TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ INDUSTRIALĂ

Semestrul I
CURSUL 10

PREPARATE PARENTERALE (II)

Planul cursului

1. Procesul tehnologic de fabricare a medicamentelor

parenterale

2. Asigurarea sterilității

3. Asigurarea apirogenității
1. Procesul tehnologic de
fabricare a medicamentelor
parenterale
1.1 Introduction

Procesul tehnologic de preparare și condițiile referitoare la spațiul

de producție sunt diferite pentru:
- Produsele supuse unui procedeu de sterilizare termică finală
- Produse care se prepară pe cale aseptică și se sterilizează prin filtrare

Fiecare etapă a fluxului tehnologic trebuie să fie monitorizată, pentru ca

produsul rezultat să îndeplinească criteriile de calitate impuse.
Toate operațiile din fluxul tehnologic trebuie să fie validate pentru a
asigura îndeplinirea obiectivului propus în etapa respectivă.
(de ex. validarea unui proces de umplere trebuie să arate că umplerea
recipientelor se face corect și reproductibil)
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1. Achiziționarea și stocarea tuturor componentelor în zona de depozitare,
înainte de începerea fluxului tehnologic:
Selecția și testarea tuturor materiilor prime, recipientelor de ambalare și sistemelor
de închidere
2. Prepararea formei farmaceutice într-un spațiu adecvat:
 Curățarea recipientelor și echipamentelor
 Igienizarea sau sterilizarea recipientelor și echipamentelor
 Prepararea produsului
 Filtrarea soluțiilor
 Umplerea produsului în recipiente sterile
 Închiderea recipientelor
 Liofilizarea (dacă este cazul)
 Sterilizarea finală (dacă este posibilă)
3. Ambalarea și etichetarea recipienetelor și stocarea acestora în zona de
carantină
4. Controlul calității produsului în timpul procesului
 Controlul tuturor materiilor prime și recipientelor de ambalare
 Testarea produului după fiecare etapă a fluxului tehnologic, în vederea asigurării
condițiilor de calitate impuse în specificație.
 1.2 Etapele fluxului tehnologic
Exemplu: Schema procesului tehnologic de preparare a unei soluții parenterale
care se sterilizează în recipientul final
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Spălarea recipientelor pentru preparate parenterale - echipamente utilizate:
Mașini de spălat mici, rotative, cu încărcare manuală: un operator plasează
recipientele murdare pe tuburile cu jet și îndepărtează recipientele curate.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Spălarea recipientelor pentru preparate parenterale - echipamente utilizate:
Mașini automate mari, care procesează câteva mii de flacoane/oră, folosind
un șir de tuburi cu jet plasate pe o bandă transportoare :

 Banda transportă recipientele poziționate cu baza în

sus pe tuburile cu jet de la un post de spălare la altul;
 Recipientele curate sunt descărcate direct într-un tunel
de sterilizare, pentru a preveni recontaminarea (acolo are
loc și usacrea, urmele de apă fiind favorabile
contaminării) ;
 Recipientele sterile sunt scoase din sterilizator direct în
camera de umplere.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Spălarea recipientelor pentru preparate parenterale - echipamente utilizate:
Mașini automate mari, care procesează câteva mii de flacoane/oră, folosind
un șir de tuburi cu jet plasate pe o bandă transportoare :

Sterilizarea
recipientelor

Spălarea
recipientelor
1.2 Etapele fluxului tehnologic

Reguli de funcționare pentru echipamentul de spălare:

Jetul de lichid sau aer care pătrunde în flacon ajunge până la fundul acestuia și se
scurge apoi pe pereți;
 Containerele sunt spălate și la exterior;
 Ciclul de spălare cuprinde o alternanță tratament fierbinte-tratament rece, și se
încheie cu clătirea cu apă pentru preparate injectabile (nu se utilizează detergenți
pentru spălare, datorită riscului de contaminare a produsului);
 Piesele care vin în contact cu produsul sunt din inox sau din alte materiale non-
corodabile și non-contaminante.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Recipientele și echipamentele care vin în contact cu medicamentul parenteral
trebuie curățate cu meticulozitate:
- recipientele nefolosite (noi) sunt contaminate cu praf, fibre și alte materiale –
provenite din atmosferă, procesul de fabricație, manipularea de către operatori;
La ora actuală pentru medicamente parenterale se utilizează numai recipiente
noi!
- echipamentele (utilizate) trebuie curățate de reziduurile provenite de la
utilizarea precedentă  dacă este posibil, pentru a reduce riscul de contaminare,
echipamentele ar trebui rezervate/destinate pentru un singur produs (în special
la produse biologice).
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Spălarea sistemelor de închidere pentru preparate parenterale:
 Este mai dificilă decât curățarea recipientelor – suprafața dopurilor este elastică și
neregulată; poate să prezinte urme de aditivi din procesul de fabricație;
 Procedura:
Spălare cu o soluție caldă de detergent;
Clătire cu apă pentru preparate injectabile (filtrată și apirogenă);
Sterilizare prin autoclavare;
Păstrare în recipiente închise care previn contaminarea.

