Sunteți pe pagina 1din 12

NINA BERBEROVA (1901-1993). S-a născut la Sankt Petersburg în 1901.

În 1925 emigrează
în Franţa şi, de aici, în 1950, în Statele Unite. Consacrarea ei literară a început în anul 1985, când
Editura Actes Sud îi publică, în traducere, romanul, L’Accompagnatrice, care obţine un enorm
succes.

A crezut necontenit că e fericită. Prima oară în copilărie, când, găsind în


parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă, cu gândul să-l păstreze numai pentru
ea, ca jucărie. S-a înşelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta:
prietenia. A doua oară când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu
era fericirea: era o greşeală, care i-a adus milă, tristeţe şi singurătate. A treia
oară, când s-a lăsat iubită, ca să-şi dovedească doar ei că este tânără, liberă
şi… fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Şi apoi, la un moment dat,
a ştiut sigur că nu se mai înşeală. Nu l-a crezut pe el, atunci când i-a spus că
fericirea e ca aerul, n-o simţi.

MEDITAŢIA
TEHNICI PENTRU A
ÎNCERCA

DE SRI CHINMOY
CUPRINS:
 Ce este Meditaţia?
 ABC-ul Meditaţiei
 Postura
 Respiraţia corectă
 Meditaţia Leului
 Rugăciunea şi Meditaţia
 Mantra
 Când începi Meditaţia

CE ESTE MEDITAŢIA?

Ce este meditaţia? Meditaţia este trezirea sinelui omului.


Meditaţia ne spune un singur lucru: Dumnezeu este.
Meditaţia este limbajul lui Dumnezeu. Când tu şi eu vorbim
româneşte suntem capabili să ne înţelegem unul pe celălalt.
Dacă vrei să comunici cu Dumnezeu, atunci limbajul pe care
trebuie să îl vorbeşti este meditaţia. Acesta este limbajul comun
al omului şi al Lui Dumnezeu. Când păşeşti adânc în interior, în
ascunzişurile cele mai tainice ale inimii tale, comunici cu
Dumnezeu prin intermediul meditaţiei.
Prin intermediul meditaţiei putem să primim pace durabilă,
pace divină. Dimineaţa dacă am meditat însufleţit şi am primit o
clipă de pace, atunci această clipă de pace va impregna întreaga
noastră zi. Iar când avem o meditaţie de ordinul cel mai înalt
atunci primim cu adevărat pace, lumină şi beatitudine durabile.
Avem nevoie de meditaţie deoarece dorim să creştem în lumină
şi să ne împlinim în lumină. Motivul pentru care pătrundem în
meditaţie este foamea noastră interioară. Simţim că în interiorul
nostru este ceva vast, ceva divin. Simţim că avem neapărată
nevoie de acest lucru; foamea noastră vine de la nevoia noastră
spirituală.
Meditaţia nu înseamnă doar să stai liniştit cinci sau zece
minute. Mintea trebuie calmată, liniştită şi în acelaşi timp trebuie
să fie vigilentă ca să nu îngăduie intrarea nici unui gând şi nici
unei dorinţe care să ne disturbe. Când ne calmăm şi ne liniştim
mintea simţim că în interiorul nostru se iveşte o nouă creaţie.
Când mintea este golită şi liniştită iar întreaga noastră existenţă
devine un vas gol, fiinţa noastră interioară poate invoca pacea
infinită, lumina şi beatitudinea să intre în vas şi să îl umple.
Aceasta este meditaţia.
Când ne gândim că noi suntem aceia care încearcă să
mediteze, meditaţia pare complicată. Dar meditaţia adevărată nu
este făcută de noi. Ea este făcută de Pilotul nostru Interior,
Supreme, care meditează în mod constant în şi prin noi. Noi
suntem doar vasul şi îi îngăduim Lui să ne umple cu întreaga Sa
Conştiinţă. Începem cu efortul nostru personal, dar odată ce
mergem adânc în interior, vedem că nu efortul personal ne
îngăduie să intrăm în meditaţie. Supreme este acela care
meditează în şi prin noi cu acordul şi vigilenţa nostră conştientă.
Ţelul ultim al meditaţiei este să ne stabilim uniunea
conştientă cu Dumnezeu. Dacă practicăm meditaţia, va veni o zi
când ne vom stabili uniunea conştientă cu Dumnezeu. Atunci
Dumnezeu ne va dărui pacea Sa infinită, lumina Sa infinită şi
beatitudinea Sa infinită iar noi vom creşte în această pace,
lumină şi beatitudine infinită. Sri Krishna a meditat. El a devenit
Dumnezeu Dragostea Divină. Buddha a meditat. El a devenit
Dumnezeu Lumina Divină. Isus a meditat. El a devenit Dumnezeu
Compasiunea Divină. Acum Dumnezeu vrea ca noi să medităm. El
doreşte ca să devenim Dumnezeu Viaţa Divină.

