Judeţul Ilfov

I. Situaţia ocupării romilor la nivel judeţean

I.1. Privire de ansamblu

Conform ultimului Recensământ, populaţia de etnie romă din judeţul Ilfov este de
11.121 persoane, însă organizaţiile rome estimează un număr considerabil mai ridicat, de
aproximativ 35.000. Localităţile în care există comunităţi numeroase de romi sunt:
1 Decembrie, Baloteşti, Cernica, Găneasa, Jilava, Panteliomn, Tunari, Vidra, Glina,
Ciorogârla, Petrachioasa, Ştefăneştii de Jos, Cornetu, Mogoşoaia, Chitila, Popeşti
Leordeni şi Snagov.
Două dintre aceste comunităţi au fost selectate pentru o analiză mai detaliată:
Jilava şi Pantelimon
La nivelul judeţului există 10 experţi locali de etnie romă angajaţi în primării
(1 Decembrie, Baloteşti, Cernica, Găneasa, Jilava, Panteliomn, Tunari, Vidra, Popeşti-
Leordeni şi Snagov), 3 mediatori şcolari (ISJ Ilfov) şi 8 mediatori sanitari angajaţi în
cadrul primăriilor.

Judeţul Ilfov a avut constant o situaţie economică bună, în contextul unei largi arii
de oportunităţi oferite de capitală. Rata şomajului se plasează în mod constant la cele mai
scăzute nivele din ţară, sub 3%. În luna mai a acestui an era de 2,6% (sursa: AJOFM).
Conform reprezentantului AJOFM, cele mai multe locuri de muncă se găsesc în sectorul
serviciilor. Situaţia actuală a ocupării este apreciată ca având totuşi o evoluţie uşor
descendentă. Criza economică pare să fie resimţită mai puţin comparativ cu alte zone ale
ţării, în principal datorită oportunităţilor oferite de Bucureşti. „totuşi locurile de muncă
sunt din ce în ce mai puţine faţă de acum 2 ani” (reprezentant AJOFM)
Situaţia romilor din judeţul Ilfov nu este diferită de cea a romilor în general:
având un nivel de educaţie scăzut, neavând calificări care se caută pe piaţa muncii, cei
mai mulţi dintre ei sunt angajaţi în slujbe temporare, prost plaătite, adeseori la negru.
Populaţia romă nu beneficiază în consecinţă de aceeaşi situaţie bună a ocupării
caracteristică populaţiei judeţului. Consideraţi un grup vulnerabil, romii reprezintă de
altfel unul din grupurile ţintă pentru orice program de ocupare dezvoltat de AJOFM.
Explicaţia situaţiei problematice din punct de vedere al ocupării îşi are rădăcinile
în perioada socialistă. Căderea unor ramuri economice, în special anumite industrii au
afectat puternic populaţia de romi angajată în acele sectoare.
“Dacă înainte de 89 erau câteva întreprinderi mari pe teritoriul localităţi,
întreprinderi de interes naţional cum erau de pildă fabrică de cauciuc Jilava,
bumbăcăria românească Jilava, tăbăcăria s.a.m.d. în care erau angajaţi toţi
romii noştrii cu calificarea necesară, e adevărat, cu calificare inferioară, dar
prin care ei aveau pârghiile să-şi crească copii, să-i trimită la şcoală, să aibe un
trai decent atât cât putea să fie el în perioada de 89, din păcate, s-a întâmplat un
fenomen care e specific la nivel naţional: s-au închis toate aceste întreprinderi,
s-au redus drastic aceste posturi, şi în această situaţie, oamenii au rămas fără

1
 locuri de muncă, ei având un singur o calificare care nu se mai căuta: operatori
chimişti, tăbăcari, s.a.m.d. N-a mai putut exista din păcate o reprofilare, o
reconversie a acestor meserii” (expert romi)
Dificultăţile legate de ocupare sunt numai parte din situaţia problematică generală
cu care se confruntă, pe toate dimensiunile vieţii lor: sărăcie, condiţii de locuit precare,
stare de sănătate vulnerabilă, lipsa educaţiei şi a calificării, familii numeroase, etc.
„Situaţia romilor e aşa de complexă încât ocuparea eu cred că este a 3-a sau a 4-
a problemă în ordinea importanţei. Ei nu au acte, nu au locuinţă, n-au utilităţi, n-
au asigurare, n-au mai nimic şi toate depind unele de altele” (reprezentant
AJOFM)

I.2. Aspecte problematice ale ocupării romilor

Una din cele mai mari probleme legate de ocuparea romilor este chiar asumarea
formală a identităţii rome. Reprezentanţii AJOFM intervievaţi apreciază că numai în
ultimul timp, ca urmare a eforturilor Agenţiei şi punctelor de lucru locale, romii au
început să îşi declare etnia.
„a fost un mare efort din partea Agenţiei să îi convingem să se declare romi. A
trebuit să le explicăm că de fapt au multiple avantaje dacă o fac. Şi aşa am reuşit
să strângem în jur de 150 de persoane declarate ca aparţinând etniei rome în
evidenţă, ceea ce nu este mult, desigur, dar reprezintă un real succes. Până acum
un an jumate aveam zero în baza de date” (reprezentant AJOFM)

Ocuparea informală, preponderentă în cazul romilor, a fost menţionată de toate

autorităţile intervievate. Cauzele invocate au fost legate în special de formalităţi şi de
taxele şi impozitele crescute, care descurajează angajatorul. Se crează astfel un cerc
vicios al muncii la negru, la care adesea chiar angajatul consimte: „mulţi dintre ei nu
privesc în viitor, se gândesc doar la venitul imediat, nu se gândesc că o să aibă nevoie de
asigurări şi o să aibă alte probleme” (reprezentant AJOFM).
A fost apreciat faptul că această problemă nu este a romilor ci una la nivel
general, în special pentru populaţia slab calificată. Piaţa muncii este segmentată: un
sector cu slujbe legale, pe termen lung, care necesită calificare, care sunt bine plătite şi au
beneficii numeroase, şi alt sector cu slujbe temporare, slab calificate, prost plătite şi cel
mai adesea la negru. Fiind slab calificată, populaţia de romi este angajată în special în
acest al doilea sector. Cu greu putem vorbi de discriminare etnică pe piaţa muncii, ci mai
degrabă de o discriminare de facto, rezultată din această segmentare a locurilor de
muncă.

Pe de altă parte, a fost recunoscut unanim un interes scăzut al angajatorilor

pentru romi. Au fost menţionate şi cazuri în care a fost sprijinită angajarea romilor, dar
mai degrabă cu titlu de excepţie. De exemplu în Jilava, o firmă de croitorie a angajat un
grup mare de romi, acordându-le ca facilitate şi transportul gratuit la locul de muncă (un
microbuz). Cazul angajatorului respectiv din Jilava este mai degrabă singular.
Explicaţia constă în principal în slaba calificare a lor şi în secundar în
stereotipurile etnice, în etichetele negative asociate:

2
 „Mulţi dintre angajatori au această concepţie cum că romii nu muncesc, nu îşi
fac bine treaba, nu poţi avea încredere în ei, fură. Sunt mentalităţi înrădăcinate
de-alungul a generaţii pe care cu greu le putem schimba” (reprezentant AJOFM).

Imaginea romilor care nu vor să muncească, care nu vor să se angajeze legal este
predominantă chiar la nivelul celor care ar trebui să le faciliteze relaţia cu piaţa muncii
formală. “Nu angajatorul nu-i vrea, ei nu vor angajatorul” (reprezentant AJOFM),
afirmaţie justificată prin faptul că de mai bine de 2 luni există în Pantelimon o ofertă a
unui angajator pentru 20 de muncitori necalificaţi iar posturile încă nu au fost ocupate.

“În principiu ei nu prea vor să muncească, adică la serviciu ei nu prea vor să se

ducă. Deşi ne-am străduit, am vrea să-i ajutăm, dar ei nu vor. Asta este părerea
mea. Preferă să facă bani pe stradă decât să li se ofere un post”. (reprezentant
AJOFM)

A fost ridicată de asemenea problema practicii angajatorilor de a oferi locuri de

muncă „de formă”: sunt lansate strict formal posturile libere numai pentru a respecta
obligaţile legale, însă în mod real posturile respective sunt deja „ocupate” de anumite
persoane.
„Funcţionează mai bine sistemul informal decât cel formal. Noi am ajuns să ştim
să „citim” posturile. Angajatorul îşi face datoria legală să îl ofere, dar adesea
are şi persoana care să îl ocupe” (reprezentant AJOFM)

II. Programele AJOFM destinate integrării pe piaţă a forţei de muncă

II.1. Privire de ansamblu

CRFPA este o instituţie cu vizibilitate extrem de redusă. Nici expertul judeţean

pentru romi nu ştia de existenţa acestei instituţii. Numai reprezentantul AJOFM cunoştea
această structură instituţională şi avea informaţii despre unele dintre programele
desfăşurate în judeţul Ilfov.
„Confundaţi cu altceva.. nu avem aşa ceva aici, nu există centrul regional
Teleorman.. noi suntem regiunea Bucureşti-Ilfov, aşa se cheamă. Şi mai avem
Agenţia Ilfov şi punctele de lucru, atât” (expert romi)

AJOFM este însă o instituţie cunoscută, ca şi o parte din programele sale.

Reprezentanţii AJOFM central şi local au menţionat existenţa a numeroase programe şi
proiecte destinate integrării pe piaţa forţei de muncă. Majoritatea nu sunt destinate special
persoanelor de etnie romă, dar romii reprezintă un grup beneficiar important.
„În fiecare an se organizează “Bursa locurilor de muncă”, “Bursa generală”,
“Bursa absolvenţilor”, la care sunt invitaţi toti locuitorii. Se oferă locuri de
muncă din toate domeniile. Vin persoane cu CV-urile, sunt chemaţi la interviu.
Nu ştiu câţi dintre aceştia reuşesc şi să obţină un loc de muncă. (reprezentant
AJOFM)

3
 Ca programe speciale destinate romilor au fost menţionate „Caravana romilor”,
acţiune lunară de popularizare a locurilor de muncă vacante în cele 20 de localităţi din
judeţul Ilfov în care există comunităţi numeroase de romi, precum şi „Bursa locurilor de
muncă pentru persoanele de etnie romă”, care se desfăşoară anual.
Cursurile de calificare şi de formare profesională au fost de asemenea amplu
prezentate. Domeniile economice amintite au fost dintre cele mai diverse – de la
agricultură sau construcţii până la machiaj şi înfrumuseţare. În general iniţiativa unor
astfel de cursuri se bazează pe ocupaţiile tradiţionale existente în zonă:
„am făcut un curs de calificare în construcţii cu romii din Ciorogârla pentru că
erau vestiţi ca muncitori în construcţii” (reprezentant AJOFM).
Unele dintre aceste cursuri oferă oportunităţi de integrare socială în general,
dincolo de calificarea propriu-zisă. Este de amintit în acest sens un program destinat
tinerilor aflaţi în detenţie în Penitenciarul Jilava: calificarea a 56 de persoane de etnie
romă ca lucrători în agricultură. AJOFM a avut responsabilitatea activităţilor de selectare
a cursanţilor şi cele de tip job-club, în timp ce alţi parteneri au fost implicaţi în
organizarea efectivă a cursurilor. Totuşi, dintre cei care au urmat cursurile respective,
niciunul nu s-a angajat încă.
„Au avut şi activităţi practice: în cadrul penitenciarului au loturi agricole pe
care cursanţii au lucrat efectiv. Perioada respectivă era oricum pierdută pentru
ei, s-au ales cu acest certificat de calificare în cultura plantelor,” (reprezentant
AJOFM)

II.2 Aspecte problematice ale programelor

Locurile de muncă lansate la programele tip caravană, ca şi multe din cursurile

organizate nu corespund nivelului de educaţie al persoanelor rome şi abilităţilor lor.
Problema a fost ridicată de toate autorităţile intervievate, şi din cadrul AJOFM şi din
cadrul primăriilor celor două comunităţi.
“Caravanele au avut un rezultat destul de bun, problema este că de cele mai
multe ori au venit cu o ofertă care nu acoperea pregătirea lor. Au venit cu o
ofertă de bucătari de exemplu, ori la noi merg construcţiile, lăcătuşi, meserii de
genul acesta, necalificate”. (lider al autorităţii locale, Pantelimon)

A fost ridicată şi problematica recunoaşterii oficiale a unor calificări dobândite

în urma cursurilor organizate în parteneriat cu AJOFM datorată lipsei de colaborare între
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii.
„Există şi probleme birocratice... nu s-au pus de acord între ele instituţiile...
calificarea nu e recunoscută, nu are cod COR şi atunci ne trezim în faţa unor
oameni calificaţi dar cărora nu le este recunoscută calificarea respectivă şi în
consecinţă nici nu pot fi angajaţi legal. Avem cazuri angajaţi chiar pe domeniu,
dar la negru, pentru că nu au codul COR” (reprezentant AJOFM)

Lipsa compensaţiei financiare pe perioada cursurilor reprezintă un factor

descurajant pentru eventualii participanţi. Având de-a face cu o populaţie săracă, cu
familii numeroase care trebuie întreţinute de cele mai multe ori de către un singur

4
membru, este uşor de înţeles de ce interesul pentru dobândirea unei calificări devine este
atât de scăzut, întrucât cursantul nu poate efectua şi munca şi cursurile în paralel. Există
posibilitatea remuneraţiei pe durata cursurilor în cadrul proiectelor cu finanţare
europeană, însă în cadrul cursurilor organizate prin programele AJOFM acest lucru nu
este posibil.