Echipamentele de spălare: mașini automate cu coșuleț, care permit imersarea

dopurilor în soluția de spălare, urmată de clătirea prelungită cu apă pentru
injectabile.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Pregătirea, spălarea și sterilizarea echipamentelor:
 echipamentele trebuie să poată fi dezasamblate, pentru a permite curățarea
completă a interiorului;
 se acordă o atenție deosebită zonelor de îmbinare, diferitelor părți înfiletate și
altor zone care permit acumulări de produs;
 etapele de curățare cu detergenți sunt urmate de clătire intensă cu apă
distilată;
 tuburile de plastic sau de cauciuc, garniturile de cauciuc, se curăță în mod
similar sistemelor de închidere.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.1 Pregătirea echipamentelor și a recipientelor de ambalare
Pregătirea, spălarea și sterilizarea echipamentelor:
Sistemul clean-in-place (CIP): sistem automatizat care permite curățarea
echipamentelor fără a fi dezasamblate, programul de curățare fiind asistat de
calculator. Se asociază și cu sterilizing-in-place (SIP) – pentru sterilizarea
echipamentului după curățare.
Obiectivul sistemului CIP: obținerea
nivelului de curățenie dorit fără
dezasamblarea echipamentului,
reducerea intervențeie umane și un
control forate riguros al parametrilor
de proces în etapa de curățare.
Etapele procesului:
-Preparaea soluției de spălare;
-Încălzirea soluției;
-Circularea soluției de spălare și apoi
a apei distilate pentru clătire;
-Usacrea.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.2 Prepararea produsului

Etapele preparării soluțiilor:

- Cântărirea substanțelor active și excipienților, conform formulei de fabricație;
- Pregătirea solventului: obținerea apei distilate (cel mai frecvent);
- Dizolvarea substanței active și a excipienților (izotonizant, componentele
sistemului de ajustare a pH-ului, conservant, antioxidant);
- Completarea la masă (erorile sunt mai mici decât în cazul preparării la volum,
pentru șarje mari de produs!);
Controlul în proces:
Verificarea limpidității soluției (după etapa de dizolvare);
Determinarea concentrației substanței active și excipienților;
Determinarea pH-ului soluției.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.2 Prepararea produsului
Echipamentul:
- Tancuri de dizolvare prevăzute cu
sisteme care permit agitarea
Cantități mari de produs => important
timpul de agitare în vederea obținerii
unui produs omogen.

Ansamblu industrial de
dizolvare-amestecare prevăzut
cu sisteme de agitare
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.3 Filtrarea soluției

Obiectivele filtrării:
Clarificarea soluției;
Eliminarea particulelor foarte mici, până la 0.2µm (eliminarea
microorganismelor).
Materiale filtrante utilizate: membrane filtrante, caracterizate prin eficiență
crescută, non-reactivitate cu produsul, utilizare unică;
-Pentru creșterea eficienței se utilizează sisteme de 2 membrane;
-Suporturile de membrană sunt reutilizabile => atenție la curățare/sterilizare între
utilizări!
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.4 Umplerea recipientelor

- Se realizează prin transferul produsului dintr-un container vrac sau tanc

de dizolvare în recipientele finale => produsul este expus condițiilor de
mediu – timpul de expunere să fie redus la minim.
Umplerea aseptică:
 se practică în cazul produselor care nu vor fi sterilizate termic;
 această etapă trebuie să prevină contaminarea produsului;
 camera/zona de umplere trebuie să fie aseptică, alimentată cu aer
filtrat prin filtru HEPA.
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.4 Umplerea recipientelor

