Prof.

Gabriela Dobrea 
ILUMINISMUL 

❖ Iluminismul – curent ideologic și cultural internațional, apărut în Franța în secolul al 

XVIII-lea, care promovează rațiunea și știința, având ca scop emanciparea popoarelor 
prin cultură. Mișcare de tip burghez, Ilumismul are caracter antifeudal, anticlerical și 
antimonarhic. 
❖ Ordinea feudală contestată: 
✔ Absolutismul monarhic înseamnă succesiune ereditară la tron, monarhul 
domnește prin drept divin, concentrând toate puterile din stat (legislativă, juridică, 
executivă). Regele poate să întemnițeze sau să exileze pe oricare dintre supușii 
săi, fără a da socoteală cuiva. 
✔ Contradicțiile sociale se agravează din cauza peoporțiilor celor trei clase care 
compun societatea franceză: nobilii (care nu depășeau 300.000) și clericii (circa 
130.000) dețin toate privilegiile, iar restul de 24 de milioane (burghezi, 
intelectuali, meșteșugari, negustori, țărani etc.), indiferent de avere, erau lipsiți de 
orice drepturi. 
✔ Clerul deține propria putere în stat, are o forță de care trebuie să țină seama și 
regele. O parte a clerului formează o clasă privilegiată, posedă 10% din bunurile 
funciare ale țării, nu plătesc impozite, dar percep ca dijmă 10% din recoltă. Clerul 
superior trăiește în lux la Curte, se bucură de influență și privilegii, în disprețul 
virtuților de modestie și sărăcie propovăduite de Evanghelii. 
✔ Catolicismul este religie de stat, iar adepții altor confesiuni și ateii sunt fie 
prigoniți, fie condamnați și uciși. 
✔ Cenzura politică și cea religioasă interzic operele realizate în spiritul luminior 
(Enciclopedia, 1751), le condamnă la ardere pe rug, iar pe autori, la închisoare 
(Diderot, 1749), la exil (Voltaire) sau le interzice publicarea operei în propria țară 
(Montesquieu publică Scrisorile persane la Amsterdam, 1721). 

Iluminiștii au, ca și umaniștii, preocuparea constantă pentru ființa umană, dar văzută în
context  social. Ei configurează trei idealuri majore: idealul politic, idealul social și idealul
pedagogic. 

∙ Idealul politic – monarhul luminat (rege preocupat de reforme sociale, emanciparea 

maselor pe calea culturii, nu a politicii); 
∙ Idealul social – contractul social, formulat de Jean Jacques Rousseau, în lucrarea cu  același
titlu, stipulează egalitatea tuturor oamenilor prin naștere și pactul cu societatea  care
trebuie să le ofere condiții egale; 
∙ Idealul pedagogic – educația naturală ține seama, în egală măsură, de trup și de suflet, 
după cum o definește tot Jean Jacques Rousseau, în romanul său Emile sau despre 
educație.
Din punct de vedere cultural, Iluminismul a dus la formarea unui nou spirit filosofic, la o 
bogată literatură, situată în continuarea esteticii clasice din secolul anterior, la dezvoltarea
eticii  și a pedagogiei, ca și a științei. Reprezentanții de seamă ai curentului – scriitori și
filosofi precum  Voltaire, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Diderot, d’Alambert,
Helvetius,  Beaumarchais, D’Holbach, La Mettrie (în Franța), Kant, Lessing, Herder,
Schiller, Goethe 
(în Germania), Locke și Hume (în Anglia), Goldoni (în Italia) – fac din Iluminism una
dintre  cele mai ample mișcări culturale și spirituale din istoria omenirii. 
 Iluminismul românesc este mișcarea ideologică și culturală care se manifestă între 1750
și  1840 și care promovează, ca și ilumismul apusean, răspândirea culturii raționaliste
moderne și  schimbarea mentalităților. Se caracterizează prin efortul de redeșteptare a
conștiinței naționale,  prin atenția acordată trecutului și elaborarea istoriei poporului și a
limbii. Contextul istoric  impune accentuarea luptei de emancipare politică, mai ales în
Transilvania. 

