),
patiserie); vise (imagini în somn), visuri (aspiraţii).

SUBSTANTIVE CU DOUĂ FORME DE SINGULAR NEDIFERENȚIATE SEMANTICĂ

alică/alice bolerou/bolero(obiect de încorporare/incorporare fierăstrău/ferăstrău
bulgăre/bulgăr îmbrăcăminte) dicție/dicțiune filosofie/filozofie
acont/aconto cearșaf/cearceaf fierăstrău/ferăstrău mănăstire/mânăstire
basc/bască(beretă) chimono/chimonou filosofie/filozofie muschetar/mușchetar
corijență/corigență muschetar/mușchetar

CAZURILE
NOMINATIV..... (N)
ACUZATIV ....... (Ac)
DATIV ............... (D)
GENITIV ........... (G)
VOCATIV.......... (V)

FUNCŢIILE SINTACTICE ALE SUBSTANTIVULUI:

NOMINATIV
*Subiect (cine?, ce?)
„Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă”. (M. Eminescu)
„Neguri albe, strălucite / Naşte luna argintie”. (M. Eminescu)
„Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi se întinde o ţară mândră şi binecuvântată...” (N. Bălcescu).
*Nume predicativ (cine este?, ce este ?)
„Ardealul este fântâna de aur/ Ardealul este mătase”. (E. Isac)
„Învăţătura este cel mai de preţ dar al omului”. (Folclor)
Domnul de acolo pare profesor.
Copilul meu nu va deveni profesor.

*Atribut substantival apoziţional (care?)

- apoziţie simplă
Domnul de acolo este profesorul nostru de matematică, Ion Ion.
Oraşul Bucureşti este capitala tării.
- apoziţia dezvoltată
Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a fost canonizat.
“El, Sobieski, fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienei...”

ACUZATIV
PREPOZIŢII ŞI LOCUŢIUNI PREPOZIŢIONALE CARE CER ACUZATIVUL

către fără de faţă cu

cu fără de împreună cu
de peste de pe lângă în materie de
de în la un loc cu
de către înspre faţă de
de la între în afară de
de lângă la în loc de
de pe lângă cât despre
de pe la până alături de
despre până la în raport cu
din pe în jur de
dinspre pe la în conformitate cu
4
dintre pentru cu privire la
după peste referitor la
de sub sub

Complement direct (pe cine?, ce?)

Citeşte cartea.
„Ai pământ şi ape multe,/ Vântul stă să ţi le-asculte / Şi izvoare călătoare...!(T Arghezi)
Toată lume îl cunoaşte pe acest artist.

Complementul indirect:
- la cine?, la ce? Voi vă gândiţi la vacanţă
- cu cine?, cu ce? Băieţii se mândresc cu scorul de la meci.
- de cine?, de ce? Apără-mă, mamă, de găini.
- în cine?, în ce? Nu am încredere în Alex.
- despre cine?, despre ce ? Nu discutăm despre problemele lor.
- pe cine?, pe ce? Ne bazăm pe ajutorul lor.
Complement de agent: (de către cine?)
Dulceaţa a fost mâncată de Ionel.
Corabia e purtată de către vânt.

Complemente circumstanţiale:
- de loc: Ei se îndreaptă spre şcoală.
- de mod : Elevii merg în grupuri.
- de timp: Până la începerea orelor nu mai e mult.
- de cauză: Fata plânge de frică.
- de scop: Am plecat în şcoală după burete.
-
Atributul substantival prepoziţional:
Are o carte cu poze.
Îi plac filmele de desene animate.
Drumul printre brazi e plăcut.

Nume predicativ:
Cartea este cu poze.
Discuţia este despre cele mai performante calculatoare.
Cerul pare de plumb.
Florile erau pentru mama.

DATIV
PREPOZIŢII CARE SE CONSTRUIESC CU DATIVUL
contrar aidoma așișderea
datorită asemenea
graţie conform
mulţumită potrivit
Complement indirect:cui?
Copilul a trimis o scrisoare părinţilor săi.
Atribut substantival
Substantivul în cazul dativ fără prepoziţie care determină un substantiv nearticulat e un arhaism
morfologic şi se întâlneşte în texte mai vechi(dativ adnominal)
„Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vama” (M. Eminescu)
Eram martor aventurilor sale, E nepoată mamei mele.
Complement circumstanţial de loc(dativ locativ)
5
 „Murgule, aşterne-te drumului .”(Folclor)
“Stele-n cer/ Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor.”(M.Eminescu)
Stai locului!

Complement circumstanţial de mod:

Scrie asemenea mamei lui.

Nume predicativ:
Rezultatele sunt conform aşteptărilor.

GENITIV
PREPOZIŢII ŞI LOCUŢIUNI PREPOZIŢIONALE CARE SE CONSTRUIESC CU GENITIVUL
asupra în dreapta de-a lungul în dreptul
contra în stânga de-a latul în privinţa
deasupra în faţa în lungul
dedesubtul în spatele în latul
dinaintea în dosul în vederea
dinapoia în jurul în scopul
împotriva în mijlocul în baza
împrejurul de jur împrejurul din cauza
înaintea în susul din pricina
înapoia în josul în afara

Atribut substantival genitival (al, a, ai, ale cui?)

„Tu împleteşti în curcubeie/ Comoara lacrimilor noastre/ Şi cel mai scump nisip tu-l duci / În vadul Dunării
albastre […] Şi fierbe tăinuita jale/ A visurilor sfărâmate”. (O. Goga, Oltul)
Nume predicativ:
Căluţii sunt ai copiilor.
Complement indirect:
S-au revoltat contra nedreptăţii.
Luptă împotriva duşmanilor ţării.
Complemente circumstanţiale
-de loc Braşovul e în mijlocul ţării.
-de timp Înaintea meselor îşi ia tabletele.
-de mod A aşezat covorul de-a latul holului.
-de cauză: N-a plecat din cauza viscolului.
-de scop: Se pregăteşte în vederea examenului de la vară.
Atribut prepoziţional:
Bătălia contra duşmanilor a fost grea

VOCATIV
*Nu are funcţie sintactică.
*Se desparte prin virgula de restul propoziţiei:
„Dar de ne-om prăpădi cu toţi ,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni !” (O. Goga)
„Codrule, codruţule / Ce mai faci, drăguţule?”(M. Eminescu)
„Copilo, tu eşti gata de-a pururea să plângi / Şi când eşti tristă, Doino, tu inima ne-o frângi”.(G. Coşbuc)

Valori stilistice
Epitete: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint” (M.
Eminescu)
Comparaţie: „Fulgii zbor, plutesc în aer, ca un roi de fluturi albi…” (V. Alecsandri)
Personificare: Frumoasă eşti, pădurea mea…

6
Metaforă: „Ele sar în bulgări fluizi, peste prundul din răstoace / În cuibar rotind de ape peste care luna
zace.”(M. Eminescu).

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului(conversiune)

1. Substantiv - adverb
iarna subst.: Iarna a venit devreme.
adv.: Iarna mergem la schi.
seara subst.: Seara e friguroasă.
adv.: Seara aprindem luminile.
Tuns chilug, deştept foc, gol puşcă, beat turtă, a plecat glonţ, prost bâtă, beat criţă, legat fedeleş, slabă
scândură
2. Substantiv – adjectiv

bărbat subst. Un bărbat e puternic.

adj. Maria e o femeie bărbată.
copil subst. Copilul râde.
adj. „Ce zilele-mi copile le-nseninară….” (M. Eminescu)
3.Substantiv-prepoziție

grație subst. Balerina dansează cu grație.

prep. Grație ajutorului primit am reușit.

OBSERVAȚII !

1.Substantivele cu funcția de atribut apozițional sunt în limba literară în cazul nominativ, indiferent de cazul
substantivului determinat.
ex. :
Colega mea, Maria, este harnică.
N N./A.s.ap.
Prietenei mele, Maria, îi ofer niște cărți.
D N./A.s.ap.
Scrisul prietenei mele, Maria, e frumos.
G N./A.s.ap.

2.În limba vorbită, apoziția poate avea același caz cu al substantivului determinat, dar o astfel de exprimare nu
este recomandată.
ex. :
Pe prietena mea, pe Maria, o admiră toată lumea.
Ac. Ac./A.s.ap.
”Bade Ioane, m-aș gândi / Să-ți fac un cântec nou/ De ți-ar mai fi pe plac. ”(T. Arghezi)
V./f.f.s V./A.s.ap.
Curat murdar, nene Iancule!
-nene-vocativ, fără funcție sintactică
-Iancule-vocativ, cu funcție sintactică de atribut substantival apozițional

3. Substantivele în nominativ cu funcția de S și substantivele în acuzativ cu funcția de C.d. :

a) Înlocuim întrebarea ”ce?” cu ”cine?”
ex. : Îmi place muzica. (N./S)

b) Verificăm dacă predicatul se acordă cu subiectul

ex. : Îmi place cântecul popular. (N/S)
Îmi plac cântecele populare. (N/S)

c) Aflăm predicatul propoziției și apoi aflăm subiectul

7
ex. : În cartierul nostru se construiesc case noi. (ce se construiesc? N/S)
În cartierul nostru am văzut multe case noi. (ce/pe cine am văzut? Ac./C.d.) Subiect inclus
La teatru se joacă un spectacol bun. (ce se joacă? N, S)
La teatru am văzut un spectacol bun. (ce/pe cine am văzut? Ac./C.d.)

4. Nominativ/ subiect și nominativ/ nume predicativ :

a) Dacă ambele substantive sunt articulate, primul are funcția de subiect, iar al doilea de nume predicativ
ex. : Bogăția omului e munca.
N/S N/N.P.
Munca e bogăția omului.
N/S N/N.P.
b) Dacă unul dintre substantive este articulat, iar celălalt este nearticulat sau însoțit de un articol nehotărât,
atunci cel articulat este subiect, iar celălalt este nume predicativ.
ex. : O luptă-i viața!
N/N.P. N/S
”Un cuptor e roșul soare/ Și cărbune sub picioare/ E nisipul.”
N/NP N/S N/NP N/S.

Cerească floare, albă, strălucită, / Cu blând miros de Rai, e Poezia. / Sămânţa ei de îngeri e zvârlită, / Şi
brazdă caldă-i e copilăria. (V.Voiculescu)

5. Să nu se confunde substantivele în vocativ cu substantivele în nominativ cu funcția de subiect !

ex. : ”Suflete al meu de copil, te duci și tu ca pasărea...”
V/f.f.s.
Ură tu, măi Chiriece!
N/S V/f.f.s.