Echipamente de umplere:
Echipamente pentru produse lichide: umplere volumetrică
produsul este injectat în flacon printr-un tub cu diametru variabil
(dependent de mărimea flaconului și vâscozitatea produsului), care
pătrunde în interiorul flaconului,
dozarea lichidului: sistem de tip seringă cu piston sau valvă cu
piston – volume mici; umplere la nivel constant – volume mari.
Echipamente pentru produse solide (pulberi, granule): umplere prin
cântărire (pulberi) sau prin măsurarea unui volum constant (granule cu
curgere bună).
1.2 Etapele fluxului tehnologic
1.2.5 Închiderea recipientelor

- realizată cât mai rapid după umplere, pentru prevenirea contaminării:

 flacoanele sunt închise cu dopuri de cauciuc, care sunt apoi fixate cu
capse de aluminiu.
 fiolele se închid prin topirea unei porțiuni a gâtului fiolei.

Integritatea sistemului de închidere:

 trebuie controlată - cerință impusă de farmacopei;
 garantează abilitatea de a rezista pătrunderii contaminanților în
produs pe perioada de valabilitate și impicit menținerea sterilității
produsului.
2. Asigurarea sterilității
preparatelor parenterale
2.1 Introducere

Sterilitatea = absența microorganismelor vii, în forma vegetativă

sau sporulată, într-un produs.
Metode de obținere a unui produs steril:
- prin sterilizare în recipientul final;
- prin preparare pe cale aseptică.
Sterilizarea = procesul utilizat pentru eliminarea microorganismelor dintr-
un produs.
Asigurarea sterilității unui produs nu este posibilă numai prin
aplicarea unui procedeu de sterilizare, ci reclamă planificarea și
controlul fiecărei etape din fluxul tehnologic de preparare a unui
produs steril.
2.1 Introducere

Metodele de obținere a unui produs steril sunt prezentate de EurPh

în monografia 5.1.1. Methods of prepration of sterile products.
Sterilitatea = un nivel de asigurare a sterilității mai mic de 10− 6
Nivelul de asigurare a sterilității (eng. sterility assurance level sau SAL) =
probabilitatea de a găsi microorganisme viabile într-un produs după expunerea
la un proces de sterilizare.
Ex. SAL = 10− 6: nu mai mult de o probă din 106 probe sterilizate poate fi non-
sterilă.
2.1 Introducere
Asigurarea calității unui procedeu de sterilizare presupune:
1. Utilizarea unor materii prime cu un nivel redus de contaminare microbiană
(nivelul de contaminare în limitele impuse de farmacopee) .
2. Personalul care participă la operațiile de preparare trebuie să fie instruit și
motivat, condițiile de lucru trebuie să fie controlate, pentru a fi prevenită
contaminarea cu microorgansme.
3. Alegerea metodei de sterilizare depinde de:
- tipul contaminanților;
- rezistența contaminanților;
- nivelul estimat de contaminare;
- rezistența produsului și a ambalajului în condițiile de sterilizare.
4. Validarea metodei de sterilizare, care dovedește eficiența acesteia.
5. Utilizarea unui sistem de control a sterilității în timpul procesului, dar și a
produsului steril rezultat.
2.2 Metode de sterilizare