„dacă vine la curs 3 luni, ce face cu familia? nu mai poate munci cu ziua şi
familia nu mai are ce mânca” (reprezentant AJOFM)

„Şi ei îmi spun: ce mănâncă familia mea între timp în aceste 3-4 luni? Cursurile
acestea necesită să te duci, să le urmezi regulat şi să nu fi plătit în acea perioadă.
Sunt puţini organizatori de asemenea cursuri care să poată şi plăti participanţii
şi nici nu garantează nimeni că vor fi angajaţi ulterior. Şi îmi spun, “ să facem o
muncă gratuită, şi fără efecte benefice pentru familia noastră? Sunt calificat, dar
la ce îmi foloseşte?” (expert romi)

Lipsa monitorizării ulterioare a impactului unor astfel de proiecte şi programe

reprezintă o lacună importantă a politicilor. Eficienţa programelor a fost problematizată
chiar de către reprentanţii AJOFM, ca şi de către ceilalţi lideri formali investigaţi.
În fapt, puţini indivizi se angajează în urma programelor tip bursa locurilor de
muncă. Impactul cursurilor de calificare este încă şi mai redus. Obţin diploma respectivă
dar prea puţini reuşesc să se angajeze în acel domeniu.
„Dacă vrei un act – primeşti, dacă vrei un loc de muncă pe domeniul acela, e mai
greu. Acum au calificarea dar oficial nu o folosesc. După un an de zile nimeni nu
se angajase pe calificarea aceea... aveau loc de muncă dar în alte ocupaţii şi cei
mai mulţi la negru în continuare” (reprezentant AJOFM)

„De pildă, am reuşit cu chiu cu vai să formăm o grupă de oameni pe care i-am
calificat măcelări. Din 10 inşi ăştia pe care i-am calificat, i-am forţat mai din silă
din milă s-au deplasat pentru aceste cursuri, nu ştiu dacă s-au angajat 2 inşi şi
ăştia cu titlu temporar. După care au renunţat. Cam astea sunt problemele
noastre reale. Acuma dacă visăm aşa pe un stil ideal că venim noi cu nişte
oportunităţi, îi calificam la greu şi oamenii sunt foarte tentaţi să se agite, să se
ducă pe locul ăla de muncă pe care s-au calificat, cred că suntem cel puţin naivi”
(expert romi)

Cursurile organizate din proiecte nu sunt monitorizate ulterior iar impactul lor real
este practic necunoscut.
„Cursurile organizate din proiecte, nu din programele permanente ale Agenţiei,
nu mai sunt monitorizate ulterior, nu ştim dacă s-au angajat” (reprezentant
AJOFM)

„Nu ştiu ce exemplu de caz de succes să vă dau, pentru că depinde cum

interpretăm şi măsuram succesul. Dacă mă gândesc la câte persoane au
participat şi au fost calificate, toate cursurile pe care vi le-am menţionat sunt de

5
 succes. Dacă mă gândesc la câţi s-au angajat după aceea, nu mai este niciunul
de succes” (reprezentant AJOFM)

III. Percepţii ale actorilor instituţionali BJR

III. 1. Diagnoza problemelor

Romii sunt o populaţie care cumulează probleme pe numeroase dimensiuni. În

privinţa ocupării, problema principală este legată de nivelul de educaţie scăzut, care
generează un cerc vicios al sărăciei şi culturii săcăciei, al orientării către imediat: lipsa
educaţiei, lipsa calificării, posibilităţi de angajare limitate, slujbe temporare, prost plătite,
la negru, care crează alte dezavantaje pe termen lung. În acelaşi timp datorită lipsei
educaţiei, aspiraţiile rămân scăzute, ancorate în prezent, orientate pe avantaje materiale
de termen scurt.

„Marea majoritate de aici din Ilfov au 8 clase - şcoala primară sau maxim 10
clase. Puţini dintre ei au terminat un liceu. Aici, în acest sens, văd eu că am avea
o problemă
......................
Ceea ce mi se pare interesant, e că angajările astea la firmele de salubritate a
devenit deja o tradiţie la romi, cred că 98% dintre angajaţi sunt romi la firmele
de salubrizare. De ce? Asta reflectă cumva şi nivelul nostru de calificare, din
păcate.
....................................
Pe săracu ăla care are 4 clase ce să-l înveţi, ce să-l califici? El are o singură
perspectivă..... Vede precum calul… spune : vreau să câştig două sute de mii azi
ca să am ce da de mâncare la copii, se duce scormoneşte fierul ăla în groapa aia
şi şi-a scos un kil de fier
...............................
Văd numai un câştig imediat : se duc să colecteze cu căţel, cu purcel, cu familia,
cu copii 20 de kile de fier. Şi-au luat să spunem 500 de mii, şi-au luat alimente în
ziua aia, ţigări, ce mai au nevoie... mâine e o nouă zi. Ei vedeţi că traiul ăsta aşa
de pe azi pe mâine e deficitar dar e cel tipic pentru romii de aici”
(expert romi)

În acest context percepţia generală a expertului BJR faţă de programele de

integrare pe piaţa muncii este una critică. Modul de lucru este birocratic, ineficient, cele
mai multe acţiuni sunt pur formale.

„Din păcate toate aceste acţiuni sunt pur formale, nu au nici o valoare, nu au
nici un... ei nu au nici un avantaj ulterior. Se fac pur şi simplu numai pentru a
bifa o acţiune.
...................
Parteneriatul ăla e pur formal... Bursa lor de locuri de muncă e de formă, iar
caravana asta a rromilor nu are nici o valoare practică. Au un stil de lucru

6
 birocratic şi fără eficienţă. Şi asta se perpetuează de la un an la altul. Adică
vreau să vă spun sincer că la ultimele întâlniri ale caravanei rromilor acolo în
comunitate nici nu s-a mai prezentat lumea. De ce? Pentru că nu există o
finalitate pozitivă. Probabil că trebuie regândita filosofia de lucru.”
(expert romi)

Pe ansablu, oferta programelor de integrare pe piaţa muncii este nerealistă,

impactul fiind unul limitat. Multe dintre locurile de muncă oferite prin programele de
tip bursă necesită calificare, pe care romii nu o au. În acelaşi timp programele de
calificare nu corespund cerinţelor reale de pe piaţa muncii.

„Datorită acestei orientări pe termen scurt, ei nu sunt foarte interesaţi pe o

recalificare, şi nu există, din păcate, nişte oferte consistente din partea
angajatorilor.
.......................
Nici n-au existat din păcate nişte programe care să corespundă realităţii de fapt.
Toată lumea a venit cu nişte idei fantasmagorice care nu i-au tentat pe ai
noştrii... Meseriile pentru care au fost ei calificaţi deja au devenit caduce. Nu mai
au ce să facă cu ele. Vorbim de o reconversie, vorbim de o recalificare. Dar după
ce criterii să-l orientez eu? Nu după nevoile pieţei muncii?
(expert romi)

Aceste programe nu au reuşit să capteze interesul romilor. Nu ţin cont de nevoile

lor specifice şi nici nu se bazează pe anumite abilităţi sau alte resurse ale romilor care pot
fi dezvoltate.

Din păcate, n-am reuşit să le captăm interesul. Dacă fac cu dvs acuma un sondaj
şi o luăm pe strada asta şi le spunem: vreţi un curs de calificare pentru zidar de
pildă? Toţi o să zică lăsaţi-mă în pace. Dacă le spunem în schimb: mergeţi cu
mine la Glina, la groapa de gunoi, că acolo au venit 10 camioane cu pământ şi
cu nu ştiu ce resturi de pe la construcţii, vă asigur că fac în 10 minute o echipă şi
ne deplasăm în cea mai mare viteză acolo. Deci ei gândesc la o oportunitate
prezentă, sigură, şi care să le ofere certitudinea că azi au luat 300 de mii.
(expert romi)

III. 2. Soluţii propuse

Pentru programele de tip bursă sau caravană, soluţiile propuse ţin de o mai bună
promovare a acestora dar şi de oferta concretă de locuri de muncă, pe măsura
calificărilor lor. Caravana romilor ar trebui să ofere locuri de muncă corespunzătoare
nevoilor lor şi pregătirii lor scăzute, nu slujbe calificate, de la care marea majoritate a
romilor sunt excluşi: „Să creăm concret oferte de diverse locuri de muncă, de care ei să
beneficieze pe moment” (expert romi)
Pentru programele de calificare, soluţia generală ar fi promisiunea unor locuri
de muncă concrete. Instituţiile statului ar trebui să caute împreună mecanismele prin
care să fie atraşi angajatorii cu oferte de locuri de muncă punctuale: un număr de

7
persoane dintre cei care vor termina cursul respectiv. În felul acesta motivaţia de a
participa ar fi ridicată, iar şansele de integrare sunt reale, creându-se şi competiţie între
cursanţi pentru a ocupa posturile respective, crescînd astfel calitatea participării.
Pe de altă parte posibilităţile instituţiile statului de a influenţa angajatorii să
participe sunt limitate. A fost recunoscută dificultatea de a identifica mecanismele prin
care aceştia să fie co-interesaţi într-un astfel de demers.

Ar trebui asigurată cumva angajarea după curs, ar trebui statul, prin pârghiile
pe care le are să îi asigure un loc de muncă după ce termină cursul... . dar e cam
delicat, în condiţiile în care sunt angajatori privaţi să ai pârghiile de presiune să-
i spui: angajează-mi-i acolo!