8
 ARTICOLUL
➢ Parte de vorbire flexibilă
Nu are înţeles de sine stătător
➢ Nu are funcţie sintactică
➢ Are rol de instrument gramatical
FELURILE ARTICOLULUI
➢ Hotărât propriu-zis: -l; -le; -lui; -a
➢ Posesiv (genitival): al; a; ai; ale
➢ Demonstrativ (adj.): cel; cea; cei; cele;
➢ Nehotărât: un; o; nişte; unor
ARTICOLUL HOTĂRÂT ENCLITIC
MASCULIN FEMININ NEUTRU
Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac -l -le -i -a -le -l -le

D-G -lui -lor -i -lor -lui -lor

V. -le -lor - -lor -(le) -(lor)
➢ Însoţeşte un substantiv, arătând că obiectul desemnat de aceasta este cunoscut vorbitorului
➢ Intră în componenţa unor pronume: nehotărât (unul; altul; vreunul); negativ (niciunul)
➢ Ajută la formarea numeralelor ordinale: al treilea, a treia
➢ Ajută la substantivizarea unor părţi de vorbire: adjectiv (Înţeleptul tace.), pronume (eul poetului;
în sinea sa ;„Nimicul zăcea în agonie”).adverb(Binele cu bine se plăteşte.)
ARTICOLUL HOTĂRÂT PROCLITIC
➢ LUI (D, G, sg.)
Se foloseşte înaintea următoarelor substantive:
- nume proprii genul masculin (lui Ion, lui Horia)
- nume proprii de genul feminin care nu se termină în „a” (lui Catrinel, lui Carmen)
- moş, nene, bade, urmate de nume proprii ( lui moş Ion, lui badea Vasile, lui nenea Emil)
- . tată, frate, unchi, bunic, nearticulate enclitic şi urmate de adj. posesive ( lui tată-tău, lui bunicu-
său, lui frate-meu)
- vodă
- care denumesc lunile anului (zilele lui februarie)
- înaintea numeralelor ce desemnează anii (toamna lui 2008)
ARTICOLUL POSESIV (GENITIVAL)
➢ masculin şi neutru singular: al
➢ feminin singular: a
➢ masculin plural: ai
➢ feminin şi neutru plural: ale
➢ D., G. plural: alor
Ex.: Jucăriile de pluş ale fetei sunt pe raft.

f. pl. f. pl.
Articolul posesiv se acordă cu substantivul determinat ,nu cu substantivul în genitiv. pe care îl
însoţeşte.
Folosirea articolului posesiv
- Însoţeşte în declinare, pronumele şi numeralul cu valoare substantivală:al băiatului; al celorlalţi; ai
celorlalţi; ai lui; ai fiecăruia; ale niciunuia; ale căror; ale celor doi
- Ajută la formarea numeralelor ordinale: al doilea, a doua
- Intră în componenţa pronumelor/adjectivelor posesive: al meu; a mea; ai mei; ale mele (nu mai
este marcă a genitivului)

9
 ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL)

Nominativ – Acuzativ Dativ – Genitiv

Masculin, neutru-sg. Cel celui
Feminin - sg Cea celei
Masculin – pl. Cei celor
Feminin, Neutru-pl Cele celor

1. Leagă adjectivul de substantivul determinat şi se acordă în gen ,număr şi caz cu acesta.

Ex. Fetei celei cuminţi i se oferă flori

fem. fem. fem.
Sg. Sg. Sg.
D. D. D.
Rezultatul băieţilor celor harnici ne-a impresionat.
m.pl.G m.pl.G
2. Ajută la substantivizarea unor adjective
Ex. Cel înţelept vorbeşte puţin
Cei ascunşi nu erau de găsit
3. Ajută la formarea superlativului relativ al adjectivului şi al adverbului.
Ex. cel mai vesel
cel mai bine
4. Ajută la declinarea numeralelor cardinale şi ordinale
Ex.: Tema celor doi băieţi era copiată.
Celui de-al doilea i s-au oferit premii.

ARTICOLUL NEHOTĂRÂT

MASCULIN FEMININ NEUTRU

Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac un nişte O nişte un nişte
D-G unui unor Unei unor unui unor
V. - -

- Însoţeşte substantive arătând că obiectul denumit de ele este cunoscut în mai mică măsură de
vorbitor (un băiat; o fată)
- Ajută la substantivizarea unor părţi de vorbire
Un înţelept vorbeşte puţin.
Mi-a făcut un bine.

10
 ADJECTIVUL

Definiţie: partea flexibilă de vorbire care arată însuşirea unui obiect denumit de substantiv.

(Om) harnic – leneş

corect – incorect
dezvoltat-nedezvoltat
frumos – urât
gras – slab
înalt – scund
mic – mare
Locuţiuni adjectivale
- cu stare - de soi -tobă de carte
- cu judecată - de felul lui -bătător la ochi
- cu scaun la cap - de tot felul -în etate
- de nimic - de toată mâna -fel de fel
- cu capul în nori - tot unul şi unul -de căpetenie
- cu stea în frunte - pe alese
- cu dare de mână(bogat, înstărit) - pe sprânceană
- larg la mână/pungă(generos,
darnic, risipitor) - din topor
- strâns la mână(econom, zgârcit) - cu credinţă
- de seamă - de nădejde

Clasificarea adjectivelor

-DUPĂ FLEXIUNE * variabile -cu o terminaţie (două forme flexionare): tare, moale, rece,
tulbure,limpede, cuminte, fierbinte,subţire, mare,atare
La masculin şi feminin, singular au desinenţa –e, iar la la plural, desinenţa –i.
Îşi schimbă forma numai după număr,nu şi după gen.
....-cu două terminaţii (două, trei, patru forme flexionare): frumos,
blând, curat, roșu,nou, vechi, rotofei, durduliu, gălbui)

* invariabile: gri, vernil, perspicace, eficace, cumsecade, asemenea

(toate formele sunt omonime)
!Adjectivele novice,rapace, sagace, tenace, vorace nu sunt invariabile. Au o formă terminată în –e pentru
masculin-singular, feminin singular și plural și o altă formă terminată în –i pentru masculin, plural.

-DUPĂ ALCĂTUIRE *simple: alb, mic, rece

*compuse: alb – argintiu, cumsecade, ştiinţifico-fantastic
•
-DUPĂ PROVENIENŢĂ * propriu-zise: tare, mare, alb, mic
* provenite: din participiu-înflorit,-ă, -i, -e
din pronume (adj pronominale)
din adverbe (o femeie bine,aşa oameni)

Categoriile gramaticale ale adjectivului

11
- gen
- număr se acordă cu subst. determinat, iar dacă adjectivul este NP, se acordă cu subiectul
- caz

Gradele de comparaţie ale adjectivului

POZITIV frumos, cel frumos, cea mare

COMPARATIV de superioritate: mai frumos

de egalitate: tot aşa/ tot atât / la fel de frumos,frumos ca…
de inferioritate: mai puţin frumos

SUPERLATIV relativ: de superioritate: cel mai frumos

de inferioritate: cel mai puţin frumos

absolut: de superioritate: foarte frumos

de inferioritate: foarte puţin frumos

Alte modalităţi de formare a superlativului absolut:

A)un adv. sau o loc. adv. + prep. „de” + adj.
nemaipomenit de
nemaiauzit de
nemaiîntâlnit de frumos
incredibil de îngrozitor de
extraordinar de înspăimântător de urât
extrem de groaznic de
uluitor de înfiorător de
senzaţional de
din cale-afară de

B)repetarea adj.: frumos, frumos

C)prelungirea unui sunet : frumooos.
D)o expresie : mânios Dunăre, leneş fără pereche, slăvit de leneş, sărac lipit, putred de bogat, deştept foc.
E)enunţ exclamativ ,,Ce frumoasă eşti!”

Adjective fără grade de comparaţie

- superior - interior - gigantic

- inferior - exterior - colosal
- anterior - etern - imens
- posterior - veşnic - stradal
- extrem - perpetuu - pulmonar
- maxim - oral - muncitoresc
- minim - unic - românesc etc.
- perfect - mort
- optim - viu

Funcţiile sintactice ale adjectivului

Atribut adjectival
Buturuga mică răstoarnă carul mare.
12
Nume predicativ
Nu-i frumos, ce e frumos ,
Ci-i frumos ce-mi place mie.

Adjectivul cu funcția sintactică de NUME PREDICATIV este în cazul NOMINATIV:

Complement circumstanţial de timp
De mic am fost năzdrăvan.
Complement circumstanţial de cauză
„Aş vrea să plâng de fericit.” (G. Coşbuc)
De bătrân, abia mai merge.
Complement indirect
Din albastru, cerul s-a făcut gri.

Valori stilistice ale adjectivului

Epitet: Vorba dulce mult aduce.

Personificare: O rază veselă îi intra pe fereastră.

Schimbarea valorii gramaticale a adjectivului

Adjectiv → substantiv
-adjectiv Un om înţelept trăia în pustiu.
-substantiv Cel înţelept (înţeleptul, un înţelept) ne dă sfaturi bune.
Adjectiv → adverb
-adjectiv Profesoarei îi place scrisul frumos.
-adverb Unii elevi scriu frumos.

-adjectiv . A cumpărat un palton frumos.

-adverb Se poartă frumos.
-substantiv Oamenii sensibili iubesc frumosul.

13
 NUMERALUL

Este o parte flexibilă de vorbire care indică un număr, determinarea numerică sau ordinea obiectelor prin
numărare.

Felul numeralelor
Cardinal – propriu-zis simplu: unu, doi, trei, patru…..zece
-
compus: doisprezece, douăzeci
colectiv:amândoi, tustrei, toţi trei, ambii
fracţionar: o doime, doi pe trei, unu supra trei
distributiv: câte unu, câte doi, câte trei
multiplicativ: îndoit, întreit, înmiit
adverbial: o dată, de două ori, de trei ori

Ordinal: al doilea, a doua, cel dintâi, cea dintâi

Valorile numeralului - substantivală

- adjectivală
-adverbială

Numeralele cardinale de la unu la nouăsprezece pot avea valoarea substantivală sau adjectivală.
Numeralele cardinale de la douăzeci în sus au numai valoare substantivală.

Numeralul cu valoare substantivală

- Se comportă ca un substantiv şi are aceleaşi funcţii sintactice ca substantivul şi se declină.

1. Să se decline în propoziţii numeralul cardinal cei doi.
Nominativ: Cei doi se joacă.
Acuzativ: I-am lăudat pe cei doi.
Dativ: Celor doi le-am predat o lecţie.
Genitiv:Proiectele celor doi au fost aprobate .
Vocativ: nu are
2. Să se arate că numeralul ordinal al doilea are aceleaşi funcţii sintactice ca ale substantivului.
Subiect – Al doilea se joacă.
Nume predicativ Nominativ – Eu sunt al doilea la catalog.
- Acuzativ - Discuţia este despre al doilea.
- Genitiv – Casa este a celui de-al doilea.
Atribut Acuzativ – Mi-a făcut plăcere plimbarea cu al doilea.
- Genitiv – Am admirat lucrarea celui de-al doilea.
Complement direct Acuzativ – Îl văd mereu pe al doilea.
Complement indirect Acuzativ - Mă gândesc la al doilea.
- Dativ – Celui de-al doilea i-am oferit cărţi
- Genitiv cu prepoziţie – S-au repezit asupra celui
de-al doilea.
Complement circumstanţial de loc Acuzativ - Mă duc la al doilea
- Genitiv – M-am oprit înaintea celui de-al doilea.

3. Să se alcătuiască propoziţii în care diferite numerale colective să aibă următoarele funcţii sintactice:
Subiect - Amândoi au trecut pe aici.
Nume predicativ - Casa este a amândurora.
Atribut în acuzativ – Discuţiile cu amândoi au fost rodnice.
Complement direct - I-am lăudat pe toţi trei.
14
Numeralul cu valoare adjectivală
-Se comportă ca un adjectiv, se acordă în gen şi caz cu substantivul determinat şi are funcţia sintactică de
atribut adjectival.