Clasificarea metodelor de sterilizare

2.2.1 Metode fizice

2.2.1.1 Sterilizarea cu căldură uscată
Metode termice
2.2.1.2 Sterilizarea cu căldură umedă
2.2.1.3 Sterilizarea cu radiații
Metode netermice
2.2.1.4 Filtrarea sterilizantă
2.2.2 Metode chimice
2.2.2.1 Sterilizarea cu gaz
2.2.2.2 Sterilizarea cu lichide bactericide
2.2 Metode de sterilizare
2.2.1 Metode fizice
 Sterilizarea prin metode termice
 Efectul letal al căldurii asupra microorganismelor depinde de:
- temperatura de încălzire;
- durata expunerii la căldură;
- umiditatea prezentă în produsul sterilizat.
Timpul necesar pentru distrugerea microorganismelor este invers proporțional
cu temperatura utilizată.
Mecanismul sterilizării termice: coagularea proteinelor în celulele viabile.
Se poate obține o sterilizare eficientă și la temperatură mai joasă dacă există
umiditate în produs.
Durata sterilizării este timpul de menținere a materialului la temperatura de
sterilizare, după ce întregul material a atins această temperatură.
2.2 Metode de sterilizare
2.2.1.1 Sterilizarea cu căldură uscată
Are două ținte: microorganismele și produsele secundare ale acestora
(pirogene sau endotoxine);
 Aplicații: produse cu stabilitate termică ridicată - recipiente din sticlă pentru
parenterale, seringi, substanțe termostabile;
Condiții de lucru: 160˚C, timp de 120 - 180 minute
170˚C, timp de 90 - 120 minute
180˚C, timp de 45 - 60 minute
Echipamente utilizate:
 cuptoare (etuve) - pentru sterilizare pe loturi: cu convecție naturală sau forțată a
aerului cald;
 tunelul sterilizant - pentru sterilizare în flux continuu: materialul sterilizat se
deplasează pe o bandă transportoare orizontală, în interiorul unui tunel în care aerul este
încălzit cu infraroșii.
2.2 Metode de sterilizare
2.2.1.2 Sterilizarea cu căldură umedă
Condiții de lucru: utilizează vapori de apă sub presiune, temperatura uzuală fiind 121 ˚C
(uneori se lucrează și la alte temperaturi).
Ținte: distrugerea microorganismelor, pirogenele nu sunt distruse în condițiile uzuale de
sterilizare cu căldură umedă!
 Aplicații: soluții apoase și pansamente chirurgicale;
 Echipamentul utilizat: autoclavul.
 Etapele sterilizării umede:
1. Încărcarea materialului în autoclav și închiderea acestuia.
2. Îndepărtarea aerului din interiorul autoclavului (cu ajutorul vidului sau prin spălare cu
vapori până aceștia ies în curent continuu prin robinetul de evacuare a aerului).
3. Încălzirea conținutului până la condițiile de sterilizare, cu vapori saturați uscați.
4. Menținerea condițiilor de sterilizare pe durata de timp specificată.
5. Faza post-sterilizare: oprirea accesului vaporilor sau oprirea încălzirii, răcirea
conținutului, egalizarea presiunii prin deschiderea robinetului de evacuare a vaporilor.
6. Scoaterea materialului steril.
2.2 Metode de sterilizare
Sterilizarea prin metode termice - Echipamente

AUTOCLAVUL TUNELUL STERILIZANT

(Sterilizare cu căldură umedă) (Sterilizare cu căldură uscată)
2.2 Metode de sterilizare
2.2.1.3 Sterilizarea cu radiații
 se desfășoară la temperatură scăzută, fiind utilă pentru produse termolabile;
Dezavantaje: trebuie luate măsuri elaborate și precauții pentru evitarea efectului
nociv al radiațiilor.
Sterilizarea cu radiații UV
- utilizată în special pentru sterilizarea spațiilor aseptice și a altor încăperi;
- mecanismul de acțiune: prevenirea replicării prin alterarea ADN-ului.
Sterilizarea cu radiații ionizante (gama)
- utilizează radiații cu energie mare (ionizante) emise de materialele radioactive cum ar fi
Cobalt-60 sau Cesium-137;
- mecanismul de acțiune: alterarea structurii moleculare sau configurației spațiale a unor
molecule biologic active, în special a celor implicate în diviziunea celulară.
- aplicații: consumabile medicale de unică folosință - seringi, ace, catetere, truse pentru
perfuzii.
2.2 Metode de sterilizare
2.2.1.4 Filtrarea sterilizantă

- Reprezintă îndepărtarea particulelor dintr-un produs fluid;

- Procesul îndepărtează dar nu distruge microorganismele;