Statul ar trebui să creeze premisele prin care angajtorul să fie interesat să vină în
ţigănie să spună: “eu sunt angajatorul Gheorghe de la firma de papuci Vişinica.
Ţin neapărat să iau 20 de inşi de la voi” în condiţiile în care în prealabil a avut o
discuţie cu o instituţie a statului care se ocupă cu asta, să zicem AJOFM, aceştia
pe baza datelor i-au recomandat comunitatea în care să se ducă şi ce ar putea
găsi acolo şi lui i s-a părut că e benefic să facă treaba asta (expert romi)

Tot în privinţa cursurilor a fost propusă şi acordarea unei compensaţii

financiare pe durata lor. Aşa cum am mai arătat, majoritatea sunt descurajaţi să urmeze
astfel de cursuri pentru că pe durata lor pierd banii din lucrul cu ziua care le-ar asigura
traiul lor şi al familiilor lor. „Soluţia ar fi să-i dai posibilitatea să şi trăiască în acea
perioadă, să-i faci o ofertă din punct de vedere pecuniar, că altfel nu o să vină la aceste
cursuri.” (expert romi)

În concluzie, s-a apreciat că este necesară regândirea folosofiei programelor de

integrare pe piaţa muncii. Facilităţile acordate la angajre rebuie revizuite.
“Dar să existe realmente nişte facilităţi pentru angajator în condiţiile crizei
actuale. Să lucreze realmente instituţiile astea ale statului cu angajatorul. Adică
să-i facă o ofertă care să-l atragă, să-l tenteze. Că ce s-a întâmplat până acuma?
Statul i-a zis: îţi dau eu 75% salariu minim pe economie un an, ca tu 2 ani să fii
obligat să-i păstrezi… ei bine, n-a mers. Ca dovadă că legea n-a produs efecte
nici măcar la nivel minim. Asta înseamnă că n-a avut eficientă. Trebuie regândită
filosofia asta. Domne! să existe nişte pârghii în care angajatorul realmente să
creadă că are nevoie de noi.” (expert romi)

8
 JILAVA

La nivel socio-economic, comuna Jilava a suferit transformări majore după

revoluţia din ’89. Zona a trecut de la un profil preponderent industrial (fabrica de
cauciuc, bumbăcăria românească, tăbăcăria minerală) la un profil bazat pe servicii
(domeniul construcţiilor, serviciilor comerciale prestare de marile hipermarketuri, firme
de pază, firme de salubritate).
Schimbarea a fost una bruscă generând probleme în plan social ca urmare a
numărului foarte mare de locuitori fiind forţaţi să intre în şomaj structural. Populaţia
rromă a fost în special afectată ca urmare a capacităţii reduse de adaptabilitate la nevoile
pieţei, cauzate pe de-o parte de nivelul scăzut de educaţie şi de posedarea unei singure
calificări (operatori chimişti, tăbăcari). Acest context specific a fost agravat prin lipsa
unor politici adecvate în domeniul recalificărilor profesionale din partea autorităţilor
competente. Această părere este împărtăşită atât de reprezentanţii autorităţilor locale
(autorităţile comunei) cât şi de experţii judeţeni pe problematica romilor.
Oferta locurilor de muncă părea să se îmbunătăţească şi să se diversifice în
domeniul serviciilor ca urmare a numărul ridicat de investiţii în ultimii ani. Avântul a fost
însă încetinit semnificativ după 2008 o dată cu declanşarea crizei economice. Acest
fenomen a condus la modificări privind priorităţile autorităţilor publice, în prezent
acestea axându-se pe atragerea investitorilor cu orice preţ.
„Primăria se implică în sprijinirea rromilor pe piaţa forţei de muncă, prin
oferirea de recomandări (nescrise), în special angajatorilor din zona publică...însă în
ultimul timp nu prea mai poţi pune condiţii” (autoritate locală).
„Avantajul” comunei îl constituie apropierea de Bucureşti, deoarece chiar şi în
condiţii de criză, capitala oferă posibilitatea unor locuri de muncă pentru cei interesaţi
„foarte mulţi dintre locuitorii Jilavei lucrează în Bucureşti pentru că este la 2
paşi... acolo unde au posibilitatea, la diferite întreprinderi” (expert rom).

I. Descrierea comunităţii de romi

Neamuri de romi

Populaţia de etnie rromă a convieţuit alături de populaţia română încă din timpul
regimului comunist, cu toate acestea, ideea unei comunităţi rrome este o idee nouă
apărută în urmă cu 20 de ani “deci după 90 au fost reinventaţi ca şi rromi şi percepuţi
ca atare, consideraţi că minoritate naţională cu drepturile care se confereau” (bărbat
rom, administrator firmă). În prezent se estimează că populaţia rromă, 2000 reprezintă
aproape un sfert din populaţia totală a comunei 10.000 de locuitori declaraţi. Este deci
o comunitate rromă importantă sub aspectul numărului.
În acelaşi timp o caracteristică importantă a comunităţii o reprezintă
omogenitatea în ce priveşte neamul şi nivelul de trai. Majoritatea romilor sunt
romanizaţi sau cum preferă ei să fie numiţi, „de vatră”. În vecinătatea localităţii mai
există o comunitate importantă de romi, de această dată însă de alt neam, de romi
tradiţionali sau „cu fuste”, cea din comuna Sinteşti. Aceştia îşi păstrează încă portul,

9
normele – fetele nu au voie să urmeze mai mult de patru clase, se judecă între ei, nu se
căsătoresc legal - iar câţiva, foarte puţini mai practică încă meseriile tradiţionale – de
confecţionat cazane. Cu toate acestea în cadrul acestei comunităţi există o puternică
polarizare socială: câţiva extrem de bogaţi (fiecare având o firmă proprie) şi la polul
opus, alţii aflaţi într-o stare de sărăcie extremă. Efectele acestei inegalităţi sunt resimţite
în cadrul comunei Jilava de către autorităţile locale. O altă urmare a polarizării o
constituie diminuarea rolului „bulibaşei”, în prezent existând mult prea mulţi pretendenţi
la acest statut. Tradiţiile par să fie ameninţate mai ales în viitor ca urmare a pierderii
importanţei ocupaţiilor tradiţionale în rândul tinerilor.
„Sunt 5 inşi care sunt mai săraci şi care au rămas din tradiţiile astea aşa mai
conservatori şi mai confecţionează cazane, pentru că au o piaţă de desfacere
fiind cu comunele astea limitrofe, merg în târg. Dar asta se întâmplă la ăştia mai
bătrâni, ăştia tineri care nu mai sunt interesaţi nu mai ştiu să lucreze!”
(bărbat rom, fără ocupaţie)

Amplasare teritorială

În cadrul ambelor localităţi romii locuiesc împreună într-o zonă distinctă a

oraşului. În comuna Jilava acest spaţiu comun se întinde pe aproximativ 7 străzi printre
care se regăsesc şi foarte puţine case româneşti, maxim 1-2 pe stradă. În continuarea
străzii principale se regăsesc casele celor din Sinteşti. Delimitarea spaţială a comunităţii
de romi poate avea implicaţii în menţinerea unei delimitări culturale între populaţii dar şi
un impediment în dobândirea unor drepturi egale cu ale celorlaţi locuitori.
„În general atunci când se alocă terenuri de către primăriile locale, suntem
aşezaţi la periferiile localităţilor, ceea ce nu e benefic pentru noi, pe lângă
gropile de gunoi... probabil nici nu existau alte posibilităţi pentru că terenurile
sunt date oamenilor, dar nici nu cred că era un interes aşa manifest pentru
autorităţi să le dea în altă parte ori pe motivul ăsta se formează ţiganii... mai
strică şi ăştia cu toate partidele astea că cer să aibă şcolile lor ţigăneşti,
grădiniţele lor ţigăneşti” (bărbat rom, fără ocupaţie).

Relaţia cu românii

În ciuda discriminărilor în raport cu populaţia majoritară – sub forma

stereotipurilor „te dăm la ţigani”, “te dăm la căruţe” eşti cam negru la faţă” – relaţiile
între populaţia minoritară şi cea majoritară sunt bune, iar baza conflictelor care apar
nu se datorează „atât etniei, cât mai degrabă alcoolului, sărăciei şi nivelul scăzut de
educaţie” (auotirtate locală). În plus majoritatea conflictelor au loc între ei „din varii
motive mai mult sau mai puţin banale: căsătoriile între ei, afacerile în care mai au
probleme” (bărbat rom, fără ocupaţie).

Nivelul de educaţie

Un element extrem de important prin implicaţiile sale la nivelul întregii

comunităţii de romi îl constituie, nivelul de educaţie. Din păcate valoarea acestuia este
extrem de scăzută, marea majoritate a romilor având cel mult 8, 10 clase. Cei ce reuşesc

10
să absolve un liceu sau o facultate sunt foarte puţini. Îngrijorător este faptul că cei mai
afectaţi în ultimul timp par a fi tinerii care sunt lipsiţi marea majoritate de o calificare
spre deosebire de cei de 40-50 de ani care au dobândit o calificare în timpul regimului
comunist. După ’90, abandonul şcolar a crescut de la un an la altul ca urmare a unei
scăderi puternice a veniturilor populaţiei de etnie rromă (disponibilizările masive din
industria locală). În acest context şi pe fondul reducerii importanţei acordate
învăţământului profesional, părinţii şi-au schimbat priorităţile. Investiţia în educaţie a fost
înlocuită cu orientarea copiilor în a-i sprijini la muncile necesare asigurării traiului zilnic.
Implicaţiile acestui proces sunt vizibile în nivelul de trai scăzut comparativ cu media
populaţiei majoritare şi de asemenea constituie principalul obstacol în obţinerea unui loc
de muncă “Majoritatea nu-i angajează din cauza studiilor, asta ar fi primul criteriu ca
să vă spun aşa. Neavând studii cum să angajeze” (reprezentant AJOFM)

Nivel de trai şi condiţii de locuire

Nivelul de trai diferit ca şi condiţiile de locuire sunt influenţate nu doar de nivelul

de instruire dar şi de mentalitatea şi tradiţiile rromilor. Astfel caracterul nomad, originar,
al acestei populaţii, poate constitui un argument în susţinerea comportamentului local de
tip „carpe diem”. Indivizii trăiesc ancoraţi în prezent şi sunt adesea în căutarea unor
oportunităţi. Spre deosebire de români care obişnuiesc să practice şi o economie de
autoconsum – prin cultivarea grădinilor – rromi au fost mereu mai predispuşi să
muncească în domeniul comerţului – să vândă să revândă „fierul îl vând şi de 50 de ori”.
„Rromi sunt mai degrabă interesaţi către un venit zilier în care ei să se asigure
că în ziua respectivă şi-au acoperit coşul zilnic, mâine... va fi o nouă zi. Nu-i văd
în postura în care ei să ia banii la 15 zile pe o chenzină sau să fie angajaţi pe un
salariu care să se acorde lunar. E o chestie dacă vreţi, care ţine şi de specific şi
de tradiţii şi de obiceiurile noastre” (expert romi).
Tradiţiile modelează şi spaţiul destinat locuirii care în ochii unui străin ar apărea
plin de contradicţii. Adeseori, luxul se îmbină cu elemente ce pentru un român indică
lipsă de civilizaţie.

Venitul minim garantat

Acordarea venitului minim garantat, care cel mai adesea revine indivizilor de
etnie rromă, constituie un subiect sensibil la nivelul opiniei publice. Legea pe baza căreia
este acordat este pusă în discuţie chiar de unul din liderii romi, ca urmare a neîndeplinirii
de către aceasta a rolului motivator pentru care a fost creată (căutarea şi obţinerea unui
loc de muncă).
Din contră s-a constatat că cei care au beneficiat de acest ajutor, „au rămas
ancoraţi de la un an la altul cu aceste venituri minim garantate şi n-au mai fost
interesaţi, cointeresaţi să-şi caute un loc de muncă. N-au existat pârghii, presiuni ca să
spună: ba ţi-am dat un an de zile ajutorul ăsta social, ţi-am dat al 2lea an, dar al 3lea
an.. domne, fă ceva!” (lider rom).
Cu toate acestea, există şi opinii, printre care cea a responsabilului pe
problematica romilor din cadrul primăriei care susţin necesitatea unui astfel de ajutor.
Ţinând cont de nivelul scăzut de trai, lipsa unui astfel de ajutor ar accentua anumite

11
tensiuni sociale. În plus, pentru a beneficia de acest ajutor indivizii trebuie să presteze ore
în folosul comunităţii în cadrul căreia are loc şi o educare a spiritului civic şi al ideii de
comunitate.
Statistica reală a dosarelor de ajutor social acordate evidenţiază o scădere a
numărului acestora de la an la an.
„Dacă acum 4 ani erau in jur de 700 de dosare, acum 2 ani mai erau in jur de
200, iar in prezent sunt 75 de dosare deşi planul este reducerea şi a acestora la
jumătate” (autoritate locală).
Principalul motiv pentru această reducere îl constituie politica de a oferi repartiţii
de muncă foarte depărtate de casă (ori în condiţiile în care foarte mulţi nu au bani să
plătească mijloacele de transport în comun: microbuz, metrou, autobuz) ceea ce i-a
împins pe mulţi să îşi retragă dosarul.