Numeralul cardinal În casa celor doi bătrâni era linişte.

celor doi - numeral cardinal cu valoare adjectivală, se acordă în gen şi caz cu substantivul bătrâni
(masculin, , genitiv), funcţia sintactică de atribut adjectival.
Numeralul colectiv Amândoi băieţii sunt premianţi.
amândoi – numeral colectiv cu valoare adjectivală, se acordă în genşi caz cu substantivul băieţi
(masculin, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.
Numeralul distributiv În bancă stau câte doi elevi.
câte doi -numeral distributiv cu valoare adjectivală, se acordă în gen şi caz cu substantivul elevi
(masculin, , nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.
Numeralul multiplicativ Cu eforturi înzecite vei depăşi obstacolul.
înzecite - numeral multiplicativ cu valoare adjectivală, se acordă în gen şi caz cu substantivul eforturi
(neutru, acuzativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.
Numeralul ordinal Celui de-al doilea copil i s-au adus bomboane.
celui de-al doilea – numeral ordinal cu valoare adjectivală, se acordă în gen, număr şi caz cu
substantivul copil (masculin, singular, dativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.

Numeralul cu valoare adverbială

Numeralul adverbial Am trecut pe la tine de trei ori.

de trei ori = numeral adverbial cu funcţia sintactică de complement cicumstanţial de timp (arată
frecvenţa)
Numeralul multiplicativ Munceşte însutit.
însutit = numeral multiplicativ cu valoare adverbială cu funcţia sintactică de complement
circumstanţial de mod.

15
 PRONUMELE PERSONAL

Pers. Caz Singular Plural

Forme Forme
accentuate neaccentuate accentuate neaccentuate
I N eu - noi -
G - - - -
D mie îmi, mi nouă ne, ni
Ac. (pe) mine mă, m- (pe) noi ne
V - - - -
II N tu - voi -
G - - - -
D ţie îţi, -ţi vouă vă, vi, v-
Ac. (pe) tine te (pe) voi vă, v-
V tu - voi -
III singular Plural
masculin feminin masculin feminin
acc. neacc. acc. neacc. acc. neacc. acc. neacc.
N el - ea - ei - ele -
G lui - ei - lor - lor -
D lui îi, i- ei îi, i lor le, li lor le, li
Ac. (pe) el îl, l (pe) ea o (pe) ei îi, i- (pe) ele le
V - - - - - - - -

OBSERVAŢII:
1. Persoana I şi persoana a II-a nu au forme la cazul genitiv.
2. Persoana I şi persoana a III-a nu au forme la cazul vocativ.
3. Persoana a III-a are forme distincte după gen.
4. Pronumele personale au forme neaccentuate numai la cazurile acuzativ şi dativ.
5. În limba română pronumele personal nu se foloseşte cu funcţia de subiect decât dacă se insistă asupra
subiectului. De regulă, subiectul nu este exprimat, deoarece este inclus în desinenţa verbelor .
Exemplu: (Noi) Mergem la piaţă.
Persoana I numărul plural –subiect inclus
6. Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele devine substantiv. Eul poetului
7. Pronumele personal poate fi legat sau nu, prin cratimă, de un alt cuvânt:
„Când am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura” (I. Creangă)
a) „Mi-e limba aspră ca de cenuşă…”(T. Arghezi)
b) „Tot românul plânsu-mi-s-a” (M. Eminescu)
c) „Pururi tânăr înfăşurat în manta-mi” (M. Eminescu)
8. Formele de sine stătătoare ale pronumelui personal se numesc forme independente. Formele legate
prin cratimă de un alt cuvânt se numesc conjuncte.

1.Dânsul, dânsa, dânșii, dânsele nu sunt pronume de politețe, ci sunt pronume personale.(conform manualelor în
vigoare )

2.Lui, ei, lor sunt totdeauna pronume personale. (Atenție la articolul hotărât proclitic lui)

3.Dativul posesiv este un pronume personal, formă neaccentuată în dativ, care determină un substantiv și are
funcția sintactică de A.pron.
! Nu este nici pronume personal în genitiv, nici pronume posesiv, nici adjectiv posesiv.
ex. : ”Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece.”
A.pron.

16
”Inima-mi arde-n iubire ca para”
A.pron.
”Oare o să schimbați purtarea-vă cea proastă?”
A.pron.
FUNCTII SINTACTICE

1. SUBIECT: Noi muncim, nu voi.

2. NUME PREDICATIV: - Ac. – Stiloul primit este de la el.
- G. – Stiloul împrumutat este al lui.

3. ATRIBUT PRONOMINAL: Ac.̶ Cartea de la el este interesantă.

- G ̶ Nota lui este destul de bună.
- D. ̶(posesiv)- Inima-i bate cu putere.

4. COMPLEMENT DIRECT: -Ac.̶ Am văzut-o la şcoală. Îl laud pe el.

5. COMPLEMENT INDIRECT: - Ac. – Tocmai vorbeam despre tine.

- D. – I-ai împrumutat deja romanul, nu-i aşa?
- G. – Se revoltă împotriva ei.

6. COMPLEMENTE CIRCUMSTANȚIALE
a. DE LOC: - Ac. – Am fost.la voi.
- G. – M-am plimbat prin faţa lor.

b.DE TIMP -Ac. ̶ Ai venit după mine la școală.

-G. ̶ Înaintea lor venisem eu.

c. DE MOD -Ac. ̶ Voi proceda ca tine.

-D. ̶ Scrie asemenea ție.

d. DE CAUZĂ -G. ̶ Din cauza lor ai întârziat?

-D. ̶ Datorită-i am reușit.

e. DE SCOP -G. ̶ În vederea lui m-am pregătit mult.

-D. ̶ În vederea-i am repetat textele.

PRONUME PERSONALE FĂRĂ FUNCŢII SINTACTICE

a) Vocativ:
ex. : ”O,tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!”
V/f.f.s.
”Tu, ghiocel plăpând, știu cărei primăveri îi aparții!”
V/f.f.s.
”Iubire, tu, a lumilor podoabă, / Tu, veșnică, dumnezeiască floare!”
V/f.f.s.

b) Pronumele personal ”o” cu valoare neutră în acuzativ (nu ține locul unui substantiv) – apare în locuțiuni și
expresii :
Ex. : ați băgat-o pe mânecă,
ați făcut-o lată,
au pus-o de mămăligă,
au luat-o la fugă
au zbughit-o, am pornit-o la drum, am șparlit-o de acasă.

17
c) Pronumele ”îi” și ”-i” în dativ cu valoare neutră – apare în expresii și locuțiuni :
ex. : ”Îi zice bine din gură.”
”Dă-i cu bere, dă-i cu vin...”
”Dă-i bătaie, băiete!”
”Zi-i înainte, lăutare!”

d) Dativul etic este un pronume personal, formă neaccentuată în dativ, de persoana I sau a II-a, care nu are
funcție sintactică, dar are valoare stilistică marcând participarea afectivă a vorbitorului la acțiune :
ex. : ”Vor să mi te-omoare...”
”Odată mi ți-l înșfacă...”

MODEL DE ANALIZĂ
- Persoana
- Gen – numai la persoana a III-a
- Număr
- Caz – menţionăm când există prepoziţie sau locuţiune prepoziţională, care precede pronumele şi care
cere cazul respectiv, precum şi dacă pronumele de persoana a III-a, genitiv, este precedat de articolul
posesiv respectiv.
- Forma(accentuată sau neaccentuată)pentru pronumele din cazurile acuzativ şi dativ
- Funcţia sintactică

18
 PRONUMELE PERSONAL DE POLITETE

FORME

1. Persoana a II-a singular: N, Ac.,V– dumneata

D, G – dumitale

2. Persoana a III-a singular, gen masculin:N, Ac., D., G. –dumnealui/abrevieri: d-lui

gen feminin: N, Ac., D, G – dumneaei / abrevieri: d-ei

3. Persoana a II-a plural: N, Ac., D, G, V - dumneavoastră / abrevieri: d-voastră, dvs.

4. Persoana a III-a plural: N, Ac., D, G. – dumnealor / abrevieri: d-lor.

Observaţii:
1) Forma pronumelui personal de politeţe la persoana a II-a plural se foloseşte şi la persoana a II-
a singular.
2) Pronumele personal de politeţe are, la persoana a III-a plural, are aceleaşi forme, atât pentru
feminin, cât şi pentru masculin.
3) Pronumele personal de politeţe nu trebuie confundat cu locuţiunile pronominale de politeţe,
cum ar fi: Excelenţa Voastră/Sa, Maiestatea Sa/ Majestatea Sa, Înălţimea Voastră etc.
4) Toți termenii locuțiunilor pronominale de politețe se scriu cu inițială majusculă: Alteța Sa
Regală, Preafericirea Voastră, Măria Ta etc.

FUNCŢII SINTACTICE
1. Subiect: Dumnealui a trecut pe la mine ieri.

2. Nume predicativ: - G: Această carte este a dumnealui.

- N: Aceia sunt dumnealor.
- Ac. Aceste reviste sunt de la dumneata.

3. Complement direct: Aseară am întâlnit-o pe dumneaei.

4. Complement indirect: - Ac.: Ieri m-am întâlnit cu dumnealor.

- D: Dumneaei i-a fost oferită deja posibilitatea de a pleca.
- G: Câinii s-au repezit asupra dumnealor.

5. Atribut pronominal - G: Haina dumneaei este impecabil de curată.

- Ac.: Stiloul de la dumneavoastră s-a spart.
- N: Toţi copiii, adică dumnealor, sunt cuminţi.

6. Complement de loc - Ac.: Am trecut ieri pe la dumneavoastră.

- G: Autobuzul s-a oprit în faţa dumneavoastră.

19
 PRONUMELE REFLEXIV

FORME

Forme proprii
CAZ PERSOANA I PERSOANA a II-a PERSOANA a III-a
Ac. mă, m-, ne te, vă, v- sine, se, s-
D. îmi, mi, ne îţi, ţi, vă, v- sieşi, şi, sie, îşi
Forme neaccentuate ale pronumelui personal,
devenite prin schimbarea valorii gramaticale,
pronume reflexive

OBSERVAŢII:
1. Pronumele reflexive au forme numai la cazurile acuzativ şi dativ.

2. La persoana I şi a II-a se folosesc formele neaccentuate ale pronumelui personal.

3. Au forme proprii numai la persoana a III-a.

4. Pronumele reflexive se acordă cu subiectul în persoană şi număr.

(El) Mă coafează. → pronume personal

III I III
sg. sg sg

(Eu) Mă coafez. →pronume reflexiv

I sg I sg I sg

te – p.pers. : (Eu) Te laud mereu.

- p.refl. : (Tu) Te duci acasă.

ți – p.pers. (Eu) Ți-am dat pixul.

- p.refl. : (Tu) Ți-ai scris tema.

ne(Ac.) – p.pers.: (Voi) Ne lăudați.

- p.refl. : (Noi) Ne lăudăm.

ne (D) –p.pers. : (Voi) Ne dați o carte.

- p.refl. : (Noi) Ne scriem tema.

v- (D) – p.pers. : (Noi) V-am cerut cartea.

- p.refl.: (Voi) V-ați făcut tema.

îmi – p.pers.: (Tu) Îmi spui ce să fac.

-p.refl : (Eu) Îmi scriu.

FUNCŢII SINTACTICE

1. Complement direct: Pe sine se laudă.

2. Complement indirect: - Ac.: Vorbeşte prea mult despre sine.

- D: Sieşi îşi face temele.

20
 3. Complement de loc: - Ac.: Şi-a pus bagajele lângă sine..

4. Atribut pronominal: - Ac.: Lauda de sine nu miroase a bine.

- D: a) Mi-am dus hainele la curăţat.
b) Mâinile-şi frângea.

5. Unele pronume reflexive nu au funcţii sintactice.

Exemple: a) Mă gândesc la tine.
b)Te-ai mirat de asta.
c)Îmi amintesc de tine.