- Este metoda de elecție pentru sterilizarea soluțiilor care sunt instabile la
aplicarea metodelor termice de sterilizare;
-Filtrele utilizate: membrane filtrante cu diametrul porilor de 0.1 sau 0.22
micrometri; membranele se aplică pe suporturi pentru a le crește rezistența
mecanică;
-Filtrele trebuie să fie validate, pentru a asigura îndepărtarea tuturor
microorganismelor în condiții prestabilite.
2.2 Metode de sterilizare
2.2.2 Metode chimice
 2.2.2.1 Sterilizarea cu gaz
 este o metodă de sterilizare la rece
 Sterilizarea cu oxid de etilen (EtO)
- se bazează pe o reacție de alchilare a unor molecule esențiale pentru
multiplicarea microorganismelor;
- alchilarea este dependentă de prezența vaporilor de apă și este favorizată de
creșterea temperaturii și concentrației EtO.
- caracteristicile EtO: în condiții normale de temperatură este un gaz incolor, cu
densitate mai mare decât a aerului; este toxic, inflamabil și exploziv în amestec
cu aerul în concentrație mai mare de 3% - se utilizează în formă diluată cu dioxid
de carbon.
- Procesul de sterilizare se desfășoară într-o cameră sub presiune.
2.2 Metode de sterilizare
2.2.2 Metode chimice
 2.2.2.1 Sterilizarea cu gaz
Sterilizarea cu oxid de etilen (EtO)
Factori care influențează procesul de sterilizare:
-Umiditatea relativă din camera de sterilizare: valoarea optimă este 40-50%;
-Starea de hidratare a microorganismelor;
-Temperatura de sterilizare: de obicei 60˚C (materialele sterilizabile sunt de
obicei termolabile);
-Concentrația EtO: între 250-1000 mg/L;
-Timpul de expunere: este cu atât mai scurt cu cât temperatura este mai
mare;
-Penetrabilitatea materiaului sterilzat (pătrunde ușor prin materiale plastice,
hârtie, pulberi).
2.2 Metode de sterilizare
2.2.2 Metode chimice
 2.2.2.1 Sterilizarea cu gaz
Alte gaze sterilizante
Beta propiolactona
- este un lichid inflamabil la temperatura camerei;
- sterilizarea se face în condiții asemănătoare cu oxidul de etilen;
- acționează ca agent alchilant în concentrații de 2-4 mg/ litru, la temperaturi sub
25°C și 70% umiditate relativă, în decurs de 2 ore;
-Aplicații: sterilizarea suprafețelor și a spaţiilor.
Formaldehida
- este tot un agent alchilant dar mai puțin eficient decât oxidul de etilen;
- nu se pot utiliza concentrații mari, având tendința de a se depozita ca polimer solid
pe suprafețe reci;
- se folosește ca fumigații a unor camere goale pentru eliminarea contaminării
microbiene de pe suprafețe solide;
- se folosesc soluții 40% în apă, sau comprimate cu paraformaldehidă;
- soluţia se încălzește, sau se adaugă permanganat de sodiu soluției spre a produce
căldură prin oxidare.
2.2 Metode de sterilizare
Alegerea metodei de sterilizare
- Alegerea depinde în cea mai mare măsură de natura produsului.
- Aceeași metodă de sterilizare nu poate fi aplicată tuturor produselor deoarece
unele materiale pot fi distruse sau modificate în condițiile de sterilizare => un
compromis între un risc maxim acceptabil de nerealizare a sterilității și
efectul dăunător maxim permis asupra produsului farmaceutic.
- Cea mai bună metodă, care ar trebui aplicată ori de câte ori este posibil, este
sterilizarea prin metode termice:
Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune (autoclavarea) - la soluțiile
apoase.
Sterilizarea cu căldură uscată – la produsele/materialele sensibile la
umiditate (pulberi, soluții uleioase)
-Dacă nu este posibilă sterilizarea în recipientul final prin autoclavare, se
utilizează prepararea aseptică în combinație cu filtrarea sterilizantă.
2.3 Prepararea aseptică

 Este o metodă utilizată la prepararea produselor care nu pot fi sterilizate în

recipientul final, în care toate componentele utilizate sunt sterile.

Sterilitatea produsului final se asigură prin:

 utilizarea unor materii prime sterile;
 toate containerele și echipamentele trebuie să fie sterilizate;
 mediul de lucru trebuie să fie controlat;
 utilizarea unor tehnologii corespunzătoare;
 personalul trebuie să fie instruit, să poarte echipament adecvat;
 operațiile din fluxul tehnologic trebuie realizate în nișe sau izolatoare sau
încăperi alimentate cu flux de aer laminar pe direcție orizontală sau verticală.
2.3 Prepararea aseptică
Cerințe:
- echipamentele și instrumentele care vin în contact cu produsul steril nu trebuie să fie
atinse (pe cât posibil);
- mișcarea turbulentă a aerului trebuie redusă la minim;
- deplasarea personalului trebuie redusă la minim;
- în timpul operațiilor desfășurate în nișe aseptice, mâinile operatorului nu trebuie să
se interpună între produs și fluxul laminar de aer;
-fluxul de aer laminar să nu fie direcționat dinspre obiectele contaminate înspre cele
sterile;
- în nișele sterile se vor introduce numai obiectele strict necesare operațiilor
desfășurate în interior;
- fluxul de aer laminar va fi pus în funcțiune în interiorul nișelor sterile cu cel puțin 15
minute înaintea începerii desfășurării activității în interior.
2.4 Testarea sterilității
Obiectivul: evidențierea prezenței sau absenței microoganismelor viabile într-un
anumit număr de probe (fiole, flacoane) dintr-un lot de produs;
 arată doar că microorganismele capabile de dezvoltare în mediul de control și în
condițiile de lucru alese, lipsesc în fracția de probe prelevate a lotului care s-a
controlat.
 rezultatele sunt adecvate în următoarele condiții:
 s-au prelevat probe suficiente;
 mediul de cultură este suficient de sensibil;
 contaminarea în timpul prelevării probelor este redusă la minim.
Singura metodă 100% sigură ar fi realizarea unei testări totale a sterilității, respectiv
testarea fiecărei unități dintr-un lot de produs – imposibilă (metodele sunt
destructive) => se utilizează un număr acceptabil de probe și prin metode statistice
se poate prevedea gradul de contaminare al lotului din care provin.
2.4 Testarea sterilității
Metode utilizate pentru evaluarea sterilității:
 metode de testare directă a sterilității, bazate pe creșterea microorganismelor
(prezentate în farmacopei)
 evaluarea parametrică (recomandată de anumite ghiduri, acceptată pentru
sterilizarea termică) – calculul unor parametri ai procesului de sterilizare.
Testarea directă a sterilității
1. Metoda filtrării prin membrană
- O parte din produs este trecută printr-o membrană filtrantă și se determină
microorganismele reținute de aceasta
2. Metoda inoculării directe
- Presupune adăugarea unei părți de produs direct într-un mediu de cultură și
evaluarea creșterii microbiene
2.4 Testarea sterilității
Evaluarea parametrică a procesului de sterilizare
Se bazează pe cunoașterea cineticii de distrugere a microorganismelor din
produs = viteza de distrugere a microorganismelor în timpul sterilizării.
Procesul de sterilizare are loc ca o reacție chimică de ordinul 1 = viteza de
distrugere a microorganismelor este proporțională, în orice moment de timp, cu
numărul de microorganisme care trebuie inactivate.

N0 = numărul inițial de microorganisme

N = numărul final de microorganisme
K = constanta de viteză a procesului de
sterilizare
t = timpul

Procesul de sterilizare poate fi evaluat prin mai mulți parametri deduși din
ecuaţia de mai sus:
•Timpul de reducere zecimală (DT)
• Inactivarea termică Z sau factorul Z
•Timpul echivalent (FT) şi efectul letal
•Nivelul de letalitate (LzT )
•Valoarea sterilizantă ( FzT )
2.4 Testarea sterilității
Evaluarea parametrică a procesului de sterilizare

Timpul de reducere zecimală (DT) – valoarea D

= timpul necesar inactivării a 90% din microorganismele prezente la începutul
fazei de tratament, pentru o temperatură dată.
- Este o măsură a eficienței procesului la o anumită temperatură.
-Când t=DT:
N 1

N O 10
-Înlocuind în ecuația => ln 1 = - k DT = 2,303 log 1
10 10
=> DT = 2,303
k
Valoarea D – se exprimă în minute și descrește cu temperatura potrivit unei legi
logaritmice.
2.4 Testarea sterilității
Inactivarea termică Z sau factorul Z
= acea ridicare de temperatură care permite reducerea de 10 ori a valorii lui
DT, respectiv acea ridicare de temperatură care măreşte de 10 ori viteza de
distrugere a microorganismelor.
- Este un indicator al rezistenței microorganismelor la căldură (Z= 10˚C pentru
sporii de Bacillus stearothermophilus la sterilizarea cu căldură umedă și Z=
22˚C pentru sporii de Bacillus subtilis la sterilizarea cu căldură uscată);
- Se obție prin reprezentarea grafică a valorilor D în funcție de temperatură  Z =
panta dreptei.
Exemplu:
• dacă Z=10 în domeniul de temperatură 100 -
130˚C => valoarea D se modifică de 10 ori
pentru o variație a temperaturii de 10 ˚C
• dacă Z=6 în domeniul de temperatură 100 -
130˚C => valoarea D se modifică de 10 ori
pentru o variație a temperaturii de 6 ˚C.
2.4 Testarea sterilității
Timpul echivalent (FT)
= timpul de distrugere termică la o anumită temperatură, echivalent timpului care ar
fi fost necesar pentru a produce acelaşi efect la temperatura de referinţă Tref
(120°C).
- Se exprimă în minute.
- Efectul letal = inversul timpului echivalent; se exprimă în min-1.