Relaţia cu autorităţile

Dat fiind specificul lor pitoresc, romii atrag atât susţinători cât şi opozanţi. Atât în
cazul comunei Pantelimon, cât şi al Jilavei, cei care lucrează direct cu ei (experţii din
cadrul primăriei, liderii lor) sunt mult mai înclinaţi să îi ajute, să îi înţeleagă şi
bineînţeles sunt mai toleranţi „rromii vor să muncească oriunde, dar nu pot, nu sunt
primiţi”. Aceşti actori colaborează bine şi cu alte instituţii la nivel local precum: poliţia,
biserica sau dispensarul.
În contrast, autorităţile de la punctele locale de ocupare a forţei de muncă sunt
vehemente: “ei nu prea vor să muncească, adică la serviciu ei nu prea vor să se ducă.,
deşi ne-am străduit şi am vrea să-i ajutăm, ei nu vor cel puţin asta e părerea mea”.
Autorităţile locale au o părere oarecum neutră, în sensul în care nu consideră că populaţia
rromă ar pune în prezent vreo problemă prea mare în desfăşurarea activităţilor curente
„nu moare încă nimeni de foame...”. (autoritate locală)

Surse de venit şi ocupare

Prin urmare, în ciuda unor venituri scăzute la nivelul majorităţii populaţiei de

etnie rromă, indivizii reuşesc a-şi asigura traiul (cu mai multă uşurinţă în special în
comunele limitrofe ale marilor oraşe). Conform statisticilor întocmite de expertul local pe
rromi la nivelul primăriei, 54% din populaţia totală este aptă de muncă în timp ce 40%
sunt invalizi sau cu handicap. Profilul ocupaţional al locuitorilor s-a schimbat în timp
de la domeniul industrial: cauciuc si bumbac cum era înainte de ‘89 la domeniul
serviciilor: salubritatea si firmele de pază (90% din angajaţii lor) după ‘89. Alte tendinţe
identificate sunt intrarea romilor pe piaţa muncii mult mai devreme decât a
românilor şi existenţa unei inegalităţi a accesului la educaţie între băieţii şi fetele de
etnie rromă în special la neamurile tradiţionale. De asemenea, “munca la negru este
mult mai frecventă la romi decât la români „dacă din 4 persoane cel puţin unul
lucrează legal tot e foarte bine” (autoritate locală).

12
 Tipologii ocupaţionale

Pe baza interviurilor întreprinse am desprins următoarele tipologii ale romilor cu

loc de muncă:
 Tipul 1 – cei care prestează diverse munci necalificate, în
construcţii (preponderant bărbaţii), în fabrici (mai mult femei) sau munca cu ziua.
Este probabil şi tipul cel mai răspândit
 Tipul 2 – cei care care de obicei se ocupă cu valorificarea
metalelor sau lucrează la groapa de gunoi, la remat şi care reprezintă categoria cea
mai săracă, cei care trăiesc de azi pe mâine: “Se duc să colecteze cu căţel, cu purcel,
familia, copii... 20 de kile de fier şi iau să spunem toata familia 500 de mii pe zi”
 Tipul 3 –tinerii cu ceva carte şi care au reuşit să îşi găsească de
lucru în capitală, spre exemplu în cadrul McDonalds-ului, Real-ului sau altor
supermaketuri
 Tipul 4 – romii de succes: sunt în general cei ce deţin mici afaceri
proprii - buticuri, magazine comerciale, aprozare, măcelării, firme de reciclat.
 Tipul 5 –cei care au plecat să muncească în afară graniţelor, în
cadrul comunei existând în jur de 20-25 de astfel de familii (Germania, Franţa, Italia,
Spania au fost principalele destinaţii). Nu reprezintă un tip răspândit şi caracteristic
comunei.

Trebuie menţionat că există şi posturi deţinute de romi în cadrul instituţiilor

publice, spre exemplu în primărie lucrează în prezent 5 angajaţi de etnie rromă, din care
3 au funcţii publice. Sunt menţionate şi două ocupaţii tradiţionale: cea de „agricultor”
pentru romii din Dobreni, aparţinând neamului spoitor şi „bijutieri”, cunoscuţi ca
argintari şi care stau în prezent mai mult prin capitală unde găsesc argint de prelucrat.

II. Percepţii ale romilor

Percepţii asupra oportunităţilor de ocupare

Opotunităţile romilor în privinţa ocupării sunt considerate scăzute, fiind legate de

regulă de slujbe prost plătite, temporare, în sectorul informal. Cel puţin la nivel
declarativ, problema ocupării a fost explicată prin lipsa educaţiei de către toţi participanţii
la focus grupuri sau liderii informali intervievaţi.
„Noi am vrea să muncim orice, dar nimeni nu are nevoie de noi, că noi nu ştim să
facem nimic. Numai cu mâna să muncim, la curăţenie, la cărat. Şi câtă căutare să
aibă şi lurul ăsta?” (femeie, 30 ani)
„Noi nu ştim să scriem, să citim, să ... nimic. Nu mai are nimeni nevoie de oameni
să care sau să dea cu sapa. De aceea pentru noi fiarele vechi rămân cam singura
sursă de câştig” (bărbat, 46 ani)

Romii sunt aşadar conştienţi de şansele scăzute pe care le au, înţeleg mecanismele
care îi împing în această situaţie problematică, pe care şi-o asumă. De remarcat faptul că

13
adesea au fost invocaţi copiii, ca cei care ar putea sparge acest cerc vicios al lipsei
educaţiei şi integrării pe piaţa muncii.
Pentru generaţia mai în vârstă se consideră că iniţiativele de integrare este puţin
probabil să aibă succes, însă pentru generaţia tânără impactul programelor de integrare
şcoalară sau de calificare pot avea un impact hotărâtor.

„Măcar pentru copiii noştri să fie mai bine, pentru noi e prea târziu, ei să facă
şcoală, ca să se poată angaja undeva, nu ca noi” (femeie, 32 ani)
„Au fost tot felul de programe să îi aducă pe copii la şcoală, şi pe ăştia mai mari
chiar, şi aşa e bine, că altfel ajung ca noi. E bine să se facă mai multe” (bărbat,
52 ani)

Percepţii cu privire la programele de integrare pe piaţa muncii

AJOFM este o instituţie cu vizibilitate redusă la nivelul potenţialilor beneficiari

romi. Foarte puţini dintre participanţii la interviuri şi focus grupuri ştiau de programele de
ocupare desfăşurate, şi mai puţini participaseră la acestea. AJOFM este cunocută drept o
instituţie care dă ajutorul de şomaj pentru cei care au avut un loc de muncă, deci în marea
majoritatea a cazurilor nu pentru ei. Totuşi, au existat cazuri care au participat la anumite
cursuri, însă evaluarea impactului lor a fost negativă.
„Am facut un curs de macelari, mai mulţi am făcut, 3 luni de zile, de 2 ori pe
săptămână mergeam, marţea şi joia. A mai venit apoi o domnişoară tot aşa cu un
proiect de calificare dar pe perioada acestui curs îi şi plăteau, noi nu am fost
plătiţi deloc.. Dupa ce s-a terminat, m-au trimis să caut loc de muncă.. acuma
unde mă duc? Mă duc la gară Progresul ca să mă angajeze ca macelar şi nu
pot.. că nu poate să-l dea pe ăla afară care lucrează de 5-6 ani ca să mă bage pe
mine ...” (bărbat, 37 ani)

Încrederea în oportunităţile reale pe care le oferă astfel de programe este scăzută.

Majoritatea intervievaţilor au apreciat că în urma cursurilor competenţele dobândite sunt
insuficiente, iar şansa de a ocupa locurile de muncă oferite prin programe de tip caravană
sau bursă este foarte scăzută.
„Dvs ce puteţi învăţa într-o lună de zile o meserie? toate aceste cursuri se fac
mai mult formal, i-a dat documentul respective şi e totul în regulă. Adică nu văd
că e capabilă o persoană a absolvit acest curs să facă meseria.. un zidar nu
constă numai în tencuiala, păi acolo tre să ştii şi cum să pui cărămidă şi cum să
faci rezistenta casei, să ştii cum să legi fiarele” (lider rom informal)

Programele de calificare au fost criticate ca unele care oferă o diplomă şi atât. Şi în urma
studiilor de caz, şi în urma focus grupului au reieşit aceleaşi probleme identificate de
autorităţi: lipsa compensaţiei financiare, lipsa unei oportunităţi concrete de angajare,
calificări care nu ţin cont de nevoile pieţei muncii sau de capitalul uman al romilor. A
fost sugerată soluţia găsirii unor locuri de muncă concrete pentru care să se formeze
indivizi. Cursurile ar trebui însoţite de garanţia angajării sau măcar de şanse concrete în
acest sens.

14
 „Ce spun oamenii dacă ii iei la calificare, ei pierd luni de zile la calificarea aia.
Eu dacă stau acasă tot prind 500 de mii sau 300-400. Aşa ce fac? Îmi dă hârtia
aia şi apoi unde? Dacă ar fi ceva, care să spună bai uite mergi, te califici şi
următoarea lună te şi direcţionez către un angajator, atunci ar spune da, am tot
timpul din lume. Ma duc chiar dacă pierd bani, că îi câştig după acea. Dar aşa,
dacă nu am ce face cu hârtia respectivă?” (bărbat, 42 ani)

Studiu de caz în comuna Jilava – Marian

Din tipurile identificate, Marian este un reprezentant al tipului 4 – romii de

succes. Are propria lui firmă şi un nivel de trai ridicat.

Adolescenţa şi formarea ca individ. Marian a devenit în prezent, la vârsta de 32

de ani, cunoscut în comuna Jilava ca un om de succes. Deşi, a urmat doar ciclul
obligatoriu de învăţământ (10 clase) a reuşit să se adapteze cerinţelor pieţei libere, astfel
încât acum deţine întreaga proprietate asupra unui magazin alimentar şi asupra unei firme
de reciclat materiale neferoase. Spiritul său întreprinzător a fost încurajat şi dezvoltat încă
din adolescenţă, având în vedere că provenea dintr-o familie de negustori. La vârsta de 12
ani, imediat după căderea comunismului, părinţii săi, şi-au deschis un magazin cu
produse alimentare. Gestionată corespunzător, afacerea s-a dezvoltat, ulterior prin
deschiderea unui nou magazin cu acelaşi profil într-o altă zonă a localităţii.
Familia i-a oferit băiatului de atunci, un model real de afacere şi un anumit stil de
viaţă, elemente care ulterior i-au influenţat mentalitatea şi modul de a se raporta la
realităţile actuale. În plus, subiectul a beneficiat continuu de-a lungul timpului de
sprijinul familiei. În termeni de specialitate am putea spune că traiectoria sa ascendentă s-
a datorat în mare măsură „capitalului social” al individului. Capital care în cazul de faţă
se traduce în: capital cultural - educaţia în spirit de antreprenoriat, capital relaţional –
relaţii puternice cu oameni influenţi, capital financiar – provine dintr-o familie înstărită.
„Mie mi-a mers bine si din cauza familiei, am fost norocos. Acuma vedeţi, ţine
chestia asta dacă vreţi şi de statutul familiei adică de ce au avut ei, ce educaţie.. ştiţi cum
e îi preiei ca şi model. Ai mei au fost negustori adică au în cap şi orientarea asta spre
afaceri, către business”.
Viaţa de familie. Valorificând atuurile pe care le-a deţinut, Marian a reuşit să îşi
asigure un trai decent nu doar pentru el cât şi pentru familia sa, ce numără în prezent 2
copii. Sursa principală de venit, o reprezintă firma de reciclat, cu toate că subiectul
mai deţine şi un magazin alimentar „veniturile consistente îmi vin din firma asta de
cumpărat de deşeuri.. magazinul e de cheltuieli curente”. Ţinând cont de volumul mare
de lucru în cadrul firmei de reciclat, magazinul a rămas în grija soţiei sale, asistent
medical ca profesie.
Afacerea proprie. Până să se pornească efectiv munca la firma de reciclat, la o
cotă profitabilă a durat aproximativ 4 ani. Demersurile legale necesare înregistrării
acesteia şi obţinerea tuturor avizelor necesare a fost facilitată, în ceea ce priveşte timpul
de eliberare, de relaţiile pe care le avea. În plus i s-au acordat facilităţi suplimentare în
raport cu oraşele mai mari, unde există o concurenţă sporită, justificarea bazându-se pe