OBSERVAȚII

Funcțiile sintactice ale pronumelui reflexiv forme neaccentuate

1.Reflexiv obiectiv:
a) Cazul acuzativ → C.d.:
Dacă pronumele reflexiv în cazul acuzativ/dativ se poate relua printr-un pronume personal, formă accentuată în cazul
acuzativ/dativ, atunci are funcția sintactică de complement direct/ complement indirect, iar verbul pe care îl însoțește în
conjugare este activ pronominal.
ex: (Noi) Ne lăudăm. (pe noi)
C.d.

Dacă este la persoana a III-a, reluarea se poate face și printr-un pronume reflexiv (pe sine).
ex: (Ea) Se piaptănă. (pe ea, pe sine)
C.d.

b) Cazul dativ → C.i.:

ex. : (Eu) Îmi cumpăr cărți. (mie)
C.i.
(El) Și-a procurat cărți. (lui, sieși)
C.i.

2. Reflexiv reciproc:
a) Cazul acuzativ → C.d.:
ex: (Noi) Ne salutăm. (→ eu te salut pe tine, tu mă saluți pe mine)
C.d.

b) Cazul dativ → C.i.:

ex: (Noi) Ne scriem zilnic. (→eu îți scriu ție, tu îmi scrii mie)
C.i.

3.Reflexiv posesiv – Dativ

Dacă pronumele reflexiv în dativ se poate relua printr-un adjectiv pronominal posesiv ( la persoana a III-a și
printr-un pronume personal în genitiv), atunci are funcția sintactică de atribut pronominal, iar verbul pe care îl însoțește
în conjugare este activ pronominal.

ex.: Îmi duc copilul la grădiniță. (meu)

A.pron.
Îmi curăț hainele(mele).

21
Pronumele reflexive fără funcție sintactică:
a)Acuzativ:
ex: Mă gândesc la ziua de mâine. (pe mine)
nu are funcție sintactică – ”a se gândi” = verb la diateză reflexivă

a se baza a se extazia a se teme

a se bizui a se gândi a se uita
a se bosumfla a se gudura
a se burzului a se hazarda
a se căciuli a se izmeni
a se căi a se lăfăi
a se codi a se lamenta
a se crampona a se mândri
a se deda (la) a se ploconi
a se erija a se preta (la)

b)Dativ:
ex: Și-a revenit după boală. (sieși)
fără funcție sintactică – marcă a diatezei reflexive

a-și reveni
a-și închipui
a-și imagina
a-și asuma

! Pronumele ”sine” poate deveni substantiv.

ex. : În sinea lui îmi dădea dreptate.

22
 PRONUMELE DE ÎNTĂRIRE

FORME

PERSOANA CAZUL MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ

I N, Ac. însUmi ÎnsĂmi înşIne însEne
D, G însEmi
II N, Ac. însUţi însĂţi ÎnşIvă însEvă
D, G însEţi
III N, Ac. însUşi însĂşi înşIşi însEşi (sau însEle)
D, G însEşi

Pronumele de întărire se formează de la nişte pronume personale, forme vechi, care se folosesc azi
numai în construcţii prepoziţionale:
1. masculin, neutru, singular – însul; printr-însul, dintr-însul, etc.

2. feminin, singular – însa: printr-însa, dintr-însa, etc.

3. masculin, plural – înşii; printr-înşii, dintr-înşii, etc.

4. feminin, neutru, plural – însele: printr-însele, dintr-însele, etc.

La acestea, s-au adăugat formele neaccentuate ale pronumelor reflexive.

OBSERVAŢII:
1. Pronumele de întărire se folosea în limba română veche. (Ex. Însumi le voi tăia capul.)
2. În limba română actuală, se folosesc numai adjective pronominale de întărire. (Ex.: Maria însăşi
te-a strigat./ Pe el însuşi îl aşteptam când ai venit.)
Se observă tendinţa înlocuirii adjectivului pronominal de întărire cu adjectivul „singur” (-ă, -i, -e) sau
cu adverbul „chiar”. Folosirea simultană a adjectivului de întărire ,a adjectivului „singur” sau a adverbului
„chiar” duce la o construcţie pleonastică.

3. Adjectivele pronominale de întărire de genul masculin, singular şi plural şi de genul feminin,

plural au aceeaşi formă la toate cazurile.
Cele de genul feminin, numărul singular au formă la N, Ac. şi una la D
(G)
Eu(pe mine) însămi, tu( pe tine)însăți, ea, (pe ea) însăși
Mie însemi, ție inseți, ei(al ei) înseși

23
 PRONUMELE POSESIV
OBIECTUL POSEDAT SINGULAR PLURAL
Persoana şi numărul pronumelui posesiv

Singular I a II-a a III -a I aII-a

Masculin al meu al tău al său al nostru al vostru
Feminin a mea a ta a sa a noastră a voastră
Plural
Masculin ai mei ai tăi ai săi ai noştri ai voştri
Feminin ale mele ale tale ale sale ale noastre ale voastre

La persoana a III-a plural, pronumele posesiv nu are forme.

Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv.

Caietul elevului. →pronume posesiv; ține atât locul obiectului posedat, cât și pe cel al posesorului
↓ al său

Caietul său. →adjectiv pronominal posesiv; ține doar locul posesorului – se acordă în gen, număr și caz cu
substantivul determinat și are f.s. de A.adj.

1.Pronumele posesiv este totdeauna însoțit de articol posesiv.

ex. : al meu, a mea, ai mei, ale mele

2.Adjectivul pronominal posesiv, de regulă, nu are în componența sa articol posesiv (băiatul meu, fata mea, casa
noastră), dar există și excepții :
ex: ”Ai noștri tineri la Paris învață.”
Nu-mi trebuie a ta milă, nu-mi trebuie a tale daruri.
Un vecin al meu a trecut pe aici.
Cele mai frumoase poezii ale sale au fost publicate în volum.

3.Pentru a afla cazul unui adjectiv pronominal posesiv, ne amintim că se acordă în gen, număr și caz cu
substantivul determinat( NU PUNEM NICIO ÎNTREBARE) :
ex. : ”Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire!”

4.Articolul posesiv (genitival) din componența pronumelui/adjectivului posesiv nu mai este marcă de genitiv :
ex. : Cartea este a sa. →N, N.P.
Casa este a alor săi. →G, N.P.
Casa este pentru ai săi. →Ac., N.P.

FUNCŢII SINTACTICE
1. Subiect : Ai mei au plecat la munte.
2. Nume predicativ –N: Copilul acela este al vostru.
- Ac.: Povestea este despre ai noştri.
G: Lucrurile sunt ale alor mei.
3. Complement direct: Îi văd pe ai mei.
4. Complement indirect: - Ac.: Ne gândim la ai noştri.
5. Complement de loc – Ac.Am venit lângă ai săi.
G Se învârteau: în jurul alor voştri.
6. Atribut pronominal – N: Părinţii, ai săi, l-au certat rău de tot.
- Ac.: Cartea pentru ai mei este interesantă.
- G: Acţiunea alor noştri a avut succes.

24
Folosirea unor pronume/ adjective pronominale posesive:

de-ai mei-pron. pos. Ac./A.pron. (formă recomandată de DOOM 2)

un vecin de-al meu-pron. pos. Ac./A.pron. (formă tolerată de DOOM 2)
unui vecin al meu-adj. pron.pos./A.adj.

de-ale noastre- pron. pos. Ac./A.pron. (formă recomandată de DOOM 2)

o vecină de-a mea –pron.pos. Ac./A.pron. (formă tolerată de DOOM 2)
N.Ac. a noastră, a mea, a ta

unei vecine a noastre, a mele, a tale

D.G.

Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale ”contra”, ”asupra”, ”deasupra”, ”împotriva”, ”în fața”, ”în spatele”
se construiesc de regulă cu substantive și substitute ale substantivelor în cazul genitiv, dar se pot construi și cu
pronume personale neaccentuate în cazul dativ (contra-mi, asupra-i, împotriva-ți) sau cu adjective pronominale
posesive în cazul acuzativ (contra mea, asupra voastră, în jurul vostru, în dreptul său).

Funcțiile sintactice ale adjectivelor pronominale posesive însoțite de prepoziții :

-complement indirect : ”Și pe voi contra voastră/ La luptă ei vă mân.”

-complement de cauză : Din pricina ta am răbdat observații.
-complement de loc : ”Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri, rânduri”
-complement de timp : ”Și timpul crește în urma mea.”
-atribut prepoziținal : Victoria împotriva ta este cea mai frumoasă dintre victorii.
-nume predicativ : Voi erați contra noastră.

25
 PRONUMELE DEMONSTRATIV
FORME

1. De apropiere
a) forme literare – N, Ac.: Acesta, aceasta, aceştia, acestea
- D, G: acestuia, acesteia, acestora
b) forme populare - N, Ac. Ăsta,asta, ăştia, ăstea
- D, G: ăstuia, ăsteia, ăstora
c) forme regionale - N, Ac.: ista, aista, aiştia, aistea, iştia, iştea
- D, G: istuia, aistia, aistora, istora

2. De depărtare
a) forme literare - N, Ac.: Acela, aceea, aceia, acelea, - D, G: aceluia, aceleia,
acelora,
b) forme populare - N, Ac.:ăla, aia, ăia, alea
- D, G: ăluia, ăleia, ălora
3. de identitate
-N, Ac. – acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi
-D, G: - aceluiaşi, aceleiaşi, aceloraşi
4.de diferenţiere
a)forme literare -N,Ac.-celălalt, cealaltă, ceilalţi, celelalte
-D.,G.-celuilalt, celeilalte, celorlalţi, celorlalte
b) forme regionale - N, Ac.: cestălalt, istălalt, iştilalţi
- D, G: cestuilalt, istuilalt, istorlalţi
ăilalţi, ălealalte ,ăluilalt, ălorlalţi
FUNCŢII SINTACTICE
1. Subiect: Acesta este un elev silitor.
2. Nume predicativ :
- N: Marian este acesta.
- Ac.: Temele sunt pentru aceea.
- G: Cartea este a aceluia.
3. Atribut pronominal
- N: Eminescu, acela fără pereche, ne încântă mereu.
- Ac.: Cărţile de la acela vor fi înapoiate mâine.
- G: Ideile aceluia sunt interesante.
4. Complement direct: Aseară l-am văzut pe acela.
5. Complement indirect : - Ac.: Ne temem de acela.
- D: I-am dat aceluia un pix.
- G: Într-o junglă africană, nişte lei s-au repezit asupra acelora.
6. Complement de loc – Ac. : M-am dus la aceia.
- G: S-au învârtit în jurul acelora.
OBSERVATII:
Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ.
Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat, având
funcţia sintactică de atribut adjectival.
ex: Băiatului acestuia i-am dat o minge.
D, Ci D, A.adj.
Opinia băiatului acestuia a fost ascultată.
G, Asg G, A.adj.

! În limba română actuală sunt preferate construcțiile cu adjectivul pronominal demonstrativ antepus.
ex. : Acestui băiat i-am dat o minge.
Opinia acestui băiat a fost ascultată.

26
A- pronume demonstrativ, forma populară : A de-acolo îi mai mândră.
- adjectiv pronominal demonstrativ : A fată îi mai mândră.

Valorile cuvintelor ”cel”, ”cea” ”cei”, ”cele” :

1.Articol demonstrativ (adjectival) :

ex.: Băiatului celui harnic.
Fetei celei cuminți.
Cel înțelept tace.
Cel mai bun; cel mai departe;
cele două; celei de-a doua.