ABC-UL MEDITAŢIEI

Să încep cu ABC-ul meditaţiei. Când meditezi acasă, ar


trebui să ai un colţ al camerei tale care este absolut pur şi sfânt-
un loc sacru pe care să îl foloseşti doar pentru meditaţie.
Când practici meditaţia individuală zilnică, încearcă să
meditezi singur. Meditaţia colectivă este importantă, dar pentru
meditaţia zilnică este mai bine să meditezi în intimitate, în faţa
altarului propriu.
Înainte să începi să meditezi îţi este de ajutor dacă poţi să
faci un duş sau o baie. Purificarea corpului este absolut necesară
pentru purificarea conştiinţei. Dacă nu poţi să faci un duş sau o
baie înainte să te aşezi să meditezi, ar trebui măcar să îţi speli
faţa. Este de asemenea recomandabil să porţi haine curate şi
luminoase (deschise la culoare).
Îţi va fi de ajutor să arzi câteva beţişoare aromate şi să ţii
câteva flori în faţa ta. Sunt unii oameni care spun că nu este
necesar să ai flori în preajma ta în timpul meditaţiei. Ei spun:
“Floarea este în interior: lotusul cu o mie de petale este în
interior.” Dar floarea fizică pe care o ai în faţa ta îţi reaminteşte
de floarea interioară. Culoarea, parfumul, şi conştiinţa ei pură îţi
dăruiesc puţină inspraţie. De la inspiraţie primeşti aspiraţie iar
aspiraţia îţi dăruieşte realizarea.
Este acelaşi lucru când foloseşti lumânări în timpul
meditaţiei. Flacăra unei lumânări nu îţi va dărui ea însăşi
aspiraţie: flacăra interioară este aceea care îţi va dărui aspiraţie.
Dar când vezi flacăra exterioară, atunci imediat simţi că flacăra
din fiinţa ta interioară deasemenea urcă sus, mai sus şi cel mai
sus. Şi când miroşi parfumul tamâiei, poate primeşti doar o
picătură de inspiraţie şi purificare, dar aceasta poate fi adăugată
comorii tale interioare.

POSTURA

În timp ce meditezi este important să îţi menţii coloana


vertebrală dreaptă, verticală, iar corpul să fie relaxat. Când
corpul este ţeapăn, calităţiile divine şi armonioase care curg în şi
prin el în timpul meditaţiei nu vor fi recepţionate. Corpul nu ar
trebui să stea nici neconfortabil. Când nu se simte confortabil
automat îşi va schimba poziţia. În timp ce meditezi fiinţa ta
interioară te va îndrepta în mod spontan către o poziţie
confortabilă şi apoi depinde de tine să o menţii. Avantajul
principal al poziţiei lotusului este că te ajută să îţi menţii şira
spinării dreaptă şi verticală. Dar nu va menţine neapărat şi corpul
relaxat. Deci poziţia lotusului nu este deloc necesară pentru o
meditaţie bună. Mulţi oameni meditează foarte bine în timp ce
stau pe scaun.