15
anvergura proiectului, văzut ca o investiţie necesară pentru acea zonă. Marian acumulase
anterior experienţă cu o firmă similară ca profil, dar de dimensiuni mai mici.
Marian nu are o pregătire riguroasă în acest domeni de activitate (nu a urmat
vreun curs specializat). Firma lui Marian este de mici dimensini. Înregistrată ca o
microîntreprindere, organizaţia numără un singur angajat – patronul. Nu există secretari
sau contabili. Situaţia este pe cale de a se schimba, în ultimul timp fiind necesare astfel de
posturi datoită volumului mare de muncă. Forţa de muncă se cooptează în funcţie de
nevoile imediat identificate (nu există o planificare) şi de oferta existentă, majoritatea
fiind angajaţi ca zilieri. Într-o oarecare măsură putem spune că afacerea este controlată
prin două pârghii: mâna invizibilă a pieţei (există datorită necesităţii căreia îi răspunde)
şi abilitatea întreprinzătorului de a se menţine într-un mediu instabil şi de a anticipa
schimbările.
“Eu sunt universal ..eu.. lucrez cu orice. mă adaptez repede la situaţie. Din
păcate nu sunt mulţi ca mine care să fie inventivi, să se poată orienta pe nevoile pieţei.
La mine dacă vine cineva cu un plan de afaceri... stau îl studiez un pic şi văd dacă e
profitabil”
Planuri de viitor. Alături de spiritul întreprinzător al subiectului cultivat în
familie, pare să coexiste şi o mentalitate flexibilă şi uşor adaptabilă, lipsa unor repere şi a
unor puncte fixe. Astfel în ciuda preocupării pentru afacerea deţinută, mediul extern pare
a fi imposibil de previzionat „vă daţi seama că de la un an la altul de unde atâta fiare..
de unde atâtea deşeuri”. Ca atare nu se poate vorbi despre o dezvoltare internă a afaceri,
conceptul de „reinvestire” fiind mai mult o strămutare a modelului actual în alte zone.
Prin urmare, nu prea se pune problema unor planuri pe termen lung referitoare la zona
profesională însă aceste planuri par să existe în sfera familială. Investiţiile în această zonă
rămânând cele mai dezirabile:
„Am şi alte priorităţi... am o casă mare şi toate veniturile pe care le câştig lunar,
săptămânal, le investesc în casa aia”.

Concluzii

În cadrul comunei Jilava nu există un acord general din partea celor intervievaţi
asupra problemei locurilor de muncă pentru rromi.
Mai exact, se desprind trei opinii:
 a celor implicaţi direct în lucru cu populaţia rromă – există mult prea puţine
locuri de muncă pentru romi datorită nivelului scăzut de educaţie şi calificare, dar
şi datorită unei deschideri insuficiente din partea angajatorilor (în unele cazuri
considerate chiar discriminări)
 a autorităţilor locale reprezentative, primăria – care nu consideră că rromi
constituie în prezent o problemă la nivel local
 a liderilor informali romi – care susţina existenţa unui deficit de locuri de
muncă şi un suport insuficient din partea autorităţilor în acest sens

16
 PANTELIMON

Comuna Pantelimon aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Ilfov,

aflându-se totodată în imediata vecinătate a municipiului Bucureşti. Această apropiere a
modelat în timp profilul economic al localităţii de la unul de tip industrial-agrar (înainte
de revoluţie) la unul bazat pe industria uşoară (alimentaţie) şi servicii. În prezent, pe baza
interviurilor realizate cu liderii informali ai romilor şi cu viceprimarul comunei rezultă că
principalele domenii care atrag forţă de muncă în comună sunt: construcţiile civile,
industria uşoară - fabrica de biscuiţi, fabrica de bere “Tuborg”, fabrica de ciocolată,
fabrica de încălţăminte, vopsitorie – şi serviciile - marile lanţuri comerciale: Selgros,
Cora.
În ce priveşte populaţia comunei, aproximările variază, însă concluzia generală
este că populaţia rromă însumează aproape un sfert din numărul total al locuitorilor
„pe ultimul recensământ sunt 12.000 de locuitori declaraţi dintre care 4.500 de romi”
(expert local pe romi). La o comunitate aşa de numeroasă, aspectele sociale ce ţin de
integrarea şi reprezentarea populaţiei minoritare trebuie să ocupe un loc important
pe agenda autorităţilor publice “noi suntem conştienţi de faptul că dacă ei nu au cum
să îşi asigure existenţa ... pot apărea probleme” (viceprimarul comunei Pantelimon).
Pentru a se evita apariţia unor probleme de ordin social, autorităţile îşi
concentrează în prezent eforturile asupra programelor de învăţământ destinate
tinerilor şi menţinerii acestora în şcoală în vederea obţinerii unei calificări. Lipsa unor
calificări pentru tineri constituie principala problemă semnalată de autorităţile primăriei
privind această categorie, cărora instituţia vine să le răspundă prin programe precum “A
doua şansă” sau “campania CRED”. Alte probleme ce pot avea repercusiuni asupra
stabilităţii sociale, semnalate de către liderii informali sunt cele legate munca la negru,
care conduce la imposibilitatea acestor indivizi de a beneficia de anumite servicii sociale
esenţiale: precum cele privind gratuitatea serviciului de sănătate sau accesul la un venit
sigur după pensionare
“mai munceşte 10 ani şi trebuie să iasă la pensie...nu şi-a asigurat nimic în
viaţă...ce mai aşteaptă?...aşteaptă de la copiii pentru că nu şi-a găsit de muncă
cum trebuie...şi unii nu vor să îi dea...şi apar scandaluri” (lider rom).

I. Descrierea comunităţii de romi

Neamuri de romi

Comunitatea de romi din Pantelimon are o importanţă crescută, nu doar sub

aspect numeric, după cum am menţionat anterior, dar şi ca urmare a diversităţii
culturale pe care o însumează. Există opt neamuri tradiţionale de romi “spoitori,
căldărari, florari, lăutari, gabori, ursarii, zlătari, lingurari sunt foarte foarte mulţi”
(expertul local pe romi). Fiecare neam are trăsături caracteristice legate de ocupaţia
tradiţională şi de modul de trai.
Cel mai ridicat nivel de trai îl au lăutarii şi ursarii. Primii “lăutarii, ăştia o
duc cel mai bine... e clar că o duc bine... mereu va fi câte o nuntă, un botez o
înmormântare ceva...” ca urmare a meseriei lor, care pare cea mai adaptabilă

17
schimbărilor economice şi cu rezistenţă în timp. În cazul celui de-al doilea neam,
bunăstarea vine ca o consecinţă a unei mai bune integrări a acestora în comunitate
şi a unor relaţii mai bune cu populaţia majoritară, aceştia sunt romii romanizaţi, cei care
se îmbracă şi se poartă ca restul locuitorilor “ursari... au vile, au maşini, au casă, sunt
spălaţi, sunt curaţi nu-i deosebeşti”. Numele lor vine de la un obicei mai vechi de a
plimba ursul în ajunul sărbătorilor.

La polul opus cel mai scăzut nivel de trai îl au “zlătarii” care se mai numesc şi
“pletoşi” sau “fuste lungi” aceştia sunt cel mai puţin integraţi, menţinându-şi încă
portul vestimentar şi cutumele - singurii care mai au încă un “bulibaşă”: „pletoşii
înseamnă ţiganii cu fuste lungi, tradiţionali...ei nici nu-şi dau fetele la şcoală, le ţin în
casă iar dacă umblă, mai ales cele căsătorite trebuie să-şi acopere capul, nu au voie cu
capul gol, aşa e tradiţia” (asistent medical comunitar).
În privinţa ocupaţiilor, marea majoritate se ocupă cu comerţul cu de-amănuntul
“vânzând diferite lucruri, în general covoare, lenjerii, pilote...le iau din Europa şi le
revând” (expertul local pe romi). Deşi sunt consideraţi “oameni cinstiţi”, aspectul fizic
pare să fie cel care îi defavorizează cel mai mult în a obţine un alt statut social “când îi
văd cu fustele alea pe ei” (responsabilul pe romi din cadrul primăriei, reprezentant
punctul de lucru privind ocuparea forţei de muncă) îi cataloghează automat şi oarecum
instinctual, cu toate acestea vestimentaţia face parte din cultura şi modul lor de a fi
“Doar că ne vede cu fustele noastre şi nu ne primeşte, dar ăsta e portul nostru.
Noi aşa purtăm, aşa rămânem. De portul nostru nu ne lăsăm” (femeie rromă).

Alte neamuri reprezentative în comună care şi-au mai păstrat în mică măsură
meseriile tradiţionale sunt gaborii - romii unguri cu pălării veniţi de prin Ardeal şi care
se ocupă în principal cu confecţionarea jgheaburilor sau burlanelor –, căldărarii – sunt
cei fac cazane, căldări, obiecte din metal –, lingurarii – fac linguri –, florarii – după cum
le spune şi numele se ocupă de comerţul cu flori –, spoitorii – repară obiecte sau vase de
bucătărie din metal.
Nu se cunoaşte data exactă la care s-au stabilit în comună, se pare că au
convieţuit printre populaţia română încă de la început “sunt aici dintotdeauna”. În
ultimul timp numărul lor a crescut ca urmare a migraţiei dinspre celelalte zone ale
ţării, atraşi de apropierea faţă de capitală dar şi datorită unui fenomen nou, tot mai mulţi
locuitori îşi declară apartenenţa la etnia rromă. Motivul acestui fenomen pare să fie
popularitatea tot mai mare acordată romilor în presă şi în politica de ajutorare la nivel
naţional ceea ce trezeşte uneori frustrări în rândul populaţiei majoritare “nu ştiu daca li
se acordă chiar destule ajutoare, dar înainte nu erau aşa băgaţi în seamă, de ce sa nu
recunoaştem? nu erau... dar acum da” (asistent medical comunitar).

Amplasare teritorială

În ultimii ani, o dată cu dezvoltarea pieţei imobiliarelor, comunitatea de romi

pare să se fi grupat într-o zonă distinctă a localităţii “acum după s-au construit şi şi-
au împărţit terenuri s-au grupat... dincolo de cimitir, sau în jurul cimitirului dar până la
el” (asistent medical comunitar). Constituirea unei zone preponderent locuite de
populaţia rromă s-a realizat în mod natural de-a lungul timpului. În prezent existând şi

18
zone cu populaţie mixtă, “nu sunt marginalizaţi... de când au venit s-au tot mutat pe
unde au apucat”.