Evenimentele importante care au determinat mișcarea iluministă 

✔ 1691 – Transilvania este recunoscută drept principat autonom în Imperiul Habsburgic;

✔ 1698-1701 – O parte din clerul ortodox din Transilvania împreună cu credincioșii din 
parohiile respective realizează unirea cu Roma sau Uniația și constituie Biserica greco
catolică; cele două diplome ale împăratului Leopold al II-lea le conferă preoților și 
românilor uniți drepturi egale cu ale celorlalte trei națiuni: ungurii, sașii, secuii; ✔ 1759-
1761 – Are loc prigoana habsburgică împotriva ortodoxiei, nerecunoscută ca  religie, și
doar „tolerată”; 
✔ 1784 – Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan; 
✔ 1785 – Reformele împăratului „luminat” Iosif al II-lea impun desființarea iobăgiei în 
Transilvania; 
✔ 1791 – Cărturarii ardeleni înaintează Curții de la Viena petiția Supplex Libellus 
Valachorum. 

Iluminismul românesc 

∙ Are coloratură națională, este preocupat de felul în care s-au format poporul și limba 
română; 
∙ Susține programul redeșteptării naționale în plan politic, economic și
social; ∙ Încearcă să susțină recunoașterea românilor ca natio în
Transilvania; 
∙ Reface legăturile cu romanitatea occidentală; 
∙ Nu produce ruptura cu tradiția umanistă ca în culturile apusene; 
∙ Impune orientarea spre modelul cultural european; 
∙ Creează o amplă mișcare de afirmare națională.
Școala Ardeleană reprezintă mișcarea culturală iluministă din Transilvania, de la sfârșitul 
secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, susținută de cărturari proveniți din 
familii de preoți și mici nobili de confesiune greco-catolică. Fac studii la Roma și la Viena, 
cercetează bibliotecile și arhivele ca să argumenteze, pe baza documentelor, romanitatea 
poporului și latinitatea limbii române. Activitatea lor se desfășoară pe mai multe fronturi:
istoria,  filologia, teologia, educația, popularizarea științelor vremii. În plan politic, redactează
cele două  memorii Supplex Libellus Valachorum, adresate împăratului Leopold al II-lea,
cerând  recunoașterea românilor ca natio și drepturi egale cu celelalte trei națiuni din
Transilvania.  Precursorul și mentorul Școlii Ardelene este considerat episcopul Inocențiu
Micu-Klein, iar  ceilalți patru corifei – Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și
Ioan Budai-Deleanu – deși au aceeași formare intelectuală, apar ca personalități distincte,
prin preocuparea insistentă  pentru un anumit domeniu al cunoașterii (filosofie, istorie,
teologie) și creației (literatură).  
 Operele istorice ale reprezentanților Școlii Ardelene dovedesc o concepție clară
asupra  scopului pentru care scriau, cu un acut spirit militant, ce îl dublează pe cel științific, și
anume  argumentarea romanității poporului și a continuității lui. Astfel, Samuil Micu scrie
Istoria și  lucrurile și întâmplările românilor (nepublicată), o primă încercare de a cuprinde
toată istoria  poporului român. Gheorghe Șincai redactează Hronica românilor și a mai
multor neamuri... 
(1808), o istorie foarte documentată. Petru Maior, cu Istoria pentru începutul românilor în 
Dachia (1812), marchează debutul istoriografiei române moderne. Ioan Budai-Deleanu 
redactează o lucrare de o erudiție impresionantă, exclusiv în latină, De originibus populorum 
Transilvaniae (neterminată și nepublicată), neacceptând teoria că dacii ar fi fost exterminați
de  romani. 

Lucrările filologice ale reprezentanților Școlii Ardelene au avut un rol important în 
adoptarea alfabetului latin, în impunerea normelor literare și în fixarea unor norme
ortografice,  dovedind originea latină a limbii române. Samuil Micu și Gheorghe Șincai scriu,
în limba latină,  prima gramatică tipărită a limbii române, Elementa linguae daco-romanae
sive valachicae 
(1780). Samuil Micu semnează și prima carte în limba română tipărită cu caractere latine,
Carte  de rogaciuni pentru evlavia omului chrestin (Viena, 1779); Petru Maior scrie
Disertație pentru  începutul limbei române (1812), prima lucrare filologică în care se afirmă
că limba română își  are originea în latina vulgară. Lexiconul de la Buda, inițiat de Samuil
Micu, este primul dicționar  etimologic al limbii române. 

Socotit de unii critici și istorici literari drept primul mare scriitor român, Ioan Budai
Deleanu a scris o operă unică în literatura română, Țiganiada, singura epopee terminată (până
în  1990, când a apărut Levantul de Mircea Cărtărescu) și care, dacă ar fi fost cunoscută în
epocă, ar  fi determinat hotărâtor evoluția literaturii române.