Nivelul de letalitate (LTZ )

= se obține prin adiţionarea efectelor letale (efectelor sterilizante).
- Se exprimă procentual (% din efectul obținut în aceeaşi perioadă de timp la
120°C) și se calculează cu formula:
T- Tref
z efectul letal la temperatura T 1/ F T F Tref
LT = x100 == x 100 = x 100 = 10 Z x 100
efectul letal la temperatura de referinta Tref 1/ F Tref FT
2.4 Testarea sterilității
Valoarea sterilizantă (FT)
Suma efectelor sterilizante cumulate pe parcursul ciclului de tratament reprezintă
valoarea sterilizantă a tratamentului.
- Determinarea practică:
 se reprezintă grafic nivelele de letalitate obţinute în cursul ciclului de
sterilizare în funcţie de timp;
 suprafaţa de sub curbă este împărţită în trapeze la intervale de timp cât mai
mici;
 se calculează suma ariilor tuturor trapezelor care alcătuiesc suprafaţa de sub
curbă.

FTz   LTZ t
Time

 LTi  LTi 1 
F   
T
Z
t i 
 2 
2.5 Validarea metodei de sterilizare
Se bazează pe:
 validarea echipamentului;
 validarea modului de lucru;
 validarea reproductibilității procesului (a rezultatelor obținute);
 încărcătura microbiană (numărul inițial de microorganisme);
 rezistența germenilor la metoda de sterilizare aleasă;
 cinetica inactivării microorganismelor.
2.5 Validarea metodei de sterilizare
Etapele validării pentru sterilizarea cu căldură umedă
(autoclavare)

- verificarea mecanică a sterilizatorului;

- alegerea celui mai corespunzător indicator biologic;
- determinarea experimentală a valorilor D şi Z pentru indicatorul biologic ales;
- determinarea distribuirii căldurii în sterilizatorul încărcat și identificarea celor mai
reci zone cu material;
- determinarea pătrunderii căldurii în cele mai reci zone ale materialului;
- evaluarea influenței unor parametri ai ciclului de sterilizare (temperatura,
încărcătură, timpul de expunere) asupra distrugerii indicatorului biologic;
- determinarea duratei procedeului de sterilizare, necesară pentru a atinge nivelul
probabil dorit al distrugerii indicatorului biologic;
- repetarea procedeului până la reproducerea rezultatelor dorite;
- stabilirea unui program de monitorizare pentru revalidarea ciclului de sterilizare.
2.5 Validarea metodei de sterilizare
Indicatori ai sterilizării
 utilizarea lor are ca scop de a asigura realizarea corespunzătoare
a procesului de sterilizare.
 arată realizarea sterilizării prin anumite modificări pe care le suferă
în urma sterilizării.
Tipuri de indicatori:
Indicatori biologici
Indicatori chimici
Indicatori fizici
2.4 Validarea metodei de sterilizare
Indicatorii biologici:
= preparate bine caracterizate, care conțin un microorganism specific, cu o
rezistență cunoscută la un anumit proces de sterilizare.
- sunt utilizați pentru:
Monitorizarea unui ciclu de sterilizare;
Revalidarea periodică a procesului de sterilizare.
-Modalități de utilizare:
Sporii sunt depuși pe un transportor (ex. benzi de hârtie de filtru, discuri),
împachetat astfel înât să își mențină integritatea fizică dar să permită efectul
sterilizant;
Sporii sunt adăugați în unități reprezentative din produsul care este
sterilizat, și se evaluează sterilizarea pe baza rezultatelor obținute pe aceste
probe.
2.4 Validarea metodei de sterilizare

Indicatorii biologici:

- Se aleg în funcție de rezistența lor în diferite condiții de sterilizare – sunt în

general foarte resistenți, specifici pentru diferite metode de sterilizare:
Sporii de Bacillus Subtilis - pentru sterilizarea cu căldură uscată;
Sporii de Bacillus Stearothermophylus - pentru sterilizarea cu căldură umedă și
sterilizarea cu oxid de etilen;
Sporii de Bacillus Pumilus - pentru sterilizarea cu radiații.
După sterilizare se face transferul lor într-un mediu de cultură și se determină
proliferarea.
2.4 Validarea metodei de sterilizare