Educaţie, locuire, nivel de trai

Deşi locuiesc împreună şi chiar par a se înţelege bine unii cu alţii „cu vecinii nu e
problemă... dar în rest...n-avem nici un fel de ajutor” (femeie rromă), diferenţele între
romi şi români în ceea ce priveşte educaţia, nivelul de trai sau locuirea sunt ridicate
pentru cea mai mare parte a romilor. Din cei 6 participanţi la focus grup, unul singur
avea şcoală şi beneficia de pensie, restul erau fără nici un fel de şcoală sau acte. În rândul
tinerilor, mai mult băieţii par să facă un pic de şcoală, în general 8 clase pentru a-şi putea
lua permisul de conducere. Fetele, chiar dacă provin din neamuri în care nu li se interzice
să facă şcoală, rareori apucă să urmeze cursurile deoarece cel mai adesea trebuie să stea
cu copiii. Bineînţeles există şi excepţii mai ales în cazul „ursarilor” unde unele familii îi
încurajează pe tineri să meargă la şcoală. Unii termină nu doar liceul dar şi facultatea, în
general la ID sau cu plată, deoarece muncesc în acelaşi timp. Programele destinate pentru
a-i sprijini ţin de iniţiativa primăriei şi au prezentate la începutul discuţiei.
Diferenţe semnificative se regăsesc şi în structura familiilor. Dacă familiile de
români sunt în mare parte de tip nucleu cu unu doi copii şi cu cel puţin un părinte
asigurat, familiile de romi par să fie de tipul extins având în medie 6 copii (date
obţinute pe baza focus-grupului) şi uneori nici un părinte asigurat sau vreun membru
cu acte de identitate:
„La nivelul întregii populaţii 50-60% sunt cazuri sociale, avem foarte multe
mămici minore, cu imposibilitatea de a-şi creşte copii, cu locuinţe insalubre ... nu
avem cu ce să-i ajutăm, mai ales că foarte multe persoane, şi aici nu mă refer
doar la copii până în 14 ani, cât şi la cei între 0 şi 30-40 de ani nu au acte de
identitate, principala problemă după mine” (expertul romi).

Venitul minim garantat

Acordarea venitului minim garantat este un subiect sensibil, pe de-o parte pentru
populaţia rromă cât şi pentru cei însărcinaţi în a-i sprijini. Aceştia din urmă sunt tot mai
îngrijoraţi de reducerea dosarelor de ajutor social de la un număr de 50-60 la 25, mai ales
având în vedere că numărul lor iniţial, raportat la populaţia comunei nu depăşea 2%.
Pentru alţi actori instituţionali, în special pentru cei care se ocupă la nivel local cu
ocuparea forţei de muncă, acordarea ajutorului social este văzut ca ineficient, chiar
într-o oarecare măsură injust, metoda de selecţie a indivizilor fiind în anumite situaţii
defectuoasă. Au existat situaţii când persoane care beneficiau de acest ajutor afişau o
opulenţă exagerată în momentul prezentării la punctul de lucru local pentru a obţine
adeverinţa necesară ridicării ajutorului. Părerea acestor actori pare să fie aceea că “nu
angajatorul este cel ce nu-i vrea, ci ei nu vor angajatorul” (reprezentant AJOFM).
Opinie bazată şi pe situaţii concrete întâlnite cum ar fi existenţa unor oferte de muncă
potrivite unor indivizi cu un nivel scăzut de educaţie care nu au fost valorificate de mai
bine de două luni. Refuzurile sunt cel mai adesea datorate distanţelor mari ce trebuie
parcurse şi a costurilor de transport, în condiţiile în care salariile propuse sunt sub 10

19
milioane de lei pe lună, (ca exemplu pentru un post de călcătoreasă salariul este de 7
milioane). Uneori procesul obţinerii unui loc de muncă este îngreunat şi ca urmare a
angajatorului care îi declară neconformi cu poziţia pentru care au aplicat, situaţie, care
cel mai adesea este reclamată ca ascunzând acte discriminatorii pentru cei de etnie rromă
(având în vedere că indivizii au fost trimişi de către cei de la punctele de lucru după ce în
prealabil avuseseră un interviu cu aceştia pentru a fi selectaţi).

Acte de identitate

Importanţa actelor de identitate este vitală deoarece acesta este singurul mijlocul
prin care îţi poţi dovedi calitatea de cetăţean şi prin urmare poţi beneficia de drepturile
fundamentale cum ar fi accesul la educaţie, dreptul de a munci sau dreptul la un
sistem medical adecvat
“Stăm cu chirie de atâţia ani de zile şi nu ne face nimeni un buletin... în spital
dacă mă duc cu copii nu-mi dă medicamente, nu-mi dă reţetă, nu-mi dă nimic.. daca n-
avem buletin, n-avem certificate la copii... şi nu mi-i primeşte la şcoală” (femeie rromă).
Având în vedere lipsa actelor şi faptul că o mare parte a celor de etnie rromă sunt
încă analfabeţi, printre activităţile principale desfăşurate de expertul local pe romi şi de
reprezentanţii formali ai romilor se numără sprijinirea şi întocmirea de acte de identitate
pentru cât mai mulţi romi.

Relaţia cu autorităţile

Ca urmare a unui contact mult mai frecvent cu rromii, liderii informali şi experţi
locali sunt mai apropiaţi de problemele întâmpinate de comunitate şi le susţin adesea
cauza
“lumea spune sunt cât de cât civilizaţi rromii ăştia, nu fac ca alţii rău...
intenţionat. Se mai greşeşte că şi românii la fel greşesc, dar la noi nu s-a făcut
nimic pentru romi” (lider romi).
În contrast relaţia cu reprezentanţii autorităţii locale pare să fie mai
tensionată de ambele părţi
“primarul nici nu vorbeşte cu noi doamna..... dacă sunt ceva probleme ne dă
afară că suntem ţigani.. nu ne ascultă ce vorbim” (femeie rromă) sau:
“Au apărut mulţi care nu prea au reuşit să comunice cu majoritatea populaţiei
<În ce sens nu au reuşit să comunice?> în loc să existe o colaborare ca între
vecini, ei mai mult au încercat să trăiască într-o formă d-asta de viaţă mai
uşoara, fără să se integreze, să se alinieze, să respecte” (autoritate locală).

Tot tensionată este şi relaţia cu cei din Partidul Romilor, „cei de la vârf”, cum
spun şi lideri locali. Principalele acuzaţii sunt legate de afişarea unui interes doar la nivel
declarativ şi doar în anumite momente cheie
„la alegeri suntem buni...în rest de trei ani de când sunt senator nu au venit nici
măcar o dată pe aici să vadă cum ne descurcăm sau să ne ajute să ne facem şi
noi un sediu” (lider rom).

20
 Surse de venit şi ocupare

Foarte multe persoane intervievate consideră că schimbările importante nu se

pot produce decât de către cineva din afară, care să intervină sau să ofere ajutor.
Această opinie este împărtăşită atât de romii care au participat la focus grup cât şi de
liderii acestora sau a responsabililor pe problematica rromilor din cadrul primăriei.
Un astfel de impuls extern este necesar şi în vedere obţinerii unui loc de muncă:
spre exemplu “să ne dea munca pe ce ştim noi sa facem, dacă noi nu avem carte, nu
putem să muncim decât cu mâna… la curăţenie, la orice...cu cârca, cu sapa, cu orice”
(femeie rromă).
Cu toate acestea există şi persoane care realizează că în domeniul ocupaţional s-au
produs o serie de schimbări care ar necesita o implicare mai puternică din partea celor îşi
caută un loc de muncă
„Angajatorii nu mai caută ei forţă de muncă, forţa de muncă caută
angajatorul şi în condiţiile de piaţă de acum este foarte greu îţi atragi tu
angajatorul, să-i propui Vino tu la Pantelimon” (expert local).
Mai mult, implicarea devine şi mai vitală în cazul unei competiţii crescute. Piaţa
este liberă şi cei ce sunt dispuşi să caute, să se adapteze, îşi vor alege ei angajatorul.
Competiţia se referă la mâna de lucru ieftină din marea majoritate a comunităţilor
limitrofe ale Bucureştiului. În ciuda competiţiei, piaţa este departe de a fi saturată şi
reprezintă unul din cele mai avantajoase locuri de desfacere a micilor produse
comercializate „se descurcă altfel aici oamenii.. mai bat la o uşă, la bloc, mai vând şi ei
covoru” (femeie rromă).

În urma interviului susţinut cu expertul pe romi la nivelul comunei Jilava a reieşit

că procentul romilor din localitate care lucrează este situat undeva în jurul valorii
de 75%, dintre care marea majoritate prestează munci la negru. Ca principale ocupaţii
se numără: zilieri, zidari, tâmplari în zona construcţiilor, om de serviciu (curăţenie),
muncitori pe la fabricile de prin împrejurime, ridicatul şi sortatul materialelor reciclabile
(feroase, neferoase), vânzători comerciali, călcătoreasă. Pe lângă veniturile obţinute din
prestarea acestor munci, indivizii se folosesc şi de alte surse precum: posibilitatea
apelării la mici credite „luatul mâncării pe datorie”, practica „cerşitului” (doar în
străinătate) şi uneori alocaţiile copiilor:
„Există aici o femeie care este deja la 8-lea copil, şi e tânără, până în 30. Cu
ea are doar 4, 3 sunt la voluntar iar celălalt în plasamanent la cineva acasă,
iniţial a dat o declaraţie în care îşi lua angajamentul că va avea grijă de
copil dar după ce a primit ajutorul şi-a retras declaraţia”.
O altă categorie de ocupaţii la nivelul comunei, mult mai restrânsă dar în acelaşi
timp care furnizează venituri sporite sunt cele de antreprenoriat (afaceri proprii) în
domenii precum: imobiliare, reciclarea deşeurilor, comerţ – măcelării, aprozare. Aceştia
sunt romii de succes:
„Avem în măcelărie unul, care şi-a băgat şi nora şi fata, cam toţi sunt acolo,
unde se vindea carnea, unde sunt ăştia particularii, cum ar venii”
„Altul s-a ocupat cu casele şi acum fii lui au fiecare stand de legume, fructe
în Obor...fiecare la casa lui, dar nu case, vile, câte o vilă fiecare. Mă uitam

21
 aveau parchet de bambus, mobilă de comandă, perdele, draperii ... ce
draperii” (asistent medical comunitar)

Tipologii ocupaţionale

Pe baza interviurilor realizate putem identifica următoarele tipologii de romi în

ceea ce priveşte statutul lor ocupaţional:
 Tipul 1: marea majoritate a indivizilor de etnie rromă care cel mai
adesea muncesc la negru în slujbe necalificate: fie pe şantiere, fie cu ziua pe la
oameni prin gospodărie sau la salubritate. Este de asemenea tipul cel mai răspândit, la
fel ca în Jilava.
 Tipul 2 – romii săraci, care trăiesc din adunatul fierului vechi, a
plasticelor sau a altor materiale pe care le găsesc la groapa de gunoi şi pe care fie le
predau şi obţin contravaloarea, fie le folosesc la confecţionarea sau repararea unor
obiecte. Femeile achiziţionează marfă mai ieftină din depozite pe care o revând,
câştigând o mică sumă de bani pentru supravieţuire. Un astfel de familie va fi
prezentată mai pe larg la sfîrşit.
 Tipul 3 – tinerii cu carte care lucrează în oraş – nu a fost special
menţionat în interviuri, dar poate fi menţionat şi va fi mai amplu dezvoltat în unul din
cele două studii de caz prezentate la sfârşit
 Tipul 4 – bogaţii, romii de succes, care s-au îmbogăţit în special
prin vânzarea de teren “luau pământul ei ştiu cum, construiau casa de la temelie şi pe
urmă o vindeau, şi aşa câştigau”. În medie obţineau un preţ de două ori şi ceva mai
mare decât suma pe care o investiseră iniţial.
 Tipul 5: cei care fac avere muncind în străinătate, cel mai adesea
neştiindu-se exact prin ce mijloace şi pe ce căi, însă sumele obţinute sunt suficiente
pentru a-şi asigura un nivel de trai peste medie. Reprezintă un tip mai răspîndit decît
în Jilava, fără să fie nici în acest caz semjificativ.

