Sunteți pe pagina 1din 7

Îngrăşarea mieilor se face pe parcursul a trei faze distincte: faza de

acomodare, faza de îngrăşare şi faza de finisare.


Faza de acomodare începe imediat după recepţia mieilor şi durează de regulă
10-14 zile.
Din activitatea unor exploataţii în care se îngraşă miei la sol s-a constatat
că, o mare parte din mieii recepţionaţi nu au fost obişnuiţi să consume furaje
concentrate şi fân, fiind ţinuţi de crescători numai pe păşune împreună cu oile
mame.
Introducerea acestor miei în boxe şi hrănirea lor doar cu concentrate
măcinate (sau granule) şi fân, a condus la un procent mare de mortalitate şi
sacrificări (peste 10% în prima lună), iar la cei rămaşi în viaţă la stagnarea
sporului în greutate pe o perioadă de cel puţin 2-3 săptămâni. Pentru a reduce
cât mai mult din aceste neajunsuri, propunem ca în faza de acomodare mieii să
se împartă în trei grupuri:
1.Grupul de miei care au consumat numai lapte matern si iarba.
În zona de vest a României unde predomină oile de rasă Țurcană, circa
80% din mieii sunt crescuți în acest sistem, numai cu lapte matern de la oile
mame și lapte de pe pășune.
Cu aceștia se formează turme separate de 300-500 miei, în cazul nostru
400 mieii, care vor fi întreţinute pe păşune. În acest sens s-a prevăzut prin proiect
o păşune cultivată cu graminee de foarte bună calitate.
La acest grup în prima zi a fazei de acomodare păşunatul va dura 8 ore
(între orele 7-11 şi 18-22) urmând ca în fiecare zi să scadă 0,5 ore, ajungând la
14-15 zile la 1-1,5 ore.
Între orele 11-18 ziua şi 22-07 dimineaţa, mieii vor primi cantităţi crescânde
de fân şi concentrate (granule) cu 18 % PB conform tabelului următor.
După 14 zile mieii se introduc în boxe de îngrășare în adăpost, unde vor
primi numai fibroase (fân, paie) şi concentrate.
Chiar şi după aplicarea acestui program de acomodare s-a constatat că 10-
15% din miei nu se obişnuiesc cu regimul de furajare uscată şi/sau încărcătură
mare în boxe şi în consecinţă sunt apatici consumă puţine furaje, slăbesc şi chiar
unii mor (1-3%). Aceşti mieii se separă şi se vor întreţine o perioadă mai lungă pe
păşune (cel puţin încă 14 zile) şi apoi în boxe cu densitate mai mică (1 miel/mp),
sau se vor creşte numai pe păşune cu supliment de fân şi concentrate, în pauza
de amiază şi pe timpul nopţii.
2.Grupul de miei care în perioada de alăptare au consumat lapte
matern, fân, concentrate măcinate, dar şi iarbă însoţind oile mame la
păşune.
Mieii din acest grup se întreţin la păşune 7-14 zile, reducând zilnic perioada
de păşunat cu asigurarea la discreţie a fânului şi concentratelor, fie se introduc în
boxe unde se hrănesc la început cu fân 200 gr, concentrate 500 gr şi masă verde
pălită 1-1,5 kg, urmând ca masa verde să fie înlocuită în 10-14 zile.
3.Grupul de miei care în perioada de alăptare au consumat lapte
matern, iar de la două săptămâni după fătare, fân şi concentrate măcinate.
Aceşti miei se pot prelua de la 12-15 kg greutate şi dacă nu au fost scoşi la
păşune se vor furaja, în prima săptămână restricţionat, iar în a doua săptămână
la discreţie, cu fân (250 g/zi/miel) şi concentrate cu 18% PB (250 g/zi/miel).
Aceşti miei corespund cel mai bine pentru îngrăşarea la sol.
La sfârşitul fazei de acomodare mieii problemă (slabi, apatici, bolnavi, etc.)
se scot din boxe şi vor forma o turmă care se întreţine la păşune sau se introduc
în boxe staţionar cu o încărcătură mai mică (1 miel/mp) unde vor primi un fân de
cea mai bună calitate şi un amestec de concentrate cu 18% PB.
Pentru controlul îngrăşării la fiecare grup sau boxă se stabilesc 5-10% din
miei care se marchează distinct pe corp (cu ovisem, spray, etc.), constituind lotul
de control al îngrăşării. Aceşti mieii se cântăresc la începutul şi la sfârşitul fazei
de acomodare, la începutul fazelor de creștere, îngrășare, finisare și la sfârșitul
acestor faze pentru a evalua sporul de creștere și dinamica masei corporale.
Sporul mediu zilnic este de 80-120 g la mieii întreţinuţi pe păşune şi 180 -
220 g la mieii întreţinuţi în stabulaţie.