2.Pronume demonstrativ de depărtare, forma prescurtată:

ex: Cei din sat îmi erau cunoscuți.
(Aceia)
Am fost la cele din vale.
(acelea)

3.Adjectiv pronominal demonstrativ (în general se întâlnește în textele populare):

ex: ”Pe cel deal, pe cel colnic /Trece mândru un voinic.”
( acel) (acel)
”Ca să-mi fac sfânta dreptate/Cu cea ghioagă de pe spate/Și să-mi fac judecători/Cei stejari necruțători.”
( acea) (acei)

27
 PRONUMELE NEHOTĂRÂT

FORME

oricare fiecare careva mult puţin tot unul vreunul oricine

fiecine cineva multă puţină toţi una vreuna
oricâţi altcareva câţiva multe puţine toate unele vreunele oricâtă
altcineva careva altul alta alţii altele niscaiva
orice fiece ceva mulţi puţini toată unii vreunii
atâția, atâtea
locuţiuni pronominale nehotărâte: cine ştie cine, cine ştie ce, te miri ce, nu ştiu ce, te miri ce, nu ştiu cine,
cine știe câți

FUNCŢII SINTACTICE
1. Subiect: - Ieri a venit cineva.

2. Nume predicativ: - N: Colegul meu este altul.

- Ac. Discuţia era despre altcineva.
- G: Cartea este a altcuiva

3. Atribut pronominal
- Ac. : Stiloul de la altcineva este stricat.
- G: Testul unuia este corect.

4. Complement direct: O să-i viziteze pe toţi.

5. Complement indirect - Ac.: Discutăm cu fiecare despre îndatoririle lor.

- D: I-am oferit ajutorul oricui .
- G: S-au revoltat contra tuturor.
6. Complement de loc - Ac.: Alaltăieri am fost pe la fiecare.
- G:V-aţi oprit în faţa altcuiva.

Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât.
Adjectivul pronominal nehotărât se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat şi are funcţia
sintactică de atribut adjectival.
OBSERVAȚII
Valorile cuvintelor ”un” și ”o” :
1.Articol nehotărât :
ex: Unui băiat i-au dat o carte.
O mașină trece pe stradă.

2.Numeral cardinal :
ex: Am cumpărat o carte și două caiete.
În cameră e numai un băiat.
Nu am decât un caiet.

3.Adjectiv pronominal nehotărât :

ex: Un băiat intră, altul iese.
O fată învață, altă fată se distrează.

! Pronumele compuse cu ”cine” nu devin niciodată adjective pronominale nehotărâte.

ex: cineva, altcineva, oricine
! Nu devin adjective pronominale nehotărâte : altceva, altcareva, careva.

!Sunt totdeauna adjective pronominale nehotărâte : niscai, niscaiva, alde.

28
Să nu se confunde pronumele relative care,cine cu pronumele nehotărâte omonime.
S-a așezat care(fiecare) unde a găsit loc.
Așa a fost, spună cine(oricine) ce(orice) –o spune!

Dacă niște însoțește un substantiv la numărul singular, are valoarea morfologică de adjectiv pronominal
nehotărât.
Am cumpărat niște făină și niște zahăr.

29
 PRONUMELE NEGATIV

FORME
a) Forme conforme normelor literare actuale: nimeni, nimic, niciunul, niciuna,
niciunii, niciunele.
b) Forme populare: nimenea, nimica

OBSERVAŢII
1. Prin schimbarea valorii gramaticale pronumele negativ devine adjectiv pronominal negativ. Adjectivul
pronominal negativ se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat şi are funcţia sintactică
de atribut adjectival. Niciun, nicio
2. Pronumele negativ nimic poate deveni substantiv:(Se ţine de nimicuri.)sau poate intra în componenţa
unei locuţiuni adjectivale(Se supără pentru un lucru de nimic.)
3. Pronumele negative nimeni şi nimic nu devin niciodată adjective pronominale negative.

FUNCŢII SINTACTICE

1. Subiect: - Nimeni nu s-a dus la şcoală.

2. Nume predicativ:
3. Complement direct:
4. Complement indirect:
5. Atribut pronominal:
6. Complement de loc:
- Ac. Discuţia nu este despre niciunul dintre voi.
- G: Caietele acestea nu sunt ale nimănui.
- N-am auzit nimic.
- Ac. Nu mă gândesc la nimeni.
- D: Nu dau nimănui nimic.
- G: Câinii nu s-au repezit asupra niciunuia.
-Ac:Nu mi-au folosit sfaturile de la nimeni.
- G: Teza niciunuia nu a fost corectată.
- Nu m-am mai dus la nimeni.

Adjectivele pronominale negative : niciun , nicio

30
 PRONUMELE INTEROGATIV

FORME
care?; pe care?; de care?; căruia?; căreia?; cărora?
cine?; pe cine?; de cine?; cui?; al cui?;
ce?; de ce?; pentru ce?;
câţi?; câte?;

OBSERVAŢII
1. Are funcţia sintactică a cuvântului aşteptat ca răspuns.
2. Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ,
care se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat, având funcţia sintactică de atribut
adjectival.
3. Pronumele interogativ „cine” nu poate deveni niciodată adjectiv pronominal interogativ.

FUNCŢII SINTACTICE
1. Subiect:
2. Nume predicativ:
3. Complement direct:
4. Complement indirect:
5. Complement de loc:
6. Atribut pronominal:
Cine învaţă?
- N: Ce a devenit Ion?
- Ac.: De la cine este cartea?
- G: Al cui este stiloul?
Pe cine am văzut? / Ce scrie?
- Ac. : Despre care vorbeai?
- D: Cui îi oferi florile?
- G Împotriva cărora luptă?
La cine s-a dus?
- G: Al cui copil eşti?

ACORDUL ADJECTIVULUI INTEROGATIV CARE LA GENITIV

Al cărei fete este acest palton ?
A b b a
Adjectivul pronominal interogativ se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină(cărei-
feminin,singular;fete-feminin,singular).
Articolul posesiv se acordă cu substantivul care arată obiectul posedat, iar adjectivul interogativ care se
acordă cu substantivul cu funcţia sintactică de subiect(al-neutru,singular;palton-neutru,singular).

A cărui băiat este mingea?

Ai cărei fetiţe sunt ursuleţii de pluş?
Ale cărui poet sunt aceste opere ?

ACORDUL ADJECTIVULUI INTEROGATIV ”CARE” LA GENITIV (f.s. de A.adj.)

Al cărei femei este copilul acesta?
A cărui pictor este opera aceasta?
Ai cărei femei sunt copiii aceștia?
Ale cărui pictor sunt aceste opere?
Ai căror femei sunt copiii aceștia?
Ale căror pictori sunt aceste opere?
Ale cărei femei sunt fetele acestea?
A cărui sătean este casa aceasta?
Al cărei țări este acest drapel?
Ale căror săteni sunt aceste case?
Ale căror țări sunt aceste drapele?

31
 PRONUMELE RELATIV

FORME
Care, cine, ce, ceea ce, câtă, câţi, câte – în cazurile N, Ac., D, G, însoţite sau nu de prepoziţii
(căruia, căreia, cărora)
FUNCŢII SINTACTICE

1. Subiect: Fata / care se plimbă / nu prea are timp de lecţii.

2. Nume predicativ: - N: Nu ştiu / cine eşti tu.

- G: Mă întreb/ al cui este acest ghiozdan.
- Ac. De-abia am aflat / de la cine este cartea.

3. Complement direct: Băiatul / pe care l-am văzut / s-a dus acasă.

4. Complement indirect: - Ac.: Copilul / despre care se vorbea / este cuminte.

- D: Fetei/ căreia îi oferi flori / îi plac trandafirii.
- G: Copiii/ asupra cărora s-au repezit câinii / erau foarte răi.

5. Atribut pronominal: - G: Iarna, / ale cărei zile sunt friguroase, / abia a luat sfârşit.

OBSERVAŢII:
1. Pronumele relativ are rol în frază, căci leagă subordonata de regenta ei.

2. Pronumele relativ are rol şi în propoziţie: are funcţie sintactică.

3. Prin schimbarea valorii gramaticale, pronumele relativ devine adjectiv pronominal relativ, care se
acordă în gen, număr şi caz cu substantivul pe care îl determină, având funcţia sintactică de atribut
adjectival.

4. Pronumele relativ „cine” nu devine niciodată adjectiv pronominal relativ.

ACORDUL PRONUMELUI RELATIV ”CARE” LA GENITIV (f.s. de A.P.G.)

EX. :
Am urcat pe un munte a cărui înălțime trece de două mii de metri.

Am urcat pe munți a căror înălțime trece de două mii de metri.

Am urcat pe munți ale căror înălțimi trec de două mii de metri.

.
Cărțile ale căror coperte sunt cartonate au fost tipărite anul acesta.

Am în bibliotecă un album a cărui editare a durat doi ani.

Vecinul al cărui copil a câștigat concursul de pictură este profesor.

Biroul ai cărui pereți sunt albi pare mai mare.

32
 VERBUL

DEFINIŢIA: Verbul este partea flexibilă de vorbire care exprimă o stare, o acţiune, existenţa.
.

Locuțiunile verbale
A da drumul A-si băga minţile în cap
A da din gură A da bir cu fugiţii
A da năvală A o lua razna
A da în pârg A o face lată
A se da de-a rostogolul A o băga pe mânecă
A pune la cale A da brânci
A trage cu ochiul A da ortul popii
A face cu ochiul A da la iveală
A da în vileag A da ghes
A duce dorul A bate câmpii
A spăla putina A o lua la sănătoasa
A o lua la fugă A trage pe sfoară
A o lăsa baltă A băga de seamă
A ţine piept A ieşi înainte
A-şi lua câmpii A da foc
A rupe tăcerea A lua în râs
A sparge gheaţa A lua în bătaie de joc
A pune pe roate A lua peste picior
A face cu ou şi cu oţet

CLASIFICAREA VERBELOR

1. Din punct de vedere sintactic: (şi semantic)

a) predicative: Ieri, mă plimbam prin curtea şcolii.
b) nepredicative:
- auxiliare: a fi, a avea, a vrea: Să mă fi dus mai devreme, şi nu aveau să se
întâmple toate acestea.
- copulative: a deveni: Ion va deveni doctor.

. Verbe predicative – verbe copulative

1. a fi - vb. pred. : Eu sunt la Costel.
- vb. cop. : El este neastâmpărat.
2. a deveni - vb. pred. : În Univers totul devine.
- vb. cop. Ei vor deveni cuminţi.
3. a ajunge - vb. pred.: Am ajuns la timp.
- vb. cop.: El a ajuns director.
4. a ieşi - vb. pred.: Copiii au ieşit din clasă.
- vb. cop.: Din el va ieşi un mare arhitect.
5. a se face - vb. pred.: Se face linişte.
- vb. cop Fata se va face medic.
33
6. a rămâne - vb. pred.: El a rămas cu noi.
- vb. cop.: Băiatul a rămas repetent.
7. a părea - vb. pred. Pare / că va ploua.
- vb. cop.: Copilul pare mâhnit.
8. a însemna - vb. pred.: Mi-am însemnat toate abaterile voastre.
- vb. cop.: Talentul însemnă muncă.
9. a se naşte - vb. pred.: Eminescu s-a născut în anul 1850.
- vb. cop.: Eminescu s-a născut poet.

Sensurile verbului „a fi” când este predicativ

1. a se afla: Copiii sunt în curtea şcolii.

2. a se găsi: La brutărie este pâine.
3. a exista: În şcoală sunt 45 de clase de elevi.
4. a trăi: A fost odată un moş.
5. a se întâmpla: Acolo a fost un accident.
6. a se duce: Am fost în excursie.
7. a trece: Am fost pe la tine.
Sunt două luni de-atunci.
8. a costa Creionul este un leu.
9. a dăinui Obiceiul este din bătrâni.
10. a proveni Lămâile sunt din Grecia.
11. a umbla Pe unde mi-ai fost, băiete?