RESPIRAŢIA CORECTĂ

Respiraţia corectă este foarte importantă în meditaţie. Când


inspiri încearcă să inspiri cât poţi de încet şi liniştit astfel încât
dacă cineva ar pune un firicel de aţă în faţa nasului tău, acesta
nu s-ar mişca deloc. Şi când încerci să expiri, încearcă să expiri
chiar şi mai încet decât ai inspirat. Dacă este posibil, lasă o
scurtă pauză între sfârşitul primei expiraţii şi începutul celei de a
doua inspiraţii. Dacă poţi reţineţi respiraţia câteva secunde. Dar
dacă este dificil să nu o faci. Niciodată să nu faci nimic din ce îţi
va dăuna organelor sau sistemului respirator.
Primul lucru la care ar trebui să te gândeşti în timp ce inspiri
este puritatea. Când inspiri, dacă poţi să simţi că suflarea ta vine
direct de la Dumnezeu, de la Puritatea însăşi, atunci respiraţia ta
poate fi purificată cu uşurinţă.
Apoi, de fiecare dată când inspiri, încearcă să simţi că aduci
în corpul tău pace, pace infinită. Opusul păcii este neliniştea,
agitaţia. Când expiri, încearcă să simţi că expulzezi sau elimini
agitaţia şi neliniştea din tine. Când respiri astfel vei descoperi că
neliniştea te va părăsi. După ce practici aceasta de câteva ori
încearcă să simţi că inspiri putere din univers. Iar când expiri
simte că frica părăseşte corpul tău. După ce faci aceasta de
câteva ori, încearcă să simţi că inspiri bucurie, bucurie infinită şi
că expiri tristeţea, suferinţa şi melancolia.
Mai este un lucru pe care de asemenea poţi să îl încerci.
Simte că inspiri nu aer ci energie cosmică. Simte că o energie
cosmică uriaşă intră în tine cu fiecare respiraţie şi o vei folosi
pentru a îţi purifica corpul, vitalul mintea şi inima. Simte că nu
este nici un singur loc în corpul tău care nu a fost ocupat de
energie cosmică. Ea curge ca un râu în interiorul tău, spălând şi
purificând întreaga fiinţă. Apoi când începi să expiri, simte că
expiri toată mizeria din tine – toate gândurile nedivine, ideile
obscure şi acţiunile impure. Tot ce consideri nedivin în interiorul
tău, orice nu vrei să pretinzi că este al tău, simte că îl expiri.
Aceasta nu este pranayama tradiţională din yoga, care este
mult mai complicată şi mai sistematizată, dar este cea mai
eficientă metodă spirituală de respiraţie. Dacă practici această
metodă de respiraţie, vei vedea curând rezultatele. La început va
trebui să îţi foloseşti imaginaţia, dar după o vreme, vei vedea şi
vei simţi că nu este deloc imaginaţie ci realitate. Tu inspiri în
mod conştient energia care curge în jurul tău, purificându-te şi
golindu-te de tot ce este nedivin. Dacă poţi să respiri astfel cinci
minute zilnic, vei fi capabil să faci un progres foarte rapid. Dar
aceasta trebuie făcută într-un mod conştient şi nu mecanic.
MEDITAŢIA LEULUI

Cel mai bine este să meditezi cu ochii parţial deschişi şi


parţial închişi. În acest fel tu eşti rădăcina copacului şi în acelaşi
timp ramura cea mai de sus. Simte că partea din tine care are
ochii pe jumătate deschişi este rădăcina, simbolizând Mama-
Pământ. Cealaltă parte, care are ochii pe jumătate închişi este
ramura cea mai înaltă, lumea viziunii sau hai să îi spunem Raiul.
Conştiinţa ta este pe nivelul cel mai înalt şi de asemenea aici pe
pământ încercând să transforme lumea.
Când meditezi cu ochii pe jumătate deschişi şi pe jumătate
închişi faci ceea ce se numeşte meditaţia leului.