Indicatorii chimici:
•Suferă o modificare de natură fizică sau chimică în urma expunerii la un
procedeu complet, realizat corect, de sterilizare.
•Sunt diferiți pentru diferite procdee de sterilizare:
Soluții colorate termosensibile: pentru metodele termice de sterilizare;
monitorizează temperatura și timpul de expunere;
Reactivi termosensibili: pentru sterilizarea cu căldură uscată; monitorizează
temperatura;
Capilare: pentru sterilizarea cu gaz; monitorizează timpul, temperatura și
concentrația gazului;
Reactivi care își modifică culoarea ca efect al radiațiilor: pentru sterilizarea
cu radiații; monitorizează doza de radiație.
2.4 Validarea metodei de sterilizare

Indicatorii fizici:
•Sunt diferiți pentru diferite procedee de sterilizare:
Termometre care înregistrează continuu temperatura, realizându-se grafice
de temperatură în funcție de timp: pentru metodele termice de sterilizare;
Termocupluri: introduse în zone mai greu accesibile din sterilizator sau
chiar în pachete/recipiente cu produs;
Dozimetre de plastic care se închid la culoare proporțional cu radiația
absorbită – pentru sterilizarea cu radiații;
Determinarea punctului de bulă: pentru sterilizarea prin filtrare –
determină integritatea membranei filtrante.
3. Asigurarea apirogenității
3.1 Introducere

Pirogenele = substanțe de natură organică provenite din contaminanții

microbieni, responsabile de producerea febrei la pacienți după administrarea
unor preparate injectabile.
-Sunt lipopolizaharide provenite din membrana celulară a bacteriilor și
endotoxine;
Proprietățile pirogenelor:
Pot rămâne în apă chiar și în urma sterilizării prin autoclavare;
Sunt distruse de sterilizarea prin căldură uscată;
Trec prin filtre – rezistente la sterilizarea prin filtrare;
Pot fi adsorbite de unele substanțe;
sunt toxice (activitate serologică şi imogenicitate): determină producerea
de interferon; provoacă leucopenii urmate de leucocitoză.
3.2 Surse de contaminare cu pirogene

- apa distilată păstrată în condiții necorespunzătoare;

- alți solvenți, păstrați în condiții necorespunzătoare sau contaminați;
- materii prime contaminate;
- contaminarea echipamentelor;
- personalul;
- microorganismele din aer;
- recipientele de ambalare primară: fiole, flacoane, dopuri, dacă procesul de
curățare nu a fost eficient.
3.3 Asigurarea apirogenității

- procedeele de îndepărtare a pirogenelor din preparate parenterale sunt foarte

dificil de aplicat în practică;
- o soluție parenterală este pirogenă după sterilizare numai dacă încărcătura
microbiană inițială a fost peste 10000 germeni/ml.

 Metode de inactivare a pirogenelor

- prin oxidare la produși gazoși care pot fi îndepărtați prin distilare fracționată;
- agenți oxidanți utilizați: permanganat de potasiu în prezența unor urme de
hidroxid de bariu;
- reactivii se adaugă în apa distilată și se repetă distilarea  apă foarte pură,
sterilă și lipsită de pirogene.
3.3 Asigurarea apirogenității

 Metode de îndepărtare a pirogenelor

- adsorbția fizică pe cărbune activ, sulfat de bariu etc
 Dezavantaje: se pot adsorbi și substanțe active;
Avantaje: cărbunele activ se poate regenera.
- atracție electrostatică: utilizând medii filtrante încărcate electrostatic;
- distilare;
- filtrare și ultrafiltrare prin fibre de sticlă, nylon, acrilice;
- osmoza inversă.
 Metode de prevenire a contaminării cu pirogene
- utilizarea unor materii prime de calitate;
- respectarea condițiilor aseptice pe parcursul procesului tehnologic.
3.4 Controlul impurităților pirogene
1. Testul care utilizează iepuri sănătoși
- Iepurii sunt menținuți în condiții standard și li se monitorizează temperatura
înaintea testului;
- Produsul testat se injectează intravenos fiecărui animal;
- Se înregistrează temperatura la intervale de 30 minute, la 1 – 3 ore după
injecție;
- Dacă la nici unul dintre iepuri nu se înregistrează o creștere individuală a
temperaturii de peste 0.5˚C, produsul îndeplinește condiția de apirogenitate.
2. Testul LAL
- Utilizează un extract din celulele sanguine ale crabului Limulus polyphemus,
care conține enzime și proteine care coagulează în prezența unor
concentrații foarte mici de lipopolizaharide;
- Acest test este mai sensibil la prezența endotoxinelor decât testul cu iepuri.