Verbe auxiliare (ajutătoare)

1. a fi - viitorul anterior: voi fi citit.

- conjunctivul perfect: să fi citit.
- condiţional – optativ perfect: aş fi citit
- infinitiv perfect: a fi citit

La diateza pasivă verbul a fi este auxiliar morfologic.

2. a avea - perfectul compus la indicativ: am citit

- condiţional – optativ prezent: aş citi
- condiţional – optativ perfect: aş fi citit
- viitor simplu (limba vorbită): are să citească
3. a vrea - viitorul simplu : voi citi
- viitorul anterior: voi fi citit

2. După posibilitatea de a se combina cu un complement direct :

- tranzitive: a citi, a scrie, a mânca etc.: Citesc o carte.
- intranzitive: a) verbe de mişcare: a pleca, a merge, etc.
b) verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a ieşi etc.
c) verbe impersonale: a ploua, a ninge.

VERBE TRANZITIVE ȘI VERBE INTRANZITIVE

Verbele tranzitive se pot construi cu un complement direct

Ex: a vedea(Îl văd pe el.)
a cunoaşte(Îl cunosc pe el.)
a scrie (Scriu o carte.)

34
 Unele verbe sunt bitranzitive (dublu tranzitive)- se construiesc cu două complemente directe, unul al persoanei şi altul
al non-persoanei:
Ex: a învăţa (ceva pe cineva)
a sfătui (ceva, pe cineva)
a povăţui(ceva pe cineva)
a ruga ceva, pe cineva
a anunţa ceva, pe cineva
a asculta ceva, pe cineva
a examina ceva, pe cineva
a trece ceva, pe cineva
a traversa ceva, pe cineva
a întreba ceva, pe cineva

Acestea sunt singurele verbe care la diateza pasivă se construiesc cu un complement direct.

Verbele intranzitive - nu acceptă complement direct.

a) verbe b)toate c)verbe la d) verbe de e) verbe f) e)toate

impersonale verbele diateza mişcare subiective verbe care verbele la
a ninge copulative reflexivă a fugi a exista arată diateza
a ploua a se bucura a şedea a trăi rezultatul pasivă cu
a tuna a se mândri a intra a muri unui proces excepţia
a trebui a se teme a ieşi a învia a îmbătrâni celor 10
a conta a se mira a rămâne a tuşi a înflori bitranzive
a reieşi a se căciuli a pleca a transpira a îmboboci
a se întâmpla a se extazia a veni a râde a cheli
a se cuveni a se erija a zbura a zâmbi a împietri
a se zvoni a se ploconi a pluti a surâde
a se cădea a se plânge a sta
a se uita a merge
a se gândi
a se făli
a-şi reveni

Tranzitivitatea sau intranzitivitatea unor verbe polisemantice nu poate fi precizată decât în context:

A ţine: intranzitiv: Lecţia ţine o oră.

tranzitiv: Ţine în mână o carte.

A urca: intranzitiv: Oile urcă la munte.

tranzitiv: A urcat valiza în tren.

A alerga: intranzitiv: Băiatul aleargă repede.

tranzitiv: L-am alergat.

A ajunge: intranzitiv: Am ajuns la timp acasă.

tranzitiv: Îl ajung din urmă.

a trece intranzitiv:Am trecut pe la tine.

tranzitiv Copiii trec strada cu atenţie.

35
 3. După posibilitatea ca acţiunea verbului să fie atribuită sau nu unei
persoane:
- personale: a merge, a citi, a scrie etc.: Eu merg la şcoală.
- impersonale: a ploua, a ninge, a fulgera, a tuna, a bura, a se însera etc. : Afară ninge.
a trebui,

VERBE IMPERSONALE
Sunt verbe a căror acțiune nu poate fi atribuită unei persoane
I.Nu au subiect gramatical

• Când exprimă fenomene ale naturii

ninge, plouă, fulgeră

• Referirea la persoană se face printr-un complement indirect exprimat prin pronume personal în cazul dativ
Îî arde de joacă
Nu-mi pasă de nimic
Îmi pare bine de întâlnire
II. Au subiect gramatical exprimat printr-un substantiv care nu denumește o persoană sau printr-un verb la mod
nepersonal
Verbul “ A TREBUI “
Îmi trebuie bani
Verbul impersonal “ A FI “
Este noapte.
E dimineață.
Ne este foame.
Este cazul /să ne întrebați./
VERBE IMPERSONALE OBȚINUTE DIN VERBE PERSONALE

Ajunge câștigul. Ne interesează gramatica.

Exercițiul rămâne pentru acasă. Mi-ar conveni acest rezultat.
Ne place sportul. Nu mă avantajează călătoria.
Mă doare dezinteresul vostru.

VERBE REFLEXIVE IMPERSONALE

Se cunoaște importanța studiului
Se procedează bine
VERBE PASIVE FOLOSITE CA IMPERSONALE
Ți-a fost dat a câștiga un premiu
I-a fost scris să ajungă împărat
Le-a fost menit a emigra

36
 VERBE COPULATIVE IMPERSONALE CARE INTRĂ ÎN ALCĂTUIREA EXPRESIILOR VERBALE
IMPERSONALE
Este bine a învăța zilnic
A fost greu de invățat poezia
Este de prisos a încerca la examen
Este de dorit a avea acces la informație

CATEGORIILE GRAMATICALE ALE VERBULUI

1. Conjugarea: - I: -a a cânta, a lua, a învăţa, a informa, a conjuga;

- a II-a - ea a vrea, a vedea, a bea, a putea, a ședea, a cădea;
- a III-a -e a merge, a trece, a scrie, a ajunge, a conduce, a aduce;
- a IV-a - i, -î a citi, a deveni, a ști, a vorbi, a trăi, a urî, a hotărî etc

2. Diateza: 1) activă a lucra, a veni

-activă (pronominală) –verbe însoţite în conjugare de pronume reflexive cu funcţie
sintactică (verbe active pronominale)
2)reflexivă verbe însoţite în conjugare de pronume reflexive fără funcţie sintactică
3)pasivă a fi lăudat (de către cineva)
-reflexiv-pasivă a se abroga(de către cineva)

1. ACTIVĂ : a scrie, a învăţa, a merge, a sta, a mânca, a citi, a fluiera, a cânta, a simti etc.

ACTIVĂ (PRONOMINALĂ) : verbe însoţite în conjugare de pronume reflexive cu funcţie sintactică.

a) reflexiv obiectiv : Mă îmbrac. (pe mine)

Îmi cumpăr cărţi. (mie)

b) reflexiv reciproc : Ne salutăm. (eu te salut pe tine, tu mă saluţi pe mine)

Ne telefonăm. (eu îţi telefonez ţie, tu îmi telefonezi mie)

c) reflexiv posesiv : Ţi-ai pensat sprâncenele. (tale)

3. REFLEXIVĂ : verbe însoţite în conjugare de pronume reflexive fără funcţie sintactică.

a se teme, a se mândri, a-şi imagina

Părinții se mândresc cu rezultatele copiilor. (pe ei)

4. PASIVĂ : conjugare cu verbul auxiliar a fi (modul, timpul, persoana şi numărul)

Cărțile sunt citite de elevi.

5. REFLEXIV-PASIVĂ : verbul este însoţit de pronume reflexiv, dar are înţeles pasiv.

Melodiile se asculta înainte de a fi transmise la radio. (de către cineva)

37
3. Modul
- moduri personale: a) indicativ
(predicative) b) conjunctiv
c) condiţional – optativ
d) imperativ

- moduri nepersonale: a)infinitiv

(nepredicative) b)supin
c)gerunziu
d) participiu
4. Timpul
a) modul indicativ 1. prezent: scrii
2. imperfect: scriai
3. perfect compus: ai scris
4. perfect simplu: scriseşi
5. mai- mult- ca -perfect: scriseseşi
6. viitor simplu (I): vei scrie, o să scrii, ai să scrii, îi scrie
7 viitor anterior(II): vei fi scris, oi fi scris, avea să fi scris

b) modul conjunctiv - prezent: să scrii

- perfect: să fi scris
Conjunctivul fără conjuncţia să
,,Vântu-n trestii lin foşnească,/ Unduioasa apă sune...” (M. Eminescu)
Trăiască libertatea!
c) modul condiţional-optativ - prezent: ai scrie
- perfect: ai fi scris

d) modul imperativ – formă afirmativă : Scrie! Scrieţi!

- formă negativă: Nu scrie! Nu scrieţi!

e) modul infinitiv – prezent: a scrie

- perfect: a fi scris
Infinitivul scurt a scrie
Infinitivul lung scriere

CARACTERIZAREA MODURILOR
Moduri personale(predicative)
1. Modul indicativ
- are forme la toate persoanele şi numerele.
- verbele au funcţia de predicat (verbal sau nominal)
- are forme diferite după timp.
2. Modul imperativ
- are forme afirmative şi negative.
- exprimă o rugăminte, o poruncă, un ordin, un îndemn.
- se adresează numai formelor de singular şi plural ale persoanei a II-a
- forma negativă –se formează cu adverbul„nu” la care se adaugă infinitivul verbului de
conjugat pentru persoana a II-a, numărul singular Citeşte!-Nu citi!
3. Modul conjunctiv
- se construieşte cu ajutorul conjuncţiei „să”.
- verbele au funcţia de predicat (verbal sau nominal).
- are forme diferite după timp, număr şi persoană.

38
4. Modul condiţional – optativ
- are forme la toate persoanele şi numerele
- are forme diverse după timp.
- se formează cu ajutorul verbului auxiliar „ a avea”.
Moduri nepersonale(nepredicative)
Modul infinitiv
a) – Este singurul mod nepersonal care are forme diverse după timp- prezent: a cânta
perfect: a fi cântat
- Are formă scurtă şi formă lungă. - a scrie – scriere
- a plăcea - plăcere
- a tăcea – tăcere
- a trece – trecere
- a bate – batere
-În limba română, infinitivul lung a devenit substantiv (schimbarea valorii gramaticale sau conversiune).
Ca verb, infinitivul lung se foloseşte în formele inverse ale condiţionalului-optativ, timpul prezent:
,,Şi să dorm dormire-aş dus...”
,,Fire-ai tu să fii, băiete!”

b) Funcţii sintactice
- Verbele la infinitiv nu au funcţia de predicat.
Subiect: A învăţa este datoria noastră
Nume predicativ:. Cel mai mare păcat este de a ucide.
Atribut verbal: Toţi candidaţii aveau dorinţa de a reuşi.
Complement direct:Unii nu puteau rezolva exerciţiile date.
Complement indirect:. S-a plictisit de a asculta mereu.
Complement de mod: Fără a face eforturi, nu va reuşi să escaladeze acest munte.
Complement de timp: Înainte de a scrie, învaţă!
Complement de scop: Pentru a reuşi, străduieşte-te!

Modul supin

Definiţie: Este modul la care verbele exprimă acţiuni ce urmează a fi realizate.

(De citit, după cumpărat, pentru scris)

Funcţii sintactice
Subiect: E greu de cules.
Nume predicativ: Grâul este de secerat.
Atribut verbal: Am cumpărat o maşină de cusut.
Complement direct: Am de rezolvat multe probleme.
Complement indirect: S-a săturat de colindat.
Complement de scop: A venit pentru scuturat covoarele.