II. Percepţii ale romilor

Percepţii asupra oportunităţilor

Perspectivele de ocupare sunt percepute negativ de aproape toate persoanele

intervievate. Pe fondul crizei economice, îngrijorările privind perspectivele de ocupare
sunt tot mai ridicate.
„Angajatorii locali...nu vedeţi ce se întâmplă, se dau afară pe capete. Dai
românii afară ca să păstrezi un ţigan? ...în niciun caz...dacă nici românii nu mai
au locuri de muncă, dară noi...” (lider informal rom)

Locurile de muncă sunt puţine şi necesită cel mai adesea cel puţin o calificare
medie. Slaba educaţie şi calificare a romilor a fost invocată chiar de către ei înşişi drept
principalul factor care îi împinge în acest cerc vicios al lucrului cu ziua, la negru, al
traiului de azi pe mâine fără perspective şi fără planuri pe termen lung.

22
 Principalii actori care ar trebui să îi susţină şi să le lărgească aria de oportunităţi
sunt autorităţile locale dar şi Partida Romilor. Problema lipsei de suport din partea
liderilor politici PR este una recurentă în toate interviurile sau focus grupurile
desfăşurate. Spre deosebire de cealaltă comunitate investigată, de Jilava, în care problema
suportului politic nici nu a menţionată, în Pantelimon a fost amplu dezbătută.
Conform declaraţiilor experţilor din cadrul primăriei sau ale liderilor romi
informali, există de cel puţin doi ani o filială informală a Partidei Romilor în localitate,
fără statut legal sau sediu. Lipsa de suport din partea Organizaţiei centrale atât în privinţa
activităţilor acestei filiale locale informale, cât şi faţă de comunitatea de romi în
ansamblul ei a fost frecvent criticată. Inclusiv problema locurilor de muncă a fost legată
de lipsa de suport din partea Partidei Romilor.
„Principalele probleme ale romilor de aici sunt… serviciul, nu avem servici,
cam astea sunt principalele probleme, nu ne oferă nimeni servici, cel puţin
din partea partideinu există niciun sprijin. Dacă nici ei nu ne ajută, atunci ce
pretenţii să avem de la alţii? Chiar că Primăria să ştiţi face mai mult pentru
noi decât ar trebui să facă ai noştri, partida.” (lider informal rom)

„Nu ne sprijină nimeni. Din partea primăriei ce să zic..? nu au nici ei de unde

săracii, de unde să le dea la ţigani? Dar de ce nu face partida ceva?...
partida, că până la urma urmei ea a luat voturile noastre. Au luat doi
consilieri pentru prima oară în istoria oraşului ăstuia. Când ajunge cineva de
la romi, consilier?” (lider informal rom 2)

Implicarea angajatorilor în problematica ocupării romilor a fost de asemenea

amplu dezbăzută. Se consideră că sunt singurii în măsură să le ofere şanse concrete, dar
nu par interesaţi de resursa de muncă de etnie romă.
„Există multe firme pe aici, sunt locuri de muncă dar ce vreţi, să mă duc eu la
Tuborg sau mai ştiu eu la ce fabrică de pe aici să cer un loc de muncă?... ştiţi
eu sunt consilier la primări, dacă puteţi să-mi daţi un loc de muncă! Să vină
la primar, care-i destul de îngăduitor, îi aşteaptă. Ei n-au venit niciodată aici
să stea de vorbă cu primarul nostru, să spună, dom’le hai să-i ajutăm şi pe
romi ăştia de aici. Ar fi suficiente locuri de muncă dacă ar vrea să îi angajeze
şi pe ai noştri” (lider informal).

Percepţii cu privire la programele de integrare pe piaţa muncii

Programele de integrare pe piaţa muncii sunt practic complet necunoscute de către

potenţialii beneficiari şi chiar de către liderii romi sau o parte a autorităţilor. Întrebaţi
dacă au auzit de programe de calificare, cel mai frecvent răspuns a fost de tipul „N-am
auzit de aşa ceva. Nu există aceste cursuri, nu se organizează”. În foarte puţine cazuri
erau cunoscute dar mai mult ca tentative nereuşite, decât ca activităţi de succes.
„A fost o tentativă la noi, dar doar o tentativă. Era a doua şansă pentru ei, să
termine studiile, să se recalifice în altă meserie, nu s-a făcut nimic. Era a doua
şansă pentru ei, să termine studiile, să se recalifice în altă meserie, nu s-a făcut
nimic. Totul a fost ca un zvon...”(lider rom)

23
 Programele de tip caravană sunt mai bine cunoscute dar majoritatea le consideră o
activitate ce trebuie bifată. Încrederea romilor în şansele oferite de programele de
intergare pe piaţa muncii este extrem de scăzută.
„A fost organizată o dată parcă în doi ani. Şi nici nu s-a ţinut aici dacă îmi
aduc bine aminte. I-au chemat nu ştiu pe unde şi cum s-au prezentat au şi
plecat. Nu le-a dat nimeni niciun loc de muncă, evident. (lider informal)
Recalificare, aşa, ce recalificare? N-a venit nici unul să spună, concret, Băi,
eu sunt Vasile şi am venit să vă spun, strângeţi-vă cei care aţi terminat
studiile, opt clase sau patru clase şi veniţi la cursuri la Brăneşti, sau eu ştiu
pe unde s-o face.” (lider rom)

Problema locurilor de muncă „de formă”, doar pentru a respecta condiţiile legale
a fost de asemenea sesizată atât de către lideri, cât şi de către persoanele participante la
focus grupuri.
„Ce părere am? A venit Bursa locurilor de muncă cu două locuri de muncă
de paznic parcă şi alea ocupate dinainte. Păi şi ... de ce au mai venit?”
(lider informal)
“Programele prin AJOFM nu sunt serios aplicate, majoritatea locurilor de
muncă sunt deja luate, iar oferta este oricum mult prea mică în comparaţie cu
cererea“ (lider informal 2)

Studiu de caz 1 în comuna Pantelimon – Katalin

Katalin, împreună cu soţul şi familia sa este un caz reprezentativ pentru tipul 2,

al romilor săraci care muncesc pe unde apucă, trăind de azi pe mâine.

Tradiţii. În comuna Pantelimon există opt neamuri diferite de romi, Katalin este
un caz tipic pentru cei din neamul gaborilor. Originară din Târgul Mureş s-a stabilit în
comuna Pantelimon acum 14 ani împreună cu familia. Înainte ocupaţia tradiţională a
femeilor era confecţionarea şi vânzarea de covoare. Cu timpul confecţionarea în casă a
fost abandonată, trecându-se la achiziţionarea acestora şi a altor articole din marile
complexe comerciale şi revinderea lor la un preţ mai mare. Ca urmare putem spune că
ocupaţia tradiţională este încă practicată de Katalin dar sub o nouă formă, cumpărarea de
articole la un preţ scăzut din Europa şi revinderea lor.
Familia. În acelaşi an în care s-a stabilit în Pantelimon s-a şi măritat, au trecut 16
ani de atunci, Katalin având acum 30 de ani. S-a luat din dragoste (la gabori neexistând
căsătorii aranjate sau o limită de vârstă impusă pentru căsătorie) şi are în prezent 3 copii
în grijă. În ciuda greutăţilor cu care se confruntă în fiecare zi (venituri foarte mici, lipsa
unor ajutoare financiare externe, condiţii precare de locuire) atmosfera de unitate,
înţelegere şi iubire s-a menţinut în cadrul familiei. În cadrul relaţiei dintre soţi se observă
deschiere şi un statut egal al partenerilor:
„Amândoi decidem în lucrurile importante, nu e diferenţa când are el bani
cumpără el, când am eu cumpăr eu, nu sunt separaţi bani”, „Iar la treaba în casă...fac şi
eu face şi bărbatu”.

24
 Copiii. Deşi Katalin nu are şcoală, a făcut şi continuă să facă tot posibilul pentru
copiii ei astfel încât aceştia să aibă parte de o educaţie adecvată. Deşi trebuie să le
găsească mereu o rezolvare obstacolelor, Katalin crede cu adevărat că educaţia constituie
un mijloc de afirmare, de realizare. „să fie şi ei ceva acolo ca să nu mai să se chinuie
ca şi noi, să aibă şi ei un servici, să se angajează ca să-şi facă şi ei viitorul dacă nu
putem să li-l facem noi că n-avem de unde...”
Condiţii de locuire. Toţi cei cinci membrii locuiesc într-o singură cameră şi ea
afectată de trecerea vremii, care joacă rolul unei camere de dormit, a unei băi şi a unei
bucătării toate într-una. În plus, locuinţa este lipsită de facilităţi vitale precum curentul
electric. Încălzirea se face cu lemne, iar pentru gătit este folosit un aragaz cu butelie. În
ciuda tuturor acestor elemente, familia este nevoită să plătească lunar o chirie în valoare
de 3 milioane.
Integrarea în cadrul comunităţii. Poate şi datorită acestor greutăţi, familia a
devenit mai unită. Cert este că rolul familiei nucleare devine mai important decât cel al
familiei extinse. Relaţiile cu membrii mai îndepărtaţi tind să se răcească deoarece fiecare
familie se confruntă cu propriile greutăţi iar pe lângă acest aspect, capitalului social este
extrem de redus între membrii acestei comunităţi. Per ansamblu relaţiile cu vecinii
românii sunt cele mai bune şi paşnice în timp ce problemele apar mai des între neamurile
de romi. Tensiunile pornesc de la diferenţele culturale între neamuri şi de la varietatea
de tradiţii sau comportamente. Astfel, sunt dezaprobate cerşitul şi plecatul la muncă în
străinătate sau vinderea fetelor. Pe cealaltă parte, reproşurile şi tachinările celorlalţi
asupra gaborilor pare să fie legate de specificul unguresc, şi de faptulş că sunt văzuţi
adesea de către ceilalţi ca oameni înstăriţi.
În relaţia cu autorităţile locale sau actorii economici importanţi există de
asemenea tensiuni. Pentru prima categorie, cauza pare a fi neglijarea nevoilor acestei
minorităţi de-a lungul a unor ani buni „suntem de atâţia ani de zile aici.. uite şi dumneata
noi nu avem certificate”. În cea de-a doua situaţie problema este vizibil legată de
procesul angajării (discriminări serioase) „m-aş duce să mă angajez dar n-am unde...şi
mai e şi ţigănci care fură care face.. şi zice iar angajatorul spune hai dă-i drumu că e
ţigancă şi mi-e frică să o angajez.
Dorinţe. Trecând peste necazurile şi lipsurile de tot felul şi privind în viitor prin
mintea lui Katalin descoprim vise simple: „ să avem o casă.. altceva nu-mi doresc. Nici
să fii bogată, să am diamante, să am nu ştiu.. să am o casă ca să am unde să stau. În rest
nu-mi mai trebuie nimic, cel mult să avem 2 pături în casă.. şi 2 paturi, că suntem 5.. şi 2
camere nu una”.

Studiu de caz 2 în comuna Pantelimon –Mirela

Mirela este un caz reprezentativ pentru tipul 3 – al tinerilor cu educaţie, care au un loc
de muncă pe piaţa formală, care sunt ceea ce numim în mod curent romi românizaţi,
adică romi moderni, emancipaţi, integraţi în cultura dominantă.