RUGĂCIUNEA ŞI MEDITAŢIA

Diferenţa dintre rugăciune şi meditaţie este aceasta:


rugăciunea este ceva absolut intens şi înălţător, în timp ce
meditaţia este ceva vast şi imens care în final se extinde în
Infinit. Când ne rugăm simţim că exisenţa noastră este o flacără
ce se înalţă într-o singură direcţie. De la tălpile picioarelor până
în creştetul capului, întreaga noastră fiinţă invocă şi strigă în
sus. Însăşi natura rugăciunii este să Îl atingi pe Dumnezeu
mergând în sus.
Dar meditaţia nu este aşa. Când medităm, ne aruncăm într-o
extindere vastă, într-o mare infinită de pace şi beatitudine sau
întâmpinăm Vastitatea infinită în noi. Rugăciunea de obicei nu se
răspândeşte, dar meditaţia se răspândeşte; de fapt este o
expansiune imediată. Meditaţia, ca aripile unei păsări se
desfăşoară în pace, lumină şi beatitudine. Când medităm vedem,
simţim şi creştem în întregul univers de lumină şi beatitudine.
Rugăciunea cea mai înaltă este „Facă-se Voia Ta”. Aceasta
este în mod absolut înălţimea cea mai mare atinsă de rugăciune.
Aceasta este de asemenea începutul meditaţiei. Acolo unde
rugăciunea îşi încetează călătoria, începe meditaţia. În meditaţie
nu spunem nimic, nu facem nimic, nu avem nimic. Totul a fost
spus şi făcut în şi prin noi, de dragul lui Supreme. În lumea
meditaţiei, Supreme acţionează în şi prin noi pentru El însăşi.
Când ne rugăm, urcăm la Dumnezeu; când medităm,
Dumnezeu coboară la noi. În final este acelaşi lucru.
Când mă rog, eu vorbesc şi Tatăl ascultă. Când meditez,
Tatăl meu vorbeşte şi eu ascult. Când devenim foarte avansaţi în
viaţa spirituală şi abandonaţi în totalitate Voinţei Divine, nu va
trebui nici să Îi vorbim nici să Îi cerem nimic lui Dumnezeu.
Atunci vom vedea că Dumnezeu cunoaşte întotdeauna nevoile
noastre şi are grijă de noi infinit mai mult decât avem noi grijă de
noi.

MANTRA

O mantră este o incantaţie. Poate fi o silabă, un cuvânt,


câteva cuvinte sau o proproziţie. Când repeţi o mantră de mai
multe ori aceasta se numeşte japa.
Fiecare mantră reprezintă un aspect particular al lui
Dumnezeu şi fiecare mantră are o semnificaţie specială şi o
putere interioară. Căutătorul trebuie să primească o mantră
adecvată de la maestrul său spiritual sau din interior.
Japa şi mantrele au propria lor putere. O mantră invocă un
aspect particular al lui Dumnezeu. Dar dacă căutătorul poate
medita bine zece sau cincisprezece minute şi intră în
expansiunea infinită a păcii, luminii, şi beatitudinii, atunci
sufletul său poate să se desfete cu ceea ce are nevoie sau ce
doreşte.
Dacă nu poţi intra în meditaţia ta cea mai profundă deoarece
mintea este agitată atunci aceasta este o ocazie de a folosi o
mantră. Poţi repeta câteva minute „Supreme” sau „Aum” sau
„Dumnezeu”. De asemenea dacă eşti atacat pe planul vital--
emoţional şi în tine intră gânduri rele sau vibraţii neplăcute, poţi
să repeţi „Aum”, sau numele lui „Supreme”. În acest caz încearcă
să o faci cât mai repede posibil. Când încerci să îţi cureţi mintea
de impurităţi, trebuie să cânţi ca şi cum ai alerga să prinzi un
tren în mers. În timpul japa-ei obişnuite, spune mantra în mod
normal şi însufleţit dar nu prelungi prea mult: altfel nu vei avea
vreme să cânţi de 500 de ori sau de 600 de ori cât este necesar.
Dacă vrei să dobândeşti o purificare deosebiă a naturii tale,
atunci japa este cea mai efectivă. Dar trebuie să o faci în mod
sistematic, pas cu pas. Astăzi repetă „Aum” sau „Supreme” sau
orice altă mantră foloseşti, de 500 de ori. Mâine repetă mantra de
600 de ori; poimâine de 700 de ori şi aşa mai departe până ajungi
la 1200 în decurs de o săptămână. Apoi descreşte zilnic până
atingi din nou 500. Astfel e ca şi cum ai urca într-un copac şi apoi
ai coborî din acesta.
Te rog continuă acest exerciţiu săptămânal, timp de o lună.
Apoi fie că doreşti sau nu să îţi schimbi numele, lumea îţi va da
un nou nume: „Puritate”.