– are formă afirmativă şi negativă

- de la modul supin s-au format în limba română multe substantive: de arat – aratul; de citit –
cititul; de cules – culesul etc.
- Acţiunea are înţeles ca scop al altei acţiuni, ca destinaţie a unui obiect etc.
Modul gerunziu
a) Definiţia : Este modul nepersonal şi nepredicativ, care exprimă acţiunea în desfăşurare, în acelaşi timp cu
cea a verbului determinat.
b) Are aspecte afirmative şi negative: având, neavând, nemaiavând

39
c) Funcţii sintactice
Atribut verbal (gerunziu neacordat): Valurile spumegând se lovesc de ţărm.
Atribut adjectival (gerunziu acordat – adjectiv): Doctorul este aşteptat de o femeie suferindă.
Complement circumstanţial de mod: Merge şchiopătând.
Complement circumstanţial de timp: Intrând, ne-a salutat.
Complement circumstanţial de cauză: Lovindu-se , a plâns.
Complement indirect: S-a plictisit ascultând muzică.

Modul participiu
Definiţie: Este modul la care verbul exprimă acţiuni terminate şi suferite de o fiinţă sau de un lucru.
Se comportă ca un adjectiv, acordându-se în gen, număr şi caz cu substantivul determinat.
- Participiul intră ca element de bază în formarea timpurilor compuse:
indicativ viitor II: voi fi citit
indicativ perfect compus: am citit
conjunctiv perfect: să fi citit.
condiţional-optativ perfect: aş fi citit.
infinitiv perfect: a fi citit.

Funcţii sintactice:
Participiul cu valoare adjectivală are funcţia sintactică de atribut adjectival:
- Boala cunoscută este pe jumătate vindecată
- Cartea citită mi-a plăcut.
Nume predicativ - Pomii sunt înfloriţi.
- Roxana este plecată la bunici.
- Câmpul pare înverzit.
Observaţii: Să nu se confunde predicatul nominal alcătuit din verbul copulativ „a fi” şi un nume predicativ
la participiu cu predicatul verbal exprimat prin verb la diateza pasivă.
4. Dacă verbul este la diateza pasivă, el primeşte complementul de agent
ex. Drumurile sunt păzite de soldaţi.
Dulceaţa a fost mâncată de copii.
Grădina fusese devastată de furtună.
2.Construcţiile pasive se pot transforma în construcţii active
Soldaţii păzesc drumurile.
Copiii au mâncat dulceaţa.
Furtuna devastase grădina.
Transformări
Subiectul→complement direct
Complementul de agent→subiect

Uneori nu putem preciza decât în context dacă este predicat nominal exprimat prin verb copulativ şi nume
predicativ-participiu sau de predicat verbal exprimat prin verb la diateza pasivă.
Haina este purtată.-Pv de tata
-Pn veche
Împăratul acela era vestit –Pv de cineva.
-Pn celebru
Tânărul este convins-Pv de colegi să dea la Academie.
-Pn că va reuşi la Academie.

Verbul auxiliar cu care se formeată diateza pasivă poate fi subînţeles:

Pv Pv
Lemnele sunt tăiate şi aşezate.
Documentele sunt aranjate, înregistrate de secretară și apoi semnate de director.

40
 Adverbul
Este parte neflexibilă de vorbire care determină
un verb Locuieşte departe.
un adverb E aproape bine.
un adjectiv E destul de frumoasă.
Clasificarea adverbelor:
A. După înţeles:

1. De mod: lesne, aşa

2. De timp: acum, târziu, devreme
3. De loc: aici, dincolo, departe
4. De cauză: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta
5. De scop: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta
Ccz: Pentru aceea te-am chemat, fiindcă îmi era dor de tine.
Ccs: Pentru aceea te-am chemat, ca să te văd.

B. După alcătuire:

1. simple: da, ba, aşa, mâine

2. compuse: astă-seară, mâine- dimineaţă, după-amiază

Adverbele pronominale sunt cele care ţin locul cuvintelor care exprimă împrejurări:

1. relative: când, unde, cât, cum

2. interogative: când? cum? unde? cât?
3. nehotărâte: undeva, cândva, oriunde, oricum, oricând

Locuţiuni adverbiale
Locuţiunile adverbiale sunt echivalente cu adverbe şi se comportă ca acestea. Elementele componente ale
locuţiunilor adverbiale sunt variate şi, după natura şi poziţia lor în contextul intern dat, putem distinge
următoarele tipuri de locuţiuni adverbiale:

a) Locuţiuni formate din prepoziţie + substantiv:

cu binele de faţă la timp
cu binişorul de drept în timp
cu carul de exemplu în faţă
cu droaia în veci în mijloc
cu forţa pe faţă în loc

b) Locuţiuni alcătuite din prepoziţie + adjectiv substantivizat:

cu frumosul, din plin, în plin etc.

c) Locuţiuni alcătuite din prepoziţie + participiu negativ (format cu prefixul negativ ’’ ne-’’):
pe neaşteptate, pe nevăzute, pe negândite, pe neprevăzute etc.

d) Locuţiuni alcătuite din prepoziţie + substantiv:

de la capăt, de la început etc.

41
 d) Locuţiuni alcătuite din formaţia prepoziţională ’’ de-a’’ +substantiv:
e) de.a buşilea, de-a berbeleacul, de-a tumba etc. ;
Unele dintre ele sunt marcate şi cu prepoziţiile ’’ cu’’ sau ’’ pe’’ : cu de-a sila, pe de-a dreptul, pe de-a-
ntregul, etc.
f) Locuţiuni alcătuite din substantive repetate :
bucăţică cu bucăţică din moment în moment oră de oră
ceas cu ceas din clipă în clipă din când în când
clipă de clipă minut de minut rând pe rând
din loc în loc etc.

g) Locuţiuni formate din cuvinte ce rimează:

calea- valea,harcea- parcea, talmeş- balmeş, vrând –nevrând, târâş-grăpiş etc.
i) Locuţiuni compuse din părţi de vorbire diferite:
amar de vreme c-o falcă- n cer şi cu nici una nici două nici în ruptul capului
ba bine că nu una-n pământ cu vârf şi îndesat într-o doară
ba chiar, cel puţin cu orice preţ de ajuns într-un noroc
cât pe ce cu şoșele cu momelecu de silă de milă nici pe departe
cu chiu cu vai noaptea-n cap de unde până unde tam- nisam
cu vai nevoie cu una cu două fără doar şi poate într-adins
pe nepusă masă de voie de nevoie într-adevăr
de bună seamă etc.

Gradele de comparaţie:
Pozitiv: bine , târziu, departe
Comparativ: de superioritate: mai bine, mai târziu, mai departe
de egalitate: tot aşa de târziu, la fel de departe, tot atât de bine
de inferioritate: mai puţin bine, mai puţin departe
Superlativ relativ: de superioritate: cel mai bine
de inferioritate: cel mai puţin bine
Superlativ absolut: de superioritate: foarte bine
de inferioritate: foarte puţin bine
Alte modalităţi de formare a superlativului absolut
-repetiţia adverbului departe, departe
-prelungirea unui sunet:depaaaarte
-cu ajutorul unei expresii departe de tot
-adverb/locuţiune adverbială+ prepoziţia de + adverbul nemaipomenit de bine, extraordinar de bine

Funcţii sintactice:
Cm: Munceşte bine. PV: Fireşte /că…..
Ct: Mâine voi pleca la Arad. Desigur /că……
Cl: Acolo mă aşteaptă prietenii mei. Pesemne/ că……
Cz: De –asta te-am chemat, fiindcă nu te văzusem Poate/ că……..
de mult. Negreşit/că…….,.
Cs: De –asta am adus cărţi, ca să citeşti. De bună seamă/ că……
Atr. adv.Oamenii de acolo mă aşteaptă.
NP: E bine că m-aţi înţeles.
E posibil să vină mâine.
E probabil că plouă mâine.
Chiar dacă lipseşte verbul copulativ, predicatul este
tot nominal.

42
Adverbele corelative apar în propoziţii regente, marcând suplimentar raportul dintre subordonată şi regenta
ei:
Aşa vom face,/ cum am stabilit.
Atât îţi ofer, cât ţi-am promis.
Acolo să pleci,unde te trimit.
Când te-oi chema, atunci să vii!

Adverbele devenite prin conversiune conjuncţii subordonatoare nu mai au înţeles de sine stătător, ci au
rol de element de relaţie().
Cum n-a înţeles, n-a ştiut.(fiindcă)
Unde stă aşa aproape, l-a chemat şi pe el.(fiindcă)
Cum a intrat, ne-a salutat.(îndată ce)
!Nu au funcţie sintactică.

43
 PREPOZIŢIA
1. P r e p o z i ţ i a este o parte de vorbire care exprimă raportul sintactic de s u b o r d o n a r e
dintre cuvinte în cadrul propoziţiei.
Prepoziţia este un instrument gramatical ce implică prezenţa a doi termeni, unul fiind un termen regent,
iar celălalt subordonatul său: o pădure de stejari, casa de lângă drum, a se sfătui cu prietenii, a intra în
vagon.
2. Prepoziţia nu îndeplineşte funcţia sintactică de parte de propoziţie; ea formează însă, împreună cu
părţile de vorbire pe care le introduce, unităţi sintactice ce funcţionează ca o singură parte de propoziţie: casă
de piatră (prepoziţia de intră în structura unui atribut); a se apropia de râu (prepoziţia de intră în structura unui
complement circumstanţial de loc).
3. Din punct de vedere morfologic, prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă

Clasificarea prepoziţiilor

După structură, prepoziţiile sunt de două feluri:

1) Prepoziţii s i m p l e

Acestea sunt alcătuite dintr-un singur element: a, asupra, către, contra, cu, de, după, fără, în, între, întru,
la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub;
2) Prepoziţii c o m p u s e .
a) deasupra, despre, din, dinspre, dintre, înspre, prin, printre;
b) de către, fără de, de pe, de după, de la, de lângă, de peste, pe lângă, pe sub, până la, până spre etc.
Rolul şi raporturile exprimate de prepoziţii

1. Singure, prepoziţiile nu au funcţie sintactică, dar ele formează grupuri prepoziţionale care pot îndeplini
diverse funcţii sintactice în propoziţie. Prepoziţia poate intra în structura următoarelor părţi de propoziţie:
-atributul: Era o carte cu poze. (Cezar Petrescu)
-complementul: Pe copii nu-i aduce barza. (G. Călinescu)

-numele predicativ: Copacii sunt de cărbune. (Cezar Petrescu)

2.Cuvântul introdus prin prepoziţie poate fi:

-substantiv: Şi-a construit o casă de piatră. (prepoziţia de introduce un substantiv care îndeplineşte funcţia
sintactică de atribut);
-pronume: Nu am vorbit cu el. (prepoziţia cu introduce un complement indirect exprimat printr-un
pronume);
-numeral: Despre cei trei s-a discutat detaliat. (prepoziţia despre introduce un numeral având funcţia
sintactică de complement indirect).
-un adverb: Nu vreau să plec de aici. (prepoziţia de marchează funcţia de complement circumstanţial de
loc a adverbului aici);

-un verb la infinitiv: Până a pleca, vreau să vorbesc cu voi. (prepoziţia până introduce un complement
circumstanţial exprimat printr-un infinitiv);

44
 -un adjectiv: Ne cunoaştem de mici. (prepoziţia de introduce un complement circumstanţial de timp
exprimat printr-un adjectiv).
Locuţiunile prepoziţionale sunt sintagme legate, în care prezenţa unei prepoziţii este obligatorie şi care
au valoarea relaţională a unei prepoziţii.
În funcţie de unitatea lexicală care intră în formaţie,locuţiunile prepoziţionale sunt de mai multe tipuri:

a) Locuţiuni provenite din adverb
precedate de una sau două
prepoziţii şi, uneori, urmate de
prepoziţie:
în afara, afară de, de dinaintea,
pe dinăuntrul, până în afara,
până pe dinaintea, în josul, în
susul, în dreptul, pe deasupra,
de- a latul etc.
b) Locuţiuni formate pe baza unui b) Locuţiuni alcătuite din părţi
substantiv însoţit de una sau de de vorbire diferite:
două prepoziţii: cu tot(cu), cu toată, conform
din cauza, în dosul, cu excepţia, cu, privitor la, referitor la,
în locul, din partea, din pricina, deosebit de etc.
în conformitate cu, faţă de, în loc
de, în materie de, din motive de,
cu privire la, peste drum de, cot
la cot cu, la mijloc de, la sfârşit
de, la început de etc.