Familia. Mirela este o tânără de 20 de ani, de etnie rromă, din comuna

Pantelimon, care poate fi considerată un model de succes la vârsta ei, având în vedere că
se numără printre puţinii tineri de etnie rromă care reuşesc să îmbine munca calificată cu

25
urmarea unei facultăţi la stat. Născută într-o familie mixtă, tatăl ei este român iar mama ei
ţigancă, reprezintă un caz „norocos” deoarece a beneficiat de sprijinul unei familii extinse
cât de cât înstărite şi cu un nivel al educaţiei mai ridicat. O figură importantă în viaţa ei
este unchiul din partea tatălui care în prezent lucrează în Germania într-o fabrică de
avioane şi care a sprijinit-o atât financiar cât şi moral în a-şi continua studiile.
Şcoala. Atât şcoala generală generală cât şi liceul pe care le-a urmat erau în
cadrul comunei. La întrebarea, care dintre cele două forme de şcoală i-a plăcut cel mai
mult, răspunsul a fost rapid şi hotărât:
„În liceu mi-a plăcut cel mai mult... m-am înţeles bine cu toată lumea colegi,
profesori ...doamna dirigintă era o femeie super de treabă. Râdeam cu ea...şi acum ne
mai întâlnim fiindcă stă aproape de mine. La fel şi doamna de română”.
Spre deosebire de această perioadă, şcoala generală îi trezeşte amintiri mai puţin
vesele. În special în ultimile clase când împreună cu o altă colegă tot de etnie romă a
intrat într-un conflict nedorit cu una din profesoarele sale. Motivul a fost atitudinea
puternic discriminatorie a profesoarei în raport cu ceilalţi colegi români, culminând chiar
cu lăsarea celor două fete corijente „Ulterior s-a rezolvat am făcut meditaţii cu ea şi
am scăpat, asta urmărea”.
După terminarea liceului s-a înscris la facultate, iniţial la Facultatea de
Administraţie Publică, însă după primul an a decis să se mute la o altă Facultate din
cadrul Universităţii Bucureşti pentru a se specializa în domeniul Pedagogiei. Datorită
faptului că munceşte în paralel, cursurile le urmează de la distanţă, mergând în general în
weekend-uri.
Traseul profesional. Unul din motivele care a determinat-o să îşi schimbe
specializarea după primul an de facultate a fost actualul ei loc de muncă – educatoare la o
grădiniţă din comună. Iniţial, la terminarea liceului, visa la o cu totul altă profesie, cea de
manichiuristă, motiv pentru care a şi urmat un curs de calificare plătit (6 milioane).
Problema pe care a întâmpinat-o la final a fost că nu a reuşit să îşi găsească un loc de
muncă pe baza calificării obţinute, undeva în apropierea casei, singurele fiind în
Bucureşti. Astfel, visul iniţial s-a transformat într-o sursă alternativă de venit, modestă,
având şi în prezent câteva cliente care o vizitează din când în când acasă. Actualele
planuri de viitor presupun obţinerea unei calificări adecvate pentru postul de educatoare
la grădiniţa din comună pe baza căruia ar putea obţine un post stabil, nemaifiind nevoită
anual să dea examen. Ideea de a deveni profesoară la şcoală din comună nu o tentează, cu
toate că vara trecută a urmat un curs de limbă romani şi ar avea în prezent calificarea
necesară pentru a o preda în şcoli. Însă, atmosfera la grădiniţă pare mult mai deschisă şi
suficient de antrenantă.
„La grădiniţă lucrez în două schimburi. De la opt la unu şi de la unu la cinci.
Deci o săptămână sunt de dimineaţă şi alta de după amiază. Am inspecţii peste inspecţii
proiecte, la cercul pedagogic. Îmi place şi până acuma totul a ieşit bine, nu au fost
probleme”.
Viaţa în comună. Deşi munceşte şi reuşeşte să se auto-întreţină, locuieşte încă în
casa părinţilor. Aceasta este situată în zona locuită în special de români, în timp ce casa
mătuşii ei se află chiar în „ţigănie” cum spun ei zonei în care locuiesc preponderent
rromi. Încă din copilărie, ea s-a plimbat între aceste zone şi şi-a făcut prieteni în ambele
părţi. Mai există şi tachinări sau discriminări pe baza etniei, dar acestea par a fi spuse mai

26
mult în glumă, ca între prieteni Nu consideră că sunt diferenţe decât poate în modul în
care „se distrează”
“Rromii parcă ştiu să se distreze mai bine, iar când dau ei o petrecere mă simt
mai bine. Râdem, glumim, dansăm o groază”.
Uneori însă spiritul mai vulcanic şi mai aprins poate crea şi neplăceri. Una dintre
nemulţumiri este aceea că în general în comună nu poate rezista nici un club sau o
discotecă prea mult timp. Mai devreme sau mai târziu apar scandaluri şi trebuie închise.
Există un sentiment de nesiguranţă pe străzi mai ales dacă mergi neînsoţit în anumite
zone mai rău famate.
“Dacă ar fi să mă mărit nu aş sta aici în niciun caz. Mai bine în oraş sau în
Brăneşti că e şi mai linişte, e gârlă, e aer, oamenii sunt mai diferiţi”.
Stilul propriu de viaţă. Se aseamănă cu al oricărei fete de 20 de ani. Prietenii
sunt importanţi mai ales când începi să poţi să te bucuri de vacanţe pe proprii bani. Ieşitul
în oraş sau în comunele învecinate, fie la o cafea, fie la un dansat mai pe seara fac parte
din activităţile menite să aducă recreere. Trăind într-un mediu liber şi romanizat şi-a
schimbat şi o parte din mentalităţile cu care erau obişnuite fetele de etnie rromă, spre
exemplu mentalitatea în ceea ce priveşte măritişul. Acesta nu mai constituie o prioritate
acum, din contră vrea să se bucure de libertate şi îşi doreşte o profesie. Având un nivel
mai ridicat de educaţie, începe să vadă diferit nu doar o relaţie dar şi să se raporteze
diferit la posibilii pretendenţii, devine mai selectivă. Se conturează ideea că nu îşi poate
găsi aici pe cineva, ci are aspiraţia de a găsi un băiat de la oraş.
Satisfacţii în viaţă. A fi pretenţios nu este neapărat un lucru rău, iar faptul că ştii
lucruri şi poţi să ajuţi şi pe alţii (care îţi recunosc în acest fel anumite merite) este ceva ce
oferă satisfacţie şi mulţumire:
“Sunt mândră de mine. Vecina mea care e clasa a 11-a vine la mine să o ajut la
limba română şi e fericită că acum ia note mari şi că niciodată nu a avut note aşa mari
pentru că îmi place literatura, iar eu o ajut”.

Concluzii

Dacă în privinţa problemelor, majoritatea celor intervievaţi au reuşit să se

pună de acord, semnalând o lipsa a locurilor de muncă pentru populaţia romă, când
vine vorba de găsirea sau implementarea unor soluţii, direcţiile de acţiune se diversifică.
Astfel, câteva măsuri pe care viitoarele interveniţi ar trebui să le adopte ar fi:
 urgentarea procesului de întocmire a actelor de identitate – lipsa acestora fiind
principalul motiv care le blochează integrarea şi accesul la beneficii
 medierea discuţiei între angajat şi angajator de către „cei de la vârf” – cu referire
în special la membrii Partidei Rromilor
 oferte concrete şi reale de locuri de muncă adecvate unui nivel scăzut de educaţie
– dar care să fie accesibile în raza zonei
 crearea unor asociaţii meşteşugăreşti, similare vechilor „bresle” în care romii să
practice ocupaţiile lor tradiţionale – măsură văzută de alţii ca fiind neadecvată
economiei actuale datorită lipsei unei pieţi reale de desfacere
 cursuri de reconversie plătite şi adecvate cerinţelor pieţei – garantarea
concomitentă a unui loc de muncă la terminare.

27
 În vederea obţinerii unor îmbunătăţiri efective un factor vital l-ar reprezenta
asumarea unei responsabilităţi mai mari din partea actorilor implicaţi:
“Veniţi cu idei, veniţi cu proiecte, veniţi cu ce vreţi că eu sunt la dispoziţia
voastră...să încercăm să captăm direct şi angajatorul şi patronul. Tot spun hai să
facem ceva, să ne implicăm, să facem câteva lucruri bune.. să dăm şi noi la
Pantelimon” (expert romi).

CONCLUZII FINALE

Romii sunt o populaţie care cumulează probleme pe numeroase dimensiuni.

Explicaţia generală, unanim vehiculată de autorităţi, lideri sau persoane rome în privinţa
problematiicii ocupării este legată de nivelul de educaţie scăzut, care generează un cerc
vicios al sărăciei şi culturii sărăciei, al orientării către imediat: lipsa educaţiei, lipsa
calificării, posibilităţi de angajare limitate, slujbe temporare, prost plătite, la negru, care
crează alte dezavantaje pe teremen lung. În acelaşi timp datorită lipsei educaţiei,
aspiraţiile rămân scăzute, ancorate în prezent, orientate pe avantaje materiale de termen
scurt.
Analiza a identificat câteva tipuri ocupaţionale distincte:
 romii care muncesc preponderent la negru, în slujbe fără calificare cu beneficii
modeste,
 romii săraci care muncesc pe unde apucă, ocupându-se în special cu colectarea
fierului vechi sau a deşeurilor
 romii cu carte, emancipaţi, care au un loc de muncă pe piaţa formală şi care de regulă
sunt mai tineri
 romii de succes, cu afaceri proprii, fie în comerţ, fie în reciclare sau în domeniul
imobiliar
 romii care muncesc în străinătate, activităţile fiind din câte se spune la limita
legalităţii dar care reprezintă o categorie rar întâlnită şi nu sunt reprezentativi pentru
comunităţile de romi studiate
Poveştile de viaţă au prezentat cazuri de romi săraci, de romi cu carte sau de romi
întreprinzători pentru a putea suprinde tipuri cât mai diverse. Trebuie însă precizat că în
ciuda cazurilor de succes, care reprezintă fără îndoială şi argumente în plus în favoarea
integrării pe piaţa muncii a romilor, marea majoritate fac parte din primele două tipuri
ocupaţionale, având o situaţie vulnerabilă şi un trai modest, adeseori în sărăcie extremă.

La nivel macro, aspectele problematice ale ocupării romilor identificate de

autorităţi sunt asociate cu angajarea la negru, interesul scăzut al angajatorilor pentru romi
şi participarea mai mult formală, fără o implicare reală a acestora în programele de
integrare pe piaţa muncii.
Programele de intergare pe piaţa muncii au fost de cele mai multe ori evaluate
negativ. S-a apreciat că modul de lucru este birocratic, ineficient, cele mai multe acţiuni
rămânând pur formale. Oferta programelor de integrare pe piaţa muncii este nerealistă,
impactul fiind unul limitat.
Locurile de muncă lansate la programele tip caravană, ca şi multe din cursurile
oragnizate nu corespund nivelului de educaţie al persoanelor rome şi abilităţilor lor. De

28
asemenea există problema recunoaşterii oficiale a unor calificări dobândite în urma
cursurilor organizate în parteneriat cu AJOFM datorată lipsei de colaborare între
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii. Lipsa compensaţiei financiare pe perioada
cursurilor reprezintă de asemenea un factor descurajant pentru eventualii participanţi.
Lipsa monitorizării ulterioare a impactului unor astfel de proiecte şi programe reprezintă
o lacună importantă, care contribuie la perpetuarea intervenţiilor ineficiente.
În consecinţă, aprecierile generale par să susţină că este necesară regândirea
filosofiei programelor de integrare pe piaţa muncii.
Pentru programele de tip bursă sau caravană, soluţiile propuse ţin de o mai bună
promovare a acestora dar şi de oferta concretă de locuri de muncă, pe măsura calificărilor
lor. Caravana romilor ar trebui să ofere locuri de muncă corespunzătoare nevoilor lor şi
pregătirii lor scăzute, nu slujbe calificate, de la care marea majoritate a romilor sunt
excluşi. A apărut şi ideea creării unor asociaţii meşteşugăreşti, similare vechilor „bresle”
în care romii să practice ocupaţiile lor tradiţionale, măsură văzută de alţii ca fiind
neadecvată economiei actuale datorită lipsei unei pieţi reale de desfacere.
Pentru programele de calificare soluţia generală ar fi promisiunea unor locuri de
muncă concrete. Instituţiile statului ar trebui să caute împreună mecanismele prin care să
fie atraşi angajatorii cu oferte de locuri de muncă punctuale: un număr de persoane dintre
cei care vor termina cursul respectiv. Posibilităţile instituţiilor statului de a face
angajatorii co-interesaţi într-un astfel de demers sunt însă limitate. Tot în privinţa
cursurilor a fost propusă şi prevederea (chiar de natura legislatuvă) de a acorda o sume de
bani pe toata durata lor, care să compenseze banii pierduţi din lucrul cu ziua care le-ar
asigura traiul lor şi al familiilor lor.

29