Faza de creştere şi îngrăşare are o durată variabilă (90 - 105 zile),


dependentă de greutatea mieilor la începutul fazei, s.m.z-ul realizat şi greutatea
corporală solicitată de beneficiar la livrare.
Pentru această fază toţi mieii vor fi întreţinuţi în regim de stabulaţie cu
excepţia mieilor care la sfârşitul fazei de acomodare sunt slabi, apatici şi nu
acceptă sau consumă foarte puţin fibroase şi concentrate .
Aceştia reprezintă 2 – 3 % din efectiv şi în continuare se vor întreţine pe
păşune cu acces la concentrate şi fibroase în cursul nopţii.
Îngrăşarea în stabulaţie este mai eficientă deoarece se reduce consumul de
energie prin limitarea mişcărilor şi în consecinţă creşte s.m.z.-ul şi scade
consumul specific (CS) și se obțin carcase de calitate superioară.
Personalul care îngrijeşte mieii execută lucrări zilnice şi periodice.
Lucrările zilnice obligatori sunt:
- furajarea mieilor;
- primenirea aşternutului;
- scoaterea şi izolarea mieilor bolnavi şi a celor morţi;
- verificarea şi curăţirea adăpătorilor, apoi introducerea unor vitamine şi
săruri minerale în apa de băut.
Mieii vor fi furajaţi în funcţie de greutatea corporală cu raţii bazate pe
fibroase (fân de graminee şi paie de orz) 40-45% şi pe amestec de concentrate
(sau granule) 55-60% (Reţetele R4, R5, R6, R7).
În timp ce mieii consumă furaje la jgheaburi, se primeneşte aşternutul cu
paie curate 0,3-0,4 kg/mp (circa 1 balot de 20 kg/2 boxe).
Totodată se observă starea mieilor, iar cei care rămân în decubit sau nu
consumă furaje se scot şi se izolează într-o boxă, de obicei la capătul
adăpostului, unde vor primi îngrijiri medicale.
Dacă sunt şi mieii morţi aceştia se duc imediat într-o încăpere specială,
unde se jupesc, iar cadavrul se examinează anatomopatologic şi, apoi în funcție
de leziuni, se trimit probe biologice la laboratorul sanitar-veterinar.
Faza de creştere şi îngrăşare se desfăşoară cel mai adesea în sezonul
cald (mai-august).
Controlul calităţii furajelor şi determinarea principiilor nutritivi, se execută
periodic (la circa 2 săptămâni) prin prelevarea de probe şi transmiterea acestora
la un laborator autorizat.
Prin asigurarea zilnică a cantităţilor de furaje prevăzute în raţii, a apei la
discreţie şi a tratamentelor preventive şi curative şi prin respectarea condiţiilor de
microclimat (asigurarea ventilaţiei, aşternut zilnic din paie curate pentru absorbţia
amoniacului, etc.), se prevede realizarea unui spor mediu zilnic, în faza de
creștere și îngrășare, de 180-220 g cu un consum specific de 5-6 UNC/kg.
Faza de finisare depinde de stadiul de îngrăşare, nefiind obligatorie.
Dacă raportul energoproteic se respectă în faza de creştere şi îngrăşare miei
depun puţină grăsime în carcasă şi în acest caz pentru a îmbunătăţi calitatea
cărnii, prin marmorare şi perselare, se reduce nivelul proteic al raţiei la 10-11%
prin creşterea proporţiei de porumb și orz în amestecul de concentrate. Faza de
finisare durează 2 săptămâni, realizându-se 180 - 200 g s.m.z. cu un consum
specific de 6,5-8 UN. În ultima lună de îngrăşare se scot din raţie toate
ingredientele (uree, antibiotice, paleative, etc.) care pot influenţa calitatea cărnii şi
se execută vaccinuri (anticărbunos, antiaftos, etc.) la cererea beneficiarului.

S-ar putea să vă placă și