!Locuţiunile prepoziţionale care sunt formate cu ajutorul articolului enclitic cer cazul genitiv: în afara,
înaintea, înăuntrul, în susul, în josul, în jurul, în timpul, în vremea, la mijlocul, la(în)spatele, în faţa, în
dosul, în fundul, în(la) dreapta, în(la) stânga, de-a curmezişul, de-a latul, de-a lungul, în ciuda, în dreptul,
în pofida, în preajma.
Regimul cazual al prepoziţiilor/locuţiunilor prepoziţionale

PREPOZIŢII ŞI LOCUŢIUNI PREPOZIŢIONALE CARE CER ACUZATIVUL

către fără de faţă cu
cu fără de împreună cu
de peste de pe lângă în materie de
de în la un loc cu
de către înspre faţă de
de la între în afară de
de lângă la în loc de
de pe lângă cât despre
de pe la până alături de
despre până la în raport cu
din pe în jur de
dinspre pe la în conformitate cu
dintre pentru cu privire la
după peste referitor la
de sub sub

PREPOZIŢII CARE SE CONSTRUIESC CU DATIVUL

contrar aidoma așișderea
datorită asemenea
graţie conform
mulţumită potrivit
PREPOZIŢII ŞI LOCUŢIUNI PREPOZIŢIONALE CARE SE CONSTRUIESC CU GENITIVUL
asupra în dreapta de-a lungul în dreptul
contra în stânga de-a latul în privinţa
deasupra în faţa în lungul
dedesubtul în spatele în latul
dinaintea în dosul în vederea
dinapoia în jurul în scopul
împotriva în mijlocul în baza
împrejurul de jur împrejurul din cauza
înaintea în susul din pricina
înapoia în josul în afara
45
 CONJUNCŢIA
1. C o n j u n c ţ i a este o parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii în cadrul frazei sau
două părţi de propoziţie de acelaşi fel în cadrul propoziţiei.
Conjuncţiile exprimă:
● raportul sintactic de s u b o r d o n a r e între o regentă şi subordonata ei: A spus că nu poate veni. M-a
întrebat dacă am fost la ore.

● raportul sintactic de c o o r d o n a r e :
– între două părţi de propoziţie: Am cumpărat cărţi şi caiete. E deştept şi foarte talentat.
– între două propoziţii: Deschide cartea şi citeşte!
– între o parte de propoziţie şi o propoziţie: Am studiat documentele din acea perioadă şi ce a mai fost
publicat în presă.
2. Conjuncţiile, la fel ca şi prepoziţiile, nu pot îndeplini singure funcţia unei părţi de propoziţie. Ele doar
leagă părţi de propoziţie sau propoziţii, fiind plasate, de obicei, între cele două unităţi sintactice.
În cazuri mai rare, conjuncţiile subordonatoare pot apărea în propoziţii principale exclamative: Că nu mai
vine odată! De-ar veni mai repede vara!
Notă. În practica analizei gramaticale, conjuncţiile coordonatoare se lasă în afara unităţilor pe care
le leagă, iar cele subordonatoare intră în structura subordonatelor pe care le introduc şi a căror valoare o
reprezintă:
Drumurile /şi/ potecile erau pustii. (M. Sadoveanu);
Îmi permiteţi /să spun şi eu ceva? (G. Călinescu).

Clasificarea conjuncţiilor după structură

Conform acestui criteriu, conjuncţiile se împart în următoarele clase:
a)conjuncţii s i m p l e
că, ci, dacă, dar, iar, nici, or, ori, sau, să, şi;
● conjuncţiile formate prin conversiune:
– provenite din adverbe: când (condiţional), cât (consecutiv), cum (cauzal), unde (cauzal);

– provenite din prepoziţii: de, până;

– provenite din pronume: însă;
– provenite dintr-o formă verbală: fie.

b) conjuncţii c o m p u s e
● conjuncţiile formate din alte părţi de vorbire care au termenii sudaţi: aşadar, deoarece, deşi, fiindcă,
încât, întrucât.

46
 Clasificarea conjuncţiilor după funcţia lor
1. După semnificaţia şi rolul lor gramatical, conjuncţiile pot fi clasificate în două categorii:
a) conjuncţii c o o r d o n a t o a r e şi b) conjuncţii s u b o r d o n a t o a r e .
2. Conjuncţiile c o o r d o n a t o a r e leagă părţi de propoziţie sau propoziții de acelaşi fel. După valoarea
lor, se disting următoarele tipuri de conjuncţii coordonatoare:
● c o p u l a t i v e (exprimă un raport de asociere): şi, nici– Luna şi soarele; harnică
şi ascultătoare. Afară tună şi fulgeră.
● a d v e r s a t i v e (exprimă un raport de opoziţie fără excludere): ci, dar, iar, însă, or („însă”)
– El e mic, dar voinic; Noi lucrăm, iar ei se plimbă.

● d i s j u n c t i v e (exprimă un raport de excludere): fie, ori, sau – Alb sau negru; ori unul, ori altul.
Mergi sau rămâi?
● c o n c l u z i v e (exprimă o concluzie, o urmare): aşadar, deci, dar („deci”) –
E tânăr, deci fără experienţă. Ai învăţat, deci vei reuşi.

3. Conjuncţiile s u b o r d o n a t o a r e exprimă raportul de subordonare în cadrul frazei legând

subordonata de regentă ei..
După numărul de raporturi exprimate, conjuncţiile subordonate sunt de două feluri:
a) Conjuncţiile subordonatoare cu valori multiple sau p o l i v a l e n t e ( N E S P E C I A L I Z A T E )
(introduc subordonate subiective, predicative, atributive, completive directe, indirecte, precum şi unele tipuri
de subordonate circumstanţiale): ca … să, că, dacă, de, să:
Le place să facă din ţânţar armăsar. (L. Rebreanu); Mai greu era să-i scoată sticleţii din capul fetei. (Cezar
Petrescu); Vă dau timp până mâine, să vă gândiţi mai bine. (Camil Petrescu)
c) Conjuncţiile subordonatoare monovalente (s p e c i a l i z a t e). Acestea introduc un anumit tip de
subordonate. Există următoarele subclase de conjuncţii subordonatoare specializate pentru exprimarea
raporturilor sintactice:

● de timp: până,în timp ce, până ce, imediat ce – Până nu vine el, noi nu putem pleca.
● de mod: precum, parcă, ca și cum, ca și când – Am făcut precum mi s-a spus.
● de cauză: căci, deoarece, fiindcă, întrucât– N-am cumpărat nimic fiindcă n-am avut bani.
● de consecinţă: încât, cât – E atât de întuneric, încât nu se vede la doi paşi.

● de concesie: deşi , cu toate că– Deşi l-am rugat, nu a vrut să mă asculte.

Vezi şi SEGMENTAREA UNUI TEXT ÎN PROPOZIŢII

47
 INTERJECȚIA

Definiție: I n t e r j e c ţ i a este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă, prin sunete articulate,
senzaţii, stări sufleteşti, manifestări de voinţă ale vorbitorului sau imită sunete şi zgomote din natură
Felul interjecțiilor:
1. După structură şi din punctul de vedere al originii lor, interjecţiile se grupează în
următoarele clase:
● interjecţii p r i m a r e (simple): ah!, aoleu!, of!, vai!, bre!, poc!, bravo!, halal!, adio! etc.
● interjecţii c o m p u s e : cioc-boc!, hodoronc-tronc!, tic-tac!, trosc-pleosc!, treanca-
fleanca!, tura-vura! etc.
● interjecţii formate din alte părţi de vorbire sau din grupuri de cuvinte prin conversiune:
Doamne!, Poftim! etc.

2. După semnificaţia lor, interjecţiile sunt de trei feluri:

● interjecţii cu v a l o a r e e m o t i v ă (exprimă senzaţii sau sentimente): a!, ah!, aoleu!,
aş!, brr!, bravo!, ehe!, halal!, hm!, oho!, of!, poftim!, ura!, vai!, zău! etc.
● interjecţii care exprimă un a c t d e v o i n ţ ă sau servesc ca m i j l o c d e
a d r e s a r e : ajutor!, aho!, alo!, bre!, cea!, cuţu-cuţu!, haide!, hăis!, ho!, iată!, măi!, pst!, ptru!,
pui-pui!, stop!, zât! etc.
● interjecţii i m i t a t i v e sau o n o m a t o p e e (reprezintă reproducerea aproximativă
a sunetelor din lumea înconjurătoare): bang!, bâz!, boc!, bâldâbâc!, buf!, cirip!, cotcodac!,
cucu!, cucurigu!, gogâlţ!, ham!, haţ!, hor!, mârr!, piu!, pleosc!, trosc!, zdup!, zvâr! etc.
Cele mai multe interjecţii cu valoare emotivă sunt polisemantice. Ele îşi precizează
sensul doar în cadrul contextelor în care apar.

• După alcătuire:
- Simple: Vai! Au! Fâș! Mac! Ham!; ( Interjecțiile repetate Ham! Ham!, Fâș! Fâș! sunt
interjecții simple. )
- Compuse: Tic-tac! Bing-bang! Hodoronc-tronc!

Locuțiuni interjecționale: Doamne ferește! La naiba!, Ca să vezi! Slavă Domnului! Pentru Dum
Fir-ar să fie!

Interjecțiile care imită zgomote din natură se numesc onomatopee: trosc! pleosc!

Funcțiile sintactice ale interjecțiilor:

Predicat verbal: Iepurele tuști! în tufiș.
Pupăza zbârrr! pe o dugheană.
Iată că a venit!
Hai cu mine! ( haide și haideti sunt tot interjecții și nu au persoană sau
48
număr.)
Nume predicativ: E vai de noi!
Băiatul ăsta e tra-la-la!
Atribut interjecțional: Are o rochie fâl! fâl!
Bravo națiune! Halal popor!
Complement de mod: Rățușca mergea teleap-teleap!

Observații:
1. Se aude de departe: Cioc! Cioc! Cioc!
Eu auz: hi, hăi, hi, hăi!
Șeful strigă chemarea: hăp-șa!
În aceste situații, interjecțiile nu au funcție sintactică ,ci reprezintă secvențe de vorbire
directă citată, deoarece nu aparțin aceluiași plan discursiv ca restul enunțului.
(vezi Gramatica limbii române-vol.I pag.674)

2. Unele interjecţii alcătuiesc p r o p o z i ţ i i n e a n a l i z a b i l e. Ele se folosesc fără a realiza

relaţii cu celelalte părţi ale propoziţiei:
Vai, mă doare!
Ura, am învins!
Sfinte Dumnezeule, ce-ai păţit?

49