CÎND ÎNCEPI MEDITAŢIA

Poţi să începi meditaţia repetând de câteva ori numele lui


„Supreme”. Supreme este Guru-l nostru etern. Sau dacă poţi să
cânţi „Aum” însufleţit, de asemenea te va ajuta.
În viaţa spirituală, recunoştiinţa este foarte importantă.
Dimineaţa devreme când îţi începi meditaţia, respiră foarte
adânc de trei ori şi în timp ce inspiri oferă-ţi recunoştiinţa
însufleţită Lui Supreme deoarece te-a trezit şi ţi-a dăruit nevoia
urgentă de a medita. Din mii şi milioane de oameni de pe pământ,
el te-a ales pe tine pentru a intra în viaţa spirituală; aşa că în
mod normal Îi eşti recunoscător.
Meditaţia este ca şi cum ai coborî pe fundul oceanului unde
totul este calm şi liniştit. La suprafaţă pot fi o multitudine de
valuri, dar marea nu este afectată în adâncime. În adâncurile
cele mai adânci, marea este în totalitate liniştită. Când începem
să medităm, mai întâi încercăm să atingem propria noastră
existenţă interioară, existenţa noastră adevărată-- aceasta ar fi
cum s-ar spune fundul mării. Apoi, când vin valurile din lumea
exterioară, nu suntem afectaţi. Frica, dubiul, grija şi toate
tumulturile vieţii sunt spălate, deoarece în interiorul nostru este
pace solidă. Gândurile nu ne pot atinge, deoarece în minte este
în totalitate pace, linişte, unitate. Ca şi peşti din mare, ei sar şi
înoată dar nu lasă nici o urmă. Deci când suntem în meditaţia cea
mai înaltă, simţim că suntem marea şi vieţuitoarele din mare nu
ne pot afecta. Simţim că suntem cerul şi toate păsările care
zboară pe lângă noi nu ne pot afecta. Mintea noastră este cerul şi
inima noastră este marea infinită. Aceasta este meditaţia.

DESPRE AUTOR

Născut în Bengal, India, Sri Chinmoy este un poet şi un


filozof al secolului XX. Parfumul înţelepciunii Estice radiază din
stilul său modern iar grădina de flori a ideilor şi sentimentelor
îmbobocesc ca rezultat al iluminării. El ne arată drumul către
grădina noastră secretă care sălăşuieşte adânc în interiorul
nostru.
Sri Chinmoy este un lider spiritual internaţional, autor, artist,
muzician şi atlet care trăieşte actualmente la New York. De
asemenea el ţine anual în toată lumea o serie de concerte
dedicate păcii. El şi-a dedicat viaţa căutării lumii păcii şi
împlinirii potenţialului nelimitat al spiritului uman. A inspirat
milioane de oameni din toată lumea să descopere izvorul nesecat
al păcii şi împlinrii care se află adânc în interiorul fiecăruia din
noi.

“Peace “Pacea
Is oneness-love universal Este iubirea unităţii
universale
In action.” În acţiune.”

S-ar putea să vă placă și