Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.

Vâlcea

Particularităţi ale unui text poetic studiat aparţinând lui Tudor Arghezi

”Testament”, de Tudor Arghezi

- artă poetică modernă-

Poezia „Testament” de Tudor Arghezi deschide volumul de debut al autorului „Cuvinte

potrivite”, publicat în anul 1927.
Este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă viziunea despre lume, despre menirea
literaturii şi despre rolul artistului în societate.
Poezia se încadrează în modernism prin: estetica urâtului, încălcarea regulilor
prozodice (strofe inegale, măsura și ritmul variază), ambiguitatea limbajului, noutatea
metaforei, raportul dintre inspirație și tehnica poetică, dar are și elemente de tradiționalism
(legătura dintre generații, tematica socială, religioasă, motivul testamentului, rima
împerecheată).
Titlul „Testament” are două sensuri: unul denotativ și altul conotativ. Sensul propriu
(denotativ) desemnează un act juridic prin care o persoană îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i
fi îndeplinite după moarte, mai ales în legatură cu transmiterea averii sale. Sensul figurat
(conotativ) face trimitere la Vechiul și Noul Testament în care sunt concentrate învaţăturile
proorocilor şi apostolilor.
Tema face referire la creația literară (rodul harului divin şi al trudei) lăsată moștenire
urmașilor-cititori.
Lirismul este subiectiv fiind redat prin exprimarea directă a sentimentelor și prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: forme verbale și pronominale la persoana I și a II-a
singular și plural: ,,eu”, ,,am ivit”, ,,să urci”, ,,să schimbăm”, ,,mei”, ,,mea” etc.
Textul poetic este structurat în cinci secvențe/strofe lirice inegale și este conceput ca un
monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi lasă o moştenire ,,cartea”, metaforă ce
desemnează opera literară.
Incipitul conține ideea unei moștenirii spirituale, nu materiale, :,,Nu-ți voi lăsa drept
bunuri după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte". Epitetul ,,seara răzvratită” face
trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care se leagă de generaţiile viitoare, prin "carte".
Enumeraţia ,,râpi şi gropi adânci" sugerează greutățile, drumul dificil al cunoaşterii
străbătut de înaintaşi: ,,Prin râpi şi gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci”. Cartea –
motivul central al poeziei- devine o ,,treaptă” în desăvârşirea cunoaşterii: ,,Cartea mea-i, fiule,
o treaptă”.
În strofa a doua ,,cartea", creaţie elaborată cu trudă de poet, devine cartea de căpătâi a
urmaşilor (,,hrisovul vostru cel dintâi") şi trebuie prețuită de generaţiile viitoare fiindcă are o
valoare fundamentală, asemeni Bibliei, este un document al existenţei şi al suferinţei stămăşilor.
Strofa a treia – sugerează o evoluţie spirituală. Munca fizică este transformată în muncă
intelectuală. Astfel „sapa” – unealtă folosită pentru a lucra pământul devine ,,condei” – unealtă
de scris, iar „brazda” devine „călimară”.
Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea

Autorul aplică asupra cuvintelor aceeaşi trudă transformatoare prin care plugarii
supuneau pământul.
Limbajul rustic, popular, ,,graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” se transformă în ,,cuvinte
potrivite” (metaforă ce desemnează poezia ca trudă, și nu ca inspirație divină). Efortul poetic
presupune timp îndelungat: ,,Şi, frământate mii de săptămâni/Le-am prefăcut în versuri şi-n
icoane”.
Prin artă, cuvintele se metamorfozează, dar își păstrează forța expresivă, idee exprimată
prin oximoronul din versurile: ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă
dulcea lui putere.”
În concepția lui Arghezi cuvântul are forță, este atotputernic, poate să mângâie, să aline
sau să pedepsească: ,,Am luat ocara, şi torcând uşure/Am pus-o când să-mbie, când să-njure”.
Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, iar opera literară capătă valoare justițiară:
,,Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră”.
În strofa a cincea, apare ideea transfigurării socialului în estetic, prin faptul că
durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie (simbolizată prin ,,vioară"): ,,Durerea
noastră surdă si amară/O gramadii pe-o singura vioară.”
Arghezi introduce în literatură română estetica urâtului, concept pe care îl preia de la
scriitorul francez Charles Baudelaire: "Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi si
preţuri noi". Astfel, poetul consideră că orice aspect al realității, frumos sau urât, poate
constitui materialul poetic. Poezia reprezintă pentru Arghezi şi un mijloc de răzbunare a
suferinţei înaintaşilor: "Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte / Şi izbăveşte-ncet pedepsitor /
Odrasla vie-a crimei tuturor".
Ultima strofă evidentiază faptul că muza, arta contemplativă, ,,Domniţa" ,,pierde" în
favoarea meşteşugului poetic: ,, Întinsă lenesă pe canapea,/Domniţa suferă în cartea mea”.
Poezia este o îmbinare armonioasă între har divin, inspiraţie, talent “slova de foc” şi
efort, trudă poetică “slova făurită”: ,,Slova de foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se
mărită”.
Condiţia poetului este redată în versul “Robul a scris-o, Domnul o citeşte”; artistul este
un “rob”, un truditor al condeiului şi se afla în slujba cititorului, “Domnul”.
Limbajul poetic arghezian constă în asocieri surprinzătoare de cuvinte: arhaisme:
,,hrisov”, cuvinte populare: ,,gropi”, ,,râpi”, ,,pe brânci”, ,,plăvani”, termeni religioşi:
,,credinţă”, ,,icoane”, „Dumnezeu”, neologisme: ,,obscur”. Sunt prezente seriile antonimice:
,,când să-mbie, când să-njure”, jocul timpurilor verbale (viitor: ,,nu-ți voi lăsa”, prezent:
,,așteaptă”,,suferă”, trecut: ,,am ivit”,,,am prefăcut”,,,am luat”,,,făcui”).
Apare o succesiune de metafore: ,,carte”, ,,cuvinte potrivite”, ,,vioară”, ,,slova de foc”,
,,slova făurită” etc. dar și alte figuri de stil precum: comparația („Împărecheate-n carte se
mărită / Ca fierul cald îmbrățișat în clește”) epitetul („seara răzvrătită”, „dulcea lui putere”,)
oximoronul („Veninul strâns l-am preschimbat în miere, / Lăsând întreagă dulcea lui
putere”), enumerația (,,râpi și gropi adânci”).
Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea

Prozodia, îmbinând tradiție și modernitate, este inedită: poezia cuprinde strofe inegale ca
număr de versuri, cu metrica de 9-11 silabe și ritm variabil; rima ține de vechile convenții,
fiind împerecheată.
În concluzie, poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru
orientările poeziei interbelice, modernism și tradiționalism.